3ra-204/22 — cu privire la anularea actului administrativ individual, restabilirea in functie, incasarea salariului pentru absenta fortata de la serviciu, repararea prejudiciului moral si incasarea cheltuielilor de judecata

3ra-204/22 — cu privire la anularea actului administrativ individual, restabilirea in functie, incasarea salariului pentru absenta fortata de la serviciu, repararea prejudiciului moral si incasarea cheltuielilor de judecata (Curtea Supremă de Justiție, 2022)

Dosarul nr. 3ra-204/22

2-20010478-01-3ra-23022022

Prima instanță: Judecătoria Chișinău sediul Rîșcani (jud. V. Sîrbu)

Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. A. Minciuna, V. Clima, G. Dașchevici)

ÎNCHEIERE

20 aprilie 2022 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componența:

Președintele completului, judecătorul Ala Cobăneanu

Judecătorii Nina Vascan

Nicolae Craiu

examinând admisibilitatea recursului depus de Oleg Babin, reprezentat de

avocatul Radu Cezar Crețu

în cauza de contencios administrativ, la cererea de chemare în judecată a lui

Oleg Babin, reprezentat de avocatul Radu Cezar Crețu împotriva Ministerului

Afacerilor Interne al Republicii Moldova cu privire la anularea actului administrativ

individual, restabilirea în funcție, încasarea salariului pentru absența forțată de la

serviciu, repararea prejudiciului moral și încasarea cheltuielilor de judecată

împotriva deciziei din 10 noiembrie 2021 a Curții de Apel Chișinău, prin care

a fost respins apelul depus de Oleg Babin și menținută hotărârea din 5 februarie 2021

a Judecătoriei Chișinău sediul Rîșcani

constată:

La 24 ianuarie 2020, Oleg Babin, reprezentat de avocatul Radu Cezar Crețu a

depus cerere de chemare în judecată împotriva Ministerului Afacerilor Interne al

Republicii Moldova, terț Academia „Ștefan cel Mare” a MAI cu privire la anularea

actului administrativ individual, restabilirea în funcție, încasarea salariului pentru

absența forțată de la serviciu, repararea prejudiciului moral și încasarea cheltuielilor

de judecată.

În motivarea acțiunii a invocat că prin ordinul MAI nr. 235ef. din

15 decembrie 2017, a fost angajat în funcția de prorector pentru cooperare

internațională al Academiei „Ștefan cel Mare” a MAI, cu prelungirea raportului de

serviciu în conformitate cu art. 38 alin. (4) din Legea nr. 288 din 16 decembrie 2016

privind funcționarul public cu statut special din cadrul Ministerului Afacerilor

Interne, până la 31 decembrie 2018.

A comunicat că la 16 octombrie 2018, prin ordinul nr. 206ef., a fost detașat în

cabinetul Directorului general al Agenției Proprietății Publice, cu suspendarea

1

raporturilor de serviciu din funcția publică cu statut special deținută în cadrul

Ministerului Afacerilor Interne, pe perioada aflării în funcție a persoanei cu

demnitate publică.

La 21 iunie 2019, prin ordinul 92ef., a fost reîncadrat în funcție publică cu

statut special, în conformitate cu prevederile art. 37 din Legea nr. 288 din

16 decembrie 2016 privind funcționarul public cu statut special din cadrul

Ministerului Afacerilor Interne, în legătură cu expirarea perioadei pentru care a fost

dispusă suspendarea.

La 18 octombrie 2019, a fost preavizat în legătură cu măsurile de reorganizare

a statelor de personal și reducerea funcției în termen de 30 de zile.

La 27 decembrie 2019, prin ordinul MAI nr. 237ef., au fost încetate raporturile

de serviciu conform art. 38 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 288 din 16.12.2016 privind

funcționarul public cu statut special din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

A menționat reclamantul că, analizând ordinul MAI nr. 237ef. din

27 decembrie 2019 în partea ce ține de întreruperea raporturilor de muncă a

comisarului-șef Oleg Babin, îl consideră neîntemeiat și ilegal, emis contrar

prevederilor legii și procedurii stabilite de lege, or ordinul nominalizat nu i-a fost

adus la cunoștință în modul stabilit de art. 81 alin. (3) Codul muncii.

Astfel, a considerat că prin ordinul indicat a fost concediat ilegal, iar

preavizarea sa despre existența unei careva reduceri de funcție pe care a ocupat-o,

este una ilegală și contravine circumstanțelor de fapt și de drept, motiv pentru care

ordinul de concediere menționat urmează a fi anulat.

Reieșind din prevederile art. 88 alin. (1) Codul muncii, a afirmat că

angajatorul avea obligația de a îi propune un alt loc de muncă vacant în cadrul

entității, fapt nerealizat. În aceste circumstanțe, a constatat că procedura de

preavizare nu a fost precedată de oricare măsuri îndreptate spre respectarea dreptului

preferențial al salariatului de a fi lăsat la lucru.

Totodată, a evidențiat că la emiterea ordinului nr. 237ef din 27 decembrie

2019, angajatorul a admis derogări majore de la procedura stabilită de legislația

pertinentă. Or, obligațiile angajatorului, în cadrul procedurii de concediere în

legătură cu reducerea statelor de personal, trebuie respectate în totalitate, având

caracter imperativ, iar nerespectarea lor ar avea ca efect nulitatea de drept a deciziei

de încetare a raporturilor de serviciu.

Cu referire la reducerea funcției deținute, a menționat că în noua structură a

entității se regăsește funcție similară și anume: Prorector pentru administrare și

gestionare proiecte, care are în competență gestionarea domeniului de cooperare

internațională în mod direct și prin intermediul funcției din subordine Șef direcție

mass-media și relații internaționale, însă contrar prevederilor legale nu i-a fost

propusă nicio funcție, inclusiv inferioară celei ocupate.

În acest sens a subliniat că fișa de post a funcției Prorector pentru administrare

și gestionare proiecte este similară cu cea deținută de către dânsul în calitate de

Prorector pentru cooperare internațională.

Prin urmare, a remarcat că angajatorul a încălcat normele imperative ale

dreptului muncii și anume: nu a fost luat în calcul faptul că dânsul are un copil minor

2

la întreținere, precum și vechimea în muncă pe care o are în cadrul Ministerului

Afacerilor Interne, or potrivit art. 183 alin. (2) Codul muncii, care prevede că în

cazul unei egale calificări și productivități a muncii, dreptul preferențial de a fi lăsați

la lucru îl au: salariații cu obligații familiale, salariații care au o mai mare vechime

în muncă; a fost încălcat flagrant termenul de preaviz, precum și faptul că în

conformitate cu prevederile art. 86 alin. (2) Codul muncii, în cazul în care, după

expirarea termenului de preavizare, nu a fost emis ordinul de concediere a

salariatului, această procedură nu poate fi repetată pe parcursul unui an calendaristic.

A accentuat reclamantul că pe parcursul ultimilor 3 ani de activitate nu a avut

abateri disciplinare și nu a fost sancționat, a fost evaluat cu mențiunea - „foarte bine”

conform fișei de evaluare a performanțelor, a activat în cadrul Ministerului

Afacerilor Interne din 1992, având o vechime totală mai mult de 27 de ani, a fost

decorat cu Insignele Departamentale de Merit ale Ministerului Afacerilor Interne, a

fost decorat cu Distincția de Stat „Ordinul Credință Patriei” clasa I, acordat prin

Decretul Președintelui Republicii Moldova.

