2ra-1795/21 — încasarea datoriei

2ra-1795/21 — încasarea datoriei (Curtea Supremă de Justiție, 2021)

Dosarul nr. 2ra-1795/2021

prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Centru (jud: N. Lupașcu)

instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud: M. Guzun, A, Malîi, I. Dutca)

Î N C H E I E R E

8 decembrie 2021 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție,

în componența:

Președintele completului, judecătorul Svetlana Filincova

judecătorii Victor Burduh

Galina Stratulat

examinând admisibilitatea recursului declarat de Organizația de Creditare

Nebancară Întreprinderea cu Capital Străin „Express Leasing & Microcredit”

Societate cu Răspundere Limitată,

în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Organizația de

Creditare Nebancară Întreprinderea cu Capital Străin „Express Leasing &

Microcredit” Societate cu Răspundere Limitată împotriva Tatianei Erhan cu privire

la încasarea datoriei și cheltuielilor de judecată,

împotriva deciziei din 9 iunie 2021 a Curții de Apel Chișinău,

c o n s t a t ă :

La 17 octombrie 2018, ÎCS „Express Leasing” SRL (actualmente OCN ÎCS

„Express Leasing & Microcredit” SRL) a depus cererea de chemare în judecată

împotriva lui Alexandr Dorogavțev și Tatiana Erhan cu privire la încasarea în mod

solidar a datoriei în suma totală de 2 269,70 de dolari SUA și cheltuielile de

judecată.

În motivarea acțiunii a indicat că conform contractului de împrumut nr.

DO/17/C361 din 21 martie 2017, i-a acordat lui Alexandr Dorogavțev un

împrumut în sumă de 2 620 de dolari SUA, cu termenul de rambursare până la 22

martie 2021.

Conform condițiilor specificate în contract, pârâtul și-a asumat obligația de a

achita plata în 48 rate lunare a câte 100,85 de dolari SUA, echivalent în lei

moldovenești.

A mai menționat că conform contractului de fidejusiune nr.

1200/2017/DOR/ERH din 21 martie 2017, Tatiana Erhan și-a asumat obligația de a

achita integral datoriile lui Alexandr Dorogavțev față de reclamantă, în cazul

neexecutării obligațiunilor de plată conform contractului de împrumut nr.

DO/17/C361 din 21 martie 2017.

A învederat că Alexandr Dorogavțev nu și-a onorat obligațiile contractuale

asumate privind achitarea în timp util a ratelor și prevederile legislației în vigoare.

1

Astfel, pentru soluționarea amiabilă a litigiului în adresa pârâților au fost

expediate reclamațiile nr. 4174 și nr. 4175, prin care debitorii au fost somați

despre stingerea datoriei.

Reclamantul a solicitat încasarea în mod solidar din contul lui Alexandr

Dorogavțev și Tatiana Erhan a datoriei în suma totală de 2 269,70 de dolari SUA,

dintre care: rate restante -302,38 dolari SUA, penalitate - 75,70 de dolari SUA,

cota-parte din corpul împrumutului – 1891,62 de dolari SUA, precum și

cheltuielilor de judecată în suma de 1 158 de lei.

Ulterior, prin cererea depusă la etapa pregătirii cauzei pentru dezbateri

judiciare, reprezentantul reclamantului și-a concretizat pretențiile dar și cercul

participanților la proces, solicitând în final încasarea datoriei în suma de 2 269,70

de dolari SUA de la Tatiana Erhan, ținând cont că debitorul Alexandr Dorogavțev

a decedat, iar în urma verificării datelor oferite de Ministerului Justiției s-a

constatat că un dosar succesoral nu a fost deschis. Totodată, s-a menționat că prin

modificările operate în actele de constituire, compania reclamantă și-a schimbat

denumirea din ÎCS „Express Leasing” SRL în OCN ÎCS „Express Leasing &

Microcredit” SRL.

Prin hotărârea din 19 noiembrie 2019 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru s-

a admis parțial acțiunea. S-a încasat de la Tatiana Erhan în beneficiul OCN ÎCS

„Express Leasing & Microcredit” SRL în baza contractului de împrumut nr.

DO/17/C361 din 21 martie 2017 suma de 1208,88 dolari SUA cu titlu de

împrumut, suma de 61,88 de dolari SUA cu titlu de penalitate, suma de 668,75 de

lei cu titlu de cheltuieli de judecată sub forma taxei de stat proporțional pretențiilor

admise, iar în total suma de 1 270,76 de dolari SUA în monedă națională conform

cursului stabilit de Banca Națională a Moldovei la data executării hotărârii și suma

de 668,75 de lei. În rest, pretențiile s-au respins ca neîntemeiate.

Nefiind de acord cu hotărârea instanței de fond, la data de 26 noiembrie 2019,

OCN ÎCS „Express Leasing & Microcredit” SRL a depus cererea de apel,

solicitând admiterea apelului, casarea parțială a hotărârii instanței de fond în partea

pretențiilor neadmise cu emiterea unei noi hotărâri prin care acțiunea să fie admisă

integral.

Prin decizia din 7 iulie 2020 a Curții de Apel Chișinău s-a respins apelul

declarat OCN ÎCS „Express Leasing & Microcredit” SRL și s-a menținut hotărârea

din 19 noiembrie 2019 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru.

Invocând netemeinicia deciziei din 7 iulie 2020 a Curții de Apel Chișinău, la

8 septembrie 2020, OCN ÎCS „Express Leasing & Microcredit” SRL a contestat-o

cu recurs.

Prin decizia din 23 decembrie 2020 a Curții Supreme de Justiție s-a admis

recursul declarat de OCN ÎCS „Express Leasing & Microcredit” SRL și s-a casat

decizia din 7 iulie 2020 a Curții de Apel Chișinău cu restituirea cauzei spre

rejudecare în instanța de apel.

Astfel, prin decizia din 9 iunie 2021 a Curții de Apel Chișinău s-a respins

apelul declarat de OCN ÎCS „Express Leasing & Microcredit” SRL și s-a menținut

hotărârea din 19 noiembrie 2019 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, în cauza

civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Organizația de Creditare

Nebancară Întreprinderea cu Capital Străin „Express Leasing & Microcredit”

Societate cu Răspundere Limitată împotriva Tatianei Erhan cu privire la încasarea

datoriei și cheltuielilor de judecată.

2

Pentru a decide astfel, prin prisma art. 8 alin. (1) și (2), 9 alin. (1) și (2), 512

alin. (1)-(3), 514, 572, 867 alin. (1), 871 alin. (1), 872 alin. (2), 712 alin. (1) și (2),

1146 alin. (1) Cod civil (în redacția de până la 1 martie 2019), Colegiul a constatat

că prima instanța a determinat corect raportul juridic dedus judecății,

circumstanțele importante pentru soluționarea cauzei au fost stabilite și elucidate

pe deplin, probelor prezentate a dat apreciere completă, obiectivă și sub toate

aspectele, iar hotărârea este legală și întemeiată, adoptată cu respectarea drepturilor

și intereselor legale a participanților la proces.

Totodată, Colegiul a reținut că prin contractul de fidejusiune nr.

1200/2017/DOR/ERH din 21 martie 2017, Tatiana Erhan și-a asumat obligația de a

achita integral datoriile lui Alexandr Dorogavțev față de companie, în cazul

neexecutării obligațiunilor de plată conform contractului de împrumut nr.

DO/17/C361 din 21 martie 2017.

Conform dispoziției de plată nr. 1239 din 22 martie 2017 se confirmă că

reclamantul a efectuat transferul sumei de 49 423,68 de lei către Alexandr

Dorogavțev, destinația plății fiind acordarea împrumutului în baza contractului de

împrumut nr. DO/17/C361 din 21 martie 2017.

De altfel, Colegiul a constatat că în scopul soluționării litigiului pe cale

amiabilă, în adresa debitorului și fidejusorului au fost expediate somațiile cu

propunerea rambursării datoriilor restante, comunicându-se consecințele ce vor

surveni în cazul neonorării obligațiilor, însă acestea nu au fost reclamate.

Colegiul a mai reținut că prin cererea de concretizare, reclamantul și-a

concretizat pretențiile dar și cercul participanților la proces, solicitând încasarea

datoriei în suma de 2269,70 de dolari SUA de la Tatiana Erhan, ținând cont că

debitorul Alexandr Dorogavțev a decedat, iar în urma verificării datelor oferite de

Ministerului Justiției, s-a constatat că un dosar succesoral nu a fost deschis.

Totodată, s-a menționat că prin modificările operate în actele de constituire,

compania și-a schimbat denumirea din ÎCS „Express Leasing” SRL în OCN ÎCS

„Express Leasing & Microcredit” SRL.

În speță, Colegiul a reținut că conform materialelor cauzei se atestă cu

certitudine că Alexandr Dorogavțev nu și-a executat obligațiile ce-i reveneau în

temeiul contractului de împrumut cu dobândă din 21 martie 2017, încheiat cu ÎCS

„Expres Leasing” SRL, astfel încât, ultimul, în temeiul normelor invocate, are un

drept de creanță față de debitor.

În acest context, Colegiul a considerat că instanța de fond la examinarea

cauzei, analizând esența contractului de împrumut nr. DO/17/C361 din 21 martie

2017 și a contractului de fidejusiune nr. 1200/2017/DOR/ERH din 21 martie 2017,

corect a ajuns la concluzia că creanța pretinsă a fi neexecutată de împrumutat, într-

adevăr nu a fost executată, însă OCN ÎCS „Express Leasing & Microcredit” SRL

nu a prezentat probe din care ar rezulta cert în ce scop OCN ÎCS „Express Leasing

& Microcredit” SRL a perceput taxa aferentă contractului și nu a justificat

cuantumul sumelor stabilite cu acest titlu, neoferind astfel nici un criteriu pentru a

se verifica modul de calcul al acestor comisioane.

Colegiul nu a acceptat poziția reclamantului/ apelant, care încearcă să

convingă despre legalitatea acestor clauze, care în realitate și în esența lor sunt

abuzive. Or, faptul că condițiile contractului sunt clare și pe înțelesul

consumatorului nu degrevează profesionistul de pe piața de împrumut, care la caz

este OCN ÎCS „Express Leasing & Microcredit” SRL, să introducă în aceste

3

contracte clauze abuzive și să pretindă executarea lor de către împrumutatul-

consumator.

Prin urmare, Colegiul a învederat că instanța de fond just a reținut că conform

clauzelor contractuale valoarea totală a împrumutului constituie suma de 2 620 de

dolari SUA. Conform pct. 1.2 al contractului s-a stabilit un comision de acordare

de 104,80 dolari SUA, iar la pct. 1.4 al contractului a fost stabilit un comision de

administrare lunar de 18,34 dolari SUA, rata dobânzii constituind 21,95 % lunar,

astfel dobânda anual efectivă constituind 43,69 %.

La fel, instanța de fond corect a reținut că conform Condițiilor generale ale

contractului și nemijlocit pct. 2.4 al pentru acordarea împrumutului, împrumutatul

plătește împrumutătorului un comision de acordare a împrumutului indicat în

Condiții speciale și care este nerambursabil.

Iar, conform pct. 2.6 din Condiții generale ale contractului de împrumut cu

dobândă pentru administrarea împrumutului, împrumutatul lunar plătește

împrumutătorului comision de administrare a împrumutului indicat în Graficul de

plăți și care se include în plata lunară.

Astfel, conform graficului de plăți consemnată în anexa nr. 1 la contractul din

21 martie 2017, suma totală a contractului a constituit 4 945,38 de dolari SUA din

care 2 620 de dolari SUA – cota-parte din împrumut, suma de 1 340,26 de dolari

SUA - dobânda contractuală, suma de 880,32 de dolari SUA - comision.

Distinct din cele relatate, Colegiul a considerat că instanța de fond corect a

remarcat faptul că contractul de împrumut care formează obiectul acestei cauze,

constituie indubitabil un contract de adeziune, în care clauzele sunt formulate în

prealabil de către ÎCS „Express Leasing” SRL, întrucât ele nu se negociază,

acceptarea lor fiind o condiție pentru a încheia orice contracte cu compania

reclamantă, consumatorul neavând posibilitatea de a influența conținutul lor, fiind

pus în situația de a accepta încheierea contractului în condițiile impuse ori de a

renunța la încheierea lui. Prin urmare, consimțământul dat de consumator la

momentul încheierii contractului, instanța de fond corect l-a considerat inexistent,

întrucât a fost exprimat în contextul unei stări de constrângere financiară, stare de

care ÎCS „Express Leasing” SRL ca comerciant, a înțeles să se folosească și astfel

să impună obligații excesive contractantului aflat într-o poziție defavorabilă. Odată

stabilit caracterul de adeziune al contractului și inexistența unui consimțământ

valabil, nulitatea clauzelor abuzive, care impun dobânzi camuflate sub comision,

este absolută.

