2ra-766/21 — Repararea prejudiciului cauzat prin actiunile ilicite ale OUP, procuraturii

Dosarul nr. 2ra-766/21

Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, Judecător – L. Lavric

Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău, Judecători – N. Budăi, A. Malîi, I. Muruianu

Î N C H E I E R E

14 iulie 2021 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție,

în componența:

Președintele completului, Judecătorul Svetlana Filincova

Judecătorii Galina Stratulat

Iurie Bejenaru

examinând admisibilitatea recursului declarat de Ministerul Justiției al RM,

în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Codreanu Grigore către

Ministerul Justiției al RM, Procuratura Generală a RM și Ministerul Finanțelor al RM,

cu privire la repararea prejudiciului moral și material,

împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 03 decembrie 2020, prin care a fost

respins apelul declarat de Ministerul Justiției al RM și menținută hotărârea Judecătoriei

Chișinău, sediul Buiucani din 23 august 2018,

c o n s t a t ă:

La 26 martie 2018, Codreanu Grigore a depus cerere de chemare în judecată către

Ministerul Justiției al RM, Procuratura Generală a RM și Ministerul Finanțelor al RM,

solicitând repararea prejudiciului material în sumă de 40000 lei, cu titlu de cheltuieli

suportate pentru tratament și a prejudiciului moral în mărime de 100000 lei, cauzat prin

tragerea ilegală la răspundere penală.

În motivarea acțiunii a indicat că, a fost învinuit de organul de urmărire penală de

comiterea infracțiunii prevăzută de art.320 alin.(2) din Codul penal – neexecutarea

intenționată sau eschivarea de la executarea de către o persoană cu funcție de

răspundere a hotărârii judecătorești, împiedicarea executării acesteia.

Prin sentința Judecătoriei Buiucani, mun. Chișinău din 29 august 2014, menținută

prin decizia Curții de Apel Chișinău din 10 decembrie 2014 și decizia Curții Supreme

de Justiție din 13 mai 2015, a fost achitat din motiv că nu s-a constatat existența faptei

infracțiunii.

Astfel, fiind învinuit ilegal în săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.320 din Codul

penal, ceea ce i-a provocat suferințe fizice și psihice, reclamantul s-a adresat după

asistență medicală, fapt ce se confirmă prin bonurile de plată anexate la dosar, or, suma

de 40000 lei constituie o compensare a cheltuielilor suportate pentru tratament.

Cu referire la prejudiciul moral, a menționat că suma de 100000 lei constituie o

compensație rezonabilă pentru învinuirile ilegale și tergiversarea examinării cauzei

penale.

Prin hotărârea Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani din 23 august 2018, s-a admis

parțial cererea de chemare în judecată depusă de Codreanu Grigore.

S-a încasat din bugetul de stat, prin intermediul Ministerului Justiției al RM, în

beneficiul lui Codreanu Grigore, suma de 7000 lei cu titlu de prejudiciu moral cauzat

1

prin acțiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii și ale instanțelor

judecătorești.

În rest, acțiunea s-a respins ca neîntemeiată.

La 03 septembrie 2018, Ministerul Justiției al RM a declarat apel împotriva hotărârii

Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani din 23 august 2018, solicitând casarea hotărârii

acesteia și emiterea unei noi hotărâri de respingere integrală a acțiunii.

Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 03 decembrie 2020, s-a respins ca

neîntemeiat apelul declarat de Ministerul Justiției al RM, cu menținerea hotărârii

Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani din 23 august 2018.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a desconsiderat argumentele reprezentantului

Ministerului Justiției al RM, cu referire la faptul că la materialele cauzei lipsesc probe

prin care acțiunile organelor de urmărire penală și ale procuraturii ar fi fost declarate

ilegale, și a menționat că prin sentința irevocabilă a Judecătoriei Buiucani mun.

Chișinău din 29 august 2014, Codreanu Grigore, a fost achitat din motivul lipsei

elementelor constitutive ale infracțiunii.

Respectiv, instanța a considerat că prin prisma sentinței respective, Codreanu Grigore

poate pretinde repararea prejudiciului cauzat, în temeiul prevederilor Legii nr.1545 din

25 februarie 1998, privind modul de reparare a prejudiciului cauzat prin acțiunile ilicite

ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii și ale instanțelor judecătorești.

