Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 07.04.2021
inadmisibil

3r-134/21 — cu privire la contestarea actelor administrative, obligarea emiterii actului administrativ, recalcularea pensiei

HOTĂRÂRE
07.04.2021
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
cu privire la contestarea actelor administrative, obligarea emiterii actului administrativ, recalcularea pensiei
Temei legal
Temeiurile inadmisibilităţii recursului
Citează această cauză
3r-134/21 — cu privire la contestarea actelor administrative, obligarea emiterii actului administrativ, recalcularea pensiei (Curtea Supremă de Justiție, 2021)

Dosarul nr. 3r-134/21 Instanța de fond: Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani – G. Ciobanu Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău – A. Bostan, I. Muruianu, V. Negru DECIZIE 07 aprilie 2021 mun.

Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: Președintele ședinței, judecătorul Maria Ghervas Judecătorii Nina Vascan Victor Burduh examinând recursul declarat de către Casa Națională de Asigurări Sociale, în cauza de contencios administrativ la acțiunea depusă de către Valeriu Mereuța împotriva Casei Naționale de Asigurări Sociale cu privire la anularea actelor administrative, obligarea emiterii actului administrativ individual cu privire la reexaminarea dreptului la pensie în temeiul vechimii în muncă cu avantaje, recalcularea și achitarea diferenței de pensie și încasarea cheltuielilor de judecată, împotriva încheierii din data de 09 februarie 2021 a Curții de Apel Chișinău, prin care s-a declarat inadmisibil apelul depus de către Casa Națională de Asigurări Sociale împotriva hotărârii din 29 octombrie 2020 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani, din motiv că apelul motivat nu a fost depus în termenul prevăzut de lege, constată: La 14 februarie 2020 Valeriu Mereuța a depus acțiune în contenciosul administrativ împotriva Casei Naționale de Asigurări Sociale, prin care a solicitat anularea deciziei nr. 17/2019/30212 din 10 octombrie 2019 privind respingerea cererii în stabilirea pensiei, anularea deciziei de respingere a cererii prealabile nr. M-2882/19 din 15 ianuarie 2020,

obligarea emiterii actului administrativ individual cu privire la reexaminarea dreptului la pensie în temeiul vechimii în muncă cu avantaje, recalcularea și achitarea diferenței de pensie și încasarea cheltuielilor de judecată. (f.d.4-10) Prin hotărârea Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani din 29 octombrie 2020 s-a admis acțiunea înaintată de Valeriu Mereuța. (f.d.74, 77-88). La data de 31 octombrie 2020 Casa Națională de Asigurări Sociale a declarat apel nemotivat împotriva hotărârii instanței de fond, solicitând admiterea cererii de apel, casarea hotărârii instanței de fond, cu pronunțarea unei noi hotărâri prin care acțiunea să fie respinsă integral. (f.d.90) Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani la 05 noiembrie 2020 a expediat în adresa participanților la proces copia hotărârii motivate.

(f.d. 89) Potrivit avizului de recepție DS8000429265AS Casa Națională de Asigurări Sociale a recepționat hotărârea motivată la 23 noiembrie 2020. ( f.d. 94) 1 Casa Națională de Asigurări Sociale la 26 decembrie 2020 a expediat în adresa Curții de Apel Chișinău apelul motivat, care a fost recepționat de instanța de apel la 29 decembrie 2020. (f.d. 98-102) Curtea de Apel Chișinău prin încheierea din data de 09 februarie 2021 a declarat inadmisibil apelul depus de către Casa Națională de Asigurări Sociale împotriva hotărârii din 29 octombrie 2020 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani, din motiv că apelul motivat nu a fost depus în termenul prevăzut de lege. ( f.d.109-110) Împotriva încheierii instanței de apel a depus recurs Casa Națională de Asigurări Sociale, prin care a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii instanței de apel cu emiterea unei noi încheieri privind repunerea în termenul de declarare a apelului.

( f.d. 116-118, 122-124) În motivarea recursului Casa Națională de Asigurări Sociale a invocat dezacordul cu soluția instanței de apel, menționând că a fost în imposibilitate de a depune în termen apelul motivat, deoarece reprezentatul autorității apelante în perioada 02 decembrie 2020- 21 decembrie 2020 s-a aflat în concediu anual de odihnă, iar persoana căreia i-a revenit obligația de îndeplinire a atribuțiilor acesteia se afla în concediu medical. Examinând recursul depus de către Casa Națională de Asigurări Sociale, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că acesta este inadmisibil, din considerentele ce succed.

Conform art. 241, alin. (1) din Codul administrativ încheierile primei instanțe și ale instanței de apel pot fi contestate cu recurs, separat de hotărâre, în cazurile prevăzute de prezentul cod și de alte legi. Potrivit art. 243, alin. (1) lit. a) din Codul administrativ, examinând recursul împotriva încheierii judecătorești, instanța adoptă decizie prin care declară recursul inadmisibil. Articolul 242 din Codul administrativ stipulează că recursul împotriva încheierii judecătorești se depune motivat la instanța de judecată, care a emis încheierea contestată în termen de 15 zile de la notificarea încheierii judecătorești, dacă legea nu stabilește un termen mai mic. Instanța de judecată, care a emis încheierea contestată, transmite neîntârziat recursul împotriva încheierii judecătorești împreună cu dosarul judiciar instanței competente să soluționeze recursul.

Din materialele dosarului rezultă că Curtea de Apel Chișinău prin încheierea din data de 09 februarie 2021 a declarat inadmisibil apelul depus de către Casa Națională de Asigurări Sociale împotriva hotărârii din 29 octombrie 2020 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani, din motiv că apelul motivat nu a fost depus în termenul prevăzut de lege. (f.d. 109-110) Este cert și faptul că încheierea din 09 februarie 2021 a Curții de Apel Chișinău a fost expediată Casei Naționale de Asigurări Sociale, prin intermediul oficiului poștal. (f.d.111) Potrivit avizului de recepție autoritatea recurentă a recepționat copia încheierii contestate la data de 17 februarie 2021. (f.d. 112) Conform articolului 63 din Codul administrativ, (1) calcularea termenelor în procedura administrativă se efectuează în conformitate cu prevederile art. 259-266 din Codul civil.

(2) Dacă o autoritate publică trebuie să efectueze prestații doar pentru o anumită perioadă de timp, atunci această perioadă expiră în ultima zi a ei, chiar și atunci când aceasta este o zi de sâmbătă, duminică sau o zi liberă stabilită prin lege. La rândul său, articolul 385 alin. (1) din Codul civil indică dacă începutul curgerii termenului este determinat de un eveniment sau moment în timp care va surveni pe 2 parcursul zilei, atunci ziua survenirii evenimentului sau momentului nu se ia în considerare la calcularea termenului.

Coroborând normele legale precitate, Colegiul a conchis că, în condițiile speței, termenul de procedură de 15 zile instituit de legiuitor pentru valorificarea dreptului de a ataca în ordine de recurs încheierea din 09 februarie 2021 a Curții de Apel Chișinău a început să curgă din ziua imediat următoare datei notificării actului judecătoresc de dispoziție – 18 februarie 2021, iar data limită de depunere a recursului fiind ziua de 04 martie 2021, ora 24.00. Însă, ignorând prevederile legale ce guvernează procedura de exercitare a căii de atac în ordine de recurs în secțiunea I, Casa Națională de Asigurări Sociale a expediat recursul motivat, prin intermediul poștei electronice a Curții de Apel Chișinău la 05 martie 2021, ora 15:47.

(f.d. 115). Studiind cererea de recurs, Colegiul constată că Casa Națională de Asigurări Sociale nu a invocat niciun motiv plauzibil, care ar justifica imposibilitatea sa de a face uz în interiorul termenului legal de dreptul procedural de a contesta actul judecătoresc de dispoziție emis de Curtea de Apel Chișinău la 09 februarie 2021. Respectiv, depunând recursul la 05 martie 2021, Casa Națională de Asigurări Sociale a omis termenul legal de declarare a recursului, deși trebuia să dea dovadă de diligență și un rol activ față de cauza de contencios administrativ în care este implicat.

La caz, este notabil că certitudinea legală impusă regulilor procedurii de contencios administrativ, în calitate de condiție sine qua non a unui proces echitabil, vizează atât drepturile recurentului, cât și ale intimatului, astfel încât instanța de contencios administrativ, nefiind în drept de a substitui voința legislatorului materializată în conținutul normelor de procedură, în vederea exonerării recurentului de sancțiunile procedurale din motivul înțelegerii greșite de către acesta a efectelor legale. Imperioasă speței este și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia reglementarea referitoare la formalitățile și termenele ce trebuie respectate pentru exercitarea unei căi de atac urmărește să asigure o bună administrare a justiției și, în particular, să respecte principiul securității raporturilor juridice și că cei interesați trebuie să aibă posibilitatea de a se aștepta ca aceste reguli să fie aplicate.

Aceste termene urmăresc mai multe scopuri importante, și anume, să garanteze securitatea juridică, fixând un termen pentru acțiuni, să pună pe eventualii pârâți la adăpost de plângeri introduse foarte târziu, care ar fi, probabil, mai dificil de combătut, și să împiedice nedreptățile ce s-ar putea produce dacă tribunalele ar fi chemate să se pronunțe în legătură cu evenimente consumate cu mult timp în urmă, plecând de la elemente de probă cărora nu li s-ar mai putea acorda credit și care ar fi incomplete din cauza timpului scurs (cauza Brumărescu c. României, cauza Marckx c. Belgiei).

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în cauza Ponomaryov c. Ucrainei că, deși, în speță nu este vorba despre desființarea unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile în urma admiterii unei căi extraordinare de atac în lumina unor circumstanțe nou descoperite, ci de redeschiderea unui proces după un interval considerabil de timp prin repunerea în termenul de introducere a unei căi ordinare de atac, totuși reînnoirea acestui termen după o perioadă îndelungată și pentru motive neconvingătoare, reprezintă o decizie care ar putea înfrânge principiul securității raporturilor juridice într-un mod similar cu o cale extraordinară de atac.

În această ordine de idei, corelând circumstanțele faptice constatate și expuse supra cu normele legale precitate, instanța de recurs trage concluzia că, la depunerea 3 recursului împotriva încheierii din 09 februarie 2021 a Curții de Apel Chișinău, Casa Națională de Asigurări Sociale nu a respectat prevederile articolului 242 din Codul administrativ. Din considerentele menționate și având în vedere că Casa Națională de Asigurări Sociale nu a respectat prevederile articolului 242 din Codul administrativ, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a declara inadmisibil recursul depus de către Casa Națională de Asigurări Sociale împotriva încheierii din 09 februarie 2021 a Curții de Apel Chișinău.

Conform articolelor 195, 230 și 243 alin. (1), lit. a) din Codul administrativ, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție decide: Se declară inadmisibil recursul depus de către Casa Națională de Asigurări Sociale împotriva încheierii din 09 februarie 2021 a Curții de Apel Chișinău, adoptată în cauza de contencios administrativ intentată la acțiunea depusă către Valeriu Mereuța împotriva Casei Naționale de Asigurări Sociale cu privire la anularea actelor administrative, obligarea emiterii actului administrativ individual cu privire la reexaminarea dreptului la pensie în temeiul vechimii în muncă cu avantaje, recalcularea și achitarea diferenței de pensie și încasarea cheltuielilor de judecată.

Decizia este irevocabilă. Președintele ședinței, judecătorul Maria Ghervas judecătorii Nina Vascan Victor Burduh 4

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2021-05-26
0,97
3r-182/21 — constatarea incorectitudinii stabilirii pensiei, obligarea recalcularii pensiei
Dosarul nr. 3r-182/2021 Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani (V. Sîrbu) Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (A. Bostan, I. Muruianu, Gr. Dașchevici) D E C I Z I E 26 mai 2021 mun. Chişinău Colegiul Civil, Comercial și
CSJ 2021-10-06
0,97
3ra-807/21 — contestarea actului administrativ individual defavorabil, obligarea emiterii actului administrativ individual favorabil
Dosarul nr.3ra-807/2021 Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani (M. Gandrabur) Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (A. Bostan, V. Negru, Gr.Dașchevici) Î N C H E I E R E 06 octombrie 2021 mun. Chișinău Colegiul Civil, Com
CSJ 2021-05-19
0,97
3r-179/21 — anularea actelor administrative individuale defavorabile,obligarea stabilirii pensiei, incasarea cheltuielilor de judecata
Dosarul nr. 3r-179/2021 Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani (V. Ciumac) Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (A. Bostan, I. Muruianu, G. Dașchevici) D E C I Z I E 19 mai 2021 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial și
CSJ 2021-06-16
0,97
3r-215/21 — contestarea actului administrativ, obligarea recalcularii si achitarii pensiei pentru vechime in munca
Dosar nr. 3r-215/21 Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Râșcani (jud: V. Ciumac) Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud: A. Bostan, V. Negru, Gr. Dașchevici) D E C I Z I E 16 iunie 2021 mun. Chişinău Colegiul civil, comerci
CSJ 2021-06-09
0,97
3ra-648/21 — cu privire la contestarea actelor administrative, obligarea emiterii actului administrativ, recalcularea pensiei
Dosarul nr. 3ra-648/21 Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani – A. Paniș Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău – A. Bostan, I. Muruianu, G. Dașchevici ÎNCHEIERE 09 iunie 2021 mun. Chișinău Colegiul civil, comercial și de c
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă