2r-746/21 — transmiterea in posesie a bunurilor
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- transmiterea in posesie a bunurilor
- Temei legal
- corectarea erodii din decizie
2r-746/21 — transmiterea in posesie a bunurilor (Curtea Supremă de Justiție, 2021)
Dosarul nr. 2r-746/21 Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Centru (jud. D. Tricolici) Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. M. Anton, V. Cotorobai, I. Secrieru) ÎNCHEIERE 08 decembrie 2021 mun.
Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: Președintele completului, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Dumitru Mardari Mariana Pitic examinând recursul declarat de avocatul Vladislav Pantaz, în interesele lui Culai Ion, în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Culai Ion împotriva Societății cu Răspundere Limitată „Radilen-Com”, în proces de insolvabilitate, cu privire la transmiterea în posesiune a bunurilor gajate pentru vânzarea ulterioară în scopul stingerii datoriei, anularea interdicțiilor și încasarea cheltuielilor de judecată, și la cererea reconvențională depusă de Societatea cu Răspundere Limitată „Radilen-Com”, în proces de insolvabilitate, împotriva lui Culai Ion cu privire la anularea recipiselor, recunoașterea nulă a contractelor de gaj și încasarea cheltuielilor de judecată, împotriva încheierii din 16 septembrie 2021 a Curții de Apel Chișinău, prin care a fost respinsă cererea depusă de avocatul Vladislav Pantaz, în interesele lui Culai Ion, cu privire la corectarea erorii strecurate în decizia din 27 mai 2021 a Curții de Apel Chișinău, constată: La 22 iunie 2011, Culai Ion împotriva SRL „Radilen-Com” cu privire la transmiterea în posesiune a bunurilor gajate pentru vânzarea ulterioară în scopul stingerii datoriei și încasarea cheltuielilor de judecată.
La 23 martie 2012, SRL „Radilen-Com”, în proces de insolvabilitate a depus cerere reconvențională împotriva lui Culai Ion cu privire la anularea recipiselor, recunoașterea nulă a contractelor de gaj și încasarea cheltuielilor de judecată. Prin încheierea din 12 iunie 2012 a Judecătoriei Rîșcani, mun. Chișinău, au fost atrași în proces în calitate de intervenienți accesorii de partea SRL „Radilen- Com”, investitorii în construcția blocului locativ din or. Cricova str. Libertății, notați în Registrul bunurilor imobile și validați în calitate de creditori de instanța de insolvabilitate - Ludmila Rudei, Victor Tulbure, Igor Tanasiev, Olga Sanduleac, 1 Sergiu Gorceac, Ruslan Țulan, Tudor Lopată, Olga Zara, Ruslan Rusu, Olga Barbăneagră, Alexandru Țîmbal, Olga Șcerbani, Nina Vahnei, Victor Burunciuc, Dumitraș Valerie, Larisa Motilica, Galina Semeniuc, Lucia Vozian, Nadejda Barbăroșie și Ludmila Grosul.
Pe parcursul examinării cauzei în prima instanță, SRL „Radilen-Com”, în proces de insolvabilitate a depus cerere de modificare și concretizare a acțiunii reconvenționale, menționând că Culai Ion s-a adresat în instanța de insolvabilitate cu o cerere de validare a creanțelor în sumă de 80 000 de euro și 68 000 de euro, cu satisfacerea prioritară a împrumutului bănesc din bunurile gajate din masa debitoare pentru a fi transmise în vederea comercializării, încasarea sumei împrumutului și a cheltuielilor de judecată.
În acest sens, la 26 noiembrie 2012, Curtea de Apel Chișinău a emis încheierea privind respingerea cererii lui Culai Ion, concluzionând că recipisele semnate de către administratorul SRL „Radilen-Com” și acțiunile notarului Olga Golubciuc nu sunt valabile, deoarece au fost întocmite cu încălcarea legislației în vigoare și anume a prevederilor art. 18-20 din Legea contabilității și ale capitolelor V și VI din Legea cu privire la notariat, în special art. 51. Prin urmare, recipisele anexate la materialele cauzei nu întrunesc cerințele prevăzute de normele menționate, respectiv nu pot servi ca temei pentru a fi calificate ca contracte de împrumut în baza cărora să fie autentificate contractele de gaj.
A considerat că instanța de insolvabilitate s-a expus asupra legalității și valabilității recipiselor, fapt care are puterea lucrului judecat. Prin încheierea protocolară din 13 mai 2014 a Judecătoriei Rîșcani mun. Chișinău, a fost atras în proces în calitate de intervenient accesoriu fostul administrator al SRL „Radilen-Com”, Dumitru Timotin. Prin încheierea protocolară din 21 noiembrie 2014 a Judecătoriei Rîșcani mun. Chișinău, a fost respinsă ca neîntemeiată și inadmisibilă cererea lui Dumitru Timotin, Iuliei Timotin și Ludmilei Timotin privind atragerea cofondatorilor SRL „Radilen-Com”, Iulia Timotin și Ludmila Timotin, în calitate de intervenienți accesorii. Prin hotărârea din 22 decembrie 2014 a Judecătoriei Rîșcani mun.
Chișinău, a fost admisă integral cererea de chemare în judecată înaintată de Ion Culai. Au fost transmise în posesia lui Culai Ion pentru vânzare în scopul stingerii datoriei în sumă de 80 000 de euro bunurile imobile, ce aparțin SRL „Radilen-Com”, în proces de insolvabilitate și anume: 53,43 % teren de construcție locativă, cu suprafața de 0,1123 ha, număr cadastral xxxxx, trecut în Registrul cadastral la nr. 3012 din 12 aprilie 2006 din str. xxx 3 or. xxx mun. Chișinău, construcție (casa de locuit individuală) cu număr cadastral xxxxx, cu suprafața exterioară de 113,9 m2, construcție (construcție accesorie), număr cadastral xxxxx, cu suprafața exterioară de 12,0 m2, construcție (construcție accesorie), număr cadastral xxxxx, cu suprafața totală de 45,7 m2 din str. Libertății 3 or.
Cricova, mun. Chișinău. Au fost transmise în posesia lui Culai Ion pentru vânzare în scopul stingerii datoriei în sumă de 68 000 de euro bunurile imobile ce aparțin SRL „Radilen-Com”, 2 în proces de insolvabilitate și anume: 52,72 % teren pentru construcție locativă, cu suprafața de 0,1138 ha, număr cadastral xxxxx, trecut în Registrul cadastral sub nr. 3160 din 10 martie 2008 din str. Libertății 5 or. Cricova mun. Chișinău, construcție (casa de locuit individuală), număr cadastral xxxxx, cu suprafața exterioară de 71,2 m2, construcție (construcție accesorie), număr cadastral xxxxx, cu suprafața exterioară de 14,9 m2, construcție (construcție accesorie), număr cadastral xxxxx, cu suprafața exterioară de 21,2 m2 din str. xxxx, 5, or.
xxxx, mun. Chișinău. A fost încasată de la SRL „Radilen-Com”, în proces de insolvabilitate în beneficiul lui Culai Ion taxa de stat în sumă de 11 893,21 de lei. A fost respinsă cererea reconvențională depusă de SRL „Radilen-Com”, în proces de insolvabilitate, ca neîntemeiată. Prin decizia din 18 iunie 2015 a Curții de Apel Chișinău, a fost admis apelul declarat de SRL „Radilen-Com”, casată integral hotărârea din 22 decembrie 2014 a Judecătoriei Rîșcani mun. Chișinău și emisă o nouă hotărâre, prin care a fost respinsă acțiunea înaintată de Culai Ion. A fost admisă acțiunea reconvențională înaintată de SRL „Radilen-Com”, în proces de insolvabilitate. Au fost anulate recipisele din 01 iulie 2008 în sumă de 80 000 de euro și din 01 august 2008 în sumă de 68 000 de euro.
Au fost recunoscute nule contractele de gaj din 03 iulie 2008 și din 21 august 2008 încheiate între SRL „Radilen-Com” și Culai Ion. Prin decizia din 20 aprilie 2016 a Curții Supreme de Justiție, a fost admis recursul declarat de Culai Ion, casată decizia din 18 iunie 2015 a Curții de Apel Chișinău și trimisă cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Chișinău, în alt complet de judecată. Prin decizia din 05 iulie 2016 a Curții de Apel Chișinău, a fost admis apelul declarat de SRL „Radilen-Com”, casată hotărârea din 22 decembrie 2014 a Judecătoriei Rîșcani mun. Chișinău și emisă o nouă hotărâre, prin care a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată depusă de Culai Ion și admisă acțiunea reconvențională înaintată de SRL „Radilen-Com”, în proces de insolvabilitate.
