3ra-940/21 — anularea actului administrativ

3ra-940/21 — anularea actului administrativ (Curtea Supremă de Justiție, 2021)

Dosarul nr.3ra-940/21

Prima instanță: Curtea de Apel Chișinău (jud: A. Minciuna, I. Muruianu, E. Palanciuc)

Î N C H E I E R E

20 octombrie 2021 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componentă:

Președintele completului, judecătorul Maria Ghervas

judecătorii Victor Burduh

Nina Vascan

examinând admisibilitatea recursului depus de Consiliul Superior al

Procurorilor,

în cauza de contencios administrativ, intentată la cererea de chemare în

judecată depusă de Mariana Cazacu împotriva Consiliului Superior al Procurorilor cu

privire la anularea actului administrativ,

împotriva hotărârii din 24 mai 2021 a Curții de Apel Chișinău, prin care a fost

admisă acțiunea în contencios administrativ, la cererea de chemare în judecată depusă

de Mariana Cazacu împotriva Consiliului Superior al Procurorilor,

c o n s t a t ă :

La data de 26 februarie 2021, reclamanta Mariana Cazacu a depus cerere de

chemare în judecată împotriva Consiliului Superior al Procurorilor cu privire la

anularea hotărârii Consiliului Superior al Procurorilor nr. 1-103/2020 din

29 octombrie 2020 cu privire la examinarea contestației împotriva hotărârii

Colegiului de disciplină și etică nr. 3-84/20 din 10 iulie 2020, adoptată în privința

procurorului Mariana Cazacu.

În motivarea cererii de chemare în judecată reclamanta Mariana Cazacu a

invocat că, activează în organele Procuraturii din anul 2012, fiind numită în funcția

de procuror în Procuratura sectorului Râșcani, mun. Chișinău, conform ordinului

Procurorului General nr. 264-p din 15 martie 2012. Iar, din data de

21 noiembrie 2017 a fost numită în funcția de procuror în Procuratura pentru

Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale.

Reclamanta a menționat că, în baza ordinului Procurorului General

nr. 1549-p din 22 octombrie 2019, Marianei Cazacu i-a fost acordat concediu parțial

1

plătit pentru îngrijirea copilului până la atingerea vârstei de 3 ani, cu suspendarea din

funcție de la 01 noiembrie 2019 până la 12 august 2022.

Ulterior, prin ordinul Procurorului General nr. 1725-p din

26 noiembrie 2020, reclamanta Mariana Cazacu a fost reîncadrată în funcția de

procuror în Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze

Speciale, după revenirea din concediul parțial plătit pentru îngrijirea copilului, din

data de 01 decembrie 2020.

Reclamanta a învederat că, la data de 27 mai 2020, adică, în perioada aflării

acesteia în concediul parțial plătit pentru îngrijirea copilului, a fost expediată

Inspecției procurorilor pentru soluționare sesizarea lui Ion Caracuian, procuror-șef

interimar al Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze

Speciale, cu privire la faptele ce pot constitui abateri disciplinare comise de către

procurorul în Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze

Speciale, Mariana Cazacu.

Potrivit sesizării înaintate, în urma verificării materialelor cauzei penale

nr. XXXXX, s-a stabilit că procurorul Mariana Cazacu ar fi comis încălcări

procesuale penale, în cadrul exercitării urmăririi penale în cauza penală.

Prin hotărârea Colegiului de disciplină și etică de pe lângă Consiliul Superior

al Procurorilor nr. 3-84/20 din 10 iulie 2020, urmare a examinării procedurii

disciplinare nominalizate, s-a dispus încetarea procedurii disciplinare intentată în

privința procurorului în Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și

Cauze Speciale, Mariana Cazacu, din motiv că, nu s-a constatat comiterea unei abateri

disciplinare.

Prin hotărârea Consiliului Superior al Procurorilor nr. 1-103/2020 din

29 octombrie 2020 cu privire la examinarea contestației împotriva hotărârii

Colegiului de disciplină și etică nr. 3-84/20 din 10 iulie 2020, adoptată în privința

procurorului Mariana Cazacu, examinând contestația inspectorului Inspecției

procurorilor, Leonid Demidov, s-a dispus admiterea contestației Inspecției

procurorilor împotriva hotărârii Colegiului de disciplină și etică nr.3-84/2020 din

10 iulie 2020; s-a casat hotărârea Colegiului de disciplină și etică nr.3-84/2020 din

10 iulie 2020, în privința procurorului în Procuratura pentru Combaterea

Criminalității Organizate și Cauze Speciale, Mariana Cazacu, cu adoptarea unei noi

hotărâri privind recunoașterea procurorului în Procuratura pentru Combaterea

Criminalității Organizate și Cauze Speciale, Mariana Cazacu, vinovată de comiterea

abaterii disciplinare prevăzute de art. 38 lit. a) și e) din Legea nr. 3 din 25 februarie

2016 cu privire la Procuratură și s-a aplicat în privința acesteia sancțiunea disciplinară

– avertisment.

În opinia reclamantei, hotărârea Consiliului Superior al Procurorilor

nr. 1-103/2020 din 29 octombrie 2020 cu privire la examinarea contestației împotriva

hotărârii Colegiului de disciplină și etică nr. 3-84/20 din 10 iulie 2020, adoptată în

privința procurorului Mariana Cazacu, a fost întemeiat exclusiv pe considerente de

ordin instituțional corporativ, fiind emis în detrimentul drepturilor și intereselor

reclamantei, fără a ține cont de limitele atribuțiilor Consiliului Superior al

Procurorilor, care este un organ de autoadministrare a Procuraturii și nu un subiect

procesual în cadrul unor proceduri penale.

2

În acest context, reclamanta a reținut prevederile art. 20 alin. (7) din Legea

nr. 3 din 25 februarie 2016 cu privire la Procuratură, potrivit cărora, nu poate participa

la concursuri pentru avansare în carieră procurorul care are sancțiuni disciplinare

nestinse.

De asemenea, reclamanta a făcut referire la art. 35 alin. (4) din Legea nr. 3 din

25 februarie 2016 cu privire la Procuratură, care stipulează că nu pot fi aplicate

măsurile de încurajare procurorilor în privința cărora este pornită o procedură

disciplinară sau care au sancțiuni disciplinare nestinse.

Astfel, reclamanta a considerat că în circumstanțele menționate este cert

caracterul defavorabil al hotărârii Consiliului Superior al Procurorilor

nr. 1-103/2020 din 29 octombrie 2020 cu privire la examinarea contestației împotriva

hotărârii Colegiului de disciplină și etică nr. 3-84/20 din 10 iulie 2020, adoptată în

privința procurorului Mariana Cazacu.

Mariana Cazacu a subliniat că, deși actul administrativ contestat este datat cu

29 octombrie 2020, acesta i-a fost comunicat integral reclamantei, prin înmânare, la

data de 28 ianuarie 2021, astfel încât termenul pentru înaintarea cererii de chemare

în judecată s-a scurs la 27 februarie 2021.

Reclamanta a opinat că, Consiliul Superior al Procurorilor nu a ținut cont de

caracterul vicios al procedurilor desfășurate în privința ei, or, procedura disciplinară

fiind realizată în perioada în care reclamanta Mariana Cazacu, se afla în concediu

pentru îngrijirea copilului, sancțiunea fiind aplicată în perioada absenței de la muncă

a reclamantei, care a revenit la serviciu pe data de 01 decembrie 2020.

Reclamanta a făcut referire la Hotărârile Curții Constituționale nr. 26 din

23 noiembrie 2010 și nr. 12 din 14 mai 2015, menționând că legislația națională

trebuie să indice cu o claritate rezonabilă, scopul și modalitatea de exercitare a

discreției relevante acordate autorităților publice, pentru a asigura persoanelor nivelul

minim de protecție la care cetățenii au dreptul în virtutea principiului preeminenței

dreptului într-o societate democratică.

Reclamanta a reținut prevederile art. 23 din Codul administrativ, potrivit căruia

autoritățile publice și instanțele de judecată competente acționează respectând

principiul egalității și nediscriminării și că: autoritățile publice și instanțele de

judecată competente trebuie să trateze în mod egal persoanele aflate în situații

similare. Orice diferență de tratament trebuie justificată în mod obiectiv.

Prin urmare, reclamanta a relatat că diferența de tratamente în situații similare,

precum și orice similitudine de tratamente în situații diferite, vor fi considerate

discriminări în lipsa unei justificări obiective și rezonabile, motiv din care instanța de

contencios administrativ, are inter alia obligația de a exercita controlul de legalitate a

actului contestat, inclusiv sub aspectul aplicării arbitrare, de către Consiliul Superior

al Procurorilor, a unor criterii discriminatorii de tratament în raport cu reclamanta.

Suplimentar, Mariana Cazacu a relevat că constatările Consiliului Superior al

Procurorilor cu privire la presupusul caracter defectuos al gestionării de către

reclamantă a urmăririi penale, pe un caz concret, au fost făcute de persoane care nu

sunt abilitate cu asemenea atribuții, potrivit prevederilor Codului de procedură

penală. Or, nu a fost emis vreun act procedural prin care să se stabilească maniera

ilegală sau neîntemeiată de instrumentare a cauzei penale litigioase de către

reclamantă, iar clasarea pe final a procesului penal de către un alt procuror, nu-i poate

3

fi imputată Marianei Cazacu, atâta timp cât procurorul decide asupra unei sau altei

soluții, în mod independent și în corespundere cu prevederile art. 101 din Codul de

procedură penală.

Cu referire la nerespectarea de către Mariana Cazacu a termenului rezonabil de

urmărire penală, reclamanta a făcut referire la constatările expuse de către Curtea

Europeană a Drepturilor Omului, care a statuat că caracterul rezonabil al duratei unei

proceduri se apreciază în funcție de circumstanțele cauzei, care impun o evaluare

globală (Dobbertin vs Franța, § 44). Articolul 6 prevede celeritatea procedurilor

judiciare, dar consacră totodată și principiul, mai general, al unei bune administrări a

justiției (Boddaert vs Belgia, § 39). Pentru a examina dacă durata unei proceduri

penale a fost rezonabilă, Curtea ia în considerare, în special complexitatea cauzei.

Reclamanta a notat că, potrivit informației din rapoartele anuale publice ale

Procuraturii Generale și, în special, cele din conținutul Raportului anual al

Procuraturii Generale pentru anul 2019, este că: Datele statistice indică un număr de

4193 cauze penale rămase în gestiune la 01 ianuarie 2020, cu termenul de urmărire

penală mai mare de 6 luni de zile, față de situația de la 01 ianuarie 2019, când numărul

lor a constituit 6123 cauze și că studiile efectuate arată că din punct de vedere al

respectării termenelor rezonabile, se prezintă a fi problematică, practic fiecare a 4-a

cauză penală (în dependență de teritorialitate), iar practic în fiecare a șasea adresare

sunt reclamate fapte de tergiversare a urmăririi penale.

Reclamanta a concluzionat că, este în prezența unui tratament discriminator și

inegal față de reclamantă, Consiliul Superior al Procurorilor acționând cu încălcarea

principiului securității raporturilor juridice.

Reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe prevederile art. 10 alin. (1),

art. 11 alin. (1) lit. a), art. 20, 21, 44, 93, 141, 189, 206 din Codul administrativ;

art. 119, alin. (1) din Codul de procedură civilă; art. 43, art. 20 alin. (1),

art. 53 alin. (1) din Constituția Republicii Moldova.

În final, reclamanta a solicitat anularea hotărârii Consiliului Superior al

Procurorilor, cu nr. 1-103/2020 din 29 octombrie 2020 cu privire la examinarea

contestației împotriva hotărârii Colegiului de disciplină și etică nr. 3-84/20 din

10 iulie 2020, adoptată în privința procurorului Mariana Cazacu.

Prin hotărârea din 24 mai 2021 a Curții de Apel Chișinău, s-a admis cererea de

chemare în judecată depusă de Mariana Cazacu împotriva Consiliului Superior al

Procurorilor cu privire la anularea actului administrativ. S-a anulat hotărârea

Consiliului Superior al Procurorilor nr. 1-103/2020 din 29 octombrie 2020 cu privire

la examinarea contestației împotriva hotărârii Colegiului de disciplină și etică

nr. 3-84/20 din 10 iulie 2020, adoptată în privința procurorului Mariana Cazacu

(f.d. 84-93).

Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea de Apel Chișinău a reținut

prevederile art. 3 alin. (4) și (5) din Legea cu privire la Procuratură nr. 3 din

25 februarie 2016, potrivit cărora procurorul își desfășoară activitatea în baza

principiilor legalității, imparțialității, rezonabilității, integrității și independenței

procesuale, care îi oferă posibilitatea de a lua în mod independent și unipersonal

decizii în cauzele pe care le gestionează. Independența procesuală a procurorului este

4

asigurată prin garanții care exclud orice influență politică, financiară, administrativă

sau de altă natură asupra procurorului legată de exercitarea atribuțiilor sale.

Prima instanță a apreciat că încălcările imputate reclamantei în activitatea sa,

au fost formulate cu caracter general, fiind o opinie subiectivă asupra

existenței/inexistenței elementelor infracțiunii, în acțiunile unor persoane.

Subsecvent, instanța de fond a apreciat că fiind neîntemeiat argumentul

Consiliului Superior al Procurorilor conform căruia, procurorul Mariana Cazacu,

contrar prevederilor art. 274 din Codul de procedură penală, nu a asigurat efectuarea

unei investigații efective și în lipsa mijloacelor de probă, neîntemeiat a dispus

pornirea urmăririi penale în baza art. 244 alin. (2) lit. a) din Codul penal, formal

alipind calificativul – „proporții deosebit de mari”. Or, aceste acțiuni nu constituie în

sine temei pentru atragerea la răspundere disciplinară a procurorului. De altfel,

procurorul își desfășoară activitatea în baza principiului independenței procesuale,

care îi oferă posibilitatea de a lua în mod independent și unipersonal decizii în cauzele

pe care le gestionează.

Prima instanță a concretizat că doar instanța de judecată, printr-o eventuală

sentință de condamnare/achitare poate decide asupra existenței/lipsei componenței de

infracțiune în acțiunile unei persoane, la etapa pornirii urmăririi penale fiind

suficientă stabilirea preliminară a temeiurilor rezonabile de pornire a urmăririi penale.

Totodată, cu referire la nerespectarea condițiilor prevăzute de art. 1321 din

Codul de procedură penală cu privire la dispunerea și efectuarea măsurilor speciale

de investigații, de către reclamantă, prima instanță a menționat că demersurile

reclamantei au fost supuse controlului necesității de către judecătorul de instrucție.

În opinia primei instanțe, prin adoptarea Legii nr. 87 din 21 aprilie 2011 privind

repararea de către stat a prejudiciului cauzat prin încălcarea dreptului la judecarea în

termen rezonabil a cauzei sau a dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărârii

judecătorești, s-a creat un mecanism la nivel național care are ca scop asigurarea

respectării termenului rezonabil în procesele judiciare.

Astfel, instanța de fond a statuat că, la materialele cauzei nu a fost anexată nicio

probă care ar confirma faptul că, judecătorul de instrucție ar fi examinat vreo plângere

privind tergiversarea nejustificată a urmării penale, în cauza la care se face referire și

a admis o asemenea plângere.

La data de 27 mai 2021, Consiliul Superior al Procurorilor a depus recurs

împotriva hotărârii din 24 mai 2021 a Curții de Apel Chișinău, prin care a solicitat

admiterea recursului, casarea hotărârii primei instanțe, cu pronunțarea unei noi

hotărâri, prin care acțiunea reclamantei Marianei Cazacu să fie respinsă (f.d. 95).

Ulterior, la data de 26 iulie 2021, Consiliul Superior al Procurorilor a prezentat

motivarea recursului (f.d. 100-113).

Recurentul a menționat că la adoptarea hotărârii din 24 mai 2021, Curtea de

Apel Chișinău s-a limitat să transcrie unele norme de drept care reglementează

atribuțiile procesuale ale procurorului, făcând aprecieri sumare și deficiente privind

acțiunile procesuale efectuate de procurorul Mariana Cazacu în cauzele penale, pe

care a condus urmărirea penală, vizate în procedura disciplinară. Totodată, instanța

nu a făcut raportarea normelor de drept la situația de fapt reținută în cauza disciplinară

și nu s-a expus referitor la toate circumstanțele incidente acestui caz disciplinar.

5

Recurentul a subliniat că, raportat la argumentele din hotărârea Curții de Apel

Chișinău privind principiul independenței procesuale a procurorului, care ii oferă

posibilitatea de a lua în mod independent și unipersonal decizii în cauzele pe care le

gestionează, precum și la concluziile despre lipsa de competență a Consiliului

Superior al Procurorilor pe segmentul evaluării actelor procesuale emise de procurori,

acestea sunt eronate și nu pot fi reținute.

Totodată, recurentul consideră că este incontestabil că principiul independenței

procesuale a procurorului reprezintă un pilon fundamental ce susține realizarea

dreptului la un proces echitabil. Însă, a reținut că acest principiu nu trebuie înțeles ca

fiind posibilitatea de a acționa după propria voință, deoarece independența

procurorilor nicidecum nu poate fi văzută ca un privilegiu personal, aceasta fiind o

garanție acordată cetățenilor spre a le confirma că, toate cazurile sunt examinate în

mod echitabil și conform legii, normă care este susținută de standardele internaționale

și se regăsește în pct.6.2.1 din Codul de Etică al procurorilor, aprobat prin Hotărârea

Adunării Generale a Procurorilor nr.4 din 27 mai 2016.

Recurentul a evidențiat că concluziile expuse, în actul administrativ contestat,

de către Consiliul Superior al Procurorilor s-au bazat pe probele administrate în cauza

disciplinară, care au arătat că procurorul Mariana Cazacu, contrar prevederilor

art. 274 din Codul de procedură penală, nu a asigurat efectuarea unei investigații pe

prezentul proces penal și, efectiv, nu a asigurat verificarea informațiilor prezentate,

precum și, fără a efectua vreo acțiune procesuală, în lipsa bănuielii rezonabile, și în

lipsa mijloacelor de probă, neîntemeiat a dispus pornirea urmăririi penale în baza

art. 244 alin.(2) lit. a) din Codul penal.

Recurentul a relevat că prima instanță nu a ținut cont de faptul că, Consiliul

Superior al Procurorilor a efectuat analiza modului în care procurorul Mariana

Cazacu și-a exercitat atribuțiile în cadrul unui dosar penal, inclusiv prin prisma

cerințelor stabilite de CtEDO, unde nu sunt acceptate ,,lungi perioade de stagnare”,

pentru care nu există nici o explicație (Beaumartin vs Franței).

Recurentul a subliniat că actul administrativ individual defavorabil contestat,

a fost emis cu respectarea dreptului discreționar al Consiliului Superior al

Procurorilor, fiind luate în considerare toate faptele relevante, fiind respectate limitele

legale ale dreptului discreționar, iar dreptul discreționar fiind exercitat conform

scopului acordat prin lege.

În concluzie, recurentul a exprimat dezacordul cu hotărârea instanței de fond,

considerând-o ilegală și neîntemeiată prin faptul că au fost încălcate și aplicate eronat

normele de drept material și nu au fost constatate și elucidate pe deplin toate

circumstanțele importante pentru soluționarea cauzei, probele fiind apreciate eronat.

În conformitate cu art. 244 alin. (1) din Codul administrativ, hotărârile curții

de apel ca instanța de fond, precum și deciziile instanței de apel pot fi contestate cu

recurs.

Iar, conform art. 245 din Codul administrativ, recursul se depune la instanța de

apel în termen de 30 de zile de la notificarea deciziei instanței de apel, dacă legea nu

stabilește un termen mai mic. Motivarea recursului se prezintă Curții Supreme de

Justiție în termen de 30 de zile de la notificarea deciziei instanței de apel. Dacă se

depune împreună cu cererea de recurs, motivarea recursului se depune la instanța de

apel.

6

Curtea de Apel Chișinău a pronunțat hotărârea contestată la data de

24 mai 2021. Dispozitivul hotărârii fiind notificat recurentului Consiliului Superior

al Procurorilor la data de 28 mai 2021, prin intermediul poștei electronice

(f.d. 81-82).

La data de 27 mai 2021, Consiliul Superior al Procurorilor a depus recurs

împotriva hotărârii din 24 mai 2021 a Curții de Apel Chișinău, prin care a solicitat

admiterea recursului, casarea hotărârii primei instanțe, cu pronunțarea unei noi

hotărâri, prin care acțiunea reclamantei Marianei Cazacu să fie respinsă (f.d. 95).

Hotărârea motivată din 24 mai 2021 a Curții de Apel Chișinău a fost notificată

Consiliului Superior al Procurorilor, prin intermediul serviciului de livrare „Poșta

Moldovei” la data de 16 iulie 2021, fapt ce se confirmă prin avizul de recepție

nr.DS8001924980AS, anexat la actele cauzei (f.d. 97).

La data de 26 iulie 2021, Consiliul Superior al Procurorilor a prezentat

motivarea recursului (f.d. 100-113).

Astfel, recursul depus de Consiliul Superior al Procurorilor împotriva hotărârii

din 24 mai 2021 a Curții de Apel Chișinău, este în termen.

La data de 16 septembrie 2021, Curtea Supremă de Justiție a expediat în adresa

intimatei Marianei Cazacu și avocatului Valeriu Bodean, copia recursului depus de

Consiliul Superior al Procurorilor, cu înștiințarea despre posibilitatea depunerii

referinței (f.d. 119).

Prin referința depusă la data de 15 octombrie 2021, intimata Mariana Cazacu,

reprezentată de avocatul Valeriu Bodean a solicitat respingerea recursului depus de

Consiliul Superior al Procurorilor, cu menținerea hotărârii primei instanțe

(f.d. 122-123).

Prin referința depusă la data de 20 octombrie 2021, intimata Mariana Cazacu

a solicitat respingerea recursului depus de Consiliul Superior al Procurorilor

împotriva hotărârii din 24 mai 2021 a Curții de Apel Chișinău, cu menținerea hotărârii

contestate (f.d. 130-136).

Examinând temeiurile invocate în recursul depus de Consiliul Superior al

Procurorilor, în raport cu actele cauzei, Completul specializat pentru examinarea

acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție îl consideră inadmisibil, din următoarele

motive.

În conformitate cu art. 246 alin. (1) din Codul administrativ, Curtea Supremă

de Justiție examinează din oficiu admisibilitatea cererii de recurs. Dacă este

inadmisibil, recursul se declară ca atare printr-o încheiere, iar în acord cu alin. (2),

recursul se declară inadmisibil în special în cazurile enumerate la literele a)-f).

Din analiza acestor prevederi, rezultă că admisibilitatea/inadmisibilitatea

recursului, în special, nu se limitează doar la temeiurile menționate ci urmează să

însușească în condițiile Codului administrativ exercitarea efectivă a unui control de

legalitate, veritabil bazat pe temeiuri concludente și serioase.

Completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ

al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de

Justiție reține cu valoare de principiu jurisprudențial, că sintagma „în special” denotă

caracterul neexhaustiv al temeiurilor de inadmisibilitate și în același timp oferă un

drept exclusiv al instanței de recurs de a filtra cererile de recurs care nu prezintă o

7

motivare suficient de serioasă și care pe cale de consecință nu pot însuși un eventual

succes rezultat din examinarea cererii în completul de 5 judecători.

În această ordine de idei, Completul specializat pentru examinarea acțiunilor

în contencios administrativ reține că Codul administrativ dezvoltă nu doar caracterul

nedevolutiv al recursului dar și cerința de seriozitate a cererii din perspectiva

invocării unor veritabile și esențiale încălcări de drept procedural și material capabile

să răstoarne deciziile instanței de apel contestate sau, după caz, hotărârile Curții de

Apel ca primă instanță într-o eventuală examinare în fond și invocare ex officio a

erorilor de drept.

Completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ

notează că pentru a trece testul de admisibilitate, cererea de recurs trebuie să conțină

o motivare convingătoare și întemeiată în condițiile nominalizate mai sus. Acest

argument rezultă și din particularitățile de formă ale reglementării recursului în Codul

administrativ și anume din sintagma „motivarea recursului” de la art. 245 alin. (2) din

Codul administrativ. În consecutivitate, motivarea cererii de recurs în circumstanțele

expuse se referă la formalitățile pe care trebuie să le întrunească cererea în vederea

rezistării testului și filtrului de admisibilitate.

De asemenea, Completul specializat pentru examinarea acțiunilor în

contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție accentuează că admisibilitatea recursului trebuie privită

și în contextul rolului și funcției legale a instanței judecătorești supreme care constă,

în special în asigurarea și interpretarea uniformă a legilor la examinarea cauzelor de

contencios administrativ. Astfel, motivarea oricărei cereri de recurs trebuie să țină

cont pentru a trece filtrul de admisibilitate și a avea succes, de aceste însușiri de ordin

legal fundamental.

În acest sens, CtEDO în jurisprudența sa constantă statuează că dreptul de acces

la instanțe nu este absolut. Există limitări implicit admise [Golder vs Regatul Unit,

pct. 38; Stanev vs Bulgaria (MC), pct. 230]. Acesta este în special cazul condițiilor

de admisibilitate a unui recurs, întrucât prin însăși natura sa necesită o reglementare

din partea statului, care se bucură în această privință de o anumită marjă de apreciere

[Luordo vs Italia, pct. 85]. Condițiile de admisibilitate ale unui recurs pot fi mai

stricte decât pentru un apel [Levages Prestations Services vs Franța, pct. 45]. Curtea

a mai reiterat că modul de aplicare a articolului 6 procedurilor în fața instanțelor

ierarhic superioare depinde de caracteristicile speciale ale procedurilor respective,

urmând de ținut cont de totalitatea procedurilor în sistemul de drept național și de

rolul instanțelor ierarhic superioare în acest sistem [Botten vs Norway, hotărâre din

19 februarie 1996, Reports 1996-1, p. 141, § 39].

La fel, conform jurisprudenței CtEDO, procedurile cu privire la admisibilitatea

căii de atac și procedurile care implică doar chestiuni de drept, și nu chestiuni de fapt,

pot fi conforme cu cerințele articolului 6 § 1 [a se vedea Helmers vs Suedia din

9 octombrie 1991, § 31, Seria A, nr. 212-A].

În circumstanțele menționate, Completul specializat pentru examinarea

acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a declara

inadmisibil recursul depus de Consiliul Superior al Procurorilor.

8

În conformitate cu art. 230 și art. 246 din Codul administrativ, Completul

specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului

civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție

d i s p u n e :

Recursul depus de Consiliul Superior al Procurorilor, se declară inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

Judecătorul Maria Ghervas

judecătorii Victor Burduh

Nina Vascan

9