3ra-462/21 — obligarea eliberarii informatiei
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- obligarea eliberarii informatiei
- Temei legal
- dreptul de acces la informatie
3ra-462/21 — obligarea eliberarii informatiei (Curtea Supremă de Justiție, 2021)
Dosarul nr.3ra-462/2021 Prima instanță: Judecătoria Cahul, sediul Central (E. Bancov) Instanța de apel: Curtea de Apel Cahul (V. Movilă, E. Dvurecenschii Evghenii, N. Veleva) D E C I Z I E 22 septembrie 2021 mun.
Chișinău Colegiul Civil, Comercial și de Contencios Administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție, În componență: Președintele ședinței, judecătorul Tamara Chișca-Doneva judecători Nicolae Craiu Nina Vascan Iurie Bejenaru Victor Burduh examinând recursul depus de către Oxana Furs, în cauza de contencios administrativ, la cererea de chemare în judecată depusă de Oxana Furs împotriva primarului municipiului Cahul, Nicolae Dandiș, privind obligarea eliberării informației, împotriva deciziei din 04 februarie 2021 a Curții de Apel Cahul, c o n s t a t ă : La 07 septembrie 2020, Oxana Furs a înaintat cerere de chemare în judecată împotriva primarului municipiului Cahul, Nicolae Dandiș, prin care a solicitat obligarea prezentării informației, anume, cum dânsul, în funcția de primar și reprezentant al autorității publice locale de nivelul întâi, participă la crearea locurilor de muncă vacante pentru invalizi în baza Legii nr. 60 privind integrarea persoanelor cu dizabilități și încasarea prejudiciului moral în mărime de 200 000 de lei.
În motivarea acțiunii reclamanta a indicat că, la 17 iunie 2020, în temeiul art. 21 din Legea privind accesul la informație, a depus către primarul municipiului Cahul, Nicolae Dandiș petiție, prin care a solicitat ultimului să-i elibereze informația, anume cum dânsul, în funcția de primar și reprezentant al autorității publice locale de nivelul întâi, participă la crearea locurilor de muncă vacante pentru invalizi în baza Legii nr. 60 privind integrarea persoanelor cu dizabilități. A menționat reclamanta că neeliberarea informației solicitate semnifică că nu se acordă ajutor unei persoane cu dizabilități, fără un loc de muncă, cu subvenții mizere, 1 plină de datorii, ceea ce atestă încălcarea Constituției și a Convenției Națiunilor Unite privind drepturile persoanelor cu dizabilități.
Prin încheierea din 02 noiembrie 2020 a Judecătoriei Cahul, sediul Central, menținută prin decizia din 30 decembrie 2020 a Curții de Apel Cahul, a fost declarată inadmisibilă acțiunea depusă de Furs Oxana împotriva primarului municipiului Cahul, Dandiș Nicolae, cu privire la accesul la informație și repararea prejudiciului moral, în partea pretențiilor privind repararea prejudiciului moral, deoarece nu sânt întrunite condițiile prevăzute la art. 208 din Codul administrativ (f.d.59-61, 102-104, vol. I). Prin hotărârea din 02 noiembrie 2020 a Judecătoriei Cahul, sediul Central, cererea de chemare în judecată înaintată de către Oxana Furs împotriva primarului mun.
Cahul, Nicolae Dandiș, cu privire la accesul la informație și repararea prejudiciului moral, a fost respinsă în partea pretențiilor privind accesul la informație, ca fiind neîntemeiată (f.d.62, 65-68, vol. I). La 19 noiembrie 2020, Oxana Furs a depus cerere de apel împotriva hotărârii din 02 noiembrie 2020 a Judecătoriei Cahul, sediul Central, prin care a solicitat casarea hotărârii contestate, cu pronunțarea unei hotărâri noi de admitere a acțiunii. Prin decizia din 04 februarie 2021 a Curții de Apel Cahul, a fost respins apelul depus de către Oxana Furs și a fost menținută hotărârea din 02 noiembrie 2020 a Judecătoriei Cahul, sediul Central (f.d.132, 133-136, vol. I). Pentru a decide astfel, instanța de apel a constatat că la 17 iunie 2020, Oxana Furs a depus o petiție către primarul mun.
Cahul, Nicolae Dandiș, prin care a solicitat să fie informată de primarul municipiului Cahul, Dandiș Nicolae, privitor la locurile de muncă existente, cât și la măsurile întreprinse de dânsul privind crearea locurilor de muncă pentru persoanele cu dezabilități, în conformitate cu art. 34 alin. (6) din Legea nr. 60 privind incluziunea socială a persoanelor cu dezabilități. Nefiind de acord cu răspunsurile oferite, a solicitat instanței constatarea încălcării dreptului privind accesul la informație. Astfel, instanțele de judecată au constatat că primarul municipiului Cahul, Nicolae Dandiș, nu a încălcat dreptul de acces la informație a Oxanei Furs, deoarece au fost respectate prevederile legale privind examinarea cererii Oxanei Furs, fiindu-i expediate răspunsurile la toate solicitările indicate în cerere și în termenul stabilit de lege, fapt care nu a fost negat de ultima.
Mai mult, Furs Oxana a anexat răspunsurile primite la cererea de chemare în judecată. Referitor la cerința Oxanei Furs împotriva primarului municipiului Cahul, Nicolae Dandiș, de a prezenta informația în ce mod ultimul participă la constituirea locurilor de muncă vacante pentru persoane cu dezabilități, instanțele de judecată au stabilit că, primarul municipiului Cahul, Nicolae Dandiș, i-a oferit informația solicitată de reclamantă, precum că nu dispune de locuri de muncă potrivit cerinței și specialității solicitantei și, s-a propus o alternativă pentru a o încadra în câmpul muncii, însă aceasta a refuzat. Totodată, instanța de apel a respins ca fiind neîntemeiate cerințele apelantei Furs Oxana privind încheierea unei tranzacții, care s-ar manifesta prin crearea unui loc de muncă în calitate de logoped în cadrul Gimnaziului Lomonosov din mun.
Cahul, și 2 acordarea de ajutor la plata datoriilor la serviciile comunale, deoarece aceste cerințe nu au fost obiectul examinării cererii de chemare în judecată în prima instanță, cel puțin, reclamanta nu a înaintat cerere suplimentară în acest sens. În cele din urmă, instanța de apel a ajuns la concluzia că prima instanță, a constatat și elucidat pe deplin circumstanțele de fapt importante pentru soluționarea cauzei, a aplicat corect normele de drept material și procedural la judecarea cauzei și adoptarea hotărârii de respingere ca neîntemeiată a acțiunii, nefiind constatat încălcarea dreptului reclamantei privind accesul la informație. La 03 martie 2021, Oxana Furs a depus împreună cu cererea de recurs motivarea recursului împotriva deciziei din 04 februarie 2021 a Curții de Apel Cahul (f.d.2-11, vol. II).
În motivarea recursului Oxana Furs a indicat că, instanța de apel a aplicat o lege care nu trebuia să fi aplicată, nu a aplicat legea care urma să fie aplicată și a examinat în mod eronat cauza, astfel prin decizia sa, a încălcat drepturile omului și libertățile fundamentale. Recurentul a indicat că în baza Legii nr. 436 din 28 decembrie 2006 privind administrația publică locală, atribuțiile de primar le îndeplinește, Dandiș Nicolae, în calitate de autoritate publică, care exercită legile la nivel teritorial în municipiul Cahul. Astfel, prin cererile depuse a solicitat informații despre crearea locurilor de muncă pentru persoanele cu dizabilități. Consideră că, primarul municipiului Cahul, Nicolae Dandiș, ascunde informația solicitată de către Oxana Furs, iar în conformitate cu Legea privind accesul la informație, trebuie să recupereze prejudiciul moral cauzat, deoarece a solicitat informația anume în baza acestei Legi.
În conformitate cu art. 244 alin. (1) din Codul administrativ, hotărârile curții de apel ca instanța de fond, precum și deciziile instanței de apel pot fi contestate cu recurs. În conformitate cu art. 245 din Codul administrativ, recursul se depune la instanța de apel în termen de 30 de zile de la notificarea deciziei instanței de apel, dacă legea nu stabilește un termen mai mic. Instanță de apel transmite neîntârziat Curții Supreme de Justiție recursul împreună cu dosarul judiciar. Motivarea recursului se prezintă Curții Supreme de Justiție în termen de 30 de zile de la notificarea deciziei instanței de apel. Dacă se depune împreună cu cererea de recurs, motivarea recursului se depune la instanța de apel.