Au fost anulate recipisa din 01 iulie 2008 în sumă de 80 000 de euro și recipisa din 01 august 2008 în sumă de 68 000 de euro. Au fost recunoscute nule contractele de gaj din 03 iulie 2008 și 21 august 2008 încheiate între SRL „Radilen-Com” și Culai Ion. Prin decizia din 16 noiembrie 2016 a Curții Supreme de Justiție, a fost admis recursul declarat de Culai Ion, casată decizia din 05 iulie 2016 a Curții de Apel Chișinău, cu restituirea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Chișinău, în alt complet de judecată. Prin decizia din 05 octombrie 2017 a Curții de Apel Chișinău, a fost respins apelul declarat de SRL „Radilen-Com” și menținută hotărârea din 22 decembrie 2014 a Judecătoriei Rîșcani mun.
Chișinău. Prin decizia din 22 august 2018 a Curții Supreme de Justiție, a fost admis recursul declarat de lichidatorul SRL „Radilen-Com”, în proces de insolvabilitate, 3 Vitalie Roșca, casată decizia din 05 octombrie 2017 a Curții de Apel Chișinău și hotărârea din 22 decembrie 2014 a Judecătoriei Rîșcani mun. Chișinău, cu restituirea cauzei spre rejudecare la Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani, în alt complet de judecată. Prin încheierea protocolară din 06 noiembrie 2018 a Judecătoriei Chișinău sediul Rîșcani, au fost atrași în proces în calitate de intervenienți accesorii investitorii SRL „Radilen-Com”, în proces de insolvabilitate - Andrei Culai, Vasile Crăciunel, Daria Ostap, Inga Ostap, Tatiana Iachimenco, Tamara Balaban, Mihail Enache, Galina Enache, Olga Cebaniuc și Tatiana Culai.
Prin încheierea protocolară din 21 ianuarie 2019 a Judecătoriei Chișinău sediul Centru, au fost atrași în proces în calitate de intervenienți accesorii Primăria or. Cricova și notarul Olga Golubciuc. La 19 februarie 2019, Culai Ion, reprezentat de avocatul Vladislav Pantaz a depus cerere de concretizare a acțiunii, prin care a solicitat transmiterea în posesiunea sa a bunului imobil gajat, ce aparține cu drept de proprietate SRL „Radilen-Com”, în proces de insolvabilitate cu dreptul de vânzare ulterioară în scopul stingerii datoriei în mărime de 80 000 de euro și anume: 53,43 % cotă-parte din terenul pentru construcția cu destinație locativă, cu suprafața de 0,1123 ha, numărul cadastral xxxx, amplasat pe str. xxx or.
xxx mun. Chișinău, transmiterea în posesiunea sa a bunului imobil gajat, ce aparține cu drept de proprietate SRL „Radilen-Com”, în proces de insolvabilitate cu dreptul de vânzare ulterioară în scopul stingerii datoriei în mărime de 68 000 de euro și anume: 52,72 % cotă-parte din terenul pentru construcție cu destinație locativă cu suprafața de 0,1138 ha, cu numărul cadastral xxxx, amplasat pe str. xxxx or. Cricova, mun. Chișinău, anularea tuturor interdicțiilor și restricțiilor din Registrul bunurilor imobile aplicate asupra bunurilor imobile - 53,43 % cotă-parte din terenul pentru construcția cu destinație locativă, cu suprafața de 0,1123 ha, numărul cadastral xxxxx, amplasat pe str. xxxxx or.
Cricova, mun. Chișinău și 52,72 % cotă-parte din terenul pentru construcție cu destinație locativă cu suprafața de 0,1138 ha, cu numărul cadastral xxxxx, amplasat pe str. xxxxx, or. xxxx, mun. Chișinău, încasarea de la SRL „Radilen-Com”, în proces de insolvabilitate în beneficiul lui Culai Ion a cheltuielilor de judecată suportate, constituite din taxa de stat în sumă de 19 948,21 de lei (100+11 893,21+7 955 de lei) și cheltuielile de asistență juridică în sumă de 20 000 de lei, în total suma de 39 948,21 de lei. Suplimentar, a invocat că potrivit autorizației de desființare nr. 41 din 18 octombrie 2010, a fost autorizată executarea lucrărilor de desființare a casei de locuit și construcțiilor auxiliare din str. xxxx, or.
xxx, mun. Chișinău, iar potrivit actului de inspectare nr. 0101/10/7073 din 17 noiembrie 2010, a fost stabilit că casa de locuit 01 lit. (A, a), 02 (lit.-1, Bucătărie de vară), 03 (lit.-2, Șură), 03 (lit.-3, Șură), 03 (lit.-4, Șură), situate pe lotul de teren cu număr cadastral xxxxx din str. xxxx, or. xxxxx, mun. Chișinău sunt demolate în baza autorizației de desființare menționate. De asemenea, conform autorizației de desființare nr. 40 din 18 octombrie 2010, a fost autorizată executarea lucrărilor de desființare a casei de locuit și construcțiilor auxiliare din str. Libertății, 5, or. Cricova, mun. Chișinău, iar potrivit 4 actului de inspectare nr. 0101/10/7090 din 17 noiembrie 2010, a fost stabilit că casa de locuit 01 lit. (A, A1), 02 (lit.-1, Șură), 03 (lit.-2, Șură), situate pe lotul de teren cu număr cadastral xxxxx din str. xxxxx, or.
Cricova, mun. Chișinău sunt demolate în baza autorizației de desființare nominalizate. Astfel, bunurile imobile indicate nu mai există în natură, fiind radiate din Registrul bunurilor imobile, fapt ce se confirmă prin extrasele din Registrul bunurilor imobile. Prin hotărârea din 30 iunie 2020 a Judecătoriei Chișinău sediul Centru, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată depusă de Culai Ion. A fost admisă parțial acțiunea reconvențională depusă de SRL „Radilen- Com”. A fost constatată nulitatea recipisei din 01 iulie 2008 în sumă de 80 000 de euro. A fost constatată nulitatea contractelor de gaj nr. 4385 din 03 iulie 2008 și nr. 5435 din 21 august 2008 încheiate între SRL ,,Radilen-Com”, în proces de insolvabilitate și Ion Culai.
A fost încasat de la Culai Ion în beneficiul statului cheltuielile de judecată constituite din taxa de stat în mărime de 37 515 de lei. A fost încasat de la SRL ,,Radilen-Com”, în proces de insolvabilitate în beneficiul statului cheltuielile de judecată constituite din taxa de stat în mărime de 12 485 de lei, ce urmează a fi achitată nu mai târziu de 6 luni din data adoptării hotărârii judecătorești. În rest, cererea înaintată de SRL ,,Radilen-Com”, în proces de insolvabilitate privind anularea recipisei din 21 august 2008 în sumă de 68 000 de euro și cererea privind compensarea cheltuielilor de asistență juridică, a fost respinsă ca neîntemeiată.
Prin decizia din 27 mai 2021 a Curții de Apel Chișinău, a fost admis apelul declarat de Culai Ion, reprezentat de avocatul Vladislav Pantaz, casată integral hotărârea din 30 iunie 2020 a Judecătoriei Chișinău sediul Centru și emisă o nouă hotărâre, prin care a fost admisă integral cererea de chemare în judecată înaintată de Culai Ion. A fost transmis lui Culai Ion cota-parte în mărime de 53,43 % din terenul destinat pentru construcție locativă ce aparține SRL „Radilen-Com”, în proces de insolvabilitate, cu suprafața de 0,1123 ha, înregistrat cu nr. cadastral xxxxx, amplasat pe adresa str. xxxxx, or. Cricova, mun. Chișinău și cota-parte în mărime de 52,72 % din terenul destinat pentru construcție locativă ce aparține SRL „Radilen- Com”, în proces de insolvabilitate, cu suprafața de 0,1138 ha, înregistrat cu nr. cadastral xxxxx, amplasat pe adresa str. xxxxx, or.
Cricova, mun. Chișinău conform contractelor de gaj din 03 iulie 2008 în scopul rambursării datoriei de 80 000 de euro și din 21 august 2008 în scopul rambursării datoriei de 68 000 de euro și ridicate restricțiile aplicate asupra cotelor-părți de terenuri menționate din Registrul bunurilor imobile. A fost respinsă ca fiind neîntemeiată cererea de chemare în judecată reconvențională înaintată de SRL „Radilen-Com”, în proces de insolvabilitate. A fost încasat din contul SRL „Radilen-Com”, în proces de insolvabilitate, în beneficiul lui Ion Culai suma de 19 948,21 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecată pentru achitarea taxei de stat, suma de 4 200 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecată pentru achitarea suplimentară a taxei de stat în instanța de apel și suma de 28 400 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecată pentru asistență juridică.
5 La 09 iulie 2021, avocatul Pantaz Vladislav, în interesele lui Culai Ion, a depus cerere privind corectarea erorii și omisiunilor deciziei din 27 mai 2021 a Curții de Apel Chișinău. În motivarea cererii a invocat că în partea motivată a deciziei din 27 mai 2021 a Curții de Apel Chișinău pct. 90, instanța a indicat: „Colegiul judiciar consideră întemeiată și pasibilă de a fi admisă acțiunea depusă de Culai Ion privind transmiterea în posesie a bunurilor gajate, pentru vânzare ulterioară în scopul stingerii datoriei”, iar în partea dispozitivă a deciziei a omis să indice că bunurile imobile sunt transmise în posesiune lui Culai Ion, pentru vânzare ulterioară în scopul stingerii datoriei.
La fel, în cererea de apel, apelantul Culai Ion a solicitat compensarea cheltuielilor de asistență juridică suportate în instanța de fond în sumă de 30 000 de lei și cheltuielile de asistență juridică suportate în instanța de apel în sumă de 8400 de lei, la materialele cauzei fiind anexate actele corespunzătoare care confirmă cheltuielile suportate, însă instanța de apel, admițând apelul declarat de avocatul Pantaz Vladislav, în interesele lui Culai Ion și admițând integral cererea de chemare în judecată depusă de Culai Ion a dispus încasarea cheltuielilor de judecată pentru asistență juridică doar în sumă de 28 400 de lei.
A solicitat, corectarea omisiunii de eroare materială cu includerea în partea dispozitivă a deciziei „Se transmite în posesiune lui Culai Ion pentru vânzarea ulterioară cota-parte…..” și corectarea greșelii de calcul privitor la compensarea cheltuielilor de judecată pentru asistență juridică, astfel, să se corecteze suma din „28400 de lei” în suma de „38 400 de lei ”. Prin încheierea din 16 septembrie 2021 a Curții de Apel Chișinău a fost respinsă cererea depusă de avocatul Pantaz Vladislav, în interesele lui Culai Ion cu privire la corectarea greșelii din decizia din 27 mai 2021 a Curții de Apel Chișinău.
La 28 octombrie 2021, avocatul Pantaz Vladislav, în interesele lui Culai Ion, a declarat recurs împotriva încheierii instanței de apel, solicitând admiterea cererii de recurs, casarea încheierii din 16 septembrie 2021 a Curții de Apel Chișinău și corectarea greșelii de calcul și omisiunea în partea dispozitivă din decizia din 27 mai 2021 a Curții de Apel Chișinău, soluționând prin decizie problema respectivă. În motivarea recursului a invocat dezacordul cu încheierea contestată, invocând că concluziile instanței de apel sunt în contradicție cu circumstanțele pricinii și a probelor anexate la dosar, fiind pronunțată cu încălcarea și aplicarea eronată a prevederilor art. 249 CPC. În conformitate cu art. 425 CPC, termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la comunicarea încheierii.
Din materialele dosarului rezultă că copia încheierii recurate a fost expediată în adresa părților la 04 octombrie 2021, fapt ce se confirmă prin scrisoarea de însoțire (f.d.118-119, Vol. V), însă date care ar confirma recepționarea acesteia la materialele dosarului lipsesc. Astfel, recursul declarat la 28 octombrie 2021 este depus în termenul legal. În conformitate cu art. 426 alin. (3) CPC, recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 2 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza copiei 6 certificate sau electronice a dosarului, pe baza recursului și a referinței la recurs, fără examinarea admisibilității și fără participarea părților. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră recursul neîntemeiat și care urmează a fi respins cu menținerea încheierii contestate din considerentele ce urmează.
În conformitate cu art. 427 lit. a) CPC, instanța de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul și să mențină încheierea. Judecând cauza în ordine de recurs, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție a constatat, că Curtea de Apel Chișinău corect a respins cererea de corectare a erorii din următoarele motive. Prin prisma art. 249 al Codului de procedură civilă după pronunțarea hotărârii, instanța care a adoptat-o nu este în drept să o anuleze nici să o modifice, însă la cererea participanților la proces, corectează greșelile sau omisiunile din hotărâre care țin de nume, calitatea procesuală, orice alte erori materiale sau de calcul evidente.
Din materialele dosarului rezultă că, prin cererea de corectare a erorii din 09 iulie 2021, avocatul Pantaz Vladislav, în interesele lui Culai Ion, a solicitat corectarea erorii din dispozitivul deciziei Curții de Apel Chișinău din 27 mai 2021, cu includerea în partea dispozitivă a deciziei „Se transmite în posesiune lui Culai Ion pentru vânzarea ulterioară cota-parte…..” și corectarea greșelii de calcul privitor la compensarea cheltuielilor de judecată pentru asistență juridică, astfel, să se corecteze suma din „28400 de lei” în suma de „38 400 de lei ”. Prin urmare, Colegiul menționează că instanța de apel a invocat că, nu au fost depistate careva erori sau omisiuni în decizia a cărei corectare se solicită, iar argumentele expuse în cererea nu constituie temei de corectare.
Drept urmare, prin încheierea din 16 septembrie 2021 a Curții de Apel Chișinău s-a respins cererea depusă de avocatul Pantaz Vladislav, în interesele lui Culai Ion, privind corectarea erorii admise în decizia din 27 mai 2021 a Curții de Apel Chișinău. Verificând legalitatea încheierii instanței de apel, în raport cu motivele recursului și cadrul legal aplicabil speței, instanța de recurs constată ca justificată concluzia instanței de apel cu privire la respingerea cererii depuse de avocatul Pantaz Vladislav, în interesele lui Culai Ion, cu privire la corectarea erorii din decizia din 27 mai 2021 a Curții de Apel Chișinău. În susținerea opiniei enunțate, instanța de recurs va reține prevederile art. 249 alin. (1)și (2) CPC, potrivit cărora după pronunțarea hotărârii, instanța care a adoptat-o nu este în drept să o anuleze nici să o modifice.
La cererea participanților la proces sau din oficiu, instanța judecătorească corectează greșelile sau omisiunile din hotărâre care țin de nume, calitatea procesuală, orice alte erori materiale sau de calcul evidente. Problema corectării unor astfel de greșeli se soluționează în baza dosarului și/sau a materialelor anexate la cererea de corectare a greșelilor sau a omisiunilor, fără citarea participanților la proces. Instanța care examinează problema corectării poate dispune citarea participanților pentru a se pronunța cu privire la 7 temeiurile de corectare. Neprezentarea lor însă nu împiedică examinarea corectării greșelilor.
Raportând la caz dispozițiile legale enunțate, instanța de recurs mai reține că, cererea privind corectarea erorii materiale, depusă de avocatul Pantaz Vladislav, în interesele lui Culai Ion, reprezintă de fapt dezacordul acestuia cu soluția instanței de apel expusă în decizia din 27 mai 2021, însă dezacordul părților nu servește drept temei de corectare a încheierii, nefiind stabilite la caz careva erori sau omisiuni în actul judecătoresc a cărei corectare se solicită. Astfel, din considerentele enunțate și având în vedere că încheierea din 16 septembrie 2021 a Curții de Apel Chișinău, este întemeiată și adoptată cu respectarea cadrului legal, iar argumentele invocate de către recurent nu sunt justificate, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a respinge recursul și de a menține încheierea instanței de apel.
În conformitate cu art. 427, lit. a), art. 428 Cod de procedură civilă, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, decide: Se respinge recursul declarat de către avocatul Pantaz Vladislav, în interesele lui Culai Ion. Se menține încheierea din 16 septembrie 2021 a Curții de Apel Chișinău, în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Culai Ion împotriva Societății cu Răspundere Limitată „Radilen-Com”, în proces de insolvabilitate, cu privire la transmiterea în posesiune a bunurilor gajate pentru vânzarea ulterioară în scopul stingerii datoriei, anularea interdicțiilor și încasarea cheltuielilor de judecată și la cererea reconvențională depusă de Societatea cu Răspundere Limitată „Radilen- Com”, în proces de insolvabilitate, împotriva lui Culai Ion cu privire la anularea recipiselor, recunoașterea nulă a contractelor de gaj și încasarea cheltuielilor de judecată.
Decizia este irevocabilă. Președintele ședinței, judecătorul Ala Cobăneanu judecătorii Dumitru Mardari Mariana Pitic 8
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.