3ra-704/21 — cu privire la contestarea actului administrativ

3ra-704/21 — cu privire la contestarea actului administrativ (Curtea Supremă de Justiție, 2021)

Dosarul nr. 3ra-704/21

Prima instanță: Judecătoria Hîncești, sediul central – N. Berbec

Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău – V. Negru, G. Dașchevici, A. Bostan

ÎNCHEIERE

30 iunie 2021 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție,

în componența:

Președintele completului, judecătorul Maria Ghervas

judecătorii Nina Vascan

Victor Burduh

examinând admisibilitatea recursului depus de către Serghei Iosip, reprezentat

de avocatul Iulian Rusanovschi,

în cauza de contencios administrativ la acțiunea depusă de către Oficiul

teritorial Chișinău al Cancelariei de Stat împotriva Consiliului sătesc Văsieni,

persoane terțe Serghei Iosip, Agenția Proprietății Publice și Agenția „Apele

Moldovei” cu privire la anularea actului administrativ,

împotriva deciziei din 20 aprilie 2021 a Curții de Apel Chișinău,

constată:

La data de 05 septembrie 2019 Oficiul teritorial Chișinău al Cancelariei de Stat

a sesizat instanța de contencios administrativ cu acțiune împotriva Consiliului sătesc

Văsieni, raionul Ialoveni, prin care a solicitat anularea deciziei Consiliului sătesc

Văsieni, raionul Ialoveni nr. 2/16 din 17 aprilie 2019 „Cu privire la examinarea

cererii lui Serghei Iosip privind abrogarea deciziilor de formare a bunurilor imobile”.

În motivarea acțiunii reclamantul a relatat că în conformitate cu art. 64 din

Legea nr. 436 din 28.12.2006 a efectuat controlul sub aspectul legal al deciziei

litigioase, constatând încălcarea legislației în vigoare, și anume, că Consiliul sătesc

Văsieni a decis abrogarea deciziei de formare a bunurilor imobile cu nr. cadastral

XXXXX cu suprafața de 13,59 ha, nr. cadastral XXXXX cu suprafața de 13,37 ha,

radierea din baza de date grafică a bunurilor imobile respective, precum și

înregistrarea bunului imobil cu nr. cadastral XXXXX cu suprafața de 13,0 ha,

contrar prevederilor art. 315 din Codul civil. Reclamantul a constatat că de fapt,

statul Republica Moldova era proprietar al bunului imobil, respectiv decizia

Consiliului sătesc Văsieni de a radia bunurile menționate, nefiind proprietar al

bunurilor date, este una ilegală.

În acest sens, reclamantul a mai relatat că prin notificarea nr. 1304/OT4-476 a

solicitat Consiliului sătesc Văsieni abrogarea deciziei menționate. În conformitate

cu art. 68 din Legea nr. 436 din 28.12.2006, în urma refuzului de a abroga decizia

contestată reclamantul a sesizat instanța de contencios administrativ, solicitând

anularea deciziei litigioase pe cale judiciară.

1

Prin încheierea din 20 septembrie 2019 a Judecătoria Hîncești, sediul central s-

a respins cererea depusă de către Oficiul teritorial Chișinău al Cancelariei de Stat cu

privire la suspendarea deciziei Consiliului sătesc Văsieni nr. 2/16 din 17 aprilie 2019

„Cu privire la examinarea cererii lui Serghei Iosip privind abrogarea deciziilor de

formare a bunurilor imobile”. (f.d. 15, vol. I)

Prin încheierile din 15 noiembrie 2019 și din 06 martie 2020 a Judecătoriei

Hîncești, sediul central s-au atras în proces în calitate de persoane terțe Serghei Iosip,

Agenția Proprietății Publice, Agenția „Apele Moldovei”. (f.d. 39, 127, vol. I)

Prin hotărârea din 16 noiembrie 2020 a Judecătoria Hîncești, sediul central s-a

admis acțiunea înaintată de către Oficiul teritorial Chișinău al Cancelariei de Stat și

s-a dispus anularea deciziei Consiliului sătesc Văsieni nr. 2/16 din 17 aprilie 2019

„Cu privire la examinarea cererii lui Serghei Iosib privind abrogarea deciziilor de

formare a bunurilor imobile”. (f.d. 173, 184-193, vol. I)

La data de 25 noiembrie 2020 Serghei Iosip, reprezentat de avocatul Iulian

Rusanovschi, a depus cerere de apel, solicitând casarea hotărârii din 16 noiembrie

2020 a Judecătoriei Hîncești, sediul central cu emiterea unei noi decizii, prin care să

fie respinsă integral acțiunea.

Prin decizia din 20 aprilie 2021 a Curții de Apel Chișinău s-a respins apelul

declarat de Iosip Serghei și s-a menținut hotărârea din 16 noiembrie 2020 a

Judecătoriei Hîncești, sediul central. (f.d. 9, 10-27, vol. II)

Instanța de fond, cât și instanța de apel a reiterat că dreptul de proprietate

constituie o realitate juridică garantată de art. 46 alin. (1) din Constituția Republicii

Moldova și protejată de art. 1 din Protocolul nr.1 la Convenție. În plus, în

conformitate cu art. 127 din Constituția Republicii Moldova, instanța a indicat că

statul ocrotește proprietatea.

Instanțele ierarhic inferioare au reținut cu certitudine faptul că nici pe parcursul

examinării cauzei în instanța de fond și nici pe parcursul examinării în instanța de

apel, Consiliul sătesc Văsieni nu a putut demonstra în ce temei a fost adoptată decizia

nr. 07/10 din 02 noiembrie 2001, fiind astfel încălcat dreptul de proprietate al statului

Republica Moldova asupra bunului imobil litigios.

Mai mult decât atât, instanța de apel a subliniat că la materialele cauzei nu se

atestă careva act translativ de proprietate a iazului din proprietatea statului în

proprietatea unității administrativ-teritoriale care ar demonstra legalitatea acțiunilor

întreprinse de Consiliul sătesc Văsieni la înregistrarea acestuia în anul 2004 cu alt

număr cadastral. În plus, la baza deciziei litigioase nu se găsește nici un înscris, care

ar confirma dreptul de proprietate al autorității publice locale asupra bunurilor

imobile indicate în decizie, inclusiv procesul-verbal de delimitare a terenurilor

respective.

Instanța de apel a mai menționat că conform art. 61 alin. (1) și (2) din Codul

funciar, inclus prin Legea nr. 1006-XV din 25.04.2002, terenurile, indiferent de

destinație și tipul de proprietate, precum și drepturile asupra lor, sunt supuse

înregistrării de stat în registrul bunurilor imobile al oficiului cadastral teritorial. La

caz, instanța a evidențiat că în conformitate cu art. 500 alin. (1) din Codul civil,

Consiliul sătesc Văsieni nu era în drept să decidă radierea bunurilor menționate ce

se aflau în proprietatea statului Republica Moldova, deținând legal un drept de

posesiuni, de folosință și de dispoziție asupra bunului.

2

În altă ordine de idei, instanțele au indicat că în temeiul art. 6 alin. (1) al Legii

nr. 121-XVI din 04 mai 2007 și art. 8 alin. (2) al Legii nr. 523-XIV din 16 iulie 1999

cu privire la proprietatea publică a unităților administrativ-teritoriale, transmiterea

terenului din proprietatea statului Republica Moldova în proprietatea autorității

publice locale, poate fi efectuată doar în baza unei Hotărâri de Guvern, adoptată

conform legislației în vigoare, cu acordul consiliului local respectiv, or, acest fapt

nu a fost demonstrat de autoritatea publică locală.

La data de 01 iunie 2021, Serghei Iosip, reprezentat de avocatul Iulian

Rusanovschi, a depus cerere de recurs, solicitând casarea hotărârii din 16 noiembrie

2020 a Judecătoriei Hîncești, sediul central și a deciziei din 20 aprilie 2021 a Curții

de Apel Chișinău, cu emiterea unei noi decizii, prin care să fie respinsă integral

acțiunea.

În motivarea recursului, recurentul a denunțat faptul că s-a creat o confuzie în

examinarea cauzei în instanțele de judecată, și anume, faptul că acestea nu au

identificat bunurile imobile indicate în această decizie și nu s-a clarificat în numerele

cadastrale și situația reală din teritoriu. Potrivit recurentului, singurul argument

reținut de instanțele ierarhic inferioare este faptul că Primăria satului Văsieni nu ar

fi proprietara iazului Munteni și că acesta aparține de fapt statului Republica

Moldova.

Recurentul a insistat să precizeze circumstanțele de fapt pentru a reda o viziune

per ansamblu a litigiului. Potrivit acestuia, iazul Munteni a fost înregistrat prima dată

la data de 04 ianuarie 2003 cu nr. cadastral XXXXX pe numele statului Republica

Moldova și dat în arendă lui Petru Bahnari. La inițiativa mai multor locuitor ai

satului, s-a făcut inventarierea terenurilor în baza deciziei Consiliului satului Văsieni

nr. 07/10 din 02.11.2001 și a avut loc tentativa de a înregistra la OCT Ialoveni noul

bun mobil cu nr. cadastral XXXXX pe numele autorității publice locale Văsieni.

După expirarea contractului de arendă, a fost format un nou bun imobil cu nr.

cadastral XXXXX conform Legii cu privire la formarea și înregistrarea bunurilor

imobile, iar OTC nu a avut careva obiecții și nu a contestat nici un act administrativ

emis de Primăria satului Văsieni și de Consiliul sătesc Văsieni.

Ulterior, la 29 decembrie 2010 Consiliul sătesc Văsieni a emis o decizie privind

scoaterea la licitație a arendei iazului. Iazul fusese dat în arendă lui Ilie Prisăcuță

până în anul 2014, după care Serghei Iosip a manifestat interesul de a lua în arendă

iazul în cauză. Autoritatea locală a decis scoaterea la licitație și decizia de aprobare

a rezultatelor licitației nu a fost contestată de OTC.

În aceste circumstanțe, Serghei Iosip s-a adresat Consiliului sătesc Văsieni de

a abroga deciziile de formare a bunurilor imobile cu nr. cadastrale XXXXX și nr.

XXXXX și de a înregistra în Registrul bunurilor imobile terenul cu nr. cadastral

XXXXX. Potrivit recurentului, doar după efectuarea acestor acțiuni s-a aflat că

terenul litigios cu nr. cadastral XXXXX a fost eronat înregistrat în proprietatea

statului Republica Moldova și a precizat că prima înregistrare a fost una abuzivă și

ilegală.

Recurentul a insistat că de mai mult de 10 ani autoritatea a încercat de a corecta

erorile însă de fiecare dată procesele respective erau finalizate doar cu efectuarea

unui plan cadastral nou și atribuirea unui nou număr cadastral, pe motiv că numerele

cadastrale anterioare nu erau găsite în baza de date grafică a cadastrului bunurilor

imobile și bunurile din fondul apelor nu puteau fi identificate în natură.

3

Recurentul a indicat că Curtea de Apel nu a dat o apreciere corectă probelor

prezentate de către apelant, în particular scrisorii emisă de Agenția Proprietății

Publice, care confirmă că bunul imobil cu nr. cadastral XXXXX nu se regăsește în

Registrul Patrimoniului Public ținut de Agenția Proprietăți Publice, respectiv statul

Republica Moldova nu ar avea drept de proprietate asupra iazului. Această

constatare a reclamantului a mai probat-o prin faptul că Hotărârea de Guvern nr. 161

din 14.03.2019 unde sunt anexate toate bunurile imobile proprietate publică și

privată a statului Republica Moldova lipsesc terenurile din speță. În plus, recurentul

a menționat că instanța de judecată nu a dat vreo apreciere scrisorii eliberate de

Agenția Apele Moldovei, respectiv bunul imobil menționat nu reprezintă proprietate

de stat, iar aprecierea instanțelor de fond este una absolut eronată.

Recurentul a relatat că de fapt prima înregistrare a dreptului de proprietate

asupra iazului Munteni s-a făcut în temeiul deciziei nr. 07/10 din 02.11.2001, prin

care bunul imobil nr. cadastral XXXXX a fost intabulat ca proprietate a Autorității

publice locale Văsieni, ulterior la 04 ianuarie 2003, în temeiul Legii cadastrului

bunurilor imobile, a avut loc a doua înregistrare însă deja în proprietate statului

Republica Moldova, cu nr. cadastral XXXXX.

Recurentul a subliniat faptul că Cancelaria de Stat nu a contestat decizia

Consiliului sătesc Văsieni nr. 07/10 din 02.11.2001, respectiv Primăria satului

Văsieni deține dreptul de proprietate asupra iazului. În plus, recurentul a mai evocat

că instanța de apel a apreciat eronat faptul că statul Republica Moldova nu a transmis

niciodată dreptul de proprietate asupra acestui lot autorității locale.

În ceea ce ține de legalitatea actului administrativ, recurentul a indicat faptul că

pornind de la faptul că autoritatea publică locală este proprietarul efectiv al iazului

și actul de constatare nr. 29165 cu scopul de a identifica iazul Munteni, în special

constatarea faptului că cele trei bunuri imobile cu trei numere cadastrale diferite sunt

de fapt același bun, autoritatea publică locală legal intenționa prin actul administrativ

litigios să corecteze erorile comise prin radierea din Registrul bunurilor imobile a

două bunuri cu ulterioara actualizare a bunului imobil rămas.

Cu referire la termenul de depunere a recursului se reține că conform art. 245,

alin. (1) din Codul administrativ recursul se depune la instanța de apel în termen de

30 zile de la notificarea deciziei instanței de apel, dacă legea nu stabilește un termen

mai mic. Instanța de apel transmite neîntârziat Curții Supreme de Justiție recursul

împreună cu dosarul judiciar.

Conform art. 245, alin. (2) din Codul administrativ motivarea recursului se

prezintă Curții Supreme de Justiție în termen de 30 de zile de la notificarea deciziei

instanței de apel. Dacă se depune împreună cu cererea de recurs, motivarea

recursului se depune la instanța de apel.

Curtea de Apel Chișinău a pronunțat decizia contestată la data de 20 aprilie

2021.

Decizia motivată a fost notificată lui Serghei Iosip și reprezentantului său Iulian

Rusanovschi la data de 24 mai 2021, fapt ce se confirmă prin avizele de recepție

anexate la materialele cauzei nr. DS8001659587AS și nr. DS8001659584AS. (f.d.

36, 37, vol. II)

La data de 01 iunie 2021 Serghei Iosip, reprezentat de avocatul Iulian

Rusanvoschi, a depus cerere de recurs. Astfel, dreptul de contestare a fost executat

în termen.

4

La data de 07 iunie 2021, Curtea Supremă de Justiție a expediat în adresa

Oficiului teritorial Chișinău al Cancelariei de Stat, Consiliului sătesc Văsieni,

Agenției Proprietății Publice și Agenției „Apele Moldovei” copia recursului declarat

de către Serghei Iosip. (f.d. 40, vol. II)

Agenția Proprietății Publice la data de 15 iunie 2021 a depus referință,

solicitând respingerea recursului declarat de către Serghei Iosip. (f.d. 44-47, vol. II)

Examinând temeiurile invocate în recursul depus de Serghei Iosip, reprezentat

de avocatul Iulian Rusanovschi, în raport cu materialele cauzei, completul

specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului

civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție îl

consideră inadmisibil, din următoarele motive.

În conformitate cu art. 246, alin. (1) Cod administrativ, Curtea Supremă de

Justiție examinează din oficiu admisibilitatea cererii de recurs. Dacă este

inadmisibil, recursul se declară ca atare printr-o încheiere, iar în acord cu alin. (2)

din art. 246 Cod administrativ, recursul se declară inadmisibil în special în cazurile

enumerate la literele a)-f). Din analiza acestor prevederi, rezultă că

admisibilitatea/inadmisibilitatea recursului, în special, nu se limitează doar la

temeiurile menționate ci urmează să însușească în condițiile Codului administrativ

exercitarea efectivă a unui control de legalitate, veritabil bazat pe temeiuri

concludente și serioase.

Completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ

al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de

Justiție reține cu valoare de principiu jurisprudențial, că sintagma „în special” denotă

caracterul neexhaustiv al temeiurilor de inadmisibilitate și în același timp oferă un

drept exclusiv al instanței de recurs de a filtra cererile de recurs care nu prezintă o

motivare suficient de serioasă și care pe cale de consecință nu pot însuși un eventual

succes rezultat din examinarea cererii în completul de 5 judecători.

În această ordine de idei, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în

contencios administrativ reține că, Codul administrativ dezvoltă nu doar caracterul

nedevolutiv al recursului dar și cerința de seriozitate a cererii din perspectiva

invocării unor veritabile și esențiale încălcări de drept procedural și material capabile

să răstoarne deciziile instanței de apel contestate sau, după caz, hotărârile Curții de

Apel ca primă instanță într-o eventuală examinare în fond și invocare ex officio a

erorilor de drept.

Completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ

notează că pentru a trece testul de admisibilitate, cererea de recurs trebuie să conțină

o motivare convingătoare și întemeiată în condițiile nominalizate mai sus. Acest

argument rezultă și din particularitățile de formă ale reglementării recursului în

Codul administrativ și anume din sintagma „motivarea recursului” de la art. 245 alin.

(2) din Codul administrativ. În consecutivitate, motivarea cererii de recurs în

circumstanțele expuse se referă la formalitățile pe care trebuie să le întrunească

cererea în vederea rezistării testului și filtrului de admisibilitate.

De asemenea, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios

administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție accentuează că admisibilitatea recursului trebuie privită și în

contextul rolului și funcției legale a instanței judecătorești supreme care constă, în

special în asigurarea și interpretarea uniformă a legilor la examinarea cauzelor de

5

contencios administrativ. Astfel, motivarea oricărei cereri de recurs trebuie să țină

cont pentru a trece filtrul de admisibilitate și a avea succes, de aceste însușiri de

ordin legal fundamental.

În acest sens, CtEDO în jurisprudența sa constantă statuează că dreptul de acces

la instanțe nu este absolut. Există limitări implicit admise [Golder împotriva

Regatului Unit, pct. 38; Stanev împotriva Bulgariei (MC), pct. 230]. Acesta este în

special cazul condițiilor de admisibilitate a unui recurs, întrucât prin însăși natura sa

necesită o reglementare din partea statului, care se bucură în această privință de o

anumită marjă de apreciere (Luordo împotriva Italiei, pct. 85). Condițiile de

admisibilitate ale unui recurs pot fi mai stricte decât pentru un apel (Levages

Prestations Services împotriva Franței, pct. 45). Curtea a mai reiterat că modul de

aplicare a articolului 6 procedurilor în fața instanțelor ierarhic superioare depinde de

caracteristicile speciale ale procedurilor respective, urmând de ținut cont de

totalitatea procedurilor în sistemul de drept național și de rolul instanțelor ierarhic

superioare în acest sistem. (Botten v. Norway, hotărâre din 19 februarie 1996,

Reports 1996-1, p. 141, § 39). La fel, conform jurisprudenței CtEDO, procedurile cu

privire la admisibilitatea căii de atac și procedurile care implică doar chestiuni de

drept, și nu chestiuni de fapt, pot fi conforme cu cerințele articolului 6 § 1 (a se vedea

Helmers c. Suediei 9 octombrie 1991, § 31, Seria A, nr. 212-A).

În circumstanțele menționate, completul specializat pentru examinarea

acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a declara

inadmisibil recursul depus de Serghei Iosip, reprezentat de avocatul Iulian

Rusanovschi.

În conformitate cu art. 230 și art. 246 din Codul administrativ, completul

specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului

civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție

dispune:

Recursul depus de Serghei Iosip, reprezentat de avocatul Iulian Rusanovschi,

se declară inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

judecătorul Maria Ghervas

judecătorii Nina Vascan

Victor Burduh

6