Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 26.05.2021
inadmisibil

3rh-53/21 — anularea ordinului de sanctionare disciplinară prin concediere, restabilirea în functie, încasarea salariului pentru perioada absentei fortată de la serviciu si încasarea prejudiciului moral

HOTĂRÂRE
26.05.2021
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
anularea ordinului de sanctionare disciplinară prin concediere, restabilirea în functie, încasarea salariului pentru perioada absentei fortată de la serviciu si încasarea prejudiciului moral
Temei legal
temeiurile declararii revizuirii
Citează această cauză
3rh-53/21 — anularea ordinului de sanctionare disciplinară prin concediere, restabilirea în functie, încasarea salariului pentru perioada absentei fortată de la serviciu si încasarea prejudiciului moral (Curtea Supremă de Justiție, 2021)

Dosarul nr. 3rh-53/21 Prima instanță: Judecătoria Grigoriopol (jud. N. Costin) Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. L. Bulgac, Gr. Dașchevici, S. Gîrbu) Instanța de recurs: Curtea Supremă de Justiție (jud. S. Filincova, D. Visternicean, N. Craiu) Î N C H E I E R E 26 mai 2021 mun.

Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, în componența: Președintele ședinței, judecătorul Tamara Chișca-Doneva Judecătorii Victor Burduh Nicolae Craiu examinând cererea de revizuire depusă de către Sergiu Croitoru, în cauza de contencios administrativ, la cererea de chemare în judecată depusă de către Sergiu Croitoru împotriva Inspectoratului General al Poliției cu privire la anularea ordinului de sancționare disciplinară prin concediere, restabilirea în funcție, încasarea salariului pentru perioada absenței forțată de la serviciu și încasarea prejudiciului moral, împotriva încheierii din 23 mai 2018 a Curții Supreme de Justiție, prin care a fost considerat inadmisibil recursul declarat de Sergiu Croitoru, reprezentat de avocatul Vasile Țurcan, c o n s t a t ă: La 22 mai 2015, Sergiu Croitoru s-a adresat cu cerere de chemare în judecată în ordinea contenciosului administrativ împotriva Inspectoratului General al Poliției cu privire la anularea ordinului de sancționare disciplinară prin concediere, restabilirea în funcție, încasarea salariului pentru perioada absenței forțată de la serviciu și încasarea prejudiciului moral.

În motivarea acțiunii reclamantul a indicat că la data de 2 aprilie 2015, s-a aflat în serviciul de patrulare în satul Cărpineni, raionul Hâncești la sectorul de poliție nr. 5 al Inspectoratului de Poliție Hâncești de la orele 08.00 până la 08.00 a zilei de 3 aprilie 2015. La ora 21.30 la dispeceratul Inspectorului de Poliție Hâncești a fost înregistrată informația „902” parvenită de la Ana Croitoru, domiciliată în satul Cărpineni, str. Boris Glavan 26, privind acțiunile de amenințare cu arma de foc din partea lui Veaceslav Florea. Reclamantul a menționat că în baza dispoziției șefului sectorului de Poliție nr. 5 s-a deplasat la fața locului. A explicat că înainte de a pleca la locul chemării a luat legătura cu ofițerul operativ de serviciu al dispeceratului Inspectorului de Poliție Hâncești pentru a verifica 1 suplimentar informația, la care ofițerul i-a comunicat că Ana Croitoru a anunțat prin telefon că este amenințată cu arma de către vecinul Veaceslav Florea.

Ulterior, ajungând la fața locului l-a depistat pe Veaceslav Florea, care se afla în fața porții de la intrarea în curte, în stare de ebrietate și ținând în mâna dreaptă o armă de vânătoare cu două țevi, încărcată cu două cartușe, aceasta fiind îndreptată spre persoanele care erau luate ostatici, iar în mâna stângă ținea un cuțit. A declarat că în calitate de colaborator al poliției aflat în serviciu, îmbrăcat în ținută de serviciu, a solicitat lui Veaceslav Florea să predea arma, însă acesta a aruncat arma în curte după poartă și cu cuțitul în mână l-a amenințat în mod verbal pe reclamant că îl omoară, astfel îndreptându-se spre ultimul, care i-a dezbătut cuțitul din mână. Reclamantul a susținut că nu a aplicat forța fizică față de Veaceslav Florea, iar după ce ultimul s-a liniștit i s-a propus să meargă la poliție pentru a clarifica situația.

Astfel, s-au urcat benevol în automobil și s-au deplasat la sectorul de Poliție nr. 5 din satul Cărpineni. Ajunși la sectorul de Poliție a luat legătura cu șeful său, căruia i-a raportat despre cazul din str. Boris Glavan, însă acesta a comunicat că este ocupat și nu dispune de timp pentru a se ocupa de Veaceslav Florea ce se afla în stare de ebrietate și nu era capabil să răspundă la întrebări, motiv din care i-a permis să plece la domiciliu. A relevat că la 7 aprilie 2015, Veaceslav Florea a depus plângere la Procuratura raionului Hâncești, în baza căreia a fost inițiată urmărirea penală, care nu este finalizată, nu i-a fost înaintată învinuirea și nu există o sentință de condamnare definitivă și irevocabilă.

A relatat că Serviciul protecției internă și anticorupție al Ministerului Afacerilor Interne a dispus inițierea anchetei de serviciu pe faptul aplicării forței fizice în privința lui Veaceslav Florea, în urma căruia a fost emis ordinul de sancționare disciplinară a reclamantului prin concedierea sa din Poliție, ordin semnat de șeful adjunct al Inspectoratului General al Poliției al Ministerului Afacerilor Interne și nu de șeful sau șeful interimar cu dreptul de a semna ordine de sancționare sau concediere. În opinia reclamantului Serviciul protecției internă și anticorupție al Ministerului Afacerilor Interne nu a cercetat în ansamblu și integral cazul, nu a audiat martorii oculari prezenți la fața locului și a adoptat o decizie prematură, iar materialele anchetei de serviciu nu i-au fost aduse la cunoștință, nu i s-a explicat dreptul de contestare a ordinului și a încheierii de serviciu a conducătorului ierarhic superior.

În urma concretizării cerințelor reclamantul a solicitat anularea ordinului de sancționare disciplinară prin concediere din poliție, restabilirea în funcție deținută anterior, încasarea salariului pentru perioada absenței forțată de la serviciu, a prejudiciului moral în mărime de 100 000 de lei precum și a cheltuielilor de judecată. Prin hotărârea din 27 aprilie 2016 a Judecătoriei Grigoriopol a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea depusă de către Sergiu Croitoru. Prin decizia din 2 noiembrie 2017 a Curții de Apel Chișinău a fost respinsă cererea de apel declarată de Sergiu Croitoru și s-a menținut hotărârea din 27 aprilie 2016 a Judecătoriei Grigoriopol. Prin încheierea din 23 mai 2018 a Curții Supreme de Justiție a fost considerat inadmisibil recursul declarat de Sergiu Croitoru, reprezentat de avocatul Vasile Țurcan.

2 La 16 februarie 2021, prin intermediul oficiului poștal, Sergiu Croitoru a depus cerere de revizuire împotriva încheierii din 23 mai 2018 a Curții Supreme de Justiție, prin care a solicitat admiterea cererii de revizuire cu casarea încheierii instanței de recurs. La 12 aprilie 2021 în adresa Inspectoratului General al Poliției a fost expediată copia cererii de revizuire. Însă, intimatul nu și-a valorificat dreptul procedural respectiv și nu a depus referință la cererea de revizuire depusă de către Sergiu Croitoru. Examinând materialele dosarului, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că cererea de revizuire depusă de către Sergiu Croitoru, urmează a fi respinsă ca inadmisibilă.

Completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ reține că la 1 aprilie 2019 a intrat în vigoare Codul administrativ al Republicii Moldova, iar conform art. 195 din Codul administrativ, procedura acțiunii în contenciosul administrativ se desfășoară conform prevederilor prezentului cod. Suplimentar se aplică corespunzător prevederile Codului de procedură civilă, cu excepția art. 169-171. Respectiv, procedura revizuirii urmează a fi efectuată în conformitate cu prevederile Codului de procedură civilă. În conformitate cu art. 453 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură civilă, după ce examinează cererea de revizuire, instanța emite încheiere de respingere a cererii de revizuire ca fiind inadmisibilă.

La acest capitol, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție menționează că prin revizuire se tinde la îndreptarea unor hotărâri greșite, pentru neregularități ce s-au săvârșit dintr-o împrejurare, neimputabilă instanței, sau dintr-un motiv neimputabil părților, de obicei descoperite ulterior. Revizuirea este o cale extraordinară de atac, de retractare, nedevolutivă, iar dispozițiile legale care o reglementează sunt de strictă interpretare, astfel că revizuirea nu poate fi promovată decât în cazurile și în condițiile prevăzute de lege. În corespundere cu prevederile art. 446 alin. (1) din Codul de procedură civilă, pot fi supuse revizuirii hotărârile, ordonanțele, încheierile și deciziile irevocabile ale tuturor instanțelor judecătorești, în condițiile prezentului capitol.

Alineatul (2) al aceluiași articol, prevede că încheierile de încetare a procesului conform art.265 lit.c) și d), precum și cele prin care se respinge acțiunea ca fiind tardivă conform art.1861 pot fi supuse revizuirii. Încheierile judecătorești care nu se referă la fondul cauzei, precum și deciziile emise în privința acestora nu se supun revizuirii. În aceste cazuri, încheierile de inadmisibilitate a revizuirii nu se supun niciunei căi de atac. Prin urmare, revizuirii îi sunt caracteristice următoarele particularități: este o cale de atac extraordinară pusă de lege la dispoziția persoanelor interesate, iar obiect al revizuirii este actul judecătoresc de dispoziție irevocabil, prin care instanța s-a expus asupra fondului cauzei.

3 La fel, în interpretarea normei de drept enunțate, este de înțeles că deciziile emise în privința încheierilor judecătorești care nu se referă la fondul cauzei, cât și încheierile de inadmisibilitate nu se supun revizuirii. Completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ relevă că încheierea din 23 mai 2018 a Curții Supreme de Justiție, nu cade sub incidența dispozițiilor judecătorești care pot fi supuse revizuirii or, prin încheierea din 23 mai 2018 a Curții Supreme de Justiție instanța de recurs nu a verificat legalitatea unui act judecătoresc de dispoziție care se referă la fondul cauzei, astfel că cererea de revizuire depusă de către Sergiu Croitoru, urmează a fi respinsă ca fiind depusă împotriva unui act judecătoresc nesusceptibil de a fi atacat în ordine de revizuire.

Din considerentele menționate, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a respinge cererea de revizuire ca fiind inadmisibilă.

În conformitate cu art. 195, 230 din Codul administrativ, art. 453 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură civilă, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție d i s p u n e: Se respinge ca fiind inadmisibilă cererea de revizuire depusă de către Sergiu Croitoru împotriva încheierii din 23 mai 2018 a Curții Supreme de Justiție, în cauza de contencios administrativ, la cererea de chemare în judecată depusă de către Sergiu Croitoru împotriva Inspectoratului General al Poliției cu privire la anularea ordinului de sancționare disciplinară prin concediere, restabilirea în funcție, încasarea salariului pentru perioada absenței forțată de la serviciu și încasarea prejudiciului moral.

Încheierea nu se supune niciunei căi de atac. Președintele ședinței, judecătorul Tamara Chișca-Doneva Judecătorii Victor Burduh Nicolae Craiu 4

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2021-08-25
0,98
3ds-9/21 — contestarea actului administrativ
Dosarul nr. 3ds–9/21 Prima instanță: Judecătoria Grigoriopol (jud. N. Costin) Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. L. Bulgac, Gr. Dașchevici, S. Gîrbu) Instanța de recurs: Curtea Supremă de Justiție (jud. S. Filincova, D. Vistern
CSJ 2018-05-23
0,97
3ra-582/18 — anularea ordinului de sanctionare disciplinara concediere, restabilirea in functie, incasarea salariului pentru perioada absentei fortata de la serviciu si încasarea prejudiciului moral
Dosarul nr. 3ra-582/18 Prima instanţă: Jud. Grigoriopol (jud. N. Costin) Instanţa de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. L. Bulgac, Gr. Dașchevici, S. Gîrbu) Î N C H E I E R E 23 mai 2018 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de conten
CSJ 2017-06-21
0,94
3ra-664/17 — anularea ordinului, restabilirea în funție, încasarea salariului pentru absența forțată de la serviciu, încasarea prejudiciului moral
Dosarul nr. 3ra-664/17 Prima instanţă: Jud. Centru mun. Chișinău (jud. N. Mazur) Instanţa de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. N. Budăi, V. Efros, I. Muruianu) Î N C H E I E R E 21 iunie 2017 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de
CSJ 2022-02-23
0,94
3ra-1270/21 — contestarea actului administrativ, restabilirea în functie, achitarea platilor salariale, repararea prejudiciului moral, compensarea cheltuielilor de judecată
Dosarul nr. 3ra- 1270 /21 (2-20102742-01-3ra-09122021) Prima instanţă: Judecătoria Chişinău, sediul Rîşcani(jud. V. Chisilița) Instanţa de apel: Curtea de Apel Chişinău (jud. A. Minciuna, I. Secrieru, V. Buhnaci) Î N C H E I E R E 23 februa
CSJ 2021-06-09
0,94
3ra-411/21 — anularea ordinului de concediere, restabilirea în functie, încasarea salariului pentru perioada absentei fortate de la muncă si a penalitătii, repararea prejudiciului moral si compensarea cheltuielilor de judecată
Dosarul nr. 3ra-411/21 Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Râșcani (jud. M. Gandrabur) Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. M. Guzun, Gr. Dașchevici, A. Bostan) Î N C H E I E R E 9 iunie 2021 mun. Chișinău Colegiul civil
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă