3rh-48/19 — contestarea actului administrativ

3rh-48/19 — contestarea actului administrativ (Curtea Supremă de Justiție, 2019)

Dosarul nr. 3rh-48/18

Prima instanță: Curtea Supremă de Justiție

(jud: V. Clevadî, I. Bejenaru, Sv. Moldovan, M. Ghervas, T. Chișca-Doneva)

ÎNCHEIERE

13 noiembrie 2019 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit

al Curții Supreme de Justiție

în componența:

Președintele ședinței, judecătorul Tamara Chișca-Doneva

judecătorii Sveatoslav Moldovan

Iurie Bejenaru

Maria Ghervas

Nicolae Craiu

examinând cererea de revizuire depusă de Dumitru Stoicev,

în cauza de contencios administrativ, la cererea de chemare în judecată

depusă de Dumitru Stoicev împotriva Consiliului Superior al Procurorilor și

Procuraturii Generale a Republicii Moldova cu privire la contestarea actului

administrativ,

împotriva hotărârii din 19 aprilie 2017 a Curții Supreme de Justiție, prin care

cererea de chemare în judecată a fost respinsă ca neîntemeiată,

c o n s t a t ă:

La 16 martie 2017 Dumitru Stoicev a depus cerere de chemare în judecată

împotriva Consiliului Superior al Procurorilor cu privire la contestarea actului

administrativ.

În motivarea acțiunii a indicat că prin hotărârea Colegiului de disciplină și

etică din subordinea Consiliului Superior al Procurorilor nr. 13-3/16 (III) din 22

decembrie 2016 (în continuare - hotărârea CDE CSP nr. 13-3/16 (III) din 22

decembrie 2016) a fost eliberat din funcția de procuror în Procuratura municipiului

Chișinău, în temeiul art. 39 alin. (l) lit. e) din Legea cu privire la Procuratură nr. 3

din 25 februarie 2016.

A menționat că la 29 decembrie 2016 a contestat la Consiliul Superior al

Procurorilor, hotărârea CDE CSP nr. 13-3/16 (III) din 22 decembrie 2016, însă prin

hotărârea nr. 12-21/16 din 2 martie 2017, contestația a fost respinsă ca neîntemeiată,

dispunându-se transmiterea hotărârii respective Procurorului General în vederea

emiterii ordinului de eliberare din funcție, ținându-se cont de necesitatea încheierii

oficiale a concediului medical.

Reclamantul a considerat că hotărârea Consiliului Superior al Procurorilor

nr. 12-21/17 din 2 martie 2017 este nefondată și lipsită de suport juridic necesar,

deoarece la emiterea acesteia, membrii Consiliului au lăsat fără apreciere atât

1

circumstanțele indicate de el în explicațiile scrise din 25 iulie 2016 pe numele

Procurorului General interimar, Eduard Harunjen, cât și cele date în fața Colegiului

de disciplină și etică.

A indicat că, cauza penală nr. 2013158069, ce figurează în hotărârea

contestată, a fost pornită de către Procuratura raionului Cahul în baza art. 264 alin.

(3) lit. b) Cod penal, pe faptul comiterii la 13 octombrie 2013 de către Boris Stănilă

a accidentului rutier, în rezultatul căruia a fost tamponată minora xxxxx, născuta la

xxxxx și care ca urmare a leziunilor corporale primite a decedat.

A relatat că prin ordonanța adjunctului Procurorului General, Igor Serbinov

din 16 octombrie 2013, respectiva cauză penală a fost retrasă din gestiunea

Procuraturii raionului Cahul și transmisă pentru efectuarea urmăririi penale

Procuraturii municipiului Chișinău.

Astfel, a susținut că la 30 decembrie 2013, Boris Stănilă a fost audiat în

calitate de bănuit, iar ulterior au fost audiați în calitate de martori Mihai Bancila,

Mihai Fliostor, Zinaida Caisîn și Tudor Neagu.

La 28 martie 2014, întrucât i s-a comunicat că Boris Stănilă are probleme de

sănătate și este internat în spital, iar termenul de menținere în calitate de bănuit deja

expira s-a deplasat cu automobilul personal în orașul Cahul în scopul punerii

acestuia sub învinuire.

Ajungând la fața locului s-a convins că Boris Stănilă se afla într-o stare gravă

și deoarece ultimul a refuzat să semneze ordonanța de punere sub învinuire precum

și să facă careva declarații pe marginea învinuirii incriminate, la 1 aprilie 2014 a

emis ordonanța de clasare a cauzei penale și scoatere integrală a lui Boris Stănilă

de sub urmărire penală, indicând drept motiv de clasare faptul că, potrivit raportului

de expertiză nr. 262 din 25 noiembrie 2013 decesul victimei a survenit în rezultatul

asfixiei mecanice prin obturația căilor respiratorii cu mase vomitale și prezența

complexului semnelor generale de asfixie mecanică, ce se afla în legătură cauzală

indirectă cu vătămările corporale, iar acordarea asistenței calificate, specializate în

termen putea evita decesul, necătând la faptul că au fost cauzate leziuni corporale

grave periculoase pentru viață.

Reclamantul a mai indicat că, din cauza distanței mari ce urma să o parcurgă

și întrucât nu avea la dispoziție resurse financiare necesare pentru a suporta toate

cheltuielile din contul mijloacelor proprii, iar propuneri sau susținere în acest sens

din partea conducerii Procuraturii mun. Chișinău nu au parvenit, circumstanțe care

în opinia dânsului sunt obiective și evidente, nu a avut posibilitate să se deplaseze

de mai multe ori la Cahul.

Totodată, reclamantul cu referire la răspunsul datat cu 1 aprilie 2014 anexat

la cauza penală nr. 2013158069 și expediat în adresa lui Tudor Neagu din satul

xxxxx, raionul xxxxx, confirmă că a semnat și a anexat scrisoarea informativă la

cauză penală, după care aceasta a fost verificată de procurorul ierarhic superior și

expediată în arhivă. Iar, în context a menționat că a informat reprezentantul legal al

părții vătămate despre faptul că cauza penală a fost clasată, însă nu cunoaște din ce

motiv acesta nu a contestat ordonanța de clasare a cauzei penale.

