Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 31.03.2021
inadmisibil

3ra-444/21 — cu privire la contestarea actului administrativ

HOTĂRÂRE
31.03.2021
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
cu privire la contestarea actului administrativ
Temei legal
Temeiurile inadmisibilităţii recursului
Citează această cauză
3ra-444/21 — cu privire la contestarea actului administrativ (Curtea Supremă de Justiție, 2021)

Dosarul nr.3ra-444/21 Instanța de fond: Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani – V. Dodon Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău – I. Muruianu, Palanciuc A. Minciuna, ÎNCHEIERE 31 martie 2021 mun.

Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, în componența: Președintele completului, judecătorul Maria Ghervas judecătorii Nina Vascan Victor Burduh examinând admisibilitatea recursului declarat de către Casa Națională de Asigurări Sociale, în cauza de contencios administrativ intentată la acțiunea depusă de către Andrei Bolocan împotriva Casei Naționale de Asigurări Sociale cu privire la contestarea actului administrativ și obligarea recalculării pensiei, împotriva deciziei din data de 27 ianuarie 2021 a Curții de Apel Chișinău, prin care s-a respins apelul declarat de către Casa Națională de Asigurări Sociale, s-a menținut hotărârea din data de 12 octombrie 2020 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani, constată: La 03 februarie 2020 Andrei Bolocan a depus acțiune în contencios administrativ împotriva Casei Naționale de Asigurări Sociale, prin care a solicitat declararea ilegalității răspunsului Casei Naționale de Asigurări Sociale nr. B-10/20 din 23 ianuarie 2020 privind refuzul de recalculare a pensiei, declararea ilegalității deciziei Casei teritoriale de Asigurări Sociale Buiucani nr. 93/2019/42491 din 12 decembrie 2020 și obligarea Casei Naționale de Asigurări Sociale să–i recalculeze cuantumul de 75 % din solda lunară,

luându-se în considerare certificatul eliberat de către Direcția de Poliție a municipiului Chișinău cu nr. 34/20-5685-595 din 05 decembrie 2019 cu calcularea majorărilor și indexărilor ce au avut loc. În motivarea acțiunii Andrei Bolocan a indicat că a activat în organele afacerilor interne până la 19 iunie 2006, obținând calitatea de pensionar al Ministerului Afacerilor Interne cu calculul vechimii în muncă de 20 ani, cuantumul pensiei constituind 50 % din soldă. În temeiul ordinului Ministerului Afacerilor Interne nr. 96 din 20 martie 2018 s-au efectuat recalculări în vechimea de muncă, introducându-se avantajele pentru perioada activității în Batalionul serviciului escortă și pază deținuți, deci, vechimea în muncă fiindu-i stabilită la momentul atingerii plafonului de pensionare de 32 ani.

În opinia reclamantului, după recalcularea vechimii în muncă, urmează a-i fi recalculat și cuantumul pensiei de 75 % din soldă. Astfel, s-a adresat la Casa teritorială de Asigurări Sociale Buiucani în vederea recalculării pensiei, iar la 12 decembrie 2019 prin decizia 93/2019/42491 i s-a refuzat în recalcularea pensiei. 1 Nefiind de acord cu decizia Casei teritoriale de Asigurări Sociale Buiucani, la 13 ianuarie 2020 s-a adresat cu cerere prealabilă în adresa Casei Naționale de Asigurări Sociale, de la care a primit refuzul nr. B-10/20 cu privire la recalcularea cuantumului pensiei. Prin hotărârea din 12 octombrie 2020 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani s-a admis acțiunea înaintată de Andrei Bolocan.

S-a anulat decizia Casei teritoriale de Asigurări Sociale Buiucani nr. 93/2019/42491 din 12 decembrie 2019 și răspunsul Casei Naționale de Asigurări Sociale nr. B-10/20 din 23 ianuarie 2020 privind refuzul recalculării pensiei reclamantului Andrei Bolocan. S-a obligat Casa Națională de Asigurări Sociale să emită actul administrativ individual favorabil în privința lui Andrei Bolocan despre recalcularea pensiei pentru vechime în muncă, cu achitarea diferenței pensiei neachitate, începând cu data stabilirii pensiei 19 iunie 2006, în mărime de 75% din solda lunară în baza certificatului eliberat de Direcția de Poliție a municipiului Chișinău nr. 34/20-5685-595 din 05 decembrie 2019, cu calcularea majorărilor și indexărilor.

Casa Națională de Asigurări Sociale, în termen, a depus apel împotriva hotărârii instanței de fond, solicitând admiterea apelului declarat, casarea hotărârii instanței de fond și pronunțarea unei noi hotărâri prin care cerințele reclamantului să fie respinse. Curtea de Apel Chișinău prin decizia din data de 27 ianuarie 2021 a respins apelul declarat de către Casa Națională de Asigurări Sociale, a menținut hotărârea din data de 12 octombrie 2020 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani. Instanțele de judecată au constatat că perioada în care Andrei Bolocan a activat în Batalionul serviciului escortă și pază deținuți urmează să fie calculată cu avantaje de 2 luni vechime în muncă, pentru o lună de serviciu, ori această subdiviziune cade sub incidența reglementărilor pct. 8, lit. d) din Hotărârea Guvernului nr. 78 din 21 februarie 1994, deci Casa Națională de Asigurări Sociale neîntemeiat a respins cererea în vederea recalculării pensiei lui Andrei Bolocan.

Astfel, instanțele de judecată în temeiul Legii asigurării cu pensii a militarilor și a persoanelor din corpul de comandă și din trupele organelor afacerilor interne și din cadrul Inspectoratului General de Carabinieri nr. 1544-XII din 23 iunie 1993 și Hotărârii Guvernului nr. 78 din 21 februarie 1994 cu privire la modul de calculare a vechimii în muncă, stabilire și plată a indemnizațiilor militarilor, persoanelor din corpul de comandă și din trupele organelor afacerilor interne, colaboratorilor Centrului National Anticorupție și sistemului penitenciar, au concluzionat că acțiunea este întemeiată, iar organul de asigurări sociale urmează să-i recalculeze pensie în cuantum de 75 % din solda lunară.

Casa Națională de Asigurări Sociale a contestat cu recurs decizia instanței de apel, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei instanței de apel cu emiterea unei noi decizii, menționând că instanța de apel nu a elucidat pe deplin circumstanțele care au importanță pentru soluționarea cauzei, a aplicat eronat normele de drept material. Autoritatea recurentă a susținut că instanțele de judecată au interpretat eronat pct. 8, lit. d) din Hotărârea Guvernului nr. 78 din 21 februarie 1994, ori perioada de activitate a lui Andrei Bolocan în cadrul Izolatorului de detenție provizorie, Batalionul serviciului escortă și pază nicidecum nu poate fi atribuită sau recunoscută ca vechime în muncă cu înlesniri.

2 În legislația națională nu există un act normativ care să prevadă dreptul colaboratorilor care au activat sau activează în cadrul Izolatorului de detenție provizorie, Batalionul serviciului de escortă și pază la calcularea vechimii în muncă cu înlesniri. La 20 martie 2021 Andrei Bolocan, reprezentat de avocatul Vladimir Kovali, a depus referință la cererea de recurs înaintată de către Casa Națională de Asigurări Sociale, prin care a solicitat declararea recursului ca fiind inadmisibil. În conformitate cu art. 245 din Codul administrativ recursul se depune la instanța de apel în termen de 30 zile de la notificarea deciziei instanței de apel, dacă legea nu stabilește un termen mai mic. Instanța de apel transmite neîntârziat Curții Supreme de Justiție recursul împreună cu dosarul judiciar.

Motivarea recursului se prezintă Curții Supreme de Justiție în termen de 30 de zile de la notificarea deciziei instanței de apel. Dacă se depune împreună cu cererea de recurs, motivarea recursului se depune la instanța de apel. Decizia instanței de apel a fost pronunțată la 27 ianuarie 2021. Casa Națională de Asigurări Sociale, în termen, la 17 februarie 2021 a depus recurs motivat împotriva deciziei instanței de apel din data de 27 ianuarie 2021. Examinând temeiurile invocate în recurs în raport cu materialele cauzei, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție îl consideră drept inadmisibil, din următoarele motive.

Prin prisma art.246, alin. (l) din Codul administrativ, Curtea Supremă de Justiție examinează din oficiu admisibilitatea cererii de recurs. Dacă este inadmisibil, recursul se declară ca atare printr-o încheiere, în acord cu alin. (2) din art.246 Codul administrativ, recursul se declară inadmisibil în special în cazurile enumerate la literele a)-f).Din analiza acestor prevederi rezultă că admisibilitatea/inadmisibilitatea recursului, în special, nu se limitează doar la temeiurile menționate ci urmează să însușească în condițiile Codului administrativ exercitarea efectivă a unui control de legalitate, veritabil bazat pe temeiuri concludente și serioase.

Completul specializat în examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție reține cu valoare de principiu jurisprudențial, că sintagma „în special” denotă caracterul neexhaustiv al temeiurilor de inadmisibilitate și în același timp oferă un drept exclusiv al instanței de recurs de a filtra cererile de recurs care nu prezintă o motivare suficient de serioasă și care pe cale de consecință nu pot însuși un eventual succes rezultat din examinarea cererii în completul de 5 judecători.

În această ordine de idei, instanța de recurs reține că Codul administrativ dezvoltă nu doar caracterul nedevolutiv al recursului dar și cerința de seriozitate a cererii din perspectiva invocării unor veritabile și esențiale încălcări de drept procedural și material capabile să răstoarne deciziile instanței de apel contestate, într- o eventuală examinare în fond și invocare ex officio a erorilor de drept. Instanța de recurs menționează că pentru a trece testul de admisibilitate, cererea de recurs trebuie să conțină o motivare convingătoare și întemeiată în condițiile nominalizate mai sus. Acest argument rezultă și din particularitățile de formă ale reglementării recursului în Codul administrativ și anume din sintagma „motivarea recursului” de la art. 245, alin.(2) din Codul administrativ.

În consecutivitate, motivarea cererii de recurs în circumstanțele expuse se referă la formalitățile pe care 3 trebuie să le întrunească cererea în vederea rezistării testului și filtrului de admisibilitate. De asemenea, Completul specializat în examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție accentuează că admisibilitatea recursului trebuie privită și în contextul rolului și funcției legale a instanței judecătorești supreme care constă, în special în asigurarea și interpretarea uniformă a legilor la examinarea cauzelor de contencios administrativ. Astfel, motivarea oricărei cereri de recurs trebuie să țină cont pentru a trece filtrul de admisibilitate și a avea succes, de aceste însușiri de ordin legal fundamental.

În acest sens, CtEDO în jurisprudența sa constantă statuează că dreptul de acces la instanțe nu este absolut. Există limitări implicit admise [Golder împotriva Regatului Unit, pct. 38; Stanev împotriva Bulgariei (MC), pct. 230]. Acesta este în special cazul condițiilor de admisibilitate a unui recurs, întrucât prin însăși natura sa necesită o reglementare din partea statului, care se bucură în această privință de o anumită marjă de apreciere (Luordo împotriva Italiei, pct. 85). Condițiile de admisibilitate ale unui recurs pot fi mai stricte decât pentru un apel (Levages Prestations Services împotriva Franței, pct. 45). Curtea a mai reiterat că modul de aplicare a articolului 6 procedurilor în fața instanțelor ierarhic superioare depinde de caracteristicile speciale ale procedurilor respective; trebuie ținut cont de totalitatea procedurilor în sistemul de drept național și de rolul instanțelor ierarhic superioare în acest sistem.

(Botten v. Norway, hotărâre din 19 februarie 1996, Reports 1996-1, p. 141, § 39). La fel, conform jurisprudenței CtEDO, procedurile cu privire la admisibilitatea căii de atac și procedurile care implică doar chestiuni de drept, și nu chestiuni de fapt, pot fi conforme cu cerințele articolului 6 § 1 (a se vedea Helmers c. Suediei 9 octombrie 1991, § 31, Seria A, nr. 212-A). Completul specializat în examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție conchide că cererea de recurs depusă de către Casa Națională de Asigurări Sociale este inadmisibilă. Conform art. 230 și art. 246 din Codul administrativ, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție dispune: Recursul, înaintat de către Casa Națională de Asigurări Sociale se declară inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă. Președintele completului, judecătorul Maria Ghervas judecătorii Nina Vascan Victor Burduh 4

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2021-02-03
0,96
3ra-215/21 — cu privire la anularea actului administrativ
Dosarul nr. 3ra-215/21 Prima instanță: Judecătoria Chişinău, sediul Rîșcani – T. Avasiloaie Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău – G. Dașchevici, A. Bostan, M. Guzun ÎNCHEIERE 03 februarie 2021 mun. Chișinău Colegiul civil, comercial ş
CSJ 2020-05-20
0,96
3ra-461/20 — contestarea actului administrativ, obligarea recalcularii pensiei
Dosarul nr.3ra-461/2020 Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Râșcani (G. Cazacu) Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (V. Clima, E. Palanciuc, A. Malîi) Î N C H E I E R E 20 mai 2020 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi d
CSJ 2021-11-24
0,96
3ra-982/21 — contestarea actelor administrative
Dosarul nr.3ra-982/2021 Prima instanţă: Judecătoria Chişinău, sediul Râşcani (V. Ciumac) Instanţa de apel: Curtea de Apel Chişinău (A. Minciuna, I. Muruianu, E. Palanciuc) Î N C H E I E R E 24 noiembrie 2021 mun. Chişinău Colegiul Civil, Co
CSJ 2021-11-24
0,96
3ra-1106/21 — cu privire la anulare actului administrativ, obligarea emiterii actului administrativ
Dosarul nr. 3ra-1106/21 Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani – I. Barbacaru Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău – A. Bostan, G. Dașchevici, V. Negru Î N C H E I E R E 24 noiembrie 2021 mun. Chișinău Colegiul civil, com
CSJ 2022-05-25
0,96
3ra-359/22 — cu privire la contestarea actului administrativ și obligarea emiterii actului administrativ
Dosarul nr. 3ra-359/22 2-20123684-01-3ra-09042022 Prima instanţă: Judecătoria Chişinău sediul Rîşcani (jud. L. Holeviţcaia) Instanţa de apel: Curtea de Apel Chişinău (jud. A. Bostan, V. Negru, G. Daşchevici) ÎNCHEIERE 25 mai 2022 mun. Chişi
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă