3ra-219/21 — anularea partială a actului administrativ si obligarea emiterii actului administrativ individual favorabil

3ra-219/21 — anularea partială a actului administrativ si obligarea emiterii actului administrativ individual favorabil (Curtea Supremă de Justiție, 2021)

Dosarul nr. 3ra-219/21

Prima instanță: Curtea de Apel Chișinău (jud. A. Minciuna, V. Negru, E. Palanciuc)

D E C I Z I E

14 iulie 2021 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit

al Curții Supreme de Justiție

în componența:

Președintele ședinței, judecătorul Tamara Chișca-Doneva

Judecătorii Maria Ghervas

Nina Vascan

Iurie Bejenaru

Nicolae Craiu

examinând recursul depus de către Consiliul Superior al Magistraturii,

în cauza de contencios administrativ, la acțiunea în anulare și în obligare depusă de

Alina Balan împotriva Consiliului Superior al Magistraturii cu privire la anularea

parțială a actului administrativ și obligarea emiterii actului administrativ individual

favorabil,

împotriva hotărârii din 26 noiembrie 2020 a Curții de Apel Chișinău,

c o n s t a t ă:

La 12 octombrie 2020, Alina Balan a depus cerere de chemare în judecată în

ordinea contenciosului administrativ împotriva Consiliului Superior al Magistraturii,

Carolinei Ciugureanu-Mihailuță, Valentinei Coptileț, Elenei Belei, Marianei Timotin

cu privire la anularea parțială a actului administrativ și obligarea emiterii actului

administrativ individual favorabil.

În motivarea acțiunii reclamanta a indicat că prin dispozitivul hotărârii pronunțat

în ședința Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 24 din 6 octombrie 2020,

cu privire la cererile unor judecători, referitor la propunerea de numire în funcție până

la atingerea plafonului de vârstă, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, a propus

Președintelui Republicii Moldova numirea în funcție până la atingerea plafonului de

vârstă a următorilor judecători: Grigori Manoli și Alexandru Roșca, iar judecătorii

Veniamin Chihai și Alina Balan, nu au întrunit numărul necesar de voturi pentru

propunerea de numire în funcție până la atingerea plafonului de vârstă.

Alina Balan a menționat că își exprimă dezacordul cu hotărârea menționată.

Referitor la activitatea sa, a notat că, prin Decretul Președintelui Republicii

Moldova nr. 1851-VII din 27 noiembrie 2015, a fost numită în funcția de judecător la

Judecătoria Orhei pe un termen de 5 ani. Conform hotărârii Plenului Consiliului

Superior al Magistraturii nr. 624/26 din 29 septembrie 2016, a fost numită, în funcția

de judecător la instanța nou-creată Judecătoria Orhei, începând cu 1 ianuarie 2017. Prin

Dispoziția președintelui Consiliului Superior al Magistraturii nr. 92 din 30 decembrie

2016, aprobată prin hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 11/1 din 10

ianuarie 2017, a fost suspendată din funcția deținută pe perioada aflării în concediul

parțial plătit pentru îngrijirea copilului până la atingerea vârstei de 3 ani, începând cu

29 decembrie 2016 până la 25 octombrie 2019 inclusiv.

În continuare, conform, hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr.

383/25 din 24 octombrie 2019, a fost anulată suspendarea din funcție, cu reîncadrarea

în funcția de judecător la Judecătoria Orhei, sediul Central, începând cu 28 octombrie

august 2020 materialele, în privința judecătorului Judecătoriei Orhei, sediul Central –

Alina Balan, au fost remise la Colegiul de evaluare a performanțelor judecătorilor în

vederea evaluării extraordinare, în baza cererii judecătorului privind numirea în funcție

până la atingerea plafonului de vârstă. Prin hotărârea Colegiului de evaluare a

performanțelor judecătorilor nr. 129/7 din 25 septembrie 2020, judecătorului

Judecătoriei Orhei, sediul Central – Alina Balan, i-a fost acordat calificativul „foarte

bine”.

Reclamanta a notat că din conținutul hotărârii sus-menționate, se desprinde că

conform Notei informative prezentate de judecătorul Alina Balan, rata de soluționare

a dosarelor este următoarea: - în anul 2015 (din 1 decembrie 2015) a examinat 20 cauze

din 78 repartizate, ceea ce constituie 25,64%. - în anul 2016 (1 ianuarie 2016 – 11

august 2016) a examinat 279 cauze din 279 repartizate, ceea ce constituie 100%; - în

anul 2019 (din 28 octombrie 2019) a examinat 94 cauze din 280 repartizate, ceea ce

constituie 33,57%. Conform datelor extrase din Programul Integral de Gestionare a

Dosarelor, în perioada 2015-2019 judecătorul Alina Balan, nu a admis încălcarea

termenului rezonabil la judecarea cauzelor aflate în procedură. Totodată, s-a stabilit că

persoana evaluată, nu a avut în procedură cauze cu termenul depășit mai mult de 12,

24 și 36 de luni. Termenul de redactare a hotărârilor și de publicare a acestora pe pagina

web, stipulat de legislația Republicii Moldova, s-a respectat în totalitate. La

compartimentul hotărârile/sentințele/încheierile menținute din cele contestate, se

constată că, - în anul 2015 au fost contestate în total 0 hotărâri/sentințe/încheieri, fiind

menținute 0 ceea ce constituie 0%. - în anul 2016 au fost contestate în total 30

hotărâri/sentințe/încheieri, fiind menținute 24 ceea ce constituie 80%; - în anul 2019 au

fost contestate în total 7 hotărâri/sentințe/încheieri, fiind menținute 5 ceea ce constituie

71,42.

Privitor la informația privind hotărârile/sentințele/încheierile casate din cele

examinate este următoarea: - în anul 2015, din 20 cauze examinate, 0

hotărâri/sentințe/încheieri au fost casate, ceea ce constituie 0%; - în anul 2016, din 279

cauze examinate, 4 hotărâri/sentințe/încheieri au fost casate, ceea ce constituie 1,43%;

- în anul 2019, din 94 cauze examinate, 0 hotărâri/sentințe/încheieri au fost casate, ceea

ce constituie 0%. Cu privire la claritatea expunerii și calitatea motivării

hotărârilor/sentințelor/ încheierilor, menționează reclamanta faptul că, s-a constatat că

motivarea hotărârilor se efectuează la nivel corespunzător, astfel, conținutul hotărârilor

emise atestă expunerea consecventă și coerentă a conținutului factologic, terminologia

juridică fiind utilizată corect, fiind ușor urmărită expunerea logică a soluției și

încadrarea juridică a materialului. În partea ce ține de organizarea activității

profesionale, judecătorul Alina Balan, își exercită obligațiile de serviciu demonstrând

abilități profesionale la nivel înalt, manifestând un comportament politicos față de

participanții la proces, respectă etica profesională, asigură apărarea drepturilor și

libertăților persoanelor, onoarei și demnității acestora, dă dovadă de pregătire și

cunoștințe profunde în domeniul dreptului și practicii judiciare, își desfășoară munca

în conformitate cu cerințele legii și asigură interpretarea și aplicarea uniformă și

coerentă a legislației.

A adăugat că hotărârea Colegiului de evaluare a performanțelor judecătorilor

conține și informație eliberată de Inspecția Judiciară, în privința sa, în perioada

evaluată, care atestă că nu au fost înregistrate sesizări și în baza informației prezentate

de Colegiul disciplinar pentru perioada de raportare, în privința sa, nu au fost intentate

proceduri disciplinare.

Reclamanta a mai comunicat că hotărârile adoptate, nu au constituit obiect de

examinare la Curtea Europeană, nici la Comisia de Etică de pe lângă Consiliul Superior

al Magistraturii, referitor la conduita profesională, nu a fost vizată.

Alina Balan a precizat că prezenta acțiune, reprezintă o acțiune în obligare în

conformitate cu prevederile art. 206 alin. (1) lit. b) din Codul administrativ. Elementul

central al obiectului acțiunii în obligare rezidă în faptul că, urmărește pe cale judiciară

de a obliga autoritatea publică competentă să emită actul administrativ individual

solicitat.

A relatat că în temeiul dispozițiilor art. 116 alin. (2) din Constituție, și art. 11 alin.

(1) al Legii nr. 544 din 20 iulie 1995 cu privire la statutul judecătorului, judecătorii

judecătoriilor și judecătorii Curților de Apel se numesc în funcție, din numărul

candidaților selectați prin concurs, de către Președintele Republicii Moldova, la

propunerea Consiliului Superior al Magistraturii.

Candidații selectați, care întrunesc condițiile specificate la art. 6 a Legii nr. 544, se

numesc în funcția de judecător inițial pe un termen de 5 ani. După expirarea termenului,

judecătorii sânt numiți în funcție până la atingerea plafonului de vârstă de 65 de ani.

Prin urmare, reiese că reconfirmarea în funcție nu este un proces automat. Până la

reconfirmare, performanța judecătorului este evaluată, iar, ca urmare a acestei evaluări,

Consiliul Superior al Magistraturii, decide dacă să propună Președintelui țării sau nu

judecătorul pentru a fi reconfirmat în funcție. Cu toate acestea, legea nu prevede

temeiurile din care Consiliul Superior al Magistraturii, poate refuza să propună

reconfirmarea în funcție a judecătorului. Or, Comisia de la Veneția, consideră aceasta

o problemă, chiar dacă este vorba de organul de autoadministrare a sistemului

judecătoresc.

Reclamanta a specificat că legislația și practica actuală de reconfirmare în funcție

a judecătorilor generează următoarele situații problematice: legislația nu prevede clar

temeiurile din care Consiliul Superior al Magistraturii, poate refuza să propună

reconfirmarea în funcție a unui judecător; legea oferă o discreție foarte largă

Președintelui în a refuza reconfirmarea în funcție a judecătorului; procuratura sau

autoritățile locale pot influenta decizia Președintelui cu privire la reconfirmarea în

funcție a judecătorului.

Relevant la caz este că legea nu prevede clar temeiurile din care Consiliul Superior

al Magistraturii poate refuza să propună reconfirmarea în funcție a unui judecător, iar

în ședința Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, deși unii membri nu au votat

pentru reconfirmare în funcția de judecător, nu este clar motivul acestora, or, în ședință

nu s-au discutat probleme ce ține de activitatea problematică sau vicioasă a

judecătorului refuzat. Respectiv, instituția numirii inițiale a judecătorului pentru o

perioadă de 5 ani și reconfirmarea ulterioară în funcție sunt în contradicție cu cele mai

bune practici europene. Or, art. 25 al Legii cu privire la statutul judecătorului pare să

fie suficient de clar în acest sens. Cu toate acestea, Consiliul Superior al Magistraturii

nu ar trebui să aibă competența să schimbe singur calificativul oferit ca urmare a

evaluării performanțelor. De asemenea, Consiliul Superior al Magistraturii, nu ar trebui

să refuze propunerea pentru reconfirmarea în funcție, decât dacă a constatat că

judecătorul nu merită să mai fie parte din corpul judecătoresc.

Reclamanta a considerat oportun de a menționa că în conformitate cu art. 24 al

Legii nr. 947, dar și în condițiile Regulamentului cu privire la organizarea și

funcționarea Consiliului Superior al Magistraturii aprobat prin Hotărârea Consiliului

Superior al Magistraturii nr. 668/26 din 15 septembrie 2015, Consiliul Superior al

Magistraturii, adoptă hotărâri cu votul deschis al majorității membrilor săi, cu excepția

cazului prevăzut la art. 19 alin.(4).

La adoptarea hotărârilor cu privire la cariera judecătorilor, răspunderea disciplinară

a acestora, sancționarea și eliberarea din funcție a judecătorilor, membrii de drept ai

Consiliului Superior al Magistraturii participă fără drept de vot. Votarea se efectuează

în lipsa persoanei al cărei caz este examinat și în lipsa celorlalți invitați. Consiliul

Superior al Magistraturii pronunță public dispozitivul hotărârii, fapt care se

consemnează într-un proces-verbal. Hotărârea motivată, care conține și numărul de

voturi, se redactează în cel mult 30 de zile și se semnează de președintele ședinței.

Drept urmare, reclamanta a invocat că, nu sunt evidente/clare motivele, care au

condus refuzul/neîntrunirea numărului necesar de voturi, pentru propunerea de numire

în funcție până la atingerea plafonului de vârstă, or, având în vedere că organele

specializate de pe lângă Consiliul Superior al Magistraturii, și-au prezentat poziția clară

și sub toate aspectele asupra activității judecătorului pe parcursul anilor, membrii

Consiliul Superior al Magistraturii, care au votat contra, nu și-au argumentat poziția

sub nici o formă.

Mai mult, Alina Balan a susținut că, la votarea deschisă în deliberare, este vizibil

că membrul Consiliului Superior al Magistraturii, Mariana Timotin, s-a abținut de la

votare, fără un anumit temei, iar această abținere a fost catalogată ca un vot contra, fapt

ce este inadmisibil, or, prin prisma legii membrii Consiliului Superior al Magistraturii,

votează Pro sau Contra, deliberarea nefiind publică, iar votarea deschisă are loc în

deliberare, ulterior cu pronunțarea publică doar după deliberare a hotărârii. Această

practică nouă, începută cu ședința din 6 octombrie 2020 este una vicioasă, deoarece

încalcă evident Legea, dar și valorile supreme într-o societate democratică.

Cu referire la dreptul discreționar a menționat că, într-adevăr este vorba despre

dreptul discreționar al fiecărui membru, însă fără un temei/motiv anume de a vota

deschis, în deliberare Contra unuia sau altui candidat, nu este admisibil, deoarece

trebuie să fie o justificare, întemeiată. Or, doar simplu fapt că place sau nu place unul

sau alt candidat, conduce în esență la ilegalitatea și nemotivarea hotărârii Plenului

Consiliului Superior al Magistraturii. Astfel, este evidentă și lipsa motivării în fapt a

actului administrativ contestat, în partea ce o visează, și anume, a oportunității emiterii

acestuia. Or, controlul oportunității actului administrativ, presupune verificarea atât din

punctul de vedere al legalității lui, cât și al oportunității, iar încălcarea acestora conduc

la nulitatea actului administrativ în cauză.

Reclamanta a relatat că, la caz se atestă existența unor suspiciuni serioase și

rezonabile privind legalitatea actului administrativ individual defavorabil prin prisma

art. 118 din Codul administrativ, or, în urma pronunțării dispozitivului hotărârii

Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, se atestă că, acesta încalcă dreptul

judecătorului de a fi numit, până la atingerea plafonului de vârstă. În acord cu art. 21

din Codul administrativ, autoritățile publice și instanțele de judecată competente

trebuie să acționeze în conformitate cu legea și alte acte normative. Exercitarea

atribuțiilor legale nu poate fi contrară scopului pentru care acestea au fost reglementate.

Autoritățile publice și instanțele de judecată competente nu pot dispune limitarea

exercitării drepturilor și a libertăților persoanelor decât în cazurile și în condițiile

expres stabilite de lege. Prin urmare, a fost încălcat și principiul proporționalității, care

presupune că măsura trebuie să fie legală, să urmărească un scop legitim și autoritatea

publică urmează să justifice prin cercetarea stării de fapt existența a trei condiții în

privința măsurii întreprinse de autoritățile publice, aceasta fiind proporțională dacă este

potrivită pentru atingerea scopului urmărit în temeiul împuternicirii atribuite prin lege

și este necesară pentru atingerea scopului și este rezonabilă (art. 29 alin. (2) din Codul

administrativ). Deci, pentru emiterea unui act administrativ individual este necesar să

existe un temei juridic prevăzut de dreptul obiectiv pozitiv, iar măsură oficială

întreprinsă de către autoritatea publică nu trebuie să fie abuzivă. În condițiile în care

măsura întreprinsă de autoritatea publică nu este prevăzută de lege apriori nu poate fi

examinată proporționalitatea acesteia, și prin urmare principiul proporționalității este

încălcat.

În opinia reclamantei hotărârea Plenului, în partea ce este vizată, este nejustificată

și neîntemeiată, susceptibilă anulării, or, totodată remedierea dreptului încălcat poate

avea loc doar în asemenea manieră.

La data de 2 noiembrie 2020, Alina Balan, a depus cerere de completare a acțiunii

înaintate (f.d.48-55), prin care a invocat că, în temeiul art. 23 alin. (1) - (2) din Codul

administrativ, autoritățile publice și instanțele de judecată competente acționează

respectând principiul egalității și nediscriminării. Autoritățile publice și instanțele de

judecată competente trebuie să trateze în mod egal persoanele aflate în situații similare.

Orice diferență de tratament trebuie justificată în mod obiectiv. Atât în cadrul

procedurii administrative, cât și în cadrul procedurii de contencios administrativ sau ca

rezultat al acestora, nici o persoană nu poate beneficia de privilegii, nu poate fi

dezavantajată, lipsită de drepturi sau scutită de obligații pe motiv de rasă, origini

familiale, sex, limbă, cetățenie, apartenență etnică, religie, convingeri politice sau

ideologice, educație, situație economică, condiție socială.

Reclamanta a subliniat că a obținut ca și alți colegi calificativul „foarte bine” la

evaluarea extraordinară, în ședință nu au fost formulate obiecții asupra activității sale,

profesionalismului, integrității, lipsesc careva sancțiuni disciplinare. Totuși a fost

tratată în mod discriminator, fără ca Consiliul Superior al Magistraturii să justifice

obiectiv, după cum prevede norma pre-citată această abordare inegală în raport cu alți

judecători care au fost numiți până la plafon, aflându-se în aceleași condiții de fapt și

de drept.

A invocat prevederile art. 21 din Codul administrativ, care statuează că autoritățile

publice și instanțele de judecată competente trebuie să acționeze în conformitate cu

legea și alte acte normative. Exercitarea atribuțiilor legale nu poate fi contrară scopului

pentru care acestea au fost reglementate. Autoritățile publice și instanțele de judecată

competente nu pot dispune limitarea exercitării drepturilor și a libertăților persoanelor

decât în cazurile și în condițiile expres stabilite de lege.

Așadar, prevederile legale enunțate permit, în principiu, ingerința în drepturile

persoanelor în cazurile și condițiile stabilite de lege, însă intrusiunea în aceste drepturi

trebuie să fie proporțională.

Conform art. 29 alin. (1) - (3) din Codul administrativ, orice măsură întreprinsă de

autoritățile publice prin care se afectează drepturile sau libertățile prevăzute de lege

trebuie să corespundă principiului proporționalității. O măsură întreprinsă de

autoritățile publice este proporțională dacă: a) este potrivită pentru atingerea scopului

urmărit în temeiul împuternicirii atribuite prin lege; b) este necesară pentru atingerea

scopului; c) este rezonabilă. Măsura întreprinsă de autoritățile publice este una

rezonabilă dacă ingerința produsă prin ea nu este disproporțională în raport cu scopul

urmărit. Principiul proporționalității este un element intrinsec al statului de drept. În

cele din urmă, principiul proporționalității se referă la faptul că măsurile de

constrângere (ingerință în drepturi) față de cetățeni ar trebui folosite cu atenție și numai

atunci când este cu adevărat urgent. Deci, puterea publică nu ar trebui să intervină în

drepturi mai mult decât este necesar. Din aceste motiv, principiul proporționalității este

adesea denumit interdicția excesului. Principiul proporționalității este un mijloc de

cântărire. Astfel, evaluarea respectării principiului proporționalității constă din patru

elemente. Testul de proporționalitate se realizează pe verticală, astfel, lipsa unui

element eșuează testul și denotă ilegalitatea actului administrativ individual. În

conformitate cu aceasta, o măsură oficială întreprinsă de autoritățile publice și instanța

de judecată este proporțională dacă: are un scop legitim, este potrivită, necesară și

rezonabilă. Prin urmare, măsura oficială întreprinsă de Consiliul Superior al

Magistraturii, nu este prevăzută din perspectiva temeiului juridic de către lege, fapt

contrar art. 21 alin. (3) și art. 29 Codul administrativ.

A relevat totodată că nu este clar scopul legitim urmărit de către Consiliul Superior

al Magistraturii prin adoptarea hotărârii de respingere a cererii privind numirea în

funcția de judecător până la atingerea plafonului de vârstă.

Reclamanta a afirmat că, respingerea cererii de numire în funcția de judecător până

la atingerea plafonului de vârstă este contrară art. 30 din Codul administrativ, care

prevede că, autoritățile publice nu pot întreprinde măsuri cu efect retroactiv, cu

excepția cazurilor prevăzute de lege. Autoritățile publice nu pot întreprinde măsuri care

să afecteze situațiile juridice definitive sau drepturile dobândite, decât în situații în care,

în condițiile stabilite de lege, acest lucru este absolut necesar pentru interesul public.

Astfel, a notat că a obținut funcția de judecător, și deține dreptul de a o exercita

până la atingerea plafonului de vârstă, nefiind prezente careva obstacole de ordin legal.

Mai mult, Consiliul Superior al Magistraturii, nu a expus, probat și motivat acele

situații și condiții legale, care justifică în mod absolut, decizia care a fost adoptată prin

raportare la interesul public stabilit de lege.

Totodată, încălcările descrise, incertitudinea și netransparența hotărârii emise de

Consiliul Superior al Magistraturii, fac dovada caracterului incert al actului

administrativ individual defavorabil. Potrivit art. 119 alin. (1) din Codul administrativ,

conținutul unui act administrativ individual trebuie să fie suficient de cert. Caracterul

cert, trebuie să denote raționamentul actului administrativ individual emis, astfel, încât

dispozitivul să fie rezultatul unei raționament juridic constanta, egal pentru toți

judecătorii, proporțional și previzibil.

Alina Balan a remarcat că actul administrativ individual de respingere a solicitării

sale de numire în funcția de judecător până la atingerea platformei de vârstă, nu este

unul motivat. Or, conform art. 31 din Codul administrativ, actele administrative

individuale și operațiunile administrative scrise trebuie să fie motivate. Conform art.

118 alin. (1) - (3) din Codul administrative, motivarea este operațiunea administrativă

prin care se expun considerentele care justifică emiterea unui act administrativ

individual. În motivare se indică temeiurile esențiale de drept și de fapt pe care le-a

luat în considerare autoritatea publică pentru decizia sa. Din motivarea deciziilor

discreționare trebuie să poată fi recunoscute și punctele de vedere din care autoritatea

publică a reieșit la exercitarea dreptului discreționar. Motivarea trebuie să se refere și

la argumentele expuse în cadrul audierii. Motivarea completă a unui act administrativ

individual cuprinde: a) motivarea în drept - temeiul legal pentru emiterea actului

administrativ, inclusiv formele procedurale obligatorii pe care se bazează actul; b)

motivarea în fapt - oportunitatea emiterii actului administrativ, inclusiv modul de

exercitare a dreptului discreționar, dacă este cazul; c) în cazul actelor administrative

defavorabile - o descriere succintă a procedurii administrative care a stat la baza

emiterii actului: investigații, probe, audieri, opinii ale participanților contrare

conținutului final al actului etc. Motivarea completă este obligatorie, este parte

integrantă a actului administrativ individual și condiționează legalitatea acestuia.

Respectiv, reclamanta a indicat că motivarea trebuie să justifice prin forța logicii,

raționamentelor, probelor și normelor de drept, toate elementele care compun

legalitatea actului administrativ, însă, la caz, această exigență lipsește.

Conform art. 22 alin. (1) - (4) din Lege cu privire la Consiliul Superior al

Magistraturii nr. 947 din 19 iulie 1996 (1), Consiliul Superior al Magistraturii adoptă

hotărâri cu votul deschis al majorității membrilor săi, cu excepția cazului prevăzut la

art. 19 alin.(4). La adoptarea hotărârilor cu privire la cariera judecătorilor, răspunderea

disciplinară a acestora, sancționarea și eliberarea din funcție a judecătorilor, membrii

de drept ai Consiliului Superior al Magistraturii participă fără drept de vot. Votarea se

efectuează în lipsa persoanei al cărei caz este examinat și în lipsa celorlalți invitați.

Consiliul Superior al Magistraturii pronunță public dispozitivul hotărârii, fapt care se

consemnează într-un proces-verbal. Hotărârea motivată, care conține și numărul de

voturi, se redactează în cel mult 30 de zile și se semnează de președintele ședinței. În

cazul în care un membru al Consiliului Superior al Magistraturii face opinie separată,

aceasta va fi motivată și se va anexa la hotărâre fără a i se da citire.

Conform art. 133 alin. (1) - (2) din Codul administrativ, cvorumul reprezintă

numărul minim necesar de membri prevăzut de lege pentru întrunirea valabilă a unui

organ colegial sau emiterea unui act administrativ individual. Organul colegial

acționează legal dacă sunt prezenți jumătate plus unul din membrii săi, cu excepția

cazurilor în care legea prevede altfel.

Totodată, art. 134 din Codul administrativ, majoritatea reprezintă numărul minim

de voturi ale membrilor organului colegial necesar conform legii pentru ca un act

administrativ individual să poată fi emis. Potrivit art. 135 alin. (3) și (6) din Codul

administrativ, majoritatea absolută reprezintă cel puțin jumătate plus unu din numărul

membrilor organului colegial. Orice abținere de la vot este considerată drept vot

negativ. Conform art. 136 alin. (1) - (3) din Codul administrativ, calculul cvorumului

și al majorității se face prin jumătate plus unu cu aproximare în minus, dacă este cazul

(ex.: 4 din 7; 14 din 27). La calculul cvorumului și al majorității necesare nu se iau în

considerare membrii organului colegial obligați prin lege să se abțină de la vot.

Cvorumul și majoritatea se calculează la fiecare procedură de vot din cadrul ședinței

organului colegial.

Reclamanta a declarat că cvorumul și majoritatea urmau să fie calculate din

numărul de 12 membri, reieșind din faptul, că membrii de drept (Președintele Curții

Supreme de Justiție, Procurorul General și Ministrul Justiției) se abțin de la vot. Prin

urmare, cvorumul pentru chestiunile cu privire la cariera judecătorilor, răspunderea

disciplinară a acestora, sancționarea și eliberarea din funcție a judecătorilor este 8

membri (2/3 din 12), iar majoritatea de 7 membri (50+1 din 12).

A mai adăugat că aceeași rațiune este prevăzută și în Raportul efectuat de către

Comisia Internațională a Juriștilor, privind Sistemul judecătoresc din Republica

Moldova, potrivit căruia, Carta Europeană cu privire la statutul judecătorilor stipulează

expres că, pentru orice decizie referitoare la selecția, la recrutarea, la desemnarea, la

evaluarea carierei sau la încetarea funcțiilor unui judecător, statutul prevede intervenția

unei instanțe independente față de puterea executivă și de cea legislativă, constituită

cel puțin pe jumătate din judecători aleși de Adunarea Generală conform unor

modalități care garantează cea mai largă reprezentare a acestora. În acest context,

situația actuală de la Consiliul Superior al Magistraturii, confirmă valabilitatea acestui

standard. Totuși, în ceea ce privește calcularea majorității, Comisia Internațională a

Juriștilor accentuează că în toate procedurile de vot este o practică comună ca, dacă nu

există alte prevederi exprese, majoritatea să fie calculată reieșind din numărul

membrilor cu drepturi de vot, și nu din cel al tuturor membrilor prezenți, inclusiv al

celor fără drepturi de vot.

Alina Balan a susținut că la ședința din 6 octombrie 2020 Consiliul Superior al

Magistraturii, a acționat și contrar art. 117 din Codul administrativ, care prevede că,

modul de îndeplinire a cerințelor legale privind cvorumul și majoritatea necesară

emiterii unui act administrativ individual de către organele colegiale se consemnează

în procesul-verbal al ședinței de către persoana care prezidează ședința sau de altă

persoană competentă potrivit legii. Opiniile minoritare se consemnează separat.

La data de 24 noiembrie 2020 Alina Balan, reprezentată de avocatul Sergiu Beșliu

a depus cerere privind concretizarea cercului de participanți la proces, și anume a

invocat că, înaintează pretenții față doar de Consiliul Superior al Magistraturii, ca organ

colegial (f.d.79-80).

Reclamanta a solicitat anularea hotărârii nr. 276/24 din 6 octombrie 2020 în partea

respingerii solicitării privind propunerea de numire în funcție până la atingerea

plafonului de vârstă a judecătorului Alina Balan și obligarea emiterii hotărârii cu

privire la înaintarea propunerii Președintelui Republicii Moldova de numire în funcție

până la atingerea plafonului de vârstă a judecătorului Alina Balan.

Prin hotărârea din 26 noiembrie 2020 a Curții de Apel Chișinău a fost anulată

hotărârea nr. 276/24 din 6 octombrie 2020 în partea respingerii solicitării privind

propunerea de numire în funcție până la atingerea plafonului de vârstă a judecătorului

Alina Balan și s-a obligat Consiliul Superior al Magistraturii să emită hotărârea cu

privire la înaintarea propunerii Președintelui Republicii Moldova de numire în funcție

până la atingerea plafonului de vârstă a judecătorului Alina Balan.

La data de 7 decembrie 2020 Consiliul Superior al Magistraturii a depus recurs

nemotivat, iar la 20 ianuarie 2021 a depus motivarea recursului împotriva hotărârii din

26 noiembrie 2020 a Curții de Apel Chișinău, solicitând admiterea acestuia, casarea

hotărârii contestate cu emiterea unei noi hotărâri de respingere a acțiunii, ca fiind

neîntemeiată.

În motivarea cererii de recurs cu reiterarea motivelor de fapt și de drept anterior

indicate, recurentul a invocat că hotărârea contestată este neîntemeiată, deoarece

instanța de fond a oferit o soluție greșită asupra cazului litigios, drept urmare a aplicării

eronate a normelor de drept material, și anume prin interpretarea în mod eronat a legii

care trebuia să fie aplicată.

A menționat că este eronată concluzia instanței de judecată precum că hotărârea

Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 276/24 din 6 octombrie 2020 urmează

a fi anulată pentru faptul că autoritatea publică nu deține un drept discreționar cu privire

la numirea judecătorului în funcție până la atingerea plafonului de vârstă și din motiv

că actul administrativ nu este motivat. Or, aceasta este bazată pe interpretarea eronată

a prevederilor art. 24 din Legea nr. 947 din 19 iulie 1996 cu privire la Consiliul

Superior al Magistraturii, art. 11 din Legea nr. 544 din 20 iulie 1995 cu privire la

statutul judecătorului și art. 16, 118, 137 din Codul administrativ.

Recurentul a notat că în hotărârea Consiliului a fost indicat explicit numărul de

voturi acumulat de candidat, care în rezultat denotă că magistratul Alina Balan nu a

acumulat numărul necesar de voturi pentru a fi propusă Președintelui Republicii

Moldova în vederea numirii în funcția de judecător până la atingerea plafonului de

vârstă de 65 de ani. Astfel, Consiliul Superior al Magistraturii a respectat modalitatea

de votare la adoptarea actului administrativ contestat, și anume, a adoptat hotărârea cu

votul deschis al membrilor săi.

A mai specificat că nu poate fi reținut nici argumentul instanței de fond precum că

lipsește elementul motivării în hotărârea Consiliului, care justifică emiterea unui act

administrativ individual. Or, reclamanta este în drept să conteste încălcarea unui drept

al său, însă cu respectarea dreptului discreționar la vot al membrilor Consiliul Superior

al Magistraturii.

Recurentul a mai opinat că în cadrul examinării cauzei, instanța urma a se limita

doar la constatarea condițiilor de nulitate a actului administrativ (dacă ele existau) fără

a decide asupra chestiunii privind înaintarea repetată a propunerii Președintelui

Republicii Moldova de numire în funcție până la atingerea plafonului de vârstă a

judecătorului, pentru a nu admite subrogarea organului colegial competent, expres

prevăzut de lege în exercitarea abilităților sale – Consiliul Superior al Magistraturii.

Prin referința depusă la data de 11 iunie 2021 Alina Balan a solicitat respingerea

recursului depus de Consiliul Superior al Magistraturii.

În conformitate cu art. 244 alin.(1) din Codul administrativ, hotărârile curții de apel

ca instanța de fond, precum și deciziile instanței de apel pot fi contestate cu recurs.

În conformitate cu art. 245 alin. (1) și (2) din Codul administrativ, recursul se

depune la instanța de apel în termen de 30 de zile de la notificarea deciziei instanței de

apel, dacă legea nu stabilește un termen mai mic. Motivarea recursului se prezintă

Curții Supreme de Justiție în termen de 30 de zile de la notificarea deciziei instanței de

apel. Dacă se depune împreună cu cererea de recurs, motivarea recursului se depune la

instanța de apel.

Completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al

Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție

reține că atât recursul nemotivat depus la data de 7 decembrie 2020 (f.d.110-111), cât

și motivarea acestuia depusă la data de 20 ianuarie 2021 (f.d.161) sunt în termen, or,

hotărârea instanței de fond a fost adoptată la 26 noiembrie 2020 și recepționată de către

recurent la data de 11 ianuarie 2021 (f.d.157).

Prin încheierea din 28 aprilie 2021 a Curții Supreme de Justiție recursul depus de

către Consiliul Superior al Magistraturii a fost numit pentru examinare în complet de 5

judecători.

În conformitate cu art. 247 din Codul administrativ, Curtea Supremă de Justiție

examinează și soluționează recursul fără ședință de judecată. Dacă consideră necesar,

Curtea Supremă de Justiție poate decide citarea participanților la proces.

În speță, Colegiul nu a considerat oportun de a cita participanții la proces pentru a

se pronunța cu privire la problemele invocate în recurs, deoarece criticele recurentului

Consiliului Superior al Magistraturii, au fost expuse cu suficientă claritate.

Examinând și analizând argumentele invocate în cererea de recurs în raport cu

materialele dosarului și prevederile legale, Colegiul civil, comercial și de contencios

administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul depus de către

Consiliul Superior al Magistraturii urmează a fi respins, cu menținerea hotărârii

instanței de fond, din motivele ce succed.

În conformitate cu art. 248 alin. (1) lit. a) din Codul administrativ, examinând

recursul, Curtea Supremă de Justiție adoptă una dintre următoarele decizii: respinge

recursul.

Totodată, în temeiul art. 22 alin. (1) din Codul administrativ, autoritățile publice și

instanțele de judecată competente cercetează starea de fapt din oficiu. Acestea stabilesc

felul și volumul cercetărilor și nu sânt legate nici de expunerile participanților, nici de

cererile lor de reclamare a probelor.

Iar, conform art. 194 alin. (1) și (2) din Codul administrativ, în procedura în prima

instanță, în procedura de apel și în procedura de examinare a recursurilor împotriva

încheierilor judecătorești se soluționează din oficiu probleme de fapt și de drept.

În procedura de examinare a cererilor de recurs, hotărârile și deciziile contestate se

examinează din oficiu în privința existenței greșelilor procedurale și aplicării corecte a

dreptului material.

La rândul său, aplicabile litigiului sunt și prevederile art. 244 alin. (2) în coroborare

cu art. 231 alin. (2) din Codul administrativ, conform cărora pentru procedura de recurs

se aplică corespunzător prevederile cap. III din cartea a treia, dacă din prevederile

prezentului capitol nu rezultă altceva. Pentru procedura în apel se aplică corespunzător

prevederile cap. II din cartea a treia, dacă din prevederile prezentului capitol nu rezultă

altceva.

La acest capitol, Completul reține și prevederile art. 219 alin. (1) – (3) din Codul

administrativ, potrivit cărora instanța de judecată este obligată să cerceteze starea de

fapt din oficiu în baza tuturor probelor legal admisibile, nefiind legată nici de

declarațiile făcute, nici de cererile de solicitare a probelor înaintate de participanți.

Instanța de judecată depune eforturi pentru înlăturarea greșelilor de formă, explicarea

cererilor neclare, depunerea corectă a cererilor, completarea datelor incomplete și

pentru depunerea tuturor declarațiilor necesare constatării și aprecierii stării de fapt.

Instanța de judecată indică asupra aspectelor de fapt și de drept ale litigiului care nu au

fost discutate de participanții la proces.

Din actele și lucrările dosarului prezentate și necontestate de părți, dar și

determinate de instanța ierarhic inferioară în faza procesuală anterioară se atestă că prin

Decretul nr. 1851-VII din 27 noiembrie 2015 a Președintelui Republicii Moldova,

reclamanta Alina Balan a fost numită în funcția de judecător la Judecătoria Cahul Orhei

pe un termen de 5 ani.

Prin hotărârea nr. 276/24 din 6 octombrie 2020, Consiliul Superior al Magistraturii

a fost dispus propunerea Președintelui Republicii Moldova, numirea în funcție de

judecători, până la atingerea platformei de vârstă judecătorii: Grigori Manoli,

Alexandru Roșca, iar judecătorii Alina Balan și Veniamin Chihai, nu au întrunit

numărul necesar de voturi pentru a fi propuși Președintelui Republicii Moldova, în

vederea numirii în funcția de judecători până la atingerea platformei de vârstă (f.d.43-

46).

Opinând că nu au fost prezentate probe incontestabile de incompatibilitate a

candidatului cu funcția de judecător, de încălcare de către aceasta a legislației sau de

încălcare a procedurilor legale de selectare și promovare a lui și având în vedere că din

actul administrativ individual defavorabil vizat nu se desprind careva temeiuri legale

de a nu fi propusă spre numire în funcția de judecător până la atingerea plafonului de

vârstă, reclamanta Alina Balan s-a adresat instanței de contencios administrativ a Curții

de Apel Chișinău cu prezenta acțiune de apărare a drepturilor pretins încălcate – dreptul

de numire în funcție a judecătorului până la atingerea plafonului de vârstă, solicitând

anularea hotărârii nr. 276/24 din 6 octombrie 2020 a Plenului Consiliului Superior al

Magistraturii și obligarea Consiliului Superior al Magistraturii de a emite hotărârea cu

privire la admiterea cererii de propunere Președintelui Republicii Moldova a

candidaturii judecătorului Alina Balan pentru numirea în funcția de judecător până la

atingerea plafonului de vârstă.

Fiind învestită cu examinarea cauzei în fond, prima instanță având ca obiect

anularea în tot a actului administrativ individual defavorabil și obligarea emiterii

actului administrativ individual favorabil, s-a pronunțat în favoarea temeiniciei

acțiunii, pe care a admis-o integral.

Întru consolidarea soluției Curtea de Apel Chișinău a reținut că emiterea de către

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii al hotărârii cu privire la respingerea

solicitării cu privire la numirea judecătorului în funcție până la atingerea plafonului de

vârstă de 65 de ani trebuie să opereze doar atunci când solicitantul se află în prezența

unor impedimente legale, cum ar fi incompatibilitatea, lipsa caracterului ireproșabil

constatat sau nerespectarea procedurii de evaluare.

Instanța inferioară a notat că Consiliul Superior al Magistraturii nu este îndreptățit

să refuze propunerea pentru reconfirmarea în funcție, decât dacă a constatat că

judecătorul nu merită să mai facă parte din corpul judecătoresc conform motivelor

expres prevăzute de lege. La caz, asemenea temeiuri nu au fost constatate nici în

procedura de evaluare, nici de către Inspecția Judiciară, dar și nici de către Plenul

Consiliului Superior al Magistraturii în ședința din 6 octombrie 2020.

Instanța de judecată a stabilit că din hotărârea Consiliul Superior al Magistraturii

nr. 276/24 din 6 octombrie 2020, nu rezultă nici un motiv obiectiv referitor la

respingerea solicitării reclamantei privind propunerea de către pârât Președintelui

Republicii Moldova, de numire în funcția de judecători, până la atingerea platformei

de vârstă în raport cu judecătorii, Grigori Manoli, Alexandru Roșca. Ultimii, fiind în

condiții de fapt și de drept identice cu Alina Balan.

Drept urmare, s-a stabilit că hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr.

276/24 din 6 octombrie 2020 nu este una motivată referitor la respingerea solicitării

reclamantei privind propunerea de către pârât Președintelui Republicii Moldova, de

numire în funcția de judecător, până la atingerea platformei de vârstă, din care motiv

constituie un act administrativ individual ilegal.

Instanța ierarhic inferioară a menționat că reclamanta, a obținut funcția de judecător

prin concurs, și deține dreptul de a o exercita până la atingerea plafonului de vârstă,

nefiind prezente careva obstacole de ordin legal. Totodată, Consiliul Superior al

Magistraturii nu a probat și motivat acele situații și condiții legale, care justifică în mod

absolut, hotărârea care a fost adoptată prin raportare la interesul public stabilit de lege.

În concluzie, în baza probelor din materialele dosarului, instanța inferioară a stabilit

că, pretenția reclamantei Alina Balan privind obligarea Consiliul Superior al

Magistraturii să emită hotărârea cu privire la înaintarea propunerii Președintelui

Republicii Moldova de numire în funcție până la atingerea plafonului de vârstă a

judecătorului Alina Balan este una întemeiată.

Completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al

Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de

Justiție consideră concluzia instanței de fond despre necesitatea admiterii integrale a

acțiunii justă, ea având la bază cumulul dovezilor administrate în cadrul dezbaterilor

judiciare, cărora le-a fost dată aprecierea juridică cuvenită.

Or, Curtea de Apel Chișinău a stabilit corect situația de fapt și de drept în prezenta

speță, a dat o apreciere obiectivă probelor administrate și a emis o hotărâre întemeiată

și legală care corespunde legislației în vigoare.

Colegiul lărgit relevă că întru soluționarea corectă a litigiului dedus judecății nu

poate fi constrâns, la examinarea actului administrativ criticat doar prin prisma

normelor invocate de către reclamantă, ci este liber să le analizeze și în raport cu

prevederile relevante pentru soluționarea justă a litigiului dedus judecății, importante

fiind argumentele aduse în acest sens.

Cu referire la competența jurisdicțională pentru acțiunea în contencios

administrativ, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios

administrativ menționează că, în conformitate cu prevederile art. 191 alin. (3) din

Codul administrativ, Curtea de Apel Chișinău soluționează în primă instanță acțiunile

în contencios administrativ împotriva hotărârilor Consiliului Superior al Magistraturii,

ale Consiliului Superior al Procurorilor, precum și acțiunile în contencios administrativ

atribuite în competența sa prin Codul electoral.

Sintagma „hotărârilor” din dispoziția art. 191 alin. (3) din Codul administrativ, se

referă atât la actele administrative individuale favorabile, cât și actele administrative

individuale defavorabile emise de către Consiliul Superior al Magistraturii prin acțiune

ori omisiune.

Completul specializat în examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție conchide că în prezența unui act administrativ individual emis de

către Consiliul Superior al Magistraturii, fără dubii de interpretare competența

jurisdicțională de soluționare a acțiunii în contencios administrativ se circumscrie

Curții de Apel Chișinău, în conformitate cu art.191 alin. (3) din Codul administrativ.

În continuare, instanța de recurs reține că pentru aprecierea unui act ca fiind act

administrativ nu are importanță denumirea sa formală, dar anume natura juridică a

măsurii. O asemenea concluzie rezultă din definiția legală a actului administrativ

individual prevăzută de art. 10 alin. (1) din Codul administrativ.

La rândul său, pentru verificarea legalității actului administrativ individual,

reclamantul în conformitate cu dispozițiile art. 206 alin. (1) din Codul administrativ,

precum și în funcție de scopul urmărit, poate înainta acțiune în contestare, fie acțiune

în obligare sau acțiune în constatare.

Completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al

Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție

constată că la caz reclamanta Alina Balan a înaintat în instanța de judecată competentă

o acțiune în anulare și în obligare.

În conformitate cu dispozițiile art. 206 alin. (1) din Codul administrativ, înaintarea

acțiunii în anulare are ca scop anularea în tot sau în parte a unui act administrativ

individual, iar cea în obligare – obligarea autorității publice să emită un act

administrativ individual solicitat de către reclamant și respins de către pârât.

Astfel, pentru a aprecia argumentele recurentului privind admisibilitatea acțiunii în

contenciosul administrativ, completul specializat în examinarea acțiunilor de

contencios administrativ se va conduce de prevederile art. 9, 10, 11 alin. (1), 17, 20,

39, 163 lit. c), 189, 207, 208, 209, 225 din Codul administrativ în coroborare cu art. 25

din Legea cu privire la Consiliul Superior al Magistraturii nr. 947 din 19 iulie 1997.

Completul specializat, în această privință constată respectarea de către

reclamantă/intimată a exigențelor legale vis-a-vis de aspectele formale ale cererii de

chemare în judecată conform prevederilor art. 211 – 212 din Codul administrativ.

La acest capitol, Colegiul reține art. 20 din Codul administrativ care prevede expres

că dacă printr-o activitate administrativă se încalcă un drept legitim sau o libertate

stabilită prin lege, acest drept poate fi revendicat printr-o acțiune în contencios

administrativ, cu privire la care decid instanțele de judecată competente pentru

examinarea procedurii de contencios administrativ, conform prezentului cod.

Instanța de recurs notează că dispoziția legală enunțată aplicată în coroborare cu

prevederile art. 5, 17, 39 și 209 din Codul administrativ decelează condițiile de

admisibilitate ale acțiunii în contenciosul administrativ.

În privința condiției activității administrative, art.5 din Codul administrativ,

prevede că, activitatea administrativă reprezintă totalitatea actelor administrative

individuale și normative, a contractelor administrative, a actelor reale, precum și a

operațiunilor administrative realizate de autoritățile publice în regim de putere publică,

prin care se organizează aplicarea legii și se aplică nemijlocit legea.

Deci, actul administrativ individual conform art.10 alin. (1) din Codul administrativ

este orice dispoziție, decizie sau altă măsură oficială întreprinsă de autoritatea publică

pentru reglementarea unui caz individual în domeniul dreptului public, cu scopul de a

produce nemijlocit efecte juridice, prin nașterea, modificarea sau stingerea raporturilor

juridice de drept public. Actul administrativ individual se emite la cerere conform art.

9 alin. (2) din Codul administrativ prin inițierea procedurii administrative. Procedura

administrativă, conform art. 6 alin. (1) din Codul administrativ, este activitatea

autorităților publice cu efect în exterior, îndreptată spre examinarea condițiilor,

pregătirea și emiterea unui act administrativ individual, spre examinarea condițiilor,

pregătirea și încheierea unui contract administrativ sau examinarea condițiilor,

pregătirea și întreprinderea unei măsuri strict de autoritate publică.

Din conținutul cererii de chemare în judecată rezultă că reclamanta a solicitat

anularea hotărârii nr. 276/24 din 6 octombrie 2020 a Plenului Consiliului Superior al

Magistraturii și obligarea Consiliului Superior al Magistraturii de a emite hotărârea

prin care să admită cererea reclamantei privind propunerea Președintelui Republicii

Moldova a candidaturii judecătorului Alina Balan pentru numirea în funcția de

judecător până la atingerea plafonului de vârstă.

Hotărârea nr. 276/24 din 6 octombrie 2020 a Plenului Consiliului Superior al

Magistraturii este un act administrativ individual defavorabil.

Completul specializat în examinarea acțiunilor contencios administrativ reține că

prin act administrativ individual defavorabil conform art.11 alin.(1) lit.(a) din Codul

administrativ se înțelege actul care impune destinatarilor lor obligații, sancțiuni, sarcini

sau afectează drepturile/interesele legitime ale persoanelor ori care resping, în tot sau

în parte, acordarea avantajului solicitat. Astfel, existența unui element din cele

menționate denotă caracterul defavorabil al actului administrativ individual.

Iar, în temeiul art.11 alin.(1) lit.(b) din Codul administrativ, actul administrativ

individual favorabil reprezintă actul care creează destinatarilor săi un beneficiu sau un

avantaj de orice fel.

În accepțiunea art.17 din Codul administrativ, drept vătămat este orice drept sau

libertate stabilit/stabilită de lege căruia/căreia i se aduce atingere prin activitate

administrativă.

La caz, reclamanta Alina Balan revendică apărarea pe calea controlului

judecătoresc a unui drept în sensul art. 17 din Codul administrativ, și anume, dreptul

de numire în funcție a judecătorului până la atingerea plafonului de vârstă.

Concomitent, conform art. 208 și 163 lit. c) din Codul administrativ în coroborare

cu art. 25 din Legea cu privire la Consiliul Superior al Magistraturii nr. 947 din 19 iulie

1997, acțiunea în contencios administrativ împotriva hotărârilor Consiliului Superior

al Magistraturii se depune nemijlocit în instanța de judecată în termen de 30 zile de la

comunicarea actului administrativ individual, astfel, procedura prealabilă nu se

efectuează.

În sensul enunțat, art. 209 alin. (1) din Codul administrativ prevede că, acțiunea în

contestare și acțiunea în obligare se înaintează în decurs de 30 de zile, dacă legea nu

prevede altfel. Acest termen începe să curgă de la: a) data comunicării sau notificării

deciziei cu privire la cererea prealabilă sau data expirării termenului prevăzut de

prezentul cod pentru soluționarea acesteia; b) data comunicării sau notificării actului

administrativ individual, dacă legea nu prevede procedura prealabilă. Prevederile

art.165 alin.(1) referitoare la nesoluționarea în termen se aplică corespunzător.

Având în vedere că actul administrativ individual defavorabil care se solicită a fi

anulat la caz – hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii 276/24 a fost

adoptat la data de 6 octombrie 2020, iar acțiunea în contencios a fost înaintată de către

reclamanta Alina Balan la data 12 octombrie 2020, instanța de recurs reține respectarea

la caz a termenului de înaintare a acțiunii.

Sub acest aspect, Colegiul reține ca întemeiată concluzia instanței de fond

referitoare la faptul că la caz nu se regăsesc motive de inadmisibilitate a acțiunii în

conformitate cu prevederile art. 207 alin. (2) din Codul administrativ.

Cu referire la temeinicia acțiunii în contenciosul administrativ, instanța de recurs

reține inițial că într-un stat de drept este esențială obligația de respectare a Legii

Supreme, care reprezintă garantul drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Conform art. 16 din Constituție, respectarea și ocrotirea persoanei în Republica

Moldova constituie o îndatorire primordială a statului, o atribuție inalienabilă a tuturor

ramurilor puterii în stat.

În mecanismul statal de apărare a drepturilor și libertăților fundamentale ale omului

un factor de primă importanță constituie buna funcționare a autorității judecătorești,

astfel încât să se asigure oricărei persoane dreptul la satisfacție efectivă din partea

instanțelor judecătorești competente împotriva actelor care violează drepturile,

libertățile și interesele sale legitime (art.20 alin.(1) din Constituție).

Însă protecția judiciară efectivă și completă se poate realiza doar în condițiile unei

adevărate independențe a autorității judecătorești, în special a judecătorilor. Acest fapt

impune asigurarea autonomiei și independenței puterii judecătorești, reglementarea

constituțională a limitelor și principiilor activității sale.

Dispozițiile constituționale privind separația puterilor în legislativă, executivă și

judecătorească (art.6 din Constituție), privind independența, imparțialitatea și

inamovibilitatea judecătorilor instanțelor judecătorești (art.116 alin.(1) din Legea

supremă), privind stabilirea prin lege organică a organizării instanțelor judecătorești, a

competenței acestora și procedurii de judecată (art.115 alin.(4) din Constituție)

definesc statutul juridic al judecătorului în Republica Moldova și consacră justiția ca o

ramură a puterii în stat independentă și imparțială.

Aceste principii constituționale și-au găsit reflectare în legile Republicii Moldova

privind organizarea judecătorească, cu privire la statutul judecătorului, cu privire la

Curtea Supremă de Justiție, cu privire la Consiliul Superior al Magistraturii, cu privire

la răspunderea disciplinară a judecătorilor, cu privire la reorganizarea sistemului

instanțelor judecătorești. Aceste legi constituie cadrul legal care stabilește sistemul

garanțiilor juridice pentru buna desfășurare a activității puterii judecătorești.

Potrivit normelor constituționale, puterea judecătorească se exercită numai prin

instanța judecătorească independentă și imparțială, în persoana judecătorului, unicul

purtător al acestei puteri.

Puterea judecătorească independentă și imparțială constituie un element

fundamental și indispensabil al statului de drept.

Dispozițiile art.114 și art.116 alin.(1) din Constituție în coroborare cu art.17 din

Legea cu privire la statutul judecătorului consacră principiul independenței

judecătorilor, fără de care nu se poate vorbi de o activitate autentică de înfăptuire a

justiției. Realizarea principiului independenței judecătorului, pus la baza autonomiei

autorității judecătorești, se asigură prin procedura de înfăptuire a justiției, modul de

numire, suspendare, demisie și eliberare din funcție a judecătorului.

Măsurile de asigurare eficientă a garanțiilor de competență, independență și

imparțialitate ale judecătorilor sînt stipulate și în Carta Europeană cu privire la Statutul

Judecătorului - un instrument destinat tuturor statelor europene, adoptat în cadrul celei

de-a doua reuniuni multilaterale cu privire la statutul judecătorilor din Europa,

organizată de Consiliul Europei la 8-10 iulie 1998 la Strasbourg.

Carta Europeană cu privire la Statutul Judecătorilor nu are un statut formal, ea

codifică un șir de obiective și principii care sunt consacrate în alte acte juridice

internaționale, cum ar fi Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care au forță

juridică obligatorie.

Unul din principiile generale ale Cartei (pct.1.3.) stipulează că pentru orice decizie

referitoare la selectarea, încadrarea, desemnarea, exercitarea profesiunii sau încetarea

funcțiilor unui judecător statutul prevede intervenția unei instanțe independente față de

puterea executivă și legislativă.

Conform punctului 3.1. al Cartei, decizia de desemnare în funcția de judecător a

candidaților selectați și decizia de repartizare într-o anumită instanță judecătorească

sunt luate de către instanța independentă menționată în punctul 1.3. sau în baza

propunerii, recomandării, avizului, sau cu acordul acestei instanțe.

În Republica Moldova instanța care realizează dispozițiile stipulate în pct.1.3. și

pct.3.1. ale Cartei este Consiliul Superior al Magistraturii. Modul de organizare și de

funcționare a Consiliului Superior al Magistraturii este reglementat de Constituție și de

Legea organică nr.947-XIII din 19 iulie 1996.

Consiliul Superior al Magistraturii este un organ independent, format în vederea

organizării și funcționării sistemului judecătoresc, care exercită autoadministrarea

judecătorească și este garantul independenței autorității judecătorești.

Consfințind atribuțiile de bază ale acestui organ de autoadministrare

judecătorească, Constituția – art.123 alin. (1) statuează că Consiliul Superior al

Magistraturii asigură numirea, transferarea, detașarea, promovarea în funcție și

aplicarea de măsuri disciplinare față de judecători.

Așadar, Consiliul Superior al Magistraturii, în baza atribuțiilor constituționale,

exercită două funcții ce izvorăsc din necesitatea protejării independenței judecătorilor:

funcția de a asigura numirea judecătorilor și funcția de a veghea la respectarea

principiului inamovibilității judecătorilor.

Pornind de la statutul constituțional-legal al judecătorului, de la calitatea sa de

purtător al puterii judecătorești, ținând cont de faptul că independența judecătorului

presupune capacitatea sa de a aplica corect legea și de a se caracteriza prin înalte calități

morale, legiuitorul a condiționat selectarea, promovarea, desemnarea judecătorului

printr-o serie de exigențe obiective privind calificarea, onestitatea, competența și

experiența lui de viață.

Asigurând numirea judecătorului, așa cum prevăd dispozițiile Constituției și a Legii

nr.947-XIII, Consiliul Superior al Magistraturii selectează candidaturile pentru funcția

de judecător cu cele mai înalte caracteristici profesionale și morale, prevăzute de lege,

și face propuneri Președintelui Republicii Moldova sau, respectiv, Parlamentului de

numire, promovare la o instanță superioară, transferare la o instanță de același nivel

sau la o instanță inferioară, de numire în funcția de președinte sau de vicepreședinte de

instanță ori de eliberare din funcție a judecătorilor, președinților și vicepreședinților

instanțelor judecătorești, primește jurământul judecătorilor.

După cum s-a menționat, selectarea și desemnarea judecătorilor constituie o

premisă importantă a constituirii și asigurării independenței judecătorului.

Conform art.116 alin. (2) din Constituție, judecătorii instanțelor judecătorești se

numesc în funcție de Președintele Republicii Moldova, la propunerea Consiliului

Superior al Magistraturii, în condițiile legii. Judecătorii care au susținut concursul sînt

numiți în funcție pentru prima dată pe un termen de 5 ani. După expirarea termenului

de 5 ani, judecătorii vor fi numiți în funcție pînă la atingerea plafonului de vîrstă,

stabilit în condițiile legii.

Deci, procedura de numire a judecătorilor în funcție este stipulată în art. 11 din

Legea nr.544-XIII din 20 iulie 1995 cu privire la statutul judecătorului.

În corespundere cu art. 11 alin. (1) și (3) din Legea vizată, judecătorii judecătoriilor

și judecătorii curților de apel se numesc în funcție, din numărul candidaților selectați

prin concurs, de către Președintele Republicii Moldova, la propunerea Consiliului

Superior al Magistraturii. Candidații selectați, care întrunesc condițiile specificate la

art.6, se numesc în funcția de judecător inițial pe un termen de 5 ani. După expirarea

termenului de 5 ani, judecătorii sînt numiți în funcție pînă la atingerea plafonului de

vîrstă de 65 de ani.

Președintele Republicii Moldova poate respinge o singură dată candidatura propusă

de către Consiliul Superior al Magistraturii pentru numirea în funcția de judecător pe 5

ani sau până la atingerea plafonului de vârstă și numai în cazul depistării unor probe

incontestabile de incompatibilitate a candidatului cu funcția respectivă, de încălcare de

către acesta a legislației sau de încălcare a procedurilor legale de selectare și promovare

a lui

Respectiv, având în vedere cele menționate și reieșind din prevederile art. 4 alin.

(1) lit. a) din Legea cu privire la Consiliul Superior al Magistraturii nr. 947 din 19 iulie

1996, se desprinde că întru exercitarea funcțiilor sale, Consiliul Superior al

Magistraturii are următoarele competențe referitoare la cariera judecătorilor: face

propuneri Președintelui Republicii Moldova sau, respectiv, Parlamentului de numire,

promovare la o instanță superioară, transferare la o instanță de același nivel sau la o

instanță inferioară, de numire în funcția de președinte sau de vicepreședinte de instanță

ori de eliberare din funcție a judecătorilor, președinților și vicepreședinților instanțelor

judecătorești.

Iar conform art. 19 alin. (4) din aceeași lege, doar în cazul în care Președintele

Republicii Moldova sau, după caz, Parlamentul respinge candidatura propusă,

Consiliul Superior al Magistraturii, în condițiile art.11 din Legea cu privire la statutul

judecătorului, art.16 din Legea privind organizarea judecătorească și art.9 din Legea

cu privire la Curtea Supremă de Justiție, poate propune aceeași sau altă candidatură

pentru funcția vacantă cu votul a două treimi din membrii săi.

Sub acest aspect și reieșind din normele legale care reglementează activitatea

Consiliului Superior al Magistraturii rezultă că Consiliul în prezența întrunirii

condițiilor prevăzute de normele de drept materiale deține un drept discreționar cu

privire la numirea judecătorului în funcție până la atingerea plafonului de vârstă de 65

de ani, deoarece fiecare membru al Consiliului este liber să voteze după propria

convingere.

În același timp, Colegiul reține că deși decizia unde se manifestă puterea

discreționară se referă la aspectele care, într-un cadru legal, conferă autorității publice

o anumită libertate de decizie, acest lucru nu presupune în nici un caz devierea de la

litera legii, or, decizia luată în mod discreționar, trebuie să fie una optimă, să

corespundă finalității actului, sensului legislației în vigoare, principiilor generale ale

dreptului intern și internațional, drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, deci

să corespundă scopului urmărit, care alcătuiește esența „dreptului discreționar”, a cărui

realizare se efectuează cu respectarea principiilor legalității, oportunității și a echității.

Cu alte cuvinte, autoritatea publică posedă, o marjă discreționară, în măsura în care

nu afectează de o manieră nejustificată drepturile fundamentale ale persoanei, adică

decizia discreționară trebuie să fie una cuvenită, concluzie ce se desprinde, în special,

din prevederile art. 137 alin. (1) din Codul administrativ, potrivit căruia autoritățile

publice „trebuie” să acționeze cu bună-credință în limitele legal stabilite și cu

respectarea scopului pentru care le-a fost atribuit dreptul. Prin urmare, Consiliul

Superior al Magistraturii era obligat prin lege să își exercite discreția.

Prin prisma art. 225 alin. (1), (2) din Codul administrativ, instanța de judecată nu

este competentă să se pronunțe asupra oportunității unui act administrativ. Verificarea

exercitării de către autoritatea publică a dreptului discreționar se limitează la faptul

dacă autoritatea publică: a) și-a exercitat dreptul discreționar; b) a luat în considerare

toate faptele relevante; c) a respectat limitele legale ale dreptului discreționar; d) și-a

exercitat dreptul discreționar conform scopului acordat prin lege.

La acest capitol, relevante întru soluționarea justă a litigiului sunt și prevederile art.

118 din Codul administrativ, potrivit cărora motivarea este operațiunea administrativă

prin care se expun considerentele care justifică emiterea unui act administrativ

individual. În motivare se indică temeiurile esențiale de drept și de fapt pe care le-a

luat în considerare autoritatea publică pentru decizia sa. Din motivarea deciziilor

discreționare trebuie să poată fi recunoscute și punctele de vedere din care autoritatea

publică a reieșit la exercitarea dreptului discreționar. Motivarea trebuie să se refere și

la argumentele expuse în cadrul audierii. Motivarea completă a unui act administrativ

individual cuprinde: a) motivarea în drept – temeiul legal pentru emiterea actului

administrativ, inclusiv formele procedurale obligatorii pe care se bazează actul; b)

motivarea în fapt – oportunitatea emiterii actului administrativ, inclusiv modul de

exercitare a dreptului discreționar, dacă este cazul; c) în cazul actelor administrative

defavorabile – o descriere succintă a procedurii administrative care a stat la baza

emiterii actului: investigații, probe, audieri, opinii ale participanților contrare

conținutului final al actului etc. Motivarea completă este obligatorie, este parte

integrantă a actului administrativ individual și condiționează legalitatea acestuia.

Raportând la caz cadrul legal enunțat și reieșind din constatările sus-menționate,

completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al

Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de

Justiție reține că prima instanță corect a ajuns la concluzia admiterii pretenției

reclamantei Alina Balan invocate în acțiune cu privire la anularea hotărârii n nr. 276/24

din 6 octombrie 2020 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii și întemeiat a

anulat actul administrativ contestat ca fiind emis contrar legii.

Aceasta deoarece Consiliul Superior al Magistraturii nu și-a exercitat cu bună

credință dreptul discreționar în soluționarea procedurii administrative și emiterea

actului administrativ contestat. Or, din actul administrativ individual defavorabil

contestat nu rezultă nici un motiv obiectiv referitor la respingerea solicitării

reclamantei privind propunerea de către pârât Președintelui Republicii Moldova, de

numire în funcția de judecător până la atingerea plafonului de vârstă, adică actul

administrativ individual defavorabil contestat, nu conține în sine o motivare completă,

clară, cu trimiteri la probe, această exigență urmând a fi realizată într-un mod suficient

de explicit, condiție însă ce nu se atestă la caz.

Instanța de recurs are în vedere că principiul motivării impune necesitatea ca

autoritatea care emite un act administrativ să arate, în mod expres, elementele de fapt

și de drept care determină adoptarea deciziei respective. Motivarea reprezintă un

element esențial pentru formarea convingerii cu privire la legalitatea și oportunitatea

actului administrativ, constituind, totodată, o garanție a alegerii soluției optime de către

organul de decizie.

Amploarea și detalierea motivării depind de natura actului adoptat, iar cerințele pe

care trebuie să le îndeplinească motivarea depind de circumstanțele fiecărui caz.

Așadar, deși motivarea reprezintă o obligație generală, aplicabilă oricărui act

administrativ, ea face obiectul unei aprecieri in concreto, după natura acestuia și

contextul adoptării sale, prin prisma obiectivul său, care este prezentarea într-un mod

clar și neechivoc a raționamentului instituției emitente a actului.

Motivarea urmărește o dublă finalitate: îndeplinește, în primul rând, o funcție de

transparență în profitul beneficiarilor actului, care vor putea, astfel, să verifice dacă

actul este sau nu întemeiat; permite, de asemenea, instanței să realizeze controlul său

jurisdicțional, deci în cele din urmă permite reconstituirea raționamentului efectuat de

autorul actului pentru a ajunge la adoptarea acestuia; desigur ea trebuie să figureze

chiar în cuprinsul actului și să fie realizată de autorul său.

Cu alte cuvinte, emiterea de către Plenul Consiliului Superior al Magistraturii al

hotărârii privind respingerea solicitării cu privire la numirea judecătorului în funcție

până la atingerea plafonului de vârstă de 65 de ani trebuie să opereze doar atunci când

solicitantul se află în prezența unor impedimente legale, cum ar fi incompatibilitatea,

lipsa caracterului ireproșabil constatat sau nerespectarea procedurii de evaluare.

La caz, aceste circumstanțe lipsesc, or, Consiliul Superior al Magistraturii nu a

prezentat probe incontestabile de incompatibilitate a candidatului cu funcția de

judecător, de încălcare de către aceasta a legislației sau de încălcare a procedurilor

legale de selectare și promovare a lui, iar din actul administrativ individual defavorabil

vizat nu se desprind careva temeiuri legale privind respingerea cererii judecătorului

Alina Balan cu privire la înaintarea propunerii de numire în funcția de judecător până

la atingerea plafonului de vârstă.

Dimpotrivă, respectarea cerințelor de profesionalism, integritate și meritocrație

rezultă din calificativul „foarte bine” acordat de Colegiul de evaluare prin hotărârea

nr.129/7 din 25 septembrie 2020.

Din aceste circumstanțe instanța de recurs apreciază critic argumentul recurentului

Consiliul Superior al Magistraturii precum că actul administrativ contestat este motivat

prin indicarea numărului de voturi acumulat de fiecare candidat, fiind expuse și

temeiurile de fapt și de drept, care au stat la baza adoptării acesteia, cât și oportunitatea

emiterii actului administrativ.

Or, pe lângă faptul că temeiurile de fapt și de drept indicate în conținutul actului

administrativ individual defavorabil contestat contravin reglementărilor legale în

vigoare, iar oportunitatea actului administrativ, nu justifică încălcările de lege admise

la emiterea acestuia, Consiliul Superior al Magistraturii nu a probat și nu a motivat nici

acele situații și condiții legale, care justifică în mod absolut, hotărârea care a fost

adoptată prin raportare la interesul public stabilit de lege, cu atât mai mult că contrar

art. 119 din Codul administrativ încălcările reținute denotă și o problemă de

incertitudine și netransparența a hotărârii emise de către Consiliul Superior al

Magistraturii, circumstanțe care generează caracterul incert al actului administrativ

individual defavorabil emis de către autoritatea publică pârâtă.

Aceasta deoarece reclamanta a obținut funcția de judecător prin concurs, și deține

dreptul de a o exercita până la atingerea plafonului de vârstă, nefiind prezente careva

obstacole de ordin legal.

În corespundere cu art. 12 alin. (1) din Legea privind selecția, evaluarea

performanțelor și cariera judecătorilor nr. 154 din 5 iulie 2012, performanțele

judecătorilor se evaluează de către colegiul de evaluare a performanțelor judecătorilor,

evaluarea avînd ca scop stabilirea nivelului de cunoștințe și aptitudini profesionale ale

judecătorilor, cît și a capacității de a aplica cunoștințele teoretice și aptitudinile

necesare în practica profesiei de judecător, stabilirea aspectelor slabe și aspectelor forte

din activitatea judecătorilor, stimularea tendinței de perfecționare a abilităților

profesionale și sporirea eficienței activității judecătorilor la nivel individual și la nivel

de instanțe judecătorești.

Totodată, art. 13 alin. (4) lit. a) din aceași lege, judecătorul este supus evaluării

performanțelor în mod extraordinar și în cazul numirii în funcție pînă la atingerea

plafonului de vîrstă.

În acest context, Colegiul reține că, hotărârea Colegiului de evaluare a

performanțelor judecătorilor constituie un act administrativ individual incontestabil

conform art. 30 și 140 din Codul administrativ și obligatoriu conform art. 139 alin. (4)

din Codul administrativ pentru orice persoană, orice autoritate publică, inclusiv pentru

Consiliul Superior al Magistraturii, deci Consiliul Superior al Magistraturii nu ar trebui

să aibă competența să schimbe singur calificativul oferit ca urmare a evaluării

extraordinare a performanțelor, decât doar atunci când solicitantul se află în prezența

unor impedimente legale, cum ar fi incompatibilitatea, lipsa caracterului ireproșabil

constatat sau nerespectarea procedurii de evaluare, condiții care însă lipsesc în speță.

Completul pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ subliniază că,

controlul judecătoresc efectiv impune instanței de judecată și obligația să verifice

legalitatea actului administrativ individual și prin prisma respectării principiului

proporționalității.

În conformitate cu art. 21 din Codul administrativ, autoritățile publice și instanțele

de judecată competente trebuie să acționeze în conformitate cu legea și alte acte

normative. Exercitarea atribuțiilor legale nu poate fi contrară scopului pentru care

acestea au fost reglementate. Autoritățile publice și instanțele de judecată competente

nu pot dispune limitarea exercitării drepturilor și a libertăților persoanelor decât în

cazurile și în condițiile expres stabilite de lege.

Colegiul reține în principiu, ingerința în drepturile persoanei în cazurile și condițiile

stabilite de lege, însă aceasta trebuie să fie proporțională.

Astfel, conform art. 29 alin. (1) – (3) din Codul administrativ, orice măsură

întreprinsă de autoritățile publice prin care se afectează drepturile sau libertățile

prevăzute de lege trebuie să corespundă principiului proporționalității. O măsură

întreprinsă de autoritățile publice este proporțională dacă: a) este potrivită pentru

atingerea scopului urmărit în temeiul împuternicirii atribuite prin lege; b) este necesară

pentru atingerea scopului; c) este rezonabilă. Măsura întreprinsă de autoritățile publice

este una rezonabilă dacă ingerința produsă prin ea nu este disproporțională în raport cu

scopul urmărit.

Principiul proporționalității se referă la faptul că măsurile prin care se efectuează o

ingerință în drepturile persoanei ar trebui folosite cu atenție și numai atunci când este

cu adevărat urgent. Prin urmare, puterea publică nu ar trebui să intervină în drepturi

mai mult decât este necesar.

În așa fel, o măsură oficială întreprinsă de autoritățile publice este proporțională

dacă: are un scop legitim; este potrivită; necesară și rezonabilă.

Colegiul judiciar pentru motivele arătate mai sus conchide că, măsura oficială

întreprinsă de Consiliul Superior al Magistraturii nu este una întemeiată. Din acest

punct de vedere respingerea solicitării reclamantei de către pârâtul-recurent contravine

art. 21 alin. (3) și 29 din Codul administrativ.

Or, scopul legitim urmărit de către Consiliul Superior al Magistraturii prin

adoptarea hotărârii de respingere a solicitării reclamantei privind numirea în funcția de

judecător până la atingerea plafonului de vârstă, nu doar că nu este motivat, dar nici

afirmat.

La acest capitol, Colegiul reține și faptul că o măsură oficială este întotdeauna

potrivită dacă ajută la promovarea obiectivului dorit. Astfel, dacă este sau nu potrivită

cu scopul legitim măsura de respingere a solicitării reclamantei de către pârât, nu poate

fi apreciată din lipsă de elemente de fapt ce urmau au fi acumulate conform art. 22, 85

alin. (3) și 87 din Codul administrativ, dar și din lipsa scopului legitim, care nu numai

că nu este enunțat, dar nici motivat, circumstanță care denotă încălcarea prevederilor

art. 31 și art. 118 alin. (1) – (3) din Codul administrativ.

Or, nici în recurs, dar nici din dosarul administrativ nu pot fi desprinse elemente de

fapt care ar justifica necesitatea măsurii, și anume neconfirmarea reclamantei în funcția

de judecător până la atingerea plafonului de vârstă.

Având în vedere că proporționalitatea este în strânsă legătură cu rezonabilul, la caz

lipsește și rezonabilitatea măsurii adoptate de Consiliul Superior al Magistraturii. Or,

măsura oficială întreprinsă de autoritățile publice este una rezonabilă dacă ingerința

produsă prin ea nu este disproporțională în raport cu scopul urmărit.

În speță, recurentul nu a prezentat nici o probă în conformitate cu prevederile art.

220 alin. (1) și 93 alin. (1) și (2) din Codul administrativ prin care ar proba

rezonabilitatea măsurii oficiale cu scopul legitim urmărit.

Totodată, conform art. 17 lit. b) din Legea cu privire la statutul judecătorului nr.

544 din 20 iulie 1995, independența judecătorului este asigurată și prin procedeul de

numire, suspendare, demisie și eliberare din funcție.

La rândul său, punctul 10 din Avizul nr. 1 (2001) al Consiliului Consultativ al

Judecătorilor Europeni (CCJE), „independența judecătorească este o condiție

obligatorie pentru existența statului de drept și garanția fundamentală a unui proces

echitabil. Judecătorii „au sarcina deciziei finale asupra vieții, libertăților, drepturilor,

obligațiilor și proprietății cetățenilor” (expunerea principiilor fundamentale ale

Națiunilor Unite, preluate în declarația de la Beijing; și articolele 5 și 6 ale Convenției

europene privind drepturile omului). Independența acestora nu este o prerogativă sau

un privilegiu în propriul lor interes ci în interesul statului de drept și al celor care caută

și doresc înfăptuirea justiției”.

Numirea (reconfirmarea) judecătorului joacă un rol decisiv în asigurarea

independenței și imparțialității judecătorului și consolidarea statului de drept, reiese

din prevederile pct. 48 al Avizul nr. 1 (2001) al Consiliului Consultativ al Judecătorilor

Europeni (CCJE), care prevede că, practica europeană este în general aceea de a face

numiri permanente până la vârsta legală de pensionare.

Mai mult, în Principiile de Bază privind Independența Justiției se statuează că

„Judecătorii, indiferent că sunt numiți sau aleși, trebuie să aibă mandatul garantat pînă

la o vârstă obligatorie de pensionare sau până la expirarea mandatului lor, în cazul în

care există o astfel de durată.

La acest capitol, Comisia de la Veneția a indicat că numirea judecătorului pentru o

anumită perioadă de timp, sau pentru o perioadă de probă, constituie o amenințare

pentru independența și imparțialitatea judecătorului. Astfel, institutul juridic al numirii

inițiale a judecătorului pentru o perioadă de 5 ani și reconfirmarea ulterioară în funcție,

interpretate în sensul unui dreptului discreționar inexistent, este și în contradicție cu

cele mai bune practici europene în materia respectivă.

Previzibilitatea legii presupune că, de la bun început judecătorii sunt îndreptățiți să

aibă încrederea că vor fi eliberați din funcție doar în cazul în care nu for face față

rigorilor impuse de profesie și că decizia cu privire la eliberarea din funcție va fi luată

de către organul de autoadministrare a judecătorilor, cu respectarea legii materiale și

procedurilor.

Astfel, reglementarea de către Legea fundamentală și cadrul normativ infra-

constituțional al termenului inițial de 5 ani pentru care este numit judecătorul, nu oferă

ulterior un dreptul discreționar Consiliului Superior al Magistraturii de a nu reconfirma

judecătorul în funcție până la atingerea plafonului de vârstă, decât în anumite

împrejurări de ordin obiectiv, care după cum s-a constatat supra în litigiul dedus

judecății lipsesc.

Consiliul Superior al Magistraturii nu este îndreptățit să refuze propunerea pentru

reconfirmarea în funcție, decât dacă a constatat că judecătorul nu merită să mai facă

parte din corpul judecătoresc conform motivelor expres prevăzute de lege.

La caz, asemenea temeiuri nu au fost constatate nici în procedura de evaluare, dar

și nici de către Plenul Consiliului Superior al Magistraturii în ședința din 6 octombrie

2020, motiv care în plus justifică temeinicia soluției instanței de fond în această parte.

Cu referire la pretenția invocată în acțiune cu privire la obligarea Consiliului

Superior al Magistraturii de a emite hotărârea prin care să admită cererea judecătorului

Alina Balan privind propunerea Președintelui Republicii Moldova a candidaturii

judecătorului Alina Balan pentru numirea în funcția de judecător până la atingerea

plafonului de vârstă, aceasta corect a fost admisă de prima instanță.

Colegiul lărgit pentru a respecta standardul de claritate și motivare a hotărârii

judecătorești, precizează cu titlu legal și jurisprudențial că, un număr impunător a

litigiilor de contencios administrativ se circumscriu acțiunii în obligare.

Așadar, în lipsa reglementării acțiunii în obligare, statul de drept este o categorie

iluzorie, iar autoritățile publice care au obligația de respecta drepturile persoanei, nu ar

putea fi impuse la îndeplinirea îndatoririlor legale, atunci când aplica legea în privința

cetățenilor, iar drepturile persoanei ar fi doar niște categorii ipotetice, teoretice și

iluzorii, în lipsa unei administrații publice legale, egale, proporționale, imparțiale,

eficiente, transparente și a controlorului judecătoresc efectiv asupra activității

administrative desfășurată de autoritățile publice, statul ar deraia din servitor prietenos

al cetățeanului într-un instrument de opresiune, de subminare a demnității omului și de

obstrucționare a dezvoltării societății.

În continuare, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție precizează că, miezul și scopul acțiunii în

obligarea constă în a obliga autoritatea publică să emită actul administrativ individual

solicitat și respins petiționarului în procedura administrativă. Totodată, prin acțiunea

în obligare se verifică prin controlul judecătoresc efectiv dacă reclamantul are dreptul

la emiterea actului administrativ individual solicitat, iar în cazul în care acest drept este

întrunit instanța de judecată obligă autoritatea să emită actul solicitat.

Colegiul judiciar subliniază că, acțiunea în obligare este admisibilă în situația în

care, procedura administrativă inițiată conform art. 9 alin. (2) și 69 alin. (1) și (2) din

Codul administrativ se finalizează cu respingerea actului administrativ individual

solicitat de către petiționar, la caz, a reclamantului de a fi numit în funcția de judecător

până la atingerea plafonului de vârstă.

Procedura administrativă este marcată de un șir de obligații pozitive pe care

autoritatea publică urmează să le onoreze atunci când soluționează o cerere cu privire

la emiterea unui act administrativ individual favorabil. Astfel, urmează să cerceteze

minuțios din oficiu starea de fapt conform art. 22, 85 – 93 din Codul administrativ

pentru a stabili dacă sunt întrunite condițiile prevăzute de legea materială (art. 21 alin.

(1) din Codul administrativ, așa numita rezervă a legii materiale) pentru emiterea

actului administrativ individual solicitat, respectarea egalității de tratament (art. 23 din

Codul administrativ), imparțialității (art. 24 din Codul administrativ), proporționalității

(art. 29 din Codul administrativ), securității juridice (art. 30 din Codul administrativ și

motivării (art. 31,118 din Codul administrativ).

Colegiul subliniază că, cercetarea din oficiu are o importantă decisivă pentru

întreaga procedură administrativă și o administrație publică eficientă a funcției de

judecător conform căruia toate faptele relevante pentru cazul individual trebuie să fie

constatate sub propria responsabilitate a autorității. Chiar dacă activitatea unei

autorități depinde de o cerere, procedura suplimentară se bazează pe principiul anchetei

oficiale, care impune autorităților să determine în mod independent toate

circumstanțele care sunt semnificative pentru decizia privind cererea. În cazul în care

autoritățile nu îndeplinesc sau nu îndeplinesc în totalitate această obligație de anchetă

(cercetarea din oficiu), această neîndeplinire a investigațiilor necesare constituie o

încălcare a obligației oficiale.

Cu toate acestea însă Consiliul Superior al Magistraturii nu doar că, nu a respectat

egalitatea de tratament în raport cu alți judecători aflați în aceleași condiții,

proporționalitatea, securitatea juridică, dar și a încălcat obligația oficială de a stabili

faptele care să ateste de ce nu ar întruni reclamantul dreptul la emiterea actului

administrativ individual pentru propunerea de numire în funcția de judecător până la

plafon.

În continuare, Colegiul lărgit reține că, în acțiunea în obligare, nu instanța emite

actul în locul autorității, doar obligă pe aceasta la emiterea actului administrativ

individual, și doar în cazul în care autoritatea publică nu execută benevol hotărârea

judecătorească, atunci pentru restabilirea legalității (art. 21, 36 din Codul

administrativ) și accesul efectiv la controlul judecătoresc (art. 39 din Codul

administrativ), instanța de apel ca instanța de executare silită, în cazuri adecvate și în

lipsă de pasivitate ilegală (art. 28, 229 din Codul administrativ) emite actul

administrativ individual prescris în hotărârea judecătorească.

Totodată, corelativ obligației autorității publice (textul „obligarea ...” art. 206 alin.

(1) lit. b) din Codul administrativ) de a emite actul administrativ individual revine

dreptul petiționarului/reclamantului în sensul art. 17 Codul administrativ la emiterea

actului solicitat.

Cu adevărat, înaintarea propunerii Președintelui Republicii Moldova de numire în

funcție până la atingerea plafonului de vârstă a judecătorului ține de competența

Consiliului Superior al Magistraturii, însă acest fapt nu poate constitui drept temei

pentru respingerea acțiunii în această parte, în situația în care din actul administrativ

contestat rezultă că organul de autoadministrare judecătorească pe de o parte

nestabilind prin probe incontestabile incompatibilitatea reclamantei cu funcția

respectivă, de încălcare de către aceasta a legislației sau de încălcare a procedurilor

legale de selectare și promovare a lui, pe de altă parte, fără a motiva temeiurile

respingerii cererii reclamantei, în rezultatul exprimării votului membrilor, cu drept de

vot, prezenți la ședință – 7 (șapte) voturi pro și 4 (patru) împotrivă, a conchis că

reclamanta – judecătorul Alina Balan nu a întrunit numărul necesar de voturi pentru a

fi propusă Președintelui Republicii Moldova în vederea numirii în funcția de judecător

până la atingerea plafonului de vârstă.

Respectiv, Consiliul Superior al Magistraturii în cadrul puterii sale discreționare,

având obligația de a explica de ce a adopat o anumită conduită din mai multe posibile

nu și-a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul Legii cu privire la statutul

judecătorului și al Legii cu privire la Consiliul Superior al Magistraturii.

Or, puterea discreționară nu trebuie confundată cu posibilitatea de a acționa arbitrar

sau fără control, cum se pare că ar sugera-o utilizarea cuvântului ,,discreționar”.

Atunci când decizia administrativă nu respectă limitele exterioare pe care legea le

stabilește puterii discreționare a administrației, intervine excesul de putere, motiv

pentru care Colegiul prin prisma art. 1 alin. (1), 3, 39, 206 alin. (1) lit. b) în coroborare

cu art. 224 alin. (1) lit. b) din Codul administrativ conchide că și soluția adoptată de

prima instanță în această parte este legală și întemeiată, iar temeiuri de casare nu există,

or, examinând acțiunea în contencios administrativ în fond, instanța de judecată, în

baza unei acțiuni în obligare, anulează în tot sau în parte actul administrativ individual

de respingere a solicitării sau o eventuală decizie adoptată în procedura prealabilă și

obligă autoritatea publică să emită un act administrativ individual, dacă revendicarea

pretenției reclamantului de emitere a actului este întemeiată, adică înaintarea acțiunii

în obligare are anume ca scop – obligarea autorității publice de a emite un act

administrativ individual solicitat de către reclamant și respins de către pârât.

În sensul prevederilor art. 206 alin. (1) lit. b) și art. 224 alin. (1) lit. b) din Codul

administrativ se rețin următoarele aspecte.

Dacă din starea de fapt subsumată normelor de drept material public, rezultă că

reclamantul deține dreptul la emiterea actului administrativ individual, atunci instanța

de judecată anulează actul administrativ individual defavorabil (art. 10 și 11 alin. (1)

lit. a) din Codul administrativ) de respingere a cererii (art. 9 alin. (2), 69 alin. (1), 64

alin.(2), 78 din Codul administrativ) și eventuala decizie de soluționare a cererii

prealabile (art. 162 alin. (3) lit. b) și 167, 168 din Codul administrativ) și obligă

autoritatea publică să emită actul administrativ individual solicitat și respins

neîntemeiat de autoritatea publică.

Sintagma „să emită” se aplică inter alia cu prevederile art. 132 din Codul

administrativ. Conform acestui articol „prin emiterea unui act administrativ individual

se înțelege, atât emiterea lui de către prim-ministru și autoritățile publice cu conducere

unipersonală, cît și adoptarea lui de către Guvern și autoritățile publice cu conducere

colegială”. Conducerea colegială a unei autorități publice adoptă decizii prin vot.

Scopul și esența acțiunii în obligare cât și a hotărârii de admitere a acțiunii în

obligare rezidă în obligarea autorității publice de a emite actul administrativ individual

la care are dreptul reclamantul. Se reține că, conjuncția „și” din textul art. 224 alin. (1)

lit. (b) din Codul administrativ indică că, este necesară atât anularea actului

administrativ de respingere a cererii cât și obligarea autorității publice de emitere a

actului administrativ individual.

Concomitent, se precizează că deși se anulează actul administrativ individual de

respingere a cererii petiționarului, această nu reprezintă o acțiune în contestare, care

este distinctă și prevăzută de art. 206 alin. (1) lit. a) și 224 alin. (1) lit. a) din Codul

administrativ, dar un element organic al hotărârii în obligare. Obligarea autorității

publice la emiterea actului administrativ individual, nu poate opera decât în prezența

anulării actului de respingere a cererii, care reprezintă un obstacol juridic.

Or, neanularea actului administrativ de respingere a solicitării petiționarului, în

cazul acțiunii în obligare, ar genera o situație contradictorie și de excludere reciprocă.

Actul administrativ individual defavorabil de respingere a cererii ar căpăta autoritatea

de lucru decis conform art. 140 din Codul administrativ, iar prezența acestuia ar

împiedica autoritatea publică obligată de instanța de judecată să execute (emită) actul

la care a fost obligat. Din aceste motive anularea actului administrativ individual

defavorabil de respingere a cererii și obligarea la emiterea actului administrativ

individual favorabil constituie un tot întreg juridic, complex, care nu poate fi divizat.

Or, obligarea emiterii actului administrativ individual este ființa juridică a acțiunii în

obligare. Acest întreg juridic, adică anularea actului administrativ individual

defavorabil de respingere a cererii și obligarea la emiterea actului administrativ

individual favorabil, are loc numai dacă reclamantul are dreptul la actul administrativ

individual solicitat autorității publice.

Subsecvent, pentru a exclude eventualele neclarității din partea părților la proces și

a societății, Colegiul subliniază că, pentru acțiunea în obligare, dacă este admisă este

necesară colaborarea autorității publice, care are obligația de a emite actul

administrativ individual la care a fost obligată, pe când, în cazul acțiunii în contestare,

protecția survine fară intervenția autorității publice. Hotărârea de admitere a acțiunii în

contestare în conformitate cu prevederile art. 206 alin. (1) lit. a) și art. 224 alin. (1) lit.

a) din Codul administrativ substituie actul ilegal, fapt datorat efectului retroactiv

anulării conform art. 228 alin. (1) din Codul administrativ, iar protecția dreptului (art.

17 din Codul administrativ) survine imediat prin efectul legii.

Or, acțiunea în obligarea este mijlocul autorizat de lege pentru reclamant de a

obține în privința autorității publice un drept subiectiv public prin emiterea, în special,

a unui act administrativ individual favorabil, atunci când sunt întrunite condițiile

prescrise de norma de drept material public, iar autoritatea publică în mod ilegal a

respins solicitarea respectivă a petiționarului.

Aplicând cele statuate mai sus la prezenta cauză, Colegiul observă că prima instanță

a pronunțat o hotărâre motivată și nu există niciun element care să indice caracterul

arbitrar al modalității în care instanța a aplicat legislația relevantă pentru faptele cauzei,

iar motivarea instanței de fond are o legătură logică cu argumentele dezvoltate de părți,

fiind respectate cerințele unui proces echitabil.

Din aceste considerente și ținând cont de faptul că cererea de recurs este

neîntemeiată, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții

Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a respinge recursul, cu menținerea actului

judecătoresc ce a constituit obiectul recursului.

În conformitate cu art. 248 alin. (1) lit. a) și alin. (2) din Codul administrativ,

completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al

Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de

Justiție

d e c i d e:

Se respinge recursul depus de Consiliul Superior al Magistraturii.

Se menține hotărârea din 26 noiembrie 2020 a Curții de Apel Chișinău, în cauza de

contencios administrativ la acțiunea în anulare și în obligare depusă de Alina Balan

împotriva Consiliului Superior al Magistraturii cu privire la anularea parțială a actului

administrativ și obligarea emiterii actului administrativ favorabil.

Decizia este irevocabilă.

Președintele ședinței,

judecătorul Tamara Chișca-Doneva

Judecătorii Maria Ghervas

Nina Vascan

Iurie Bejenaru

Nicolae Craiu