A mai declarat că nu este de acord nici cu faptul calificării ca fiind abateri

disciplinare a acțiunilor întreprinse de el pe celelalte 19 cauze penale pe care a

condus acțiunile de urmărire penală efectuate de organul de urmărire penală al

2

Direcției de Poliție din mun. Chișinău, și care au fost supuse verificărilor de către

Procurorul mun. Chișinău - Igor Popa, deoarece în toate cauzele penale și-a

îndeplinit atribuțiile conform procedurii stabilite de lege.

A susținut că tergiversarea urmăririi penale în anumite cauze penale a fost

condiționată obiectiv de volumul mare a acțiunilor de urmărire penală care urma a

fi efectuat nemijlocit și în cadrul activității organului de urmărire penală, iar multe

din aceste cauze s-au aflat în gestiunea dânsului o scurtă perioadă și fizic/obiectiv

nu a avut timp suficient la dispoziție pentru a le studia profund și deplin, din motiv

că unele din ele i-au fost transmise după ce au fost retrase de la alți colegi procurori

ce au fost concediați.

Ulterior, toate cauzele au fost retrase din gestiunea dânsului de către

procurorul mun. Chișinău - Igor Popa și transmise altor procurori, el fiind transferat

fără careva explicații din secția exercitare și conducere a urmăririi penale - în secția

judiciară și investigații generale din cadrul Procuraturii mun. Chișinău și astfel nu

cunoaște soarta acestor dosare.

Suplimentar a remarcat că la emiterea hotărârii CSP nr. 12-21/17 din 2 martie

2017, membrii Consiliului nu au ținut cont de circumstanțele decisive și principiale

ce confirmă direct și/sau indirect corectitudinea emiterii ordonanței de clasare a

cauzei penale din 1 aprilie 2014 și care au stat la baza emiterii hotărârii CDE CSP

nr. 13-3/16 (III) din 22 decembrie 2016, menținută prin hotărârea CSP nr. 12-21/17

din 2 martie 2017, având în vedere că art. 8 alin. (3) Cod de procedură penală,

statuează expres că,concluziile despre vinovăția persoanei (în cazul dat a lui Boris

Stănilă) de săvârșirea infracțiunii nu pot fi întemeiate pe presupuneri, iar toate

dubiile în probarea învinuirii care nu pot fi înlăturate, în condițiile prezentului cod,

se interpretează în favoarea bănuitului, învinuitului, inculpatului.

La fel, a indicat că din cuprinsul art. 10 alin. (1) lit. d) al Legii privind

amnistia în legătură cu aniversarea a 25-a de la proclamarea independenței

Republicii Moldova nr. 210 din 29 iulie 2016, rezultă că în privința persoanelor

bănuite sau învinuite pentru infracțiunea prevăzută de art. 264 alin. (3) lit. d) Cod

penal (în care a fost învinuit Boris Stănilă) la infracțiunea săvârșită până la

adoptarea prezentei legi - procesul penal încetează atât la faza de urmărire penală,

cât și la cea de judecare.

A mai considerat că circumstanțele indicate urmau să fie apreciate la justa

lor valoare, deoarece atestă necesitatea și obiectivitatea emiterii ordonanței de

clasare a cauzei penale din 1 aprilie 2014, iar în consecință - exclud temeiul aplicării

față de el a celei mai aspre sancțiuni disciplinare - eliberarea din funcția de procuror

pe care o deținea.

Cu referire la faptul lăsării de către el la 9 mai 2016 a dosarelor penale,

materialelor și petițiilor pe care le avea în gestiune polițistului de serviciu pentru a

fi transmise adjunctului-interimar al procurorului mun. Chișinău, reclamantul a

indicat că la adoptarea hotărârii contestate nu a fost luat în considerație faptul că în

conformitate cu prevederile art. 111 alin. (l) lit. g) din Codul muncii - data de 9 mai

2016 a fost pentru toți angajații Procuraturii municipiului Chișinău, zi de sărbătoare

nelucrătoare, fapt ce în mod evident exclude posibilitatea reală de transmitere a

dosarelor penale, materialelor și petițiilor pe care la avea în gestiune adjunctului

3

interimar al Procurorului mun. Chișinău, care în mod legal nu se afla la locul de

muncă.

Reclamantul a relatat că prin ordinul Procurorului General nr. 504-p din 6

mai 2016, a fost delegat în Procuratura raionului Basarabeasca în perioada 11 mai

2016 - 10 iunie 2016, iar acest fapt impunea atât necesitatea transmiterii fără

amânare pe orice cale a dosarelor penale, materialelor și petițiilor pe care le avea în

gestiune, conducerii Procuraturii Chișinău, cât și necesitatea plecării fără reținere

în deplasare în ajun, adică pe data de 10 mai 2016, pentru a purcede la exercitarea

nemijlocită a atribuțiilor de procuror în cadrul Procuraturii raionului Basarabeasca

la data de 11 mai 2016.

Mai mult, fiind implicat (în calitate de pasager) într-un accident rutier la 10

mai 2016 s-a îmbolnăvit, iar ca urmare s-a aflat în concediu medical conform art.

123 din Codul muncii, timp de două luni consecutiv, fapt constatat univoc de către

Colegiul de disciplină și etică și confirmat prin procesul-verbal din 22 decembrie

2016, iar aflarea în concediu medical - exclude comiterea oricăror încălcări

disciplinare, deoarece la 10 mai 2016 din cauza bolii survenite nu se afla în relații

de serviciu/muncă.

A susținut că potrivit pct. 6 al Instrucțiunii privind modul de eliberare a

certificatului de concediu medical, aprobată prin hotărârea Guvernului nr. 469 din

24 mai 2005, certificatul medical se eliberează numai în cazul în care angajatul

(asiguratul), în urma unei boli pierde temporar capacitatea de a exercita funcțiile și

obligațiunile de serviciu.