A mai notat că întreruperea raporturilor de muncă urma a fi realizată în

legătură cu reducerea numărului sau a statelor de personal și nu din motivul expirării

perioadei determinate a raportului de serviciu, or se prezumă că odată cu expirarea

perioadei de preaviz funcția care a fost ocupată anterior - nu mai exista, dar în aceste

circumstanțe se referă la raporturi de muncă în derulare, iar angajatorul nu a fost în

drept să emită ordin de concediere post perioadei de preaviz în același an

calendaristic. Or, în aceste circumstanțe prevalează raporturile existente în perioada

preavizării și nu raporturile instituite pe o perioadă determinată (ordinul nr. 92ef. din

21 iunie 2019), fapt ce rezultă și din demersul Academiei „Ștefan cel Mare” a MAI

nr. A/19-1495 din 17 decembrie 2019, unde se menționează că: conform art. 38

alin. (5) din Legea privind funcționarul public cu statut special din cadrul

Ministerului Afacerilor Interne nr. 288 din 16 decembrie 2016, termenul de preaviz

pentru această categorie de salariați este de 30 de zile calendaristice. În baza acestei

prevederi, excluzând perioadele de concediu medical menționate, ultima zi de

muncă a lui Oleg Babin a fost data de 9 decembrie 2019.

Prin urmare, a indicat că Academia „Ștefan cel Mare” a MAI în demersul său

din 17 decembrie 2019 a recunoscut faptul că a expirat perioada preavizării și

angajatul Oleg Babin nu mai poate fi concediat în același an pentru aceleași temeiuri.

Mai mult ca atât, Academia „Ștefan cel Mare” a MAI a indicat data de 9 decembrie

2019 ca fiind ultima zi de muncă, însă conform ordinului contestat ultima zi de

muncă este indicată data de 31 decembrie 2019.

Așadar, a învederat că ordinul MAI nr. 237ef. din 27 decembrie 2019 este

ilegal, fiind emis cu încălcarea normelor materiale și de procedură.

Însăși reducerea funcției a fost una tendențioasă, fără argumentare, deoarece

în noua structură a instituției a fost introdusă o nuă funcție similară, care este doar o

derivată a funcției anterior existente (având atribuții similare sau conexe conform

fișei postului cu funcția anterioară – Prorector pentru cooperarea internațională).

A menționat că la concedierea sa, de către angajator au fost interpretate eronat

normele aplicabile, or reducerea numărului sau a statelor de personal trebuia să fie

3

reală și efectivă și nu doar un pretext pentru înlăturarea nejustificată a unor persoane

indezirabile.

De asemenea, la emiterea ordinului MAI nr. 237ef. din 27 decembrie 2019,

angajatorul a aplicat eronat procedura de concediere a personalului, fiind indicat un

alt temei de concediere decât cel care urma a fi aplicat în rezultatul procedurii de

preavizare în legătură cu „presupusa reorganizare a statelor de personal”.

În acest context, a făcut trimitere la prevederile Legii cu privire la asigurarea

egalității, unde discriminarea reprezintă tratarea unei persoane în baza oricăruia

dintre criteriile prohibitive în manieră mai puțin favorabilă decât tratarea altei

persoane într-o situație comparabilă.

Și-a întemeiat pretențiile în temeiul dispozițiilor art. 172, 189 și 214 Cod

administrativ.

A solicitat admiterea cererii de chemare în judecată, anularea ordinului MAI

nr. 237ef. din 27 decembrie 2019 în partea ce ține de întreruperea raporturilor de

muncă a comisarului-șef Oleg Babin, prorector pentru cooperare internațională al

Academiei „Ștefan cel Mare” a MAI ca fiind ilegal, emis contrar prevederilor legii

și procedurii stabilite; restabilirea sa în funcția de prorector pentru cooperare

internațională al Academiei „Ștefan cel Mare” a MAI începând cu 31 decembrie

2019, de la data concedierii ilegale; încasarea din contul pârâtului Ministerul

Afacerilor Interne al Republicii Moldova în beneficiul său a salariului pentru absența

forțată de la serviciu începând cu 31 decembrie 2019 și până la data restabilirii, a

prejudiciului moral cauzat în legătură cu concedierea ilegală în mărime de 5 salarii

medii lunare și a cheltuielilor de judecată suportate.

Prin hotărârea din 5 februarie 2021 a Judecătoriei Chișinău sediul Rîșcani, a

fost respinsă ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată depusă de Oleg Babin.

La 1 martie 2021, cu respectarea termenului prevăzut la art. 232 alin. (1) Cod

administrativ, prin intermediul oficiului poștal, Oleg Babin, reprezentat de avocatul

Radu Cezar Crețu a depus apel nemotivat împotriva hotărârii primei instanțe, iar la

18 aprilie 2021, cu respectarea termenului prevăzut la art. 232 alin. (2) Cod

administrativ, prin intermediul oficiului poștal, a fost prezentată motivarea apelului.

Prin decizia din 10 noiembrie 2021 a Curții de Apel Chișinău, a fost respins

apelul depus de Oleg Babin și menținută hotărârea din 5 februarie 2021 a

Judecătoriei Chișinău sediul Rîșcani.

În consolidarea soluției adoptate, instanțele de judecată ierarhic inferioare au

reținut că în temeiul ordinului Ministerului Afacerilor Interne nr. 651 din

11 octombrie 2019, prin care a fost aprobată structura, organigrama și statutul de

organizare ale Academiei „Ștefan cel Mare” a MAI, la 15 octombrie 2019 a fost

emis ordinul nr. 39, prin care s-a ordonat preavizarea sub semnătură a angajaților

instituției, în legătură cu reducerea numărului și statelor de personal al instituției.

Contrar alegațiilor reclamantului/apelant, se atestă că Oleg Babin a fost

preavizat la 18 octombrie 2019, despre faptul că funcția deținută de acesta urmează

a fi redusă în termen de 30 zile calendaristice de la semnarea preavizului, fiind

menționat că în perioada respectivă se reduce programul de muncă cu până la 2 ore

zilnic cu menținerea plăților salariale cuvenite pentru căutarea unui alt loc de muncă.

4

Totodată, prima instanță și instanța de apel au stabilit că ordinul Ministerului

Afacerilor Interne nr. 237ef. din 27 decembrie 2019, prin care fost încetat raportul

de serviciu cu Oleg Babin, a fost emis în cadrul unui scop licit și în exercitarea cu

bună-credință a dreptului discreționar al autorității publice, în contextul în care

lipsește acordul autorității la prelungirea raporturilor de serviciu cu

reclamantul/apelant - condiție imperativă a prelungirii raportului de serviciu al

funcționarului public cu statut special prin prisma Legii nr. 288/2016.

Astfel, în cazul angajării în serviciu pe durată determinată, raportul de serviciu

încetează de drept la împlinirea termenului indicat, iar prin emiterea actului

administrativ cu privire la încetarea raportului de serviciu, angajatorul ia act de

încetarea raportului de muncă și nu decide încetarea raporturilor de muncă. Fiind

vorba despre ajungerea la termen a perioadei determinate, încetarea raportului de

serviciu nu depinde de existența vreunei culpe a salariatului, nu există un interes

legitim și niciun temei de drept pentru contestarea ordinului angajatorului.

La fel, instanțele de judecată ierarhic inferioare au reținut că nici în cadrul

examinării cauzei în prima instanță și nici în cadrul examinării cauzei în ordine de

apel, Oleg Babin nu a prezentat probe concludente care ar servi drept temei pentru

anularea ordinului Ministerului Afacerilor Interne nr. 237ef. din 27 decembrie 2019

cu privire la încetarea raporturilor de muncă cu Oleg Babin.

Prima instanță și instanța de apel au constatat că potrivit avizului Ministerului

Afacerilor Interne din 29 ianuarie 2020, Oleg Babin, după încetarea raportului de

muncă a încasat indemnizația unică, în temeiul art. 49 alin. (2) și (6) din Legea

privind funcționarul public cu statut special din cadrul Ministerului Afacerilor

Interne nr. 288/2016, precum și compensația bănească pentru concediul nefolosit, în

temeiul art. 118 alin. (5) și art. 119 alin. (2) Codul muncii.

Așadar, prin acțiunile respective de încasare a beneficiilor financiare, Oleg

Babin a acceptat în mod tacit încetarea raportului de muncă, respectiv nu pot fi

acceptate obiecțiile acestuia cu privire la încălcarea de către angajator a legislației

muncii.

De asemenea, a fost menționat că Oleg Babin a cunoscut încă de la 21 iunie

2019 că raportul de serviciu încetează la 31 decembrie 2019. Or, temei pentru

emiterea ordinului MAI nr. 92ef. din 21 iunie 2019, a servit raportul personal al lui

Oleg Babin cu privire la prelungirea raportului de serviciu, de la 21 iunie 2019 până

la 31 decembrie 2019. Ulterior, o cerere suplimentară din partea lui Oleg Babin cu

privire la prelungirea raportului de muncă nu a fost prezentată, respectiv acesta și-a

exprimat tacit voința referitor la întreruperea raportului de muncă.

Referitor la pretențiile lui Oleg Babin cu privire la restabilirea în funcție,

obligarea pârâtului la achitarea salariului pentru perioada de absența forțată de la

muncă și a prejudiciului moral cauzat, instanțele de judecată ierarhic inferioare au

conchis că acestea sunt neîntemeiate, fiind subsecvente cerinței de bază cu privire la

anularea actului administrativ, pretenție care a fost respinsă ca neîntemeiată, or odată

cu constatarea caracterului legal al actului administrativ individual, nu există careva

temeiuri de a admite pretențiile subsecvente ale reclamantului.

5

Cu privire la pretenția de încasare din contul pârâtului a cheltuielilor de

judecată suportate în prezentul proces, instanțele de judecată au reținut că în

conformitate cu prevederile art. 94 alin. (1), 96 alin. (1) CPC în coroborare cu

prevederile art. 195 Cod administrativ, instanța judecătorească obligă partea care a

pierdut procesul să plătească, la cerere, părții care a avut câștig de cauză cheltuielile

de judecată/cheltuieli de asistență juridică.

În speță, însă, reclamantul/apelant nu poate beneficia de prevederile legale

enunțate, întrucât cererea de chemare în judecată formulată de ultimul a fost

respinsă.

La 22 noiembrie 2021, Oleg Babin, reprezentat de avocatul Radu Cezar Crețu

a depus recurs nemotivat împotriva deciziei din 10 noiembrie 2021 a Curții de Apel

Chișinău, prin care a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei instanței de apel

și a hotărârii primei instanțe, cu pronunțarea unei noi hotărâri de admitere integrală

a cererii de chemare în judecată.

La 14 februarie 2022, Oleg Babin, reprezentat de avocatul Radu Cezar Crețu

a prezentat motivarea recursului împotriva deciziei din 10 noiembrie 2021 a Curții

de Apel Chișinău, prin care a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei instanței

de apel și a hotărârii primei instanțe, cu pronunțarea unei noi hotărâri de admitere

integrală a cererii de chemare în judecată.

În susținerea recursului a invocat dezacordul cu actele judecătorești recurate,

considerându-le ilegale, lipsite de suport legal și emise contrar prevederilor art. 239

CPC și art. 224 Cod administrativ, deoarece concluzia instanțelor de judecată

ierarhic inferioare referitor la soluția de a respinge acțiunea rezultă din aplicarea

eronată a normelor de drept material și procesual și din aprecierea arbitrară a

probelor prezentate contrar prevederilor art. 130 CPC.

A menționat recurentul că nu a întreprins careva acțiuni în sensul prelungirii

contractului de muncă pe perioadă determinată, deoarece cunoscând despre faptul

că a expirat termenul de concediere în legătură cu lichidarea statelor de personal,

precum și nu a fost informat despre emiterea ordinului de concediere până la

31 decembrie 2019, dânsul avea speranța legitimă, bazându-se pe prevederile

Codului muncii și anume art. 83 alin. (4).

În aceste circumstanțe, a considerat că ordinul MAI nr. 237ef. din

27 decembrie 2019 este ilegal, fiind emis cu încălcarea normelor materiale și de

procedură.

A precizat că, în temeiul prevederilor art. 90 și 96 CPC, în instanța de fond și

în instanța de apel a solicitat încasarea cheltuielilor de asistență juridică suportate de

în mărime de 7 000 de lei și respectiv, 5 000 de lei.

Astfel, a susținut că cuantumul acestora ca fiind real, rezonabil și efectiv

suportat, deoarece avocatul a acumulat actele necesare, a studiat cumulul

circumstanțelor de fapt și de drept, a întocmit cererea prealabilă, cererea de chemare

în judecată, cererea de apel, pledoariile și a participat la ședințele de judecată ce

s-au desfășurat.

6

Totodată, a remarcat că concluzia primei instanțe privitor la faptul că

prevederile art. 81 alin. (3) și 86 alin. (2) Codul muncii nu sunt aplicabile în prezenta

speță este una neîntemeiată și abuzivă.

Reieșind din prevederile art. 2 alin. (1), (2), 3 lit. a), d), 5 lit. b), e), g) și 11

alin. (1) Codul muncii, a afirmat că concluziile formulate de instanța de fond nu sunt

întemeiate și nu corespund principiilor generale ale Codul muncii, precum și

Constituției Republicii Moldova, or este un absurd de menționat că careva norme

generale ale Codului muncii nu pot fi aplicate în cadrul unui raport de muncă dintre

salariat și angajator persoană juridică de drept public.

Astfel, a considerat că la caz instanța de judecată urmează să aplice în mod

imperativ prevederile art. 81 și 86 Codul muncii, să constate că raporturile de muncă

au continuat în mod tacit, iar ordinul de concediere emis este nul și nu produce

efecte, deoarece angajatorul nu și-a onorat obligațiile referitoare la procedura legală

de concediere, iar ca sancțiune este faptul că raporturile de muncă continuă pentru o

perioadă nedeterminată.

La fel, a susținut că acordul autorității publice nu este imperativ la prelungirea

raporturilor de muncă, or Codul muncii stabilește că dacă nu este încetat raportul de

muncă cu angajatul în modul stabilit de lege, în acest caz raporturile de muncă

continuă pentru o perioadă nedeterminată (art. 81 și 86 Codul muncii).

De asemenea, a reținut că sunt neîntemeiate constatările instanței de apel

precum că în cazul angajării în serviciu pe durată determinată, raportul de serviciu

încetează de drept. Codul muncii nu stabilește încetarea raportului de muncă prin

efectul legii, ci încetarea operează doar după respectarea procedurii de către

angajator, iar în cazul nerespectării acestei proceduri intervine o sancțiune pentru

angajator.

Cele expuse de instanța de apel cu referire la faptul precum că dânsul a încasat

indemnizația unică și compensația bănească pentru concediul nefolosit, iar în

rezultat a acceptat în mod tacit încetarea raportului de muncă, nu corespund

adevărului, sunt interpretate eronat și contravin materialelor dosarului, deoarece

potrivit probelor prezentate se demonstrează că autoritatea publică pârâtă a calculat

și transferat mijloacele bănești pe contul bancar al lui și nu faptul că dânsul le-a

încasat prin acceptarea lor expresă, inclusiv încetarea raporturilor de muncă.

Suplimentar, a menționat că interpretările instanței de apel sunt neîntemeiate

cu privire la faptul că dânsul nu a prezentat o cerere cu privire la prelungirea

raportului de muncă și astfel și-a exprimat tacit voința referitor la întreruperea

raporturilor de muncă, deoarece legislația în vigoare și practica CtEDO stabilește că

angajatul beneficiază de speranța legitimă și anume în cazul în care la expirarea

termenului contractului individual de muncă pe durată determinată, niciuna dintre

părți nu a cerut încetarea lui și raporturile de muncă continuă de fapt, contractul se

consideră prelungit pe durată nedeterminată.

A accentuat că instanțele de judecată ierarhic inferioare nu au examinat

cererea de chemare în judecată în întregime sau au examinat-o arbitrar, deoarece nu

au dat o apreciere tuturor circumstanțelor de fapt și de drept invocate, or atât în

cererea de chemare în judecată/de apel, cât și în explicațiile oferite, a invocat că

7

autoritatea publică pârâtă și terță au încercat mai multe mecanisme de concediere a

lui, având un scop clar și anume de a-l concedia cu orice preț, care era în relații ostile

cu administrația autorităților publice vizate, astfel în opinia sa, a considerat că a fost

discriminat în raport cu alți angajați.

În conformitate cu art. 244 alin. (1) Cod administrativ, hotărârile curții de apel

ca instanța de fond, precum și deciziile instanței de apel pot fi contestate cu recurs.

Conform art. 245 alin. (1) și (2) Cod administrativ, recursul se depune la

instanța de apel în termen de 30 de zile de la notificarea deciziei instanței de apel,

dacă legea nu stabilește un termen mai mic. Instanța de apel transmite neîntârziat

Curții Supreme de Justiție recursul împreună cu dosarul judiciar. Motivarea

recursului se prezintă Curții Supreme de Justiție în termen de 30 de zile de la

notificarea deciziei instanței de apel. Dacă se depune împreună cu cererea de recurs,

motivarea recursului se depune la instanța de apel.

Curtea de Apel Chișinău a pronunțat decizia contestată la 10 noiembrie 2021,

în ședință publică.

Din materialele dosarului rezultă că la 22 noiembrie 2021, Oleg Babin,

reprezentat de avocatul Radu Cezar Crețu a depus recurs nemotivat împotriva

deciziei din 10 noiembrie 2021 a Curții de Apel Chișinău (f. d. 245-247 vol. I).

Tot actele cauzei atestă că decizia motivată din 10 noiembrie 2021 a Curții de

Apel Chișinău a fost notificată reprezentantului lui Oleg Babin, avocatului Radu

Cezar Crețu, prin intermediul oficiului poștal, la 19 ianuarie 2022, fapt ce se

confirmă prin avizul de recepție anexat la materialele dosarului (f. d. 251 vol. I).

Se mai constată că la 14 februarie 2022, Oleg Babin, reprezentat de avocatul

Radu Cezar Crețu a prezentat motivarea recursului împotriva deciziei din

10 noiembrie 2021 a Curții de Apel Chișinău (f. d. 1-9 vol. II).

Astfel, recursul depus de Oleg Babin, reprezentat de avocatul Radu Cezar

Crețu împotriva deciziei din 10 noiembrie 2021 a Curții de Apel Chișinău este în

termen.

La 23 februarie 2022, în adresa Ministerului Afacerilor Interne al Republicii

Moldova și Academiei „Ștefan cel Mare” a MAI a fost expediată copia recursului

depus de Oleg Babin, reprezentat de avocatul Radu Cezar Crețu, cu înștiințarea

despre necesitatea prezentării referinței, fapt ce se confirmă prin scrisoarea de

însoțire anexată la materialele dosarului (f. d. 12 vol. II), fiind recepționată de către

Academia „Ștefan cel Mare” a MAI la 1 martie 2022 și de către Ministerul Afacerilor

Interne al Republicii Moldova la 2 martie 2022, ceea ce se atestă prin avizele de

recepție anexate la actele cauzei (f. d. 13-14 vol. I).

La 16 martie 2022, Ministerul Afacerilor Interne al Republicii Moldova a

depus referință, prin care a solicitat declararea recursului depus de Oleg Babin ca

fiind inadmisibil.

Până la data stabilită pentru examinarea admisibilității recursului, Academia

„Ștefan cel Mare” a MAI nu și-a valorificat acest drept procedural și nu a depus

referință.

Examinând temeiurile invocate în recursul depus de Oleg Babin, reprezentat

de avocatul Radu Cezar Crețu, în raport cu materialele cauzei, completul specializat

8

pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil,

comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție îl consideră

inadmisibil, din următoarele motive.

În conformitate cu art. 246 alin. (1) Cod administrativ, Curtea Supremă de

Justiție examinează din oficiu admisibilitatea cererii de recurs. Dacă este

inadmisibil, recursul se declară ca atare printr-o încheiere, iar în acord cu alin. (2)

art. 246 Cod administrativ, recursul se declară inadmisibil în special în cazurile

enumerate la literele a)-f). Din analiza acestor prevederi, rezultă că

admisibilitatea/inadmisibilitatea recursului, în special, nu se limitează doar la

temeiurile menționate ci urmează să însușească în condițiile Codului administrativ

exercitarea efectivă a unui control de legalitate, veritabil bazat pe temeiuri

concludente și serioase.

Completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios

administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție reține cu valoare de principiu jurisprudențial, că sintagma „în

special” denotă caracterul neexhaustiv al temeiurilor de inadmisibilitate și în același

timp oferă un drept exclusiv al instanței de recurs de a filtra cererile de recurs care

nu prezintă o motivare suficient de serioasă și care pe cale de consecință nu pot însuși

un eventual succes rezultat din examinarea cererii în completul de 5 judecători.

În această ordine de idei, completul specializat pentru examinarea acțiunilor

în contencios administrativ reține că, Codul administrativ dezvoltă nu doar

caracterul nedevolutiv al recursului dar și cerința de seriozitate a cererii din

perspectiva invocării unor veritabile și esențiale încălcări de drept procedural și

material capabile să răstoarne deciziile instanței de apel contestate sau, după caz,

hotărârile Curții de Apel ca primă instanță într-o eventuală examinare în fond și

invocare ex officio a erorilor de drept.

Completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios

administrativ notează că pentru a trece testul de admisibilitate, cererea de recurs

trebuie să conțină o motivare convingătoare și întemeiată în condițiile nominalizate

mai sus. Acest argument rezultă și din particularitățile de formă ale reglementării

recursului în Codul administrativ și anume din sintagma „motivarea recursului” de

la art. 245 alin. (2) Cod administrativ. În consecutivitate, motivarea cererii de recurs

în circumstanțele expuse se referă la formalitățile pe care trebuie să le întrunească

cererea în vederea rezistării testului și filtrului de admisibilitate.

De asemenea, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în

contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție accentuează că admisibilitatea recursului trebuie privită

și în contextul rolului și funcției legale a instanței judecătorești supreme care constă,

în special în asigurarea și interpretarea uniformă a legilor la examinarea cauzelor de

contencios administrativ. Astfel, motivarea oricărei cereri de recurs trebuie să țină

cont pentru a trece filtrul de admisibilitate și a avea succes, de aceste însușiri de

ordin legal fundamental.

În acest sens, CtEDO în jurisprudența sa constantă statuează că dreptul de

acces la instanțe nu este absolut. Există limitări implicit admise [Golder împotriva

9

Regatului Unit, pct. 38; Stanev împotriva Bulgariei (MC), pct. 230]. Acesta este în

special cazul condițiilor de admisibilitate a unui recurs, întrucât prin însăși natura sa

necesită o reglementare din partea statului, care se bucură în această privință de o

anumită marjă de apreciere (Luordo împotriva Italiei, pct. 85). Condițiile de

admisibilitate ale unui recurs pot fi mai stricte decât pentru un apel (Levages

Prestations Services împotriva Franței, pct. 45). Curtea a mai reiterat că modul de

aplicare a articolului 6 procedurilor în fața instanțelor ierarhic superioare depinde de

caracteristicile speciale ale procedurilor respective, urmând de ținut cont de

totalitatea procedurilor în sistemul de drept național și de rolul instanțelor ierarhic

superioare în acest sistem. (Botten v. Norway, hotărâre din 19 februarie 1996,

Reports 1996-1, p. 141, § 39). La fel, conform jurisprudenței CtEDO, procedurile cu

privire la admisibilitatea căii de atac și procedurile care implică doar chestiuni de

drept, și nu chestiuni de fapt, pot fi conforme cu cerințele articolului 6 § 1 (a se vedea

Helmers c. Suediei 9 octombrie 1991, § 31, Seria A, nr. 212-A).

În circumstanțele menționate, completul specializat pentru examinarea

acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a declara

inadmisibil recursul depus de Oleg Babin, reprezentat de avocatul Radu Cezar Crețu.

În conformitate cu art. 230 și art. 246 Cod administrativ, completul specializat

pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil,

comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție

dispune:

Recursul depus de Oleg Babin, reprezentat de avocatul Radu Cezar Crețu se

declară inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

judecătorul Ala Cobăneanu

Judecătorii Nina Vascan

Nicolae Craiu

10