3rh-17/22 — contestarea actului administrativ

3rh-17/22 — contestarea actului administrativ (Curtea Supremă de Justiție, 2022)

Dosarul nr. 3rh-17/22

2-17070463-01-3rh-21032022

Prima instanță: Curtea Supremă de Justiție

(jud: V. Clevadî, I. Bejenaru, Sv. Moldovan, M. Ghervas, T. Chișca-Doneva)

ÎNCHEIERE

1 iunie 2022 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit

al Curții Supreme de Justiție

în componența:

Președintele ședinței, judecătorul Tamara Chișca-Doneva

judecătorii Ala Cobăneanu

Iurie Bejenaru

Aliona Miron

Nicolae Craiu

examinând cererea de revizuire depusă de Dumitru Stoicev,

în cauza de contencios administrativ, la cererea de chemare în judecată

depusă de Dumitru Stoicev împotriva Consiliului Superior al Procurorilor și

Procuraturii Generale a Republicii Moldova cu privire la contestarea actului

administrativ,

împotriva hotărârii din 19 aprilie 2017 a Curții Supreme de Justiție, prin care

cererea de chemare în judecată a fost respinsă ca neîntemeiată,

c o n s t a t ă:

La 16 martie 2017 Dumitru Stoicev a depus cerere de chemare în judecată

împotriva Consiliului Superior al Procurorilor cu privire la contestarea actului

administrativ.

În motivarea acțiunii a indicat că prin hotărârea Colegiului de disciplină și

etică din subordinea Consiliului Superior al Procurorilor nr. 13-3/16 (III) din 22

decembrie 2016 (în continuare - hotărârea CDE CSP nr. 13-3/16 (III) din 22

decembrie 2016) a fost eliberat din funcția de procuror în Procuratura municipiului

Chișinău, în temeiul art. 39 alin. (l) lit. e) din Legea cu privire la Procuratură nr. 3

din 25 februarie 2016.

A menționat că la 29 decembrie 2016 a contestat la Consiliul Superior al

Procurorilor, hotărârea CDE CSP nr. 13-3/16 (III) din 22 decembrie 2016, însă prin

hotărârea nr. 12-21/16 din 2 martie 2017, contestația a fost respinsă ca neîntemeiată,

dispunându-se transmiterea hotărârii respective Procurorului General în vederea

emiterii ordinului de eliberare din funcție, ținându-se cont de necesitatea încheierii

oficiale a concediului medical.

1

Reclamantul a considerat că hotărârea Consiliului Superior al Procurorilor

nr. 12-21/17 din 2 martie 2017 este nefondată și lipsită de suport juridic necesar,

deoarece la emiterea acesteia, membrii Consiliului au lăsat fără apreciere atât

circumstanțele indicate de el în explicațiile scrise din 25 iulie 2016 pe numele

Procurorului General interimar, Eduard Harunjen, cât și cele date în fața Colegiului

de disciplină și etică.

A indicat că, cauza penală nr. 2013158069, ce figurează în hotărârea

contestată, a fost pornită de către Procuratura raionului Cahul în baza art. 264 alin.

(3) lit. b) Cod penal, pe faptul comiterii la 13 octombrie 2013 de către Boris Stănilă

a accidentului rutier, în rezultatul căruia a fost tamponată minora xxxxx, născuta la

xxxxx și care ca urmare a leziunilor corporale primite a decedat.

A relatat că prin ordonanța adjunctului Procurorului General, Igor Serbinov

din 16 octombrie 2013, respectiva cauză penală a fost retrasă din gestiunea

Procuraturii raionului Cahul și transmisă pentru efectuarea urmăririi penale

Procuraturii municipiului Chișinău.

Astfel, a susținut că la 30 decembrie 2013, Boris Stănilă a fost audiat în

calitate de bănuit, iar ulterior au fost audiați în calitate de martori Mihai Bancila,

Mihai Fliostor, Zinaida Caisîn și Tudor Neagu.

La 28 martie 2014, întrucât i s-a comunicat că Boris Stănilă are probleme de

sănătate și este internat în spital, iar termenul de menținere în calitate de bănuit deja

expira s-a deplasat cu automobilul personal în orașul Cahul în scopul punerii

acestuia sub învinuire.

Ajungând la fața locului s-a convins că Boris Stănilă se afla într-o stare gravă

și deoarece ultimul a refuzat să semneze ordonanța de punere sub învinuire precum

și să facă careva declarații pe marginea învinuirii incriminate, la 1 aprilie 2014 a

emis ordonanța de clasare a cauzei penale și scoatere integrală a lui Boris Stănilă

de sub urmărire penală, indicând drept motiv de clasare faptul că, potrivit raportului

de expertiză nr. 262 din 25 noiembrie 2013 decesul victimei a survenit în rezultatul

asfixiei mecanice prin obturația căilor respiratorii cu mase vomitale și prezența

complexului semnelor generale de asfixie mecanică, ce se afla în legătură cauzală

indirectă cu vătămările corporale, iar acordarea asistenței calificate, specializate în

termen putea evita decesul, necătând la faptul că au fost cauzate leziuni corporale

grave periculoase pentru viață.

Reclamantul a mai indicat că, din cauza distanței mari ce urma să o parcurgă

și întrucât nu avea la dispoziție resurse financiare necesare pentru a suporta toate

cheltuielile din contul mijloacelor proprii, iar propuneri sau susținere în acest sens

din partea conducerii Procuraturii mun. Chișinău nu au parvenit, circumstanțe care

în opinia dânsului sunt obiective și evidente, nu a avut posibilitate să se deplaseze

de mai multe ori la Cahul.

Totodată, reclamantul cu referire la răspunsul datat cu 1 aprilie 2014 anexat

la cauza penală nr. 2013158069 și expediat în adresa lui Tudor Neagu din satul

Manta, raionul Cahul, confirmă că a semnat și a anexat scrisoarea informativă la

cauză penală, după care aceasta a fost verificată de procurorul ierarhic superior și

expediată în arhivă. Iar, în context a menționat că a informat reprezentantul legal al

părții vătămate despre faptul că cauza penală a fost clasată, însă nu cunoaște din ce

motiv acesta nu a contestat ordonanța de clasare a cauzei penale.

2

A mai declarat că nu este de acord nici cu faptul calificării ca fiind abateri

disciplinare a acțiunilor întreprinse de el pe celelalte 19 cauze penale pe care a

condus acțiunile de urmărire penală efectuate de organul de urmărire penală al

Direcției de Poliție din mun. Chișinău, și care au fost supuse verificărilor de către

Procurorul mun. Chișinău - Igor Popa, deoarece în toate cauzele penale și-a

îndeplinit atribuțiile conform procedurii stabilite de lege.

A susținut că tergiversarea urmăririi penale în anumite cauze penale a fost

condiționată obiectiv de volumul mare a acțiunilor de urmărire penală care urma a

fi efectuat nemijlocit și în cadrul activității organului de urmărire penală, iar multe

din aceste cauze s-au aflat în gestiunea dânsului o scurtă perioadă și fizic/obiectiv

nu a avut timp suficient la dispoziție pentru a le studia profund și deplin, din motiv

că unele din ele i-au fost transmise după ce au fost retrase de la alți colegi procurori

ce au fost concediați.