În același timp, instanța de apel a menționat faptul că Ministerul Justiției al RM, nu a

demonstrat lipsa obligației statului de a repara prejudiciul cauzat prin acțiunile ilicite

specificate în legea aplicabilă cazului, pe când, prin acțiunile organelor de urmărire

penală, constatate la caz, s-a demonstrat că reclamantului/intimat i-a fost cauzat

prejudiciu moral, situație care just a fost elucidată de prima instanță.

Cu referire la cuantumul prejudiciului moral încasat de prima instanță, Colegiul civil

a menționat că reieșind din gravitatea faptei penale incriminată lui Codreanu Grigore,

din durata urmăririi penale și durata examinării cauzei penale în instanțele de judecată

de toate nivelurile, din natura dreptului personal lezat și locul lui în sistemul de valori al

reclamantului, care la momentul intentării cauzei penale exercita funcția de șef al

Xxxxx, mun. Chișinău, suma de 7000 lei, constituie o despăgubire rezonabilă.

În concluzie, instanța de apel a menționat că argumente invocate în apel nu pot fi

reținute, deoarece acestea au fost combătute prin materialele cauzei, fiind reflectate

deplin în actul primei instanțe, punându-se la bază cumulul de probe apreciate cu

respectarea normelor de drept procedural și susținute de normele de drept material.

La 01 februarie 2021, Ministerul Justiției al RM a depus cerere de recurs, solicitând

casarea deciziei Curții de Apel Chișinău din 03 decembrie 2020 și a hotărârii

Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani din 23 august 2018, cu emiterea unei noi hotărâri

prin care cererea de chemare în judecată să fie respinsă.

În motivarea recursului s-a invocat că instanța de apel a aplicat eronat normele de

drept material, nu a constatat și elucidat pe deplin circumstanțele importante pentru

soluționarea pricinii, a apreciat arbitrar probele prezentate de către participanții la

proces, astfel concluziile instanței fiind în contradicție cu circumstanțele pricinii. Aceste

încălcări ale instanței de apel au dus la soluționarea greșită a litigiului.

Suplimentar, s-a specificat faptul că, în speță, nu au fost constatate temeiurile

prevăzute la Legea nr.1545 din 25 februarie 1998, privind modul de reparare a

prejudiciului cauzat prin acțiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale

procuraturii și ale instanțelor judecătorești, or, la materialele cauzei nu există niciun act

procedural definitiv și irevocabil al instanței de judecată sau al organului ierarhic

2

superior, prin care s-ar stabili ca fiind ilegale măsurile procedurale întreprinse de

organul de urmărire penală.

De asemenea, reprezentantul recurentului a invocat obligația legală a organului de

urmărire penală, de a porni urmărirea penală în cazul în care există o bănuială

rezonabilă că a fost săvârșită o infracțiune sau în cazul în care a fost sesizat despre

săvârșirea unei infracțiuni și de a efectua acțiunile necesare în vederea constatării faptei

penale și a persoanei vinovate, or, urmărirea penală are ca obiect colectarea probelor

necesare cu privire la existența infracțiunii și identificarea făptuitorului.

În context, reprezentantul recurentului a menționat că Codreanu Grigore nu a fost

atras ilegal la răspundere penală și nici nu a avut calitatea de condamnat, fiind doar

învinuit/inculpat în cadrul unui proces penal, în cadrul căruia au fost respectate toate

măsurile procesuale necesare într-o societate democratică, pentru a asigura lupta cu

criminalitatea, proporțional anumitor restricții care pot avea loc în cadrul procesului.

În aceeași ordine de idei, cu referire la compensarea prejudiciului moral,

reprezentantul recurentului a considerat că instanțele de judecată nu au ținut cont de

faptul că Codreanu Grigore nu a probat faptul că informația privind învinuirea sa a avut

o rezonanța în societate, a fost discutată activ de către societate și a avut un impact

negativ asupra sa, sau asupra poziției sale sociale în rezultatul acțiunilor organului de

urmărire penală. Astfel, în prezenta speță, prejudiciul moral riscă să reprezinte o

obținere a unor foloase necuvenite, dar nu o compensare legală.

Cu referire la prevederile art.434 alin.(1), (2) din Codul de procedură civilă, Colegiul

civil menționează că, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării

hotărârii sau a deciziei integrale, dacă legea nu prevede altfel. Termenul de 2 luni este

termen de decădere și nu poate fi restabilit.

Potrivit materialelor cauzei, decizia Curții de Apel Chișinău din 03 decembrie 2020, a

fost expediată participanților la proces la 26 ianuarie 2021 (f.d. 141), însă probe cu

privire la recepționarea actului judecătoresc nu au fost constatate.

Astfel, în conformitate cu art. 434 din Codul de procedură civilă, cererea de recurs

înaintată de Ministerul Justiției al RM, la 01 februarie 2021 (f.d.146), se consideră în

termen.

Analizând temeiurile invocate în cererea de recurs, în raport cu materialele pricinii și

prevederile legale, Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de Ministerul Justiției al RM

este neîntemeiat și urmează a fi declarat inadmisibil, din considerentele ce urmează.

În conformitate cu art. 434 din Codul de procedură civilă, termenul de declarare a

recursului este de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale.

Alineatul (2) al aceluiași articol prevede că termenul de 2 luni este termen de decădere

și nu poate fi restabilit.

Potrivit art. 432 alin. (1) din Codul de procedură civilă, părțile și alți participanți la

proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau

aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural

prevăzute de art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă.

În conformitate cu art. 433 lit. a) din Codul de procedură civilă, cererea de recurs se

consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute

la art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă.

În conformitate cu art. 440 alin. (1) din Codul de procedură civilă, în cazul în care se

constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3 judecători

decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra inadmisibilității

3

recursului. Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu conține nici o referire

cu privire la fondul recursului.

Dat fiind faptul că temeiurile de declarare a recursului, prin prisma prevederilor

secțiunii a 2-a a capitolului XXXVIII al din Codul de procedură civilă, sunt strict

delimitate de art. 432, Completul reține că reieșind din prevederile art. 437 alin. (1) lit.

f) din Codul de procedură civilă, în sarcina recurentului este impusă obligația delimitării

esenței, temeiului și argumentării acelei/acelor încălcări esențiale și/sau a acelor

circumstanțe ce indică la aplicarea eronată a normelor de drept material sau procedural,

și care ar dicta necesitatea declarării recursului ca fiind admisibil.

În speță, însă criticile invocate de recurent nu pot duce la admisibilitatea recursului,

or, acestea nu pot fi reținute prin prisma art. 432 din Codul de procedură civilă, în

condițiile în care se insistă în mod exclusiv asupra reaprecierii circumstanțelor cauzei,

în detrimentul evidențierii ilegalității soluției instanței de apel. În acest context este de

menționat faptul că recursul exercitat conform secțiunii a II-a are caracter devolutiv

numai asupra problemelor de drept material și procedural, verificându-se doar

legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia în fapt.

Acest fapt denotă caracterul declarativ al recursului, fiind lipsit de esență, care

evidențiază simplul fapt al dezacordului recurentului cu soluția dată de instanța de apel,

precum și lipsa temeiurilor legale de declarare a recursului, având în vedere faptul că,

rolul exclusiv al recursului este de a asigura efectuarea unui control de legalitate a

deciziei atacate în baza temeiurilor legale de declarare a recursului strict prevăzute de

art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă.

Abordarea recurentului, în speță, însă evidențiază în mod clar dezacordul acestuia cu

soluția dată de instanța de apel, iar argumentele recursului nu permit identificarea

omisiunilor sau erorilor care ar impune declararea acestuia ca fiind admisibil.

Prin prisma jurisprudenței CtEDO, recursul trebuie să fie efectiv, adică să fie capabil

să ofere îndreptarea situației prezentate în cerere, să posede puterea de a îndrepta în mod

direct starea de lucruri, trăsătură distinctivă care nu este evidențiată în cererea de recurs

declarată de Ministerul Justiției al RM.

Astfel, Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție constată lipsa temeiurilor care ar dicta necesitatea declarării

recursului ca fiind admisibil.

În conformitate cu art. 270, 431 alin. (2), art. 433 lit. a) și art. 440 alin. (1) din Codul

de procedură civilă, Completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție

d i s p u n e:

Se consideră inadmisibil recursul declarat de Ministerul Justiției al RM.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

Judecătorul Svetlana Filincova,

Judecătorii Galina Stratulat,

Iurie Bejenaru

4