Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 15.12.2021

2ac-216/21 — anularea in tot a actului administrativ normativ

HOTĂRÂRE
15.12.2021
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
anularea in tot a actului administrativ normativ
Temei legal
solutionarea conflictului negativ de competenta
Citează această cauză
2ac-216/21 — anularea in tot a actului administrativ normativ (Curtea Supremă de Justiție, 2021)

Dosarul nr. 2ac-216/21 ÎNCHEIERE 15 decembrie 2021 mun. Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: Președintele ședinței, judecătorul Tamara Chișca-Doneva judecătorii Nicolae Craiu Aliona Miron examinând conflictul negativ de competență dintre Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani și Curtea de Apel Chișinău, la examinarea cauzei de contencios administrativ la acțiunea depusă de SRL ,,WINDMD-JT”, SRL ,,Irarom-Grup”, SRL ,,Irarom-Invest”, SRL ,,Autovertrans”, SRL PDG ,,Fruct”, SRL ,,Ecoenerg”, SRL ,,Danlex M.V.M.”, SRL ,,Importex-Trans”, SA ,,Cariera Cobusca”, SR.

,,GrafM și A” și SRL ,,Globenco Energy” împotriva Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică privind anularea în tot a hotărârii nr. 256 din 21 iunie 2021 cu privire la punerea în aplicare a măsurilor provizorii necesare pentru organizarea și funcționarea pieței energiei electrice, c o n s t a t ă: La data de 27 iulie 2021 avocatul Malai Vitalie în interesele reclamanților SRL ,,WINDMD-JT”, SRL ,,Irarom-Grup”, SRL ,,Irarom-Invest”, SRL ,,Autovertrans”, SRL PDG ,,Fruct”, SRL ,,Ecoenerg”, SRL ,,Danlex M.V.M.”, SRL ,,Importex-Trans”, SA ,,Cariera Cobusca”, SR. ,,GrafM și A” și SRL ,,Globenco Energy” s-a adresat în Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani cu acțiune împotriva Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică privind anularea în tot a hotărârii nr. 256 din 21 iunie 2021 cu privire la punerea în aplicare a măsurilor provizorii necesare pentru organizarea și funcționarea pieței energiei electrice.

Prin încheierea din 3 august 2021 a judecătorului Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani, cauza de contencios administrativ enunțată a fost strămutată, după competență materială, spre judecare la Curtea de Apel Chișinău, pe motiv că actul administrativ contestat este unul normativ. La data de 25 noiembrie 2021, Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a depus în adresa Curții de Apel Chișinău cerere privind soluționarea conflictului negativ de competență, invocând că actul administrativ contestat de reclamanți este unul individual, examinarea căruia ține de competența instanței de fond și nu a instanței de apel. Ca urmare, prin încheierea din 30 noiembrie 2021 a Curții de Apel Chișinău, a fost suspendat procesul și prezentat dosarul Curții Supreme de Justiție pentru examinarea cererii depuse de Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică privind soluționarea conflictului negativ de competență.

Studiind materialele dosarului, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că competentă să examineze prezenta acțiune de contencios administrativ este Curtea de Apel Chișinău, unde urmează a fi remisă. În motivarea concluziei enunțate se rețin următoarele argumente. În conformitate art. 200 alin. (3) și (4) din Codul administrativ, conflictul de competență dintre judecătoriile din jurisdicția diferitor curți de apel, dintre o judecătorie și o curte de apel sau dintre două curți de apel se soluționează de către Curtea Supremă de Justiție. Conflictul de competență se soluționează fără citarea participanților la proces, printr-o încheiere nesusceptibilă de recurs.

În conformitate cu art. 191 alin. (1) și (2) din Codul administrativ, cu excepția cazurilor prevăzute la alin. (2) și (3), judecătoriile soluționează în fond toate acțiunile în contencios administrativ. Curțile de apel soluționează în primă instanță acțiunile în contencios administrativ împotriva actelor administrative normative, care nu se supun controlului de constituționalitate. Pentru soluționarea conflictului de competentă apărut între Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani și Curtea de Apel Chișinău urmează de stabilit dacă obiectul acțiunii în contencios administrativ – hotărârea nr. 256 din 21 iunie 2021 a Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică cu privire la punerea în aplicare a măsurilor provizorii necesare pentru organizarea și funcționarea pieței energiei electrice este un act administrativ individual sau un act administrativ normativ.