Ulterior, toate cauzele au fost retrase din gestiunea dânsului de către

procurorul mun. Chișinău - Igor Popa și transmise altor procurori, el fiind transferat

fără careva explicații din secția exercitare și conducere a urmăririi penale - în secția

judiciară și investigații generale din cadrul Procuraturii mun. Chișinău și astfel nu

cunoaște soarta acestor dosare.

Suplimentar a remarcat că la emiterea hotărârii CSP nr. 12-21/17 din 2 martie

2017, membrii Consiliului nu au ținut cont de circumstanțele decisive și principiale

ce confirmă direct și/sau indirect corectitudinea emiterii ordonanței de clasare a

cauzei penale din 1 aprilie 2014 și care au stat la baza emiterii hotărârii CDE CSP

nr. 13-3/16 (III) din 22 decembrie 2016, menținută prin hotărârea CSP nr. 12-21/17

din 2 martie 2017, având în vedere că art. 8 alin. (3) Cod de procedură penală,

statuează expres că, concluziile despre vinovăția persoanei (în cazul dat a lui Boris

Stănilă) de săvârșirea infracțiunii nu pot fi întemeiate pe presupuneri, iar toate

dubiile în probarea învinuirii care nu pot fi înlăturate, în condițiile prezentului cod,

se interpretează în favoarea bănuitului, învinuitului, inculpatului.

La fel, a indicat că din cuprinsul art. 10 alin. (1) lit. d) al Legii privind

amnistia în legătură cu aniversarea a 25-a de la proclamarea independenței

Republicii Moldova nr. 210 din 29 iulie 2016, rezultă că în privința persoanelor

bănuite sau învinuite pentru infracțiunea prevăzută de art. 264 alin. (3) lit. d) Cod

penal (în care a fost învinuit Boris Stănilă) la infracțiunea săvârșită până la

adoptarea prezentei legi - procesul penal încetează atât la faza de urmărire penală,

cât și la cea de judecare.

A mai considerat că circumstanțele indicate urmau să fie apreciate la justa

lor valoare, deoarece atestă necesitatea și obiectivitatea emiterii ordonanței de

clasare a cauzei penale din 1 aprilie 2014, iar în consecință - exclud temeiul aplicării

față de el a celei mai aspre sancțiuni disciplinare - eliberarea din funcția de procuror

pe care o deținea.

Cu referire la faptul lăsării de către el la 9 mai 2016 a dosarelor penale,

materialelor și petițiilor pe care le avea în gestiune polițistului de serviciu pentru a

fi transmise adjunctului-interimar al procurorului mun. Chișinău, reclamantul a

indicat că la adoptarea hotărârii contestate nu a fost luat în considerație faptul că în

conformitate cu prevederile art. 111 alin. (l) lit. g) din Codul muncii - data de 9 mai

2016 a fost pentru toți angajații Procuraturii municipiului Chișinău, zi de sărbătoare

3

nelucrătoare, fapt ce în mod evident exclude posibilitatea reală de transmitere a

dosarelor penale, materialelor și petițiilor pe care la avea în gestiune adjunctului

interimar al Procurorului mun. Chișinău, care în mod legal nu se afla la locul de

muncă.

Reclamantul a relatat că prin ordinul Procurorului General nr. 504-p din 6

mai 2016, a fost delegat în Procuratura raionului Basarabeasca în perioada 11 mai

2016 - 10 iunie 2016, iar acest fapt impunea atât necesitatea transmiterii fără

amânare pe orice cale a dosarelor penale, materialelor și petițiilor pe care le avea în

gestiune, conducerii Procuraturii Chișinău, cât și necesitatea plecării fără reținere

în deplasare în ajun, adică pe data de 10 mai 2016, pentru a purcede la exercitarea

nemijlocită a atribuțiilor de procuror în cadrul Procuraturii raionului Basarabeasca

la data de 11 mai 2016.

Mai mult, fiind implicat (în calitate de pasager) într-un accident rutier la 10

mai 2016 s-a îmbolnăvit, iar ca urmare s-a aflat în concediu medical conform art.

123 din Codul muncii, timp de două luni consecutiv, fapt constatat univoc de către

Colegiul de disciplină și etică și confirmat prin procesul-verbal din 22 decembrie

2016, iar aflarea în concediu medical - exclude comiterea oricăror încălcări

disciplinare, deoarece la 10 mai 2016 din cauza bolii survenite nu se afla în relații

de serviciu/muncă.

A susținut că potrivit pct. 6 al Instrucțiunii privind modul de eliberare a

certificatului de concediu medical, aprobată prin hotărârea Guvernului nr. 469 din

24 mai 2005, certificatul medical se eliberează numai în cazul în care angajatul

(asiguratul), în urma unei boli pierde temporar capacitatea de a exercita funcțiile și

obligațiunile de serviciu.

Astfel, a relatat că, odată cu plecarea în concediu medical conform art. 123

din Codul muncii, începând cu 10 mai 2016 și-a pierdut temporar capacitatea de a

exercita funcțiile și obligațiunile de serviciu și a obținut statut de pacient,

beneficiind de drepturile speciale garantate în scopul efectuării tratamentului

eficient conform art. 5 din Legea cu privire la drepturile și responsabilitățile

pacientului nr. 263-XVI din 27 octombrie 2005.

La fel, a invocat că, conform art. 26 alin. (1) și (2) din Legea cu privire la

activitatea Poliției și statutul polițistului nr. 320 din 27 decembrie 2012, polițistul

(inclusiv polițistul de serviciu din cadrul Procuraturii Chișinău) este obligat să se

conducă, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, de legislație, asigurând îndeplinirea

sarcinilor ce stau în fața Poliției, să execute la timp și întocmai atribuțiile conform

funcției deținute, să manifeste, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, inițiativă și

perseverență, obiectivitate și imparțialitate, să păstreze secretul de stat și al altor

informații oficiale cu accesibilitate limitată, să protejeze informațiile privind datele

cu caracter personal de care să ia cunoștință în exercitarea atribuțiilor de serviciu,

să aibă o atitudine responsabilă față de legitimația de serviciu, arma, mijloacele

speciale din dotare și față de alte bunuri transmise în scopul exercitării atribuțiilor

etc. Relațiile dintre polițist și reprezentanții altor organe de drept se bazează pe

colaborarea și sprijinul reciproc în vederea exercitării calitative a atribuțiilor de

serviciu. Iar, reieșind din conținutul pct. 2 al Regulamentului privind organizarea și

activitatea Colegiului de disciplină și etică, aprobat prin hotărârea Consiliului

Superior al Procurorilor nr.12-228/16 din 14 septembrie 2016, Colegiul de

4

disciplină și etică își desfășoară activitatea în conformitate cu prevederile

Constituției Republicii Moldova, Legii cu privire la Procuratură, Codului muncii,

prezentului regulament și altor acte normative ale organelor de autoadministrare și

Procuraturii.

Sub aceste aspecte, a remarcat că potrivit art. 206 alin. (5) din Codul muncii,

la aplicarea sancțiunii disciplinare, angajatorul trebuie să țină cont de gravitatea

abaterii disciplinare comise și de alte circumstanțe obiective, pe când, la emiterea

hotărârii CDE CSP nr. 13-3/16 (III) din 22 decembrie 2016 menținută prin

hotărârea CSP nr. 12-21/17 din 2 martie 2017 nu au fost luate în considerare toate

circumstanțele menționate care sunt obiective și importante, iar acest fapt denotă

ignorarea cerințelor Codului muncii la aplicarea față de el a celei mai aspre

sancțiuni disciplinare.

Reclamatul a specificat că, potrivit pct. 74 lit. e), f) și h) din Regulamentul

menționat, hotărârea Colegiului de disciplină și etică în cazul constatării abaterii

disciplinare trebuie să conțină descrierea faptei care constituie abatere disciplinară

și încadrarea juridică a acesteia, descrierea probelor colectate pe dosar, sancțiunea

aplicată și motivele care au stat la baza aplicării acesteia. Însă, în conținutul

hotărârii CDE CSP nr. 13-3/16 (III) din 22 decembrie 2016 și hotărârii CSP nr. 12-

21/17 din 2 martie 2017, nu este conturat și descris cu exactitate fapta care

constituie abatere disciplinară și încadrarea juridică a acesteia, având în vedere că,

în textul respectivelor hotărâri este înserat cu învălmășeală, sumbru și haotic soarta

anumitor dosare penale și expunerea unor opinii subiective, superficiale și

unilaterale vizavi de unele aspecte ce vizează mersul procedurilor procesuale, fără

a fi identificată fapta concretă, exactă și vădită ce constituie abatere disciplinară

conform art. 38 lit. a) și b) din Legea cu privire la Procuratură și încadrarea juridică

a acesteia.

De asemenea, reclamantul a evidențiat că în hotărârile contestate nu sunt

specificate și descrise probele colectate pe dosar, făcându-se referire doar la unele

epizoade fragmentare și nefondate de ordin general la soarta anumitor dosare penale

cu expunerea unor opinii subiective, superficiale și unilaterale asupra unor aspecte

vagi ce vizează mersul procedurilor procesuale, fără a fi identificate cu certitudine

și convingător probele ce dovedesc incontestabil vinovăția sa și necesitatea aplicării

inevitabile a celei mai aspre sancțiuni disciplinare.

La fel, a relatat că, nu sunt invocate la concret motivele principale,

convingătoare și elocvente care au stat la baza aplicării sancțiunii, fiind expuse în

textul hotărârii contestate selectiv și neargumentat doar unele opinii subiective și

destul de contradictorii asupra anumitor acțiuni ce vizează mersul procedurilor

procesuale, care nu pot fi considerate motive convingătoare și clare ce ar permite

aplicarea celei mai aspre și drastice sancțiuni disciplinare față de el.

Totodată, a opinat că, la emiterea hotărârii contestate au fost ignorate

prevederile stricte și principiale stabilite expres de normele imperative ale art. 7 și

9 din Legea cu privire la Procuratură nr. 294-XVI din 25 decembrie 2008, (în

vigoare până la 1 august 2016), care stabilesc că la examinarea sesizărilor, petițiilor

și materialelor parvenite în Procuratură de la persoane fizice și juridice, procurorul,

în limita competenței sale, investighează cazul în vederea constatării existenței sau

inexistenței încălcării de lege care atrage răspundere penală, identificării

5

persoanelor vinovate și în funcție de rezultate, decide asupra pornirii urmăririi

penale sau asupra unor alte măsuri de reacționare la încălcările de lege depistate,

iar pentru asigurarea aplicării legii penale de către organele de urmărire penală,

procurorul care conduce urmărirea penală își exercită atribuțiile prevăzute de Codul

de procedură penală.

Sub acest aspect a indicat că art. 286 Cod de procedură civilă, stabilește că

clasarea procesului penal este actul de finalizare a oricăror acțiuni procesuale într-

o cauză penală sau pe marginea unei sesizări cu privire la infracțiune. Clasarea

procesului penal se dispune printr-o ordonanță motivată a procurorului, din oficiu

sau la propunerea organului abilitat, fie concomitent cu încetarea urmăririi penale

sau scoaterea integrală de sub urmărirea penală, fie când în cauza penală nu este

bănuit sau învinuit și există una din circumstanțele prevăzute la art. 275 pct. 1), 3)

Cod de procedură penală. Iar, potrivit art. 62 alin. (6) din Legea cu privire la

Procuratură, procurorul beneficiază și de alte garanții sociale în conformitate cu

legislația muncii în măsura în care aceasta nu contravine prezentei legi.

A reliefat că, la una din astfel de garanții sociale de care beneficiază

procurorul se referă norma art. 86 alin.(2) din Codul muncii, în conformitate cu care

nu se admite concedierea salariatului în perioada aflării lui în diferite concedii

sociale (specificate în art. 123-127 din Codul muncii), inclusiv în concediu medical

în care dânsul s-a aflat începând cu 23 decembrie 2016.

A arătat că potrivit pct. 2 al Regulamentului privind organizarea și activitatea

Colegiului de disciplină și etică, aprobat prin hotărârea Consiliului Superior al

Procurorilor nr. 12-228/16 din 14 septembrie 2016, Colegiul de disciplină și etică

își desfășoară activitatea în conformitate cu prevederile Constituției Republicii

Moldova, Legii cu privire la Procuratură, Codului muncii, prezentului Regulament

și altor acte normative ale organelor de autoadministrare și Procuraturii.

La 3 martie 2017 s-a adresat cu o cerere Președintelui Consiliului Superior

al Procurorilor solicitând eliberarea hotărârii CSP nr. 12-21/17 din 2 martie 2017,

procesului-verbal al ședinței CSP din 2 martie 2017 și ordinul Procurorului General

privind eliberarea din funcție, însă din actele solicitate i-a fost eliberat doar

dispozitivul hotărârii Consiliului Superior al Procurorilor nr. 12- 21/17 din 2 martie

2017, astfel fiindu-i refuzat în eliberarea textului integral al hotărârii CSP nr. 12-

21/17 din 2 martie 2017, procesului-verbal al ședinței Consiliului Superior al

Procurorilor din 2 martie 2017 și ordinului Procurorului General privind eliberarea

din funcție, fapt ce-i îngrădește în mod vădit accesul la justiție, drept fundamental

garantat de art. 20 din Constituția Republicii Moldova, art. 6 din Convenția

Europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale la care

Republica Moldova este parte și pct. 2 al hotărârii Curții Constituționale nr. 16 din

28 mai 1998 „Cu privire la interpretarea art. 20 din Constituția Republicii

Moldova”, precum și art. 5 din Cod de procedură civilă.

Ca urmare, a considerat că refuzul în privința eliberării textului integral și

oficial (cu ștampilă) pe hârtie al hotărârii CSP nr. 12-21/17 din 2 martie 2017 și a

procesului-verbal oficial al ședinței CSP din 2 martie 2017 îi creează impedimente

în apărarea eficientă a drepturilor sale materiale și procedurale, fapt ce obiectiv

impune necesitatea completării ulterioare a prezentei contestații cu noi argumente

6

și probe suplimentare după obținerea actelor, solicitate prin cererea din 3 martie

2017.

La acest capitol, a mai specificat că în pct. 3 al hotărârii Consiliului Superior

al Procurorilor nr. 12-21/17 din 2 martie 2017 (versiunea electronică) a fost inclus

în mod nefondat/nejustificat și eronat textul „necesitatea încheierii oficiale a

concediului medical”, text care nu este indicat în pct. 3 al dispozitivului (oficial) al

hotărârii CSP nr. 12-21/17 din 2 martie 2017, iar momentul dat nu a fost discutat în

cadrul ședinței CSP din 2 martie 2017, fapt ce atestă ilegalitatea pct. 3 (denaturat)

din hotărârea CSP nr. 12-21/17 din 2 martie 2017.

În drept, reclamantul și-a întemeiat acțiunea în baza art. 125-1251 din

Constituția Republicii Moldova și art. 79 din Legea cu privire la Procuratură nr. 3

din 25 februarie 2016.

A solicitat anularea integrală a hotărârii Consiliului Superior al Procurorilor

nr. 12-21/16 din 2 martie 2017 și a hotărârii Colegiului de disciplină și etică din

subordinea Consiliului Superior al Procurorilor nr. 13-3/16 (III) din 22 decembrie

2016.

La 24 martie 2017, Dumitru Stoicev a depus supliment la cererea de chemare

în judecată împotriva Consiliului Superior al Procurorilor și Procuraturii Generale

a Republicii Moldova cu privire la contestarea actului administrativ.

În motivarea suplimentului la cererea de chemare în judecată, pentru a

completa cele indicate în acțiunea inițială a invocat că, la 16 martie 2017 prin

intermediul oficiului poștal a recepționat hotărârea semnată a CSP nr. 12-21/17 din

2 martie 2017, extrasul semnat din procesul-verbal nr. 3 al ședinței CSP din 23

februarie 2017 și ordinul Procurorului General privind eliberarea din funcție.

Analizând conținutul acestora a constatat că, extrasul din procesul - verbal

nr.3 al ședinței Consiliului Superior al Procurorilor din 23 februarie 2017, este

ilegal și nepertinent, deoarece denumirea acestuia reflectă ședința Consiliului

Superior al Procurorilor din 23 februarie 2017, în cadrul căreia nu a fost inclusă în

ordinea de zi și examinată chestiunea privind examinarea contestației dânsului din

29 decembrie 2016 împotriva hotărârii Colegiului de disciplină și etică din

subordinea CSP nr. 13- 3/16 (III) din 22 decembrie 2016, iar necoincidența datei

hotărârii Consiliului Superior al Procurorilor nr. 12-21/17 din 2 martie 2017, cu

data procesului - verbal nr. 3 al ședinței Consiliului Superior al Procurorilor din 23

februarie 2017, confirmă elocvent ilegalitatea acestui extras ca document, procesul-

verbal al ședinței Consiliului Superior al Procurorilor din 2 martie 2017, nefiind

întocmit corect și în modul stabilit de lege.

La fel, a indicat că a fost chemat la ședința CSP din 2 martie 2017, în perioada

când se afla în concediu medical, respectiv era în incapacitate de muncă, prin ce

CSP a ignorat cerințele imperative ale pct. 6 din Instrucțiunea privind modul de

eliberare a certificatului de concediu medical, aprobată prin hotărârea Guvernului

nr. 469 din 24 mai 2005 care statuează că în cazul aflării în concediu medical -

angajatul (asiguratul) pierde temporar capacitatea sa de a exercita funcțiile și

obligațiunile de serviciu, inclusiv, capacitatea de a participarea la ședința

Consiliului.

Totodată a afirmat că în extrasul din procesul - verbal nr. 3 al ședinței CSP

din 23 februarie 2017 se invocă faptul că, hotărârea Colegiului de disciplină și etică

7

din subordinea Consiliului Superior al Procurorilor nr. 13-3/16 (III) din 22

decembrie 2016 în privința procurorului Dumitru Stoicev produce efecte juridice

începând cu ziua imediat următoare celei de încheiere a concediului medical, însă

acest text este indicat ilegal, deoarece nu corespunde textului din pct. 3 al hotărârii

Consiliului Superior al Procurorilor nr. 12-21/17 din 2 martie 2017 ce stabilește

transmiterea prezentei hotărâri Procurorului general în vederea emiterii ordinului

de eliberare din funcție, ținându-se cont de necesitatea încheierii oficiale a

concediului medical.

Concomitent a indicat că din extrasul procesului - verbal nr. 3 al ședinței

Consiliului Superior al Procurorilor din 23 februarie 2017 rezultă că, hotărârea

CDE din subordinea CSP nr. 13-3/16 (III) din 22 decembrie 2016 în privința

dânsului produce efecte juridice începând cu ziua imediat următoare celei de

încheiere a concediului medical și nu coincide cu cuprinsul pct. 3 al dispozitivului

hotărârii Consiliului Superior al Procurorilor nr. 12-21/17 din 2 martie 2017, ce

indică expres transmiterea prezentei hotărâri Procurorului general în vederea

emiterii ordinului de eliberare din funcție.

Finalmente a remarcat că extrasul din procesul - verbal nr.3 al ședinței CSP

din 23 februarie 2017 reflectă doar selectiv și parțial aspectele ce țin de contestația

dânsului depusă la 29 decembrie 2016 împotriva hotărârii CDE din subordinea CSP

nr. 13-3/16 (III) din 22 decembrie 2016, iar multe chestiuni discutate în cadrul

ședinței respective nici nu sunt reflectate în textul procesului - verbal vizat, fapt ce

dovedește ilegalitatea acestuia.

Astfel, reclamantul a relatat că ilegalitatea extrasului din procesul - verbal

nr.3 al ședinței CSP din 23 februarie 2017 pe de o parte și necoincidența

prevederilor pct. 3 din hotărârea Consiliului Superior al Procurorilor nr. 12-21/17

din 02 martie 2017 cu dispozițiile pct. 3 al dispozitivului hotărârii CSP nr. 12-21/17

din 02 martie 2017 pe de altă parte, denotă cu certitudine ilegalitatea în ansamblu a

acestor trei documente cât și lipsa temeiului juridic privind aplicarea față de el a

celei mai aspre sancțiuni disciplinare și anume eliberarea din funcția deținută în

temeiul art. 39 alin. (l) lit. e) din Legea cu privire la Procuratură nr. 3 din 25

februarie 2016, iar acest fapt servește drept suport legal necesar pentru anularea lor,

cu restabilirea în funcția deținută.

Subsecvent, reclamantul a indicat că la 21 martie 2017 i-a fost adus la

cunoștință și înmânat ordinul Procurorului General nr.326-p din 21 martie 2017

privind eliberarea din funcție, în temeiul prevederilor art.58 alin. (l) lit. d) și alin.

(3) din Legea cu privire la Procuratură nr. 3 din 25 februarie 2016.

A opinat că ordinul privind eliberarea din funcție este ilegal și nefondat,

deoarece în conformitate cu art. 58 alin. (l) lit. d) din Legea cu privire la

Procuratură, procurorul este eliberat din funcție în cazul aplicării sancțiunii

disciplinare de eliberare din funcția de procuror în momentul în care aceasta a

devenit irevocabilă, pe când în speță hotărârea CSP nr. 12-21/16 din 2 martie 2017

în temeiul căreia a fost emis ordinul cu privire la eliberarea din funcție a fost

contestată și respectiv, nu a devenit irevocabilă. Mai mult, potrivit art. 58 alin. (3)

din Legea cu privire la Procuratură, eliberarea din funcție a procurorului în temeiul

art. 58 alin. (l) lit. d) din legea vizată se face printr-un ordin al Procurorului General

în termen de 5 zile lucrătoare de la aducerea la cunoștința Procurorului General a

8

cazului respectiv, prevederi care la caz nu au fost respectate, deoarece hotărârea

Consiliului Superior al Procurorilor nr. 12-21/16 din 2 martie 2017 a fost adusă la

cunoștința Procurorului General încă la data când a fost pronunțată hotărârea

deoarece, Procurorul General este membru al Consiliului Superior al Procurorilor,

a participat nemijlocit la ședința Consiliului din 2 martie 2017 și a semnat această

hotărâre.

La fel, reclamantul a indicat că, conform art. 4 din Legea cu privire la

Procuratură, activitatea Procuraturii este reglementată de Constituție, de prezenta

lege, de alte acte legislative, precum și de tratatele internaționale la care Republica

Moldova este parte, iar la alte acte legislative prin care este reglementată activitatea

Procuraturii se referă Codul muncii, prevederile căruia sunt obligatorii pentru

Procuratură.

Astfel, a susținut că, art. 206 alin. (5) din Codul muncii statornicește expres

că la aplicarea sancțiunii disciplinare, angajatorul trebuie să țină cont de gravitatea

abaterii disciplinare comise și de alte circumstanțe obiective.

A considerat că, la emiterea ordinului cu privire la eliberarea din funcție

contrar prevederilor art. 206 din Codul muncii nu s-a ținut cont atât de gravitatea

abaterii disciplinare incriminate cât și de alte multiple și incontestabile circumstanțe

obiective/importante ce vizează presupusa abatere disciplinară, invocate la concret

în contestația din 29 decembrie 2016 depusă împotriva hotărârii CDE din

subordinea CSP nr. 13-3/16 (III) din 22 decembrie 2016.

De asemenea, a susținut că în pct. 2 din ordinul Procurorului General nr.326-

p din 21 martie 2017 se menționează faptul demisionării sale, fapt ce impune juridic

necesitatea referirii de către emitent la prevederile art. 85 din Codul muncii (ce

reglementează procedura de demisie a angajatului) și nu la art. 58 alin. (l) lit. d) și

alin. (3) din Legea cu privire la Procuratură (ce reglementează modul privind

aplicarea sancțiunii disciplinare de eliberare din funcția de procuror).

Prin ordinul nr.326-p din 21 martie 2017 i-au fost aplicate concomitent două

temeiuri de eliberare din funcție - prin sancționare și prin demisie, fapt ce

demonstrează ilegalitatea respectivului ordin.

În același timp, a susținut că conform art. 208 alin.(1) din Codul muncii, până

la aplicarea sancțiunii disciplinare, angajatorul este obligat să ceară în scris

salariatului o explicație scrisă privind fapta comisă, care poate fi prezentată de către

salariat în termen de 5 zile lucrătoare de la data solicitării, prevederi obligatorii

pentru Procuratură conform art. 2 alin.(1) din Codul muncii care indică că prezentul

cod se aplică și raporturilor de muncă reglementate prin alte legi organice, respectiv

și prin Legea cu privire la Procuratură. Însă, la emiterea ordinului cu privire la

eliberarea din funcție aceste prevederi legale au fost ignorate, deoarece până la

aplicarea sancțiunii disciplinare organul emitent nu a solicitat de la el o explicație

scrisă privind fapta comisă.

A precizat că art. 209 alin.(l) din Codul muncii, stabilește că sancțiunea

disciplinară se aplică de regulă, imediat după constatarea abaterii disciplinare, dar

nu mai târziu de o lună din ziua constatării ei fără a lua în calcul timpul aflării

salariatului în concediul anual de odihnă, în concediul de studii sau în concediul

medical, iar alin. (2) al aceluiași articol prevede că sancțiunea disciplinară nu poate

fi aplicată după expirarea a 6 luni din ziua comiterii abaterii disciplinare. Pe când,

9

în speță din momentul constatării abaterii disciplinare prin hotărârea CDE din

subordinea CSP nr. 13-3/16 (III) din 22 decembrie 2016 și până la emiterea

ordinului de concediere au trecut trei luni calendaristice, iar de la presupusele

abateri disciplinare (martie-mai 2016) pe care le-ar fi comis au trecut mai mult de

6 luni, fapt ce exclude juridic aplicarea sancțiunii disciplinare.

În context, a punctat că contrar prevederilor art. 210 alin. (1) din Codul

muncii care statuează că sancțiunea disciplinară se aplică prin ordin, în care se

indică în mod obligatoriu temeiurile de fapt și de drept ale aplicării sancțiunii,

termenul și organul în care sancțiunea poate fi contestată, la emiterea ordinului cu

privire la eliberarea din funcție nu a fost specificat temeiul de fapt și de drept al

aplicării sancțiunii, termenul și organul în care sancțiunea aplicată poate fi

contestată, precum și organul în care sancțiunea aplicată poate fi contestată.

În opinia reclamantului, contravine normelor legale în vigoare și mențiunea

din ordinul Procurorului General nr. 326-p din 21 martie 2017 precum că temei

pentru emiterea ordinului cu privire la eliberarea din funcție a servit hotărârea

Consiliului Superior al Procurorilor nr. 12-21/16 din 2 martie 2017 și acordul

Asociației Sindicale de ramură a angajaților organelor Procuraturii RM din 9 martie

2017, din motiv că hotărârea Consiliului Superior al Procurorilor nr. 12-21/16 din

2 martie 2017 a fost contestată, respectiv nu este irevocabilă. Iar, reieșind din

prevederile imperative ale art. 87 alin. (l) din Codul muncii, concedierea angajatului

se admite cu consultarea prealabilă a organului/ organizatorului sindical din unitate

(în cazul dat, cu consultarea prealabilă a organului sindical din cadrul Procuraturii

municipiului Chișinău), dar nu cu acordul Sindicatului de ramură (adică a

Asociației Sindicale de ramură a angajaților organelor Procuraturii RM), acord care

devine astfel unul nevalabil și fără efecte juridice, fiind încălcat în mod evident art.

