3ra-464/21 — Contestarea actului adminsitrativ

3ra-464/21 — Contestarea actului adminsitrativ (Curtea Supremă de Justiție, 2021)

Dosarul nr. 3ra-464/21

Prima instanță: Curtea de Apel Chișinău (jud. A. Bostan, V. Negru, G.Dașchevici)

D E C I Z I E

25 august 2021 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit

al Curții Supreme de Justiție

în componența:

Președintele ședinței, judecătorul Tamara Chișca-Doneva

Judecătorii Victor Burduh

Vladimir Timofti

Anatolie Țurcan

Nicolae Craiu

examinând recursul depus de către Consiliul Superior al Magistraturii,

în cauza de contencios administrativ, la acțiunea în anulare și în obligare depusă

de Veniamin Chihai împotriva Consiliului Superior al Magistraturii cu privire la

anularea parțială a hotărârii nr. 276/24 din 6 octombrie 2010 și obligarea emiterii

hotărârii,

împotriva hotărârii din 4 februarie 2021 a Curții de Apel Chișinău,

c o n s t a t ă:

La 13 octombrie 2020, Veniamin Chihai a depus cerere de chemare în judecată

în ordinea contenciosului administrativ împotriva Consiliului Superior al

Magistraturii cu privire la anularea parțială a hotărârii nr. 276/24 din 6 octombrie

2010 și obligarea emiterii hotărârii.

În motivarea acțiunii a indicat că, prin Decretul Președintelui Republicii

Moldova nr. 1850-VII din 27 noiembrie 2015, Veniamin Chihai a fost numit în

funcția de judecător la Judecătoria Rîșcani , municipiul Chișinău, pe un termen de 5

ani.

Prin hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 624/26 din 29

septembrie 2016, Veniamin Chihai a fost numit în funcția de judecător la instanța

nou-creată, Judecătoria Chișinău, începând cu 1 ianuarie 2017.

Potrivit hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 584/27 din

11 decembrie 2018, a fost desemnat judecător cu atribuții de judecător de instrucție

la Judecătoria Chișinău sediul Ciocana, începând cu 1 ianuarie 2019.

Astfel, a depus la Consiliul Superior al Magistraturii o cerere, anexând

materialele conform legii, prin care a solicitat numirea în funcția de judecător până

la atingerea plafonului de vârstă.

1

Prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 169/15 din 30

iunie 2020, materialele în privința judecătorului Veniamin Chihai de la Judecătoria

Chișinău sediul Ciocana, au fost remise la Colegiul de evaluare a performanțelor

judecătorilor în vederea evaluării extraordinare, în baza cererii judecătorului privind

numirea în funcție până la atingerea plafonului de vârstă.

Conform Hotărârii Colegiului de evaluare a performanței judecătorilor nr. 96/6

din 21 august 2020, în rezultatul desfășurării procedurii de evaluare, judecătorul

Veniamin Chihai de la Judecătoria Chișinău sediul Ciocana, a acumulat în total 78

de puncte. Astfel, în rezultatul susținerii evaluării performanțelor judecătorilor, i-a

fost acordat calificativul „foarte bine”.

Ulterior, chestiunea cu privire la cererile unor judecători, referitor la

propunerea de numire în funcție până la atingerea plafonului de vârstă (conform

listei - Manoli Grigori, Chihai Veniamin, Roșca Alexandru și Balan Alina) a fost

inclusă în agenda ședinței Plenului CSM nr. 24 din 06 octombrie 2020, sub nr. 1,

raportor fiind dl. Dorel Musteață.

Potrivit pct. 1 al sintezei ședinței Plenului Consiliului Superior al Magistraturii

nr. 24 din 6 octombrie 2020, cu privire la cererile unor judecători, referitor la

propunerea de numire în funcție până la atingerea plafonului de vârstă, publicată pe

site-ul Consiliului Superior al Magistraturii, soluția adoptată este următoarea: Plenul

Consiliului Superior al Magistraturii a propus Președintelui Republicii Moldova

numirea în funcție până la atingerea plafonului de vârstă a următorilor judecători:

Grigori Manoli și Alexandru Roșca, iar judecătorii Veniamin Chihai și Alina Balan

nu au întrunit numărul necesar de voturi pentru propunerea de numire în funcție până

la atingerea plafonului de vârstă.

Pentru judecătorul Veniamin Chihai, propunerea de numire în funcție până la

atingerea plafonului de vârstă a întrunit 7 voturi. În această ordine de idei, hotărârea

Plenului CSM adoptată la ședința nr. 24 din 6 octombrie 2020, în privința respingerii

solicitării de numire în funcție până la atingerea plafonului de vârstă este ilegală.

În susținerea acțiunii a invocat prevederile articolelor 10 alin. (1), 11 alin. (1),

132 alin. (1)-(2) și art. 21 alin. (1)-(3) din Codul administrativ; art. 116 alin. (1)-(2)

din Constituție; art. 11 alin. (1) din Legea cu privire la statutul judecătorului și art. 4

alin. (1) lit. a) din Legea cu privire la Consiliul Superior al Magistraturii.

A relatat că, hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii cu privire

la numirea judecătorului, după expirarea termenului de 5 ani, în funcție până la

atingerea plafonului de vârstă de 65 de ani, este un act administrativ individual

obligatoriu.

Astfel, în opinia reclamantului, Consiliul Superior al Magistraturii în prezența

condițiilor prescrise de norma de drept nu deține un drept discreționar cu privire la

numirea judecătorului în funcție până la atingerea plafonului de vârstă de 65 de ani,

dar este obligat să emită actul administrativ individual solicitat.

Discreția sau obligativitatea emiterii actului administrativ individual, nu este

condiționată de faptul emiterii acestuia de către autoritățile publice cu conducere

unipersonală sau colegială. Discreția trebuie distinsă de decizia obligatorie. În baza

dreptului discreționar, autoritatea publică are o marjă de apreciere și trebuie să

încorporeze propriile considerente de oportunitate în decizia sa. Emiterea unui act

administrativ individual discreționar este descrisă în plan de tehnică legislativă prin

2

verbul „poate” sau „este autorizat”, care este utilizat de legiuitor în expunerea

textului normativ ce autorizează măsura oficială întreprinsă de autoritatea publică.

O dispoziție discreționară poate fi găsită, de exemplu, la art. 143 alin. (1), 144 alin.

(1), 145 alin. (1) și art. 146 alin. (1) din Codul administrativ, unde este utilizat verbul

„poate”.

Totodată, discreția nu oferă autorităților publice o mână liberă în sine. Mai

degrabă, autoritatea trebuie să-și exercite întotdeauna discreția, așa cum solicită

legiuitorul.

Consiliul Superior al Magistraturii, în lipsa impedimentelor legale, cum ar fi

incompatibilitatea, caracterul ireproșabil sau nerespectarea procedurii de evaluare,

este obligat să emită actul administrativ individual solicitat de către reclamant. Mai

mult, respectarea cerințelor de profesionalism, integritate și meritocrație rezultă

chiar din calificativul „foarte bine” acordat de Colegiul de evaluare. Potrivit art. 12

alin. (1) din Legea privind selecția, evaluarea performanțelor și cariera judecătorilor

nr. 154 din 5 iulie 2012, performanțele judecătorilor se evaluează de către Colegiul

de evaluare a performanțelor judecătorilor (în continuare - colegiul de evaluare),

evaluarea având ca scop stabilirea nivelului de cunoștințe și aptitudini profesionale

ale judecătorilor, cât și a capacității de a aplica cunoștințele teoretice și aptitudinile

necesare în practica profesiei de judecător, stabilirea aspectelor slabe și aspectelor

forte din activitatea judecătorilor, stimularea tendinței de perfecționare a abilităților

profesionale și sporirea eficienței activității judecătorilor la nivel individual și la

nivel de instanțe judecătorești.

Totodată, art. 13 alin. (4) lit. a) din Legea pre-citată, stipulează că judecătorul

este supus evaluării performanțelor în mod extraordinar și în cazul numirii în funcție

până la atingerea plafonului de vârstă.

Astfel, hotărârea Colegiului de evaluare este un act administrativ individual

incontestabil în sensul art. 30 și 140 din Codul administrativ și obligatoriu conform

art. 139 alin. (4) din Codul administrativ, pentru orice persoană, inclusiv pentru orice

autoritate publică. Prin urmare, Consiliul Superior al Magistraturii nu ar trebui să

aibă competența să schimbe singur calificativul oferit ca urmare a evaluării

extraordinare a performanțelor.

Caracterul de act administrativ individual obligatoriu al hotărârii Plenului

Consiliului Superior al Magistraturii cu privire la numirea judecătorului, după

expirarea termenului de 5 ani, în funcție până la atingerea plafonului de vârstă de 65

de ani, este conform cu principiul independenței judecătorului, dar și a puterii

judecătorești.

Legea nu prevede care sunt temeiurile exprese din care Consiliul Superior al

Magistraturii poate refuza să propună reconfirmarea în funcție a unui judecător până

la plafon, iar în ședința Plenului, deși unii membri nu au votat pentru

numirea/reconfirmare în funcția de judecător până la plafonul de vârstă, nu este clar

motivul acestora. În ședință nu s-au discutat probleme ce ține de activitatea

problematică a judecătorului Veniamin Chihai.

A reiterat că, Consiliul Superior al Magistraturii nu ar trebui să refuze

propunerea pentru reconfirmarea în funcție, decât dacă a constatat că judecătorul nu

merită să mai fie parte din corpul judecătoresc. La caz, asemenea temeiuri nu au fost

3

constatate nici în procedura de evaluare, nici de către Inspecția Judiciară, dar și nici

de către Consiliul Superior al Magistraturii în ședința din 6 octombrie 2020.

Cu trimitere la prevederile art. 23 din Codul administrativ, reclamantul a

menționat că, a obținut ca și alți colegi calificativul „foarte bine” la evaluarea

extraordinară, în ședință nu au fost formulate obiecții asupra activității sale,

profesionalismului, integrității, lipsesc careva sancțiuni disciplinare. Totuși a fost

tratat în mod discriminator, fără ca Consiliul Superior al Magistraturii să justifice

obiectiv, după cum prevede norma pre-citată, aceasta abordare inegală în raport cu

alți judecători care au fost numiți până la plafon, aflându-se în aceleași condiții de

fapt și de drept.

