2rh-115/21 — cu privire la luarea din familie a copiilor si decăderea din drepturile părintesti
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- cu privire la luarea din familie a copiilor si decăderea din drepturile părintesti
- Temei legal
- temeiurile declarării revizuirii
2rh-115/21 — cu privire la luarea din familie a copiilor si decăderea din drepturile părintesti (Curtea Supremă de Justiție, 2021)
Dosarul nr. 2rh-115/2021 prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Centru (jud. Al. Sandu) instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. A. Pahopol, V. Mihaila, Iu. Cotruță) de recurs: Curtea Supremă de Justiție (jud. Sv. Filincova, G. Stratulat, Iu. Bejenaru) Î N C H E I E R E 10 noiembrie 2021 mun. Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, în componența: Președintele ședinței, judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Galina Stratulat Iurie Bejenaru examinând cererea de revizuire depusă de Anna Rocoman, reprezentată de avocatul Iurie Mihalache, în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Direcția pentru Protecția Drepturilor Copilului sectorul Rîșcani, mun.
Chișinău în interesul copiilor minori XXXXXXXX și XXXXXXXX împotriva Annei Rocoman cu privire la luarea din familie a copiilor și decăderea din drepturile părintești, împotriva deciziei din 22 septembrie 2021 a Curții Supreme de Justiție, c o n s t a t ă: La 09 octombrie 2020, Direcția pentru Protecția Drepturilor Copilului sectorul Rîșcani, mun. Chișinău a depus cerere de chemare în judecată în interesul copiilor minori XXXXXXXX și XXXXXXXX împotriva Annei Rocoman cu privire la luarea din familie a copiilor și decăderea din drepturile părintești. Prin hotărârea din 14 decembrie 2020 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, a fost admisă parțial, acțiunea depusă de Direcția pentru Protecția Drepturilor Copilului sectorul Rîșcani mun.
Chișinău în interesul copiilor minori XXXXXXXXX și XXXXXXXX, a fost dispusă luarea copiilor din familie și a fost respins capătul de cerere privind decăderea din drepturile părintești. Nefiind de acord cu hotărârea primei instanțe, la 30 decembrie 2020, Anna Rocoman, a declarat apel nemotivat împotriva hotărârii din 14 decembrie 2020 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru. Prin încheierea din 16 februarie 2021 a Curții de Apel Chișinău, nu s-a dat curs cererii de apel, oferindu-i apelantei Anna Rocoman un termen rezonabil de 15 zile din data recepționării prezentei încheieri, pentru a depune, prin intermediul biroului de monitorizare și relații publice al Curții de Apel Chișinău, a cererii de apel motivate și a bonului de plată a taxei de stat în cuantum de 75 de lei.
Prin încheierea din 23 martie 2021 a Curții de Apel Chișinău, a fost restituit apelul declarat de Anna Rocoman împotriva hotărârii din 14 decembrie 2020 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, din motivul că, apelantul nu a îndeplinit în 1 termen indicațiile instanței de apel din încheierea emisă în conformitate cu art. 368 alin. (1) din Codul de procedură civilă. La 25 iunie 2021, prin intermediul oficiului poștal, Anna Rocoman, reprezentată de avocatul Iurie Mihalache, a declarat recurs împotriva încheierii din 23 martie 2021 a Curții de Apel Chișinău, solicitând admiterea recursului, casarea încheierii contestate cu remiterea cauzei spre rejudecare în instanța de apel. Prin decizia din 22 septembrie 2021 a Curții Supreme de Justiție, a fost respins recursul declarat de Anna Rocoman, reprezentată de avocatul Iurie Mihalache.
A fost menținută încheierea din 23 martie 2021 a Curții de Apel Chișinău, în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Direcția pentru Protecția Drepturilor Copilului sectorul Rîșcani, mun. Chișinău în interesul copiilor minori XXXXXXXX și XXXXXXXX împotriva Annei Rocoman cu privire la luarea din familie a copiilor și decăderea din drepturile părintești. La 07 octombrie 2021, prin intermediul poștei electronice, Anna Rocoman, reprezentată de avocatul Iurie Mihalache, a depus cerere de revizuire împotriva deciziei din 22 septembrie 2021 a Curții Supreme de Justiție, prin care a solicitat admiterea cererii, casarea deciziei și examinarea recursului. În motivarea cererii de revizuire Anna Rocoman, reprezentată de avocatul Iurie Mihalache a invocat ilegalitatea deciziei din 22 septembrie 2021 a Curții Supreme de Justiție.
În conformitate cu art. 452 alin. (11) din Codul de procedură civilă, dacă examinarea cererii de revizuire este de competența Curții Supreme de Justiție sau a instanței de apel, ședințele se desfășoară fără înștiințarea participanților la proces. În conformitate cu art. 453 alin. (1), lit. a) din Codul de procedură civilă, după ce examinează cererea de revizuire, instanța poate emite încheiere de respingere a cererii de revizuire ca fiind inadmisibilă. Examinând cererea de revizuire, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că, aceasta urmează a fi respinsă ca fiind inadmisibilă din considerentele ce urmează.
În conformitate cu art. 3 din Codul de procedură civilă, instanțele judecătorești aplică legile procedurale civile în vigoare la data judecării cauzei civile, efectuării actelor de procedură sau executării actelor instanței judecătorești (hotărâri, încheieri, decizii, ordonanțe), precum și a actelor unor alte autorități în cazurile prevăzute de lege. Noua lege procedurală nu duce la modificarea efectelor juridice deja produse ca rezultat al aplicării legii abrogate și nule desființează. De la data intrării în vigoare a noii legi procedurale, efectele vechii legi încetează dacă noua lege nu prevede altfel. Legea procedurală civilă, care impune obligații noi, anulează sau reduce drepturile procedurale ale participanților la proces, limitează exercitarea unor drepturi ori stabilește sancțiuni procedurale noi sau suplimentare, nu are putere retroactivă.
Prin Legea nr. 17 din 05 aprilie 2018, în vigoare din 01 iunie 2018, s-a stabilit categoriile de încheieri care pot fi separat supuse revizuirii. Astfel, în conformitate cu art. 446 alin. (1) și (2) din Codul de procedură civilă, pot fi supuse revizuirii hotărârile, ordonanțele, încheierile și deciziile irevocabile ale tuturor instanțelor judecătorești, în condițiile prezentului capitol. 2 Încheierile de încetare a procesului conform art. 265 lit. c) și d) din Codul de procedură civilă, precum și cele, prin care se respinge acțiunea ca fiind tardivă conform art. 1861 din Codul de procedură civilă pot fi supuse revizuirii. Încheierile judecătorești care nu se referă la fondul cauzei, precum și deciziile emise în privința acestora nu se supun revizuirii.
La caz, se reține că, Anna Rocoman, reprezentată de avocatul Iurie Mihalache a depus cerere de revizuire împotriva deciziei din 22 septembrie 2021 a Curții Supreme de Justiție. Or, prin decizia din 22 septembrie 2021 a Curții Supreme de Justiție a fost respins recursul declarat de Anna Rocoman, reprezentată de avocatul Iurie Mihalache. A fost menținută încheierea din 23 martie 2021 a Curții de Apel Chișinău, în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Direcția pentru Protecția Drepturilor Copilului sectorul Râșcani, mun. Chișinău în interesul copiilor minori XXXXXXXX și XXXXXXXX împotriva Annei Rocoman cu privire la luarea din familie a copiilor și decăderea din drepturile părintești, încheiere care nu se referă la fondul cauzei.
Or, încheierile judecătorești care nu se referă la fondul cauzei, precum și deciziile emise în privința acestora nu se supun revizuirii. Sub acest aspect, se va menționa că, argumentele indicate în cererea de revizuire sunt irelevante, având în vedere că, se solicită revizuirea unui act de dispoziție judecătoresc, care în virtutea legii nu se supune revizuirii. Astfel, din considerentele menționate și având în vedere faptul că, decizia din 22 septembrie 2021 a Curții Supreme de Justiție nu poate fi obiect al revizuirii, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a respinge cererea de revizuire ca fiind inadmisibilă.
În conformitate cu art. 269-270 și art. 453 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură civilă, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție d i s p u n e : Se respinge ca fiind inadmisibilă cererea de revizuire depusă de Anna Rocoman, reprezentată de avocatul Iurie Mihalache împotriva deciziei Curții Supreme de Justiție din 22 septembrie 2021, în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Direcția pentru Protecția Drepturilor Copilului sectorul Rîșcani, mun. Chișinău în interesul copiilor minori XXXXXXXX și XXXXXXXX împotriva Annei Rocoman cu privire la luarea din familie a copiilor și decăderea din drepturile părintești. Încheierea nu se supune niciunei căi de atac.
Președintele ședinței, Judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Galina Stratulat Iurie Bejenaru 3
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.