87 din Codul muncii.

În consecință, cu referire la prevederile art. 58 alin. (4) din Legea cu privire

la Procuratură care indică că ordinul Procurorului General privind eliberarea din

funcție poate fi contestat în instanța de judecată în condițiile legii, reclamantul a

considerat că întrucât ordinul Procurorului General privind eliberarea sa din funcția

de procuror în temeiul art. 58 alin. (l) lit. d) și alin. (3) din Legea cu privire la

Procuratură poate fi emis doar în baza hotărârii CSP, acesta nu poate fi contestat în

instanța de judecată decât împreună cu hotărârea Consiliului Superior al

Procurorilor nr. 12-21/16 din 2 martie 2017 în temeiul căreia a fost emis.

În drept, reclamantul și-a întemeiat cerințele în baza art. 125 – 1251 din

Constituția Republicii Moldova, art. 4, 58 și 79 din Legea cu privire la Procuratură

nr. 3 din 25 februarie 2016 și art. 2, 87, 206, 208, 209 și 210 din Codul muncii.

A solicitat anularea integrală a hotărârii Consiliului Superior al Procurorilor

nr. 12-21/16 din 2 martie 2017, hotărârii Colegiului de disciplină și etică din

subordinea Consiliului Superior al Procurorilor nr.13-3/16 (III) din 22 decembrie

2016 și ordinului Procurorului General nr. 326-p din 21 martie 2017.

Prin încheierea din 19 aprilie 2017 a Curții Supreme de Justiție, a fost scos

de pe rol capătul de cerere a lui Dumitru Stoicev împotriva Procuraturii Republicii

Moldova cu privire la anularea ordinului Procurorului General nr. 326-p din 21

martie 2017 „Cu privire la eliberarea din funcție”.

10

Prin hotărârea din 19 aprilie 2017 a Curții Supreme de Justiție, a fost respinsă

ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată depusă de către Dumitru Stoicev

împotriva Consiliului Superior al Procurorilor cu privire la anularea hotărârii

Consiliului Superior al Procurorilor nr. 12-21/17 din 2 martie 2017 „Cu privire la

contestarea hotărârii Colegiului de disciplină și etică nr. 13-3/16 (III) din 22

decembrie 2016 în privința procurorului Dumitru Stoicev” și hotărârii Colegiului

de disciplină și etică din subordinea Consiliului Superior al Procurorilor nr. 13-3/16

(III) din 22 decembrie 2016”.

La 19 iulie 2017 Dumitru Stoicev a depus cerere de revizuire împotriva

hotărârii din 19 aprilie 2017 a Curții Supreme de Justiție.

Prin încheierea din 24 noiembrie 2017 a Curții Supreme de Justiție, a fost

respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire depusă de Dumitru Stoicev.

La 22 iunie 2018 Dumitru Stoicev a depus cerere de revizuire împotriva

hotărârii din 19 aprilie 2017 a Curții Supreme de Justiție.

Prin încheierea din 29 noiembrie 2018 a Curții Supreme de Justiție, a fost

respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire depusă de Dumitru Stoicev.

La 19 septembrie 2019 Dumitru Stoicev a depus cerere de revizuire

împotriva hotărârii din 19 aprilie 2017 a Curții Supreme de Justiție.

Prin încheierea din 13 noiembrie 2019 a Curții Supreme de Justiție, a fost

respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire depusă de Dumitru Stoicev.

La 21 martie 2022 Dumitru Stoicev a depus cerere de revizuire împotriva

hotărârii din 19 aprilie 2017 a Curții Supreme de Justiție.

În susținerea cererii de revizuire, revizuentul a invocat prevederile art. 449

lit. b) și e1) Cod de procedură civilă.

În acest sens, revizuentul a indicat că la 24 decembrie 2021 a recepționat

Avizul juridic sindical al Consiliului Sindicatului Pensionarilor din Moldova

,,Scutul” nr. SPM -93/1 din 22 decembrie 2021, destinat să contribuie la apărarea

drepturilor materiale și procedurale ale sale.

Astfel, revizuentul a susținut poziția expusă în Avizul juridic sindical nr.

SPM-93/1 din 22 decembrie 2021, care presupune redeschiderea procedurii

judiciare ce decurge nemijlocit din conținutul Hotărârii Curții Constituționale nr.

13 din 14 mai 2018 privind excepția de neconstituționalitate a unor prevederi din

art. 25 alin. (1) din Legea nr. 947 din 19 iulie 1996 cu privire la Consiliul Superior

al Magistraturii și din art. 10 alin. (1) lit. b) din Legea contenciosului administrativ

nr. 793 din 10 februarie 2000.

În acest sens, a declarat că Hotărârea Curții Constituționale nr. 13 din 14 mai

2018 este de natură să răstoarne situația juridică estimată prin hotărârea din 19

aprilie 2017 a Curții Supreme de Justiție, indiferent de faptul că aceasta a fost

adoptată după examinarea cauzei în prima instanță.

A invocat că în Avizul juridic sindical nr. SPM-93/1 din 22 decembrie 2021,

a fost consemnat faptul că din cuprinsul hotărârii Curții Constituționale nr. 13 din

14 mai 2018 rezultă că i-au fost încălcate mai multe drepturi fundamentale

garantate de Constituția Republicii Moldova și Convenția pentru apărarea

drpturilor omului și a libertăților fundamentale.

Revizuentul a susținut că hotărârea primei instanțe este una arbitrară, ilegală,

neîntemeiată și lipsită de probațiune în partea ce ține de pretinsa legalitate a actelor

11

disciplinare contestate, dat fiind că aceasta nu prezumă caracterul legal al unui

proces echitabil și public, fapt ce exclude în consecință examinarea multilaterală și

obiectivă, cu elucidarea pe deplin a circumstanțelor importante pentru soluționarea

justă a prezentei cauze.

Prin urmare, cu referire la Avizul juridic sindical al Consiliului Sindicatului

Pensionarilor din Moldova ,,Scutul” nr. SPM -93/1 din 22 decembrie 2021, a

considerat că este în drept să solicite revizuirea hotărârii judecătorești în baza art.

449 lit. e1) Cod de procedură civilă, prin prisma circumstanțelor cuprinse în

hotărârea Curții Constituționale nr. 13 din 14 mai 2018, explicate profund în Avizul

juridic sindical.

Totodată, a indicat că în baza art. 449 lit. b) Cod de procedură civilă este în

drept să depună cerere de revizuire din considerentul că i-au devenit cunoscute

circumstanțe sau fapte esențiale ale cauzei elucidate detaliat în Avizul juridic

sindical al CSPM ,,Scutul”, care nu au fost și nu au putut fi cunoscute anterior

revizuentului.

Revizuentul a solicitat admiterea cererii de revizuire, casarea hotărârii din 19

aprilie 2017 a Curții Supreme de Justiție și rejudecarea cauzei.

Prin referința din 6 mai 2022 Consiliul Superior al Procurorilor a solicitat

respingerea cererii de revizuire.

Examinând temeiurile revizuirii, completul specializat pentru examinarea

acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție consideră cererea de revizuire

neîntemeiată și care urmează a fi respinsă ca fiind inadmisibilă, din următoarele

considerente.

În conformitate cu art. 195 Cod administrativ, procedura acțiunii în

contenciosul administrativ se desfășoară conform prevederilor prezentului cod.

Suplimentar se aplică corespunzător prevederile Codului de procedură civilă, cu

excepția art.169-171.

În conformitate cu prevederile art. 452 alin. (11) Cod de procedură civilă,

dacă examinarea cererii de revizuire este de competența Curții Supreme de Justiție

sau a instanței de apel, ședințele se desfășoară fără înștiințarea participanților la

proces. Dacă instanța care examinează cererea de revizuire consideră necesară

prezența participanților la proces, aceasta dispune înștiințarea lor.

Completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios

administrativ a decis examinarea cererii de revizuire fără înștiințarea participanților

la proces, cu plasarea datei ședinței pe pagina web a Curții Supreme de Justiție,

fiind inoportună invitarea părților, întrucât argumentele expuse în cererea de

revizuire au fost formulate cu suficientă precizie pentru a permite instanței

examinarea acesteia.

Astfel, în conformitate cu art. 448 alin. (1) Cod de procedură civilă, cererea

de revizuire împotriva unei hotărâri sau încheieri rămase irevocabilă prin neatacare

se soluționează de instanța care s-a pronunțat asupra fondului.

În corespundere cu prevederile art. 451 alin. (1) Cod de procedură civilă,

cererea de revizuire se depune în scris de persoanele menționate la art.447,

indicându-se în mod obligatoriu temeiurile consemnate la art.449 și anexându-se

probele ce le confirmă.

12

În conformitate cu art. 453 alin. (1) lit. a) Cod de procedură civilă, după ce

examinează cererea de revizuire, instanța emite unul din următoarele acte de

dispoziție: încheierea de respingere a cererii de revizuire ca fiind inadmisibilă.

În debut, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios

administrativ relevă că prin revizuire se tinde la îndreptarea unor hotărâri greșite,

pentru neregularități ce s-au săvârșit dintr-o împrejurare, neimputabilă instanței,

sau dintr-un motiv neimputabil părților, de obicei descoperite ulterior.

Revizuirea este o cale extraordinară de atac, de retractare, nedevolutivă, iar

dispozițiile legale care o reglementează sunt de strictă interpretare, astfel că

revizuirea nu poate fi promovată decât în cazurile și în condițiile prevăzute de lege.

La fel, este de menționat că, revizuirea nu implică realizarea unui control

judiciar, ci determinarea unei noi judecăți, întemeiată pe unele elemente, ce nu au

putut forma obiectul examinării ce a condus la pronunțarea hotarârii care face

obiectul căii de atac.

Într-o altă ordine de idei, revizuirea se justifică, de regulă, prin aceea că,

involuntar, instanța a săvârșit o eroare în legătură cu starea de fapt stabilită în

hotărârea atacată, fie în raport cu materialul existent la data pronunțării hotărârii,

fie în raport cu noile împrejurări, apărute ulterior pronunțării hotărârii.

Această cale de atac a hotărârilor irevocabile poate afecta stabilitatea

raporturilor juridice, producând efecte grave pentru părți, de aceea legea stabilește

o listă expresă și exhaustivă a temeiurilor de declarare a revizuirii care sunt

prevăzute la art. 449 Cod de procedură civilă.

Respectiv, o cerere de revizuire poate fi depusă doar în cazurile expres

determinate de lege.

La caz, cererea de revizuire depusă de Dumitru Stoicev a fost întemeiată pe

prevederile art. 449 lit. b) și e1) Cod de procedură civilă.

În conformitate cu art. 449 lit. b) Cod de procedură civilă, revizuirea se

declară în cazul în care au devenit cunoscute unele circumstanțe sau fapte esențiale

ale cauzei care nu au fost și nu au putut fi cunoscute revizuentului, dacă acesta

dovedește că a întreprins toate măsurile pentru a afla circumstanțele și faptele

esențiale în timpul judecării anterioare a cauzei.

În interpretarea corectă a prevederilor enunțate, este de înțeles că

circumstanțele descoperite să aibă importanță esențială pentru justa soluționare a

cauzei, să nu fi fost cunoscute și nici să nu fi putut cunoscute revizuentului anterior,

dar să fi existat la momentul examinării și soluționării cauzei, să fie descoperite

după ce hotărârea judecătorească devine irevocabilă, iar mijloacele de probă prin

care se constată circumstanțele nou descoperite să fi existat în momentul judecării

procesului terminat prin hotărârea revizuită, însă revizuentul să fi fost împiedicat a

prezenta aceste probe din împrejurări ce nu depind de voința sa.

În așa mod, pentru a invoca temeiul indicat în cererea de revizuire, este

necesar ca circumstanța nouă să îndeplinească o condiție esențială – să existe

anterior pronunțării hotărârii, dar revizuentului să îi devină cunoscută ulterior.

Având ca temei de revizuire a hotărârii judecătorești prevederile articolului

menționat, revizuentul Dumitru Stoicev a invocat drept circumstanțe noi

descoperite, ca fiind cele expuse în Avizul juridic sindical al Consiliului

Sindicatului Pensionarilor din Moldova ,,Scutul” nr. SPM -93/1 din 22 decembrie

13

2021, care cu referire la Hotărârea Curții Constituționale nr. 13 din 14 mai 2018, a

constatat încălcarea drepturilor sale fundamentale.

Verificând în acest sens temeinicia motivelor de revizuire raportate la art.

449 lit. b) din Codul de procedură civilă, completul specializat pentru examinarea

acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție conchide că temeiurile invocate de

revizuent nu sunt concludente și rezidă din interpretarea greșită a acestor prevederi

legale.

Astfel, în cazul dat nu poate fi stabilită existența acestor temeiuri, dat fiind

că afirmațiile prezentate în susținerea cererii de revizuire nu constituie circumstanțe

sau fapte esențiale ale cauzei care nu au fost și nu au putut fi cunoscute

revizuentului așa după cum reglementează dispoziția art. 449 lit. b) din Codul de

procedură civilă, or, revizuentul în esență își exprimă dezacordul cu soluția instanței

de judecată, pe când retractarea neîntemeiată a hotărârii contestate poate duce la

încălcarea principiului stabilității raporturilor juridice.

Totodată, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios

administrativ reține că cererea de revizuire a fost întemeiată și pe prevederile art.

449 lit. e1) Cod de procedură civilă, potrivit cărora revizuirea se declară în cazul în

care a fost aplicată o lege declarată neconstituțională de către Curtea

Constituțională și la judecarea cauzei a fost ridicată excepția de

neconstituționalitate, iar instanța de judecată a respins cererea privind sesizarea

Curții Constituționale sau din hotărârea Curții Constituționale rezultă că prin

aceasta s-a încălcat un drept garantat de Constituție sau de tratatele internaționale

în domeniul drepturilor omului.

Având la bază prevederile articolului menționat, revizuentul cu referire la

poziția expusă în Avizul juridic sindical nr. SPM-93/1 din 22 decembrie 2021, a

pretins la redeschiderea procedurii judiciare ce decurge nemijlocit din conținutul

Hotărârii Curții Constituționale nr. 13 din 14 mai 2018 privind excepția de

neconstituționalitate a unor prevederi din art. 25 alin. (1) din Legea nr. 947 din 19

iulie 1996 cu privire la Consiliul Superior al Magistraturii și din art. 10 alin. (1) lit.

b) din Legea contenciosului administrativ nr. 793 din 10 februarie 2000.

Sub acest aspect, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în

contencios administrativ notează că atunci când se invocă temeiul prevăzut de art.

449 lit. e1) Cod de procedură civilă, instanța de judecată urmează să constate dacă

a fost aplicată o lege declarată neconstituțională și la judecarea cauzei a fost ridicată

excepția de neconstituționalitate, iar instanța de judecată a respins cererea privind

sesizarea Curții Constituționale sau din hotărârea Curții Constituționale rezultă că

prin aceasta s-a încălcat un drept garantat de Constituție sau de tratatele

internaționale în domeniul drepturilor omului.

De asemenea, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în

contencios administrativ reiterează că pentru a redeschide procesul pe temeiul

prevăzut de art. 449 lit. e1) Cod de procedură civilă, este important a se ține cont de

principiul neretroactivității hotărârilor Curții Constituționale, în sensul că temei de

revizuire va servi aplicarea legii declarate neconstituționale la momentul

pronunțării hotărârii, dar nu și după, cu excepția cazurilor când legea este declarată

neconstituțională din momentul adoptării.

14

O altă condiție impusă de legiuitor în textul art. 449 lit. e1) Cod de procedură

civilă, este și faptul că la judecarea cauzei să fi fost ridicată excepția de

neconstituționalitate a prevederilor legale declarate ulterior neconstituționale, iar

instanța de judecată să fi respins cererea privind sesizarea Curții Constituționale.

La acest capitol, materialele dosarului nu confirmă că în cadrul judecării

cauzei, Dumitru Stoicev a solicitat ridicarea excepției de neconstituționalitate, iar

instanța de judecată a respins cererea privind sesizarea Curții Constituționale.

De altfel, contrar afirmațiilor revizuentului nu rezultă nici faptul că prin

hotărârea invocată ca temei de revizuire, s-a încălcat un drept garantat de

Constituție sau de tratatele internaționale în domeniul drepturilor omului.

Mai mult decât atât, din actele dosarului rezultă că revizuentul Dumitru

Stoicev anterior a depus o cerere de revizuire similară în baza temeiului prevăzut

de art. 449 lit. e1) Cod de procedură civilă, în care la fel a invocat aplicarea legii

declarate neconstituționale și încălcarea drepturilor fundamentale, rezultate din

Hotărârea Curții Constituționale nr. 13 din 14 mai 2018, iar prin încheierea din 29

noiembrie 2018 a Curții Supreme de Justiție, cererea de revizuire a fost respinsă ca

inadmisibilă.

Or, conform art. 451 alin. (4) Cod de procedură civilă, nu se admite

depunerea repetată a cererii de revizuire în aceleași temeiuri.

Prin urmare, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în

contencios administrativ conchide că revizuentul nu a probat nici într-un fel

prezența circumstanțelor invocate ce ar servi temei de revizuire a hotărârii din 19

aprilie 2017 a Curții Supeme de Justiție, iar o cerere care nu conține nici unul din

aceste temeiuri nu poate fi admisă ca întemeiată, fiind inadmisibilă încercarea de

rediscutare a unei hotărâri irevocabile.

Într-un alt context, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în

contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție conclude că, argumentele invocate

în cererea de revizuire se referă la dezacordul revizuentului cu actul judecătoresc

de dispoziție a cărei revizuire se pretinde și nu atestă prin prisma art. 449 Codului

de procedură civilă, careva temeiuri legale de revizuire.

În această ordine de idei, completul specializat pentru examinarea acțiunilor

în contencios administrativ reține că procedura de revizuire prevăzută de art. 449 -

453 Cod de procedură civilă, servește scopului înlăturării lacunelor și omisiunilor

justiției care urmează a fi aplicate într-o manieră compatibilă cu prevederile art. 6

Fundamentale, fiind respectat principiul securității raporturilor juridice care

înseamnă, potrivit jurisprudenței Curții Europene pentru Drepturile Omului, între

altele, că o soluție definitivă al oricărui litigiu nu trebuie rediscutată, ca excepție de

la acest principiu este doar cazul când reexaminarea este necesară în virtutea

circumstanțelor fundamentale și obligatorii (cazul Brumărescu contra României nr.

28342/95; cazul Roșca contra Moldovei nr. 6276/02).

Certitudinea juridică presupune respect pentru principiul res judicata (a se

vedea Brumărescu, § 62), adică, principiul de finalitate a hotărârilor judecătorești.

Acest principiu insistă asupra faptului că nici o parte nu este îndreptățită să solicite

o revizuire a unei hotărâri judecătorești definitive și obligatorie doar pentru scopul

15

de a obține o reexaminare și o nouă soluționare a cauzei. Revizuirea nu trebuie

tratată ca un recurs deghizat, și simpla posibilitate de existență a două păreri pe

această temă nu este un motiv pentru reexaminare. O abatere de la acest principiu

este justificată, doar atunci când se face necesară în virtutea circumstanțelor de un

caracter substanțial și imperios (a se vedea Roșca, § 25).

Reieșind din considerentele menționate și având în vedere că argumentele

invocate poartă un caracter declarativ și nu se încadrează în temeiurile prevăzute la

art. 449 Cod de procedură civilă, completul specializat pentru examinarea acțiunilor

în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a respinge

cererea de revizuire ca fiind inadmisibilă.

În conformitate cu art. 230, 195 Cod administrativ, 453 alin. (1) lit. a) Cod

de procedură civilă, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în

contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție

d i s p u n e :

Se respinge ca fiind inadmisibilă cererea de revizuire depusă de Dumitru

Stoicev împotriva hotărârii din 19 aprilie 2017 a Curții Supreme de Justiție, în cauza

de contencios administrativ, la cererea de chemare în judecată depusă de Dumitru

Stoicev împotriva Consiliului Superior al Procurorilor și Procuraturii Generale a

Republicii Moldova cu privire la contestarea actului administrativ.

Încheierea nu se supune niciunei căi de atac.

Președintele ședinței,

judecătorul Tamara Chișca-Doneva

judecătorii Ala Cobăneanu

Iurie Bejenaru

Aliona Miron

Nicolae Craiu

16