Publicat la 25 iulie 2022 Prima secțiune Cerere nr. 32462/15 Chakib MARAKCHI împotriva Poloniei introdus la 19 iunie 2015 comunicat la 4 iulie 2022 Cererea se referă la întrebarea dacă procedurile, în cursul cărora reclamantul, resortisant marocan cu reședința în mod regulat în Polonia, a fost declarat nedorit și îndepărtat de teritoriul național, au respectat garanțiile prevăzute la art. 1 din Protocolul nr. 7 la convenție. Reclamantul a intrat în Polonia în 2001. El a început studii la școala politehnică din Cracovia. În 2004, s-a căsătorit cu un cetățean polonez, dar uniunea lor s-a încheiat ulterior printr-o instanță de divorț. În același an, reclamantul a prezentat o cerere de permis de ședere temporară în scopul continuării studiilor sale de doctorat și al prezentării sale în fața instanței care instruia procedura de divorț cu privire la acesta. Această cerere a fost refuzată de prefectul lui Małopolskie din motive de securitate națională. Pentru a ajunge la decizia sa cu privire la acest punct, prefectul a susținut informațiile clasificate care i-au fost comunicate de către serviciile de securitate internă. Niciuna dintre toate informațiile relevante nu au fost comunicate reclamantului sau avocatului acestuia. Ca urmare a unei decizii prefectale în defavoarea sa, reclamantul a fost înscris în registrul străinilor nedoriți și în cel al zonei Schengen ( În ianuarie 2010, invocând imperativele de securitate națională și cele de ordine publică, șeful de oficiu al străinilor a respins o acțiune a reclamantului împotriva deciziei prefecturale privind persoana în cauză. Șeful de oficiu al străinilor a renunțat la stabilirea motivelor deciziei sale. În decembrie 2011, hotărârea Tribunalului Administrativ de respingere a acțiunii reclamantului împotriva acestei decizii a fost ruptă de Curtea Administrativă Supremă, motiv pentru care dosarul cauzei a fost trimis instanței implicate în reexaminare. La data la care a fost introdusă prezenta hotărâre la Curte, procedura în cauză era pendinte în fața instanței de trimitere. Între timp, la 5 octombrie 2009, șeful de oficiu al străinilor a respins o cerere din partea reclamantului care l-a invitat să-l elimine din dosarul străinilor nedoriți și din SIS. Hotărârea ulterioară în defavoare a Tribunalului Administrativ a fost ruptă de Curtea Administrativă Supremă, care a trimis dosarul reclamantului la tribunalul implicat pentru reexaminare. Înalta instanță administrativă a indicat în motivele sale că instanța de trimitere ar trebui să examineze în considerare toate elementele clasificate aflate în posesia autorităților administrative dacă înscrierea la fișierele în cauză a ui ar fi fost justificată sau nu. Tribunalul administrativ, hotărând în calitate de instanță de trimitere, a invitat, în două ocazii, serviciile de securitate internă în cauză să îi comunice elementele clasificate relevante, dar fără a obține în întregime câștig de cauză. În decembrie 2012, aceeași instanță, hotărând în considerare aceste aspecte, toate elementele în cauză care au fost în posesia sa, se pronunță în defavoarea reclamantului. Acesta din urmă s-a ocupat de casarea sa în fața Curții Administrative Supreme, susținând, printre altele, că nici el, nici avocatul său autorizat nu au putut lua cunoștință de elementele faptice la originea înscrierii sale în registrul străinilor indezirabili și în SIS și că Tribunalul Administrativ a decis pe baza elementelor incomplete. La 17 octombrie 2014, reclamantul a fost exonerat de acțiunea sa de către înalta instanță administrativă. Invocând art. 1 din Protocolul nr. 7 la convenție, reclamantul se plânge că nu a beneficiat de garanții procedurale adecvate. În special, el a declarat că nu a fost informat cu privire la elementele faptice care au determinat autoritățile naționale să considere că acesta reprezintă o amenințare la adresa securității naționale și nici nu a avut ocazia să le discute în vederea apărării sale. În plus, acesta indică faptul că instanțele naționale care au studiat procedurile descrise mai sus au acționat fără a fi avut acces deplin la informațiile clasificate la originea măsurilor în defavoarea sa. Măsurile luate împotriva reclamantului, un străin care își are reședința în mod regulat pe teritoriul statului pârât, au fost conforme cu cerințele procedurale prevăzute la art. 1 din Protocolul nr. 7 la convenție? În special, aceste cerințe procedurale au fost îndeplinite de faptul că 1) nici reclamantul, nici avocatul acestuia nu au avut posibilitatea de a lua cunoștință de elementele clasificate la originea măsurilor incriminate și de a le discuta, și 2) măsurile în cauză au fost adoptate fără ca instanțele naționale să fi avut acces deplin la elementele clasificate la originea adoptării lor? (a se vedea Muhammad și Muhammad c. România [GC], n 80982/12, 15 octombrie 2020)
Publié le 25 juillet 2022
Requête n
o
32462/15
Chakib MARAKCHI
contre la Pologne
introduite le 19 juin 2015
communiquée le 4 juillet 2022
La requête concerne la question de savoir si les procédures, au cours desquelles le requérant, ressortissant marocain résidant régulièrement en Pologne, a été déclaré indésirable et éloigné du territoire national, avaient été respectueuses aux garanties énoncées à l’article 1 du Protocole n
o
7 à la Convention.
Le requérant entra en Pologne en 2001. Il entreprit des études à l’école polytechnique de Cracovie. En 2004, il épousa une ressortissante polonaise mais leur union se solda ultérieurement par une instance de divorce. En 2009, l’intéressé termina ses études et fut retenu pour s’inscrire aux études doctorales en Pologne et à celles de troisième cycle en France.
Au cours de la même année, le requérant présenta une demande de permis de séjour temporaire aux fins de la poursuite de ses études de doctorat et de sa comparution devant le tribunal instruisant la procédure de divorce le concernant. Cette demande fut refusée par le préfet de Małopolskie pour des raisons de sécurité nationale. Pour parvenir à sa décision sur ce point le préfet s’appuya sur les informations classifiées qui lui avaient été communiquées par les services de sécurité intérieure. Aucune de l’ensemble des informations pertinentes n’avait été communiquée au requérant ou à l’avocat de l’intéressé. En conséquence de décision préfectorale en sa défaveur, le requérant fut inscrit au fichier des étrangers indésirables et au celui de la zone Schengen («
le SIS
») avec pour effet de l’interdire d’entrée dans l’ensemble des pays de cette zone pendant trois ans.
Le requérant quitta le territoire national dans le délai imparti.
En janvier 2010, en invoquant les impératifs de sécurité nationale et ceux d’ordre public, le chef de l’office des étrangers rejeta un recours du requérant contre la décision préfectorale concernant l’intéressé. Le chef de l’office des étrangers renonça à établir les motifs de sa décision. En décembre 2011, le jugement du tribunal administratif portant rejet du recours du requérant contre cette décision fut cassé par la Cour administrative suprême, en conséquence de quoi le dossier de l’intéressé avait été renvoyé au tribunal impliqué pour réexamen. À l’époque d’introduction de la présente requête auprès de la Cour, la procédure afférente était pendante devant la juridiction de renvoi.
Entretemps, le 5 octobre 2009, le chef de l’office des étrangers rejeta une demande du requérant l’invitant à le rayer du fichier des étrangers indésirables et du SIS. Le subséquent jugement en défaveur de l’intéressé du tribunal administratif fut cassé par la Cour administrative suprême, laquelle avait renvoyé le dossier du requérant au tribunal impliqué pour réexamen. La haute juridiction administrative indiqua dans ses motifs que la juridiction de renvoi devrait examiner en considération de l’ensemble des éléments classifiés en possession des autorités administratives si l’inscription aux fichiers en question de l’intéressé avait été justifiée ou non. Le tribunal administratif statuant en tant que juridiction de renvoi invita à deux occasions les services de sécurité intérieure concernés à lui communiquer les éléments classifiés pertinents mais sans avoir obtenu entièrement gain de cause. Le 28
décembre 2012, le même tribunal statuant en considération de ces de l’ensemble des éléments concernés qui avaient été en sa possession se prononça en défaveur du requérant. Ce dernier se pourvut en cassation devant la Cour administrative suprême, en alléguant, entre autres, que ni lui-même ni son avocat n’avaient pu prendre connaissance des éléments factuels à l’origine de son inscription au fichier des étrangers indésirables et au SIS et que le tribunal administratif avait statué sur la base des éléments incomplets. Le 17 octobre 2014, l’intéressé fut débouté de son recours par la haute juridiction administrative.
Invoquant l’article 1 du Protocole n
o
7 à la Convention, le requérant se plaint de n’avoir pas bénéficié de garanties procédurales adéquates. Plus particulièrement, il allègue qu’il n’a pas été informé des éléments factuels qui avaient conduit les autorités nationales à considérer qu’il représentait une menace pour la sécurité nationale et n’a pas eu non plus l’occasion de les discuter en vue de sa défense. Il indique en outre que les tribunaux nationaux ayant instruit les procédures décrites ci-dessus ont statué sans avoir eu accès à l’intégralité des informations classifiées à l’origine des mesures en sa défaveur.
Les mesures prises à l’encontre du requérant, étranger résidant régulièrement sur le territoire de l’État défendeur, étaient-elles conformes aux exigences procédurales de l’article 1 du Protocole n
o
7 à la Convention ? En particulier, ces exigences procédurales étaient-elles remplies du fait que 1) ni le requérant ni l’avocat de l’intéressé n’ont eu de possibilité de prendre connaissance des éléments classifiés à l’origine de mesures incriminées et de les discuter, et 2) les mesures en question ont été décidées sans que les tribunaux nationaux aient eu accès à l’intégralité des éléments classifiés à l’origine de leur adoption ? (voir,
Muhammad et Muhammad c. Roumanie
[GC], n
o
80982/12, 15 octobre 2020)