Decizia instanței de apel a fost pronunțată la 04 februarie 2021. Potrivit scrisorii de expediere a actului judecătoresc nr. 1775, se constată că la 05 februarie 2021, Curtea de Apel Cahul a notificat părților dispozitivul deciziei din 04 februarie 2021 (f.d.137, vol. I). Dispozitivul deciziei a fost comunicat Oxanei Furs la data de 11 februarie 2021, fapt confirmat prin avizul de recepție anexat la materialele cauzei (f.d.138, vol. I). Potrivit scrisorii de expediere a actului judecătoresc se constată că la 22 februarie 2021 a fost expediată decizia motivată din 04 februarie 2021 a Curții de Apel Cahul (f.d.141, vol. I), care a fost recepționată de către Furs Oxana la 25 februarie 2021 fapt 3 confirmat prin semnătura aplicată pe avizul de recepție DS8000382998AS (f.d.178, vol. I). La 03 martie 2021, Oxana Furs a depus împreună cu cererea de recurs motivarea recursului împotriva deciziei din 04 februarie 2021 a Curții de Apel Cahul (f.d.2-11, vol. II).
Completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție reține că, recursul depus la 03 martie 2021 de Oxana Furs este în termen or, Curtea de Apel Cahul a notificat decizia motivată participanților la data de 22 februarie 2021 (f.d.141, vol. I) și recepționată de către recurent la data de 25 februarie 2021, potrivit avizului de recepție a corespondenței DS800382998AS (f.d.178, vol. I). La 19 martie 2021, Curtea Supremă de Justiție a expediat în adresa intimaților recursul depus de Oxana Furs, cu înștiințarea despre posibilitatea depunerii referinței (f.d.42, vol. II). Până la data stabilită pentru examinarea recursului, în adresa Curții Supreme de Justiție, referință nu a parvenit.
Completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție examinând admisibilitatea recursului depus de Oxana Furs a considerat că acesta este admisibil, motiv pentru care, prin încheierea din 21 aprilie 2021 a fost numit pentru examinare în complet de 5 judecători. Conform art. 247 din Codul administrativ, Curtea Supremă de Justiție examinează și soluționează recursul fără ședință de judecată. Dacă consideră necesar, Curtea Supremă de Justiție poate decide citarea participanților la proces.
Completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție nu a considerat oportun de a cita participanții la proces pentru a se pronunța cu privire la problemele invocate în recurs, deoarece criticele recurentului, au fost expuse cu suficientă claritate. Verificând argumentele invocate în recurs prin prisma materialelor din dosar și prevederilor legale aplicabile, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție consideră necesar de a respinge recursul depus de către Oxana Furs, a menține decizia instanței de apel, din următoarele considerente.
Conform art. 248 alin. (1) lit. a) din Codul administrativ, examinând recursul, Curtea Supremă de Justiție adoptă decizie de respingere a recursului. În interpretarea art. 244 alin. (2), coroborat cu art. 231 alin. (2) din Codul administrativ, pentru procedura de recurs se aplică corespunzător prevederile cap. III din cartea a treia, dacă din prevederile prezentului capitol nu rezultă altceva. Pentru procedura în apel se aplică corespunzător prevederile cap. II din cartea a treia, dacă din prevederile prezentului capitol nu rezultă altceva. La rândul său, în corespundere cu art. 22 și art. 219 alin. (1) din Codul administrativ, instanța de judecată este obligată să cerceteze starea de fapt din oficiu în 4 baza tuturor probelor legal admisibile, nefiind legată nici de declarațiile făcute, nici de cererile de solicitare a probelor înaintate de participanți.
Articolul 10 alin.(1) din Legea privind accesul la informație nr. 982-XIV din 11 mai 2000, prevede că persoana are dreptul de a solicita furnizorilor de informații, personal sau prin reprezentanții săi, orice informații aflate în posesia acestora, cu excepțiile stabilite de legislație. Conform art. 5 alin. (2) lit. a) din Legea privind accesul la informație nr. 982-XIV din 11 mai 2000, furnizori de informații, adică posesori ai informațiilor oficiale, obligați să le furnizeze solicitanților în condițiile prezentei legi, sînt autoritățile publice centrale și locale - autoritățile administrației de stat, prevăzute în Constituția Republicii Moldova și anume: Parlamentul, Președintele Republicii Moldova, Guvernul, administrația publică, autoritatea judecătorească.
Intimatul, primarul municipiului Cahul, Nicolae Dandiș, în calitate de reprezentant al autorității publice locale, cade sub incidența art. 5 alin. (2) din Legea privind accesul la informație nr. 982-XIV din 11 mai 2000, fiind furnizor de informații. Din materialele cauzei rezultă că, la 17 iunie 2020, Oxana Furs s-a adresat primarului municipiului Cahul, Nicolae Dandiș cu petiție, prin care a solicitat, să fie informată dacă petiționarul în plângere, corect a făcut trimitere la legile care acordă competență primarului or. Cahul de a întreprinde acțiuni administrative în baza Legii nr. 436-XVI din 28 decembrie 2006 privind administrația publică locală, de a crea locuri vacante de muncă conform art. 34 alin. (6) din Legea nr. 60 din 30 martie 2012 privind incluziunea socială a persoanelor cu dizabilități.
Dacă petiționarul cu referire la legi, corect a utilizat formularea juridică a frazelor privind coordonarea activității de asistență socială și susținere a persoanelor cu dizabilități.
Iar dacă nu este corect, atunci să-i fie eliberată informația, cum dânsul, în funcția de primar și reprezentant al autorității publice locale de nivelul întâi, participă la crearea locurilor de muncă vacante pentru invalizi în baza Legii nr. 60 privind integrarea persoanelor cu dizabilități (f.d.4, vol. I). Prin răspunsul primarului municipiului Cahul, Nicolae Dandiș nr. 02/1-32/766 din 06 iulie 2020, Oxana Furs a fost informată că nu ține de competența angajaților primăriei de a interpreta prevederile legii (f.d.7, vol. I). Dat fiind faptul că nu a primit răspuns la cererea sa, la 07 august 2020, Oxana Furs a înaintat primarului municipiului Cahul, Nicolae Dandiș cerere prealabilă, prin care a solicitat să îi fie eliberată informația solicitată în cererea din 17 iunie 2020, în termen de trei zile lucrătoare, și anume cum dânsul, în funcția de primar și reprezentant al autorității publice locale de nivelul întâi, participă la crearea locurilor de muncă vacante pentru invalizi în baza Legii nr. 60 privind integrarea persoanelor cu dizabilități (f.d.46, vol. I). Prin răspunsul primarului municipiului Cahul, Nicolae Dandiș, nr. 02/1-32-944 din 02 septembrie 2020, a fost informată Oxana Furs că cererea depusă la 07 august 2020 a fost examinată în corespundere cu Legea nr. 60 din 30 martie 2012 privind incluziunea socială a persoanelor cu dizabilități.
5 La fel, în răspuns a fost specificat că potrivit art. 34 alin. (6) din Legea nr. 60 din 30 martie 2012 privind incluziunea socială a persoanelor cu dizabilități, Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, împreună cu autoritățile publice centrale și locale responsabile și cu participarea asociațiilor obștești ale persoanelor cu dizabilități, a sindicatelor și patronatelor, va elabora anual programe de plasare în câmpul muncii a persoanelor cu dizabilități. Totodată, a fost subliniat că prerogative de creare a locurilor de muncă și angajarea persoanelor cu dizabilități este de competența angajatorilor care potrivit art. 34 alin. (5) lit. a) din Legea nominalizată prevede că angajatorii informează obligatoriu agenția teritorială pentru ocuparea forței de muncă despre locurile de muncă create și/sau rezervate pentru angajarea persoanelor cu dizabilități, în termen de 5 zile de la data la care au fost create/rezervate.
Iar alineatul (7) prevede că, angajatorii care încalcă prevederile alin.(4) și (5) pe parcursul unui an financiar sânt sancționați în conformitate cu Codul contravențional. Ulterior, la 16 septembrie 2020 primarul municipiului Cahul, Nicolae Dandiș a emis răspunsul nr. 02/1-32-1031, suplimentar la răspunsul nr. 02/1-32-944 din 02 septembrie 2020 (f.d.38-39, vol. I), prin care s-a comunicat că potrivit art. 34 alin. (2) din Legea nr. 60 din 30 martie 2012 privind incluziunea socială a persoanelor cu dizabilități, persoanele cu dizabilități se încadrează în muncă conform pregătirii lor profesionale și a capacității lor de muncă, atestate prin certificatul de încadrare în grad de dizabilitate și conform recomandărilor conținute în programul individual de reabilitare și incluziune socială, emis de Consiliu sau structurile sale teritoriale.
Referitor la crearea locurilor vacante de muncă, primarul municipiului Cahul, Nicolae Dandiș a comunicat că în corespundere cu prevederile Legii nr. 436-XVI din 28 decembrie 2006 privind administrația publică locală, aceasta nu face parte din atribuțiile primarului (f.d.38-39, vol. I). Conform art. 21 alin. (1) din Legea privind accesul la informație nr. 982-XIV din 11 mai 2000, persoana care se consideră lezată într-un drept sau interes legitim de către furnizorul de informații poate ataca acțiunile acestuia atât pe cale extrajudiciară, cât și direct în instanța de contencios administrativ competentă.
Iar potrivit art. 23 alin. (1) din aceiași Lege, în cazul în care persoana care consideră că drepturile sau interesele legitime în ceea ce privește accesul la informație i-au fost lezate, precum și în cazul în care nu este satisfăcută de soluția dată de către conducerea furnizorului de informații sau de către organul ierarhic superior al acestuia, ea poate ataca acțiunile sau inacțiunea furnizorului de informații direct în instanța de contencios administrativ competentă.
La 07 septembrie 2020, Oxana Furs a depus acțiune în contencios administrativ împotriva primarului municipiului Cahul, Nicolae Dandiș, prin care a solicitat obligarea primarului municipiului Cahul, Nicolae Dandiș să prezinte informația, și anume, cum dânsul, în funcția de primar și reprezentant al autorității publice locale de nivelul întâi, participă la crearea locurilor de muncă vacante pentru invalizi în baza Legii nr. 60 privind integrarea persoanelor cu dizabilități, și încasarea prejudiciului moral în mărime de 200 000 de lei.
6 Prin încheierea din 02 noiembrie 2020 a Judecătoriei Cahul, sediul Central, menținută prin decizia din 30 decembrie 2020 a Curții de Apel Cahul și încheierea din 17 martie 2021 a Curții Supreme de Justiție, a fost declarată inadmisibilă acțiunea depusă de Furs Oxana către primarul municipiului Cahul, Dandiș Nicolae, cu privire la accesul la informație și repararea prejudiciului moral, în partea pretențiilor privind repararea prejudiciului moral, deoarece nu sânt întrunite condițiile prevăzute la art. 208 din Codul administrativ (f.d.59-61, 102-104, 186-188, vol. I). Fiind investită cu judecarea cauzei în fond, Judecătoria Cahul, sediul Central, prin hotărârea din 02 noiembrie 2020 a respins ca fiind neîntemeiată cererea de chemare în judecată înaintată de către Oxana Furs împotriva primarului mun.
Cahul, Nicolae Dandiș, cu privire la accesul la informație și repararea prejudiciului moral, în partea pretențiilor privind accesul la informație (f.d.62, 65-68, vol. I). Judecând apelul declarat de Oxana Furs, instanța de apel a considerat legală și întemeiată hotărârea primei instanțe, fiind necesar de a respinge apelul declarat și a menține hotărârea instanței de fond, motivându-și soluția prin faptul că, primarul municipiului Cahul, Nicolae Dandiș, nu a încălcat dreptul de acces la informație a Oxanei Furs, deoarece au fost respectate prevederile legale privind examinarea cererii Oxanei Furs, fiindu-i expediate răspunsurile la toate solicitările indicate în cerere și în termenul stabilit de lege.
Completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție analizând materialele dosarului în coraport cu normele juridice ce guvernează raportul juridic litigios, ajunge la concluzia că atît prima instanță și instanța de apel au determinat definitiv circumstanțele care au importanță pentru soluționarea justă a pricinii, cu aplicarea corectă a legii materiale. La caz, Colegiul reține că instanța de apel a constatat că, primarul municipiului Cahul, Nicolae Dandiș, nu a încălcat dreptul de acces la informație a Oxanei Furs, deoarece au fost respectate prevederile legale privind examinarea cererii Oxanei Furs, fiindu-i expediate răspunsurile la toate solicitările indicate în cerere și în termenul stabilit de lege.
La capitolul dat, instanța de recurs constată că, deși prin petiția depusă la 17 iunie 2020, Oxana Furs s-a adresat primarului municipiului Cahul, Nicolae Dandiș, solicitând să fie informată dacă petiționarul în plângere, corect a făcut trimitere la legile care acordă competență primarului or. Cahul de a întreprinde acțiuni administrative în baza Legii nr. 436-XVI din 28 decembrie 2006 privind administrația publică locală, de a crea locuri vacante de muncă conform art. 34 alin. (6) din Legea nr. 60 din 30 martie 2012 privind incluziunea socială a persoanelor cu dizabilități. Dacă petiționarul cu referire la legi, corect a utilizat formularea juridică a frazelor privind coordonarea activității de asistență socială și susținere a persoanelor cu dizabilități.
Iar dacă nu este corect, atunci să-i fie eliberată informația, cum dânsul, în funcția de primar și reprezentant al autorității publice locale de nivelul întâi, participă la crearea locurilor de muncă vacante pentru invalizi în baza Legii nr. 60 privind integrarea persoanelor cu dizabilități. 7 Totuși, prin răspunsurile anexate cu nr. 02/1-32-767 din 06 iulie 2020, nr. 02/1- 32-944 din 02 septembrie 2020 și nr. 02/1-32-1031 din 16 septembrie 2020, primarul municipiului Cahul, Nicolae Dandiș a oferit răspuns complet la solicitările Oxanei Furs.
În atare circumstanțe, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție observă că solicitarea formulată de către Oxana Furs în cererea din 17 iunie 2020, și anume, eliberarea de către primarul municipiului Cahul, Nicolae Dandiș a informației, cum dânsul, în funcția de primar și reprezentant al autorității publice locale de nivelul întâi, participă la crearea locurilor de muncă vacante pentru invalizi în baza Legii nr. 60 privind integrarea persoanelor cu dizabilități, a fost examinată de către furnizorul de informații.
Ca urmare, instanța de recurs reține că instanțele de judecată au stabilit la judecarea cauzei că autoritatea publică locală, împreună cu Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, autoritățile publice centrale și cu participarea asociațiilor obștești ale persoanelor cu dizabilități, a sindicatelor și patronatelor, elaborează anual programe de plasare în câmpul muncii a persoanelor cu dizabilități, în corespundere cu prevederile art. 33, 34 din Legea nr. 60 din 30 martie 2012 privind incluziunea socială a persoanelor cu dizabilități.
Așadar, reieșind din cele expuse supra, instanța de recurs constată că deși în instanța de apel, Oxana Furs a menționat că nu au fost soluționate toate solicitările indicate în cererea din 17 iunie 2020, totuși înscrisurile anexate demonstrează faptul că dreptul Oxanei Furs de acces la informație nu a fost lezat, având în vedere că s-a stabilit cert, fapt ce nu a fost negat de către recurent că la informația solicitată acesteia i-au fost expediate răspunsuri cu informația solicitată. Mai mult, primarul municipiului Cahul, Nicolae Dandiș a comunicat reclamantei că nu dispune astfel de locuri de muncă potrivit cerinței și specialității acesteia, astfel i-a propus o alternativă pentru a o încadra în câmpul muncii, însă ultima a refuzat.
Totodată, instanța de recurs apreciază ca fiind întemeiat raționamentul instanței de apel privind respingerea cerințelor Oxanei Furs privind încheierea unei tranzacții, care s-ar manifesta prin crearea unui loc de muncă în calitate de logoped în cadrul Gimnaziului Lomonosov din mun. Cahul, și acordarea de ajutor la plata datoriilor la serviciile comunale, deoarece aceste cerințe nu au fost obiectul cerințelor din cadrul examinării cererii de chemare în judecată în prima instanță. Colegiul precizează că verificând conținutul deciziei contestate, în raport cu materialele dosarului și argumentele invocate în apel, în recurs, conchide că instanța de apel, a supus verificării toate argumentele invocate de apelant.
Din cele expuse și conform normelor de drept enunțate completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție reține ca neîntemeiate argumentele invocate de recurent în recursul declarat, iar la moment, careva probe ce ar răsturna concluzia instanțelor de judecată inferioare nu au fost prezentate. Astfel, din considerentele menționate și avînd în vedere faptul că decizia instanței de apel și hotărârea primei instanțe sunt întemeiate și legale, iar temeiurile invocate de către recurent sunt neîntemeiate, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în 8 contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a respinge recursul și de a menține decizia instanței de apel și hotărârea primei instanțe.
În conformitate cu prevederile art. art. 247, 248 alin. (1) lit. a), alin. (2) din Codul administrativ, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție d e c i d e : Se respinge recursul depus de Oxana Furs. Se menține decizia din 04 februarie 2021 a Curții de Apel Cahul, în cauza de contencios administrativ, la cererea de chemare în judecată depusă de Oxana Furs împotriva primarului municipiului Cahul, Nicolae Dandiș, privind obligarea eliberării informației. Decizia este irevocabilă. Președintele ședinței, judecătorul Tamara Chișca-Doneva judecători Nicolae Craiu Nina Vascan Iurie Bejenaru Victor Burduh 9
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.