2ra-206/22 — constatarea rezolutiunii contractului de investitii, încasarea sumei si compensarea cheltuielilor de judecată

2ra-206/22 — constatarea rezolutiunii contractului de investitii, încasarea sumei si compensarea cheltuielilor de judecată (Curtea Supremă de Justiție, 2022)

Dosarul nr. 2ra-206/22

2-17197851-01-2ra-17022022

prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Centru – N. Arabadji

instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău – M. Anton, I. Secrieru, V. Cotorobai

ÎNCHEIERE

13 aprilie 2022 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președintele completului, judecătorul Svetlana Filincova

judecătorii Galina Stratulat

Maria Ghervas

examinând admisibilitatea recursului declarat de Ivan Caraivanov și

reprezentantul acestuia, avocatul Svetlana Voevuțkaia-Pîslariuc,

în cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată depusă de Ivan

Caraivanov împotriva lui Maxim Carabeț, Avanes Avanesean și Vladimir Nani cu

privire la constatarea rezoluțiunii contractului de investiție, încasarea în mod

solidar a sumei și compensarea cheltuielilor de judecată,

împotriva deciziei din 10 iunie 2021 a Curții de Apel Chișinău, prin care

s-au admis apelurile declarate de Avanes Avanesean, Vladimir Nani și Maxim

Carabeț, s-a casat hotărârea din 29 iulie 2020 a Judecătoriei Chișinău, sediul

Centru și s-a pronunțat o hotărâre nouă, prin care s-a respins acțiunea ca

nefondată,

constată:

La 19 iulie 2017, Ivan Caraivanov a depus cerere de chemare în judecată

împotriva lui Maxim Carabeț, Avanes Avanesean și Vladimir Nani cu privire la

constatarea rezoluțiunii contractului de investiție, încasarea în mod solidar a

sumei și compensarea cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii a invocat că, la 15 ianuarie 2016, Ivan Caraivanov, în

calitate de „investitor” și Maxim Carabeț, Avanes Avanesean și Vladimir Nani, în

calitate de „executanți” au încheiat contractul de investiții, obiectul căruia este

aplicarea în practică a proiectului „Pistolgraph”, cu scopul atragerii ulterioare a

profitului comercial.

Conform clauzelor contractuale, investitorul urma să investească mijloacele

financiare în sumă de până la 100 000 de dolari SUA în termen de 6 luni de la

momentul semnării contractului. Totodată, executorii erau obligați să execute tot

complexul de lucrări în vederea creării, realizării și declanșării activității

comerciale a proiectului, și anume: să determine și să înregistreze forma juridico-

organizațională de activitate a proiectului, să creeze soft-ul și site-ul proiectului,

1

să realizeze cercetarea de marketing și calculele economice ale proiectului, să

determine și să realizeze baza tehnico-administrativă, să asigure și să ducă

evidența contabilă și fiscală a proiectului etc.

Reclamantul a menționat că în perioada anului 2016, în calitate de investitor,

a transmis lui Maxim Carabeț, Avanes Avanesean și Nani Vladimir în total suma

de 31 000 de dolari SUA și două calculatoare la prețul total de 68 845 de lei, care

potrivit pct. 2 al contractului de investiție urmau să fie utilizați strict conform

destinației și în conformitate cu prevederile contractului.

La fel, reclamantul a notat că, deși a investit suma de 31 000 de dolari SUA,

executorii nu i-au prezentat un raport referitor la modul de utilizare și folosire a

mijloacelor financiare acordate. Mai mult ca atât, până la depunerea cererii de

chemare în judecată, executorii nu i-au prezentat și predat soft-ul și accesul la

pagina web a site-lui ce urma să fie creat de executori.

Ivan Caraivanov pe parcursul anului 2016 a întreprins câteva încercări de a

vedea cum sunt utilizate resursele financiare investite și la ce etapă se află

realizarea proiectului, însă, nu a primit un răspuns explicit de la executori,

primind răspunsuri formale, care nu conțineau date și acte concrete.

