Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 11.05.2022
respins

3r-85/22 — contestarea actului administrativ

HOTĂRÂRE
11.05.2022
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
contestarea actului administrativ
Temei legal
motivarea apelului nu a fost depus in termenul prevazut de lege
Citează această cauză
3r-85/22 — contestarea actului administrativ (Curtea Supremă de Justiție, 2022)

Dosarul nr.3r-85/2022 2-21033442-01-3r-11042022 prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani (jud. Gr.Cazacu) instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. A.Minciuna, E.Palanciuc, V.Negru) D E C I Z I E 11 mai 2022 mun.

Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, în componență: Președintele ședinței, judecătorul Tamara Chișca-Doneva judecătorii Aliona Miron Iurie Bejenaru examinând recursul depus de Ion Pricop, reprezentat de avocatul Iachimov Cristina, în cauza de contencios administrativ, la cererea de chemare în judecată depusă de Ion Pricop împotriva Casei Naționale de Asigurări Sociale cu privire la contestarea actelor administrative, împotriva încheierii din 02 februarie 2022 a Curții de Apel Chișinău, c o n s t a t ă : La 04 martie 2021, Pricop Ion s-a adresat cu cerere de chemare în judecată împotriva Casei Naționale de Asigurări Sociale privind anularea deciziei Casei teritoriale de Asigurări Sociale Centru, mun.

Chișinău nr. 91/2021/1194 din 26.01.2021 de respingere a cererii în stabilirea pensiei, anularea deciziei Casei Naționale de Asigurări Sociale nr. P-280/21 din 23.02.2021 cu privire la cererea prealabilă, obligarea recalculării și achitării pensiei pentru vechime în muncă, cu includerea perioadei de activitate 03.07.2015-05.01.2021 (f.d.85). Prin hotărârea din 29 iulie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani s-a respins ca neîntemeiată acțiunea (f.d.85, 94-99). La data de 16 august 2021, Pricop Ion prin intermediul avocatului Iachimov Cristina a declarat apel nemotivat împotriva hotărîrii instanței de fond solicitând admiterea cererii de apel, casarea hotărîrii instanței de fond, cu pronunțarea unei noi hotărîri prin care acțiunea să fie admisă integral (f.d.89-91).

Prin încheierea din 02 februarie 2022 a Curții de Apel Chișinău apelul declarat de Pricop Ion prin intermediul avocatului Iachimov Cristina împotriva hotărârii Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani din 29 iulie 2021, s-a declarat inadmisibil pe motiv că apelul motivat nu a fost depus în termenul prevăzut de lege. La data de 16 martie 2022 Pricop Ion prin intermediul avocatului Iachimov Cristina a depus recurs împotriva încheierii din 02 februarie 2022 a Curții de Apel Chișinău, prin care a solicitat casarea încheierii instanței de apel cu restituirea cauzei la rejudecare la Curtea de Apel Chișinău într-un alt complet de judecată. În motivarea recursului, recurentul Pricop Ion prin intermediul avocatului Iachimov Cristina a invocat dezacordul cu încheierea instanței de apel, întrucât concluziile instanței de judecată, sunt în contradicție cu circumstanțele cauzei.

La fel, cu referire la netemeinicia încheierii contestate, recurentul Pricop Ion prin intermediul avocatului Iachimov Cristina a susținut că la 27 noiembrie 2021 a recepționat hotărârea primei instanțe motivată, însă, nu a depus apel motivat deoarece nu a primit nici o informație referitor la înregistrarea apelului nemotivat. Recurentul a accentuat că, anume acest fapt, a determinat neprezentarea motivării apelului. Conform art. 241 alin. (1) din Codul administrativ, încheierile primei instanțe și ale instanței de apel pot fi contestate cu recurs, separat de hotărâre, în cazurile prevăzute de prezentul cod și de alte legi. Iar, în conformitate cu art. 242 din Codul administrativ, recursul împotriva încheierii judecătorești se depune motivat la instanța de judecată care a emis încheierea contestată în termen de 15 zile de la notificarea încheierii judecătorești, dacă legea nu stabilește un termen mai mic.

Curtea de Apel Chișinău a pronunțat încheierea contestată la data de 02 februarie 2022, fiind notificată recurentului Pricop Ion la 03 martie 2022, fapt ce se confirmă prin avizul de recepție nr.DS8006401262AS, anexat la actele cauzei (f.d. 113). Astfel, instanța de recurs consideră că Pricop Ion prin intermediul avocatului Iachimov Cristina s-a conformat prevederilor legale și a respectat termenul instituit de legiuitor la articolul 242 din Codul administrativ, pentru demararea căii de atac în ordine de recurs. Prin prisma art. 191 alin. (5) din Codul administrativ, Curtea Supremă de Justiție soluționează cererile de recurs împotriva hotărârilor, deciziilor și încheierilor curților de apel.

Conform art. 243 alin. (2) din Codul administrativ, instanța competentă soluționează recursul împotriva încheierilor judecătorești fără ședință de judecată. Dacă consideră necesar, instanța competentă poate cita participanții la proces. La data de 11 aprilie 2022 Curtea Supremă de Justiție a expediat în adresa Casei Naționale de Asigurări Sociale copia recursului depus de Pricop Ion prin intermediul avocatului Iachimov Cristina împotriva încheierii din 02 februarie 2022 a Curții de Apel Chișinău (f.d. 117). Studiind actele cauzei, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul depus de Pricop Ion prin intermediul avocatului Iachimov Cristina împotriva încheierii din 02 februarie 2022 a Curții de Apel Chișinău urmează a fi respins cu menținerea încheierii contestate.

În motivarea concluziei enunțate se rețin următoarele. Conform art. 243 alin. (1) lit. b) din Codul administrativ, examinând recursul împotriva încheierii judecătorești, instanța adoptă una dintre următoarele decizii: respinge recursul. Actele cauzei denotă că, la data de 11 mai 2021 Pricop Ion a încheiat contractul de asistență juridică nr.42 cu avocatul Iachimov Cristina, fapt confirmat prin mandatul seria MA nr. 1277922, anexat la actele cauzei (f.d. 82). Prin hotărârea din 29 iulie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani s-a respins ca neîntemeiată acțiunea (f.d.85, 94-99). 2 La data de 16 august 2021, Pricop Ion prin intermediul avocatului Iachimov Cristina a declarat apel nemotivat împotriva hotărîrii instanței de fond solicitând admiterea cererii de apel, casarea hotărîrii instanței de fond, cu pronunțarea unei noi hotărîri prin care acțiunea să fie admisă integral (f.d.89-91).

Conform scrisorii de expediere a actului judecătoresc nr. 21252-21254 din 18 noiembrie 2021, Judecătoria Chișinău, sediul Râșcani a remis, prin intermediul oficiului poștal, participanților la proces copia hotărârii motivate din 29 iulie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani (f.d. 100). Copia hotărârii motivate din 29 iulie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani, a fost recepționată de către avocatul Iachimov Cristina la data de 27 noiembrie 2021, fapt confirmat prin avizul de recepție nr. DS8005811379AS, anexat la actele cauzei (f.d. 102). Conform art. 236 alin. (1) și (2) lit. e) din Codul administrativ, instanța de apel examinează din oficiu admisibilitatea apelului. Dacă este inadmisibil, apelul se declară ca atare printr-o încheiere susceptibilă de recurs.

Apelul se declară inadmisibil în special când motivarea apelului nu a fost depusă sau a fost depusă după expirarea termenului prevăzut la art. 232 alin. (2). În temeiul art. 232 alin. (2) din Codul administrativ, motivarea apelului se prezintă la instanța de apel în termen de 30 de zile de la data notificării hotărârii motivate. Dacă se depune împreună cu apelul, motivarea apelului se depune la instanța de judecată care a emis hotărârea contestată. Astfel, termenul de prezentare a motivării apelului împotriva hotărârii din 29 iulie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani, în baza art. 232 alin. (2) din Codul administrativ, fiind de 30 de zile de la data notificării hotărârii motivate, a început să curgă de la data de 27 noiembrie 2021 și a expirat la data de 27 decembrie 2021. Însă, Pricop Ion, reprezentat de avocatul Iachimov Cristina nu a prezentat motivarea apelului în termenul prevăzut de lege.

Conform art. 97 alin. (1) și alin. (3) lit. c) din Codul administrativ, notificarea este comunicarea, dispusă de autoritatea publică, a unui înscris în forma stabilită de prezentul cod. Autoritatea publică poate alege între următoarele forme de notificare, prin poștă cu scrisoare recomandată. Potrivit art. 109 alin. (2) din Codul administrativ, pentru probarea notificării este suficient avizul de recepție.

În acest context, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție remarcă că, importanța termenelor procedurali este dictată de faptul că ele determină regimul temporar optimal pentru realizarea justiției, mobilizează cercetarea cauzei, totodată contracarează urgentarea nejustificată a realizării drepturilor și obligațiilor procesuale, reprezentând instrumentul prevenirii de către participanții la proces de a se folosi cu rea-credință de drepturile sale procedurale.

Astfel, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție menționează că, exercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea din drept, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei să efectueze acțiunea în termen. 3 Completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că odată ce a fost aplicată semnătura pe avizul de recepție a trimiterii poștale și în lipsa situațiilor în care trimiterea poștală se înapoiază oficiului poștal, rezultă că trimiterea poștală a fost distribuită și respectiv recepționată de către destinatar, adică de către avocatul Iachimov Cristina.

Completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție relevă că, în interiorul termenului cuprins între 27 noiembrie 2021 și 27 decembrie 2021, avocatul Iachimov Cristina, în calitate de reprezentant al lui Pricop Ion a dispus de suficient timp pentru a întocmi și a prezenta la Curtea de Apel Chișinău motivarea apelului împotriva hotărârii din 29 iulie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani. La acest capitol, se menționează că în conformitate cu dispozițiile art. 65 alin. (1) din Codul administrativ, culpa unui reprezentant legal sau împuternicit se atribuie reprezentatului.

Deci, se reține că reprezentantul apelantului Pricop Ion, avocatul Iachimov Cristina, depunând cererea de apel, prin conținutul acesteia și-a rezervat dreptul de a prezenta motivarea apelului (f.d. 90-91). Cu toate acestea, reprezentantul Pricop Ion – avocatul Iachimov Cristina nu și-a valorificat corespunzător dreptul procedural respectiv și nu a depus motivarea apelului în termenul prevăzut de lege. În astfel de circumstanțe, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că examinând admisibilitatea apelului la data de 02 februarie 2022, instanța de apel întemeiat a considerat a fi incidente cazului prevederile art. 236 alin. (2) lit. e) din Codul administrativ și prin încheierea contestată întemeiat a considerat ca fiind inadmisibil apelul depus de Pricop Ion, reprezentat de avocatul Iachimov Cristina.

În corespundere cu prevederile art. 24 alin. (1) din Codul administrativ, participanții la procedura administrativă și procedura de contencios administrativ trebuie să își exercite drepturile și să își îndeplinească obligațiile cu bună-credință, fără a încălca drepturile procesuale ale altor participanți. Buna-credință prezumă că partea este obligată să respecte termenele prevăzute de lege, or, termenul de apel este considerat un termen imperativ, absolut și peremptoriu, astfel că nerespectarea lui atrage după sine decăderea părții din dreptul de a mai exercita această cale de atac.

Sub acest aspect, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție reiterează că hotărârea motivată a primei instanțe a fost notificată avocatului Iachimov Cristina, care reprezintă interesele lui Pricop Ion la data de 27 noiembrie 2021 și prin urmare, recurentul avea obligația pozitivă de a întreprinde toate măsurile necesare, după cum sugerează și jurisprudența CEDO în cauza Van Harn vs Germany, nr.7557/03, hotărârea din 11 septembrie 2007, de a proteja drepturile sale de acces la instanță, fapt ignorat cu desăvârșire. În condițiile create, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție concluzionează ca fiind corectă soluția instanței de apel 4 de declarare a apelului inadmisibil.

Or, este cert că reprezentantul apelantului Pricop Ion, avocatul Iachimov Cristina recepționând la data de 27 noiembrie 2021 hotărârea motivată a primei instanțe nu s-a conformat prevederilor legale și nu a prezentat apelul motivat în termenul stabilit la art. 232 alin. (2) din Codul administrativ. Astfel, din considerentele menționate și având în vedere că încheierea instanței de apel este întemeiată și legală, iar argumentele invocate de recurentul Pricop Ion, reprezentat de avocatul Iachimov Cristina sunt neîntemeiate, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a respinge recursul depus de Pricop Ion, reprezentat de avocatul Iachimov Cristina.

Conform art. 243 alin. (1) lit. b) din Codul administrativ, Completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție d e c i d e : Se respinge recursul depus de Pricop Ion, reprezentat de avocatul Iachimov Cristina și se menține încheierea din 02 februarie 2022 a Curții de Apel Chișinău. Decizia este irevocabilă. Președintele ședinței, judecătorul Tamara Chișca-Doneva judecătorii Aliona Miron Iurie Bejenaru 5

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2022-11-02
0,96
3ra-839/22 — contestarea in tot a actelor administrative individuale defavorabile
Dosarul nr.3ra-839/22 2-21079310-01-3ra-15082022 Prima instanţă: Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani (jud: A.Paniș) Instanţa de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud: Gh.Mîra, A.Bostan, Gr.Dașchevici) DECIZIE 2 noiembrie 2022 mun. Chişinău Co
CSJ 2022-12-07
0,96
3ra-957/22 — anularea actului administrativ, obligarea recalcularii pensiei
Dosarul nr.3ra-957/22 2-20029303-01-3ra-19092022 Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Râșcani (jud.: G. Ciobanu) Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud.: A. Minciuna, E. Palanciuc, V. Negru) Î N C H E I E R E 07 decembrie 20
CSJ 2022-04-20
0,96
3ra-215/22 — privind obligarea emiterii actului administrativ individual favorabil
Dosarul nr. 3ra-215/2022 2-20054038-01-3ra-23022022 prima instanţă: Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani (jud: Al. Paniș) instanţa de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud: A. Minciuna, E. Palanciuc, V. Clima) Î N C H E I E R E 20 aprilie 2022
CSJ 2022-11-02
0,96
3ra-891/22 — contestarea actului administrativ
Dosarul nr. 3ra-891/22 2-20065972-01-3ra-30082022 Prima instanță: Judecătoria Chişinău, sediul Rîşcani (jud: V.Dodon) Instanța de apel: Curtea de Apel Chişinău (jud: A.Minciuna, V.Negru, E.Palanciuc) Î N C H E I E R E 02 noiembrie 2022 mun.
CSJ 2024-04-17
0,96
3ra-298/23 — Anularea actului administrativ
Dosar nr. 3ra-298/23 (2-21084242-01-3ra-15032023) Instanța de fond: Judecătoria Chişinău, sediul Rîşcani, judecător – M. Gandrabur Instanța de apel: Curtea de Apel Chişinău, judecători – Gh. Mîra, A. Bostan, Gr. Daşchevici Î N C H E I E R E
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă