2rci-51/21 — Procedura de insolvabilitate
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- Procedura de insolvabilitate
- Temei legal
- Temeiurile declarării revizuirii
2rci-51/21 — Procedura de insolvabilitate (Curtea Supremă de Justiție, 2022)
Dosarul nr. 2rci-51/21 2-19112148-01-2rci-26112021 Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul central, Judecător – N. Șova Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău, Judecători – A. Minciuna, V. Mihaila, S. Iorgov DECIZIE 12 ianuarie 2022 mun.
Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, în componența: președintele ședinței, judecătorul Svetlana Filincova judecătorii Galina Stratulat Maria Ghervas examinând recursul declarat de BC ”Moldindconbank” SA, în cauza civilă la cererea introductivă înaintată de SRL ”Legaltriumf” privind intentarea procesului de insolvabilitate față de SA ”Liga-2”, împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 19 octombrie 2021, prin care a fost respinsă cererea de revizuire depusă de BC ”Moldindconbank” SA asupra deciziei Curții de Apel Chișinău din 28 noiembrie 2019, con st ată: La 04 iulie 2012, SRL ”Legaltriumf” a înaintat cerere introductivă cu privire la intentarea procedurii de insolvabilitate față de debitorul SA ”Liga-2”.
Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 18 iulie 2012, cererea introductivă a fost admisă spre examinare, iar în calitate de administrator provizoriu a fost desemnată ÎI ”Cazacu Andrei”. Prin hotărârea Curții de Apel Chișinău din 15 octombrie 2012, a fost admisă cererea introductivă, s-a constatat și s-a intentat procedura de insolvabilitate a debitorului SA ”Liga-2”. Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 10 septembrie 2015, s-a trecut în procedura falimentului în vederea lichidării patrimoniului SA ”Liga-2”, în funcția de lichidator fiind numită Mazur Anna, deținătoarea autorizației nr.21 din 14 ianuarie 2015, eliberată de Ministerul Justiției al RM. La 26 februarie 2019, în cadrul procesului de insolvabilitate, BC ”Moldindconbank” SA a depus cerere privind înlocuirea creditorului SRL ”Legaltriumf” (în prezent SRL ”SI Consulting”) cu întreaga creanță validată în mărime de 67155779,89 lei, cu creditorul BC ”Moldindconbank” SA.
Prin încheierea Judecătoriei Chișinău, sediul central, din 13 iunie 2019, a fost respinsă ca fiind neîntemeiată cererea BC ”Moldindconbank” SA privind înlocuirea creditorului SRL ”Legaltriumf” (în prezent SRL ”SI Consulting”) cu întreaga creanță validată în mărime de 67155779,89 lei, cu creditorul BC ”Moldindconbank” SA în cadrul procesului de insolvabilitate intentat față de SA ”Liga 2”(în procedura falimentului). La 28 iunie 2019, BC ”Moldindconbank” SA a contestat cu recurs încheierea primei 1 instanțe, solicitând casarea integrală a încheierii Judecătoriei Chișinău, sediul central, din 13 iunie 2019, cu soluționarea prin decizie a problemei în fond și admiterea cererii, privind înlocuirea în cadrul procesului de insolvabilitate față de SA ”Liga-2”, a creditorului SRL ”Legaltriumf” (în prezent SRL ”SI Consulting”) cu întreaga creanță validată, în mărime de 67155779, 89 lei cu creditorul BC ”Moldindconbank” SA.
Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 28 noiembrie 2019, s-a respins recursul declarat de BC „Moldindconbank” SA și s-a menținut încheierea Judecătoriei Chișinău, sediul central, din 13 iunie 2019. La 16 august 2021, BC ”Moldindconbank” SA a înaintat cerere de revizuire a deciziei Curții de Apel Chișinău din 28 noiembrie 2019, solicitând casarea acesteia și emiterea unei decizii prin care să fie admisă cererea de recurs, casată integral încheierea Judecătoriei Chișinău, sediul central, din 13 iunie 2019, cu soluționarea prin decizie a problemei în fond și admiterea cererii, privind înlocuirea în cadrul procesului de insolvabilitate față de SA ”Liga-2”, a creditorului SRL ”Legaltriumf” (în prezent SRL ”SI Consulting”) cu întreaga creanță validată, în mărime de 67155779, 89 lei cu creditorul BC ”Moldindconbank” SA.
Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 19 octombrie 2021, s-a respins ca fiind inadmisibilă cererea de revizuire înaintată de BC ”Moldindconbank” SA asupra deciziei Curții de Apel Chișinău din 28 noiembrie 2019 prin care a fost menținută încheierea Judecătoriei Chișinău, sediul central, din 13 iunie 2019, în cauza civilă la cererea introductivă înaintată de SRL ”Legaltriumf” privind intentarea procesului de insolvabilitate față de SA ”Liga-2”.
La 03 noiembrie 2021, BC ”Moldindconbank” SA a depus cerere de recurs, solicitând casarea integrală a încheierii Curții de Apel Chișinău din 19 octombrie 2021 și emiterea unei noi decizii de admiterea cererii de revizuire, casarea deciziei Curții de Apel Chișinău din 28 noiembrie 2019 și a încheierii Judecătoriei Chișinău, sediul Central, din 13 iunie 2019, cu emiterea unui nou act judecătoresc prin care cererea privind înlocuirea în cadrul procesului de insolvabilitate față de SA ”Liga-2”, a creditorului SRL ”Legaltriumf” (în prezent SRL ”SI Consulting”) cu întreaga creanță validată, în mărime de 67155779, 89 lei cu creditorul BC ”Moldindconbank” SA, să fie admisă integral.
În motivarea cererii de recurs, s-a invocat netemeinicia concluziei Curții de Apel Chișinău, expusă în încheierea din 19 octombrie 2021 privind irelevanța încheierii Judecătoriei Soroca, sediul central din 28 iunie 2021, or, la fel ca și prezenta cauză, litigiul aflat pe rolul Judecătoriei Soroca, sediul central, a fost intentat la cererea SRL ”LS Consulting” (anterior SRL ”Legaltriumf”) care a acționat în interesele BC ”Moldindconbank” SA, în temeiul procurii eliberate de către ultima.
De asemenea, recurenta apreciază drept eronată concluzia Curții de Apel Chișinău, precum că, la caz, nu au fost prezentate temeiuri pentru admiterea cererii de revizuire, deoarece, încheierea Judecătoriei Soroca, sediul central din 28 iunie 2021 (menținută prin decizia Curții de Apel Chișinău din 28 noiembrie 2019), prin care s-a admis înlocuirea în proces a SRL ”Legaltriumf” cu BC ”Moldindconbank” SA în temeiul Contactului nr.02 din 01 iulie 2011, se încadrează în prevederile art.449 lit.b) din Codul de procedură civilă. În susținerea argumentelor cu privire la circumstanțele necunoscute, noi descoperite, recurenta a menționat că, nu putea să cunoască că Judecătoria Soroca, sediul central va admite cererea de înlocuire a SRL ”SI Consulting” (anterior SRL ”Legaltriumf”) cu BC ”Moldindconbank” SA.
La 21 și 27 decembrie 2012, administratorul autorizat Mazur Anna, a depus 2 explicații la recursul declarat de BC ”Moldindconbank” SA, solicitând respingerea cererii de recurs. Studiind materialele dosarului în raport cu cele invocate în cererea de recurs și prevederile legale aplicabile la caz, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de BC ”Moldindconbank” SA urmează a fi respins din următoarele motive. În conformitate cu art. 425 din Codul de procedură civilă, termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la comunicarea încheierii. Potrivit materialelor cauzei, încheierea Curții de Apel Chișinău din 19 octombrie 2021, a fost expediată părților în proces la 25 octombrie 2021, prin intermediul poștei electronice (f.d.106, vol.II), astfel, Colegiul constată că recursul BC ”Moldindconbank” SA din 03 noiembrie 2021, a fost depus în termen.
În conformitate cu art. 427 lit. a) din Codul de procedură civilă, instanța de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul și să mențină încheierea. În conformitate cu art. 428 din Codul de procedură civilă, decizia instanței de recurs, emisă după examinarea recursului împotriva încheierii, rămâne irevocabilă din momentul emiterii. Decizia se plasează pe pagina web a instanței la data emiterii. Copia deciziei se remite părților în termen de 5 zile de la data emiterii.
După cum reiese din materialele cauzei, prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 19 octombrie 2021, a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire înaintată de BC ”Moldindconbank” SA asupra deciziei Curții de Apel Chișinău din 28 noiembrie 2019 de menținere a încheierii Judecătoriei Chișinău, sediul central, din 13 iunie 2019, prin care a fost respinsă ca neîntemeiată cererea BC ”Moldindconbank” SA privind înlocuirea creditorului SRL ”Legaltriumf” (în prezent SRL ”SI Consulting”) cu întreaga creanță validată în mărime de 67155779,89 lei, cu creditorul BC ”Moldindconbank” SA, în cadrul procesului de insolvabilitate intentat față de SA ”Liga 2” (în procedura falimentului).
În motivarea soluției, cu referire la dispozițiile art.449 din Codul de procedură civilă, Curtea de Apel Chișinău a indicat că BC ”Moldindconbank” SA a formulat cererea de revizuire în lipsa temeiurilor legale prevăzute pentru exercitarea căii de atac – revizuirea, ceea ce denotă caracterul abuziv al acesteia. De asemenea, instanța de revizuire a menționat că, cumulul argumentelor invocate în cererea de revizuire nu pot fi reținute, deoarece acestea se referă la fondul cauzei, iar Colegiul examinează cauza doar în limitele cererii de revizuire, fără a se expune asupra fond. Suplimentar, Curtea de Apel Chișinău a menționat faptul că BC ”Moldindconbank” SA nu demonstrat că nu a cunoscut anterior, de circumstanțele reflectate în cererea de revizuire.
Verificând motivele recursului prin prisma prevederilor citate, Colegiul constată că cererea de recurs este neîntemeiată.
În drept, potrivit art.449 din Codul de procedură civilă, revizuirea se declară în cazul în care: a) s-a constatat, prin sentință penală irevocabilă, comiterea unei infracțiuni în legătură cu cauza care se judecă; b) au devenit cunoscute unele circumstanțe sau fapte esențiale ale cauzei care nu au fost și nu au putut fi cunoscute revizuentului, dacă acesta dovedește că a întreprins toate măsurile pentru a afla circumstanțele și faptele esențiale în timpul judecării anterioare a cauzei; c) instanța a emis o hotărâre cu privire la drepturile persoanelor care nu au fost implicate în proces; e) s-a anulat ori s-a modificat hotărârea, sentința sau decizia instanței judecătorești care au servit drept temei pentru 3 emiterea hotărârii sau deciziei a căror revizuire se cere; f) a fost aplicată o lege declarată neconstituțională de către Curtea Constituțională și la judecarea cauzei a fost ridicată excepția de neconstituționalitate, iar instanța de judecată a respins cererea privind sesizarea Curții Constituționale sau din hotărârea Curții Constituționale rezultă că prin aceasta s-a încălcat un drept garantat de Constituție sau de tratatele internaționale în domeniul drepturilor omului; g) Curtea Europeană a Drepturilor Omului sau Guvernul Republicii Moldova a inițiat o procedură de reglementare pe cale amiabilă într-o cauză pendinte împotriva Republicii Moldova;
h) Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat, printr-o hotărâre, fie Guvernul Republicii Moldova a recunoscut, printr-o declarație, o încălcare a drepturilor sau libertăților fundamentale care poate fi remediată, cel puțin parțial, prin anularea hotărârii pronunțate de o instanță de judecată națională. La caz, BC ”Moldindconbank” SA face referire la încheierea Judecătoriei Soroca, sediul central, din 28 iunie 2021, dar și la faptul că SRL ”Legaltriumf” a acționat în interesele băncii, atât la depunerea cererii privind eliberarea ordonanței judecătorești privind încasarea datoriei de la SA ”Liga-2”, cât și la depunerea cererii introductive față de SA ”Liga-2”, ca la un temei de revizuire a deciziei Curții de Apel Chișinău din 28 noiembrie 2019, în sensul prevederilor art.449 lit.b) din Codul de procedură civilă.
Cu toate acestea, Colegiul civil remarcă faptul că, pentru a redeschide procesul în temeiul prevăzut de art. 449 lit. b) din Codul de procedură civilă, este important ca circumstanțele sau faptele date, existente obiectiv până la data pronunțării hotărârii, să fie confirmate în fața instanței prin prezentarea unor probe concludente, sau o condiție esențială de redeschidere a procesului pe acest temei este ca circumstanțele (faptele) să fi existat obiectiv până la data pronunțării hotărârii, ele urmând a fi diferențiate de faptele noi apărute după pronunțarea hotărârii. Faptele noi apărute după darea hotărârii pot servi temei de adresare cu o nouă acțiune în judecată, dar nu ca temei de revizuire.
În contextul celor elucidate, Colegiul civil notează că, încheierea Judecătoriei Soroca, sediul central, din 28 iunie 2021 nu constituie circumstanță care ar fi existat obiectiv până la data pronunțării deciziei Curții de Apel Chișinău din 28 noiembrie 2019, atacată în ordine de revizuire, iar faptul că SRL ”Legaltriumf” a acționat în interesele băncii, nu a devenit cunoscut recurentei ulterior emiterii actelor contestate. Respectiv, acestea nu pot constitui temei pentru examinare și reapreciere a cauzei în ordine de revizuire. Mai mult ca atât, Colegiul civil consideră că argumentele reiterate de BC ”Moldindconbank” SA în cererea de recurs sunt relevante procedurii de contestare a încheierii Judecătoriei Chișinău, sediul central, din 13 iunie 2019 (în ordine de recurs).
De altfel, această etapă a fost epuizată, iar asupra acestora Curtea de Apel Chișinău deja s-a expus prin decizia din 28 noiembrie 2019, or, retractarea lor repetată, este inadmisibilă la etapa actuală. În concluzie, Colegiul civil constată că cumulul ipotezelor reflectate în cererea de revizuire și reiterate în cererea de recurs, certifică în mod clar lipsa de substanță a admisibilității contestației în cauză, circumstanțe ce desprind temeinicia concluziei Curții de Apel Chișinău despre lipsa temeiurilor legale de declarare a revizuirii.
Sub același aspect, Colegiul reține că încheierea Curții de Apel Chișinău din 19 octombrie 2021 este legală și întemeiată, corect constatându-se faptul că, retractarea neîntemeiată a unei hotărâri judecătorești irevocabile produce efecte grave pentru părți, întrucât se încalcă principiul stabilității raporturilor juridice, unul dintre elementele fundamentale ale preeminenței (superiorității) dreptului , fiind principiul stabilității raporturilor juridice, care înseamnă, inter alia, că soluția definitivă a oricărui litigiu nu 4 trebuie rediscutată fără motive legale. De aceea legea admite revizuirea numai în cazuri strict determinate. În aceeași ordine de idei, instanța de recurs menționează că, prin revizuirea unei hotărâri judecătorești irevocabile, se încalcă principiul stabilității raporturilor juridice, or se readuce în discuție o soluție judecătorească definitivă.
După cum a fost statuat, principiul securității raporturilor juridice presupune respectul față de principiul “res judecata”, care constituie principiul executării hotărârilor definitive. Acest principiu insistă asupra faptului, că nicio parte la proces nu este în drept să solicite revizuirea unei hotărâri care este definitivă și executorie, chiar și în scopul reluării procesului de judecată și o nouă soluționare a cauzei. Competența unei instanțe ierarhic superioare este de a corecta lacunele în drept și omisiunile justiției, dar nici într-un caz de a efectua o reexaminare a cauzei. Revizuirea nu trebuie tratată ca un recurs în anulare, și nici existența a două păreri asupra aceleiași probleme nu poate servi temei pentru reexaminare.
Ca excepție de la acest principiu este doar cazul când reexaminarea este necesară în virtutea circumstanțelor fundamentale și obligatorii. Din această perspectivă, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție reține că, admiterea cererii de recurs a BC ”Moldindconbank” SA ar duce la încălcarea principiului securității raporturilor juridice și a drepturilor celorlalte părți la un proces echitabil, garantate de art. 6 § 1 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale.
Prin urmare, din considerentele menționate și ținând cont de faptul că motivele invocate de recurentă sunt neîntemeiate, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a respinge cererea de recurs și de a menține încheierea Curții de Apel Chișinău din 19 octombrie 2021. În temeiul art. 427 lit. a) din Codul de procedură civilă, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție d e c i d e: Se respinge recursul declarat de BC ”Moldindconbank” SA. Se menține încheierea Curții de Apel Chișinău din 19 octombrie 2021, în cauza civilă la cererea introductivă înaintată de SRL ”Legaltriumf” privind intentarea procesului de insolvabilitate față de SA ”Liga-2”.
Decizia este irevocabilă. Președintele ședinței, judecătorul Svetlana Filincova judecătorii Galina Stratulat Maria Ghervas 5
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.