În conformitate cu art. 5 din Codul administrativ, activitatea administrativă reprezintă totalitatea actelor administrative individuale și normative, a contractelor administrative, a actelor reale, precum și a operațiunilor administrative realizate de autoritățile publice în regim de putere publică, prin care se organizează aplicarea legii și se aplică nemijlocit legea Articolul 10 alin. (1) din Codul administrativ stipulează că, actul administrativ individual este orice dispoziție, decizie sau altă măsură oficială întreprinsă de autoritatea publică pentru reglementarea unui caz individual în domeniul dreptului public, cu scopul de a produce nemijlocit efecte juridice, prin nașterea, modificarea sau stingerea raporturilor juridice de drept public.

Potrivit art. 11 din Codul administrativ, actele administrative individuale pot fi: acte defavorabile – actele care impun destinatarilor lor obligații, sancțiuni, sarcini sau afectează drepturile/interesele legitime ale persoanelor ori care resping, în tot sau în parte, acordarea avantajului solicitat; acte favorabile – actele care creează destinatarilor săi un beneficiu sau un avantaj de orice fel. Destinatarul unui act administrativ individual este doar persoana către care actul administrativ se îndreaptă. Terții, ale căror drepturi sânt afectate de actul administrativ individual, nu sânt destinatarii acestuia. Un act administrativ de acordare periodică a prestațiilor materiale sau bănești este un act administrativ individual prin care o astfel de prestație se acordă pentru un număr determinat sau nedeterminat de perioade successive.

Conform art. 12 din Codul administrativ, un act administrativ normativ este actul juridic subordonat legii adoptat, aprobat sau emis de o autoritate publică în baza prevederilor constituționale sau legale, care nu se supune controlului constituționalității și stabilește reguli de aplicare obligatorii pentru un număr nedeterminat de situații identice. Totodată, în sensul art. (2) din Legea cu privire la actele normative nr. 100 din 22 decembrie 2017, act normativ reprezintă un act juridic adoptat sau emis de o autoritate publică, care are caracter public, obligatoriu, general și impersonal și care stabilește, modifică ori abrogă norme juridice care reglementează nașterea, modificarea sau stingerea raporturilor juridice și care sunt aplicabile unui număr nedeterminat de situații identice.

Iar potrivit art. 4 din aceiași lege, actul normativ are caracter public, obligatoriu, general și impersonal. Prevederile actului normativ sunt executorii, opozabile tuturor subiecților de drept și, în caz de necesitate, sunt impuse prin forța de constrângere a statului. Prin prisma normelor enunțate, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție menționează că diferențierea între actele administrative normative și actele administrative individuale se realizează, atât în funcție de obiectul lor, cât și în raport de criteriul determinabilității persoanelor cărora li se aplică.

Astfel, actele normative sunt acea categorie de acte juridice care conțin o regulă, adică un act de aplicabilitate repetată, asupra unor subiecți de drept nedeterminați, în timp ce actele individuale sunt acea categorie de acte care urmăresc stabilizarea unei situații juridice precise în raport cu un număr relativ restrâns și determinat de subiecți de drept. În speță, actul administrativ – hotărârea nr. 256 din 21 iunie 2021 a Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică cu privire la punerea în aplicare a măsurilor provizorii necesare pentru organizarea și funcționarea pieței energiei electrice stabilește prin pct. 3 reguli de aplicare obligatorii pentru un număr nedeterminat de situații identice, asupra participanților la piața de energie electrică care nu sunt subiecții individual determinați.

Respectiv, actul administrativ contestat conține reguli generale cu aplicabilitate repetată și produce efecte erga omnes, adică conține reglementări de principiu care se adresează unor persoane nedeterminate, având o aplicabilitate generală. În atare circumstanțe și având în vedere că hotărârea nr. 256 din 21 iunie 2021 a Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică este acea categorie de act juridic care conține o regulă, adică un act de aplicabilitate repetată, asupra unor subiecți de drept nedeterminați, se constată competența completului Curții de Apel Chișinău, specializat în examinarea cauzelor în contencios administrativ, de a judeca acțiunea de control normativ depusă de SRL ,,WINDMD-JT”, SRL ,,Irarom-Grup”, SRL ,,Irarom-Invest”, SRL ,,Autovertrans”, SRL PDG ,,Fruct”, SRL ,,Ecoenerg”, SRL ,,Danlex M.V.M.”, SRL ,,Importex-Trans”, SA ,,Cariera Cobusca”, SR.

,,GrafM și A” și SR. ,,Globenco Energy” împotriva Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică privind anularea în tot a hotărârii nr. 256 din 21 iunie 2021 cu privire la punerea în aplicare a măsurilor provizorii necesare pentru organizarea și funcționarea pieței energiei electrice. Din considerentul că un prim aspect al procesului echitabil este înfăptuirea justiției de către „un tribunal învestit de lege”, adică în primul rând având competență clar stabilită de legea națională, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție va soluționa conflictul negativ de competență, prin constatarea competenței la examinarea și soluționarea cauzei sus-nominalizate a Curții de Apel Chișinău.

Or, conform art. 197 Cod administrativ, nimeni nu poate fi lipsit de dreptul judecării procesului de către instanța în a cărei competență este dată prin lege cauza, cu excepțiile expres stabilite de lege. În conformitate cu art. 191 alin. (2), 200 alin. (3), (4) și art. 230 din Codul administrativ, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție d i s p u n e: Se constată competența completului Curții de Apel Chișinău, specializat în examinarea cauzelor în contencios administrativ, la examinarea acțiunii de control normativ depusă de SRL ,,WINDMD-JT”, SRL ,,Irarom-Grup”, SRL ,,Irarom-Invest”, SRL ,,Autovertrans”, SRL PDG ,,Fruct”, SRL ,,Ecoenerg”, SRL ,,Danlex M.V.M.”, SRL ,,Importex-Trans”, SA ,,Cariera Cobusca”, SR.

,,GrafM și A” și SRL ,,Globenco Energy” împotriva Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică privind anularea în tot a hotărârii nr. 256 din 21 iunie 2021 cu privire la punerea în aplicare a măsurilor provizorii necesare pentru organizarea și funcționarea pieței energiei electrice. Cauza de contencios administrativ, la acțiunea de control normativ depusă de SRL ,,WINDMD-JT”, SRL ,,Irarom-Grup”, SRL ,,Irarom-Invest”, SRL ,,Autovertrans”, SRL PDG ,,Fruct”, SRL ,,Ecoenerg”, SRL ,,Danlex M.V.M.”, SRL ,,Importex-Trans”, SA ,,Cariera Cobusca”, SR. ,,GrafM și A” și SRL ,,Globenco Energy” împotriva Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică privind anularea în tot a hotărârii nr. 256 din 21 iunie 2021 cu privire la punerea în aplicare a măsurilor provizorii necesare pentru organizarea și funcționarea pieței energiei electrice, se remite conform competenței spre examinare Curții de Apel Chișinău.

Încheierea nu se supune niciunei căi de atac. Președintele ședinței, judecătorul Tamara Chișca-Doneva judecătorii Nicolae Craiu Aliona Miron

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2022-06-29
0,93
3r-182/22 — contestarea actului administrativ
Dosarul nr.3r-182/2022 2-22046825-01-3r-06062022 prima instanţă: Curtea de Apel Chişinău (jud. A. Minciuna, E. Palanciuc, V. Negru) D E C I Z I E 29 iunie 2022 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii
CSJ 2024-04-24
0,93
3ra-259/23 — contestarea actului administrativ
Dosarul nr. 3ra-259/23 2-22046825-01-3ra-10032023 Instanța de fond: Curtea de Apel Chișinău – A. Minciuna, E. Palanciuc, V. Negru Î N C H E I E R E 24 aprilie 2024 mun. Chișinău CURTEA SUPREMĂ DE JUSTȚIE Completul de judecată, în componența
CSJ 2022-02-23
0,93
2ac-36/22 — anularea in parte a actului administrativ normativ
Dosarul nr. 2ac-36/22 2-21171597-01-2cc-10022022 ÎNCHEIERE 23 februarie 2022 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedintele ședinței, judecătorul Tamara Chișc
CSJ 2023-10-04
0,93
3r-111/23 — anularea deciziei
Dosarul nr. 3r-111/23 2-22056179-01-3r-25042023 Prima instanţă: Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani (jud.: G. Cazacu) Instanţa de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud.: A. Minciuna, V. Negru, E. Palanciuc) D E C I Z I E 04 octombrie 2023 mun
CSJ 2023-03-29
0,93
3ra-443/22 — anularea in tot a actului administrativ
Dosarul nr. 3ra-443/22 2-19086657-01-3ra-16042022 Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani (jud: V. Sîrbu) Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud: A. Bostan, V. Negru, G. Dașchevici) DECIZIE 29 martie 2023 mun. Chișinău
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă