3r-77/22 — anularea în parte a actelor administrative normative
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- anularea în parte a actelor administrative normative
- Temei legal
- examinarea admisibilitatii actiunii; dreptul vatamat
3r-77/22 — anularea în parte a actelor administrative normative (Curtea Supremă de Justiție, 2022)
Dosar nr.3r-77/22 2-21024311-01-3r-06042022 Instanța de fond: Curtea de Apel Chișinău (jud. A. Minciuna, V. Negru, E. Palanciuc) D E C I Z I E 18 mai 2022 mun. Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componență: Președintele ședinței, judecătorul Tamara Chișca-Doneva judecătorii Iurie Bejenaru Aliona Miron examinând recursul depus de Societatea cu Răspundere Limitată „Varo-Inform”, reprezentată de avocatul Ion Cernolev și recursul depus de Societatea cu Răspundere Limitată „Varo-Inform”, prin intermediul administratorului Serghei Hasanov, în cauza de contencios administrativ, la cererea de chemare în judecată depusă de Societatea cu Răspundere Limitată „Varo-Inform” împotriva Primarului General al mun.
Chișinău, Primăriei mun. Chișinău și Direcției Generale Arhitectură, Urbanism și Relații Funciare cu privire la anularea în parte a actelor administrative normative, împotriva încheierii din 28 februarie 2022 a Curții de Apel Chișinău, prin care acțiunea în contencios administrativ depusă de Societatea cu Răspundere Limitată „Varo- Inform” a fost declarată inadmisibilă, c o n s t a t ă: La 16 februarie 2021, SRL ,,Varo-Inform” a depus la Judecătoria Chișinău, sediul Râșcani acțiune în ordinea contenciosului administrativ împotriva Primarului General al mun. Chișinău, Primăriei mun.
Chișinău și Direcției Generale Arhitectură, Urbanism și Relații Funciare, solicitând: - anularea Dispoziției nr.312-d din 27 iunie 2020 „despre operarea de modificări în dispoziția viceprimarului municipiului Chișinău nr.133-d/2020 din 20 martie 2020 „Cu privire la instituirea Grupului de lucru în vederea elaborării proiectelor de Regulamente privind organizarea și desfășurarea activității de publicitate, reclamă și afișaj în orașul Chișinău, în partea ce ține de prelungirea termenului valabilității autorizațiilor de construire și amplasare a publicității exterioare și autorizațiile de construire și amplasare a firmelor (inscripții și imagini exterioare) eliberate anterior de către Direcția Generală Arhitectură, Urbanism și Relații Funciare până la 31 decembrie 2020; - anularea Dispoziției nr.1-d din 06 ianuarie 2021 a viceprimarului municipiului Chișinău despre operarea de modificări în Dispoziția nr.312-d din 27 iunie 2020, în partea ce ține de prelungirea termenului de valabilitate a autorizațiilor de construire și amplasare a publicității exterioare și autorizațiile de construire și amplasare a firmelor (inscripții și imagini exterioare) eliberate anterior de către Direcția Generală Arhitectură, Urbanism și Relații Funciare până la 22 ianuarie 2021;
- prelungirea termenului autorizațiilor de construire și amplasare a publicității exterioare și autorizațiile de construire și amplasare a firmelor (inscripții și imagini exterioare) eliberate anterior de Direcția Generală Arhitectură, Urbanism și Relații 1 Funciare pe numele Societății cu Răspundere Limitată „Varo-Inform” pe o perioadă de 12 luni. În susținerea acțiunii înaintate a indicat că, la 22 ianuarie 2021, s-a adresat către pârât cu cerere prealabilă privind anularea dispoziției nr.1-d din 06 ianuarie 2021 și nr.312-d din 27 iunie 2020 care, prin răspunsul autorității nominalizate nr.06-111/347 din 10 februarie 2021, a fost respinsă. Consideră că, dispozițiile nr.312-d din 27 iunie 2020 și nr.1-d din 06 ianuarie 2021, sunt ilegale, motiv din care urmează a fi anulate.
În continuare, cu referire la prevederile art.2, 4 alin.(21), 6 alin.(1), (4), (7), (8) al Legii nr. 160 din 22 iulie 2011 privind reglementarea prin autorizare a activității de întreprinzător, notează că, autorizațiile de construire și amplasare a publicității exterioare se eliberează pe un termen stabilit de Legea nr.160 din 22 iulie 2011 privind reglementarea prin autorizare a activității de întreprinzător și autoritatea emitentă nu este în drept să micșoreze acest termen la dorința sa. Or, la art.15 alin.(1) pct.3) lit.a) al Legii nr.136 din 17 iunie 2016 privind statutul mun. Chișinău, se reglementează expres atribuțiile Primarului General al mun. Chișinău, printre care se enumeră și eliberarea de autorizații și alte acte permisive prevăzute de lege, având dreptul de a le suspenda sau revoca din motive temeinic justificate.
Mai invocă reclamanta că, Legea nu acordă dreptul Primarului General al municipiului Chișinău de a reduce termenele pentru care poate fi emis unu act permisiv, această atribuție aparține puterii legislative, fie la nivelul Consiliului mun. Chișinău, fie Parlamentului Republicii Moldova. Și respectiv, indicarea în dispoziția nr.312-d din 27 iunie 2020 a Viceprimarului municipiului Chișinău, despre operarea de modificări în dispoziția viceprimarului nr.133- d/2020, cu privire la instituirea Grupului de lucru în vederea elaborării proiectelor de Regulamente privind organizarea și desfășurarea activității de publicitate, reclamă și afișaj în orașul Chișinău, că termenul de valabilitate la toate autorizațiile de construire și amplasare a publicității exterioare se stabilesc până la 31 decembrie 2020, este contrar Legii nr.136 din 17 iunie 2016 privind statutul municipiului Chișinău, ce reglementează expres atribuțiile Primarului General al municipiului Chișinău.
La fel, invocă reclamanta că, și indicarea în dispoziția nr.1-d din 06 ianuarie 2021 că termenul de valabilitate al tuturor autorizațiilor de construire și amplasare a publicității exterioare este stabilit până la 22 ianuarie 2021, este contrară Legii nr.136 din 17 iunie 2016 privind statutul municipiului Chișinău. Or, prin actele administrative sus indicate s- a prelungit termenul de valabilitatea tuturor autorizațiilor de construire și amplasare a publicității exterioare și autorizațiile de construire și amplasare a firmelor (inscripții și imagini exterioare) eliberate anterior de către Direcția Generală Arhitectură, Urbanism și Relații Funciare pe un interval de 6 luni, iar ulterior pe un interval de 22 de zile, contrar legii care prevede că, termenul pentru care se prelungește о autorizație trebuie să fie de 12 luni.
Astfel, invocarea în dispoziția nr.312-d din 27 iunie 2020, cât și dispoziția nr.1-d din 06 ianuarie 2021 a faptului că, termenul de valabilitate a tuturor autorizațiilor de construire și amplasare a publicității exterioare se stabilește până la о anumită dată calendaristică condiționată de adoptarea unui nou Regulament cu privire la plasarea publicității exterioare în municipiul Chișinău, consideră că, nu constituie un motiv temeinic justificat, în sensul art.15 alin.(1) pct.3) lit.a) a Legii nr.136 din 17 iunie 2016 privind statutul municipiului Chișinău. Totodată, menționează reclamanta că, noul Regulament cu privire la plasarea publicității exterioare în municipiul Chișinău, va produce efecte juridice în viitor.
Iar 2 emiterea/neemiterea acestui Regulament nu este un motiv legal și justificat pentru stabilirea unui termen de valabilitate a actelor permisive redus, făcând referire în acest sens la pct.6.1.13 al Regulamentului provizoriu privind autorizarea și amplasarea dispozitivelor de publicitate, a publicității exterioare, firmelor în mun. Chișinău, aprobat prin decizia Consiliului mun. Chișinău nr.71/15 din 03 mai 2007, precum și la art.6 al Legii nr.160 din 22 iulie 2011 privind reglementarea prin autorizare a activității de întreprinzător. Prin încheierea din 25 februarie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani a fost respinsă solicitarea SRL ,,Varo-Inform” cu privire la suspendarea executării Dispoziției nr.312-d din 27 iunie 2020 și suspendarea executării Dispoziției nr.1-d din 06 ianuarie 2021, cu menținerea valabilității autorizațiilor (f.d.44-45), care a fost menținută prin decizia din 29 aprilie 2021 a Curții de Apel Chișinău (f.d.74-82).
Prin încheierea din 05 iulie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani a fost respinsă cererea reprezentantului Primarului și Consiliului municipiului Chișinău cu privire la declararea inadmisibilității acțiunii depuse de SRL ,,Varo-Inform” (f.d.103- 106). Prin încheierea din 13 decembrie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani au fost separate într-un proces aparte pretențiile SRL ,,Varo-Inform” împotriva Primarului General al municipiului Chișinău, Primăriei municipiului Chișinău, Direcției Generale Arhitectură, Urbanism și Relații Funciare cu privire la anularea dispoziției nr.312-d din 27 iunie 2020, anularea dispoziției nr.1-d din 06 ianuarie 2021. A fost reținută în procedura Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani pretenția înaintată de SRL ,,Varo-Inform” împotriva Primarului General al municipiului Chișinău, Primăriei municipiului Chișinău, Direcției Generale Arhitectură, Urbanism și Relații Funciare cu privire la prelungirea termenului autorizațiilor de construire și amplasare a publicității exterioare și a firmelor (inscripții și imagini exterioare) eliberate anterior.
Pretenția înaintată de SRL ,,Varo-Inform” împotriva Primarului General al municipiului Chișinău, Primăriei municipiului Chișinău, Direcției Generale Arhitectură, Urbanism și Relații Funciare cu privire la anularea dispoziției nr.312-d din 27 iunie 2020, anularea dispoziției nr.1-d din 06 ianuarie 2021 au fost transmise spre examinare Curții de Apel Chișinău, conform competenței (f.d.128-130).
Prin încheierea din 28 februarie 2022 a Curții de Apel Chișinău, acțiunea în contencios administrativ depusă de SRL ,,Varo-Inform” împotriva Primarului General al municipiului Chișinău, Primăriei municipiului Chișinău, Direcției Generale Arhitectură, Urbanism și Relații Funciare cu privire la anularea dispoziției nr.312-d din 27 iunie 2020, anularea dispoziției nr.1-d din 06 ianuarie 2021 a fost declarată inadmisibilă în temeiul art.207 alin.(2) lit.e) din Codul administrativ, pe motiv că reclamanta nu poate revendica încălcarea, prin activitatea administrativă, a unui drept în sensul art.17 din Codul administrativ (f.d.164-171). Încheierea din 28 februarie 2022 a Curții de Apel Chișinău a fost recepționată de SRL ,,Varo-Inform” la 17 martie 2022, fapt confirmat prin avizul de recepție nr.DS8006406760AS (f.d.173).
Invocând netemeinicia și ilegalitatea încheierii enunțate, la 14 martie 2022, prin intermediul poștei electronice, avocatul Ion Cernolev în interesele SRL ,,Varo-Inform” a depus recurs, solicitând admiterea recursului, anularea încheierii contestate și restituirea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Chișinău, în alt complet de judecată (f.d.174- 179). În motivarea recursului a invocat dezacordul cu soluția adoptată de către Curtea de Apel Chișinău ca instanță de fond. 3 Consideră că, poziția instanței de apel precum că, reclamanta nu revendică prin acțiunea formulată un drept subiectiv vătămat este una eronată și contrară circumstanțelor cauzei.
Indică că, SRL „Varo-Inform” este о persoană juridică specializată în plasarea publicității exterioare, iar prin adoptarea actelor administrative contestate - Dispoziția nr.312-d din 27 iunie 2020 a viceprimarului municipiului Chișinău „Despre operarea de modificări în dispoziția viceprimarului nr.133-d/2020 ,,Cu privire la instituirea Grupului de lucru în vederea elaborării proiectelor de Regulamente privind organizarea și desfășurarea activității de publicitate, reclamă și afișaj în orașul Chișinău „în partea în care este stabilit termenul de valabilitate a autorizațiilor de construire și amplasare a publicității exterioare până la 31 decembrie 2020 și Dispoziția nr.1-d din 06 ianuarie 2021 a Viceprimarului municipiului Chișinău în partea în care este stabilit termenul de valabilitate al autorizațiilor de construire și amplasare a publicității exterioare până la 22 ianuarie 2021 precum și refuzul de a fi prelungit termenul autorizațiilor de construire și amplasare a publicității exterioare și autorizațiile de construire și amplasare a firmelor (inscripții și imagini exterioare) eliberate anterior de Direcția Generală Arhitectură, Urbanism și Relații Funciare pe numele SRL „Varo-Inform” ре о perioadă de 12 luni se încalcă dreptul subiectiv al reclamantului de a desfășura activitatea economica.
Or, în lipsa autorizațiilor de construire și amplasare a publicității exterioare, panourile publicitare care-i aparțin cu drept de proprietate nu pot funcționa și sunt demontate de preturile de sector în calitate de organe subordonate Primăriei municipiului Chișinău. Astfel, reclamanta nu poate plasa publicitatea dacă nu are panouri publicitare.
Mai notează că, în temeiul Dispoziției nr.312-d din 27 iunie 2020 a viceprimarului municipiului Chișinău „Despre operarea de modificări în dispoziția viceprimarului nr.133-d/2020 cât și Dispoziției nr.1-d din 06 ianuarie 2021 a viceprimarului municipiului Chișinău, Preturile sectorului Botanica, Râșcani au emis prescripții prin care au dispus demontarea panoului publicitar amplasat în municipiul Chișinău în decurs de câteva zile, care aparțin SRL „Varo-Inform”, considerându-le construcții neautorizate, deoarece termenul de valabilitate al autorizațiilor de amplasare a panourilor publicitare a expirat la 22 ianuarie 2021. Mai indică că, potrivit răspunsurilor parvenite de la Direcția Generală Arhitectură Urbanism și Relații Funciare, acesta menționează că refuză prelungirea autorizațiilor de construire și amplasare a publicității exterioare și autorizațiile de construire și amplasare a firmelor (inscripții și imagini exterioare) eliberate anterior pe numele SRL „Varo- Inform”, pe motiv că prin actele administrative contestate termenul de valabilitate al tuturor autorizațiilor de amplasare a panourilor publicitare a fost stabilit până la 22 ianuarie 2021. Astfel, prin scrisoarea nr.21/2167 din 22 aprilie 2021 a Direcției Generale Arhitectură, Urbanism și Relații Funciare informează că nu prelungește autorizații la nici un agent economic.
Potrivit răspunsului Direcției Generale Arhitectură, Urbanism și Relații Funciare din 10 iulie 2020 și din 20 iuie 2020 autorizațiile de construire și amplasare a publicității exterioare și autorizațiile de construire și amplasare a firmelor (inscripții și imagini exterioare) eliberate anterior pe numele SRL „Varo-Inform” au fost stabilite până la 31 decembrie 2020, iar dispozitivele publicitare amplasate anterior sunt demontate de pretura sect. Râșcani la indicațiile conducerii Primăriei Chișinău. În continuare, indică că, prin demontarea panourilor publicitare, SRL „Varo- Inform” i-a fost cauzat un prejudiciu în sumă de 126 295,68 lei. 4 Prin Prescripția nr.59 din 27 ianuarie 2021 a Preturii sectorului Botanica s-a dispus demontarea panourilor publicitare amplasate în municipiul Chișinău, bd.
Decebal (integral). În această ordine de idei, consideră că, prin actele administrative contestate, în mod direct se cauzează prejudicii materiale de sute de mii de lei SRL „Varo-Inform”, prin faptul că, fără a fi prelungite autorizațiile de funcționare a panourilor publicitare, acestea au devenit construcții neautorizare și au fost demontate. Mai indică că, prin actele administrative contestate de reclamant se revendică încălcarea dreptului său subiectiv de proprietate asupra panourilor publicitare, care sunt demontate ca construcții neautorizate, constituie о interferență în dreptul de a se bucura de proprietate, care este garantat de articolul 1 din Primul Protocol al CEDO.
Referitor la argumentul instanței de apel că, la data sesizării instanței cu prezenta acțiune în control normativ, actul administrativ normativ contestat și-a produs deja efectele juridice, consideră că, nu este nici о legătură cauzală între faptul că, actul administrativ normativ contestat și-a produs deja efectele juridice și faptul că reclamantul nu revendică prin acțiunea formulată un drept subiectiv vătămat. Astfel, indică că, instanța de apel nu a făcut referire la careva prevederi legale care ar permite decalarea acțiunii ca inadmisibilă, pe motiv că actul administrativ normativ contestat și-a produs deja efectele juridice.
La fel, invocând netemeinicia și ilegalitatea încheierii enunțate, la 21 martie 2022, prin intermediul poștei electronice, SRL ,,Varo-Inform”, reprezentată de administratorul Serghei Hasanov, a depus recurs, solicitând admiterea recursului, anularea încheierii contestate și restituirea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Chișinău, în alt complet de judecată (f.d.181-183). În motivarea recursului, a invocat dezacordul cu soluția adoptată de către Curtea de Apel Chișinău ca instanță de fond. Consideră că, poziția instanței de apel precum că, reclamanta nu revendică prin acțiunea formulată un drept subiectiv vătămat este una eronată și contrară circumstanțelor cauzei. Consideră că, nu este nici о legătură cauzală între faptul că, actul administrativ normativ contestat și-a produs deja efectele juridice și faptul că, reclamantul nu revendică prin acțiunea formulata un drept subiectiv vătămat.
Mai indică că, instanța de apel nu a făcut referire la careva prevederi legale care ar permite decalarea acțiunii ca inadmisibilă, pe motiv că actul administrativ normativ contestat și-a produs deja efectele juridice. Conform articolului 242 din Codul administrativ, recursul împotriva încheierii judecătorești se depune motivat la instanța de judecată care a emis încheierea contestată în termen de 15 zile de la notificarea încheierii judecătorești, dacă legea nu stabilește un termen mai mic. Instanța de recurs consideră că, recursul depus de Societatea cu Răspundere Limitată „Varo-Inform”, reprezentată de avocatul Ion Cernolev, și recursul depus de Societatea cu Răspundere Limitată „Varo-Inform”, prin intermediul administratorului Serghei Hasanov, au fost prezentate instanței de apel cu respectarea prevederilor articolului 242 din Codul administrativ, pentru demararea căii de atac în ordine de recurs.
Potrivit articolului 243 alin.(2) din Codul administrativ, instanța competentă soluționează recursul împotriva încheierilor judecătorești fără ședință de judecată. Dacă consideră necesar, instanța competentă poate cita participanții la proces. În speță, Completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții 5 Supreme de Justiție nu consideră oportun de a cita participanții la proces pentru a se pronunța cu privire la problemele invocate în recurs, deoarece în cererile de recurs argumentele au fost expuse cu suficientă claritate.
Studiind materialele cauzei, Completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, consideră că recursul depus de Societatea cu Răspundere Limitată „Varo-Inform”, reprezentată de avocatul Ion Cernolev, și recursul depus de Societatea cu Răspundere Limitată „Varo-Inform”, prin intermediul administratorului Serghei Hasanov, urmează a fi admise cu anularea încheierii din 28 februarie 2022 a Curții de Apel Chișinău și restituirea cauzei la rejudecare. În motivarea concluziei enunțate se rețin următoarele argumente. În conformitate cu art. 243 alin.(1) lit.c) din Codul administrativ, examinând recursul împotriva încheierii judecătorești, instanța adoptă decizie prin care anulează încheierea și adoptă o nouă încheiere.
Din conținutul recursului depus de Societatea cu Răspundere Limitată „Varo- Inform”, reprezentată de avocatul Ion Cernolev și recursul depus de Societatea cu Răspundere Limitată „Varo-Inform”, prin intermediul administratorului Serghei Hasanov, rezultă că, recurenții nu sunt de acord cu încheierea din 28 februarie 2022 a Curții de Apel Chișinău, prin care acțiunea în contencios administrativ depusă de Societatea cu Răspundere Limitată „Varo-Inform” a fost declarată inadmisibilă în temeiul art.207 alin.(2) lit.e) din Codul administrativ, pe motiv că reclamanta nu poate revendica încălcarea, prin activitatea administrativă, a unui drept în sensul art.17 (f.d.164-171).
Totodată, din motivarea actului judecătoresc ce constituie obiectul prezentului recurs, se desprinde că, reclamanta nu a putut revendica încălcarea, prin activitatea administrativă, a unui drept în sensul art.17, deoarece la data sesizării instanței de judecată cu prezenta acțiune în control normativ – 16 februarie 2021, actele administrative normative contestate și-au produs deja efectele juridice, motiv pentru care acțiunea depusă împotriva Primarului General al municipiului Chișinău, Primăriei municipiului Chișinău și Direcției Generale Arhitectură, Urbanism și Relații Funciare a fost declarată inadmisibilă (f.d.164-171).
Completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție constată că, prima instanță a interpretat în mod greșit normele de drept procedural pertinente speței, iar drept consecință prematur a declarat acțiunea ca inadmisibilă, pornind de la următoarele. Colegiul reține că, potrivit art.20 din Codul administrativ, dacă printr-o activitate administrativă se încalcă un drept legitim sau o libertate stabilită prin lege, acest drept poate fi revendicat printr-o acțiune în contencios administrativ, cu privire la care decid instanțele de judecată competente pentru examinarea procedurii de contencios administrativ, conform prezentului cod.
La rândul său, art.189 alin.(1) din același cod, statuează expres că, orice persoană care revendică încălcarea unui drept al său prin activitatea administrativă a unei autorități publice poate înainta o acțiune în contencios administrativ. La caz, reclamanta a înaintat o acțiune în control normativ în conformitate cu art.206 alin.(1) lit.e) din Codul administrativ. Totodată, conform art. 5 din același cod, activitatea administrativă reprezintă totalitatea actelor administrative individuale și normative, a contractelor administrative, a actelor reale, precum și a operațiunilor administrative realizate de autoritățile publice în regim de putere publică, prin care se organizează aplicarea legii și se aplică nemijlocit legea.
6 Conform art.10 alin.(1) din Codul enunțat, actul administrativ individual este orice dispoziție, decizie sau altă măsură oficială întreprinsă de autoritatea publică pentru reglementarea unui caz individual în domeniul dreptului public, cu scopul de a produce nemijlocit efecte juridice, prin nașterea, modificarea sau stingerea raporturilor juridice de drept public. Iar conform art.207 alin.(2) lit.e) din același Cod, acțiunea în contencios administrativ se declară inadmisibilă în special când reclamantul nu poate revendica încălcarea, prin activitatea administrativă, a unui drept în sensul art.17. Dispozițiile legale enunțate inter alia reglementează condițiile testului de admisibilitate pe care trebuie să le parcurgă acțiunea în contencios administrativ, inclusiv pentru acțiunea în contestare.
În acest context, Colegiul reține că, unul dintre elementele definitorii ale acțiunii în contencios administrativ, este revendicarea unui drept propriu, vătămat prin una din formele activității administrative. Or, reclamantul care înaintează acțiune trebuie să urmărească și să justifice procesual, pentru testul de admisibilitate, revendicarea unui drept subiectiv propriu căruia i se aduce atingere prin activitatea administrativă contestată.
În speță, instanța de recurs atestă că, prin acțiunea înaintată, reclamanta Societatea cu Răspundere Limitată „Varo-Inform” își manifestă dezacordul cu actele normative contestate în partea punctelor prin care s-a dispus prelungirea autorizațiilor de construire și amplasare a publicității exterioare și autorizațiile de construire și amplasare a firmelor (inscripții și imagini exterioare) eliberate anterior de către Direcția Generală Arhitectură, Urbanism și Relații Funciare până la 31 decembrie 2020 și respectiv, până la 22 ianuarie 2021. În corespundere cu art.3 Cod administrativ, legislația administrativă are drept scop reglementarea procedurii de înfăptuire a activității administrative și a controlului judecătoresc asupra acesteia, în vederea asigurării respectării drepturilor și a libertăților prevăzute de lege ale persoanelor fizice și juridice, ținându-se cont de interesul public și de regulile statului de drept.
La acest capitol, Colegiul reține la caz și art.39 alin.(1) și (2) din Codul administrativ care garantează controlul judecătoresc al activității administrative și stipulează că acesta nu poate fi îngrădit. Orice persoană care revendică un drept vătămat de către o autoritate publică în sensul art.17 sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri se poate adresa instanței de judecată competente. Sub acest aspect, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție reține că, prima instanță greșit a conchis că, Societatea cu Răspundere Limitată „Varo-Inform” nu revendică încălcarea, prin adoptarea actelor normative contestate, a unui drept în sensul art.17, iar drept consecință neîntemeiat a declarat acțiunea acesteia inadmisibilă în temeiul art.207 alin.(2) lit.e) din Codul administrativ.
Aceasta deoarece ajungând la o astfel de concluzie, prima instanță a reținut în linii generale ca temei de inadmisibilitate a acțiunii faptul că, Societatea cu Răspundere Limitată „Varo-Inform” nu a invocat și nu a motivat care drept al său recunoscut de lege i-a fost încălcat prin adoptarea actelor normative care se solicită a fi anulate în prezenta speță și nu a dat o apreciere clară a argumentelor companiei din acțiune precum că, dreptul vătămat revendicat al Societății cu Răspundere Limitată „Varo-Inform” în sensul art.17 din Codul administrativ constă în faptul încălcării dreptului de proprietate al acesteia prin desfășurarea activității economice, ceea ce presupune în mod automat că 7 reclamanta poate revendica încălcarea, prin activitatea administrativă, a unui drept în sensul art.17.
Or, în lipsa autorizațiilor de construire și amplasare a publicității exterioare, panourile care îi aparțin cu drept de proprietate nu pot funcționa și au fost demontate de preturile de sector. Cu referire la argumentele primei instanțe precum că, la data sesizării instanței de judecată cu prezenta acțiune în control normativ – 16 februarie 2021, actele administrative normative contestate și-au produs deja efectele juridice, acestea nu pot constitui drept temei pentru declararea ca inadmisibilă a acțiunii în temeiul art.207 alin.(2) lit.e) din Codul administrativ. Or, aceste argumente la care se face referire în încheierea contestată cu recurs, în coroborare cu toate probele legal admisibile și necesare examinării complete și soluționării juste a cauzei de contencios administrativ pot fi puse la baza soluției fondului cauzei, însă nu la declararea ca inadmisibilă a acțiunii pe temeiul invocat.
Din aceste considerente și având în vedere că, prin examinarea acțiunii de control normativ, reclamanta a urmărit un drept subiectiv care urma să fie asigurat prin procedura administrativă în corespundere cu prevederile legale, fapt care nu s-a realizat și pentru a nu admite încălcarea dreptului la un proces echitabil, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ conchide asupra necesității anulării încheierii din 28 februarie 2022 a Curții de Apel Chișinău cu restituirii cauzei la rejudecare în aceeași instanță, în același complet de judecată, or, declararea acțiunii ca inadmisibilă pentru motivele invocate de Curtea de Apel Chișinău în încheierea recurată, ar putea aduce atingere nejustificată a dreptului reclamantei de acces la instanța de judecată, protejat de art.20 din Constituție.
Referitor la practica judiciară a Curții Supreme de Justiție, expusă într-o altă cauză (dosar nr.3r-174/21), în care a fost pronunțată decizie de menținere a încheierii Curții de Apel Chișinău, care a declarat inadmisibilă acțiunea în contencios administrativ, constatând că actele administrative și-au produs efectele și nu afectează nici un drept subiectiv personal al reclamantei, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție relevă că este corectă aplicarea și interpretarea normelor de drept material și procedural descrisă în prezenta cauză.
Cu atât mai mult, existența unei decizii de menținere a încheierii Curții de Apel Chișinău nu este o practică constantă, în situația în care o evoluție în timp a jurisprudenței nu este, în sine, contrară bunei administrări a justiției, în măsura în care lipsa unei abordări dinamice și evolutive ar putea împiedica orice modificare sau îmbunătățire (Nejdet Șahin și Perihan Șahin v. Turcia (MC) din 20 octombrie 2011, pct. 58; și Atanasovski v. Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei, nr. 36815/03, din 14 ianuarie 2010, pct. 38). În acest context, Curtea Europeană a notat că eventualitatea unor divergențe de jurisprudență este inerentă în mod normal oricărui sistem judiciar care se bazează pe un ansamblu de instanțe de fond având competență teritorială.
Astfel de divergențe pot apărea și în cadrul aceleiași instanțe, iar acest lucru nu se poate considera în sine contrar Convenției (Santos Pinto v. Portugalia, din 20 mai 2008, pct. 41; și Parohia Greco- Catolică Lupeni și alții v. România (MC), pct.116 (b)). În consecință, Curtea Europeană a subliniat că dezvoltarea unui consens jurisprudențial este un proces care poate fi de durată: prin urmare, pot fi tolerate faze de divergențe de jurisprudență fără a se pune în discuție securitatea juridică (Nejdet Șahin și Perihan Șahin, citată anterior, pct. 83). Jurisprudența nefiind imuabilă ci, din contra, progresivă în esență, principiul unei bune administrări a justiției nu se poate înțelege ca impunând o cerință strictă privind constanța 8 jurisprudențială (Nejdet Șahin și Perihan Șahin, citată anterior, pct. 84; și Atanasovski, citată anterior, pct. 38). În conformitate cu art.230, 243 alin.(1) lit.c), alin.(2) din Codul administrativ, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție d e c i d e : Se admite recursul depus de Societatea cu Răspundere Limitată „Varo-Inform”, reprezentată de avocatul Ion Cernolev și recursul depus de Societatea cu Răspundere Limitată „Varo-Inform”, prin intermediul administratorului Serghei Hasanov.
Se anulează încheierea din 28 februarie 2022 a Curții de Apel Chișinău, în cauza de contencios administrativ, la acțiunea de control normativ depusă de Societatea cu Răspundere Limitată „Varo-Inform” împotriva Primarului General al mun. Chișinău, Primăriei mun. Chișinău și Direcției Generale Arhitectură, Urbanism și Relații Funciare cu privire la anularea în parte a actelor administrative normative și se restituie cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Chișinău, în același complet de judecată. Decizia nu se supune niciunei căi de atac. Președintele ședinței, judecătorul Tamara Chișca-Doneva judecătorii: Iurie Bejenaru Aliona Miron 9
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.