La acest compartiment, Colegiul a atestat că instanța de fond just a conchis că

clauza contractuală din pct. 2.4 care prevede achitarea de către „împrumutător a

unui comision de acordare a împrumutului indicat în Condițiile speciale și care este

nerambursabilă”, precum și clauza contractuală din pct. 2.6 privind perceperea

unui comision de administrare sunt drept abuzive.

Or, mărimea totală a comisionului lunar constituie 880,32 de dolari SUA, iar

cel al dobânzii contractuale este 1340 de dolari SUA, raportate la un împrumut de

2 620 de dolari SUA. Astfel, instanța de fond corect a apreciat comisionul lunar

inclus în contract ca fiind de fapt încă o dobândă contractuală, întrucât îndeplinește

funcțiile acesteia, iar reclamantul - apelant nu a putut oferi explicații relevante

perceperii unui comision de acordare.

Din acest punct de vedere, instanța de fond just a conchis că perceperea dublă

a dobânzilor contractuale contravine legislației în vigoare, motiv pentru care

urmează a fi constatată nulitatea acestei clauze. Or, în conformitate cu prevederile

4

art. 217 alin. (1) Cod civil nulitatea absolută a actului juridic poate fi invocată de

orice persoană care are un interes născut și actual. Instanța de judecată o invocă din

oficiu.

Prin prisma art. 220 alin. (2) Cod civil, Colegiul a remarcat că contractul

semnat între părți este unul cadru (tipizat), clauzele fiind stabilite unilateral de

către reclamantul fără ca împrumutatul să poată influența schimbarea lor respectiv,

având doar opțiunea să-l semneze sau nu.

La fel, Colegiul a stabilit și alte motive ce indică la corectitudinea soluției

primei instanței și impun respingerea cererii de apel depuse.

În acest sens Colegiul a specificat că Curtea de Justiție a Uniunii Europene a

statuat, în cauza C-168/05, importanța protecției consumatorului, a determinat în

mod particular legislația comunitară să prevadă, în art. 6 paragraful 1 al Directivei

93/13/CEE, că clauzele abuzive, cuprinse într-un contract încheiat între un

consumator și un profesionist, nu sunt obligatorii pentru consumator.

Aceasta este o dispoziție imperativă care având în vedere poziția de

inferioritate a unei părți a contractului, este menită să înlocuiască echilibrul formal,

pe care contractul îl stabilește între drepturile și obligațiile părților contractante și

are ca efect impunerea unui echilibru real care restabilește egalitatea între părți. Or,

impunerea unei clauze aflată într-o corelație disproporționat de mare cu însuși

valoarea creditului obținut, prezintă un abuz.

Instanța de apel a pus în evidență faptul că în temeiul art. 5 alin. (1) al Legii

nr. 256 din 9 decembrie 2011 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu

consumatorii, în vigoare la momentul încheierii contractelor menționate, o clauză

contractuală nefiind negociată în mod individual cu consumatorul este abuzivă în

cazul în care creează, contrar cerințelor de bună-credință, prin ea însăși sau

împreună cu alte prevederi din contract, în detrimentul consumatorului, un

dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților care decurg din

contract.

Prin urmare, în cauza din speță, instanța de fond just a constatat că clauzele cu

privire la încasarea comisionului de monitorizare se înscriu în definiția legală

stabilită de art. 5 alin. (1) al Legii nr. 256 din 9 decembrie 2011.

Colegiul a mai reținut că instanța de fond just a conchis că toate costurile ce

apar în legătură monitorizarea și administrarea acestora sunt acoperite prin

perceperea dobânzii, în speță în mărime de 1 340,18 de dolari SUA, creditorul

nejustificând în mod credibil de ce mai sunt necesare și comisioane de administrare

și/ sau monitorizare.

Astfel, stabilind nulitatea prevederilor contractuale privind încasarea

comisionului lunar și comisionului de acordare, solicitarea reclamantului cu privire

la încasarea cotei-părți din corpul împrumutului în mărime de 1 891,62 de dolari

SUA și ratele restante în mărime de 302,38 dolari SUA, instanța de fond just le-a

admis parțial, cu excluderea sumelor ce reprezintă comisioanele calculate în

temeiul 1.2 și 1.4 din Condiții speciale și respectiv pct. 2.3 și 2.6 din contract

Condiții generale.

La acest compartiment, Colegiul a relatat faptul că în sensul art. 5 alin. (1) al

Legii nr. 256 din 9 decembrie 2011 privind clauzele abuzive în contractele

încheiate cu consumatorii, aceste comisioane de monitorizare a împrumutului nu

au fost negociate cu pârâtul, or, nu este clar pentru ce a perceput comisionul de

monitorizare, justificarea cuantumul sumelor stabilite cu acest titlu și criteriile

pentru a se verifica modul de calcul al acestor comisioane. Mai mult, din contractul

5

de împrumut, nu este stabilit clar și expres în ce constă activitatea întreprinderii,

care sunt serviciile prestate la monitorizarea împrumutului, pentru care se

încasează comisioanele, pentru care servicii se încasează aceste comisioane.

Din acest punct de vedere, instanța de fond corect a reținut ca aceste

comisioane de monitorizare, calculate și percepute lunar, disimulează, de fapt, un

procent consistent de dobândă, mărind artificial costul efectiv al împrumutului și,

în plus, creând întreprinderii un avantaj concurențial contrar uzanțelor de bună

credință față de celelalte întreprinderi. Aceste comisioane nu reprezintă altceva

decât o dobândă mascată care, pe lângă faptul că lezează interesele economice ale

clientului, aduce atingere și mediului concurențial al întreprinderii, prin

prezentarea unor dobânzi doar aparent reduse, dar care, de fapt, disimulează un

spor de dobânda sub denumirea de comision. Această disimulare a dobânzii

echivalează cu un dol întrucât, în mod evident, o dobândă (aparent) redusă atrage

mai mulți clienți. Disimularea unei părți a dobânzii sub denumirea de comision

este o dovada absolut convingătoare a relei credințe a întreprinderii care percepe

astfel de comisioane, întrucât, reprezintă o modalitate de inducere în eroare a

clienților (consumatorilor), prin prezentarea de dobânzi avantajoase. Din sensul

normei citate rezultă că manifestarea de voință a ambelor părți, ceea ce în speță nu

există, deoarece contractul este unul de adeziune, încheiat cu consumatorul.

Prin urmare, consimțământul dat de consumator la momentul încheierii

contractului este considerat de legiuitor inexistent întrucât a fost exprimat în

contextul unei stări de constrângere financiară, stare de care OCN ÎCS „Express

Leasing & Microcredit” SRL, ca comerciant, a înțeles să se folosească și astfel să

impună obligații excesive cocontractantului aflat într-o poziție defavorabilă.

În acest sens, instanța de apel reține că, instanța de fond just a luat în

considerație faptul că constatând nulitatea absolută a clauzelor care reglementează

plata unui comision de monitorizare, urmează a fi respinse și pretențiile

reclamantului privire la încasarea sumei comisionului potrivit graficului de

rambursare.

La 29 septembrie 2021, OCN ÎCS „Express Leasing & Microcredit” SRL a

declarat recurs, prin care a solicitat casarea deciziei instanței de apel și hotărârii

primei instanțe în partea respingerii pretențiilor cu pronunțarea unei noi hotărâri de

admitere integrală a acțiunii.

În motivarea recursului s-a indicat că instanțele de judecată la examinarea

cauzei nu au constatat just și au dat o apreciere incorectă situației de fapt, mai mult

nu au examinat cauza sub toate aspectele și nu au stabilit cu certitudine raportul

juridic litigios, circumstanțele de fapt caracteristice raportului juridic.

Totodată, s-au invocat aceleași argumente și circumstanțe factologice care au

fost invocate pe parcursul examinării cauzei în instanțele ierarhic inferioare, cărora

le-a fost dată apreciere, redând conținutul prevederilor normelor legale, dar fără a

demonstra prin careva probe, încălcarea sau aplicarea eronată de către instanțele de

judecată a normelor legale aplicabile speței.

În contextul prevederilor art. 434 alin. (1) Cod de procedură civilă, recursul se

declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale,

dacă legea nu prevede altfel.

Curtea de Apel Chișinău a pronunțat decizia contestată la 9 iunie 2021 și a

expediat-o participanților la proces la 29 iulie 2021 (f.d. 224-225, Vol. I), astfel,

recursul declarat la 29 septembrie 2021, este în termen.

6

În conformitate cu art. 439 alin. (2) și (3) din Codul de procedură civilă, după

parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilității

recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înștiințarea

despre necesitatea depunerii obligatorii a referinței timp de o lună de la data

primirii acesteia.

Judecătorul raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor

invocate în recurs și face un raport verbal în fața completului de judecată instituit

în conformitate cu alin. (2).

Prin prisma art. 439 alin. (2) din Codul de procedură civilă, la 26 octombrie

2021 instanța de recurs a comunicat intimatei recursul, informând despre

necesitatea depunerii referinței.

Astfel, la 19 noiembrie 2021, prin intermediul oficiului poștal, Tatiana Erhan,

reprezentată de avocatul Marina Frecauțan, a depus referință, prin care a solicitat

declararea inadmisibilă a recursului.

Examinând temeiurile recursului declarat de OCN ÎCS „Express Leasing &

Microcredit” SRL, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră recursul ca inadmisibil din

următoarele considerente.

În conformitate cu art. 432 alin. (1) Cod de procedură civilă, părțile și alți

participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă

încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a

normelor de drept procedural.

Alineatele (2) și (3) ale aceluiași articol prevăd exhaustiv cazurile în care se

consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate

sau aplicate eronat, iar alin. (4) stabilește că săvârșirea altor încălcări decât cele

indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în

măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a cauzei

sau în cazul în care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către

instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la

încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) Cod de procedură civilă, cererea de

recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în

temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) Cod de procedură civilă.

Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de OCN ÎCS „Express Leasing

& Microcredit” SRL nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2),

(3) și (4) Cod de procedură civilă.

Astfel, argumentele invocate în recursul declarat se referă la dezacordul

recurentului cu soluția pronunțată de către instanța de apel, însă nu relevă

încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material, respectiv

nu constituie temei de casare a deciziei contestate.

Totodată, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție reține că recursul exercitat conform secțiunii II-a are

caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material și procedural,

verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia ei în fapt.

În acest context, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție reiterează și faptul că procedura

admisibilității constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se

încadrează în cele prevăzute în art. 432, alin. (2), (3) și (4) Cod de procedură civilă.

7

În această ordine de idei, completul Colegiului precizează că, în contextul

normelor procedurale din Secțiunea a II-a, Capitolul XXXVIII Cod de procedură

civilă, instanța de recurs nu verifică modul de apreciere a probelor de către

instanțele de fond și de apel. Forța atribuită unei probe sau alteia, coraportul dintre

probe, suficiența probelor și concluziile făcute în urma probațiunii sunt în afara

controlului instanței de recurs.

Prin prisma art. 432 alin. (4) Cod de procedură civilă, instanța de recurs poate

interveni în materia probațiunii doar sub aspect procedural și anume dacă se invocă

că instanța de apel a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând în mod flagrant

regulile de apreciere a probelor stabilite în art. 130 Cod de procedură civilă, însă,

din recursul declarat nu rezultă argumentul privind încălcarea flagrantă a regulilor

de apreciere a probelor.

În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a relevat în

jurisprudența sa constantă, rezultând din prevederile art. 6 § 1 al Convenției

Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, că

nu se impune motivarea în detaliu a unei decizii prin care o instanță de recurs,

întemeindu-se pe dispoziții legale specifice, respinge recursul declarat împotriva

sentinței pronunțate de o instanță inferioară, ca fiind lipsit de șanse de succes

(cauza Rebai și alții contra Franței, Comisia Europeană a Drepturilor Omului, 25

februarie 1995, nr.26561/1995).

În circumstanțele menționate, completul Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a

recunoaște recursul declarat de OCN ÎCS „Express Leasing & Microcredit” SRL,

ca fiind inadmisibil.

În conformitate cu art. 433 lit. a), 440 alin. (1) Cod de procedură civilă,

completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție

d i s p u n e :

Se consideră inadmisibil recursul declarat de Organizația de Creditare

Nebancară Întreprinderea cu Capital Străin „Express Leasing & Microcredit”

Societate cu Răspundere Limitată, împotriva deciziei din 9 iunie 2021 a Curții de

Apel Chișinău.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

judecătorul Svetlana Filincova

judecătorii Victor Burduh

Galina Stratulat

8