3ra-199/22 — anularea actelor administrative, obligarea emiterii actului administrativ individual favorabil, repararea prejudiciului cauzat si compensarea cheltuielilor de asistentă juridică

3ra-199/22 — anularea actelor administrative, obligarea emiterii actului administrativ individual favorabil, repararea prejudiciului cauzat si compensarea cheltuielilor de asistentă juridică (Curtea Supremă de Justiție, 2022)

Dosarul nr. 3ra-199/22

2-19152099-01-3ra-21022022

Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Râșcani (jud. V. Ciumac)

Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. A. Minciuna, V. Clima, E. Palanciuc)

Î N C H E I E R E

11 mai 2022 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție,

în componența:

Președintele completului, judecătorul Ala Cobăneanu

Judecătorii Nina Vascan

Nicolae Craiu

examinând admisibilitatea recursului depus de către Eduard Vecvert, reprezentat

de avocatul Nicolae Frumosu,

în cauza de contencios administrativ, la cererea de chemare în judecată depusă de

către Eduard Vecvert împotriva Guvernului Republicii Moldova, terț Cancelaria de

Stat a Republicii Moldova cu privire la anularea actelor administrative, obligarea

emiterii actului administrativ individual favorabil, repararea prejudiciului cauzat și

compensarea cheltuielilor de asistență juridică,

împotriva deciziei din 24 noiembrie 2021 a Curții de Apel Chișinău,

c o n s t a t ă:

La 19 septembrie 2019, Eduard Vecvert a depus cerere de chemare în judecată în

procedura contenciosului administrativ împotriva Guvernului Republicii Moldova, terț

Cancelaria de Stat a Republicii Moldova cu privire la anularea actelor administrative,

obligarea emiterii actului administrativ individual favorabil, repararea prejudiciului

cauzat și compensarea cheltuielilor de asistență juridică.

În motivarea acțiunii, reclamantul a indicat că la data de 3 mai 2017, prin hotărârea

Guvernului Republicii Moldova nr. 279 a fost angajat la Oficiul Teritorial Chișinău al

Cancelariei de Stat, în calitate de șef adjunct al Oficiului, responsabil pentru mun.

Chișinău, în temeiul art.6 alin. (3) din Legea cu privire la statutul persoanelor cu funcții

de demnitate publică și în conformitate cu pct.15 din hotărârea Guvernului nr.845 din

18 decembrie 2009 cu privire la oficiile teritoriale ale Cancelariei de Stat, astfel

deținând o funcție de demnitate publică.

A menționat că, prin hotărârea Guvernului nr. 667 din 23 august 2017, în vigoare

la data de 25 august 2017 și Legea nr.153 din 14 iulie 2017, în vigoare la data de 18

decembrie 2017, au fost operate mai multe modificări în Anexa nr.1 la hotărârea

Guvernului nr. 845 din 18 decembrie 2009 cu privire la Oficiile teritoriale ale

Cancelariei de Stat, Anexa din Legea nr.199/2010 cu privire la statutul persoanelor cu

1

funcții de demnitate publică și Legea nr.158/2008 cu privire la funcția publică și

statutul funcționarului public, prin care a fost schimbat statutul funcției de șef și șef

adjunct al Oficiului Teritorial al Cancelariei de Stat, din funcție de demnitate publică

în funcție publică. Respectiv, din data ultimei modificări intrate în vigoare (18

decembrie 2017), funcția de șef al Oficiului Teritorial al Cancelariei de Stat a devenit

o funcție publică de conducere.

Reclamantul a notat că drept urmare a acestui fapt, a fost emisă hotărârea

Guvernului nr.1047 din 6 decembrie 2017, prin care s-a dispus eliberarea sa din funcția

de șef adjunct al Oficiului Teritorial Chișinău al Cancelariei de Stat. Concomitent, a

fost emisă și hotărârea Guvernului nr. 1052 din 6 decembrie 2017, în temeiul art. 28

alin. (1) lit. a) din Legea cu privire la funcția publică și statutul funcționarului public,

prin care s-a dispus numirea sa în funcția de șef adjunct al Oficiului Teritorial Chișinău

al Cancelariei de Stat.

Eduard Vecvert a precizat că a fost numit deja într-o funcție publică de conducere.

Ulterior, prin Legea nr. 63 din 5 iulie 2019 pentru modificarea unor acte legislative, în

vigoare la data de 12 iulie 2019, au fost operate modificări la anumite legi, care au avut

ca finalitate, schimbarea statutului funcției de șef și șef adjunct al Oficiului teritorial al

Cancelariei de Stat, din funcție publică de conducere în funcție de demnitate publică.

Reclamantul a specificat că de la data ultimelor modificări intrate în vigoare la 19

iulie 2019, funcția de șef adjunct al Oficiului teritorial al Cancelariei de Stat a redevenit

o funcție de demnitate publică. Astfel, prin dispoziția Guvernului nr.103-d din 26 iulie

2019, publicată în Monitorul Oficial la data de 27 iulie 2019, s-a dispus: în conformitate

cu art.63 alin.(1) lit. c) și alin.(2) din Legea nr.158/2008 cu privire la funcția publică și

statutul funcționarului public, se preavizează persoanele care dețin funcțiile publice de

conducere de șef și de șef adjunct în cadrul oficiilor teritoriale ale Cancelariei de Stat,

conform anexei nr.2; preavizul se acordă cu o durată de 30 de zile calendaristice,

termen care curge de la data aducerii la cunoștința funcționarului public a prezentei

dispoziții contra semnătură.

Eduard Vecvert a comunicat că printre persoanele menționate în Anexa nr. 2 la

dispoziția nr.103-d din 26 iulie 2019, se regăsește și el. Ulterior, la data de 23 august

2019, a fost publicată în Monitorul Oficial dispoziția Guvernului nr.153-d din 21

august 2019 cu privire la încetarea raporturilor de serviciu în privința sa, prin care, în

temeiul art. 7 lit. i) din Legea cu privire la Guvern și art. 63 alin. (1) lit. c) din Legea

cu privire la funcția publică și statutul funcționarului public, s-a dispus: încetarea

raporturilor de serviciu ale lui Eduard Vecvert în funcția de șef adjunct al Oficiului

Teritorial Chișinău al Cancelariei de Stat din data de 28 august 2019; în cazul în care

până la data de 28 august 2019 intervine suspendarea raporturilor de serviciu ale

titularului funcției în legătură cu boala sau trauma, raporturile de serviciu vor înceta la

data expirării termenului de preaviz, fără emiterea în acest sens a altei dispoziții de

Guvern.

A invocat că nu este de acord cu dispoziția Guvernului nr. 153-d din 21 august

2019, o consideră ilegală și neîntemeiată, deoarece funcția de șef adjunct al Oficiului

Teritorial al Cancelariei de Stat, funcție pe care a deținut-o și din care a fost eliberat în

temeiul actului administrativ contestat, în temeiul modificărilor legislative menționate

la pct. 4 și 5 din prezenta cerere, a devenit funcție de demnitate publică (ultima

modificare intrată în vigoare la data de 19 iulie 2019). Prin urmare, accederea,

exercitarea, precum și încetarea funcției respective sunt reglementate de Legea nr.199

2

din 16 iulie 2010 cu privire la statutul persoanelor cu funcții de demnitate publică, în

vigoare la momentul emiterii dispoziției Guvernului nr. 153-d din 21 august 2019.

Reclamantul a relatat că, contrar normelor de drept în vigoare la acel moment, drept

temei legal al eliberării din funcția de șef adjunct al Oficiului Teritorial al Cancelariei

de Stat, a fost invocat art. 63 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 158-XVI din 4 iulie 2008 cu

privire la funcția publică și statutul funcționarului public, lege care nu reglementează

funcția deținută de către el.

În opinia reclamantului, dispoziția Guvernului nr. 153-d din 21 august 2019 este

ilegală în fond, fiind adoptată în temeiul unei legi inaplicabile raporturilor de serviciu

din speță.

A indicat că legea care urma a fi aplicabilă la eliberarea sa din funcție este Legea

cu privire la statutul persoanelor cu funcții de demnitate publică, lege care din data de

19 iulie 2019 a devenit aplicabilă raporturilor de serviciu exercitate în cadrul funcției

de șef adjunct al Oficiului teritorial al Cancelariei de Stat.

A subliniat faptul că, o abordare contrară ar conduce la ultra activitatea prevederilor

legale abrogate/modificate prin actele normative care au condus la modificarea

statutului funcției de șef adjunct al Oficiului teritorial al Cancelariei de Stat. În temeiul

art.73 alin. (3) și (5) din Legea cu privire la actele normative, actul normativ produce

efecte doar cât este în vigoare și, de regulă, nu poate fi retroactiv sau ultraactiv. Actele

normative pot ultra activa, în mod excepțional, dacă acest lucru este prevăzut expres

de noul act normativ. Atât Legea nr. 63 din 5 iulie 2019 pentru modificarea unor acte

legislative, cât și hotărârea Guvernul nr.347 din 18 iulie 2019 cu privire la modificarea

unor hotărâri ale Guvernului, acte normative prin care a fost modificat statutul funcției

reclamantului, nu prevăd dispoziții derogatorii de la principiul aplicării imediate a legii

noi.

Reclamantul a afirmat că aplicarea în speța dată a prevederilor legale ce

reglementează funcția publică, din moment ce funcția deținută de către el din data de

19 august 2019 este una de demnitate publică, contravine legii. Chiar dacă s-ar admite

că relațiilor sale de serviciu, la data emiterii actului contestat, urmează a fi aplicate

prevederile Legii cu privire la funcția publică și statutul funcționarului public, atunci

și în acest caz, dispoziția Guvernului nr. 153-d din 21 august 2019, este ilegală. Or, din

conținutul acesteia, a observat că temeiul legal de eliberare a lui din funcție este art. 63

alin. (1) lit. c) din Legea cu privire la funcția publică și statutul funcționarului public,

și anume, persoana/organul care are competența legală de numire în funcție va dispune

eliberarea din funcția publică printr-un act administrativ, care se comunică

funcționarului public în termen de 5 zile lucrătoare de la emitere, însă anterior datei

eliberării din funcția publică, în următoarele cazuri: c) autoritatea publică își reduce

efectivul de personal sau lichidează funcția publică, ca urmare a intrării în vigoare a

statului de personal în care nu se mai regăsește funcția ocupată de funcționarul public

respectiv. Interpretând prevederile articolului citat, se înțelege că temeiul respectiv de

eliberare intervine în 2 situații distincte: autoritatea publică reduce statul de personal;

autoritatea publică lichidează funcția publică.

Coroborând textul dispoziției contestate cu prevederile Legii nr. 63 din 5 iulie 2019

pentru modificarea unor acte legislative, în special art. XII din această lege, a notat că

eliberarea sa din funcție, intervine anume ca urmare a lichidării funcției publice. Deși,

pentru a putea fi aplicate dispozițiile art. 63 alin. (1) lit. c) din Legea cu privire la

funcția publică și statutul funcționarului public, și anume eliberarea ca urmare a

3

lichidării funcției publice, legiuitorul a prescris, în mod imperativ, întrunirea a 2

condiții cumulative: lichidarea funcției publice și intrarea în vigoare a statului de

personal în care nu se mai regăsește funcția ocupată de funcționarul public.

Reclamantul a afirmat că, pentru a putea elibera funcționarul public din funcție, în

mod legal, nu este suficient ca funcția respectivă să se lichideze, ci în mod obligatoriu,

în noul stat de personal, nu trebuie să se mai regăsească funcția respectivă. În

corespundere cu pct.17 din hotărârea Guvernului nr. 845 din 18 decembrie 2009 cu

privire la oficiile teritoriale ale Cancelariei de Stat, structura și efectivul-limită ale

Oficiului sunt aprobate prin hotărâre de Guvern, iar Anexele 2 și 3 din actul normativ

respectiv, legiferează structura și statele de personal ale Oficiilor teritoriale ale

Cancelariei de Stat, precum și lista oficiilor teritoriale raportate la unitățile teritorial

administrative. Analizând Anexele menționate, a reținut că, în conținutul acestora nu

au intervenit modificări, nici înainte de preavizarea și eliberarea sa din funcție, nici

după aceasta. Astfel, funcția de șef adjunct al Oficiului teritorial Chișinău, inclusiv

responsabil pentru mun. Chișinău, se regăsește, până la momentul de față, în statul de

personal al Oficiilor Teritoriale ale Cancelariei de Stat.

În consecință, este cert faptul că temeiul de eliberarea sa din funcție (art. 63 alin.

(1) lit. c) din Legea cu privire la funcția publică și statutul funcționarului public) nu

poate interveni în speță, or funcția pe care a deținut-o, se regăsește în continuare în

statul de personal al autorității publice în care a activat. O dovadă suplimentară, care

confirmă necesitatea obligatorie de modificarea a statului de personal al autorității

publice în vederea eliberării funcționarilor publici ca urmare a lichidării funcției, se

regăsește în Raportul comisiei juridice numiri și imunități, la proiectul de Legea nr. 63

din 5 iulie 2019 pentru modificarea unor acte legislative (lege prin care a fost modificat

statul funcție reclamantului). Astfel, la Sinteza amendamentelor, propunerilor și

obiecțiilor la proiectul de lege respectiv, este indicată motivarea necesității acordarea

unui termen mai mare de punere în aplicare a prezentei legi, reieșind din considerentul

că, perioada de 2 luni, propusă la art. IX din proiect pentru a asigura ocuparea funcțiilor

al căror statut se modifică, nu este suficientă, având în vedere dacă schimbarea

statutului funcțiilor va fi calificată ca lichidare a funcției publice, pentru preavizarea

persoanelor care ocupă la momentul actual aceste funcții este necesară modificarea

regulamentelor de activitate ale Cancelariei de Stat și ale ministerelor, prin amendarea

structurii și a organigramei, dar și a efectivului-limită, la necesitate. Ulterior, în temeiul

noii structuri/organigrame, se va modifica statul de personal, cu prezentarea acestuia

spre înregistrare la Cancelaria de Stat. După aceasta, persoanele respective vor fi

preavizate cu acordarea termenului de 30 de zile conform procedurii reglementate de

art. 63 din Legea cu privire la funcția publică și statutul funcționarului public.

Eduard Vecvert a precizat că acest amendament a fost propus de către Guvernul

Republicii Moldova și acceptat de Parlament în a doua lectură. În consecință, în

accepțiunea legiuitorului și a Guvernului, procedura de lichidare a funcție și de

eliberare a funcționarilor publici, inclusiv ordinea acesteia, procedură care implică, în

mod obligatoriu, modificarea statutului de personal al autorității publice, înainte de

preavizarea funcționarilor publici în vederea eliberării din funcție, procedură ce nu a

fost respectată în speță.

A susținut și faptul că în esență, funcția de șef adjunct al Oficiului teritorial al

Cancelariei de Stat, nu a fost lichidată, dar i-a fost schimbat statutul, din funcție publică

4

în funcție de demnitate publică, iar schimbarea statutului funcției nu este temei de

eliberare a funcționarului public din funcție.

A mai invocat dispozițiile pct. 15 din Anexa nr.1 la hotărârea Guvernului nr. 845

din 18 decembrie 2009 cu privire la Oficiile teritoriale ale Cancelariei de Stat, conform

căreia în activitatea sa șeful Oficiului este asistat de șefii adjuncți ai Oficiului, numiți

în funcție și eliberați din funcție prin hotărâre de Guvern. În speță, acesta a fost eliberat

din funcție nu prin hotărâre de Guvern, dar prin dispoziție a Guvernului. Art.36 alin.(1)

din Legea cu privire la Guvern face o distincție clară între actele emise de Guvern:

hotărâri, ordonanțe și dispoziții. Respectiv, făcând trimitere la normele de drept

invocate, a constatat că, a fost eliberat din funcție printr-un act administrativ individual

necorespunzător, astfel fiind viciată procedura de eliberare din funcție. Mai mult decât

atât, conform art. 37 alin. (2) din Legea cu privire la Guvern, hotărârile de Guvern se

adoptă în cadrul ședinței Guvernului cu votul majorității membrilor Guvernului, prin

urmare aceste acte fiind emanația unui organ colegial. Pe de altă parte, art. 39 din

același act normativ, indică faptul că dispozițiile sunt emise de către Prim-ministru,

respectiv fiind acte ale unui organ unipersonal.

Reținând cele menționate, reclamantul a afirmat că nu doar a fost eliberat din

funcție printr-un act administrativ necorespunzător, dar a fost eliberat și prin încălcarea

de competență. În concret, decizia de eliberare a sa din funcție urma să fie luată de

Guvern, prin votul majorității membrilor și nu printr-o dispoziție unipersonală a Prim-

ministrului. Din circumstanțele pricinii se înțelege că dispoziția de eliberare a sa din

funcție nu poate fi un act administrativ avantajos. Cu toate acestea, dacă actul contestat

a fost unul de urgență, atunci și în acest caz, conform art. 95 alin. (2) din Codul

administrativ, audierea trebuia realizată în termen de cel mult 5 zile de la emiterea

acestuia.

A menționat că, în speță, nu au fost respectate aceste prevederi legale, ceea ce

presupune temeinicia pretenției de anulare a actului emis cu încălcarea procedurii

stabilite de lege.

Reclamantul a adăugat că, preavizarea lui în calitate de persoană care deține o

funcție publică, a fost dispusă neîntemeiat, acesta, deținând din data de 19 iulie 2019,

o funcție de demnitate publică. Invocând aceleași argumente expuse în Cap. II din

prezenta cerere, a statuat că în situația ipotetică, în care admite aplicarea Legii

nr.158/2008 cu privire la funcția publică și statutul funcționarului public raporturilor

de serviciu ale reclamantului, și în acest caz, dispoziția nr. 103-d din 26 iulie 2019, este

una ilegală. Astfel, art. 63 alin. (1) lit. c) și alin.(2) din Legea cu privire la funcția

publică și statutul funcționarului public putea fi aplicabil în speță, doar în cazul în care

funcția sa, la momentul emiterii dispoziției nr. 103-d din 26 iulie 2019, nu se regăsea

în statul de personal al Cancelariei de Stat a Republicii Moldova. În consecință,

dispoziția nr. 103-d din 26 iulie 2019 a fost emisă că încălcarea prevederilor legale

enunțate mai sus, ceea ce conduce la ilegalitatea acesteia.

În partea ce ține de repararea prejudiciului moral, reclamantul a precizat că

eliberarea sa din funcția deținută, precum și modalitatea în care aceasta a fost operată,

i-au cauzat daune morale considerabile. Astfel, a trebuit să suporte, toate consecințele

nefaste sociale, financiare și psihologice de pierdere a locului de muncă.

Reclamantul a solicitat anularea dispoziției Guvernului nr. 153-d din 21 august

2019; anularea dispoziției Guvernului nr. 103-d din 26 iulie 2019, în partea ce ține de

preavizarea sa; restabilirea sa în funcția deținută de șef adjunct al Oficiului teritorial

5

Chișinău al Cancelariei de Stat, responsabil pentru mun. Chișinău, încasarea din contul

pârâtului în beneficiul său a salariului mediu lunar pentru toată perioada absenței

forțate de la lucru, a prejudiciului moral în sumă de 25 000 de lei, precum și

compensarea cheltuielilor de judecată.

Prin hotărârea din 4 februarie 2020 a Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani a fost

admisă parțial acțiunea depusă de către Eduard Vecvert. S-a anulat dispoziția

Guvernului nr. 153-d din 21 august 2019 și dispoziția Guvernului nr. 103-d din 26 iulie

2019, în partea ce ține de preavizarea lui Eduard Vecvert. S-a obligat Guvernul

Republicii Moldova să emită actul administrativ prin care să-l restabilească pe Eduard

Vecvert în funcția deținută anterior de șef adjunct al Oficiului Teritorial Chișinău al

Cancelariei de Stat. S-a încasat din contul Guvernului Republicii Moldova, în

beneficiul lui Eduard Vecvert, salariul mediu lunar, pentru toată perioada absenței

forțate de la muncă. S-a încasat din contul Guvernului Republicii Moldova în

beneficiul lui Eduard Vecvert suma de 14 502,43 lei, cu titlu de prejudiciu moral

cauzat. S-a încasat din contul Guvernului Republicii Moldova în beneficiul lui Eduard

Vecvert, suma de 5 000 de lei, cu titlu de cheltuieli de asistență juridică. În rest

pretențiile reclamantului, au fost respinse, ca neîntemeiate.

Cu respectarea dispozițiilor art. 232 din Codul administrativ, la data de 13 februarie

2020, Guvernul Republicii Moldova și Cancelaria de Stat a Republicii Moldova, au

depus apel nemotivat, iar la 20 mai 2020 motivarea apelului împotriva hotărârii

instanței de fond.

Prin decizia din 24 noiembrie 2021 a Curții de Apel Chișinău a fost admis apelul

depus de către Guvernul Republicii Moldova și Cancelaria de Stat a Republicii

Moldova, s-a casat hotărârea din 4 februarie 2020 a Judecătoriei Chișinău, sediul

Râșcani și s-a emis o nouă hotărâre prin care acțiunea depusă de către Eduard Vecvert

a fost respinsă.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a conchis că, instanța de fond eronat a ajuns

la concluzia privind admiterea cerințelor reclamantului.

Instanța ierarhic inferioară a notat că din sensul normelor legale rezultă cert faptul

că, funcția publică de conducere de șef adjunct al Oficiului Teritorial al Cancelariei de

Stat a fost lichidată, Guvernul fiind obligat de a asigura încetarea raporturilor de

serviciu cu persoanele care ocupau această funcție.

Drept urmare, instanța de judecată a conchis că autoritatea publică competentă

întemeiat a dispus eliberarea din funcție a reclamantului, în temeiul Legii nr.158 din 4

iulie 2008 cu privire la funcția publică și statutul funcționarului public și art. XII alin.

(3) lit. c) din Legea nr. 63/2019 pentru modificarea unor acte legislative, or, Legea nr.

63/2019 pentru modificarea unor acte legislative, art. XII alin.(3) lit. c) și e) a dispus

lichidarea funcțiilor publice de șef și șef adjunct al Oficiului Teritorial al Cancelariei

de Stat, concomitent obligând autoritatea executivă, Guvernul, să asigure îndeplinirea

procedurilor pentru eliberarea din funcție a persoanelor respective, în sensul

întreruperii raporturilor de serviciu cu persoanele care dețineau funcții publice de

conducere lichidate, în conformitate cu prevederile art. 63 alin.(l) lit. c) din Legea nr.

158/2008. Respectiv, prin efectul legii, a fost lichidată funcția publică de conducere de

șef adjunct al Oficiului Teritorial al Cancelariei de Stat și formată o nouă funcție de

demnitate publică de șef adjunct al Oficiului Teritorial al Cancelariei de Stat, iar statul

de personal a fost modificat. În noul Stat de personal al oficiilor teritoriale ale

Cancelariei de Stat, aprobat la 23 iulie 2019, nu se regăsește „funcția publică de

6

conducere de șef adjunct al oficiului teritorial”, ci „funcția de demnitate publică de șef

adjunct al oficiului teritorial”, care reprezintă o altă funcție.

Fiind analizată legalitatea dispozițiilor Guvernului, instanța de apel a reținut că,

actele administrative au fost emise de o autoritate competentă, în limitele atribuțiilor

conferite de lege, Guvernul Republicii Moldova exercitându-și dreptul discreționar

conform prevederilor art. 225 alin. (1) și (2) din Codul administrativ în limitele

normative, iar cerințele reclamantului de anulare a acestora sunt pasibile de a fi

respinse.

Instanța de apel a notat că nu pot fi reținute argumentele invocate de reclamant

privind inaplicabilitatea Legii nr. 158 din 4 iulie 2008 cu privire la funcția publică și

statutul funcționarului public, or, raporturile de serviciu dintre funcționarul public și

autoritatea publică, s-au născut sub imperiul Legii nr. 158 din 4 iulie 2008 cu privire la

funcția publică și statutul funcționarului public, conform hotărârii Guvernului

Republicii Moldova nr.1175 din 6 decembrie 2017 cu privire la numirea reclamantului

Eduard Vecvert, în funcția de șef adjunct al Oficiul teritorial Chișinău al Cancelariei

de Stat. Astfel, întrucât modificările legislative intervenite prin Legea nr.63/2019 are

efecte pentru viitor și nu poate avea caracter retroactiv, nu poate suprima condițiile

raporturilor de serviciu constituite potrivit Legii nr. 158 din 4 iulie 2008 cu privire la

funcția publică și statutul funcționarului public, respectiv, se deduce că, autoritatea

publică corect a aplicat în privința relațiilor de muncă cu apelantul prevederile Legii

nr. 158-XVI/2008 cu privire la funcția publică și statutul funcționarului public, or, prin

modificările legislative operate nu poate fi aplicat în privința reclamantului un alt

tratament juridic.

La data de 8 decembrie 2021, prin intermediul poștei electronice, Eduard Vecvert,

reprezentat de avocatul Nicolae Frumosu a depus recurs nemotivat împotriva deciziei

din 24 noiembrie 2021 a Curții de Apel Chișinău, prin care a solicitat admiterea

acestuia, casarea deciziei instanței de apel cu menținerea hotărârii instanței de fond.

Suplimentar, a indicat că motivarea recursului va fi prezentată după notificarea deciziei

motivate a instanței de apel.

Examinând admisibilitatea recursului depus de către Eduard Vecvert, reprezentat

de avocatul Nicolae Frumosu, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în

contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție îl consideră drept inadmisibil.

În favoarea concluziei enunțate se rețin următoarele considerente.

În conformitate cu art. 246 alin. (1) și (2) lit. e) din Codul administrativ, Curtea

Supremă de Justiție examinează din oficiu admisibilitatea cererii de recurs. Recursul

se declară inadmisibil în special când motivarea recursului nu a fost depusă sau a fost

depusă după expirarea termenului prevăzut la art. 245 alin. (2).

La rândul său, art. 245 alin. (2) din Codul administrativ, reglementează expres că

motivarea recursului se prezintă Curții Supreme de Justiție în termen de 30 de zile de

la notificarea deciziei instanței de apel. Dacă se depune împreună cu cererea de recurs,

motivarea recursului se depune la instanța de apel.

În conformitate cu art. 97 din Codul administrativ, notificarea este comunicarea,

dispusă de autoritatea publică, a unui înscris în forma stabilită de prezentul cod.

Notificarea se face în cazurile prevăzute de lege sau prin dispoziția autorității publice.

Autoritatea publică poate alege între următoarele forme de notificare: a) notificare prin

7

act de recunoaștere a recepționării; b) notificare prin poștă cu act de notificare; c)

notificare prin poștă cu scrisoare recomandată.

Totodată, în temeiul art. 109 din același cod, un înscris poate fi notificat prin poștă

cu scrisoare recomandată cu aviz de recepție. Pentru probarea notificării este suficient

avizul de recepție.

Prin prisma normelor enunțate, completul specializat pentru examinarea acțiunilor

în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție relevă că decizia motivată a instanței de apel a cărei casare

a fost solicitată în prezentul recurs nemotivat a fost notificată reprezentantului

recurentului – avocatul Nicolae Frumosu la data de 2 februarie 2022, fapt ce se

confirmă prin avizul de recepție/livrare anexat la materialele dosarului (f.d.34, Vol. II).

Coroborând normele legale precitate, se constată că începutul curgerii termenului

de depunere a motivării recursului este ziua imediat următoare datei calendaristice

notificării deciziei, adică ziua de 3 februarie 2022, iar ultima zi fiind data de 4 martie

Situații Excepționale a Republicii Moldova nr. 5 din 2 martie 2022, conform cărora

termenele de exercitare a căilor de atac în procedurile de contencios administrativ care

se suspenda de drept, aflate în curs la data intrării în vigoare a prezentei dispoziții, se

întrerup, urmând a curge noi termene, de aceeași durata, de la data încetării stării de

urgență, care a fost abrogată prin dispoziția Comisiei pentru Situații Excepționale a

Republicii Moldova nr. 13 din 31 martie 2022, începând cu 4 aprilie 2022, se reține ca

fiind ultima zi de depunere a motivării recursului – 6 aprilie 2022.

Distinct acestor circumstanțe, recurentul/reprezentantul acestuia nu și-au executat

obligația procesuală pozitivă și nu au depus motivarea recursului la Curtea Supremă de

Justiție.

Sub aspectul dat, completul specializat învederează că dezvoltarea recursului

trebuie să cuprindă o motivare corespunzătoare, în sensul arătării cu claritate a acelor

critici, care, circumscrise fiind motivelor de recurs îngăduite de lege, sunt de natură să

facă vizibile ilegalitatea hotărârii contestate.

În speță, însă, recurentul Eduard Vecvert, reprezentat de avocatul Nicolae Frumosu

nu s-a conformat prevederilor legale și a formulat o simplă cerere de recurs, fără a

evidenția memoriul ilegalității și netemeiniciei deciziei recurate, limitându-se la simpla

manifestare a dezacordului față de soluția pronunțată de instanța inferioară.

Această circumstanță face imposibilă exercitarea controlului judiciar de către

instanța învestită cu soluționarea căii de atac. Or, în recurs nu este suficientă simpla

expunere a dezacordului cu soluția instanței judecătorești, ci este necesară motivarea

cu indicarea temeiurilor de ilegalitate pe care se întemeiază calea de atac, precum și

dezvoltarea lor. Motivarea recursului însemnând nu doar exprimarea nemulțumirii față

de actul de dispoziție pronunțat de instanța inferioară, ci expunerea tuturor motivelor

pentru care, din punctul de vedere al părții, instanța a pronunțat un act judecătoresc

neîntemeiată. Condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea

greșelilor anume imputate instanței inferioare, cu expunerea argumentată a criticilor în

fapt și în drept, precum și indicarea probelor pe care se bazează.

La acest capitol completul notează că, însuși Eduard Vecvert, reprezentat de

avocatul Nicolae Frumosu s-a obligat în recursul nemotivat să formuleze motivele

recursului în termen de 30 de zile de la notificarea deciziei motivate (f.d.28, Vol. II).

8

Împrejurările descrise supra evidențiază caracterul echivoc al recursului, deoarece

recurentul (reprezentantul )fiind interesat în soarta soluționării prezentului recurs, urma

să întreprindă măsurile necesare de a proteja dreptul său de acces la instanță, prin

depunerea unui recurs motivat, care să corespundă exigențelor impuse de legiuitor, în

caz contrar intervenind uno ictu aplicarea, cu titlu de sancțiune procedurală, declararea

recursului inadmisibil în temeiul articolului 246 alin. (2) lit. e) din Codul administrativ.

În acest context, relevante sunt și dispozițiile art. 65 alin. (1) din Codul

administrativ, care statuează că culpa unui reprezentant legal sau împuternicit se

atribuie reprezentatului.

În continuare, este imperios că certitudinea legală impusă regulilor procedurii în

contencios administrativ, în calitate de condiție sine qua non a unui proces echitabil,

vizează atât drepturile recurentului, cât și ale intimatului, astfel încât instanța de

contencios administrativ nefiind în drept de a substitui voința legislatorului

materializată în conținutul normelor de procedură, în vederea exonerării recurentului

de sancțiunile procedurale din motivul înțelegerii greșite de către acesta a efectelor

legale.

În acest sens este relevantă și jurisprudența CtEDO, în care Înalta Curte a reiterat

că ține de obligația părților de a lua măsurile necesare privind protecția drepturilor sale

de acces la justiție (cauza Ponomaryov c. Ucrainei, 3236, hotărârea din 3 aprilie 2008).

Din considerentele expuse și având în vedere că Eduard Vecvert, reprezentat de

avocatul Nicolae Frumosu nu a depus motivarea recursului, completul specializat

pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial

și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a

declara inadmisibil recursul.

În conformitate cu art. 230 și art. 246 alin. (1) și (2) lit. e) din Codul administrativ,

completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al

Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție

d i s p u n e:

Recursul depus de către Eduard Vecvert, reprezentat de avocatul Nicolae Frumosu,

se declară inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

judecătorul Ala Cobăneanu

Judecătorii Nina Vascan

Nicolae Craiu

9