2ra-1101/21 — cu privire la declararea nulitatii actului juridic

2ra-1101/21 — cu privire la declararea nulitatii actului juridic (Curtea Supremă de Justiție, 2021)

Dosarul nr. 2ra-1101/21

Prima instanță: Judecătoria Orhei sediul central (jud. E. Ciubotaru)

Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. M. Guzun, G. Dașchevici, V. Clima)

ÎNCHEIERE

14 iulie 2021 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componența:

Președintele completului, judecătorul Ala Cobăneanu

Judecătorii Galina Stratulat

Iurie Bejenaru

examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de

Societatea pe Acțiuni „Servis” și Societatea cu Răspundere Limitată „Starmax-Plus”

în cauza civilă la cererea de chemare în judecată a Primarului mun. Orhei

împotriva Societății pe Acțiuni „Servis” și Societății cu Răspundere Limitată

„Starmax-Plus” cu privire la declararea nulității actului juridic

împotriva deciziei din 29 iulie 2020 a Curții de Apel Chișinău, prin care a fost

respins apelul declarat de Societatea pe Acțiuni „Servis” și Societatea cu Răspundere

Limitată „Starmax-Plus” și menținută hotărârea din 19 aprilie 2019 a Judecătoriei

Orhei sediul central, prin care acțiunea a fost admisă

constată:

La 25 februarie 2019, Primarul mun. Orhei a depus cerere de chemare în

judecată împotriva SA „Servis” și SRL „Starmax-Plus” cu privire la declararea

nulității actului juridic.

În motivarea acțiunii a invocat că la 15 octombrie 2018, SRL „Starmax-Plus”

a depus la Primăria mun. Orhei o notificare cu privire la inițierea activității de

comerț, prin care a adus la cunoștință despre inițierea activității de comerț pentru

unitatea comercială din mun. Orhei str. Vasile Lupu 34, ce constă în închirierea

bunurilor personale și gospodărești.

La notificarea din 15 octombrie 2018, SRL „Starmax-Plus” a anexat

contractul de societate civilă din 16 iulie 2018 încheiat între SRL „Starmax-Plus” și

SA „Servis”, prin care părțile s-au obligat să acționeze în comun fără fondarea unei

persoane juridice, pentru desfășurarea activității de antreprenoriat - darea în

locațiune a bunurilor comune în scopuri comerciale.

Conform pct. 1.3 din contractul de societate civilă din 16 iulie 2018, aportul

SA „Servis” constă în transmiterea terenului cu suprafața de 1146 m2 din mun. Orhei

1

str. Scrisului Latin 17, cu nr. cadastral XXXXX și a altor încăperi conform listei din

anexa nr. 1, care însă nu a fost prezentată Primăriei mun. Orhei.

Astfel, examinând legalitatea notificării înaintate de SRL „Starmax-Plus”,

Primăria mun. Orhei a emis refuzul de recepționare a notificării cu privire la inițierea

activității de comerț nr. C02/107e-2847 din 17 octombrie 2018, care a fost contestat

de SRL „Starmax-Plus” în instanța judecătorească.

A menționat că în scopul apărării efective a poziției juridice a Primăriei

mun. Orhei, precum și curmării acțiunilor abuzive ale SRL „Starmax-Plus” și

SA „Servis”, autoritatea publică locală este îndreptățită să conteste contractul de

societate civilă din 16 iulie 2018 încheiat între SRL „Starmax-Plus” și SA „Servis”

și să solicite recunoașterea acestuia ca fiind lovit de nulitate absolută.

A precizat că potrivit contractului de societate civilă din 16 iulie 2018 încheiat

între SRL „Starmax-Plus” și SA „Servis”, în special pct. 1.3, ultima a vărsat

contribuția convenită prin contract și anume o parte din terenul cu suprafața de

1146 m2 pe care sunt amplasate chioșcurile comerciale din suprafața generală a

terenului, situat în mun. Orhei str. Scrisului Latin 17, nr. cadastral XXXXX, precum

și alte bunuri imobile conform listei anexe la contractul în cauză.

A considerat că, la caz, se atestă o încălcare vădită a prevederilor legale cu

privire la forma contractului de societate civilă, prevăzută de normele imperative ale

legislației în vigoare, a căror nerespectare duce la nulitatea absolută a actului juridic

vizat.

Așadar, contractul de societate civilă din 16 iulie 2018 este translativ de

proprietate asupra bunurilor imobile, indicate în contract, deoarece în rezultatul

acestui contract SA „Servis”, proprietarul bunurilor imobile, inclusiv a terenului din

mun. Orhei str. Scrisului Latin 17, cu nr. cadastral XXXXX, cedează o cotă-parte

din bunurile imobile predate, bunurile imobile respective devenind proprietatea

comună a participanților SA „Servis” și SRL „Starmax-Plus”.

Ca urmare, contractul de societate civilă din 16 iulie 2018, semnat în forma

scrisă simplă, fără autentificarea notarială, este încheiat contrar prevederilor art. 212

lit. a) și art. 213 alin. (1) Cod civil, iar nerespectarea formei autentice a contractului

de societate civilă duce la nulitatea absolută a actului juridic contestat.

Suplimentar, a declarat reclamantul că scopul real, pentru care a fost încheiat

contractul de societate civilă între SRL „Starmax-Plus” și SA „Servis”, a constat în

eschivarea de la executarea sentinței emisă de Judecătoria Orhei la 6 septembrie

2017, prin care SA „Servis” a fost privată de dreptul de a exercita activitate de

întreprinzător pe o perioadă de 3 ani în domeniul dării în locațiune a spațiilor

comerciale.

Și-a întemeiat pretențiile în baza dispozițiilor art. 212, 213, 1342 Cod civil,

art. 166, 167 CPC.

A solicitat declararea nulității absolute a contractului de societate civilă din

16 iulie 2018 încheiat între SA „Servis” și SRL „Starmax-Plus”.

Prin hotărârea din 19 aprilie 2019 a Judecătoriei Orhei sediul central, a fost

admisă acțiunea.

2

A fost constatată nulitatea absolută a contractului de societate civilă din

16 iulie 2018 încheiat între SA „Servis” și SRL „Starmax-Plus” privind desfășurarea

activității de antreprenoriat - darea în locațiune a bunurilor comune pentru utilizare

comercială.

A fost încasată în mod solidar de la SA „Servis” și SRL „Starmax-Plus” în

beneficiul statului taxa de stat, de care a fost scutit reclamantul la depunerea acțiunii,

în sumă de 50 000 de lei.

Prin decizia din 29 iulie 2020 a Curții de Apel Chișinău, a fost respins apelul

declarat de SA „Servis” și SRL „Starmax-Plus” și menținută hotărârea primei

instanțe.

Întru consolidarea soluției adoptate, instanțele de judecată ierarhic inferioare

au constatat că contractul de societate civilă are ca obiect înstrăinarea bunurilor

imobile și respectiv, urma să fie încheiat cu respectarea formei autentice.

Or, conform art. 1342 alin. (3) Cod civil (în redacția până la 1 martie 2019),

dacă prin contract nu s-a dispus altfel, contribuțiile devin proprietate comună a

participanților. Iar dobândirea caracterului comun al proprietății implică necesitatea

autentificării actului juridic, prin care această proprietate comună se dobândește.

La fel, prima instanță și instanța de apel au menționat că societatea civilă a

fost constituită pentru desfășurarea activității de întreprinzător - darea în locațiune a

bunurilor comune în scopuri comerciale, iar prin sentința Judecătoriei Orhei sediul

central din 6 septembrie 2017, SA „Servis” a fost privat de dreptul de a exercita

activitatea de întreprinzător pe o perioadă de 3 ani în domeniul dării în arendă a

spațiilor comerciale.

Astfel, au conchis instanțele de judecată că obiectul contractului de societate

civilă nu poate fi considerat licit.

La 9 noiembrie 2020, prin intermediul oficiului poștal, SA „Servis” și

SRL „Starmax-Plus” au declarat recurs împotriva deciziei din 29 iulie 2020 a Curții

de Apel Chișinău, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei instanței de apel și

a hotărârii primei instanțe, cu emiterea unei noi decizii de respingere a acțiunii.

În susținerea recursului au invocat dezacordul cu actele judecătorești recurate,

deoarece au fost încălcate și aplicate incorect normele de drept material și

procedural.

Instanțele de judecată ierarhic inferioare au determinat în mod incorect

obiectul contractului de societate civilă, făcând concluzii că din pct. 2.1 din

contractul de societatea civilă, părțile și-au identificat proprietatea indicată în

contract ca proprietate comună, și prin urmare, obiectul contractului este înstrăinarea

imobilelor.

La fel, instanțele de judecată ierarhic inferioare nu au aplicat în mod

corespunzător art. 1339 Cod civil (până la 1 martie 2019), în acest caz, părțile, din

start, nu au urmărit scopul de a înstrăina proprietatea, aplicând greșit și normele de

drept material la definirea noțiunii de „înstrăinare a bunurilor imobile”.

Astfel, conform pct. 2.1 din contract, părțile au convenit că proprietatea,

indicată în contract, are statutul de drept ca proprietatea comună pe cote-părți, deci

3

fiecare participant, conform art. 346 alin. (1) Cod civil (până la 1 martie 2019), este

proprietarul exclusiv al proprietății sale de cote-părți, utilizată în scopuri comune.

Cele menționate dovedesc că părțile nu și-au înstrăinat bunurile la încheierea

contractului, iar argumentele primei instanțe și a instanței de apel se bazează pe

aplicarea incorectă a normelor legii - art. 198, 231, 337, 346, 1339 Cod civil (până

la 1 martie 2019).

Totodată, instanțele de judecată ierarhic inferioare au încălcat prevederile

art. 213 Cod civil (până la 1 martie 2019) și nu au aplicat în mod corespunzător

art. 218 Cod civil (până la 1 martie 2019).

Au menționat că art. 213 alin. (2) Cod civil, prevede că în cazul nerespectării

autentificării notariale, numai părțile contractului au dreptul să solicită declararea

nulității contractului.

La fel, legea stabilește că dacă contractul, care nu este autentificat notarial, a

fost executat de părți, atunci contractul trebuie se fie recunoscut ca legal, conform

art. 213 și 218 Cod civil (până la 1 martie 2019).

Așadar, concluzia instanțele de judecată ierarhic inferioare precum că

nerespectarea formei notariale a contractului atrage nulitatea absolută a acestuia,

contravine prevederilor art. 213 alin. (2) Cod civil (până la 1 martie 2019).

La fel, concluzia instanței de apel precum că obiectul contractului contravine

legii, este neîntemeiată și contrară prevederilor art. 122 și 239 CPC.

Au precizat că prin sentința penală a Judecătoriei Orhei din 6 septembrie 2017,

SA „Servis” a fost privată de dreptul să încheie contracte cu locatarii, dar nu i s-a

interzis încheierea unui contract de societatea civilă pentru transmiterea bunurilor în

conducerea SRL „Starmax-Plus”.

Conform art. 1345 alin. (1) Cod civil (până la 1 martie 2019), părțile au stabilit

procedura de folosirea a bunurilor, potrivit căreia SA „Servis” nu gestionează

proprietatea indicată în contractul de societatea civilă.

SRL „Starmax-Plus” administrează direct proprietatea, încheie cu locatarii,

contracte de locațiune și primește plățile de la diverse persoane - chiriași pentru

locatiune.

Astfel, SA „Servis” acționează în conformitate cu sentința Judecătoriei Orhei

din 6 septembrie 2017.

Instanța de apel nu a motivat concluzia cu privire la ilegalitatea obiectului

contractului de societatea civilă și nu a indicat concret cărei norme de drept

contravine obiectul contractului de societatea civilă.

Au mai notat că la materialele dosarul nu sunt probe precum că SA „Service”

ar fi încălcat sentința Judecătoriei Orhei din 6 septembrie 2017.

Prin încheierea din 27 ianuarie 2021 a Curții de Apel Chișinău, a fost respinsă

ca neîntemeiată cererea înaintată de SA „Servis” și SRL „Starmax-Plus” privind

emiterea unei decizii suplimentare.

Prin decizia din 21 aprilie 2021 a Curții Supreme de Justiție, a fost respins

recursul declarat de SA „Servis” și SRL „Starmax-Plus” și menținută încheierea din

27 ianuarie 2021 a Curții de Apel Chișinău.

4

La 10 iunie 2021, în adresa Primarului mun. Orhei a fost expediată copia

cererii de recurs depusă de SA „Servis” și SRL „Starmax-Plus”, cu înștiințarea

despre necesitatea depunerii referinței, fapt ce se confirmă prin scrisoarea de însoțire

anexată la materialele dosarului (f. d. 60 vol. II).

Până la data stabilită pentru examinarea chestiunii privind admisibilitatea

recursului, în adresa Curții Supreme de Justiție nu a parvenit referința prin care

intimatul să-și expună poziția față de temeiurile recursului.

În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de

2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale, dacă legea nu prevede

altfel.

Din materialele dosarului rezultă că copia deciziei recurate a fost expediată la

8 septembrie 2020 la adresa electronică a reprezentantului recurenților, fapt ce se

confirmă prin extrasul din poșta electronică anexat la actele cauzei (f. d. 152 vol. I).

Astfel, se constată că recurenții s-au conformat prevederilor legale și au

declarat recursul la 9 noiembrie 2020 în termenul legal.

Examinând temeiurile recursului declarat de SA „Servis” și SRL „Starmax-

Plus”, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție consideră recursul drept inadmisibil din următoarele

considerente.

În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părțile și alți participanți la proces

sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau

aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Alineatele (2) și (3) ale aceluiași articol prevăd exhaustiv cazurile în care se

consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau

aplicate eronat, iar alin. (4) stabilește că săvârșirea altor încălcări decât cele indicate

la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în

care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a cauzei sau în cazul

în care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța

judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea

drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră

inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la

art. 432 alin. (2), (3) și (4) CPC.

Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de SA „Servis” și SRL „Starmax-

Plus”, nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) CPC.

Astfel, argumentele invocate în recursul declarat se referă la dezacordul

recurenților cu soluția pronunțată de către instanța de apel, însă nu relevă încălcarea

esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material, respectiv nu constituie

temei de casare a deciziei contestate.

Totodată, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție reține că recursul exercitat conform secțiunii a II-a are

caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material și procedural,

verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia ei în fapt.

5

În acest context, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție reiterează și faptul că procedura

admisibilității constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se

încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2), (3) și (4) CPC.

Distinct de aceste constatări, completul Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție precizează că, în contextul

normelor procedurale din Secțiunea a II-a, Capitolul XXXVIII CPC, instanța de

recurs nu verifică modul de apreciere a probelor de către instanțele de fond și de

apel. Forța atribuită unei probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficiența

probelor și concluziile făcute în urma probațiunii sunt în afara controlului instanței

de recurs.

Prin prisma art. 432 alin. (4) CPC, instanța de recurs poate interveni în materia

probațiunii doar sub aspect procedural și anume dacă se invocă că instanța de apel a

apreciat în mod arbitrar probele, încălcând în mod flagrant regulile de apreciere a

probelor stabilite în art. 130 CPC, însă, din recursul declarat nu rezultă argumentul

privind încălcarea flagrantă a regulilor de apreciere a probelor.

În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a relevat în

jurisprudența sa constantă, rezultând din prevederile art. 6 § 1 din Convenția

Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, că

nu se impune motivarea în detaliu a unei decizii prin care o instanță de recurs,

întemeindu-se pe dispoziții legale specifice, respinge recursul declarat împotriva

sentinței pronunțate de o instanță inferioară, ca fiind lipsit de șanse de succes (cauza

Rebai și alții contra Franței, Comisia Europeană a Drepturilor Omului, 25 februarie

1995, nr. 26561/1995).

În circumstanțele menționate, completul Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție conchide că recursul declarat

de SA „Servis” și SRL „Starmax-Plus” urmează a fi considerat ca inadmisibil.

În conformitate cu art. 433 lit. a), 440 alin. (1) CPC, completul Colegiului

civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție

dispune:

Se consideră inadmisibil recursul declarat de Societatea pe Acțiuni „Servis”

și Societatea cu Răspundere Limitată „Starmax-Plus”.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

judecătorul Ala Cobăneanu

Judecătorii Galina Stratulat

Iurie Bejenaru

6