Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 02.03.2022
respins

2r-125/22 — cu privire la repararea prejudiciului material si moral

HOTĂRÂRE
02.03.2022
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
cu privire la repararea prejudiciului material si moral
Temei legal
restituirea recursului împotriva încheierii, cererea de recurs a fost depusă în afara termenului legal
Citează această cauză
2r-125/22 — cu privire la repararea prejudiciului material si moral (Curtea Supremă de Justiție, 2022)

Dosarul nr. 2r-125/22 2-21027065-01-2r-22022022 Instanța de fond: Judecătoria Chișinău, sediul Centru – N. Mămăligă Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău – L. Pruteanu, I. Țurcan, A. Panov ÎNCHEIERE 02 martie 2022 mun.

Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: Președintele ședinței, judecătorul Svetlana Filincova judecătorii Galina Stratulat Maria Ghervas examinând recursul declarat de către Compania Aeriană „Air Moldova” Societate cu Răspundere Limitată, în cauza civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de către Mirabela Osadci, Liudmila Celikten, Ilya Sukhadolski, Larisa Briceag, Veaceslav Briceag, Sergiu Burența, Gheorghii Tomailî, Serghei Dragan, Tatiana Malcova, Radu Fusa, Lilia Serbul, Anna Titirenco și Alexandr Dorosevici împotriva Companiei Aeriene „Air Moldova” Societate cu Răspundere Limitată cu privire la repararea prejudiciului material și moral, a penalității și a cheltuielilor de judecată, împotriva încheierii din 30 decembrie 2021 a Curții de Apel Chișinău, prin care s-a restituit cererea de apel depusă de către Compania Aeriană „Air Moldova” Societate cu Răspundere Limitată, constată: La data de 19 februarie 2021 Mirabela Osadci, Liudmila Celikten, Ilya Sukhadolski, Larisa Briceag, Veaceslav Briceag, Sergiu Burența, Gheorghii Tomailî, Serghei Dragan, Tatiana Malcova, Radu Fusa, Lilia Serbul, Anna Titirenco și Alexandr Dorosevici s-au adresat în instanța de judecată cu cerere de chemare în judecată împotriva CA „Air Moldova” SRL, solicitând încasarea compensației în mărime de 250 euro,

a penalității în sumă de 470 euro, a prejudiciului moral în mărime de 10 000 lei pentru fiecare reclamant, precum și compensarea cheltuielilor de judecată. Prin hotărârea din 29 iulie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru s-a admis parțial cererea de chemare în judecată depusă de către Mirabela Osadci, Liudmila Celikten, Ilya Sukhadolski, Larisa Briceag, Veaceslav Briceag, Sergiu Burența, Gheorghii Tomailî, Serghei Dragan, Tatiana Malcova, Radu Fusa, Lilia Serbul, Anna Titirenco și Alexandr Dorosevici.

S-a încasat din contul CA „Air Moldova” SRL în beneficiul Mirabelei Osadci, Liudmilei Celikten, lui Ilya Sukhadolski, Larisei Briceag, lui Veaceslav Briceag, Sergiu Burența, Gheorghii Tomailî, Serghei Dragan, Tatianei Malcova, lui Radu 1 Fusa, Liliei Serbul, Annei Titirenco și lui Alexandr Dorosevici compensația în mărime de 250 euro, convertiți în lei moldovenești conform cursului valutar al Băncii Naționale a Moldovei la data executării hotărârii judecătorești și prejudiciul moral în mărime de 4 000 lei, pentru fiecare în parte. S-a încasat de la CA „Air Moldova” SRL în beneficiul statului taxa de stat în sumă de 3522,67 lei. În rest, pretențiile s-au respins ca fiind neîntemeiate. (f.d.

91-93, 98-106) La data de 01 septembrie 2021 CA „Air Moldova” SRL a declarat apel nemotivat împotriva hotărârii din 29 iulie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, solicitând admiterea apelului, casarea hotărârii instanței de fond, cu emiterea unei noi hotărâri de respingere a acțiunii. (f.d. 95-96) Prin încheierea din 14 decembrie 2021 a Curții de Apel Chișinău nu s-a dat curs cererii de apel depusă de către CA „Air Moldova” SRL și s-a acordat un termen de 10 zile din momentul recepționării încheierii pentru lichidarea neajunsurilor, și anume, prezentarea cererii de apel motivate și a dovezii de plată a taxei de stat în mărime de 2642 lei. (f.d. 111-113) Prin încheierea din 30 decembrie 2021 a Curții de Apel Chișinău s-a restituit cererea de apel depusă de către CA „Air Moldova” SRL din motivul neînlăturării neajunsurilor indicate în încheierea din 14 decembrie 2021 a Curții de Apel Chișinău.

(f.d. 116-119) La data de 07 februarie 2022 CA „Air Moldova” SRL a depus cerere de recurs, solicitând casarea încheierii din 30 decembrie 2021 a Curții de Apel Chișinău, cu trimiterea cauzei spre examinare în ordine de apel la Curtea de Apel Chișinău. De asemenea, a solicitat repunerea recursului în termen, deoarece despre încheierea contestată a aflat la data de 31 ianuarie 2022, moment în care a recepționat încheierea executorului judecătoresc Nina Isac, prin care a primit spre executare documentul executoriu nr. 2-3820/21 din 29 iulie 2021. Astfel, după verificarea Portalului Curții de Apel Chișinău a constatat că încheierea din 30 decembrie 2021 a fost publicată la data de 04 ianuarie 2022. În motivarea recursului a invocat că instanța de apel nu s-a asigurat dacă apelanta a recepționat încheierea contestată, ori nu a post expediată prin ÎS „Poșta Moldovei”, neasigurându-se de transmiterea certă cu confirmarea primirii acestui act judecătoresc.

Totodată, a menționat că contrar normei procesuale prevăzute în art. 105 alin. (11) din Codul de procedură civilă, instanța de apel a expediat încheierea contestată prin poștă electronică, ori CA „Air Moldova” SRL nu este subiect al citării electronice și nici a speței date. La data de 01 martie 2022 Mirabela Osadci, Liudmila Celikten, Ilya Sukhadolski, Larisa Briceag, Veaceslav Briceag, Sergiu Burența, Gheorghii Tomailî, Serghei Dragan, Tatiana Malcova, Radu Fusa, Lilia Serbul, Anna Titirenco și Alexandr Dorosevici, reprezentați de avocatul Sergiu Muntean, au depus referință, solicitând respingerea recursului declarat de către CA „Air Moldova” SRL ca fiind tardiv și inadmisibil.

În conformitate cu art. 426 alin. (3) din Codul de procedură civilă recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 2 luni într-un complet din 3 2 judecători, pe baza copiei certificate sau electronice a dosarului, pe baza recursului și a referinței la recurs, fără examinarea admisibilității și fără participarea părților. Studiind materiale cauzei în raport cu argumentele invocate în recurs, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că cererea de repunere în termen a recursului urmează a fi respinsă și restituit recursul ca fiind depus în afara termenului legal. În conformitate cu art. 4261 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură civilă instanța de recurs este în drept să restituie recursul împotriva încheierii dacă cererea de recurs a fost depusă în afara termenului legal, iar recurentul nu solicită repunerea în termen sau instanța de recurs a refuzat să efectueze repunerea în termen.

Conform art. 110 din Codul de procedură civilă termen de procedură este intervalul, stabilit de lege sau de judecată (judecător), în interiorul căruia instanța (judecătorul), participanții la proces și alte persoane legate de activitatea instanței trebuie să îndeplinească anumite acte de procedură ori să încheie un ansamblu de acte. Articolul 111 alin. (1) din Codul de procedură civilă indică că actele de procedură se efectuează în termenul prevăzut de lege. În conformitate cu art. 113 din Codul de procedură civilă, dreptul de a efectua actul de procedură încetează odată cu expirarea termenului prevăzut de lege ori stabilit de instanța de judecată. Nerespectarea termenului atrage după sine decăderea din dreptul de a efectua actul de procedură, dacă legea nu prevede altfel.

Conform art. 425 din Codul de procedură civilă, termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la comunicarea încheierii. În acest sens, Colegiul reține că termenul de declarare a recursului este un termen de procedură imperativ, astfel încât nerespectarea acestuia atrage decăderea din dreptul de a mai exercita calea de atac, fără a iniția o abordare a recursului în fond. Impunerea unui termen de valorificare a căii de atac are ca scop disciplinarea justițiabililor și garantarea securității raporturilor juridice. Decăderea din dreptul de acces la jurisdicția Curții Supreme de Justiție constituie de asemenea un factor de securitate juridică, conținută în regula de 15 zile, care curge de la data comunicării încheierii (contestate) recurentului și împiedică o permanentă repunere în discuție a soluțiilor irevocabile pronunțate de instanțele de judecată.

Potrivit art. 100 alin. (11 ) din Codul de procedură civilă, cererea de chemare în judecată și actele de procedură ale instanței de judecată se comunică autorităților publice, persoanelor juridice de drept privat și avocaților prin intermediul Programului integrat de gestionare a dosarelor, la care aceștia sunt conectați prin adresa electronică indicată în cererea de chemare în judecată, în mandatul de avocat, în alte acte ce atestă utilizarea poștei electronice. Din suportul probator prezent la actele cauzei rezultă că prin hotărârea din 29 iulie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru s-a admis parțial acțiunea depusă de către Mirabela Osadci, Liudmila Celikten, Ilya Sukhadolski, Larisa Briceag, Veaceslav Briceag, Sergiu Burența, Gheorghii Tomailî, Serghei Dragan, Tatiana Malcova, Radu Fusa, Lilia Serbul, Anna Titirenco și Alexandr Dorosevici.

La data de 01 septembrie 2021 CA „Air Moldova” a depus cerere de apel nemotivată împotriva hotărârii primei instanțe, solicitând casarea hotărârii din 29 3 iulie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, cu emiterea unei hotărâri noi de respingere a acțiunii Prin încheierea din 14 decembrie 2021 a Curții de Apel Chișinău nu s-a dat curs cererii de apel depusă de CA „Air Moldova” SRL și s-a acordat apelantei termen de 10 zile din momentul recepționării prezentei încheieri pentru lichidarea neajunsurilor cererii de apel, și anume, să prezinte motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază apelul și dovada achitării taxei de stat în mărime de 2642 lei. La caz, se constată că, potrivit extrasului din poșta electronică anexată la materialele cauzei, încheierea din 14 decembrie 2021 a Curții de Apel Chișinău, la data de 17 decembrie 2021 a fost transmisă la adresa electronică info@airmoldova.md.

(f. d. 114). Prin încheierea din 30 decembrie 2021 a Curții de Apel Chișinău s-a restituit cererea de apel depusă de către CA „Air Moldova” SRL pentru neîndeplinirea indicațiilor instanței de apel în încheierea din 14 decembrie 2021 a Curții de Apel Chișinău. Se reține că la 06 ianuarie 2022 Curtea de Apel Chișinău a expediat încheierea din 30 decembrie 2021 la adresa electronică a CA „Air Moldova” SRL „info@airmoldova.md”. (f.d. 120) Aici, se va menționa că, confirmarea expedierii și recepționării documentului către partea interesată se atestă prin extrasul eliberat de către operatorul poștei electronice. În mod special, înscrisul dat conține: datele de identificare a poștei electronice a expeditorului și a destinatarului, data calendaristică, anul, ora expedierii, precum și atașamentul cu actul judecătoresc.

Cu titlu de excepție, în caz de eroare tehnică sau neexpediere a actului pe poșta electronică, extrasul menționat va cuprinde informații cu privire la aceste inexactități, cu alte cuvinte, expeditorul va primi un mesaj separat de la „Mail delivery system” sau extrasul dedus analizei va cuprinde mesajul de la „Mail delivery system” conform căruia operatorul poștal va explica cauzele care au stat la baza returnării mesajului către expeditor. De regulă, acesta este informat că transmiterea mesajului nu a fost posibilă, deoarece adresa nu a fost găsită sau ea nu poate primi e-mailuri.

La caz, însă, astfel de mențiuni de eroare tehnică, odată cu expedierea încheierilor din 14 decembrie 2021 și din 30 decembrie 2021 a Curții de Apel Chișinău la adresa electronică a CA „Air Moldova” SRL, lipsesc, astfel că, argumentul recurentei precum că instanța de apel nici nu s-a asigurat de recepționarea de către CA „Air Moldova” SRL a actelor judecătorești, va fi respins de către instanța de recurs ca neîntemeiat. Analizând circumstanțele cauzei în raport cu normele de drept citate supra, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție constată că CA „Air Moldova” SRL a declarat recurs împotriva încheierii din 30 decembrie 2021 a Curții de Apel Chișinău, cu încălcarea evidentă a termenului imperativ prevăzut la art. 425 din Codul de procedură civilă.

În conformitate cu art. 116 alin. (1) și (3) din Codul de procedură civilă persoanele care, din motive întemeiate, au omis termenul de îndeplinire a unui act 4 de procedură pot fi repuse în termen de către instanță. La cererea de repunere în termen se anexează probele ce dovedesc imposibilitatea îndeplinirii actului. Totodată, trebuie efectuat actul de procedură care nu a fost îndeplinit în termen (să fie depusă cererea, să fie prezentate documentele respective etc.). Din normele legale citate supra rezultă că, termenul de declarare a recursului poate fi restabilit dacă persoanele îndreptățite solicită acest lucru și prezintă probe veridice ce confirmă imposibilitatea de a fi putut depune recursul în termen.

Deși, CA „Air Moldova” SRL în cererea de recurs a solicitat repunerea în termenul de declarare a recursului, motivele invocate în susținerea acesteia se constată a fi neîntemeiate, deoarece adresa electronică „info@airmoldova.md” a fost indicată în antetul din partea de jos a cererii de apel a CA „Air Moldova” SRL, existent de altfel și al cererii de recurs. Drept urmare, acțiunile Curții de Apel Chișinău cu privire la expedierea încheierilor din 14 decembrie 2021 și din 30 decembrie 2021, prin care nu s-a dat curs cererii de apel a CA „Air Moldova” SRL și restituirea apelului, se încadrează pe deplin în rigorile prevăzute de legislația în vigoare, or, fiind cert faptul că actul de procedură transmis destinatarului prin poșta electronică se consideră recepționat în ziua expedierii.

La caz se rețin dispozițiile art. 61 alin. (1) din Codul de procedură civilă, care stipulează că, participanții la proces sunt obligați să se folosească cu bună-credință de drepturile lor procedurale. Această obligație rezultă și din dispozițiile art. 56 alin. (3) din Codul de procedură civilă, care indică că participanții la proces sunt obligați să se folosească cu bună-credință de drepturile lor procedurale. În cazul abuzului de aceste drepturi sau al nerespectării obligațiilor procedurale, se aplică sancțiunile prevăzute de legislația procedurală civilă. De altfel, CA „Air Moldova” SRL, fiind cea interesată de soluționarea prezentei cauze în ordine de apel și fiind conștientă că a depus încă la data de 01 septembrie 2021 cererea de apel nemotivată și netimbrată, trebuia să depună diligență și să se intereseze la intervale de timp rezonabile de soarta dosarului respectiv, inclusiv să-și verifice poșta electronică.

Având în vedere că prezentul recurs a fost declarat la 07 februarie 2022, cu încălcarea evidentă a termenului legal prevăzută la art. 425 din Codul de procedură civilă, fără indicarea în sensul art. 116 din Codul de procedură civilă a vreunui motiv justificativ de repunere în termen a recursului și în lipsa probelor concludente în vederea argumentării omiterii termenului legal, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că cererea de repunere în termen a recursului este neîntemeiată și urmează a fi respinsă, cu restituirea recursului ca fiind depus în afara termenului legal.

Colegiul reține că respectarea de către părți a termenelor legale constituie o obligație pozitivă a părților și are menirea să asigure buna funcționare a justiției, iar repunerea în termen poate fi admisă doar în cazurile expres prevăzute de lege și doar în situația în care partea când înaintează o cerință de repunere în termen, o justifică prin probe pertinente și admisibile în temeiul art. 116, 118, 121, 122 și art. 425 din 5 Codul de procedură civilă, prin care s-ar dovedi că omiterea termenului a fost cauzată din motive întemeiate. Admiterea spre examinare a unui recurs tardiv poate duce la încălcarea principiului securității raporturilor juridice garantat de art. 6§1 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.

Instanța de recurs accentuează că o asemenea soluție este compatibilă cu standardele înserate în textul art. 6§1 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, încuviințarea exercitării unei căi ordinare de atac în urma rămânerii definitive a actului jurisdicțional valabil adoptat în lipsa unor circumstanțe fundamentale și obligatorii, ar însemna de fapt încălcarea principiului securității raporturilor juridice și a drepturilor celorlalte pârți la un proces echitabil.

În susținerea opiniei enunțate, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție invocă și hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului în speța Melnic c. Moldovei din 14 noiembrie 2006, definitivă din 14 februarie 2007, precum și hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului în cauza Ponomaryov c. Ucrainei, hotărârea din 03 aprilie 2008, definitivă din 29 septembrie 2008, unde se notează că deși în speță nu era vorba despre desființarea unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile în urma admiterii unei căi extraordinare de atac în lumina unor circumstanțe nou descoperite, ci de redeschiderea unui proces prin repunerea în termenul de introducere a unei căi ordinare de atac, totuși reînnoirea acestui termen pentru motive neconvingătoare, reprezintă o soluție care ar putea înfrânge principiul securității raporturilor juridice într-un mod similar cu o cale extraordinară de atac.

