3ra-678/21 — anularea dispozitiilor de aplicare a sanctiunilor disciplinare
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- anularea dispozitiilor de aplicare a sanctiunilor disciplinare
- Temei legal
- temeiurile inamdisibilitatii recursului
3ra-678/21 — anularea dispozitiilor de aplicare a sanctiunilor disciplinare (Curtea Supremă de Justiție, 2021)
Dosarul nr. 3ra-678/21
Prima instanță: Judecătoria Soroca, sediul Central (jud: G. Tocaiuc)
Instanța de apel: Curtea de Apel Bălți (jud: A. Gheorghieș, A. Toderaș, D. Stănilă)
Î N C H E I E R E
30 iunie 2021 mun. Chișinău
Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ
al Curții Supreme de Justiție
în componența:
Președintele completului, judecătorul Maria Ghervas
judecătorii Victor Burduh
Nina Vascan
examinând admisibilitatea recursului depus de Lilia Puto, reprezentată de
avocatul Alexandru Havrun,
în cauza de contencios administrativ la cererea de chemare în judecată depusă de
Lilia Puto împotriva Primarului orașului Florești cu privire la anularea dispozițiilor de
aplicare a sancțiunilor disciplinare și încasarea cheltuielilor de judecată,
împotriva deciziei din 30 martie 2021 a Curții de Apel Bălți, prin care a fost
admis apelul depus de Primarul or. Florești, a fost casată integral hotărârea din
16 decembrie 2020 a Judecătoriei Soroca, sediul Central și a fost emisă o nouă decizie
c o n s t a t ă:
La 16 septembrie 2020 Lilia Puto a depus cerere de chemare în judecată
împotriva Primarului or. Florești privind anularea dispozițiilor de aplicare a
sancțiunilor disciplinare și încasarea cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii reclamanta Lilia Puto a invocat, că prin dispoziția nr.
236-p din 17 august 2020 a Primarul or. Florești, în privința sa a fost aplicată sancțiunea
disciplinară sub formă de avertisment, în legătură cu plecarea de la serviciu la data de
23 iulie 2020, începând cu ora 09.30 până la ora 12.00, fără a anunța conducătorul
unității.
Reclamanta consideră că dispoziția de aplicare a sancțiunii disciplinare în privința
sa este ilegală și pasibilă anulării, din motivul că în ea nu este indicat în mod concret
care abatere disciplinară a fost comisă din cele menționate în art. 57 al Legii nr. 158
din 04 iulie 2008 cu privire la funcția publică și statutul funcționarului public, fiind
pusă în situația de a intui că se are în vedere abaterea disciplinară prevăzută la pct. „a”
a art. 57 din Legea nominalizată- nerespectarea programului de muncă, inclusiv
absența sau întârzierea nemotivată la serviciu, ori plecarea înainte de termenul stabilit
în program, admisă în mod repetat.
Reclamanta menționează că pentru aplicarea acestei sancțiuni disciplinare, sunt
1
necesare de a fi întrunite cumulativ următoarele circumstanțe: absența sau întârzierea
la serviciu să fie nemotivată; abaterea disciplinară să fie admisă în mod repetat.
În acest sens, reclamanta Lilia Puto a precizat că la data de 23 iulie 2020, în orele
indicate în dispoziția de sancționare, s-a aflat la Consiliul raional Florești pentru a
participa la ședința extraordinară a Consiliului raional Florești, deoarece are statut de
consilier raional și circumstanța respectivă a fost cunoscută cu certitudine de către
Primarul or. Florești, Iurie Gangan, fiindu-i adusă la cunoștință la 23 iulie 2020, prin
nota informativă, înregistrată la Primăria or. Florești și certificatul corespunzător,
eliberat de secretarul Consiliului raional, Nicolae Catruc.
Astfel, în opinia reclamantei, nu a fost o absență nemotivată de la serviciu, ci
îndeplinirea unei obligații ce rezultă din statutul de ales local pe care îl are.
Reclamanta Lilia Puto a invocat că, sub alt aspect, este neîntemeiată expunerea
situației de fapt a pârâtului, inclusiv în cadrul ședinței comisiei de disciplină
desfășurată la data de 10 august 2020, precum că dânsa se află la o a doua încălcare de
acest fel, deoarece până la data de 23 iulie 2020 ea nu a fost cercetată pentru alte
asemenea încălcări disciplinare și nu există nici o dovadă în acest sens.
Consideră că Primarul or. Florești i-a aplicat în mod eronat și ilegal sancțiunea
disciplinară, intuind că este o răzbunare a acestuia pentru litigiul anterior existent, cu
privire la restabilirea în funcție și totodată datorită viziunilor politice diferite.
Reclamanta Lilia Puto a solicitat anularea dispoziției Primarul or. Florești nr.
236-p din 17 august 2020 „Cu privire la aplicarea sancțiunii disciplinare”, repararea
prejudiciului moral cauzat în mărime de 5000 de lei și a tuturor cheltuielilor de judecată
pe care le va suporta în legătură cu examinarea prezentei cauze.
Prin încheierea din 21 septembrie 2020 a Judecătoriei Soroca, sediul Central a
fost declarată inadmisibilă acțiunea în contencios administrativ înaintată de Lilia Puto
împotriva Primarului or. Florești, în partea reparării prejudiciului moral în sumă de
5000 lei (f.d.10).
Prin cererea de completare a pretențiilor inițiale din 23 noiembrie 2020,
reclamanta Lilia Puto a indicat că la data de 21 octombrie 2020 Primarul or. Florești a
emis dispoziția nr. 269-p „Cu privire la aplicarea sancțiunii disciplinare”, prin care a
dispus de a-i aplica sancțiune disciplinară sub formă de mustrare aspră, în legătură cu
încălcarea procedurii de înregistrare și soluționare a petițiilor.
Reclamanta consideră și dispoziția Primarul or. Florești nr. 269-p din 21
octombrie 2020 „Cu privire la aplicarea sancțiunii disciplinare” este ilegală și pasibilă
anulării, invocând în acest sens că abaterea disciplinară invocată de către Primarul or.
Florești - încălcarea procedurii de înregistrare și soluționare a petițiilor, în realitate nu
a avut loc, iar la toate solicitările Primarului a răspuns în mod operativ și la subiect.
Reclamanta Lilia Puto a solicitat anularea dispozițiilor de aplicare a sancțiunilor
disciplinare nr. 236-p din 17 august 2020 și nr. 269-p din 21 octombrie 2020 ale
Primarului or. Florești, repararea prejudiciului moral cauzat în mărime de 5000 de lei
și încasarea tuturor cheltuielilor de judecată pe care le va suporta în legătură cu
examinarea prezentei cauze.
Prin hotărârea din 16 decembrie 2020 a Judecătoriei Soroca, sediul Central, a fost
admisă acțiunea depusă de Lilia Puto împotriva Primarului orașului Florești cu privire
la anularea dispozițiilor de aplicare a sancțiunilor disciplinare și încasarea cheltuielilor
2
de judecată. Au fost anulate dispoziția nr. 236-p din 17 august 2020 „Cu privire la
aplicarea sancțiunii disciplinare” și dispoziția nr. 269-p din 21 octombrie 2020 „Cu
privire la aplicarea sancțiunii disciplinare” ale Primarului or. Florești, a fost încasat de
la Primăria or. Florești în beneficiul Liliei Puto suma de 3000 de lei, cu titlu de
cheltuieli de judecată.
La 24 decembrie 2020, Primarul or. Florești a depus apel împotriva hotărârii din
16 decembrie 2020 a Judecătoriei Soroca, sediul Central, iar la 17 februarie 2021 a
prezentat motivarea apelului, solicitând casarea hotărârii primei instanțe și emiterea
unei noi decizii de respingere a acțiunii depuse de Lilia Puto, precum și încasarea
cheltuielilor de judecată.
