2ra-1624/21 — repararea prejudiciului material si moral

Dosarul nr. 2ra-1624/21

Prima instanță: (Judecătoria Chișinău, sediul Centru) A. Ciubotaru

Instanța de apel: (Curtea de Apel Chișinău) M. Guzun, A. Malîi, I. Dutca

Î N C H E I E R E

27 octombrie 2021 mun. Chișinău

Colegiul Civil, Comercial și de Contencios Administrativ al

Curții Supreme de Justiție,

în componența:

Președintele completului, judecătorul Ala Cobăneanu

judecătorii Mariana Pitic

Dumitru Mardari

examinând admisibilitatea recursului declarat de către Vdovicenco Petru,

reprezentat de Vdovicenco Valentina,

în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Vdovicenco Petru

împotriva Valentinei Cojocaru cu privire la repararea prejudiciului material și

compensarea cheltuielilor de judecată,

împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 26 mai 2021,

c o n s t a t ă :

La 17 iunie 2019, Vdovicenco Petru a depus cerere de chemare în judecată

împotriva Valentinei Cojocaru cu privire la repararea prejudiciului material și

compensarea cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii, Vdovicenco Petru a menționat că este proprietarul

XXXXX.

În perioada 12-22 martie 2019, apartamentul său a fost inundat.

Prin actul de examinare a elementelor constructive în apartamentul XXXXX,

întocmit de ÎMGFL nr. 1 la 01 aprilie 2019, s-a constatat faptul inundării de mai

multe ori a apartamentului ce-i aparține cu drept de proprietate, sursa inundării

fiind apartamentul XXXXX, ce-i aparține cu drept de proprietate Valentinei

Cojocaru, în rezultatul inundării fiind depistate scurgeri în baie, coridor, bucătărie

și camera de zi și pete de culoare galbenă.

Potrivit raportului de expertiză din 08 aprilie 2019, s-a stabilit că defectele

vizibile, depistate în interiorul bunului imobil, nu pot fi înlăturate, astfel prejudiciul

cauzat constituie suma de 58 176,55 de lei.

La 22 aprilie 2019, în adresa pârâtei a fost a fost expediată somația privind

achitarea prejudiciului, însă aceasta a rămas fără răspuns.

1

Vdovicenco Petru a solicitat încasarea de la Cojocaru Valentina a sumei de

58 176,55 de lei cu titlu de prejudiciu material, încasarea sumei de 3 200 lei cu titlu

de cheltuieli pentru efectuarea expertizei, încasarea sumei de 61,20 de lei cu titlu

de cheltuieli pentru eliberarea informației din Registrul bunurilor imobile și

încasarea sumei de 1 844,63 de lei cu titlu de taxă de stat.

Prin hotărârea Judecătoriei Chișinău, sediul Centru din 23 octombrie 2020,

s-a admis parțial cererea de chemare în judecată depusă de Vdovicenco Petru.

S-a încasat de la Cojocaru Valentina în beneficiul lui Vdovicenco Petru suma

de 10 000 lei cu titlu de prejudiciu material.

S-a încasat de la Cojocaru Valentina în beneficiul lui Vdovicenco Petru suma

de 922,31 de lei cu titlu de taxă de stat și suma de 1 711 lei cu titlu de cheltuieli

judiciare.

În rest, acțiunea a fost respinsă.

Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 26 mai 2021, s-a respins apelul

declarat de Vdovicenco Petru.

S-a admis apelul declarat de Cojocaru Valentina.

S-a casat hotărârea Judecătoriei Chișinău, sediul Centru din 23 octombrie

2020 și s-a emis o nouă hotărâre, prin care:

S-a respins cererea de chemare în judecată depusă de Vdovicenco Petru.

S-a încasat de la Vdovicenco Petru în beneficiul Valentinei Cojocaru suma de

5 000 lei cu titlu de cheltuieli de asistență juridică suportate în instanța de fond și

suma de 3 000 lei pentru instanța de apel.

Pentru a decide astfel, instanța de apel cu referire la circumstanțele cauzei a

reținut că Vdovicenco Petru este proprietarul XXXXX.

La fel, instanța de apel a stabilit că în perioada 21-22 martie 2019,

apartamentul reclamantului a fost inundat, iar potrivit actului de examinare a

elementelor constructive al apartamentului reclamantului, comisia constituită din

membrii ÎMGFL 1, a indicat că, apartamentul menționat a fost inundat de mai

multe ori din apartamentul XXXXX, la momentul verificării fiind depistate urme

de scurgeri.

Totodată, instanța de apel a constatat că în perioada indicată de reclamant

21-22 martie 2019, în care ar fi avut loc scurgerile în apartamentul său, proprietarul

apartamentului XXXXX de la care s-a produs scurgerea, a fost Reaguzova Ana,

apartamentul fiind în posesia și folosința exclusivă a acesteia, care însă la data de

XXXXX, a decedat.