Din considerentele menționate și având în vedere faptul că recursul a fost depus cu omiterea termenului prevăzut la art. 425 din Codul de procedură civilă, fără justificarea omiterii acestui termen, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a respingere cererea depusă de Compania Aeriană „Air Moldova” Societate cu Răspundere Limitată privind repunerea în termenul de declarare a recursului și de a restitui recursul declarat de Compania Aeriană „Air Moldova” Societate cu Răspundere Limitată ca fiind depus în afara termenului legal. În conformitate cu art. 269-270, art. 4261 alin. (1) lit. a) și alin. (2), art. 428 din Codul de procedură civilă, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție dispune : Se respinge cererea depusă de către Compania Aeriană „Air Moldova” Societate cu Răspundere Limitată privind repunerea în termenul de declarare a recursului.

Se restituie recursul declarat de către Compania Aeriană „Air Moldova” Societate cu Răspundere Limitată împotriva încheierii din 30 decembrie 2021 a Curții de Apel Chișinău emisă în cauza civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de către Mirabela Osadci, Liudmila Celikten, Ilya Sukhadolski, Larisa 6 Briceag, Veaceslav Briceag, Sergiu Burența, Gheorghii Tomailî, Serghei Dragan, Tatiana Malcova, Radu Fusa, Lilia Serbul, Anna Titirenco și Alexandr Dorosevici împotriva Companiei Aeriene „Air Moldova” Societate cu Răspundere Limitată cu privire la repararea prejudiciului material și moral, a penalității și a cheltuielilor de judecată, ca fiind depusă în afara termenului legal. Încheierea nu se supune niciunei căi de atac.

Președintele ședinței judecătorul Svetlana Filincova judecătorii Galina Stratulat Maria Ghervas 7

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2021-05-19
0,95
2r-306/21 — cu privire la incasarea compensatiei si a penalitatii, repararea prejudiciului moral si compensarea cheltuielilor de judecata
Dosarul nr. 2r-306/21 Prima instanţă: Judecătoria Chişinău sediul Centru (jud. V. Lastaveţchi) Instanţa de apel: Curtea de Apel Chişinău (jud. A. Panov, L. Pruteanu, I. Ţurcan) DECIZIE 19 mai 2021 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi
CSJ 2021-04-28
0,95
2r-124/21 — incasarea compensatiei pentru intirzierea zborului, penalitatii, repararea prejudiciului material
Dosarul nr. 2r-124/21 Prima instanţă: Judecătoria Chișinău, sediul Centru (jud.: S. Daguța) Instanţa de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud.: A. Panov, L. Pruteanu, I. Țurcan) Î N C H E I E R E 28 aprilie 2021 mun. Chişinău Colegiul civil, c
CSJ 2023-03-29
0,95
2ra-241/23 — incasarea prejudiciului material, penalitatii si compensarea cheltuielilor de judecata
Dosarul nr. 2ra-241/23 2-21119329-01-2ra-09022023 Prima instanță: Judecătoria Chişinău, sediul Centru (jud. C. Valah) Instanța de apel: Curtea de Apel Chişinău (jud. A. Panov, M. Anton, O. Cojocaru) ÎNCHEIERE 29 martie 2023 mun. Chișinău Co
CSJ 2021-08-11
0,95
2ra-1202/21 — cu privire la încasarea compensației, repararea prejudiciului material și moral
Dosarul nr. 2ra-1202/21 Prima instanţă: Judecătoria Chișinău sediul Centru (jud. V. Gîrleanu) Instanţa de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. V. Sîrbu, V. Buhnaci, D. Dulghieru) ÎNCHEIERE 11 august 2021 mun. Chişinău Colegiul civil, comerci
CSJ 2022-04-20
0,95
2r-195/22 — repararea prejudiciului material si moral
Dosarul nr. 2r-195/22 2-20118598-01-2r-09042022 Prima instanţă : Judecătoria Chișinău, sediul Centru (jud. A. Ciubotaru) Instanța de apel : Curtea de Apel Chișinău ( jud. : A. Panov, L. Pruteanu, I. Ţurcan ) Î N C H E I E R E 20 aprilie 202
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă