2ac-81/21 — cu privire la contestarea actului administrativ

2ac-81/21 — cu privire la contestarea actului administrativ (Curtea Supremă de Justiție, 2021)

Dosarul nr. 2ac-81/21

ÎNCHEIERE

19 mai 2021 mun. Chișinău

Colegiul civil comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președintele ședinței, judecătorul Maria Ghervas

judecătorii Nina Vascan

Victor Burduh

examinând conflictul negativ de competență dintre Curtea de Apel Chișinău

și Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani,

în cauza de contencios administrativ intentată la acțiunea depusă de către

Viorel Morari împotriva Administrației Naționale a Penitenciarelor cu privire la

contestarea actului administrativ,

constată:

La 13 martie 2020, Viorel Morari a depus la Judecătoria Chișinău, sediul

Rîșcani, cerere de chemare în judecată în procedura contenciosului administrativ

împotriva Administrației Naționale a Penitenciarelor, prin care a solicitat:

Penitenciarelor nr.3/2-M-279/20 din 18 februarie 2020 și nr.4/3-M-516/20 din 10

martie 2020;

funcționarii publici cu statut special a mijloacelor speciale – cătușelor și în

procesul de interacțiune cu mass-media, în ambele cazuri a preveniților ce au

deținut funcții de demnitate publică sau/și în cazul cauzelor penale de rezonanță

social-sporită;

măsuri concrete ce ține de reglementarea procedurilor în cazul preveniților care

au deținut funcții de demnitate publică sau/și în cazul cauzelor penale de

rezonanță social-sporită sub aspectul aplicării mijloacelor speciale – cătușelor și

de interacțiune cu reprezentanții mass-media în timpul escortării la ședințele de

judecată în vederea evitării lezării în continuare a drepturilor și libertăților

fundamentale ale omului.

Prin încheierea din data de 18 martie 2020 a Judecătoriei Chișinău, sediul

Rîșcani, s-a declarat inadmisibilă acțiunea de contencios administrativ intentată la

cererea de chemare în judecată depusă de Viorel Morari împotriva Administrației

Naționale a Penitenciarelor (f.d. 20-22).

Prin decizia din 29 iunie 2020 a Curții de Apel Chișinău s-a anulat

încheierea din 18 martie 2020 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani (f.d. 36-42).

1

Prin încheierea din 27 noiembrie 2020 a Judecătoriei Chișinău, sediul

Rîșcani, s-a acordat părților termen pentru prezentarea probelor, cererilor și

demersurilor considerate a fi utile poziției lor procesuale și s-a stabilit ședința de

judecată (f.d. 45-46).

Prin încheierea din 09 februarie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul

Rîșcani, la demersul reprezentantului Administrației Naționale a Penitenciarelor,

s-a strămutat cauza după competență, la Curtea de Apel Chișinău (f.d. 73-75).

Prin încheierea din 19 aprilie 2021 a Curții de Apel Chișinău s-a sesizat

Curtea Supremă de justiție pentru soluționarea conflictului negativ de competență

apărut între Curtea de Apel Chișinău și Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani

(f.d. 82-88).

Examinând conflictul negativ de competență, prin prisma pretențiilor

formulate de reclamant, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în

contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție constată competența Judecătoriei

Chișinău, sediul Rîșcani, de a judeca prezenta cauză, din considerentele ce

urmează.

Conform articolului 200 alin. (1) și (3) din Codul administrativ instanța de

judecată în fața căreia a apărut conflictul de competență de natura celui definit la

art. 58 alin. (2) suspendă din oficiu procesul și prezintă dosarul instanței

competente să soluționeze conflictul de competență. Conflictul de competență

dintre judecătoriile din jurisdicția diferitor curți de apel, dintre o judecătorie și o

curte de apel sau dintre două curți de apel se soluționează de către Curtea

Supremă de Justiție.

Cercetând starea de fapt, Colegiul constată că Judecătoria Chișinău, sediul

Rîșcani, a reținut drept temei de strămutare a cauzei la Curtea de Apel Chișinău

faptul că acțiunile în contencios administrativ împotriva actelor administrative

normative, care nu se supun controlului de constituționalitate se soluționează în

prima instanță de către Curtea de Apel.

La fel, Colegiul reiterează că, prin acțiunea înaintată, Viorel Morari a

solicitat:

Penitenciarelor nr.3/2-M-279/20 din 18 februarie 2020 și nr.4/3-M-516/20 din 10

martie 2020;

funcționarii publici cu statut special a mijloacelor speciale – cătușelor și în

procesul de interacțiune cu mass-media, în ambele cazuri a preveniților ce au

deținut funcții de demnitate publică sau/și în cazul cauzelor penale de rezonanță

social-sporită;

măsuri concrete ce ține de reglementarea procedurilor în cazul preveniților care

au deținut funcții de demnitate publică sau/și în cazul cauzelor penale de

rezonanță social-sporită sub aspectul aplicării mijloacelor speciale – cătușelor și

de interacțiune cu reprezentanții mass-media în timpul escortării la ședințele de

judecată în vederea evitării lezării în continuare a drepturilor și libertăților

fundamentale ale omului.

Articolul 20 din Codul administrativ garantează că dacă printr-o activitate

administrativă se încalcă un drept legitim sau o libertate stabilită prin lege, acest

2

drept poate fi revendicat printr-o acțiune în contencios administrativ, cu privire la

care decid instanțele de judecată competente pentru examinarea procedurii de

contencios administrativ, conform prezentului cod.

Conform art. 191 din Codul administrativ, (1) cu excepția cazurilor

prevăzute la alin. (2) și (3), judecătoriile soluționează în fond toate acțiunile în

contencios administrativ.

(2) Curțile de apel soluționează în primă instanță acțiunile în contencios

administrativ împotriva actelor administrative normative, care nu se supun

controlului de constituționalitate.

(3) Curtea de apel Chișinău soluționează în primă instanță acțiunile în

contencios administrativ împotriva hotărârilor Consiliului Superior al

Magistraturii, ale Consiliului Superior al Procurorilor, precum și acțiunile în

contencios administrativ atribuite în competența sa prin Codul electoral.

Pentru a stabili competența la examinarea prezentei cauze, Colegiul notează

că legea administrativă face distincție dintre actele administrative cu caracter

individual și cele normative.

Așa, potrivit art. 10 alin. (1) din Codul administrativ, actul administrativ

individual este orice dispoziție, decizie sau altă măsură oficială întreprinsă de

autoritatea publică pentru reglementarea unui caz individual în domeniul

dreptului public, cu scopul de a produce nemijlocit efecte juridice, prin nașterea,

modificarea sau stingerea raporturilor juridice de drept public.

La rândul său, art. 12 din Codul administrativ definește actul administrativ

normativ ca fiind actul juridic subordonat legii adoptat, aprobat sau emis de o

autoritate publică în baza prevederilor constituționale sau legale, care nu se

supune controlului constituționalității și stabilește reguli de aplicare obligatorii

pentru un număr nedeterminat de situații identice.

În sensul art. (2) din Legea cu privire la actele normative nr. 100 din 22

decembrie 2017, act normativ reprezintă un act juridic adoptat, aprobat sau emis

de o autoritate publică, care are caracter public, obligatoriu, general și impersonal

și care stabilește, modifică ori abrogă norme juridice care reglementează nașterea,

modificarea sau stingerea raporturilor juridice și care sunt aplicabile unui număr

nedeterminat de situații identice.

Potrivit art. 4 din Legea cu privire la actele normative nr. 100 din 22

decembrie 2017, actul normativ are caracter public, obligatoriu, general și

impersonal. Prevederile actului normativ sunt executorii, opozabile tuturor

subiecților de drept și, în caz de necesitate, sunt impuse prin forța de constrângere

a statului.

Normele legale precitate fac o deosebire între caracteristicile actului

administrativ individual și actul administrativ normativ, care rezidă în faptul că

actul administrativ individual este o reglementare concretă, care se referă la un

caz individual. Distinct acestor caracteristici, actul administrativ normativ este

impersonal, ce presupune că are aplicabilitate la un număr nedeterminat de

situații identice.

În această ordine de idei, Colegiul observă că revendicările prezentei acțiuni,

în sensul formulat de către reclamant, nu formează obiectul unei acțiuni în control

normativ, or, Viorel Morari a solicitat „constatarea nulității răspunsurilor […]”,

„constatarea existenței deficiențelor în procesul de aplicare de către funcționarii

3

publici cu statut special a mijloacelor speciale […] și impunerea Administrației

Naționale a Penitenciarelor de a întreprinde măsuri concrete […]”.

Astfel, niciuna din pretențiile formulate și înaintate de către reclamantul

Viorel Morari nu îmbracă forma unei acțiuni în contencios administrativ

împotriva actelor administrative normative, care nu se supun controlului de

constituționalitate, conform art. 191 alin. (2) din Codul administrativ.

Totodată, Colegiul notează că în eventualul caz în care Judecătoria Chișinău,

sediul Rîșcani, considera revendicările reclamantului ca fiind neclare, aceasta

trebuia să-și asume rolul activ în aflarea adevărului judiciar pentru a-l apropia de

adevărul obiectiv. În conformitate cu art. 219 din Codul administrativ,

judecătorul trebuia să poarte o discuție juridică cu reclamantul întru precizarea și

constatarea obiectivelor acțiunii, din care rezultă și probațiunea. Or, formarea

convingerii judecătorului cu privire la realitatea situației de fapt, pe care trebuie

să-și întemeieze hotărârea pronunțată, derivă din corecta și completa desfășurare

a probațiunii și din valoarea probelor administrate.

Având în vedere că sistemul probatoriu este într-o legătură interdependentă

de realizarea obiectivului aflării adevărului, legea administrativă conține reguli

pertinente referitoare la rolul activ al judecătorului. Așa, conform art. 216

alin. (1) lit. b)-d) din Codul administrativ, pentru pregătirea dezbaterilor

judiciare, judecătorul sau, în cazul instanței colegiale, judecătorul raportor

efectuează următoarele acțiuni:

clarifică circumstanțele ce trebuie probate și indică probele suplimentare

care trebuie prezentate de către participanți în termenul stabilit expres de instanța

de judecată;

solicită, la cerere sau din oficiu, probele necesare examinării complete și

soluționării juste a cauzei de contencios administrativ printr-o încheiere în care

este stabilit termenul-limită de prezentare a acestora;

efectuează orice alte acte de procedură necesare pentru examinarea cauzei de

contencios administrativ, după posibilitate într-o singură ședință de judecată.

Deopotrivă, art. 219 alin. (2)-(4) din Codul administrativ stipulează că

instanța de judecată depune eforturi pentru înlăturarea greșelilor de formă,

explicarea cererilor neclare, depunerea corectă a cererilor, completarea datelor

incomplete și pentru depunerea tuturor declarațiilor necesare constatării și

aprecierii stării de fapt. Instanța de judecată indică asupra aspectelor de fapt și de

drept ale litigiului care nu au fost discutate de participanții la proces.

Instanța de judecată nu are dreptul să depășească limitele pretențiilor din

acțiune, însă, totodată, nu este legată de textul cererilor formulate de participanții

la proces.

Instanța de judecată poate avea o discuție juridică cu participanții la proces

sau poate da în scris indicații cu privire la situația de drept a cauzei examinate.

Astfel, la caz, judecătorul trebuia să aplice principiul rolului activ al

judecătorului în procedura administrativă în coroborare cu principiul

disponibilității părților în drepturile lor procedurale, întru stabilirea corectă a

obiectului acțiunii și a probațiunii, pentru a putea verifica competența

jurisdicțională.

În speță, însă, Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani, fără a purta discuții

juridice cu reclamantul în vederea constatării și precizării obiectivelor acțiunii,

precum și în absența acestuia, arbitrar a dedus că reclamantul Viorel Morari ar fi

4

urmărit schimbarea modului de aplicare de către funcționarii publici cu statut

special al Administrației Naționale a Penitenciarelor a mijloacelor speciale –

cătușelor și de interacțiune cu mass-media, prevăzută la art. 7 din Legea privind

modul de aplicarea a forței fizice, a mijloacelor speciale și a armelor de foc

nr. 218 din 19 octombrie 2012, pct. 219 din Hotărârea Guvernului cu privire la

aprobarea Statutului executării pedepsei de către condamnați nr. 583 din 26 mai

2006, precum și pct. 228 subpct. 2 din Ghidul privind intervenția profesională în

exercițiul funcției, aprobat prin Ordinul Ministerului Afacerilor Interne nr. 4,

Ordinul Ministerului Justiției nr. 44, Ordinul nr. 17-O, Ordinul Centrului

Național Anticorupție nr. 6, Ordinul Serviciului de Informații și Securitate nr. 1 și

Ordinul Serviciului de Protecție și Pază de Stat nr. 4, toate din 11 ianuarie 2018.

În această consecvență, Colegiul consideră că Curtea de Apel Chișinău

corect a reținut că Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani, nu era îndreptățită, fără

acordul explicit al reclamantului, să deducă alte pretenții decât cele formulate în

acțiune sau, din oficiu, să modifice temeiul și obiectul acțiunii.

Prin urmare, la caz, sunt opozabile prevederile art. 191 alin. (1) din Codul

administrativ, în sensul cărora, cu excepția cazurilor prevăzute la alin. (2) și (3),

judecătoriile soluționează în fond toate acțiunile în contencios administrativ.

În conformitate cu art. 196 din Codul administrativ, (1) acțiunea în

contencios administrativ se depune la instanța de judecată în a cărei rază

teritorială își are sediul autoritatea publică care a desfășurat activitatea

administrativă contestată, dacă legea nu prevede altfel. (2) Dacă la o procedură de

contencios administrativ participă mai multe autorități publice, acțiunea în

contencios administrativ se depune la instanța de judecată în a cărei rază

teritorială își are sediul autoritatea publică pârâtă.

În atare circumstanțe se constată competența Judecătoriei Chișinău, sediul

specializat în examinarea cauzelor în contencios administrativ, de a judeca

prezenta cauză de contencios administrativ intentată la acțiunea formulată și

înaintată de către Viorel Morari împotriva Administrației Naționale a

Penitenciarelor.

Din considerentul că un prim aspect al procesului echitabil este înfăptuirea

justiției de către „un tribunal învestit de lege”, adică în primul rând având

competență clar stabilită de legea națională, completul specializat pentru

examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție va

soluționa conflictul negativ de competență, prin constatarea competenței la

examinarea și soluționarea prezentei cauze a Judecătoriei Chișinău, sediul

Rîșcani, care este specializată în examinarea cauzelor de contencios

administrativ.

Conform art. 10, 191, 193, 200 alin. (3), 230 din Codul administrativ,

completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al

Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de

Justiție

dispune:

Se soluționează conflictul negativ de competență și se constată competența

Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani, la judecarea cauzei în contencios

administrativ intentată la acțiunea depusă de către Viorel Morari împotriva

5

Administrației Naționale a Penitenciarelor cu privire la contestarea actului

administrativ.

Cauza în contencios administrativ intentată la acțiunea depusă de către

Viorel Morari împotriva Administrației Naționale a Penitenciarelor cu privire la

contestarea actului administrativ se remite conform competenței spre examinare

Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani.

Încheierea nu se supune niciunei căi de atac.

Președintele ședinței,

judecătorul Maria Ghervas

judecătorii Nina Vascan

Victor Burduh

6