Ulterior după decesul acesteia, dreptul de proprietate asupra apartamentului

XXXXX, a fost dobândit de Cojocaru Valentina, în temeiul contractului de

înstrăinare a bunului cu condiția întreținerii pe viață din 17 iunie 1999, după

decesul Anei Reaguzova.

De asemenea, instanța de apel a stabilit că, potrivit extrasului din Registrul

bunurilor imobile, proprietara apartamentului XXXXX, în prezent este Varaxina

Alexandra, în temeiul contractului de vânzare-cumpărare din 27 decembrie 2019,

prin urmare, Cojocaru Valentina nu poate purta răspundere delictuală pentru

pretinsele prejudicii materiale cauzate reclamantului ca urmare a pretinsei inundații

care ar fi avut loc la 21 - 22 martie 2019, or, aceasta a devenit proprietară

2

apartamentului numai după decesul beneficiarei întreținerii pe viață, iar ulterior

apartamentul a fost înstrăinat, or, probe ce ar confirma că apartamentul s-ar fi aflat

în posesia Valentinei Cojocaru, nu au fost prezentate.

Mai mult ca atât, instanța de apel a reiterat că Vdovicenco Petru a efectuat

reparație în apartament, fiind înlăturate toate urmele inundației din 21-22 martie

2019, fapt reținut din actele cauzei, iar potrivit recipisei anexate la dosar din

18 februarie 2020, se reține că, Chitic Valeria i-a achitat reclamantului din numele

proprietarei apartamentului XXXXX, Araxina Alexandra, prejudiciul material în

urma inundației din 05 ianuarie 2020 în sumă de 12 000 lei.

Concomitent, instanța de apel a concluzionat că deoarece apelul depus de

Cojocaru Alexandra a fost admis, acțiunea reclamantului fiind respinsă, este

justificată cererea apelantei cu privire la compensarea cheltuielilor de asistență

juridică suportate de către aceasta în legătură cu examinarea prezentei cauze în

instanța de fond și apel.

La 08 septembrie 2021, Vdovicenco Petru, reprezentat de Vdovicenco

Valentina, a declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel, prin care a solicitat

admiterea recursului, casarea integrală a deciziei instanței de apel, casarea hotărârii

instanței de fond în partea respingerii pretențiilor, cu admiterea integrală a acțiunii.

Recurentul Vdovicenco Petru, în motivarea recursului a invocat că la

examinarea cauzei nu a fost aplicată legea care trebuia aplicată, precum și faptul că

a fost aplicată o lege care nu trebuia să fie aplicată.

Recurentul a menționat că este inadmisibilă poziția instanței de apel cu

referire la faptul că la momentul inundației, Cojocaru Valentina nu era proprietara

apartamentului XXXXX, motiv pentru care ultima nu se face responsabilă de

repararea prejudiciului cauzat ca urmare a scurgerii.

Or, potrivit extrasului din Registrul bunurilor imobile din 22 aprilie 2019,

anume Cojocaru Valentina este proprietara apartamentului și posesoarea

nemijlocită a acestuia.

Astfel, potrivit contractului de vânzare-cumpărare cu condiția întreținerii pe

viață din 17 iunie 1999, întreținătoarea Cojocaru Valentina intră în posesia bunului

de la data autentificării, cu excepția unei odăi.

Prin urmare, anume Cojocari Valentina este responsabilă de repararea

prejudiciului cauzat în urma inundației, or, nu a prezentat probe care să confirme

posesiunea apartamentului XXXXX de către altă persoană.

La 28 septembrie 2021, instanța de recurs a expediat în adresa intimatei copia

recursului, iar la 20 octombrie 2021, avocatul Popa Grigore a depus în interesele

Valentinei Cojocaru referință la recursul declarat de Vdovicenco Petru, prin care a

solicitat să fie considerat ca inadmisibil.

Cu referire la termenul de declarare a recursului, instanța de recurs

menționează că, Curtea de Apel Chișinău a emis dispozitivul deciziei la 26 mai

2021, iar la 19 iulie 2021, decizia motivată a instanței de apel a fost expediată în

adresa părților prin intermediul poștei electronice (f.d. 226 Vol. I).

În conformitate cu art. 434 din Codul de procedură civilă, recursul se declară

în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale, dacă

legea nu prevede altfel. Termenul de 2 luni este termen de decădere și nu poate fi

3

restabilit.

Recursul a fost declarat la 08 septembrie 2021, respectiv se consideră depus

în termenul prevăzut de art.434 din Codul de procedură civilă.

În conformitate cu art. 439 alin. (2) și (3) din Codul de procedură civilă, după

parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilității

recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înștiințarea

despre necesitatea depunerii obligatorii a referinței timp de o lună de la data

primirii acesteia. Judecătorul raportor verifică încadrarea în prevederile legii a

temeiurilor invocate în recurs și face un raport verbal în fața completului de

judecată instituit în conformitate cu alin. (2).

Examinînd temeiurile recursului completul Colegiului Civil, Comercial și de

Contencios Administrativ al Curții Supreme de Justiție reține următoarele.

Temeiurile de declarare a recursului sunt prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și

(4) din Codul de procedură civilă.

În conformitate cu art. 433 lit. a) din Codul de procedură civilă, cererea de

recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în

temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4).

Instanța de recurs reține, că examinarea admisibilității recursului presupune

verificarea conformității temeiurilor invocate în cererea de recurs cu temeiurile

prevăzute în art. 432 din Codul de procedură civilă.

La caz, Colegiul constată că argumentele invocate în cererea de recurs nu se

încadrează în limitele stabilite de norma indicată, respectiv nu constituie temei de

casare a deciziei recurate, or, motivele recursului sunt similare celor invocate în

cadrul judecării pricinii, asupra căror instanța de apel s-a pronunțat.

Dezacordul recurentului cu decizia instanței de apel, relatarea situației nu

constituie un temei de casare a deciziei recurate, or, recursul exercitat conform

secțiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material și

procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia în fapt.

Totodată, completul Colegiului Civil, Comercial și de Contencios

Administrativ al Curții Supreme de Justiție reține că, potrivit regulilor din

Secțiunea a II-a din Capitolul XXXVIII Codul de procedură civilă, instanța de

recurs nu verifică modul de apreciere a probelor de către instanțele de fond și de

apel. Forța atribuită unei probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficiența

probelor și concluziile făcute în urma probațiunii sunt în afara controlului instanței

de recurs.

Prin prisma art. 432 alin. (4) din Codul de procedură civilă, instanța de recurs

poate interveni în materia probațiunii doar sub aspect procedural și anume dacă se

invocă că instanța de apel a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând în mod

flagrant regulile de apreciere a probelor stabilite în art. 130 din Codul de procedură

civilă.

Din recursul declarat nu rezultă că instanța a apreciat arbitrar probele.

În acest sens Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudența sa

constantă statuează că, dreptul de acces la instanțe nu este absolut. Există limitări

implicit admise (Golder împotriva Regatului Unit, p.38; Stanev împotriva

Bulgariei (MC), p. 230). Acesta este în special cazul condițiilor de admisibilitate a

4

unui recurs, întrucât prin însăși natura sa necesită o reglementare din partea

statului, care se bucură în această privință de o anumită marjă de apreciere (Luordo

împotriva Italiei, p. 85). Condițiile de admisibilitate ale unui recurs pot fi mai

stricte decât pentru un apel (Levages Prestations Services împotriva Franței, p. 45).

Curtea a mai reiterat că, modul de aplicare a articolului 6 procedurilor în fața

instanțelor ierarhic superioare depinde de caracteristicile speciale ale procedurilor

respective; trebuie ținut cont de totalitatea procedurilor în sistemul de drept

național și de rolul instanțelor ierarhic superioare în acest sistem (a se vedea Botten

v. Norway, hotărâre din 19 februarie 1996, Reports 1996-I, p. 141, § 39).

La fel, conform jurisprudenței Curții, procedurile cu privire la admisibilitatea

căii de atac și procedurile care implică doar chestiuni de drept, și nu chestiuni de

fapt pot fi conforme cu cerințele articolului 6 § 1 (a se vedea Helmers c. Suediei 9

octombrie 1991, § 31, Seria A, nr. 212-A).

În conformitate cu art. 440 alin. (1) din Codul de procedură civilă, în cazul în

care se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din

3 judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra

inadmisibilității recursului. Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu

conține nici o referire cu privire la fondul recursului.

Avînd în vedere cele expuse mai sus, recursul declarat de Vdovicenco Petru,

reprezentat de Vdovicenco Valentina, nu se încadrează în temeiurile prevăzute la

art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă și, drept urmare, este

inadmisibil.

În conformitate cu art. 270, art. 433 lit. a) și art. 440 alin. (1) din Codul de

procedură civilă, completul Colegiului Civil, Comercial și de Contencios

Administrativ al Curții Supreme de Justiție

d i s p u n e :

Se declară inadmisibil recursul înaintat de Vdovicenco Petru, reprezentat de

Vdovicenco Valentina.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

judecătorul Ala Cobăneanu

judecătorii Mariana Pitic

Dumitru Mardari

5