NSZZ SOLIDARNOŚĆ REGION GDAŃSKI ET KUZIMSKI c. POLOGNE

Publicat pe 25 iulie 2022 Prima secțiune Cerere nr. 54192/15 NSZZ SOLIDARNO Reclamanții sunt antena locală a sindicatului angajaților și, respectiv, a sindicatului sindicalist, membru al organelor acestuia din urmă. Ambele părți interesate au fost sancționate civil din cauza declarației făcute de cel de-al doilea reclamant față de un responsabil de o fabrică în cursul unei întâlniri cu angajații fabricii respective, care a fost în urma plângerilor din partea acestora din urmă care au demascat condițiile lor de muncă.

Cel de-al doilea reclamant a făcut apoi următoarele declarații: (...) pentru ca ceilalți angajatori să nu ia exemplu de la acest om, pentru că, în acel moment, în Polonia vor fi numai lagăre de muncă, nu fabrici sau întreprinderi (...) Tribunalul de Primă Instanță a stat în favoarea reclamantului și le-a alăturat reclamanților să nu mai disece cuvintele în cauză, să publice scuzele în presa locală și să ramburseze reclamantului cheltuielile procedurale de 300 PLN [1] fiecare. Instanța care a luat în considerare elementele de probă în posesia sa a menționat afirmațiile în litigiu pentru nefondate. El a reținut că, chiar dacă controlul efectuat de către inspecția muncii în fabrica în cauză a încheiat cu disfuncțiile, acestea nu au fost de natură să justifice afirmațiile celui de-al doilea reclamant.

Tribunalul a considerat în special, pe de o parte, că condițiile de muncă din fabrica în cauză au fost în conformitate cu standardele de protecție a vieții și sănătății salariaților și, pe de altă parte, că majoritatea deficiențelor constatate fuseseră eliminate și, prin urmare, a considerat că limitele libertății de exprimare fuseseră depășite. În recursul împotriva hotărârii din primă instanță, reclamanții au susținut că Tribunalul de Primă Instanță a considerat în mod eronat că chiar și reputația reclamantului a fost afectată. Ei au susținut că instanța implicată nu a ținut seama suficient de contextul subiacent al cauzei. Ei au indicat că vorbele sunt în limitele criticii admisibile față de angajator din partea asociației de apărare a salariatului.

Instanța de apel a respins acțiunea reclamanților, întrucât părțile interesate din acest caz fuseseră supuse nu considerentelor de apărare a salariatului, ci numai celor de îmbunătățire a percepției asociației reclamante de către angajații fabricii, în detrimentul persoanei responsabile de aceasta. La 22 aprilie 2015, Curtea Supremă a refuzat să ia în considerare recursul în casare din partea părților interesate. Invocând art. 10 din convenție, reclamanții denunță o încălcare a libertății lor de exprimare. A se vedea, mutatis mutandis, în speță, încălcarea libertății de exprimare a reclamanților, în sensul articolului 10 din convenție (a se vedea, mutatis mutandis, Palomo Sanchez și alții ca Spania [GC], n 28955/06 și următoarele: 12 septembrie 2011) [1] Aproximativ 75 Eur

Publié le 25 juillet 2022

PREMIÈRE SECTION

Requête n o 54192/15 NSZZ SOLIDARNOŚĆ REGION GDAŃSKI et Roman KUZIMSKI contre la Pologne introduite le 22 octobre 2015 communiquée le 6 juillet 2022

OBJET DE L’AFFAIRE

La requête concerne le droit à la liberté d’expression d’association syndicale et le droit à la liberté d’expression de syndicaliste. Les requérants sont respectivement antenne locale du syndicat des salariés et syndicaliste, membre des instances de ce premier. Les intéressés fussent tous deux sanctionnés au civil en raison de propos tenus par le deuxième requérant envers un responsable d’une usine au cours d’une réunion avec les salariés de l’usine en question, laquelle faisait suite aux plaintes de la part de ces dernières dénonçant leurs conditions de travail. Le deuxième requérant avait fait alors les déclarations suivantes : « (...) pour que les autres employeurs ne prennent pas exemple sur cet homme, parce qu’on n’aura à ce moment-là en Pologne que des camps de travail et non les usines ou les entreprises (...) ». Le responsable de l’usine concernée engagea à l’encontre des requérants une action en protection de sa réputation.

Le tribunal de première instance statua en faveur du plaignant. Il adjoignit aux requérants de ne plus disséminer les propos litigieux, de publier les excuses dans la presse locale et de rembourser au plaignant les frais de procédure de 300 PLN [1] chacun. Le tribunal statuant en considération des éléments de preuve en sa possession tint les propos litigieux pour injustifiés. Il observa que, même si le contrôle réalisé par l’inspection du travail dans l’usine en question avait conclu aux dysfonctionnements, ceux-ci n’avaient pas été de nature à justifier les assertions du deuxième requérant. Le tribunal releva plus particulièrement, d’un coté, que les conditions de travail dans l’usine en cause avaient été respectueuses des normes en matière de protection de la vie et de la santé des salariés et, d’un autre côté, que la plupart des dysfonctionnements constatés avaient été supprimés.

Il jugea par conséquent que les limites de la liberté d’expression avaient été dépassés. Dans l’appel contre le jugement de première instance, les requérants soutinrent qu’à tort, le tribunal de première instance avait jugé qu’eux ‑ mêmes avaient nui à la réputation du plaignant. Ils alléguèrent que le tribunal impliqué avait insuffisamment pris en compte le contexte sous-jacent de l’affaire. Ils indiquèrent que les propos litigieux s’inscrivaient dans les limites de la critique recevable à l’égard de l’employeur de la part de l’association de défense du salariat. La cour d’appel rejeta le recours des requérants, considérant que les intéressés en l’espèce avaient été mus non pas par les considérations de défense du salariat mais par seuls ceux d’amélioration de la perception de l’association requérante par les salariés de l’usine, au détriment du responsable de celle-ci.

Le 22 avril 2015, la Cour suprême refusa d’examiner le pourvoi en cassation de la part des intéressés. Invoquant l’article 10 de la Convention, les requérants dénoncent une atteinte à leur liberté d’expression.

QUESTION AUX PARTIES

Y a-t-il eu en l’espèce violation de la liberté d’expression des requérants, au sens de l’article 10 de la Convention (voir, mutatis mutandis Palomo Sanchez et autres c. Espagne [GC], n os 28955/06 et suiv., 12 septembre 2011) ? [1] Environ 75 Eur