Conform extrasului poștei electronice, se atestă că la data de 18 ianuarie 2021
Primăria or. Florești a recepționat copia hotărârii motivate a primei instanțe (f.d. 106).
Prin urmare, instanța de apel corect a considerat că apelul Primarului or. Florești depus
la data de 17 februarie 2021, este în termen.
Prin decizia din 30 martie 2021 a Curții de Apel Bălți, a fost admis apelul depus
de Primarul or. Florești, a fost casată integral hotărârea din 16 decembrie 2020 a
Judecătoriei Soroca, sediul Central și a fost emisă o nouă decizie, prin care a fost
declarată inadmisibilă acțiunea depusă de Lilia Puto împotriva Primarului or. Florești
privind anularea dispozițiilor de aplicare a sancțiunilor disciplinare.
Pentru a decide astfel, instanța de apel a indicat că în temeiul art. 4 alin. (2) din
Legea nr. 158 din 04 iulie 2008 cu privire la funcția publică și statutul funcționarului
public, prevederile prezentei legi se aplică funcționarilor publici din autoritățile publice
specificate în anexa nr.1 (Aparatele autorităților administrației publice locale, ale
unității teritoriale autonome cu statut special și serviciile descentralizate ale acestora).
Instanța de apel a precizat că Lilia Puto activează în cadrul Primăriei or. Florești
în funcția publică de specialist principal în domeniul asigurării evidenței integrale și
conforme a contribuabililor (persoane fizice), colectării impozitelor, protecției
consumatorului.
Cu referire la prevederile art. 10 alin. (1) din Codul administrativ, art. 4 alin. (2)
din Legea nr. 158 din 04 iulie 2008 cu privire la funcția publică și statutul
funcționarului public, instanța de apel a notat că dispozițiile de sancționare disciplinară
a Liliei Puto, emise de Primarul or. Florești constituie acte administrative individuale
defavorabile incontestabile. Prin urmare, prezentul litigiu este guvernat de prevederile
Codului administrativ, precum și de prevederile Legii nr. 158 din 04 iulie 2008 cu
privire la funcția publică și statutul funcționarului public.
Conform art. 60 alin. (3) din Legea nr. 158 din 04 iulie 2008 cu privire la funcția
publică și statutul funcționarului public, actul administrativ de sancționare disciplinară
poate fi atacat de către funcționarul public în instanța de contencios administrativ în
modul stabilit de lege.
Curtea de Apel a reținut că potrivit pct. 68 al Regulamentului cu privire la
comisia de disciplină, aprobat prin Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr. 201
din 11 martie 2009 privind punerea în aplicare a prevederilor Legii nr. 158 din 04 iulie
2008 cu privire la funcția publică și statutul funcționarului public, funcționarul public
este în drept să conteste legalitatea actului administrativ de sancționare disciplinară în
instanța de contencios administrativ competentă, în condițiile legii.
3
Din normele legale citate, instanța de apel a conchis că în speță actul de
sancționare poate fi contestat în instanța de contencios administrativ cu respectarea
exigențelor legale prevăzute în Codul administrativ, care impun în mod imperativ
respectarea căii prealabile extrajudiciare de tranșare a litigiului, cu excepțiile reflectate
în art. 163 din Codul administrativ, care nu sunt incidente în speță.
Instanța de apel a menționat că art. 60 alin. (3) din Legea nr. 158 din 04 iulie
2008 cu privire la funcția publică și statutul funcționarului public, nu indică în mod
imperativ asupra posibilității adresării nemijlocite în instanța de judecată, în maniera
reglementată de art. 163 lit. c) din Codul administrativ.
Respectiv, în ce privește aplicabilitatea temeiului de inadmisibilitate prevăzut de
art. 207 alin. (2) lit. f) din Codul administrativ, instanța de apel a subliniat că, norma
respectivă se aplică sistemic și în coroborare cu prevederile art. 208, art. 162-169 și art.
19 din Codul administrativ. Or, înaintarea acțiunii în contencios administrativ este
condiționată de respectarea procedurii prealabile.
La 15 aprilie 2021 Lilia Puto, reprezentată de avocatul Alexandru Havrun, a depus
recurs împotriva deciziei din 30 martie 2021 a Curții de Apel Bălți, solicitând casarea
acesteia și menținerea hotărârii primei instanțe.
În motivarea recursului recurenta Lilia Puto a invocat că, fiind angajată în funcția
de specialist principal, domeniul perceperi fiscale în cadrul Primăriei or. Florești și
făcând parte din categoria de funcționari publici, în privința sa sunt aplicabile
prevederile Legii nr. 158 din 04 iulie 2008 cu privire la funcția publică și statutul
funcționarului public.
Astfel, consideră că în speță urmează a fi aplicate dispozițiile Legii speciale, care
în art. 60 alin. (3), acordă posibilitatea atacării actului administrativ de sancționare
disciplinară de către funcționarul public în modul stabilit de lege.
În astfel de condiții, reclamanta consideră că legea specială care urmează să fie
aplicată, nu stabilește în acțiunea de anulare a sancțiunii disciplinare, calea prealabilă
de atac până la adresarea în instanța de contencios administrativ.
La 21 mai 2021 Curtea Supremă de Justiție a transmis în adresa intimatului
Primarului or. Florești copia recursului depus de Lilia Puto, reprezentată de avocatul
Alexandru Havrun, cu înștiințarea depuneri referinței (f.d. 152).
La 27 mai 2021 intimatul Primarului or. Florești a recepționat copia recursului
depus de Lilia Puto (f.d. 153). Însă, până la data stabilită pentru examinarea chestiunii
privind admisibilitatea recursului, intimatul nu și-a valorificat dreptul procedural
respectiv și nu a depus referință.
În conformitate cu art. 244 alin. (1) Cod administrativ, hotărârile curții de apel ca
instanța de fond, precum și deciziile instanței de apel pot fi contestate cu recurs.
Conform art. 245 din Codul administrativ, recursul se depune la instanța de apel
în termen de 30 de zile de la notificarea deciziei instanței de apel, dacă legea nu
stabilește un termen mai mic. Motivarea recursului se prezintă Curții Supreme de
Justiție în termen de 30 de zile de la notificarea deciziei instanței de apel. Dacă se
depune împreună cu cererea de recurs, motivarea recursului se depune la instanța de
apel.
Curtea de Apel Bălți a pronunțat decizia contestată la data de 30 martie 2021. Prin
urmare, recursul depus la data de 15 aprilie 2021 de către Lilia Puto, reprezentată de
4
avocatul Alexandru Havrun, este în termen.
Examinând temeiurile invocate în recursul depus de Lilia Puto, reprezentată de
avocatul Alexandru Havrun, în raport cu materialele cauzei, completul specializat
pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial
și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție îl consideră inadmisibil, din
următoarele motive.
În conformitate cu art. 246, alin. (1) Cod administrativ, Curtea Supremă de Justiție
examinează din oficiu admisibilitatea cererii de recurs. Dacă este inadmisibil, recursul
se declară ca atare printr-o încheiere, iar în acord cu alin. (2) din art. 246 Cod
administrativ, recursul se declară inadmisibil în special în cazurile enumerate la literele
a)-f). Din analiza acestor prevederi, rezultă că admisibilitatea/inadmisibilitatea
recursului, în special, nu se limitează doar la temeiurile menționate ci urmează să
însușească în condițiile Codului administrativ exercitarea efectivă a unui control de
legalitate, veritabil bazat pe temeiuri concludente și serioase.
Completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al
Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție
reține cu valoare de principiu jurisprudențial, că sintagma „în special” denotă caracterul
neexhaustiv al temeiurilor de inadmisibilitate și în același timp oferă un drept exclusiv
al instanței de recurs de a filtra cererile de recurs care nu prezintă o motivare suficient
de serioasă și care pe cale de consecință nu pot însuși un eventual succes rezultat din
examinarea cererii în completul de 5 judecători.
În această ordine de idei, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în
contencios administrativ reține că, Codul administrativ dezvoltă nu doar caracterul
nedevolutiv al recursului dar și cerința de seriozitate a cererii din perspectiva invocării
unor veritabile și esențiale încălcări de drept procedural și material capabile să
răstoarne deciziile instanței de apel contestate sau, după caz, hotărârile Curții de Apel
ca primă instanță într-o eventuală examinare în fond și invocare ex officio a erorilor de
drept.
Completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ
notează că pentru a trece testul de admisibilitate, cererea de recurs trebuie să conțină o
motivare convingătoare și întemeiată în condițiile nominalizate mai sus. Acest
argument rezultă și din particularitățile de formă ale reglementării recursului în Codul
administrativ și anume din sintagma „motivarea recursului” de la art. 245 alin. (2) din
Codul administrativ. În consecutivitate, motivarea cererii de recurs în circumstanțele
expuse se referă la formalitățile pe care trebuie să le întrunească cererea în vederea
rezistării testului și filtrului de admisibilitate.
De asemenea, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios
administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții
Supreme de Justiție accentuează că admisibilitatea recursului trebuie privită și în
contextul rolului și funcției legale a instanței judecătorești supreme care constă, în
special în asigurarea și interpretarea uniformă a legilor la examinarea cauzelor de
contencios administrativ. Astfel, motivarea oricărei cereri de recurs trebuie să țină cont
pentru a trece filtrul de admisibilitate și a avea succes, de aceste însușiri de ordin legal
fundamental.
În acest sens, CtEDO în jurisprudența sa constantă statuează că dreptul de acces
5
la instanțe nu este absolut. Există limitări implicit admise [Golder împotriva Regatului
Unit, pct. 38; Stanev împotriva Bulgariei (MC), pct. 230]. Acesta este în special cazul
condițiilor de admisibilitate a unui recurs, întrucât prin însăși natura sa necesită o
reglementare din partea statului, care se bucură în această privință de o anumită marjă
de apreciere (Luordo împotriva Italiei, pct. 85). Condițiile de admisibilitate ale unui
recurs pot fi mai stricte decât pentru un apel (Levages Prestations Services împotriva
Franței, pct. 45). Curtea a mai reiterat că modul de aplicare a articolului 6 procedurilor
în fața instanțelor ierarhic superioare depinde de caracteristicile speciale ale
procedurilor respective, urmând de ținut cont de totalitatea procedurilor în sistemul de
drept național și de rolul instanțelor ierarhic superioare în acest sistem. (Botten v.
Norway, hotărâre din 19 februarie 1996, Reports 1996-1, p. 141, § 39). La fel, conform
jurisprudenței CtEDO, procedurile cu privire la admisibilitatea căii de atac și
procedurile care implică doar chestiuni de drept, și nu chestiuni de fapt, pot fi conforme
cu cerințele articolului 6 § 1 (a se vedea Helmers c. Suediei 9 octombrie 1991, § 31,
Seria A, nr. 212-A).
În circumstanțele menționate, Completul specializat pentru examinarea
acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios
administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a declara inadmisibil
recursul depus de către Lilia Puto, reprezentată de avocatul Alexandru Havrun.
Conform art. 230 și art. 246 din Codul administrativ, completul specializat pentru
examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de
contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție
d i s p u n e:
Recursul depus de Lilia Puto, reprezentată de avocatul Alexandru Havrun, se
declară inadmisibil.
Încheierea este irevocabilă.
Președintele completului,
judecătorul Maria Ghervas
judecătorii Victor Burduh
Nina Vascan
6