Prin răspunsul din 07 decembrie 2016, Maxim Carabeț, Avanesean Avanes

și Nani Vladimir l-au asigurat că la 08 decembrie 2016 urmează să-i transmită

versiunea finală a soft-ului și accesul la pagina web a site-lui proiectului

„Pistolgraph” și să-i prezinte un raport privind modul de utilizare a investițiilor,

însă, această obligație așa și nu a fost executată.

Prin somația din 17 iulie 2017, reclamantul a reziliat contractul de investiții

din 15 ianuarie 2016, solicitând prezentarea unui raport oficial privind

îndeplinirea de către executori a obligațiunilor asumate și modul de utilizare a

mijloacelor financiare primite în sumă totală de 31 000 de dolari SUA,

transmiterea versiunii finale a soft-ului și accesul la pagina web a site-lui

proiectului „Pistolgraph” și returnarea calculatoarelor primite.

Prin răspunsul din 02 august 2017, Maxim Carabeț, Avanesean Avanes și

Nani Vladimir și-au asumat obligația să-i transmită versiunea finală a soft-ului și

accesul la pagina web a site-lui proiectului „Pistolgraph” în perioada 7-9 august.

Totodată, executorii au indicând că anexează la răspuns raportul privind modul de

utilizare a investițiilor acordate, dar care de facto nu a fost anexat.

Reclamantul a remarcat că, la 28 august 2017, Maxim Carabeț, Avanesean

Avanes și Nani Vladimir s-au prezentat la oficiul său din str. Dosoftei, 87 bir. 3,

mun. Chișinău, dar au refuzat să-i transmită versiunea finală a soft-ului și accesul

la pagina web a site-lui proiectului „Pistolgraph”, să prezinte raportul în baza

somației din 17 iulie 2017 și să-i returneze calculatoarele primite, fapt constatat

de către executorul judecătoresc Anatolie Bănărescu, care a fost prezent la

această întâlnire și care a întocmit actul de constatare a faptelor din 28 august

2017.

În opinia reclamantului, executorii Maxim Carabeț, Avanesean Avanes și

Nani Vladimir nu și-au exercitat obligațiile contractuale și urmează să-i restituie

suma investită și contravaloarea calculatoarelor.

Reclamantul Ivan Caraivanov a solicitat prin cererea de chemare în judecată

constatarea rezoluțiunii contractului de investiție din 15 ianuarie 2016, încasarea

în mod solidar de la Maxim Carabeț, Avanesean Avanes și Nani Vladimir a

2

sumei de 31 000 de dolari SUA și 68 845 de lei, precum și compensarea

cheltuielilor de judecată.

Prin hotărârea din 29 iulie 2020 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, s-a

admis cererea de chemare în judecată depusă de Ivan Caraivanov.

S-a constatat rezoluțiunea contractului de investiție încheiat la 15 ianuarie

2016 între Ivan Caraivanov, în calitate de „investitor” și Maxim Carabeț, Avanes

Avanesean și Vladimir Nani, în calitate de „executanți”.

S-a încasat în mod solidar de la Maxim Carabeț, Avanes Avanesean și

Vladimir Nani în beneficiul lui Ivan Caraivanov cu titlu de investiții sumele de

31 000 de dolari SUA și 68 845 de lei.

S-a încasat în mod solidar de la Maxim Carabeț, Avanes Avanesean și

Vladimir Nani în beneficiul lui Ivan Caraivanov cheltuielile de judecată, inclusiv

taxa de stat în sumă de 18 492,94 de lei și cheltuieli pentru serviciile executorului

judecătoresc în mărime de 4 556,25 de lei, iar în total suma de 23049,19 lei

(vol. III, f.d. 26, 28-37).

În consolidarea soluției, prima instanță a reținut că, potrivit contractului de

investiții și acordului adițional, atât reclamantul în calitate de „investitor”, cât și

pârâții în calitate de „executori” urmau să execute obligațiunile contractuale în

termen de 6 luni de la momentul semnării acordului. Acest fapt demonstrează că

raporturile juridice între părțile contractante nu au caracter succesiv.

