Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 20.10.2021
inadmisibil

2ra-1356/21 — cu privire la încasarea indemnizației unice în cazul reducerii capacității de muncă, repararea prejudiciului moral și încasarea cheltuielilor de judecată

HOTĂRÂRE
20.10.2021
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
cu privire la încasarea indemnizaţiei unice în cazul reducerii capacităţii de muncă, repararea prejudiciului moral şi încasarea cheltuielilor de judecată
Temei legal
temeiurile inadmisibilităţii recursului
Citează această cauză
2ra-1356/21 — cu privire la încasarea indemnizației unice în cazul reducerii capacității de muncă, repararea prejudiciului moral și încasarea cheltuielilor de judecată (Curtea Supremă de Justiție, 2021)

Dosarul nr. 2ra-1356/21 Prima instanță: Judecătoria Chișinău sediul Centru (jud. C. Roșca) Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. V. Sîrbu, V. Buhnaci, D. Dulghieru) ÎNCHEIERE 20 octombrie 2021 mun.

Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: Președintele completului, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Dumitru Mardari Mariana Pitic examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de Societatea cu Răspundere Limitată „Imperial Securitate”, reprezentată de avocatul Alexei Frunze în cauza civilă la cererea de chemare în judecată a lui Iurie Bulgac împotriva Societății cu Răspundere Limitată „Imperial Securitate” cu privire la încasarea indemnizației unice în cazul reducerii capacității de muncă, repararea prejudiciului moral și încasarea cheltuielilor de judecată împotriva deciziei din 9 iunie 2021 a Curții de Apel Chișinău, prin care a fost respins apelul declarat de Societatea cu Răspundere Limitată „Imperial Securitate”, reprezentată de avocatul Alexei Frunze și menținută hotărârea din 4 iunie 2020 a Judecătoriei Chișinău sediul Centru, prin care a fost admisă acțiunea parțial constată: La 11 ianuarie 2018, prin intermediul oficiului poștal, Iurie Bulgac, reprezentat de avocatul Radu Rusanovschi a depus cerere de chemare în judecată împotriva SRL „Imperial Securitate” cu privire la încasarea indemnizației unice în cazul reducerii capacității de muncă, repararea prejudiciului moral și încasarea cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii a invocat că la 1 aprilie 2016, a fost angajat în calitate de agent de intervenție de pază și ordine în cadrul SRL „Imperial Securitate”. A relatat că la data de 14 aprilie 2016, dânsul și Andrei Țurcan, ambii salariați ai întreprinderii SRL „Imperial Securitate”, îndeplinindu-și atribuțiile de serviciu, se deplasau cu automobilul de model Dacia Logan, n/î XXXXX, de pe str. T. Vladimirescu mun. Chișinău în direcția str. Uzinelor spre str. A. Doga mun. Chișinău, unde, aproximativ la ora 4:00 a avut loc un accident rutier. A menționat că Andrei Țurcan, aflându-se la volanul automobilului de model Dacia Logan, n/î XXXXX, manifestând neatenție în trafic, a ignorat 1 cerințele indicatorului rutier nr. 2.2, anexa nr. 31 RCR „Trecere fără oprire este interzisă” și, ca urmare, la intersecție la nivelul cu cale ferată, s-a ciocnit cu locomotiva de model „ЧМЭЗ 6779”, condusă de mecanicul Leonid Calmîș.

În consecință, autovehiculul de model Dacia Logan, n/î XXXXX a fost accidentat, iar ca urmare, dânsul a avut de suferit vătămări corporale sub formă de XXXXX, XXXXX, XXXXX, XXXXX, care au fost cauzate în rezultatul acțiunii traumatice a unui obiect contondent dur ce prezintă pericol pentru viață și, în baza acestui criteriu, se califică ca vătămare gravă, fapt stabilit prin raportul de expertiză medico-legală nr. 1336/D din 24 mai 2016 – 6 iunie 2016, întocmit de Centrul de Medicină Legală de pe lângă Ministerul Sănătății.

A relevat că din fișa de trimitere – formularul F-088/e, rezultă că i-a fost stabilit un grad de XXXXX în mărime de XX, astfel, prin prisma prevederilor Legii privind securitatea în muncă, angajatorul are obligația de a achita o indemnizație unică în mărime de 101 000 de lei, calculată conform formulei: XXXXX procentuală x 5 050 lei – salariul mediu lunar stabilit pentru anul 2016. A precizat că Andrei Țurcan este persoana responsabilă de producerea accidentului rutier din data de 14 aprilie 2016, care s-a soldat cu cauzarea de vătămări corporale grave. La momentul producerii accidentului rutier, Andrei Țurcan era angajat în cadrul SRL „Imperial Securitate” în calitate de gardian, iar conform fișei de post, avea dreptul să utilizeze automobilele de serviciu în scopul îndeplinirii obligațiilor de serviciu.

A accentuat că la 25 octombrie 2016, de către Inspectoratul de Stat al Muncii de pe lângă Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei al RM, a fost întocmit procesul-verbal nr. ISM-2016-PVA-199 privind cercetarea accidentului de muncă, prin care au fost depistate un șir de încălcări grave ale legislației muncii, iar accidentul a fost calificat ca un accident de muncă grav. Și-a întemeiat pretențiile în baza art. 1, 18 din Legea nr. 186 din 10 iulie 2008 privind securitatea în muncă, Hotărârii Guvernului nr. 879 din 23 decembrie 2015 cu privire la aprobarea cuantumului salariului mediu lunar pe economie, prognozat pentru anul 2016, Hotărârii explicative ale Plenului Curții Supreme de Justiție a RM nr. 9 din 9 octombrie 2006 cu privire la aplicarea de către instanțele de judecată a legislației ce reglementează repararea prejudiciului moral, art. 4, 5, 85, 166, 167 CPC, art. 10, 327, 329, 355 Codul muncii.

A solicitat admiterea acțiunii, încasarea din contul SRL „Imperial Securitate” în beneficul său a sumei de 101 000 de lei cu titlu de indemnizație unică, a sumei de 50 000 de lei cu titlu de prejudiciu moral și a sumei de 5 000 de lei cu titlu de cheltuieli de asistență juridică. Prin hotărârea din 4 iunie 2020 a Judecătoriei Chișinău sediul Centru, a fost admisă acțiunea parțial. A fost încasată de la SRL „Imperial Securitate” în beneficiul lui Iurie Bulgac, suma de 94 994 de lei cu titlu de indemnizație unică în cazul reducerii capacității de muncă și suma de 10 000 de lei cu titlu de prejudiciu moral. A fost încasată de la SRL „Imperial Securitate” în beneficiul statului, suma de 2 949,82 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată sub forma taxei de stat.

2 În rest, a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea. Prin decizia din 9 iunie 2021 a Curții de Apel Chișinău, a fost respins apelul declarat de SRL „Imperial Securitate”, reprezentată de avocatul Alexei Frunze și menținută hotărârea din 4 iunie 2020 a Judecătoriei Chișinău sediul Centru. Întru argumentarea soluțiilor adoptate, instanțele de judecată ierarhic inferioare au ajuns la concluzia temeiniciei parțiale a cerinței privind încasarea indemnizației pentru pierderea capacității de muncă din contul fostului angajator SRL „Imperial Securitate”, or, materialele cauzei atestă cu certitudine faptul producerii accidentului rutier produs în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu, fiind catalogat de către Inspectoratul de Stat al Muncii ca accident grav de muncă, în urma căruia Iurie Bulgac și-a pierdut capacitatea de muncă în proporție de XX, potrivit concluziei Consiliului Național pentru Determinarea Dizabilității și a Capacității de Muncă.

În partea ce ține de cuantumul indemnizației unice, instanțele de judecată au statuat că aceasta urmează a fi încasată luând în considerare datele furnizate de către Biroul Național de Statistică, și anume minimul de existență pentru luna premergătoare producerii evenimentului ce a dus la reducerea capacității de muncă a salariatului, luna martie, suma de 4 749,70 de lei, indemnizația fiind calculată după formula: XX x 4 749,70 lei = 94 994 lei. Cu referire la pretenția lui Iurie Bulgac de reparare a prejudiciului moral, instanțele ierarhic inferioare au dispus că ultimul este îndreptățit de a pretinde repararea prejudiciului moral în urma suferințelor rezultate din reducerea capacității de muncă în rezultatul accidentului de muncă, suma de 10 000 de lei fiind o sumă rezonabilă și potrivită în acest sens.

La 20 iulie 2021, prin intermediul poștei electronice, SRL „Imperial Securitate”, reprezentată de avocatul Alexei Frunze a declarat recurs nemotivat împotriva deciziei din 9 iunie 2021 a Curții de Apel Chișinău, solicitând admiterea acestuia și casarea deciziei supuse recursului. La 4 august 2021, SRL „Imperial Securitate”, reprezentată de avocatul Alexei Frunze a declarat recurs motivat împotriva deciziei din 9 iunie 2021 a Curții de Apel Chișinău, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei instanței de apel și hotărârii primei instanțe, cu emiterea unei noi hotărâri de respingere a acțiunii și încasarea de la Iurie Bulgac în beneficiul său a sumei de 5 000 de lei cu titlu de cheltuieli de asistență juridică.

În motivarea recursului a invocat că societatea nu poartă vina pentru producerea accidentului rutier, în care reclamantul era în serviciu și urma să se conformeze conform instructajului de muncă, în baza căruia anterior a fost instruit pentru desfășurarea activității de serviciu în calitate de paznic. Totodată, în cererea de chemare în judecată în mod eronat se interpretează prevederile normative care poartă un caracter general și nu sunt aplicabile în speță, or, nu există legătura cauzală dintre accidentul rutier produs și vinovăția administrației SRL „Imperial Securitate”. A relatat că potrivit procesului-verbal nr. ISM-2016 PVA 119 privind cercetarea accidentului de muncă întocmit de către Inspectoratul de Stat al Muncii la data de 25 octombrie 2016, a fost constatat că persoana care a încălcat 3 prevederile actelor legislative și a altor acte normative în domeniul muncii este Andrei Țurcan.

Mai mult, la procesul-verbal nominalizat au fost anexate toate materialele prezentate de către angajator care, la rândul său, a confirmat vinovăția lui Andrei Țurcan, care a comis infracțiunea prevăzută de art. 264 alin. (3) Cod penal, iar în privința angajatorului SRL „Imperial Securitate” nu au fost stabilite anumite obiecții. La 10 august 2021, în adresa lui Iurie Bulgac și a reprezentantului acestuia, avocatul Alexei Frunze a fost expediată copia cererii de recurs depusă de SRL „Imperial Securitate”, reprezentată de avocatul Alexei Frunze, cu înștiințarea despre necesitatea depunerii referinței, fapt ce se confirmă prin scrisoarea de însoțire anexată la materialele dosarului (f. d. 60 vol. II), fiind recepționată de către Iurie Bulgac la 18 august 2021 (f. d. 62 vol. II) și de către avocatul Alexei Frunze la 16 august 2021 (f. d. 63 vol. II), potrivit avizelor de recepție.

Până la data stabilită pentru examinarea chestiunii privind admisibilitatea recursului, în adresa Curții Supreme de Justiție nu a parvenit referința prin care Iurie Bulgac să-și expună poziția față de temeiurile recursului. În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale, dacă legea nu prevede altfel. Astfel, se constată că recurenta s-a conformat prevederilor legale și a declarat recursul împotriva deciziei din 9 iunie 2021 la 20 iulie 2021, în termenul legal. Examinând temeiurile recursului declarat de SRL „Imperial Securitate”, reprezentată de avocatul Alexei Frunze, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră recursul drept inadmisibil din următoarele considerente.

În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părțile și alți participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. Alineatele (2) și (3) ale aceluiași articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin. (4) stabilește că săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a cauzei sau în cazul în care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) CPC. Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de SRL „Imperial 4 Securitate”, reprezentată de avocatul Alexei Frunze, nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) CPC. Astfel, argumentele invocate în recursul declarat se referă la dezacordul recurentei cu soluția pronunțată de către instanța de apel, însă nu relevă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei contestate.

Totodată, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție reține că recursul exercitat conform secțiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material și procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia ei în fapt. În acest context, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție reiterează și faptul că procedura admisibilității constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2), (3) și (4) CPC. Distinct de aceste constatări, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție precizează că, în contextul normelor procedurale din Secțiunea a II-a, Capitolul XXXVIII CPC, instanța de recurs nu verifică modul de apreciere a probelor de către instanțele de fond și de apel.

Forța atribuită unei probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficiența probelor și concluziile făcute în urma probațiunii sunt în afara controlului instanței de recurs. Prin prisma art. 432 alin. (4) CPC, instanța de recurs poate interveni în materia probațiunii doar sub aspect procedural și anume dacă se invocă că instanța de apel a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând în mod flagrant regulile de apreciere a probelor stabilite în art. 130 CPC, însă, din recursul declarat nu rezultă argumentul privind încălcarea flagrantă a regulilor de apreciere a probelor.

În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a relevat în jurisprudența sa constantă, rezultând din prevederile art. 6 § 1 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, că nu se impune motivarea în detaliu a unei decizii prin care o instanță de recurs, întemeindu-se pe dispoziții legale specifice, respinge recursul declarat împotriva sentinței pronunțate de o instanță inferioară, ca fiind lipsit de șanse de succes (cauza Rebai și alții contra Franței, Comisia Europeană a Drepturilor Omului, 25 februarie 1995, nr. 26561/1995). În circumstanțele menționate, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție conchide că recursul declarat de SRL „Imperial Securitate”, reprezentată de avocatul Alexei Frunze urmează a fi considerat ca inadmisibil.

În conformitate cu art. 433 lit. a), 440 alin. (1) CPC, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție dispune: 5 Se consideră inadmisibil recursul declarat de Societatea cu Răspundere Limitată „Imperial Securitate”, reprezentată de avocatul Alexei Frunze. Încheierea este irevocabilă. Președintele completului, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Dumitru Mardari Mariana Pitic 6

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2021-05-19
0,93
2ra-318/21 — anularea contractului individual de munca
Dosarul nr. 2ra-318/2021 prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Centru (jud: M. Alexei) instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud: A. Panov, L. Pruteanu, I. Țurcan) Î N C H E I E R E 19 mai 2021 mun. Chişinău Colegiul civil, come
CSJ 2022-11-23
0,93
2ra-1507/22 — încasarea prejudiciului material si moral
Dosarul nr. 2ra-1507/22 Prima instanţă: (Judecătoria Bălți, sediul Central) A. Donos Instanţa de apel: (Curtea de Apel Bălți) S. Procopciuc, D. Corolevschi, D. Stănilă Î N C H E I E R E 23 noiembrie 2022 mun. Chişinău Colegiul Civil, Comerc
CSJ 2021-10-13
0,93
2ra-962/21 — Constatarea încălcării dreptului la judecare în termen rezonabil
Dosarul nr. 2ra-962/21 Prima instanţă: Judecătoria Chişinău, sediul Centru, judecător – Gh. Stratulat Instanţa de apel: Curtea de Apel Chişinău, judecători – Iu. Cotruţă, V. Mihaila, V. Sîrbu Î N C H E I E R E 13 octombrie 2021 mun. Chişină
CSJ 2021-03-03
0,93
2ra-185/21 — achitareaindemnizatiei unice ca urmare a pierderii capacitatii de munca
Dosarul nr.2ra-185/21 Prima instanţă - Judecătoria Chişinău, sediul Centru ( jud. : V. Ciprian) Instanţa de Apel - Curtea de Apel Chişinău (jud. : V. Buhnaci; A. Malîi; V. Sîrbu ) D E C I Z I E 03 martie 2021 mun. Chișinău Colegiul Civil, C
CSJ 2023-03-15
0,93
2ra-1599/21 — restabilirea la lucru, încasarea salariului pentru lipsa forțată de la lucru și încasarea prejudiciului moral și cheltuielilor de judecată
Dosarul nr. 2ra-1599/2021 2-19085991-01-2ra-22092021 Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Centru (judecător V. Gîrleanu) Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. A. Panov, I. Țurcan, L. Pruteanu) D E C I Z I E 15 martie 2023
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă