2r-57/21 — Constatarea faptului juridic
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- Constatarea faptului juridic
- Temei legal
- Forma si continutul cererii de recurs, cerere de recurs ne-dactilografiată. Actele exceptate de recurs.
2r-57/21 — Constatarea faptului juridic (Curtea Supremă de Justiție, 2021)
Dosar nr. 2r-57/21 Prima instanță: Judecătoria Drochia, sediul Glodeni, Judecător – I. Cazacu Instanța de recurs: Curtea de Apel Bălți, judecători – I. Grosu, A. Garbuz, A. Ciobanu Î N C H E I E R E 31 martie 2021 mun.
Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, în componența: Președintele ședinței, Judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Galina Stratulat Dumitru Mardari examinând recursul declarat de Dogotar Mihail, în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Dogotar Mihail către Tcaciuc Valeria cu privire constatarea declaraților ca fiind false, interzicerea încălcării drepturilor constituționale și anularea mărturiilor, împotriva încheierii Curții de Apel Bălți din 08 decembrie 2020, prin care a fost restituit recursul declarat de Dogotar Mihail împotriva încheierii Judecătoriei Drochia, sediul Glodeni, din 06 noiembrie 2020, c o n s t a t ă : La 03 noiembrie 2020, Dogotar Mihail a depus cerere de chemare în judecată către Tcaciuc Valeria solicitând constatarea declarațiilor ca fiind false și discriminatorii, interzicerea încălcării drepturilor constituționale și anularea mărturiilor false din dosarul penal nr.1-3/2016.
Potrivit încheierii Judecătoriei Drochia, sediul Glodeni din 06 noiembrie 2020, s-a refuzat în primirea cererii de chemare în judecată a lui Dogotar Mihail. S-a remis lui Dogotar Mihail încheierea în cauză și cererea înaintată. Nefiind de acord cu soluția primei instanțe, la 11 noiembrie 2020, Dogotar Mihail a declarat recurs împotriva încheierii Judecătoriei Drochia, sediul Glodeni din 06 noiembrie 2020, solicitând casarea actului judecătoresc și emiterea unei hotărîri prin care acțiunea să fie admisă.
Prin încheierea Curții de Apel Bălți din 08 decembrie 2020, recursul declarat de Dogotar Mihail împotriva încheierii Judecătoriei Drochia, sediul Glodeni din 06 noiembrie 2020, în cauza civilă la cererea înaintată de Dogotar Mihail către Tcaciuc Valeria cu privire constatarea declaraților ca fiind false, interzicerea 1 încălcării drepturilor constituționale și anularea mărturiilor, a fost restituit în temeiul prevederilor art. 4261 lit.b1) din Codul de procedură civilă. La 17 decembrie 2020, Dogotar Mihail a contestat încheierea Curții de Apel Bălți din 08 decembrie 2020, solicitînd casarea acesteia și restituirea cauzei în prima instanță pentru examinare în fond.
În motivarea recursului a indicat că, Colegiul civil al Curții de Apel Bălți a examinat legalitatea încheierii Judecătoriei Drochia, sediul Glodeni din 06 noiembrie 2020, cu aplicarea eronată a normelor procedurale, iar în final, instanța de apel fără temei legal a considerat că cererea de recurs nu corespunde exigențelor Codului de procedură civilă. Examinând materialele dosarului, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul urmează a fi restituit din următoarele considerente. În conformitate cu prevederile art. 4261 lit. b1) și lit. e) din Codul de procedură civilă, instanța de recurs este în drept să restituie recursul împotriva încheierii dacă cererea de recurs nu corespunde prevederilor art.437 alin.(1) și, respectiv, dacă încheierea nu poate fi atacată cu recurs, potrivit legii.
Materialele cauzei denotă că, prin încheierea Judecătoriei Drochia, sediul Glodeni din 06 noiembrie 2020, s-a refuzat în primirea cererii de chemare în judecată depusă de Dogotar Mihail către Tcaciuc Valeria cu privire la constatarea declarațiilor ca fiind false și discriminatorii, interzicerea încălcării drepturilor constituționale, și anularea mărturiilor false din dosarul penal nr.1-3/2016. Prin încheierea Curții de Apel Bălți din 08 decembrie 2020, recursul declarat de Dogotar Mihail împotriva încheierii Judecătoriei Drochia, sediul Glodeni din 06 noiembrie 2020, a fost restituit în temeiul prevederilor art. 4261 lit.b1) din Codul de procedură civilă.
În drept, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, menționează că, potrivit art.437 alin.(1) din Codul de procedură civilă, cererea de recurs trebuie să fie dactilografiată și trebuie să cuprindă: a) denumirea instanței la care se depune recursul; b) numele, denumirea, calitatea procesuală a recurentului sau a persoanei ale cărei interese le reprezintă, adresa lor; c) numele sau denumirea, adresa intimatului; e) denumirea instanței care a emis decizia în apel, data pronunțării și dispozitivul deciziei, argumentele admiterii sau respingerii apelului; f) esența și temeiurile recursului, argumentul ilegalității deciziei atacate, solicitările recurentului, propunerile respective; g) data declarării recursului și semnătura recurentului.
Astfel, ținând cont de prevederile art.4261 alin.(1) lit.b1) și lit.e) din Codul de procedură civilă, dat fiind faptul că încheierea Curții de Apel Bălți din 08 decembrie 2020, a fost emisă în conformitate cu prevederile art.4261 din Codul de procedură civilă și în coroborare cu art.437 din același Cod, Colegiul civil constată că Dogotar Mihail a declarat recurs împotriva unui act de dispoziție a instanței de 2 recurs care conform prevederilor legislației în vigoare, nu se supune niciunei căi de atac. Mai mult ca atât, instanța de recurs remarcă că cererea de recurs nu este dactilografiată.
Drept urmare, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, prin prisma prevederilor art. 4261 lit.b1) și lit.e) din Codul de procedură civilă, ajunge la concluzia de a restitui recursul declarat de Dogotar Mihail împotriva încheierii Curții de Apel Bălți din 08 decembrie 2020. În conformitate cu art. art. 269-270, 4261 lit.b1) și lit. e) din Codul de procedură civilă, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție d i s p u n e : Se restituie recursul declarat de Dogotar Mihail, împotriva încheierii Curții de Apel Bălți din 08 decembrie 2020, în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Dogotar Mihail către Tcaciuc Valeria cu privire constatarea declaraților ca fiind false, interzicerea încălcării drepturilor constituționale și anularea mărturiilor.
Încheierea nu se supune niciunei căi de atac. Președintele ședinței, Judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Galina Stratulat Dumitru Mardari 3
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.