A mai invocat că, măsura oficială întreprinsă de Consiliul Superior al

Magistraturii, nu este prevăzută din perspectiva temeiului juridic de către lege, fapt

contrar art. 21 alin. (3) și art. 29 Cod administrativ. Nu este clar scopul legitim

urmărit de către Consiliul Superior al Magistraturii prin adoptarea hotărârii de

respingere a cererii privind numirea în funcția de judecător până la atingerea

plafonului de vârstă.

Respingerea cererii de numire în funcția de judecător până la atingerea

plafonului de vârstă este contrară art. 30 din Codul administrativ, care prevede că

autoritățile publice nu pot întreprinde măsuri cu efect retroactiv, cu excepția

cazurilor prevăzute de lege. Autoritățile publice nu pot întreprinde măsuri care să

afecteze situațiile juridice definitive sau drepturile dobândite, decât în situații în care,

în condițiile stabilite de lege, acest lucru este absolut necesar pentru interesul public.

Veniamin Chihai a obținut funcția de judecător și deține dreptul de a o exercita

până la atingerea plafonului de vârstă, nefiind prezente careva obstacole de ordin

legal. Mai mult, Consiliul Superior al Magistraturii nu a expus probat și motivat

acele situații și condiții legale, care justifică în mod absolut, decizia care a fost

adoptată prin raportare la interesul public stabilit de lege.

Totodată, încălcările descrise, incertitudinea și netransparența hotărârii emise

de Consiliului Superior al Magistraturii, fac dovada caracterului incert al actului

administrativ individual defavorabil. Potrivit art. 119 alin. (1) din Codul

administrativ, conținutul unui act administrativ individual trebuie să fie suficient de

cert. Caracterul cert, trebuie să denote raționamentul actului administrativ individual

emis, astfel, încât dispozitivul să fie rezultatul unei raționament juridic constant, egal

pentru toți judecătorii, proporțional și previzibil.

Actul administrativ individual de respingere a solicitării reclamantului, nu este

unul motivat. Or, motivarea trebuie să justifice prin forța logicii, raționamentelor,

probelor și normelor de drept, toate elementele care compun legalitatea actului

administrativ, însă, la caz această exigență lipsește.

A considerat că, la ședința din 6 octombrie 2020, Consiliul Superior al

Magistraturii a acționat și contrar art. 117 din Codul administrativ, care prevede că

modul de îndeplinire a cerințelor legale privind cvorumul și majoritatea necesară

emiterii unui act administrativ individual de către organele colegiale se consemnează

în procesul-verbal al ședinței de către persoana care prezidează ședința sau de altă

persoană competentă potrivit legii. Opiniile minoritare se consemnează separat.

A solicitat Veniamin Chihai admiterea acțiunii, anularea parțială a hotărârii

Consiliului Superior al Magistraturii nr. 276/24 din 6 octombrie 2020, în partea

4

respingerii solicitării privind propunerea de numire în funcție până la atingerea

plafonului de vârstă a judecătorului Chihai Veniamin; obligarea emiterii hotărârii cu

privire la înaintarea propunerii Președintelui Republicii Moldova de numire în

funcție până la atingerea plafonului de vârstă a judecătorului Chihai Veniamin.

Prin hotărârea din 4 februarie 2021 a Curții de Apel Chișinău, acțiunea a fost

admisă. A fost anulată hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 276/24 din

6 octombrie 2020, în partea respingerii solicitării privind propunerea de numire în

funcție până la atingerea plafonului de vârstă a judecătorului Chihai Veniamin și s-

a obligat Consiliul Superior al Magistraturii să emită hotărârea cu privire la

înaintarea propunerii Președintelui Republicii Moldova de numire în funcție până la

atingerea plafonului de vârstă a judecătorului Chihai Veniamin.

În favoarea acestei soluții instanța de fond a constat că, la dosarul administrativ

prezentat de autoritatea publică pârâtă, este anexată Hotărârea Colegiului de

evaluare a performanțelor judecătorilor nr. 96/6 din 21 august 2020, care

demonstrează respectarea de către Chihai Veniamin a cerințelor de profesionalism,

integritate și meritocrație, acestuia fiindu-i acordat calificativul „foarte bine”.

Profesionalismul judecătorului este confirmat și prin Hotărârea Colegiului de

evaluare a performanțelor judecătorilor nr. 114/13 din 30 noiembrie 2018, or, în

rezultatul evaluării activității acestuia pentru perioada 2016-2018 judecătorului

Chihai Veniamin i-a fost acordat calificativul „foarte bine”.

Astfel, conform art. 12 alin. (1) din Legea privind selecția, evaluarea

performanțelor și cariera judecătorilor, nr. 154 din 05.07.2012, performanțele

judecătorilor se evaluează de către colegiul de evaluare a performanțelor

judecătorilor, evaluarea având ca scop stabilirea nivelului de cunoștințe și aptitudini

profesionale ale judecătorilor, cât și a capacității de a aplica cunoștințele teoretice și

aptitudinile necesare în practica profesiei de judecător, stabilirea aspectelor slabe și

aspectelor forte din activitatea judecătorilor, stimularea tendinței de perfecționare a

abilităților profesionale și sporirea eficienței activității judecătorilor la nivel

individual și la nivel de instanțe judecătorești.

Totodată, art. 13 alin. (4) lit. a) din Legea privind selecția, evaluarea

performanțelor și cariera judecătorilor, nr. 154 din 05.07.2012, judecătorul este

supus evaluării performanțelor în mod extraordinar și în cazul numirii în funcție până

la atingerea plafonului de vârstă.

În acest context, Curtea de Apel Chișinău a indicat că, hotărârea Colegiului de

evaluare a performanțelor judecătorilor, constituie un act administrativ individual

incontestabil conform articolelor 30 și 140 din Codul administrativ și obligatoriu

conform art. 139 alin. (4) din Codul administrativ, adică pentru orice persoană, orice

autoritate publică, inclusiv pentru Consiliul Superior al Magistraturii.

Caracterul de act administrativ individual obligatoriu al hotărârii Plenului

Consiliului Superior al Magistraturii cu privire la numirea judecătorului, după

expirarea termenului de 5 ani, în funcție până la atingerea plafonului de vârstă de 65

de ani, este conform cu principiul independenței judecătorului, dar și a puterii

judecătorești.

Curtea de Apel Chișinău a conchis că, reglementarea dată de către Legea

fundamentală și cadrul normativ constituțional al termenului inițial de 5 ani pentru

care este numit judecătorul, nu oferă ulterior un drept discreționar Consiliului

5

Superior al Magistraturii de a nu reconfirma judecătorul în funcție până la atingerea

plafonului de vârstă, decât în anumite împrejurări de ordin obiectiv.

Consiliul Superior al Magistraturii nu este îndreptățit să refuze propunerea

pentru reconfirmarea în funcție, decât dacă a constatat că judecătorul nu merită să

mai facă parte din corpul judecătoresc, conform motivelor expres prevăzute de lege.

La caz, asemenea temeiuri nu au fost constatate nici în procedura de evaluare, nici

de către Inspecția Judiciară, dar și nici de către Plenul Consiliului Superior al

Magistraturii în ședința din 6 octombrie 2020.

Instanța de fond a subliniat că, controlul judecătoresc efectiv impune instanței

să verifice legalitatea actului administrativ individual și din optica respectării

principiului egalității de tratament.

Astfel, reclamantul Chihai Veniamin a obținut ca și alți colegi, calificativul

„foarte bine” la evaluarea extraordinară. În ședința Plenului Consiliului Superior al

Magistraturii nu au fost formulate obiecții asupra activității sale, profesionalismului,

integrității, lipsesc careva sancțiuni disciplinare. Iar, în astfel de circumstanțe,

reclamantul Chihai Veniamin din acest punct de vedere, contrar prevederilor art. 137

alin. (3) Cod administrativ, a fost tratat în mod discriminator în raport cu alți

judecători aflați în situație similară, fără ca Consiliul Superior al Magistraturii să

justifice acest fapt în mod obiectiv, după cum prevede norma legală.

Din hotărârea Consiliul Superior al Magistraturii nr. 276/24 din 6 octombrie

2020, contrar prevederilor art. 118 Cod administrativ, nu rezultă nici un motiv

obiectiv referitor la respingerea solicitării reclamantului privind propunerea de către

pârât Președintelui Republicii Moldova, de numire în funcția de judecător, până la

atingerea plafonului de vârstă, în raport cu judecătorii Grigori Manoli și Alexandru

Roșca. Ultimii, fiind în condiții de fapt și de drept identice cu reclamantul Chihai

Veniamin.

În acest context, prima instanță a conchis că, hotărârea Consiliului Superior al

Magistraturii nr. 276/24 din 6 octombrie 2020, nu este una motivată referitor la

respingerea solicitării reclamantului privind propunerea de către pârât Președintelui

Republicii Moldova, de numire în funcția de judecător, până la atingerea plafonului

de vârstă, din care motiv constituie un act administrativ individual ilegal. Or, măsura

oficială întreprinsă de Consiliul Superior al Magistraturii demonstrează exercitarea

dreptului discreționar cu încălcarea prevederilor art. 137 Cod administrativ. Din

acest punct de vedere respingerea solicitării reclamantului de către pârât contravine

art. 21 alin. (3) și 29 din Codul administrativ. Scopul legitim urmărit de către

Consiliul Superior al Magistraturii prin adoptarea hotărârii de respingere a solicitării

reclamantului privind numirea în funcția de judecător până la atingerea plafonului

de vârstă, nu doar că nu este motivat, dar nici rezonabil.

La data de 18 februarie 2021, Consiliul Superior al Magistraturii a depus cerere

de recurs, iar la data de 9 aprilie 2021 motivarea recursului împotriva hotărârii din 4

februarie 2021.

În motivarea cererii de recurs a indicat că, instanța de fond a oferit o soluție

greșită în urma aplicării eronate a normelor de drept material și anume prin

interpretarea în mod eronat a legii care trebuia să fie aplicată.

Potrivit legislației și procedurii, în cadrul ședinței Plenului Consiliului din 6

octombrie 2020, în rezultatului votului deschis cererea judecătorului Veniamin

6

Chihai a acumulat 7 voturi - pro și 4 împotrivă. Astfel, nu a întrunit numărul necesar

de voturi pentru a fi propus Președintelui Republicii Moldova în vederea numirii în

funcția de judecător până la atingerea plafonului de vârstă de 65 de ani, conform art.

24 coroborat cu art. 3 din Legea nr. 947 din 19 iulie 1996. În hotărârea contestată s-

a indicat explicit numărul de voturi acumulate de candidat, care în rezultat nu a

acumulat numărul necesar de voturi.

A relatat că, instanța a ignorat prevederile Constituției și a preluat competențele

organului de autoadministrare judecătorească. Numirea în funcție până la atingerea

plafonului de vârstă a judecătorilor, ține de competența exclusivă a Consiliului

Superior al Magistraturii.

A considerat că, chiar și în cazul în care Curtea de Apel Chișinău a ajuns la

concluzia că hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nu este

suficient de motivată, instanța urma doar la verificarea condițiilor de nulitate a

actului administrativ, fără a decide asupra chestiunii privind obligarea Consiliului

Superior al Magistraturii la înaintarea propunerii Președintelui Republicii Moldova

numire în funcție de judecător până la atingerea plafonului de vârstă.

A solicitat Consiliul Superior al Magistraturii admiterea cererii de recurs,

casarea integrală a hotărârii din 4 februarie 2021 a Curții de Apel Chișinău cu

emiterea unei noi hotărâri de respingere a acțiunii.

Examinând cauza în ordine de recurs, Completul specializat pentru examinarea

acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție menționează următoarele.

În conformitate cu art. 244 alin.(1) din Codul administrativ, hotărârile curții de

apel ca instanța de fond, precum și deciziile instanței de apel pot fi contestate cu

recurs.

În conformitate cu art. 245 alin. (1) și (2) din Codul administrativ, recursul se

depune la instanța de apel în termen de 30 de zile de la notificarea deciziei instanței

de apel, dacă legea nu stabilește un termen mai mic. Motivarea recursului se prezintă

Curții Supreme de Justiție în termen de 30 de zile de la notificarea deciziei instanței

de apel. Dacă se depune împreună cu cererea de recurs, motivarea recursului se

depune la instanța de apel.

Completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ

al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de

Justiție reține că atât recursul nemotivat depus la data de 18 februarie 2021, cât și

motivarea acestuia depusă la data de 9 aprilie 2021 sunt în termen, or, dispozitivul

hotărârii instanței de fond adoptată la 4 februarie 2021 a fost recepționat de către

recurent la data de 18 februarie 2021, iar hotărârea motivată a fost recepționată la

data de 12 martie 2021.

Prin încheierea din 21 iulie 2021 a Curții Supreme de Justiție recursul depus de

către Consiliul Superior al Magistraturii a fost numit pentru examinare în complet

de 5 judecători.

În conformitate cu art. 247 din Codul administrativ, Curtea Supremă de Justiție

examinează și soluționează recursul fără ședință de judecată. Dacă consideră

necesar, Curtea Supremă de Justiție poate decide citarea participanților la proces.

În speță, Colegiul nu a considerat oportun de a cita participanții la proces pentru

a se pronunța cu privire la problemele invocate în recurs, deoarece criticele

7

recurentului Consiliului Superior al Magistraturii, au fost expuse cu suficientă

claritate.

Examinând și analizând argumentele invocate în cererea de recurs în raport cu

materialele dosarului și prevederile legale, Colegiul civil, comercial și de contencios

administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul depus de către

Consiliul Superior al Magistraturii urmează a fi respins, cu menținerea hotărârii

instanței de fond, din motivele ce succed.

În conformitate cu art. 248 alin. (1) lit. a) din Codul administrativ, examinând

recursul, Curtea Supremă de Justiție adoptă una dintre următoarele decizii: respinge

recursul.

Totodată, în temeiul art. 22 alin. (1) din Codul administrativ, autoritățile publice

și instanțele de judecată competente cercetează starea de fapt din oficiu. Acestea

stabilesc felul și volumul cercetărilor și nu sânt legate nici de expunerile

participanților, nici de cererile lor de reclamare a probelor.

Iar, conform art. 194 alin. (1) și (2) din Codul administrativ, în procedura în

prima instanță, în procedura de apel și în procedura de examinare a recursurilor

împotriva încheierilor judecătorești se soluționează din oficiu probleme de fapt și de

drept.

În procedura de examinare a cererilor de recurs, hotărârile și deciziile contestate

se examinează din oficiu în privința existenței greșelilor procedurale și aplicării

corecte a dreptului material.

La rândul său, aplicabile litigiului sunt și prevederile art. 244 alin. (2) în

coroborare cu art. 231 alin. (2) din Codul administrativ, conform cărora pentru

procedura de recurs se aplică corespunzător prevederile cap. III din cartea a treia,

dacă din prevederile prezentului capitol nu rezultă altceva. Pentru procedura în apel

se aplică corespunzător prevederile cap. II din cartea a treia, dacă din prevederile

prezentului capitol nu rezultă altceva.

La acest capitol, Completul reține și prevederile art. 219 alin. (1) – (3) din

Codul administrativ, potrivit cărora instanța de judecată este obligată să cerceteze

starea de fapt din oficiu în baza tuturor probelor legal admisibile, nefiind legată nici

de declarațiile făcute, nici de cererile de solicitare a probelor înaintate de participanți.

Instanța de judecată depune eforturi pentru înlăturarea greșelilor de formă,

explicarea cererilor neclare, depunerea corectă a cererilor, completarea datelor

incomplete și pentru depunerea tuturor declarațiilor necesare constatării și aprecierii

stării de fapt. Instanța de judecată indică asupra aspectelor de fapt și de drept ale

litigiului care nu au fost discutate de participanții la proces.

Din actele și lucrările dosarului prezentate și necontestate de părți, dar și

determinate de instanța ierarhic inferioară în faza procesuală anterioară se atestă că

prin Decretul nr. 1850-VII din 27 noiembrie 2015 a Președintelui Republicii

Moldova, Veniamin Chihai a fost numit în funcția de judecător la Judecătoria

Rîșcani, municipiul Chișinău pe un termen de 5 ani.

Prin hotărârea nr. 276/24 din 6 octombrie 2020, Consiliul Superior al

Magistraturii s-a propus Președintelui Republicii Moldova, numirea în funcție de

judecători, până la atingerea plafonului de vârstă judecătorii: Grigori Manoli,

Alexandru Roșca, iar judecătorii Veniamin Chihai și Veniamin Chihai, nu au întrunit

8

numărul necesar de voturi pentru a fi propuși Președintelui Republicii Moldova, în

vederea numirii în funcția de judecători până la atingerea plafonului de vârstă.

Opinând că nu au fost prezentate probe incontestabile de incompatibilitate a

candidatului cu funcția de judecător, de încălcare de către aceasta a legislației sau de

încălcare a procedurilor legale de selectare și promovare a lui și având în vedere că

din actul administrativ individual defavorabil vizat nu se desprind careva temeiuri

legale de a nu fi propus spre numire în funcția de judecător până la atingerea

plafonului de vârstă, Veniamin Chihai s-a adresat instanței de contencios

administrativ, Curtea de Apel Chișinău cu prezenta acțiune de apărare a drepturilor

pretins încălcate – dreptul de numire în funcție a judecătorului până la atingerea

plafonului de vârstă, solicitând anularea în parte a hotărârii nr. 276/24 din 6

octombrie 2020 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii și obligarea

Consiliului Superior al Magistraturii de a emite hotărârea cu privire la admiterea

cererii și de a propune Președintelui Republicii Moldova numirea în funcția de

judecător până la atingerea plafonului de vârstă, candidaturii judecătorului Veniamin

Chihai.

Fiind învestită cu examinarea cauzei în fond, prima instanță având ca obiect

anularea în tot a actului administrativ individual defavorabil și obligarea emiterii

actului administrativ individual favorabil, s-a pronunțat în favoarea temeiniciei

acțiunii, pe care a admis-o integral.

Întru consolidarea soluției Curtea de Apel Chișinău a reținut că emiterea de

către Plenul Consiliului Superior al Magistraturii al hotărârii cu privire la

respingerea solicitării cu privire la numirea judecătorului în funcție până la atingerea

plafonului de vârstă de 65 de ani trebuie să opereze doar atunci când solicitantul se

află în prezența unor impedimente legale, cum ar fi incompatibilitatea, lipsa

caracterului ireproșabil constatat sau nerespectarea procedurii de evaluare.

Instanța inferioară a notat că Consiliul Superior al Magistraturii nu este

îndreptățit să refuze propunerea pentru reconfirmarea în funcție, decât dacă a

constatat că judecătorul nu merită să mai facă parte din corpul judecătoresc conform

motivelor expres prevăzute de lege. La caz, asemenea temeiuri nu au fost constatate

nici în procedura de evaluare, nici de către Inspecția Judiciară, dar și nici de către

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii în ședința din 6 octombrie 2020.

Instanța de judecată a stabilit că din hotărârea Consiliul Superior al

Magistraturii nr. 276/24 din 6 octombrie 2020, nu rezultă nici un motiv obiectiv

referitor la respingerea solicitării reclamantului privind propunerea de către pârât

Președintelui Republicii Moldova, de numire în funcția de judecător, până la

atingerea plafonului de vârstă în raport cu judecătorii Grigori Manoli și Alexandru

Roșca. Ultimii, fiind în condiții de fapt și de drept identice cu Veniamin Chihai.

Drept urmare, s-a stabilit că hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr.

276/24 din 6 octombrie 2020 nu este una motivată referitor la respingerea solicitării

reclamantului privind propunerea de către pârât Președintelui Republicii Moldova,

de numire în funcția de judecător, până la atingerea plafonului de vârstă, din care

motiv constituie un act administrativ individual ilegal.

Instanța ierarhic inferioară a menționat că reclamantul, a obținut funcția de

judecător prin concurs, și deține dreptul de a o exercita până la atingerea plafonului

de vârstă, nefiind prezente careva obstacole de ordin legal. Totodată, Consiliul

9

Superior al Magistraturii nu a probat și motivat acele situații și condiții legale, care

justifică în mod absolut, hotărârea care a fost adoptată prin raportare la interesul

public stabilit de lege.

În concluzie, în baza probelor din materialele dosarului, instanța inferioară a

stabilit că, pretenția lui Veniamin Chihai privind obligarea Consiliul Superior al

Magistraturii să emită hotărârea cu privire la înaintarea propunerii Președintelui

Republicii Moldova de numire în funcție până la atingerea plafonului de vârstă a

judecătorului Veniamin Chihai, este una întemeiată.

Completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ

al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme

de Justiție consideră concluzia instanței de fond despre necesitatea admiterii

integrale a acțiunii justă, ea având la bază cumulul dovezilor administrate în cadrul

dezbaterilor judiciare, cărora le-a fost dată aprecierea juridică cuvenită.

Or, Curtea de Apel Chișinău a stabilit corect situația de fapt și de drept în

prezenta speță, a dat o apreciere obiectivă probelor administrate și a emis o hotărâre

întemeiată și legală care corespunde legislației în vigoare.

Colegiul lărgit relevă că întru soluționarea corectă a litigiului dedus judecății

nu poate fi constrâns, la examinarea actului administrativ criticat doar prin prisma

normelor invocate de către reclamant, ci este liber să le analizeze și în raport cu

prevederile relevante pentru soluționarea justă a litigiului dedus judecății,

importante fiind argumentele aduse în acest sens.

Cu referire la competența jurisdicțională pentru acțiunea în contencios

administrativ, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios

administrativ menționează că, în conformitate cu prevederile art. 191 alin. (3) din

Codul administrativ, Curtea de Apel Chișinău soluționează în primă instanță

acțiunile în contencios administrativ împotriva hotărârilor Consiliului Superior al

Magistraturii, ale Consiliului Superior al Procurorilor, precum și acțiunile în

contencios administrativ atribuite în competența sa prin Codul electoral.

Sintagma „hotărârilor” din dispoziția art. 191 alin. (3) din Codul administrativ,

se referă atât la actele administrative individuale favorabile, cât și actele

administrative individuale defavorabile emise de către Consiliul Superior al

Magistraturii prin acțiune ori omisiune.

Completul specializat în examinarea acțiunilor în contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție conchide că în prezența unui act administrativ individual

emis de către Consiliul Superior al Magistraturii, fără dubii de interpretare

competența jurisdicțională de soluționare a acțiunii în contencios administrativ se

circumscrie Curții de Apel Chișinău, în conformitate cu art.191 alin. (3) din Codul

administrativ.

În continuare, instanța de recurs reține că pentru aprecierea unui act ca fiind act

administrativ nu are importanță denumirea sa formală, dar anume natura juridică a

măsurii. O asemenea concluzie rezultă din definiția legală a actului administrativ

individual prevăzută de art. 10 alin. (1) din Codul administrativ.

La rândul său, pentru verificarea legalității actului administrativ individual,

reclamantul în conformitate cu dispozițiile art. 206 alin. (1) din Codul administrativ,

precum și în funcție de scopul urmărit, poate înainta acțiune în contestare, fie acțiune

în obligare sau acțiune în constatare.

10

Completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ

al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de

Justiție constată că la caz Veniamin Chihai a înaintat în instanța de judecată

competentă o acțiune în anulare și în obligare.

În conformitate cu dispozițiile art. 206 alin. (1) din Codul administrativ,

înaintarea acțiunii în anulare are ca scop anularea în tot sau în parte a unui act

administrativ individual, iar cea în obligare – obligarea autorității publice să emită

un act administrativ individual solicitat de către reclamant și respins de către pârât.

Astfel, pentru a aprecia argumentele recurentului privind admisibilitatea

acțiunii în contenciosul administrativ, completul specializat în examinarea acțiunilor

de contencios administrativ se va conduce de prevederile art. 9, 10, 11 alin. (1), 17,

20, 39, 163 lit. c), 189, 207, 208, 209, 225 din Codul administrativ în coroborare cu

art. 25 din Legea cu privire la Consiliul Superior al Magistraturii nr. 947 din 19 iulie

1997.

Completul specializat, în această privință constată respectarea de către

reclamant/intimat a exigențelor legale vis-a-vis de aspectele formale ale cererii de

chemare în judecată conform prevederilor art. 211 – 212 din Codul administrativ.

La acest capitol, Colegiul reține art. 20 din Codul administrativ care prevede

expres că dacă printr-o activitate administrativă se încalcă un drept legitim sau o

libertate stabilită prin lege, acest drept poate fi revendicat printr-o acțiune în

contencios administrativ, cu privire la care decid instanțele de judecată competente

pentru examinarea procedurii de contencios administrativ, conform prezentului cod.

Instanța de recurs notează că dispoziția legală enunțată aplicată în coroborare

cu prevederile art. 5, 17, 39 și 209 din Codul administrativ decelează condițiile de

admisibilitate ale acțiunii în contenciosul administrativ.

În privința condiției activității administrative, art.5 din Codul administrativ,

prevede că, activitatea administrativă reprezintă totalitatea actelor administrative

individuale și normative, a contractelor administrative, a actelor reale, precum și a

operațiunilor administrative realizate de autoritățile publice în regim de putere

publică, prin care se organizează aplicarea legii și se aplică nemijlocit legea.

Deci, actul administrativ individual conform art.10 alin. (1) din Codul

administrativ este orice dispoziție, decizie sau altă măsură oficială întreprinsă de

autoritatea publică pentru reglementarea unui caz individual în domeniul dreptului

public, cu scopul de a produce nemijlocit efecte juridice, prin nașterea, modificarea

sau stingerea raporturilor juridice de drept public. Actul administrativ individual se

emite la cerere conform art. 9 alin. (2) din Codul administrativ prin inițierea

procedurii administrative. Procedura administrativă, conform art. 6 alin. (1) din

Codul administrativ, este activitatea autorităților publice cu efect în exterior,

îndreptată spre examinarea condițiilor, pregătirea și emiterea unui act administrativ

individual, spre examinarea condițiilor, pregătirea și încheierea unui contract

administrativ sau examinarea condițiilor, pregătirea și întreprinderea unei măsuri

strict de autoritate publică.

Din conținutul cererii de chemare în judecată rezultă că reclamantul a solicitat

anularea în parte a hotărârii nr. 276/24 din 6 octombrie 2020 a Plenului Consiliului

Superior al Magistraturii și obligarea Consiliului Superior al Magistraturii de a emite

hotărârea prin care să admită cererea reclamantului de a propune Președintelui

11

Republicii Moldova candidatura judecătorului Veniamin Chihai pentru numirea în

funcția de judecător până la atingerea plafonului de vârstă.

Hotărârea nr. 276/24 din 6 octombrie 2020 a Plenului Consiliului Superior al

Magistraturii este un act administrativ individual defavorabil.

Completul specializat în examinarea acțiunilor contencios administrativ reține

că prin act administrativ individual defavorabil conform art.11 alin.(1) lit.(a) din

Codul administrativ se înțelege actul care impune destinatarilor lor obligații,

sancțiuni, sarcini sau afectează drepturile/interesele legitime ale persoanelor ori care

resping, în tot sau în parte, acordarea avantajului solicitat. Astfel, existența unui

element din cele menționate denotă caracterul defavorabil al actului administrativ

individual.

Iar, în temeiul art.11 alin.(1) lit.(b) din Codul administrativ, actul administrativ

individual favorabil reprezintă actul care creează destinatarilor săi un beneficiu sau

un avantaj de orice fel.

În accepțiunea art.17 din Codul administrativ, drept vătămat este orice drept

sau libertate stabilit/stabilită de lege căruia/căreia i se aduce atingere prin activitate

administrativă.

La caz, Veniamin Chihai revendică apărarea pe calea controlului judecătoresc

a unui drept în sensul art. 17 din Codul administrativ, și anume, dreptul de numire

în funcție a judecătorului până la atingerea plafonului de vârstă.

Concomitent, conform art. 208 și 163 lit. c) din Codul administrativ în

coroborare cu art. 25 din Legea cu privire la Consiliul Superior al Magistraturii nr.

947 din 19 iulie 1997, acțiunea în contencios administrativ împotriva hotărârilor

Consiliului Superior al Magistraturii se depune nemijlocit în instanța de judecată în

termen de 30 zile de la comunicarea actului administrativ individual, astfel,

procedura prealabilă nu se efectuează.

În sensul enunțat, art. 209 alin. (1) din Codul administrativ prevede că, acțiunea

în contestare și acțiunea în obligare se înaintează în decurs de 30 de zile, dacă legea

nu prevede altfel. Acest termen începe să curgă de la: a) data comunicării sau

notificării deciziei cu privire la cererea prealabilă sau data expirării termenului

prevăzut de prezentul cod pentru soluționarea acesteia; b) data comunicării sau

notificării actului administrativ individual, dacă legea nu prevede procedura

prealabilă. Prevederile art.165 alin.(1) referitoare la nesoluționarea în termen se

aplică corespunzător.

Având în vedere că actul administrativ individual defavorabil care se solicită a

fi anulat, la caz – hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii 276/24 a

fost adoptată la data de 6 octombrie 2020, iar acțiunea în contencios a fost înaintată

de către Veniamin Chihai la data 13 octombrie 2020, instanța de recurs reține

respectarea la caz a termenului de înaintare a acțiunii.

Sub acest aspect, Colegiul reține ca întemeiată concluzia instanței de fond

referitoare la faptul că la caz nu se regăsesc motive de inadmisibilitate a acțiunii în

conformitate cu prevederile art. 207 alin. (2) din Codul administrativ.

Cu referire la temeinicia acțiunii în contenciosul administrativ, instanța de

recurs reține inițial că, într-un stat de drept este esențială obligația de respectare a

Legii Supreme, care reprezintă garantul drepturilor și libertăților fundamentale ale

omului.

12

Conform art. 16 din Constituție, respectarea și ocrotirea persoanei în Republica

Moldova constituie o îndatorire primordială a statului, o atribuție inalienabilă a

tuturor ramurilor puterii în stat.

În mecanismul statal de apărare a drepturilor și libertăților fundamentale ale

omului un factor de primă importanță constituie buna funcționare a autorității

judecătorești, astfel încât să se asigure oricărei persoane dreptul la satisfacție efectivă

din partea instanțelor judecătorești competente împotriva actelor care violează

drepturile, libertățile și interesele sale legitime (art.20 alin.(1) din Constituție).

Însă protecția judiciară efectivă și completă se poate realiza doar în condițiile

unei adevărate independențe a autorității judecătorești, în special a judecătorilor.

Acest fapt impune asigurarea autonomiei și independenței puterii judecătorești,

reglementarea constituțională a limitelor și principiilor activității sale.

Dispozițiile constituționale privind separația puterilor în legislativă, executivă

și judecătorească (art.6 din Constituție), privind independența, imparțialitatea și

inamovibilitatea judecătorilor instanțelor judecătorești (art.116 alin.(1) din Legea

supremă), privind stabilirea prin lege organică a organizării instanțelor judecătorești,

a competenței acestora și procedurii de judecată (art.115 alin.(4) din Constituție)

definesc statutul juridic al judecătorului în Republica Moldova și consacră justiția

ca o ramură a puterii în stat independentă și imparțială.

Aceste principii constituționale și-au găsit reflectare în legile Republicii

Moldova privind organizarea judecătorească, cu privire la statutul judecătorului, cu

privire la Curtea Supremă de Justiție, cu privire la Consiliul Superior al

Magistraturii, cu privire la răspunderea disciplinară a judecătorilor, cu privire la

reorganizarea sistemului instanțelor judecătorești. Aceste legi constituie cadrul legal

care stabilește sistemul garanțiilor juridice pentru buna desfășurare a activității

puterii judecătorești.

Potrivit normelor constituționale, puterea judecătorească se exercită numai prin

instanța judecătorească independentă și imparțială, în persoana judecătorului, unicul

purtător al acestei puteri.

Puterea judecătorească independentă și imparțială constituie un element

fundamental și indispensabil al statului de drept.

Dispozițiile art.114 și art.116 alin.(1) din Constituție în coroborare cu art.17 din

Legea cu privire la statutul judecătorului consacră principiul independenței

judecătorilor, fără de care nu se poate vorbi de o activitate autentică de înfăptuire a

justiției. Realizarea principiului independenței judecătorului, pus la baza autonomiei

autorității judecătorești, se asigură prin procedura de înfăptuire a justiției, modul de

numire, suspendare, demisie și eliberare din funcție a judecătorului.

Măsurile de asigurare eficientă a garanțiilor de competență, independență și

imparțialitate ale judecătorilor sunt stipulate și în Carta Europeană cu privire la

Statutul Judecătorului - un instrument destinat tuturor statelor europene, adoptat în

cadrul celei de-a doua reuniuni multilaterale cu privire la statutul judecătorilor din

Europa, organizată de Consiliul Europei la 8-10 iulie 1998 la Strasbourg.

Carta Europeană cu privire la Statutul Judecătorilor nu are un statut formal, ea

codifică un șir de obiective și principii care sunt consacrate în alte acte juridice

internaționale, cum ar fi Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care au forță

juridică obligatorie.

13

Unul din principiile generale ale Cartei (pct.1.3.) stipulează că pentru orice

decizie referitoare la selectarea, încadrarea, desemnarea, exercitarea profesiunii sau

încetarea funcțiilor unui judecător statutul prevede intervenția unei instanțe

independente față de puterea executivă și legislativă.

Conform punctului 3.1. al Cartei, decizia de desemnare în funcția de judecător

a candidaților selectați și decizia de repartizare într-o anumită instanță

judecătorească sunt luate de către instanța independentă menționată în punctul 1.3.

sau în baza propunerii, recomandării, avizului, sau cu acordul acestei instanțe.

În Republica Moldova instanța care realizează dispozițiile stipulate în pct.1.3.

și pct.3.1. ale Cartei este Consiliul Superior al Magistraturii. Modul de organizare și

de funcționare a Consiliului Superior al Magistraturii este reglementat de Constituție

și de Legea organică nr.947-XIII din 19 iulie 1996.

Consiliul Superior al Magistraturii este un organ independent, format în

vederea organizării și funcționării sistemului judecătoresc, care exercită

autoadministrarea judecătorească și este garantul independenței autorității

judecătorești.

Consfințind atribuțiile de bază ale acestui organ de autoadministrare

judecătorească, Constituția – art.123 alin. (1) statuează că Consiliul Superior al

Magistraturii asigură numirea, transferarea, detașarea, promovarea în funcție și

aplicarea de măsuri disciplinare față de judecători.

Așadar, Consiliul Superior al Magistraturii, în baza atribuțiilor constituționale,

exercită două funcții ce izvorăsc din necesitatea protejării independenței

judecătorilor: funcția de a asigura numirea judecătorilor și funcția de a veghea la

respectarea principiului inamovibilității judecătorilor.

Pornind de la statutul constituțional-legal al judecătorului, de la calitatea sa de

purtător al puterii judecătorești, ținând cont de faptul că independența judecătorului

presupune capacitatea sa de a aplica corect legea și de a se caracteriza prin înalte

calități morale, legiuitorul a condiționat selectarea, promovarea, desemnarea

judecătorului printr-o serie de exigențe obiective privind calificarea, onestitatea,

competența și experiența lui de viață.

Asigurând numirea judecătorului, așa cum prevăd dispozițiile Constituției și a

Legii nr.947-XIII, Consiliul Superior al Magistraturii selectează candidaturile pentru

funcția de judecător cu cele mai înalte caracteristici profesionale și morale, prevăzute

de lege, și face propuneri Președintelui Republicii Moldova sau, respectiv,

Parlamentului de numire, promovare la o instanță superioară, transferare la o instanță

de același nivel sau la o instanță inferioară, de numire în funcția de președinte sau

de vicepreședinte de instanță ori de eliberare din funcție a judecătorilor, președinților

și vicepreședinților instanțelor judecătorești, primește jurământul judecătorilor.

După cum s-a menționat, selectarea și desemnarea judecătorilor constituie o

premisă importantă a constituirii și asigurării independenței judecătorului.

Conform art.116 alin. (2) din Constituție, judecătorii instanțelor judecătorești

se numesc în funcție de Președintele Republicii Moldova, la propunerea Consiliului

Superior al Magistraturii, în condițiile legii. Judecătorii care au susținut concursul

sunt numiți în funcție pentru prima dată pe un termen de 5 ani. După expirarea

termenului de 5 ani, judecătorii vor fi numiți în funcție până la atingerea plafonului

de vârstă, stabilit în condițiile legii.

14

Deci, procedura de numire a judecătorilor în funcție este stipulată în art. 11 din

Legea nr.544-XIII din 20 iulie 1995 cu privire la statutul judecătorului.

În corespundere cu art. 11 alin. (1) și (3) din Legea vizată, judecătorii

judecătoriilor și judecătorii curților de apel se numesc în funcție, din numărul

candidaților selectați prin concurs, de către Președintele Republicii Moldova, la

propunerea Consiliului Superior al Magistraturii. Candidații selectați, care întrunesc

condițiile specificate la art.6, se numesc în funcția de judecător inițial pe un termen

de 5 ani. După expirarea termenului de 5 ani, judecătorii sunt numiți în funcție până

la atingerea plafonului de vârstă de 65 de ani.

Președintele Republicii Moldova poate respinge o singură dată candidatura

propusă de către Consiliul Superior al Magistraturii pentru numirea în funcția de

judecător pe 5 ani sau până la atingerea plafonului de vârstă și numai în cazul

depistării unor probe incontestabile de incompatibilitate a candidatului cu funcția

respectivă, de încălcare de către acesta a legislației sau de încălcare a procedurilor

legale de selectare și promovare a lui

Respectiv, având în vedere cele menționate și reieșind din prevederile art. 4

alin. (1) lit. a) din Legea cu privire la Consiliul Superior al Magistraturii nr. 947 din

19 iulie 1996, se desprinde că întru exercitarea funcțiilor sale, Consiliul Superior al

Magistraturii are următoarele competențe referitoare la cariera judecătorilor: face

propuneri Președintelui Republicii Moldova sau, respectiv, Parlamentului de

numire, promovare la o instanță superioară, transferare la o instanță de același nivel

sau la o instanță inferioară, de numire în funcția de președinte sau de vicepreședinte

de instanță ori de eliberare din funcție a judecătorilor, președinților și

vicepreședinților instanțelor judecătorești.

Iar conform art. 19 alin. (4) din aceeași lege, doar în cazul în care Președintele

Republicii Moldova sau, după caz, Parlamentul respinge candidatura propusă,

Consiliul Superior al Magistraturii, în condițiile art.11 din Legea cu privire la statutul

judecătorului, art.16 din Legea privind organizarea judecătorească și art.9 din Legea

cu privire la Curtea Supremă de Justiție, poate propune aceeași sau altă candidatură

pentru funcția vacantă cu votul a două treimi din membrii săi.

Sub acest aspect și reieșind din normele legale care reglementează activitatea

Consiliului Superior al Magistraturii rezultă că Consiliul în prezența întrunirii

condițiilor prevăzute de normele de drept materiale deține un drept discreționar cu

privire la numirea judecătorului în funcție până la atingerea plafonului de vârstă de

65 de ani, deoarece fiecare membru al Consiliului este liber să voteze după propria

convingere.

În același timp, Colegiul reține că deși decizia unde se manifestă puterea

discreționară se referă la aspectele care, într-un cadru legal, conferă autorității

publice o anumită libertate de decizie, acest lucru nu presupune în nici un caz

devierea de la litera legii, or, decizia luată în mod discreționar, trebuie să fie una

optimă, să corespundă finalității actului, sensului legislației în vigoare, principiilor

generale ale dreptului intern și internațional, drepturilor și libertăților fundamentale

ale omului, deci să corespundă scopului urmărit, care alcătuiește esența „dreptului

discreționar”, a cărui realizare se efectuează cu respectarea principiilor legalității,

oportunității și a echității.

15

Cu alte cuvinte, autoritatea publică posedă, o marjă discreționară, în măsura în

care nu afectează de o manieră nejustificată drepturile fundamentale ale persoanei,

adică decizia discreționară trebuie să fie una cuvenită, concluzie ce se desprinde, în

special, din prevederile art. 137 alin. (1) din Codul administrativ, potrivit căruia

autoritățile publice „trebuie” să acționeze cu bună-credință în limitele legal stabilite

și cu respectarea scopului pentru care le-a fost atribuit dreptul. Prin urmare,

Consiliul Superior al Magistraturii era obligat prin lege să își exercite discreția.

Prin prisma art. 225 alin. (1), (2) din Codul administrativ, instanța de judecată

nu este competentă să se pronunțe asupra oportunității unui act administrativ.

Verificarea exercitării de către autoritatea publică a dreptului discreționar se

limitează la faptul dacă autoritatea publică: a) și-a exercitat dreptul discreționar; b)

a luat în considerare toate faptele relevante; c) a respectat limitele legale ale dreptului

discreționar; d) și-a exercitat dreptul discreționar conform scopului acordat prin lege.

La acest capitol, relevante întru soluționarea justă a litigiului sunt și prevederile

art. 118 din Codul administrativ, potrivit cărora motivarea este operațiunea

administrativă prin care se expun considerentele care justifică emiterea unui act

administrativ individual. În motivare se indică temeiurile esențiale de drept și de fapt

pe care le-a luat în considerare autoritatea publică pentru decizia sa. Din motivarea

deciziilor discreționare trebuie să poată fi recunoscute și punctele de vedere din care

autoritatea publică a reieșit la exercitarea dreptului discreționar. Motivarea trebuie

să se refere și la argumentele expuse în cadrul audierii. Motivarea completă a unui

act administrativ individual cuprinde: a) motivarea în drept – temeiul legal pentru

emiterea actului administrativ, inclusiv formele procedurale obligatorii pe care se

bazează actul; b) motivarea în fapt – oportunitatea emiterii actului administrativ,

inclusiv modul de exercitare a dreptului discreționar, dacă este cazul; c) în cazul

actelor administrative defavorabile – o descriere succintă a procedurii administrative

care a stat la baza emiterii actului: investigații, probe, audieri, opinii ale

participanților contrare conținutului final al actului etc. Motivarea completă este

obligatorie, este parte integrantă a actului administrativ individual și condiționează

legalitatea acestuia.

Raportând la caz cadrul legal enunțat și reieșind din constatările sus-

menționate, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios

administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al

Curții Supreme de Justiție reține că prima instanță corect a ajuns la concluzia

admiterii pretenției reclamantului Veniamin Chihai invocate în acțiune cu privire la

anularea hotărârii n nr. 276/24 din 6 octombrie 2020 a Plenului Consiliului Superior

al Magistraturii și întemeiat a anulat în parte actul administrativ contestat ca fiind

emis contrar legii.

Aceasta deoarece Consiliul Superior al Magistraturii nu și-a exercitat cu bună

credință dreptul discreționar în soluționarea procedurii administrative și emiterea

actului administrativ contestat. Or, din actul administrativ individual defavorabil

contestat nu rezultă nici un motiv obiectiv referitor la respingerea solicitării lui

Veniamin Chihai de a fi propus Președintelui Republicii Moldova pentru numire în

funcția de judecător până la atingerea plafonului de vârstă, adică actul administrativ

individual defavorabil contestat, nu conține în sine o motivare completă, clară, cu

16

trimiteri la probe, această exigență urmând a fi realizată într-un mod suficient de

explicit, condiție care nu se atestă la caz.

Instanța de recurs are în vedere că principiul motivării impune necesitatea ca

autoritatea care emite un act administrativ să arate, în mod expres, elementele de

fapt și de drept care determină adoptarea deciziei respective. Motivarea reprezintă

un element esențial pentru formarea convingerii cu privire la legalitatea și

oportunitatea actului administrativ, constituind, totodată, o garanție a alegerii

soluției optime de către organul de decizie.

Amploarea și detalierea motivării depind de natura actului adoptat, iar cerințele

pe care trebuie să le îndeplinească motivarea depind de circumstanțele fiecărui caz.

Așadar, deși motivarea reprezintă o obligație generală, aplicabilă oricărui act

administrativ, ea face obiectul unei aprecieri in concreto, după natura acestuia și

contextul adoptării sale, prin prisma obiectivul său, care este prezentarea într-un mod

clar și neechivoc a raționamentului instituției emitente a actului.

Motivarea urmărește o dublă finalitate: îndeplinește, în primul rând, o funcție

de transparență în profitul beneficiarilor actului, care vor putea, astfel, să verifice

dacă actul este sau nu întemeiat; permite, de asemenea, instanței să realizeze

controlul său jurisdicțional, deci în cele din urmă permite reconstituirea

raționamentului efectuat de autorul actului pentru a ajunge la adoptarea acestuia;

desigur ea trebuie să figureze chiar în cuprinsul actului și să fie realizată de autorul

său.

Cu alte cuvinte, emiterea de către Plenul Consiliului Superior al Magistraturii

a hotărârii privind respingerea solicitării cu privire la numirea judecătorului în

funcție până la atingerea plafonului de vârstă de 65 de ani trebuie să opereze doar

atunci când solicitantul se află în prezența unor impedimente legale, cum ar fi

incompatibilitatea, lipsa caracterului ireproșabil constatat sau nerespectarea

procedurii de evaluare.

La caz, aceste circumstanțe lipsesc, or, Consiliul Superior al Magistraturii nu a

prezentat probe incontestabile de incompatibilitate a candidatului Veniamin Chihai

cu funcția de judecător, de încălcare de către aceasta a legislației sau de încălcare a

procedurilor legale de selectare și promovare a lui, iar din actul administrativ

individual defavorabil vizat nu se desprind careva temeiuri legale privind

respingerea cererii judecătorului Veniamin Chihai cu privire la înaintarea propunerii

de numire în funcția de judecător până la atingerea plafonului de vârstă.

Dimpotrivă, respectarea cerințelor de profesionalism, integritate și meritocrație

rezultă din calificativele „foarte bine” acordate de Colegiul de evaluare prin

hotărârile nr.114/13 din 30 noiembrie 2018 și nr. 96/6 din 21 august 2020.

Din aceste circumstanțe instanța de recurs apreciază critic argumentul

recurentului Consiliul Superior al Magistraturii precum că actul administrativ

contestat este motivat prin indicarea numărului de voturi acumulat de fiecare

candidat, fiind expuse și temeiurile de fapt și de drept, care au stat la baza adoptării

acesteia, cât și oportunitatea emiterii actului administrativ.

Or, pe lângă faptul că temeiurile de fapt și de drept indicate în conținutul actului

administrativ individual defavorabil contestat contravin reglementărilor legale în

vigoare, iar oportunitatea actului administrativ, nu justifică încălcările de lege

admise la emiterea acestuia, Consiliul Superior al Magistraturii nu a probat și nu a

17

motivat nici acele situații și condiții legale, care justifică în mod absolut, hotărârea

care a fost adoptată prin raportare la interesul public stabilit de lege, cu atât mai mult

că contrar art. 119 din Codul administrativ încălcările reținute denotă și o problemă

de incertitudine și netransparență a hotărârii emise de către Consiliul Superior al

Magistraturii, circumstanțe care generează caracterul incert al actului administrativ

individual defavorabil emis de către autoritatea publică pârâtă.

Aceasta deoarece reclamantul a obținut funcția de judecător prin concurs, și

deține dreptul de a o exercita până la atingerea plafonului de vârstă, nefiind prezente

careva obstacole de ordin legal.

În corespundere cu art. 12 alin. (1) din Legea privind selecția, evaluarea

performanțelor și cariera judecătorilor nr. 154 din 5 iulie 2012, performanțele

judecătorilor se evaluează de către colegiul de evaluare a performanțelor

judecătorilor, evaluarea având ca scop stabilirea nivelului de cunoștințe și aptitudini

profesionale ale judecătorilor, cât și a capacității de a aplica cunoștințele teoretice și

aptitudinile necesare în practica profesiei de judecător, stabilirea aspectelor slabe și

aspectelor forte din activitatea judecătorilor, stimularea tendinței de perfecționare a

abilităților profesionale și sporirea eficienței activității judecătorilor la nivel

individual și la nivel de instanțe judecătorești.

Totodată, art. 13 alin. (4) lit. a) din aceeași lege, judecătorul este supus evaluării

performanțelor în mod extraordinar și în cazul numirii în funcție până la atingerea

plafonului de vârstă.

În acest context, Colegiul reține că, hotărârea Colegiului de evaluare a

performanțelor judecătorilor constituie un act administrativ individual incontestabil

conform art. 30 și 140 din Codul administrativ și obligatoriu conform art. 139 alin.

(4) din Codul administrativ pentru orice persoană, orice autoritate publică, inclusiv

pentru Consiliul Superior al Magistraturii. Prin urmare, Consiliul Superior al

Magistraturii nu ar trebui să aibă competența să schimbe singur calificativul oferit

ca urmare a evaluării extraordinare a performanțelor, decât doar atunci când

solicitantul se află în prezența unor impedimente legale, cum ar fi incompatibilitatea,

lipsa caracterului ireproșabil constatat sau nerespectarea procedurii de evaluare,

condiții care însă lipsesc în speță.

Completul pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ subliniază

că, controlul judecătoresc efectiv impune instanței de judecată și obligația să verifice

legalitatea actului administrativ individual și prin prisma respectării principiului

proporționalității.

În conformitate cu art. 21 din Codul administrativ, autoritățile publice și

instanțele de judecată competente trebuie să acționeze în conformitate cu legea și

alte acte normative. Exercitarea atribuțiilor legale nu poate fi contrară scopului

pentru care acestea au fost reglementate. Autoritățile publice și instanțele de judecată

competente nu pot dispune limitarea exercitării drepturilor și a libertăților

persoanelor decât în cazurile și în condițiile expres stabilite de lege.

Colegiul reține în principiu, ingerința în drepturile persoanei în cazurile și

condițiile stabilite de lege, însă aceasta trebuie să fie proporțională.

Astfel, conform art. 29 alin. (1) – (3) din Codul administrativ, orice măsură

întreprinsă de autoritățile publice prin care se afectează drepturile sau libertățile

prevăzute de lege trebuie să corespundă principiului proporționalității. O măsură

18

întreprinsă de autoritățile publice este proporțională dacă: a) este potrivită pentru

atingerea scopului urmărit în temeiul împuternicirii atribuite prin lege; b) este

necesară pentru atingerea scopului; c) este rezonabilă. Măsura întreprinsă de

autoritățile publice este una rezonabilă dacă ingerința produsă prin ea nu este

disproporțională în raport cu scopul urmărit.

Principiul proporționalității se referă la faptul că măsurile prin care se

efectuează o ingerință în drepturile persoanei ar trebui folosite cu atenție și numai

atunci când este cu adevărat urgent. Prin urmare, puterea publică nu ar trebui să

intervină în drepturi mai mult decât este necesar.

În așa fel, o măsură oficială întreprinsă de autoritățile publice este proporțională

dacă: are un scop legitim; este potrivită; necesară și rezonabilă.

Colegiul judiciar pentru motivele arătate mai sus conchide că, măsura oficială

întreprinsă de Consiliul Superior al Magistraturii nu este una întemeiată. Din acest

punct de vedere respingerea solicitării reclamantului de către pârâtul-recurent

contravine art. 21 alin. (3) și 29 din Codul administrativ.

Or, scopul legitim urmărit de către Consiliul Superior al Magistraturii prin

adoptarea hotărârii de respingere a solicitării lui Veniamin Chihai de a fi propus

Președintelui Republicii Moldova pentru numirea în funcția de judecător, până la

atingerea plafonului de vârstă, nu doar că nu este motivat, dar nici afirmat.

La acest capitol, Colegiul reține și faptul că o măsură oficială este întotdeauna

potrivită dacă ajută la promovarea obiectivului dorit. Astfel, dacă este sau nu

potrivită cu scopul legitim măsura de respingere a solicitării reclamantului de către

pârât, nu poate fi apreciată din lipsă de elemente de fapt ce urmau a fi acumulate

conform art. 22, 85 alin. (3) și 87 din Codul administrativ, dar și din lipsa scopului

legitim, care nu numai că nu este enunțat, dar nici motivat, circumstanță care denotă

încălcarea prevederilor art. 31 și art. 118 alin. (1) – (3) din Codul administrativ.

Or, nici în recurs, dar nici din dosarul administrativ nu pot fi desprinse elemente

de fapt care ar justifica necesitatea măsurii, și anume neconfirmarea reclamantului

în funcția de judecător până la atingerea plafonului de vârstă.

Având în vedere că proporționalitatea este în strânsă legătură cu rezonabilul, la

caz lipsește și rezonabilitatea măsurii adoptate de Consiliul Superior al Magistraturii.

Or, măsura oficială întreprinsă de autoritățile publice este una rezonabilă dacă

ingerința produsă prin ea nu este disproporțională în raport cu scopul urmărit.

În speță, recurentul nu a prezentat nici o probă în conformitate cu prevederile

art. 220 alin. (1) și 93 alin. (1) și (2) din Codul administrativ prin care ar proba

rezonabilitatea măsurii oficiale cu scopul legitim urmărit.

Totodată, conform art. 17 lit. b) din Legea cu privire la statutul judecătorului

nr. 544 din 20 iulie 1995, independența judecătorului este asigurată și prin procedeul

de numire, suspendare, demisie și eliberare din funcție.

La rândul său, punctul 10 din Avizul nr. 1 (2001) al Consiliului Consultativ al

Judecătorilor Europeni (CCJE), „independența judecătorească este o condiție

obligatorie pentru existența statului de drept și garanția fundamentală a unui proces

echitabil. Judecătorii „au sarcina deciziei finale asupra vieții, libertăților, drepturilor,

obligațiilor și proprietății cetățenilor” (expunerea principiilor fundamentale ale

Națiunilor Unite, preluate în declarația de la Beijing; și articolele 5 și 6 ale

Convenției europene privind drepturile omului). Independența acestora nu este o

19

prerogativă sau un privilegiu în propriul lor interes ci în interesul statului de drept și

al celor care caută și doresc înfăptuirea justiției”.

Numirea (reconfirmarea) judecătorului joacă un rol decisiv în asigurarea

independenței și imparțialității judecătorului și consolidarea statului de drept, reiese

din prevederile pct. 48 al Avizul nr. 1 (2001) al Consiliului Consultativ al

Judecătorilor Europeni (CCJE), care prevede că, practica europeană este în general

aceea de a face numiri permanente până la vârsta legală de pensionare.

Mai mult, în Principiile de Bază privind Independența Justiției se statuează că

„Judecătorii, indiferent că sunt numiți sau aleși, trebuie să aibă mandatul garantat

până la o vârstă obligatorie de pensionare sau până la expirarea mandatului lor, în

cazul în care există o astfel de durată.

La acest capitol, Comisia de la Veneția a indicat că numirea judecătorului

pentru o anumită perioadă de timp, sau pentru o perioadă de probă, constituie o

amenințare pentru independența și imparțialitatea judecătorului. Astfel, institutul

juridic al numirii inițiale a judecătorului pentru o perioadă de 5 ani și reconfirmarea

ulterioară în funcție, interpretate în sensul unui dreptului discreționar inexistent, este

și în contradicție cu cele mai bune practici europene în materia respectivă.

Previzibilitatea legii presupune că, de la bun început judecătorii sunt îndreptățiți

să aibă încrederea că vor fi eliberați din funcție doar în cazul în care nu for face față

rigorilor impuse de profesie și că decizia cu privire la eliberarea din funcție va fi

luată de către organul de autoadministrare a judecătorilor, cu respectarea legii

materiale și procedurilor.

Astfel, reglementarea de către Legea fundamentală și cadrul normativ infra-

constituțional al termenului inițial de 5 ani pentru care este numit judecătorul, nu

oferă ulterior un dreptul discreționar Consiliului Superior al Magistraturii de a nu

reconfirma judecătorul în funcție până la atingerea plafonului de vârstă, decât în

anumite împrejurări de ordin obiectiv, care după cum s-a constatat supra în litigiul

dedus judecății lipsesc.

Consiliul Superior al Magistraturii nu este îndreptățit să refuze cererea pentru

numirea în funcția de judecător până la atingerea plafonului de vârstă, decât dacă a

constatat că judecătorul nu merită să mai facă parte din corpul judecătoresc conform

motivelor expres prevăzute de lege.

La caz, asemenea temeiuri nu au fost constatate nici în procedurile de evaluare,

dar și nici de către Plenul Consiliului Superior al Magistraturii în ședința din 6

octombrie 2020, motiv care în plus justifică temeinicia soluției instanței de fond în

această parte.

Cu referire la pretenția invocată în acțiune cu privire la obligarea Consiliului

Superior al Magistraturii de a emite hotărârea prin care să admită cererea

judecătorului Veniamin Chihai și să propună Președintelui Republicii Moldova

numirea în funcția de judecător până la atingerea plafonului de vârstă, aceasta corect

a fost admisă de prima instanță.

Colegiul lărgit pentru a respecta standardul de claritate și motivare a hotărârii

judecătorești, precizează cu titlu legal și jurisprudențial că, un număr impunător a

litigiilor de contencios administrativ se circumscriu acțiunii în obligare.

Așadar, în lipsa reglementării acțiunii în obligare, statul de drept este o

categorie iluzorie, iar autoritățile publice care au obligația de respecta drepturile

20

persoanei, nu ar putea fi impuse la îndeplinirea îndatoririlor legale, atunci când aplica

legea în privința cetățenilor, iar drepturile persoanei ar fi doar niște categorii

ipotetice, teoretice și iluzorii, în lipsa unei administrații publice legale, egale,

proporționale, imparțiale, eficiente, transparente și a controlorului judecătoresc

efectiv asupra activității administrative desfășurată de autoritățile publice, statul ar

deraia din servitor prietenos al cetățeanului într-un instrument de opresiune, de

subminare a demnității omului și de obstrucționare a dezvoltării societății.

În continuare, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție precizează că, miezul și scopul acțiunii

în obligarea constă în a obliga autoritatea publică să emită actul administrativ

individual solicitat și respins petiționarului în procedura administrativă. Totodată,

prin acțiunea în obligare se verifică prin controlul judecătoresc efectiv dacă

reclamantul are dreptul la emiterea actului administrativ individual solicitat, iar în

cazul în care acest drept este întrunit instanța de judecată obligă autoritatea să emită

actul solicitat.

Colegiul judiciar subliniază că, acțiunea în obligare este admisibilă în situația

în care, procedura administrativă inițiată conform art. 9 alin. (2) și 69 alin. (1) și (2)

din Codul administrativ se finalizează cu respingerea actului administrativ

individual solicitat de către petiționar, la caz, a reclamantului Veniamin Chihai de a

fi numit în funcția de judecător până la atingerea plafonului de vârstă.

Procedura administrativă este marcată de un șir de obligații pozitive pe care

autoritatea publică urmează să le onoreze atunci când soluționează o cerere cu privire

la emiterea unui act administrativ individual favorabil. Astfel, urmează să cerceteze

minuțios din oficiu starea de fapt conform art. 22, 85 – 93 din Codul administrativ

pentru a stabili dacă sunt întrunite condițiile prevăzute de legea materială (art. 21

alin. (1) din Codul administrativ, așa numita rezervă a legii materiale) pentru

emiterea actului administrativ individual solicitat, respectarea egalității de tratament

(art. 23 din Codul administrativ), imparțialității (art. 24 din Codul administrativ),

proporționalității (art. 29 din Codul administrativ), securității juridice (art. 30 din

Codul administrativ și motivării (art. 31,118 din Codul administrativ).

Colegiul subliniază că, cercetarea din oficiu are o importantă decisivă pentru

întreaga procedură administrativă și o administrație publică eficientă a funcției de

judecător conform căruia toate faptele relevante pentru cazul individual trebuie să

fie constatate sub propria responsabilitate a autorității. Chiar dacă activitatea unei

autorități depinde de o cerere, procedura suplimentară se bazează pe principiul

anchetei oficiale, care impune autorităților să determine în mod independent toate

circumstanțele care sunt semnificative. În cazul în care autoritățile nu îndeplinesc

sau nu îndeplinesc în totalitate această obligație de anchetă (cercetarea din oficiu),

această neîndeplinire a investigațiilor necesare constituie o încălcare a obligației

oficiale.

Cu toate acestea, Consiliul Superior al Magistraturii nu doar că nu a respectat

egalitatea de tratament în raport cu alți judecători aflați în aceleași condiții,

proporționalitatea, securitatea juridică, dar și a încălcat obligația oficială de a stabili

faptele care să ateste de ce nu ar întruni reclamantul dreptul la emiterea actului

administrativ individual pentru propunerea de numire în funcția de judecător până la

plafon.

21

În continuare, Colegiul lărgit reține că, în acțiunea în obligare, nu instanța emite

actul în locul autorității, doar obligă pe aceasta la emiterea actului administrativ

individual, și doar în cazul în care autoritatea publică nu execută benevol hotărârea

judecătorească, atunci pentru restabilirea legalității (art. 21, 36 din Codul

administrativ) și accesul efectiv la controlul judecătoresc (art. 39 din Codul

administrativ), instanța de apel ca instanța de executare silită, în cazuri adecvate și

în lipsă de pasivitate ilegală (art. 28, 229 din Codul administrativ) emite actul

administrativ individual prescris în hotărârea judecătorească.

Totodată, corelativ obligației autorității publice (textul „obligarea ...” art. 206

alin. (1) lit. b) din Codul administrativ) de a emite actul administrativ individual

revine dreptul petiționarului/reclamantului în sensul art. 17 Codul administrativ la

emiterea actului solicitat.

Cu adevărat, înaintarea propunerii Președintelui Republicii Moldova de numire

în funcție până la atingerea plafonului de vârstă a judecătorului ține de competența

Consiliului Superior al Magistraturii, însă acest fapt nu poate constitui drept temei

pentru respingerea acțiunii în această parte, în situația în care din actul administrativ

contestat rezultă că organul de autoadministrare judecătorească, pe de o parte,

nestabilind prin probe incontestabile incompatibilitatea lui Veniamin Chihai cu

funcția respectivă și încălcarea de către aceasta a legislației sau a procedurilor legale

de selectare și promovare a lui, pe de altă parte, fără a motiva temeiurile respingerii

cererii reclamantului, în rezultatul exprimării votului membrilor, cu drept de vot,

prezenți la ședință – 7 (șapte) voturi pro și 4 (patru) împotrivă, a conchis că

reclamantul – judecătorul Veniamin Chihai nu a întrunit numărul necesar de voturi

pentru a fi propus Președintelui Republicii Moldova în vederea numirii în funcția de

judecător până la atingerea plafonului de vârstă.

Respectiv, Consiliul Superior al Magistraturii în cadrul puterii sale

discreționare, având obligația de a explica de ce a adopat o anumită conduită din mai

multe posibile nu și-a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul Legii cu privire

la statutul judecătorului și al Legii cu privire la Consiliul Superior al Magistraturii.

Or, puterea discreționară nu trebuie confundată cu posibilitatea de a acționa

arbitrar sau fără control, cum se pare că ar sugera-o utilizarea cuvântului

,,discreționar”.

Atunci când decizia administrativă nu respectă limitele exterioare pe care legea

le stabilește puterii discreționare a administrației, intervine excesul de putere, motiv

pentru care Colegiul prin prisma art. 1 alin. (1), 3, 39, 206 alin. (1) lit. b) în

coroborare cu art. 224 alin. (1) lit. b) din Codul administrativ conchide că și soluția

adoptată de prima instanță în această parte este legală și întemeiată, iar temeiuri de

casare nu există, or, examinând acțiunea în contencios administrativ în fond, instanța

de judecată, în baza unei acțiuni în obligare, anulează în tot sau în parte actul

administrativ individual de respingere a solicitării sau o eventuală decizie adoptată

în procedura prealabilă și obligă autoritatea publică să emită un act administrativ

individual, dacă revendicarea pretenției reclamantului de emitere a actului este

întemeiată, adică înaintarea acțiunii în obligare are anume ca scop – obligarea

autorității publice de a emite un act administrativ individual solicitat de către

reclamant și respins de către pârât.

22

În sensul prevederilor art. 206 alin. (1) lit. b) și art. 224 alin. (1) lit. b) din Codul

administrativ se rețin următoarele aspecte.

Dacă din starea de fapt subsumată normelor de drept material public, rezultă că

reclamantul deține dreptul la emiterea actului administrativ individual, atunci

instanța de judecată anulează actul administrativ individual defavorabil (art. 10 și 11

alin. (1) lit. a) din Codul administrativ) de respingere a cererii (art. 9 alin. (2), 69

alin. (1), 64 alin.(2), 78 din Codul administrativ) și eventuala decizie de soluționare

a cererii prealabile (art. 162 alin. (3) lit. b) și 167, 168 din Codul administrativ) și

obligă autoritatea publică să emită actul administrativ individual solicitat și respins

neîntemeiat de autoritatea publică.

Sintagma „să emită” se aplică inter alia cu prevederile art. 132 din Codul

administrativ. Conform acestui articol „prin emiterea unui act administrativ

individual se înțelege, atât emiterea lui de către prim-ministru și autoritățile publice

cu conducere unipersonală, cât și adoptarea lui de către Guvern și autoritățile publice

cu conducere colegială”. Conducerea colegială a unei autorități publice adoptă

decizii prin vot.

Scopul și esența acțiunii în obligare cât și a hotărârii de admitere a acțiunii în

obligare rezidă în obligarea autorității publice de a emite actul administrativ

individual la care are dreptul reclamantul. Se reține că, conjuncția „și” din textul art.

224 alin. (1) lit. (b) din Codul administrativ indică că, este necesară atât anularea

actului administrativ de respingere a cererii cât și obligarea autorității publice de

emitere a actului administrativ individual.

Concomitent, se precizează că deși se anulează actul administrativ individual

de respingere a cererii petiționarului, această nu reprezintă o acțiune în contestare,

care este distinctă și prevăzută de art. 206 alin. (1) lit. a) și 224 alin. (1) lit. a) din

Codul administrativ, dar un element organic al hotărârii în obligare. Obligarea

autorității publice la emiterea actului administrativ individual, nu poate opera decât

în prezența anulării actului de respingere a cererii, care reprezintă un obstacol juridic.

Or, neanularea actului administrativ de respingere a solicitării petiționarului, în

cazul acțiunii în obligare, ar genera o situație contradictorie și de excludere

reciprocă. Actul administrativ individual defavorabil de respingere a cererii ar căpăta

autoritatea de lucru decis conform art. 140 din Codul administrativ, iar prezența

acestuia ar împiedica autoritatea publică obligată de instanța de judecată să execute

(emită) actul la care a fost obligat. Din aceste motive anularea actului administrativ

individual defavorabil de respingere a cererii și obligarea la emiterea actului

administrativ individual favorabil constituie un tot întreg juridic, complex, care nu

poate fi divizat. Or, obligarea emiterii actului administrativ individual este ființa

juridică a acțiunii în obligare. Acest întreg juridic, adică anularea actului

administrativ individual defavorabil de respingere a cererii și obligarea la emiterea

actului administrativ individual favorabil, are loc numai dacă reclamantul are dreptul

la actul administrativ individual solicitat autorității publice.

Subsecvent, pentru a exclude eventualele neclarității din partea părților la

proces și a societății, Colegiul subliniază că, pentru acțiunea în obligare, dacă este

admisă este necesară colaborarea autorității publice, care are obligația de a emite

actul administrativ individual la care a fost obligată, pe când, în cazul acțiunii în

contestare, protecția survine fără intervenția autorității publice. Hotărârea de

23

admitere a acțiunii în contestare în conformitate cu prevederile art. 206 alin. (1) lit.

a) și art. 224 alin. (1) lit. a) din Codul administrativ substituie actul ilegal, fapt datorat

efectului retroactiv anulării conform art. 228 alin. (1) din Codul administrativ, iar

protecția dreptului (art. 17 din Codul administrativ) survine imediat prin efectul

legii.

Or, acțiunea în obligare este mijlocul autorizat de lege pentru reclamant de a

obține în privința autorității publice un drept subiectiv public prin emiterea, în

special, a unui act administrativ individual favorabil, atunci când sunt întrunite

condițiile prescrise de norma de drept material public, iar autoritatea publică în mod

ilegal a respins solicitarea respectivă a petiționarului.

Aplicând cele statuate mai sus la prezenta cauză, Colegiul observă că prima

instanță a pronunțat o hotărâre motivată și nu există niciun element care să indice

caracterul arbitrar al modalității în care instanța a aplicat legislația relevantă pentru

faptele cauzei, iar motivarea instanței de fond are o legătură logică cu argumentele

dezvoltate de părți, fiind respectate cerințele unui proces echitabil.

Din aceste considerente și ținând cont de faptul că cererea de recurs este

neîntemeiată, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții

Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a respinge recursul, cu menținerea actului

judecătoresc ce a constituit obiectul recursului.

În conformitate cu art. 248 alin. (1) lit. a) și alin. (2) din Codul administrativ,

completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al

Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de

Justiție

d e c i d e:

Se respinge recursul depus de Consiliul Superior al Magistraturii.

Se menține hotărârea din 4 februarie 2021 a Curții de Apel Chișinău, în cauza

de contencios administrativ la acțiunea în anulare și în obligare depusă de Veniamin

Chihai împotriva Consiliului Superior al Magistraturii cu privire la anularea parțială

a actului administrativ și obligarea emiterii actului administrativ favorabil.

Decizia este irevocabilă.

Președintele ședinței,

Judecătorul Tamara Chișca-Doneva

Judecătorii Victor Burduh

Vladimir Timofti

Anatolie Țurcan

Nicolae Craiu

24