Astfel, a relatat că, odată cu plecarea în concediu medical conform art. 123

din Codul muncii, începând cu 10 mai 2016 și-a pierdut temporar capacitatea de a

exercita funcțiile și obligațiunile de serviciu și a obținut statut de pacient,

beneficiind de drepturile speciale garantate în scopul efectuării tratamentului

eficient conform art. 5 din Legea cu privire la drepturile și responsabilitățile

pacientului nr. 263-XVI din 27 octombrie 2005.

La fel, a invocat că, conform art. 26 alin. (1) și (2) din Legea cu privire la

activitatea Poliției și statutul polițistului nr. 320 din 27 decembrie 2012 polițistul

(inclusiv polițistul de serviciu din cadrul Procuraturii Chișinău) este obligat să se

conducă, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, de legislație, asigurând îndeplinirea

sarcinilor ce stau în fața Poliției, să execute la timp și întocmai atribuțiile conform

funcției deținute, să manifeste, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, inițiativă și

perseverență, obiectivitate și imparțialitate, să păstreze secretul de stat și al altor

informații oficiale cu accesibilitate limitată, să protejeze informațiile privind datele

cu caracter personal de care să ia cunoștință în exercitarea atribuțiilor de serviciu,

să aibă o atitudine responsabilă față de legitimația de serviciu, arma, mijloacele

speciale din dotare și față de alte bunuri transmise în scopul exercitării atribuțiilor

etc. Relațiile dintre polițist și reprezentanții altor organe de drept se bazează pe

colaborarea și sprijinul reciproc în vederea exercitării calitative a atribuțiilor de

serviciu. Iar, reieșind din conținutul pct. 2 al Regulamentului privind organizarea și

activitatea Colegiului de disciplină și etică, aprobat prin hotărârea Consiliului

Superior al Procurorilor nr.12-228/16 din 14 septembrie 2016, Colegiul de

disciplină și etică își desfășoară activitatea în conformitate cu prevederile

Constituției Republicii Moldova, Legii cu privire la Procuratură, Codului muncii,

4

prezentului regulament și altor acte normative ale organelor de autoadministrare și

Procuraturii.

Sub aceste aspecte, a remarcat că potrivit art. 206 alin. (5) din Codul muncii,

la aplicarea sancțiunii disciplinare, angajatorul trebuie să țină cont de gravitatea

abaterii disciplinare comise și de alte circumstanțe obiective, pe când, la emiterea

hotărârii CDE CSP nr. 13-3/16 (III) din 22 decembrie 2016 menținută prin

hotărârea CSP nr. 12-21/17 din 2 martie 2017 nu au fost luate în considerare toate

circumstanțele menționate care sunt obiective și importante, iar acest fapt denotă

ignorarea cerințelor Codului muncii la aplicarea față de el a celei mai aspre

sancțiuni disciplinare.

Reclamatul a specificat că, potrivit pct. 74 lit. e), f) și h) din Regulamentul

menționat, hotărârea Colegiului de disciplină și etică în cazul constatării abaterii

disciplinare trebuie să conțină descrierea faptei care constituie abatere disciplinară

și încadrarea juridică a acesteia, descrierea probelor colectate pe dosar, sancțiunea

aplicată și motivele care au stat la baza aplicării acesteia. Însă, în conținutul

hotărârii CDE CSP nr. 13-3/16 (III) din 22 decembrie 2016 și hotărârii CSP nr. 12-

21/17 din 2 martie 2017, nu este conturat și descris cu exactitate fapta care

constituie abatere disciplinară și încadrarea juridică a acesteia, având în vedere că,

în textul respectivelor hotărâri este înserat cu învălmășeală, sumbru și haotic soarta

anumitor dosare penale și expunerea unor opinii subiective, superficiale și

unilaterale vizavi de unele aspecte ce vizează mersul procedurilor procesuale, fără

a fi identificată fapta concretă, exactă și vădită ce constituie abatere disciplinară

conform art. 38 lit. a) și b) din Legea cu privire la Procuratură și încadrarea juridică

a acesteia.

De asemenea, reclamantul a evidențiat că în hotărârile contestate nu sunt

specificate și descrise probele colectate pe dosar, făcându-se referire doar la unele

epizoade fragmentare și nefondate de ordin general la soarta anumitor dosare penale

cu expunerea unor opinii subiective, superficiale și unilaterale asupra unor aspecte

vagi ce vizează mersul procedurilor procesuale, fără a fi identificate cu certitudine

și convingător probele ce dovedesc incontestabil vinovăția sa și necesitatea aplicării

inevitabile a celei mai aspre sancțiuni disciplinare.

La fel, a relatat că, nu sunt invocate la concret motivele principale,

convingătoare și elocvente care au stat la baza aplicării sancțiunii, fiind expuse în

textul hotărârii contestate selectiv și neargumentat doar unele opinii subiective și

destul de contradictorii asupra anumitor acțiuni ce vizează mersul procedurilor

procesuale, care nu pot fi considerate motive convingătoare și clare ce ar permite

aplicarea celei mai aspre și drastice sancțiuni disciplinare față de el.

Totodată, a opinat că, la emiterea hotărârii contestate au fost ignorate

prevederile stricte și principiale stabilite expres de normele imperative ale art. 7 și

9 din Legea cu privire la Procuratură nr. 294-XVI din 25 decembrie 2008, (în

vigoare până la 1 august 2016), care stabilesc că la examinarea sesizărilor, petițiilor

și materialelor parvenite în Procuratură de la persoane fizice și juridice, procurorul,

în limita competenței sale, investighează cazul în vederea constatării existenței sau

inexistenței încălcării de lege care atrage răspundere penală, identificării

persoanelor vinovate și în funcție de rezultate, decide asupra pornirii urmăririi

penale sau asupra unor alte măsuri de reacționare la încălcările de lege depistate,

5

iar pentru asigurarea aplicării legii penale de către organele de urmărire penală,

procurorul care conduce urmărirea penală își exercită atribuțiile prevăzute de Codul

de procedură penală.

Sub acest aspect a indicat că art. 286 Cod de procedură civilă, stabilește că

clasarea procesului penal este actul de finalizare a oricăror acțiuni procesuale într-

o cauză penală sau pe marginea unei sesizări cu privire la infracțiune. Clasarea

procesului penal se dispune printr-o ordonanță motivată a procurorului, din oficiu

sau la propunerea organului abilitat, fie concomitent cu încetarea urmăririi penale

sau scoaterea integrală de sub urmărirea penală, fie când în cauza penală nu este

bănuit sau învinuit și există una din circumstanțele prevăzute la art. 275 pct. 1), 3)

Cod de procedură penală. Iar, potrivit art. 62 alin. (6) din Legea cu privire la

Procuratură, procurorul beneficiază și de alte garanții sociale în conformitate cu

legislația muncii în măsura în care aceasta nu contravine prezentei legi.

A reliefat că, la una din astfel de garanții sociale de care beneficiază

procurorul se referă norma art. 86 alin.(2) din Codul muncii, în conformitate cu care

nu se admite concedierea salariatului în perioada aflării lui în diferite concedii

sociale (specificate în art. 123-127 din Codul muncii), inclusiv în concediu medical

în care dânsul s-a aflat începând cu 23 decembrie 2016.

A arătat că potrivit pct. 2 al Regulamentului privind organizarea și activitatea

Colegiului de disciplină și etică, aprobat prin hotărârea Consiliului Superior al

Procurorilor nr. 12-228/16 din 14 septembrie 2016, Colegiul de disciplină și etică

își desfășoară activitatea în conformitate cu prevederile Constituției Republicii

Moldova, Legii cu privire la Procuratură, Codului muncii, prezentului Regulament

și altor acte normative ale organelor de autoadministrare și Procuraturii.

La 3 martie 2017 s-a adresat cu o cerere Președintelui Consiliului Superior

al Procurorilor solicitând eliberarea hotărârii CSP nr. 12-21/17 din 2 martie 2017,

procesului-verbal al ședinței CSP din 2 martie 2017 și ordinul Procurorului General

privind eliberarea din funcție, însă din actele solicitate i-a fost eliberat doar

dispozitivul hotărârii Consiliului Superior al Procurorilor nr. 12- 21/17 din 2 martie

2017, astfel fiindu-i refuzat în eliberarea textului integral al hotărârii CSP nr. 12-

21/17 din 2 martie 2017, procesului-verbal al ședinței Consiliului Superior al

Procurorilor din 2 martie 2017 și ordinului Procurorului General privind eliberarea

din funcție, fapt ce-i îngrădește în mod vădit accesul la justiție, drept fundamental

garantat de art. 20 din Constituția Republicii Moldova, art. 6 din Convenția

Europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale la care

Republica Moldova este parte și pct. 2 al hotărârii Curții Constituționale nr. 16 din

28 mai 1998 „Cu privire la interpretarea art. 20 din Constituția Republicii

Moldova”, precum și art. 5 din Cod de procedură civilă.

Ca urmare, a considerat că refuzul în privința eliberării textului integral și

oficial (cu ștampilă) pe hârtie al hotărârii CSP nr. 12-21/17 din 2 martie 2017 și a

procesului-verbal oficial al ședinței CSP din 2 martie 2017 îi creează impedimente

în apărarea eficientă a drepturilor sale materiale și procedurale, fapt ce obiectiv

impune necesitatea completării ulterioare a prezentei contestații cu noi argumente

și probe suplimentare după obținerea actelor, solicitate prin cererea din 3 martie

2017.

6

La acest capitol, a mai specificat că în pct. 3 al hotărârii Consiliului Superior

al Procurorilor nr. 12-21/17 din 2 martie 2017 (versiunea electronică) a fost inclus

în mod nefondat/nejustificat și eronat textul „necesitatea încheierii oficiale a

concediului medical”, text care nu este indicat în pct. 3 al dispozitivului (oficial) al

hotărârii CSP nr. 12-21/17 din 2 martie 2017, iar momentul dat nu a fost discutat în

cadrul ședinței CSP din 2 martie 2017, fapt ce atestă ilegalitatea pct. 3 (denaturat)

din hotărârea CSP nr. 12-21/17 din 2 martie 2017.

În drept, reclamantul și-a întemeiat cerințele în baza art. 125-1251 din

Constituția Republicii Moldova și art. 79 din Legea cu privire la Procuratură nr. 3

din 25 februarie 2016.

A solicitat anularea integrală a hotărârii Consiliului Superior al Procurorilor

nr. 12-21/16 din 2 martie 2017 și a hotărârii Colegiului de disciplină și etică din

subordinea Consiliului Superior al Procurorilor nr. 13-3/16 (III) din 22 decembrie

2016.

La 24 martie 2017, Dumitru Stoicev a depus supliment la cererea de chemare

în judecată împotriva Consiliului Superior al Procurorilor și Procuraturii Generale

a Republicii Moldova cu privire la contestarea actului administrativ.

În motivarea suplimentului la cererea de chemare în judecată, pentru a

completa cele indicate în acțiunea inițială a invocat că, la 16 martie 2017 prin

intermediul oficiului poștal a recepționat hotărârea semnată a CSP nr. 12-21/17 din

2 martie 2017, extrasul semnat din procesul-verbal nr. 3 al ședinței CSP din 23

februarie 2017 și ordinul Procurorului General privind eliberarea din funcție.

Analizând conținutul acestora a constatat că, extrasul din procesul - verbal

nr.3 al ședinței Consiliului Superior al Procurorilor din 23 februarie 2017, este

ilegal și nepertinent, deoarece denumirea acestuia reflectă ședința Consiliului

Superior al Procurorilor din 23 februarie 2017, în cadrul căreia nu a fost inclusă în

ordinea de zi și examinată chestiunea privind examinarea contestației dânsului din

29 decembrie 2016 împotriva hotărârii Colegiului de disciplină și etică din

subordinea CSP nr. 13- 3/16 (III) din 22 decembrie 2016, iar necoincidența datei

hotărârii Consiliului Superior al Procurorilor nr. 12-21/17 din 2 martie 2017, cu

data procesului - verbal nr. 3 al ședinței Consiliului Superior al Procurorilor din 23

februarie 2017, confirmă elocvent ilegalitatea acestui extras ca document, procesul-

verbal al ședinței Consiliului Superior al Procurorilor din 2 martie 2017, nefiind

întocmit corect și în modul stabilit de lege.

Suplimentar, reclamantul a indicat că a fost chemat la ședința CSP din 2

martie 2017, în perioada când se afla în concediu medical, respectiv era în

incapacitate de muncă, prin ce CSP a ignorat cerințele imperative ale pct. 6 din

Instrucțiunea privind modul de eliberare a certificatului de concediu medical,

aprobată prin hotărârea Guvernului nr. 469 din 24 mai 2005 care statuează că în

cazul aflării în concediu medical - angajatul (asiguratul) pierde temporar

capacitatea sa de a exercita funcțiile și obligațiunile de serviciu, inclusiv,

capacitatea de a participarea la ședința Consiliului.

Totodată a afirmat că în extrasul din procesul - verbal nr. 3 al ședinței CSP

din 23 februarie 2017 se invocă faptul că, hotărârea Colegiului de disciplină și etică

din subordinea Consiliului Superior al Procurorilor nr. 13-3/16 (III) din 22

decembrie 2016 în privința procurorului Dumitru Stoicev produce efecte juridice

7

începând cu ziua imediat următoare celei de încheiere a concediului medical, însă

acest text este indicat ilegal, deoarece nu corespunde textului din pct. 3 al hotărârii

Consiliului Superior al Procurorilor nr. 12-21/17 din 2 martie 2017 ce stabilește

transmiterea prezentei hotărâri Procurorului general în vederea emiterii ordinului

de eliberare din funcție, ținându-se cont de necesitatea încheierii oficiale a

concediului medical.

Concomitent, a indicat că din extrasul procesului - verbal nr. 3 al ședinței

Consiliului Superior al Procurorilor din 23 februarie 2017 rezultă că, hotărârea

CDE din subordinea CSP nr. 13-3/16 (III) din 22 decembrie 2016 în privința

dânsului produce efecte juridice începând cu ziua imediat următoare celei de

încheiere a concediului medical și nu coincide cu cuprinsul pct. 3 al dispozitivului

hotărârii Consiliului Superior al Procurorilor nr. 12-21/17 din 2 martie 2017, ce

indică expres transmiterea prezentei hotărâri Procurorului general în vederea

emiterii ordinului de eliberare din funcție.

Finalmente a remarcat că extrasul din procesul - verbal nr.3 al ședinței CSP

din 23 februarie 2017 reflectă doar selectiv și parțial aspectele ce țin de contestația

dânsului depusă la 29 decembrie 2016 împotriva hotărârii CDE din subordinea CSP

nr. 13-3/16 (III) din 22 decembrie 2016, iar multe chestiuni discutate în cadrul

ședinței respective nici nu sunt reflectate în textul procesului - verbal vizat, fapt ce

dovedește ilegalitatea acestuia.

Astfel, reclamantul a relatat că ilegalitatea extrasului din procesul - verbal

nr.3 al ședinței CSP din 23 februarie 2017 pe de o parte și necoincidența

prevederilor pct. 3 din hotărârea Consiliului Superior al Procurorilor nr. 12-21/17

din 02 martie 2017 cu dispozițiile pct. 3 al dispozitivului hotărârii CSP nr. 12-21/17

din 02 martie 2017 pe de altă parte, denotă cu certitudine ilegalitatea în ansamblu a

acestor trei documente cât și lipsa temeiului juridic privind aplicarea față de el a

celei mai aspre sancțiuni disciplinare și anume eliberarea din funcția deținută în

temeiul art. 39 alin. (l) lit. e) din Legea cu privire la Procuratură nr. 3 din 25

februarie 2016, iar acest fapt servește drept suport legal necesar pentru anularea lor,

cu restabilirea în funcția deținută.

Subsecvent, reclamantul a indicat că la 21 martie 2017 i-a fost adus la

cunoștință și înmânat ordinul Procurorului General nr.326-p din 21 martie 2017

privind eliberarea din funcție, în temeiul prevederilor art.58 alin. (l) lit. d) și alin.

(3) din Legea cu privire la Procuratură nr. 3 din 25 februarie 2016.

A opinat că ordinul privind eliberarea din funcție este ilegal și nefondat,

deoarece în conformitate cu art. 58 alin. (l) lit. d) din Legea cu privire la

Procuratură, procurorul este eliberat din funcție în cazul aplicării sancțiunii

disciplinare de eliberare din funcția de procuror în momentul în care aceasta a

devenit irevocabilă, pe când în speță hotărârea CSP nr. 12-21/16 din 2 martie 2017

în temeiul căreia a fost emis ordinul cu privire la eliberarea din funcție a fost

contestată și respectiv, nu a devenit irevocabilă. Mai mult, potrivit art. 58 alin. (3)

din Legea cu privire la Procuratură, eliberarea din funcție a procurorului în temeiul

art. 58 alin. (l) lit. d) din legea vizată se face printr-un ordin al Procurorului General

în termen de 5 zile lucrătoare de la aducerea la cunoștința Procurorului General a

cazului respectiv, prevederi care la caz nu au fost respectate, deoarece hotărârea

Consiliului Superior al Procurorilor nr. 12-21/16 din 2 martie 2017 a fost adusă la

8

cunoștința Procurorului General încă la data când a fost pronunțată hotărârea

deoarece, Procurorul General este membru al Consiliului Superior al Procurorilor,

a participat nemijlocit la ședința Consiliului din 2 martie 2017 și a semnat această

hotărâre.

La fel, reclamantul a indicat că, conform art. 4 din Legea cu privire la

Procuratură, activitatea Procuraturii este reglementată de Constituție, de prezenta

lege, de alte acte legislative, precum și de tratatele internaționale la care Republica

Moldova este parte, iar la alte acte legislative prin care este reglementată activitatea

Procuraturii se referă Codul muncii, prevederile căruia sunt obligatorii pentru

Procuratură.

Astfel, a susținut că, art. 206 alin. (5) din Codul muncii statornicește expres

că la aplicarea sancțiunii disciplinare, angajatorul trebuie să țină cont de gravitatea

abaterii disciplinare comise și de alte circumstanțe obiective.

A considerat că, la emiterea ordinului cu privire la eliberarea din funcție

contrar prevederilor art. 206 din Codul muncii nu s-a ținut cont atât de gravitatea

abaterii disciplinare incriminate cât și de alte multiple și incontestabile circumstanțe

obiective/importante ce vizează presupusa abatere disciplinară, invocate la concret

în contestația din 29 decembrie 2016 depusă împotriva hotărârii CDE din

subordinea CSP nr. 13-3/16 (III) din 22 decembrie 2016.

De asemenea, a susținut că în pct. 2 din ordinul Procurorului General nr.326-

p din 21 martie 2017 se menționează faptul demisionării sale, fapt ce impune juridic

necesitatea referirii de către emitent la prevederile art. 85 din Codul muncii (ce

reglementează procedura de demisie a angajatului) și nu la art. 58 alin. (l) lit. d) și

alin. (3) din Legea cu privire la Procuratură (ce reglementează modul privind

aplicarea sancțiunii disciplinare de eliberare din funcția de procuror).

Prin ordinul nr.326-p din 21 martie 2017 i-au fost aplicate concomitent două

temeiuri de eliberare din funcție - prin sancționare și prin demisie, fapt ce

demonstrează ilegalitatea respectivului ordin.

În același timp, a susținut că conform art. 208 alin.(1) din Codul muncii, până

la aplicarea sancțiunii disciplinare, angajatorul este obligat să ceară în scris

salariatului o explicație scrisă privind fapta comisă, care poate fi prezentată de către

salariat în termen de 5 zile lucrătoare de la data solicitării, prevederi obligatorii

pentru Procuratură conform art. 2 alin.(1) din Codul muncii care indică că prezentul

cod se aplică și raporturilor de muncă reglementate prin alte legi organice, respectiv

și prin Legea cu privire la Procuratură. Însă, la emiterea ordinului cu privire la

eliberarea din funcție aceste prevederi legale au fost ignorate, deoarece până la

aplicarea sancțiunii disciplinare organul emitent nu a solicitat de la el o explicație

scrisă privind fapta comisă.

A precizat că art. 209 alin.(l) din Codul muncii, stabilește că sancțiunea

disciplinară se aplică de regulă, imediat după constatarea abaterii disciplinare, dar

nu mai târziu de o lună din ziua constatării ei fără a lua în calcul timpul aflării

salariatului în concediul anual de odihnă, în concediul de studii sau în concediul

medical, iar alin. (2) al aceluiași articol prevede că sancțiunea disciplinară nu poate

fi aplicată după expirarea a 6 luni din ziua comiterii abaterii disciplinare. Pe când,

în speță din momentul constatării abaterii disciplinare prin hotărârea CDE din

subordinea CSP nr. 13-3/16 (III) din 22 decembrie 2016 și până la emiterea

9

ordinului de concediere au trecut trei luni calendaristice, iar de la presupusele

abateri disciplinare (martie-mai 2016) pe care le-ar fi comis au trecut mai mult de

6 luni, fapt ce exclude juridic aplicarea sancțiunii disciplinare.

În context, a punctat că contrar prevederilor art. 210 alin. (1) din Codul

muncii care statuează că sancțiunea disciplinară se aplică prin ordin, în care se

indică în mod obligatoriu temeiurile de fapt și de drept ale aplicării sancțiunii,

termenul și organul în care sancțiunea poate fi contestată, la emiterea ordinului cu

privire la eliberarea din funcție nu a fost specificat temeiul de fapt și de drept al

aplicării sancțiunii, termenul și organul în care sancțiunea aplicată poate fi

contestată, precum și organul în care sancțiunea aplicată poate fi contestată.

În opinia reclamantului, contravine normelor legale în vigoare și mențiunea

din ordinul Procurorului General nr. 326-p din 21 martie 2017 precum că temei

pentru emiterea ordinului cu privire la eliberarea din funcție a servit hotărârea

Consiliului Superior al Procurorilor nr. 12-21/16 din 2 martie 2017 și acordul

Asociației Sindicale de ramură a angajaților organelor Procuraturii RM din 9 martie

2017, din motiv că hotărârea Consiliului Superior al Procurorilor nr. 12-21/16 din

2 martie 2017 a fost contestată, respectiv nu este irevocabilă. Iar, reieșind din

prevederile imperative ale art. 87 alin. (l) din Codul muncii, concedierea angajatului

se admite cu consultarea prealabilă a organului/ organizatorului sindical din unitate

(în cazul dat, cu consultarea prealabilă a organului sindical din cadrul Procuraturii

municipiului Chișinău), dar nu cu acordul Sindicatului de ramură (adică a

Asociației Sindicale de ramură a angajaților organelor Procuraturii RM), acord care

devine astfel unul nevalabil și fără efecte juridice, fiind încălcat în mod evident art.

87 din Codul muncii.

În consecință, cu referire la prevederile art. 58 alin. (4) din Legea cu privire

la Procuratură care indică că ordinul Procurorului General privind eliberarea din

funcție poate fi contestat în instanța de judecată în condițiile legii, reclamantul a

considerat că întrucât ordinul Procurorului General privind eliberarea sa din funcția

de procuror în temeiul art. 58 alin. (l) lit. d) și alin. (3) din Legea cu privire la

Procuratură poate fi emis doar în baza hotărârii CSP, acesta nu poate fi contestat în

instanța de judecată decât împreună cu hotărârea Consiliului Superior al

Procurorilor nr. 12-21/16 din 2 martie 2017 în temeiul căreia a fost emis.

În drept, reclamantul și-a întemeiat cerințele în baza art. 125 – 1251 din

Constituția Republicii Moldova, art. 4, 58 și 79 din Legea cu privire la Procuratură

nr. 3 din 25 februarie 2016 și art. 2, 87, 206, 208, 209 și 210 din Codul muncii.

A solicitat anularea integrală a hotărârii Consiliului Superior al Procurorilor

nr. 12-21/16 din 2 martie 2017, hotărârii Colegiului de disciplină și etică din

subordinea Consiliului Superior al Procurorilor nr.13-3/16 (III) din 22 decembrie

2016 și ordinului Procurorului General nr. 326-p din 21 martie 2017.

Prin încheierea din 19 aprilie 2017 a Curții Supreme de Justiție, a fost scos

de pe rol capătul de cerere a lui Dumitru Stoicev împotriva Procuraturii RM cu

privire la anularea ordinului Procurorului General nr. 326-p din 21 martie 2017 „Cu

privire la eliberarea din funcție”.

Prin hotărârea din 19 aprilie 2017 a Curții Supreme de Justiție a fost respinsă

ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată depusă de către Dumitru Stoicev

împotriva Consiliului Superior al Procurorilor cu privire la anularea hotărârii

10

Consiliului Superior al Procurorilor nr. 12-21/17 din 2 martie 2017 „Cu privire la

contestarea hotărârii Colegiului de disciplină și etică nr. 13-3/16 (III) din 22

decembrie 2016 în privința procurorului Dumitru Stoicev” și hotărârii Colegiului

de disciplină și etică din subordinea Consiliului Superior al Procurorilor nr. 13-3/16

(III) din 22 decembrie 2016”.

La 19 septembrie 2019, Dumitru Stoicev a depus cerere de revizuire

împotriva hotărârii din 19 aprilie 2017 a Curții Supreme de Justiție, invocând ca

temei de revizuire prevederile art. 449 lit. b) Cod de procedură civilă, în sensul că

i-au devenit cunoscute circumstanțe esențiale ale cauzei, care influențează soluția,

dar despre care nu a avut cunoștință la data examinării cauzei.

În acest sens, revizuentul a făcut referire la circumstanțele expuse în

hotărârea Parlamentului nr. 39 din 8 iunie 2019 pentru adoptarea Declarației cu

privire la recunoașterea caracterului captiv al statului Republicii Moldova,

publicată în Monitorul Oficial la 21 iunie 2019, care în opinia sa se răsfrânge asupra

ilegalității hotărârii din 19 aprilie 2017 a Curții Supreme de Justiție.

De asemenea, a invocat că circumstanțele ce denotă incorectitudinea

soluționării litigiului de muncă au devenit cunoscute inclusiv și prin hotărârea

Parlamentului nr. 74 din 19 iulie 2019 ,,Cu privire la constatarea neîntrunirii

coondițiilor de numire în funcția de Procuror General a lui Eduard Harunjen”.

Revizuentul a solicitat admiterea cererii de revizuire, casarea hotărârii din 19

aprilie 2017 a Curții Supreme de Justiție, cu rejudecarea cauzei și admiterea

acțiunii.

Examinând temeiurile revizuirii, completul specializat pentru examinarea

acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție consideră cererea de revizuire

neîntemeiată și care urmează a fi respinsă ca fiind inadmisibilă din următoarele

considerente.

În conformitate cu art. 195 Cod administrativ, procedura acțiunii în

contenciosul administrativ se desfășoară conform prevederilor prezentului cod.

Suplimentar se aplică corespunzător prevederile Codului de procedură civilă, cu

excepția art.169-171.

Astfel, în conformitate cu prevederile art. 451 alin. (1) Cod de procedură

civilă, cererea de revizuire se depune în scris de persoanele menționate la art.447,

indicându-se în mod obligatoriu temeiurile consemnate la art.449 și anexându-se

probele ce le confirmă.

În conformitate cu art. 453 alin. (1) lit. a) Cod de procedură civilă, după ce

examinează cererea de revizuire, instanța emite unul din următoarele acte de

dispoziție: încheierea de respingere a cererii de revizuire ca fiind inadmisibilă.

În debut, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios

administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al

Curții Supreme de Justiție menționează că prin revizuire se tinde la îndreptarea unor

hotărâri greșite, pentru neregularități ce s-au săvârșit dintr-o împrejurare,

neimputabilă instanței, sau dintr-un motiv neimputabil părților, de obicei

descoperite ulterior.

11

Revizuirea este o cale extraordinară de atac, de retractare, nedevolutivă, iar

dispozițiile legale care o reglementează sunt de strictă interpretare, astfel că

revizuirea nu poate fi promovată decât în cazurile și în condițiile prevăzute de lege.

La fel, este de menționat că, revizuirea nu implică realizarea unui control

judiciar, ci determinarea unei noi judecăți, întemeiată pe unele elemente, ce nu au

putut forma obiectul examinării ce a condus la pronunțarea hotarârii care face

obiectul căii de atac.

Într-o altă ordine de idei, revizuirea se justifică, de regulă, prin aceea că,

involuntar, instanța a săvârșit o eroare în legătură cu starea de fapt stabilită în

hotărârea atacată, fie în raport cu materialul existent la data pronunțării hotărârii,

fie în raport cu noile împrejurări, apărute ulterior pronunțării hotărârii.

Această cale de atac a hotărârilor irevocabile poate afecta stabilitatea

raporturilor juridice, producând efecte grave pentru părți, de aceea legea stabilește

o listă expresă și exhaustivă a temeiurilor de declarare a revizuirii care sunt

prevăzute la art. 449 Cod de procedură civilă.

Astfel, Capitolul XXXIX din Codul de procedură civilă stipulează

modalitatea de revizuire a hotărârilor judecătorești, iar în acest sens art. 499 Cod de

procedură civilă arată expres temeiurile declarării revizuirii.

Respectiv, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios

administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție notează că o cerere de revizuire poate fi depusă doar în cazurile

expres determinate de lege.

O cerere care nu conține niciunul din aceste temeiuri nu poate fi admisă ca

întemeiată, fiind inadmisibilă încercarea de rediscutare a unei hotărâri irevocabile.

Prin cererea de revizuire depusă la 19 septembrie 2019, Dumitru Stoicev a

solicitat revizuirea hotărârii din 19 aprilie 2017 a Curții Supreme de Justiție și temei

de revizuire a invocat prevederile art. 449 lit. b) Cod de procedură civilă, potrivit

cărora revizuirea se declară în cazul în care au devenit cunoscute unele circumstanțe

sau fapte esențiale ale cauzei care nu au fost și nu au putut fi cunoscute

revizuentului, dacă acesta dovedește că a întreprins toate măsurile pentru a afla

circumstanțele și faptele esențiale în timpul judecării anterioare a cauzei.

În interpretarea corectă a prevederilor enunțate este de înțeles că

circumstanțele descoperite să aibă importanță esențială pentru justa soluționare a

cauzei, să nu fi fost cunoscute și nici să nu fi putut cunoscute revizuentului anterior,

dar să fi existat la momentul examinării și soluționării cauzei civile, să fie

descoperite după ce hotărârea judecătorească devine irevocabilă, iar mijloacele de

probă prin care se constată circumstanțele nou descoperite să fi existat în momentul

judecării procesului terminat prin hotărârea revizuită, însă revizuentul să fi fost

împiedicat a prezenta aceste probe din împrejurări ce nu depind de voința acestuia.

Având ca temei de revizuire a hotărârii judecătorești prevederile articolului

menționat, revizuentul Dumitru Stoicev a invocat drept circumstanțe noi

descoperite, ca fiind cele expuse în hotărârea Parlamentului nr. 39 din 8 iunie 2019

pentru adoptarea Declarației cu privire la recunoașterea caracterului captiv al

statului Republicii Moldova, precum și în hotărârea Parlamentului nr. 74 din 19

iulie 2019 ,,Cu privire la constatarea neîntrunirii coondițiilor de numire în funcția

de Procuror General a lui Eduard Harunjen”, care în opinia sa influiențează soluția

12

pronunțată în cauză și se răsfrâng asupra legalității hotărârii din 19 aprilie 2017 a

Curții Supreme de Justiție.

În acest sens, verificând temeinicia motivelor de revizuire raportate la art.

449 lit. b) din Codul de procedură civilă, completul specializat pentru examinarea

acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție conchide că temeiurile invocate de

revizuent nu sunt concludente și rezidă din interpretarea greșită a acestor prevederi

legale.

Or, în cazul dat nu poate fi stabilită existența acestor temeiuri, dat fiind că

înscrisurile prezentate în susținerea cererii de revizuire nu constituie circumstanțe

sau fapte esențiale ale cauzei care nu au fost și nu au putut fi cunoscute

revizuentului, cu atât mai mult că acestea nu au o importanță esențială pentru justa

soluționare a cauzei, întrucât circumstanțele date diferă de prezentul litigiu, în care

obiect al examinării l-a constituit actele administrative emise de către Consiliului

Superior al Procurorilor și Colegiul de disciplină și etică din subordinea Consiliului

Superior al Procurorilor, prin care Dumitru Stoicev a fost sancționat disciplinar cu

eliberarea din funcție. De altfel, circumstanțele ce au stat la baza emiterii actelor

administrative contestate nu au nicio relevanță cu circumstanțele expuse în

înscrisurile prezentate de revizuent ca temei de revizuire a hotărârii judecătorești.

Prin urmare, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în

contencios administrativ învederează că aspectele invocate în cererea de revizuire

reflectă caracterul unor critici neîntemeiate, prin care se urmărește reformarea unui

act de dispoziție judecătoresc, revizuentul exprimându-și nemulțumirea față de

soluția conținută în hotărârea din 19 aprilie 2017 a Curții Supreme de Justiție, prin

care a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată.

Astfel fiind, în interpretarea corectă a prevederilor art. 449 Cod de procedură

civilă, este cert că cererea de revizuire poate fi declarată doar în temeiurile expres

prevăzute în norma dată, care poartă un caracter exhaustiv și nu pot fi completate,

iar declararea revizuirii pentru alte temeiuri decât cele prevăzute în această normă

duce la respingerea cererii de revizuire ca inadmisibilă.

În circumstanțele descrise, completul specializat pentru examinarea

acțiunilor în contencios administrativ conchide că admiterea spre examinare a

cererii de revizire în condițiile în care a fost formulată, ar încălca principiul

securității raporturilor juridice și ar duce inevitabil la violarea art.6 §1 din

Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor și Libertăților Fundamentale ale

Omului.

În jurisprudența sa constantă, Curtea Europeană cu mai multe ocazii a

menționat că dreptul la o instanță, garantat de articolul 6§1 din Convenție,

presupune respectarea principiului preeminenței dreptului. Unul din aspectele

fundamentale ale preeminenței dreptului este principiul securității raporturilor

juridice, care cere ca, atunci când instanțele judecătorești dau o apreciere finală unei

chestiuni, constatarea lor să nu mai poată fi pusă în discuție (Brumărescu v.

România, [GC], nr.28342/95, §61, ECHR 1999-VII). Acest principiu cere ca nicio

parte să nu aibă dreptul să solicite revizuirea unei hotărâri irevocabile și obligatorii

doar cu scopul de a obține o reexaminare și o nouă determinare a cauzei.

13

Reieșind din considerentele menționate și având în vedere că argumentele

invocate de revizuent poartă un caracter declarativ și nu se încadrează în temeiurile

prevăzute la art. 449 Codul de procedură civilă, completul specializat pentru

examinarea acțiunilor în contencios administrativ ajunge la concluzia de a respinge

cererea de revizuire ca fiind inadmisibilă.

În conformitate cu art. 195 Cod administrativ, 269, 270, 453 alin. (1) lit. a)

Cod de procedură civilă, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în

contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție

d i s p u n e :

Se respinge ca fiind inadmisibilă cererea de revizuire depusă de Dumitru

Stoicev împotriva hotărârii din 19 aprilie 2017 a Curții Supreme de Justiție, în cauza

de contencios administrativ, la cererea de chemare în judecată depusă de Dumitru

Stoicev împotriva Consiliului Superior al Procurorilor și Procuraturii Generale a

Republicii Moldova cu privire la contestarea actului administrativ.

Încheierea nu se supune niciunei căi de atac.

Președintele ședinței,

judecătorul Tamara Chișca-Doneva

judecătorii Sveatoslav Moldovan

Iurie Bejenaru

Maria Ghervas

Nicolae Craiu

14