Prima instanță a concluzionat că suma de 31 000 de dolari SUA, achitați de

reclamant, nu este un preț pentru careva servicii prestate, ci reprezentă investiția

lui Ivan Caraivanov pe care urmau să o gestioneze pârâții, conform pct. 2.4 al

contractului și care trebuia să fie investită în efectuarea unui complex de lucrări

întru implementarea și lansarea comercială a proiectului.

Prima instanță a notat că pârâții nu au putut da careva explicații clare și certe

privind natura obligațiilor care au fost executate și cum au fost utilizate

mijloacele bănești investite de Ivan Caraivanov. Mai mult ca atât, pârâtul Avanes

Avanesean a declarat că nu a fost înregistrată o societate comercială în scopul

investirii mijloacelor bănești. La fel, pârâtul Avanes Avanesean a menționat în

ședința de judecată că mijloacele bănești au fost cheltuite în vederea achitării

plăților sub formă de salarii unor programatori și a biletelor de avion pentru

diverse deplasări, participări la conferințe internaționale, expoziții, arenda

oficiilor și altele. De asemenea, acesta a specificat că nu dețin documente

contabile sau confirmări ale modului de realizare a acestor cheltuieli.

Astfel, în opinia instanței, circumstanțele date atestă faptul că executorii nu

și-au îndeplinit obligațiile conform contractului de investiții.

La 24 august 2020, Avanes Avanesean și Vladimir Nani au declarat apel

împotriva hotărârii din 29 iulie 2020 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru

(vol. III, f.d. 39-42).

La 24 august 2020, Maxim Carabeț a declarat apel împotriva hotărârii din 29

iulie 2020 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru (vol. III, f.d. 51-53).

În atare circumstanțe, completul consideră că, la demararea căii de atac în

ordine de apel, Maxim Carabeț, Avanes Avanesean și Vladimir Nani au respectat

modul și termenul prevăzut la art. 362 din Codul de procedură civilă.

Prin decizia din 10 iunie 2021 a Curții de Apel Chișinău s-au admis apelurile

declarate de Avanes Avanesean, Vladimir Nani și Maxim Carabeț.

3

S-a casat hotărârea din 29 iulie 2020 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru

și s-a pronunțat o hotărâre nouă, prin care:

S-a respins ca nefondată cererea de chemare în judecată depusă de Ivan

Caraivanov.

S-a încasat de la Ivan Caraivanov în folosul lui Maxim Carabeț cheltuielile

de judecată compuse din taxa de stat achitată la depunerea cererii de apel în sumă

de 1 000 de lei.

S-a încasat de la Ivan Caraivanov în folosul lui Avanes Avanesean

cheltuielile de judecată compuse din: taxa de stat achitată la depunerea cererii de

apel în sumă de 1 000 de lei, cheltuielile pentru asistență juridică în sumă de

5 000 de lei și plata pentru traducerea actelor în sumă de 5 770 de lei.

S-a încasat de la Ivan Caraivanov în folosul statului diferența taxei de stat de

la care au fost scutiți apelanții la depunerea apelurilor, în sumă totală de

25 700,65 de lei (vol. III, f.d. 165, 166-171 recto-verso).

În consolidarea soluției, instanța de apel a notat că, la 15 noiembrie 2016,

părțile contractante au semnat acordul adițional, prin care executanții au

confirmat faptul obținerii de la investitor, în contul serviciilor prestate și în

ordinea onorării angajamentelor investitorului prevăzute de contractul de

investiții din 15 ianuarie 2016, suma totală de 33 400 de dolari SUA.

Totodată, conform acordului adițional, la momentul semnării acestuia atât

investitorul, cât și executanții nu au pretenții unul față de alții în vederea onorării

angajamentelor, prevăzute de contractul din 15 ianuarie 2016.

Instanța de apel a considerat că, în speță, nu sunt aplicabile prevederile

art. 733-735 din Codul civil, or, prin semnarea acordului adițional la 15

noiembrie 2016, Ivan Caraivanov a acceptat prestația executată și a confirmat că

nu are pretenții față de Maxim Carabeț, Avanes Avanesean și Vladimir Nani în

privința sumei de 33 400 de dolari SUA.

Semnarea acestui acord adițional denotă că Maxim Carabeț, Avanes

Avanesean și Vladimir Nani și-au executat obligațiile asumate față de Ivan

Caraivanov.

Astfel, instanța de apel a conchis că, în speță, nu sunt întrunite condițiile

legale de rezoluțiune a contractului și aplicarea principiului „restitutio in

integrum”, deoarece prin semnarea acordului adițional la 15 noiembrie 2016 Ivan

Caraivanov a acceptat prestația executată și a confirmat că nu are pretenții față de

executori.

La 09 decembrie 2021, Ivan Caraivanov și reprezentantul acestuia, avocatul

Svetlana Voevuțkaia-Pîslariuc, au declarat recurs împotriva deciziei din 10 iunie

2021 a Curții de Apel Chișinău, solicitând casarea integrală a deciziei recurate,

menținerea hotărârii din 29 iulie 2020 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru și

compensarea în mod solidar din contul intimaților în beneficiul său a cheltuielilor

de asistență juridică în sumă de 10 000 de lei, suportate în instanța de apel și în

instanța de recurs, precum și compensarea taxei de stat (vol. III, f.d. 179-196).

În motivarea recursului a invocat că instanța de apel nu a aplicat legea care

trebuia să fie aplicată, a interpretat în mod eronat legea și a apreciat în mod

arbitrar probele prezentate la materialele cauzei, neoferind răspuns la toate

circumstanțele și argumentele invocate.

4

În opinia recurentului și a reprezentantului acestuia, instanța de apel a dat o

apreciere eronată acordului adițional din 15 noiembrie 2016, or, simpla

consemnare în acordul adițional din 15 noiembrie 2016 a faptului că „părțile nu

au pretenții una față de alta în legătură cu executarea obligațiilor stabilite prin

contractul din 15 ianuarie 2016” nu probează executarea corespunzătoare a

obligațiilor contractuale, în situația în care în cadrul dezbaterilor judecătorești a

fost demonstrat faptul că intimații nu și-au îndeplinit obligațiile contractuale

asumate.

Recurentul a menționat că, în cadrul examinării cauzei, Maxim Carabeț,

Avanes Avanesean și Vladimir Nani nu au demonstrat îndeplinirea cel puțin a

unei obligații contractuale prevăzute la pct. 2.3 și pct. 2.4 ale contractului din 15

ianuarie 2016, și anume înregistrarea juridică a activității, angajarea

administratorului, contabilului; ducerea contabilității și evidenței fiscale etc., nu

au confirmat documentar (prin facturi, chitanțe, cecuri etc.) utilizarea investițiilor

primite. La fel, aceștia nu au demonstrat că și-au executat obligațiile conform

pct. 3.4 ale contractului, de a prezenta investitorului, în orice moment la

solicitarea acestuia, raportul în formă scrisă în privința utilizării mijloacelor

financiare primite.

În acest sens recurentul a considerat că prima instanță corect a constatat că

Maxim Carabeț, Avanes Avanesean și Vladimir Nani nu și-au executat

obligațiunile contractuale, și anume că nu au înregistrat forma organizatorico-

juridică de activitate a proiectului, nu au fost angajați administratorul, contabilul

și alt personal necesar pentru funcționarea proiectului, nu a fost asigurată ducerea

evidenței contabile și fiscale a companiei conform prevederilor legale și nu a fost

prezentat investitorului raportul privind modul de utilizare și folosire a

mijloacelor financiare acordate, care urma a fi argumentat din punct de vedere

fiscal și contabil, conform prevederilor legale.

Respectiv, la caz, instanța de apel eronat a ajuns la concluzia că executorii

și-au executat obligațiile asumate. Cu atât mai mult că, acordul adițional din 15

noiembrie 2016, în baza căruia instanța de apel și-a motivat soluția, este în

contradicție cu alte probe administrate, și anume somațiile prin care Ivan

Caraivanov a solicitat prezentarea raportului privind utilizarea mijloacelor

financiare investite, actul de constatare întocmit de executorul judecătoresc

Anatolie Bănărescu, explicațiile pârâtului Avanes Avanesean, care în ședința de

judecată a declarat că nu a fost înregistrată o societate comercială în scopul

investirii mijloacelor bănești, că nu deține careva documente contabile sau

confirmări ale modului de realizare a acestor cheltuieli, etc.

Recurentul a opinat că aceste circumstanțe atestă cert că intimații nu și-au

executat obligațiile contractuale, iar acest fapt constituie temei viabil pentru

rezoluțiunea contractului de investiție și aducerea părților în poziția inițială.

La 17 februarie 2022, Curtea Supremă de Justiție a notificat intimaților

Maxim Carabeț, Avanes Avanesean și Vladimir Nani recursul declarat de Ivan

Caraivanov și reprezentantul acestuia, avocatul Svetlana Voevuțkaia-Pîslariuc,

împotriva deciziei din 10 iunie 2021 a Curții de Apel Chișinău, explicându-le

dreptul de a depune referințe asupra acestuia (vol. III, f.d. 217).

Prin referința depusă electronic la 11 aprilie 2022, intimații Avanes

Avanesean și Vladimir Nani, reprezentați de avocatul Natalia Vladimirov au

5

solicitat a declara inadmisibil recursul lui Ivan Caraivanov împotriva deciziei din

10 iunie 2021 a Curții de Apel Chișinău, în temeiul art. 433 lit. a) din Codul de

procedură civilă.

Deși, conform avizului de recepție a trimiterii poștale DS8006208874AS,

intimatului Maxim Carabeț i-a fost comunicată la 22 februarie 2022 copia

recursului, acesta nu a făcut uz de dreptul său procedural și nu a depus referință

în care să-și expună poziția procesuală pe marginea criticilor formulate în recurs.

Examinând temeiurile recursului în raport cu materialele cauzei civile,

completul de admisibilitate al Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că, recursul este inadmisibil,

din motivele ce succed.

În conformitate cu articolul 440 alin.(1) din Codul de procedură civilă, în

cazul în care se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433,

completul din 3 judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată

irevocabilă, asupra inadmisibilității recursului. Încheierea se emite conform

prevederilor art. 270 și nu conține nicio referire cu privire la fondul recursului.

Completul de admisibilitate al instanței de recurs subliniază că, un stat care

dispune de instanțe de recurs are obligația să se asigure că justițiabilii săi se

bucură de principiile unui proces echitabil prevăzute la articolul 6 § 1 din

Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale (a

se vedea cauza Lebedinschi v. Republica Moldova, 16 septembrie 2015, § 32;

cauza Sultan v. Republica Moldova, 05 iunie 2018, § 24).

În aceste condiții, procedura de admisibilitate a cererii de recurs va fi

efectuată și analizată prin prisma articolului precitat, care cuprinde, în mod

particular, dreptul de acces la justiție și dreptul de a fi auzit.

Cu privire la primul aspect, instanța de recurs observă că dreptul de acces la

un tribunal poate fi limitat, inclusiv în cazul admisibilității contestațiilor înaintate

prin intermediul căilor de atac, pentru că prin însăși natura sa, recursul trebuie

reglementat de către stat, care se bucură în această privință de o anumită marjă de

apreciere.

În acest sens, criteriile pentru autorizarea unei cereri introduse pe o cale de

atac extraordinară pot fi mai stricte decât condițiile instituite pentru o cale de atac

ordinară (a se vedea inter alia cauzele Marc Brauer v. Germania, 01 septembrie

2016, § 34; Miessen v. Belgia, 16 octombrie 2016, § 64; Samardžić v. Croația, 20

iulie 2017, § 28; Zubac v. Croația (Marea Cameră), 05 aprilie 2018, § 82).

Așadar, prin prisma articolului 433 din Codul de procedură civilă, completul

de admisibilitate verifică dacă actul judecătoresc de dispoziție recurat poate

constitui obiectul recursului, dacă cererea dedusă judecății este formulată de

persoana îndreptățită, dacă aceasta nu a fost depusă în mod repetat și dacă a fost

declarată în termen.

Prin urmare, obiectul prezentei cereri se referă la decizia din 10 iunie 2021 a

Curții de Apel Chișinău, care intră în categoria de acte specificate în articolul 429

alin. (1) din Codul de procedură civilă.

Succesiv, completul de admisibilitate notează că, în cazul în care, dreptul de

acces la justiție este limitat fie de lege, fie de fapte, instanțele naționale trebuie să

verifice dacă aceste restricții au redus esența dreptului și, în special, dacă ele

urmăresc un scop legitim și dacă există o legătură rezonabilă de proporționalitate

6

între mijloacele utilizate și scopul care trebuie îndeplinit (a se vedea cauzele

Levages Prestations Servicii v. Franța, 25 octombrie 1996, § 40; Tricard

v. Franța, 10 iulie 2001, §§ 29, 33; Freitag v. Germania, 19 iulie 2007, § 37; Marc

Brauer, 01 septembrie 2016, § 34).

Articolul 434 din Codul de procedură civilă prescrie că, recursul se declară

în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale, dacă

legea nu prevede altfel. Termenul de 2 luni este termen de decădere și nu poate fi

restabilit.

În conformitate cu art. 111 alin. (2) și (3) din Codul de procedură civilă,

termenul de procedură se instituie prin indicarea unei date calendaristice, datei

comunicării actului de procedură, a unei perioade sau prin referire la un

eveniment viitor și cert că se va produce. În ultimul caz, actul de procedură poate

fi efectuat în decursul întregii perioade. Dacă începutul curgerii termenului este

determinat de un eveniment sau moment în timp care va surveni pe parcursul

zilei, inclusiv de comunicarea actului de procedură, atunci ziua survenirii

evenimentului sau a momentului nu se ia în considerare la calcularea termenului.

Normele procedurale referitoare la termenele pentru căile de atac sunt,

înafara oricărui dubiu, menite să asigure buna administrare a justiției și

respectarea, în special, a principiului securității juridice. Persoanele vizate trebuie

să se aștepte ca aceste reguli să fie aplicate (a se vedea cauzele Tricard v. Franța,

10 iulie 2001, § 29; Nicolae Popa v. România, 09 decembrie 2014, § 16; Tence v.

Slovenia, 31 mai 2016, § 31). Mai mult, CtEDO a statuat că, în cazul în care

termenul pentru o cale de atac ordinară este prelungit după o perioadă

considerabilă de timp, o astfel de decizie poate încălca principiul securității

juridice (a se vedea cauzele Ponomaryov v. Ucraina, 03 aprilie 2008, § 41;

Ustimenko v. Ucraina, 20 octombrie 2015, § 47).

Dispozitivul deciziei Curții de Apel Chișinău a fost pronunțat la 10 iunie

2021 (vol. I, f.d. 207). Conform extrasului din poșta electronică cu adresa

„adelina.oaieneagra@justice.md”, decizia motivată a instanței de apel a fost

notificată electronic reprezentantului recurentului, avocatului Svetlana

Voevuțkaia-Pîslariuc, la 11 noiembrie 2021 (vol. III, f.d. 172).

Astfel, completul de admisibilitate opinează că, în speță, calea de atac în

ordine de recurs a fost demarată în interiorul termenului legal, deoarece cererea

de recurs a fost depusă la 09 decembrie 2021(vol. III, f.d. 179).

Succesiv, completul de admisibilitate evocă faptul că, în conformitate cu

articolul 432 din Codul de procedură civilă, părțile și alți participanți la proces

sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau

aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept

procedural.

(2) Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate

eronat în cazul în care instanța judecătorească:

a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată;

b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată;

b1) a aplicat o lege care a fost declarată neconstituțională;

c) a interpretat în mod eronat legea;

d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.

7

(3) Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau

aplicate eronat în cazul în care:

a) cauza a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la

judecarea ei;

b) cauza a fost judecată în absența unui participant la proces căruia nu i s-a

comunicat locul, data și ora ședinței de judecată;

c) în judecarea cauzei au fost încălcate regulile privind limba de desfășurare

a procesului;

d) instanța a soluționat problema drepturilor unor persoane care nu au fost

implicate în proces;

e) în dosar lipsește procesul-verbal al ședinței de judecată;

f) hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea competenței jurisdicționale.

(4) Săvârșirea altor încălcări decît cele indicate la alin. (3) constituie temei

de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi

putut duce la soluționarea greșită a cauzei sau în cazul în care instanța de recurs

consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară,

sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților

fundamentale ale omului.

(5) Temeiurile prevăzute la alin. (3) se iau în considerare de către instanță

din oficiu.

Conform articolului 433 din Codul de procedură civilă, cererea de recurs se

consideră inadmisibilă în cazul în care:

a) recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3)

și (4);

a1) recursul este depus împotriva unui act ce nu se supune recursului, cu

excepția cazurilor prevăzute la art. 429 alin. (5);

b) recursul este depus cu omiterea termenului de declarare prevăzut la

art. 434;

c) persoana care a înaintat recursul nu este în drept să-l declare;

d) recursul se depune în mod repetat după ce a fost examinat.

In concreto motivelor inserate în cererea de recurs, completul de

admisibilitate le apreciază ca fiind lipsite de substanță și care nu pot fi acceptate.

Or, recursul împotriva deciziei instanței de apel este o cale de atac de drept,

vizând în exclusivitate legalitatea actului de dispoziție contestat. Însă, din analiza

cererii de recurs depuse de Ivan Caraivanov și reprezentantul acestuia, avocatul

Svetlana Voevuțkaia-Pîslariuc, rezultă că aceștia nu au evidențiat memoriul

ilegalității și netemeiniciei deciziei recurate.

În acest sens, completul de admisibilitate menționează faptul că dezvoltarea

recursului trebuie să cuprindă o motivare corespunzătoare, în sensul arătării cu

claritate a acelor critici care, circumscrise fiind motivelor de recurs îngăduite de

lege, sunt de natură a învedera ilegalitatea hotărârii. Respectiv, nu este suficientă

simpla expunere a circumstanțelor faptice ale cauzei, fiind necesară motivarea

recursului cu indicarea motivelor de ilegalitate pe care se întemeiază, precum și

dezvoltarea lor. Motivarea recursului însemnând nu doar exprimarea

nemulțumirii față de actul de dispoziție pronunțat în apel, ci expunerea tuturor

motivelor pentru care, din punctul de vedere al părții, instanța a pronunțat o

hotărâre neîntemeiată. Aderent, recursul nu se poate limita la o simplă indicare a

8

textelor de lege, condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implicând

determinarea greșelilor anume imputate instanței de apel, o minimă argumentare

a criticii în fapt și în drept, precum și indicarea probelor pe care se bazează.

La caz, completul de admisibilitate vădește că, argumentele invocate în

cererea de recurs, după esența lor, pot fi încadrate în temeiurile aplicabile doar

procedurii de apel și nu se regăsesc în articolul 432 din Codul de procedură

civilă, aplicabil recursului. Ba mai mult ca atât, acestea au fost deja supuse

examinării și aprecierii de către instanța de apel prin prisma articolului 130 din

Codul de procedură civilă, fiindu-le oferite concluziile de rigoare și, prin urmare,

nu urmează a fi reiterate în ordine de recurs.

Ipotezele relevate certifică în mod clar caracterul lipsit de substanță al

recursului declarat, deoarece Ivan Caraivanov și reprezentantul acestuia, avocatul

Svetlana Voevuțkaia-Pîslariuc nu au invocat niciun argument plauzibil în vederea

justificării ilegalității deciziei instanței de apel. Astfel, se evidențiază caracterul

declarativ al recursului, deoarece este lipsit de conținut și desprinde simplul fapt

al dezacordului recurentului și reprezentantului acestuia cu soluția dată de

instanța inferioară, precum și lipsa temeiurilor legale de declarare a recursului.

În acest sens, completul reamintește că în jurisprudența sa, Curtea

Europeană a precizat că dreptul de a fi auzit în combinație cu dreptul la un recurs

efectiv sunt în primul rând chestiuni de reglementare în dreptul intern și este în

principiu, competența instanțelor să evalueze motivele de admisibilitate a unei

cereri de acest tip (Doorson v. Olanda, 26 martie 1996, § 67). La acest capitol

instanță de recurs reține că recursul declarat de Ivan Caraivanov și reprezentantul

acestuia, avocatul Svetlana Voevuțkaia-Pîslariuc, nu s-a bazat exclusiv pe

chestiuni de drept, ce ar cuprinde încălcări esențiale sau aplicarea eronată a

normelor de drept material sau a normelor de drept procedural, iar ca urmare nu

corespunde cerinței de a fi „efectiv”, fiind lipsit de șanse de succes și nu este

capabil să ofere îndreptarea situației din decizia recurată.

Subsidiar, completul de admisibilitate relevă că, în condițiile din speță,

cererea de recurs a fost depusă după ce Ivan Caraivanov a avut posibilitatea de a

fi auzit de o instanță de fond și de o instanță de apel, fiecare dintre care a avut

deplină jurisdicție (a se vedea mutatis mutandis „Levages Prestations Services”

v. Franța, cererea nr.21920/93 din 25 octombrie 1996, §§ 48-50).

Prin urmare, instanța de recurs apreciază că recurentului i-a fost asigurat

dreptul de acces la o instanță și dreptul de a fi auzit combinat cu dreptul la un

recurs efectiv. De fapt, în cazul când nu există suspiciuni privind încălcarea

echității procedurii din perspectiva art. 6 § 1 din CEDO, rezultă că participanții

au reușit să pună în discuție în fața instanțelor toate observațiile și raționamentele

pe care le considerau necesare în vederea apărării punctului său de vedere

(Blücher v. Cehia, cererea nr. 58580/00 din 11 aprilie 2005, §§ 65-67)

Din considerentele menționate și având în vedere faptul, că instanța de apel

a examinat cauza sub toate aspectele, a verificat și a apreciat corect probele

prezentate, a aplicat și interpretat elocvent normele de drept material și

procedural, iar argumentele invocate în recurs nu se încadrează în temeiurile

prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă, completul

de admisibilitate al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție, în unanimitate, ajunge la concluzia de a considera

9

recursul declarat de Ivan Caraivanov și reprezentantul acestuia, avocatul Svetlana

Voevuțkaia-Pîslariuc, împotriva deciziei din 10 iunie 2021 a Curții de Apel

Chișinău, în baza articolului 433 lit. a) din Codul de procedură civilă, ca fiind

inadmisibil.

În conformitate cu art. 431 alin. (2), art. 433 lit. a) și art. 440 din Codul de

procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție

dispune:

Se consideră inadmisibil recursul declarat de Ivan Caraivanov și

reprezentantul acestuia, avocatul Svetlana Voevuțkaia-Pîslariuc, împotriva

deciziei din 10 iunie 2021 a Curții de Apel Chișinău.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

judecătorul Svetlana Filincova

judecătorii Galina Stratulat

Maria Ghervas

10