2ra-186/21 — cu privire la constatarea raportului de munca si incasarea platilor salariale

Dosarul nr. 2ra-186/21

Prima instanță: Judecătoria Chișinău sediul Centru (jud. A. Brăgaru)

Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. I. Secrieru, V. Mihaila, I. Cotruță)

ÎNCHEIERE

10 februarie 2021 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componența:

Președintele completului, judecătorul Ala Cobăneanu

Judecătorii Galina Stratulat

Iurie Bejenaru

examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de Igor

Blanari

în cauza civilă la cererea de chemare în judecată a lui Igor Blanari împotriva

Societății cu Răspundere Limitată „Muzcafe Plus” cu privire la constatarea

raportului de muncă, încasarea plăților salariale și a prejudiciilor cauzate, precum și

obligarea de a face însemnările în carnetul de muncă

împotriva deciziei din 20 octombrie 2020 a Curții de Apel Chișinău, prin care

a fost respins apelul declarat de Igor Blanari și menținută hotărârea din 9 iunie 2020

a Judecătoriei Chișinău sediul Centru, prin care acțiunea a fost respinsă

constată:

La 8 august 2018, Igor Blanari a depus cerere de chemare în judecată

împotriva SRL „Muzcafe Plus” cu privire la constatarea raportului de muncă,

încasarea plăților salariale și a prejudiciilor cauzate, precum și obligarea de a face

însemnările în carnetul de muncă.

În motivarea acțiunii a invocat că la 20 februarie 2017, prin ordinul nr. 05/1-

C din 20 februarie 2017, a fost angajat la SRL „Muzcafe Plus” în funcție de jurist.

A comunicat că, deoarece nu a primit salariul, a fost dat afară fără motivare,

dar și fără achitarea salariului, urmare la aceste nereguli și ilegalități, dânsul a scris

mai multe plângeri la Inspecția Muncii.

Totodată, au fost înaintate și câteva plângeri la inspectorul fiscal teritorial, iar

prin scrisoarea nr. 26-10/1-06 din 31 iulie 2018, a fost informat că Serviciul Fiscal

de Stat, în limitele competenței va întreprinde toate măsurile prevăzute de legislație

față de contribuabilul menționat, în scopul preîntâmpinării posibilelor cazuri de

prejudiciere a bugetului de stat.

1

A precizat că perioada de neachitare a salariului constituie 17 luni, iar salariul

lunar constituie suma de 3 000 de lei, așadar, SRL „Muzcafe Plus” urmează să-i

achite suma de 51 000 de lei.

Și-a întemeiat pretențiile în baza dispozițiilor art. 43 din Constituția RM,

art. 5, 9, 90 Codul muncii, Hotărârii Plenului Curții Supreme de Justiție nr. 11 din

3 octombrie 2005.

A solicitat admiterea acțiunii, constatarea raporturilor de muncă dintre el și

SRL „Muzcafe Plus”, obligarea SRL „Muzcafe Plus” la achitarea salariului în

favoarea lui și a prejudiciilor cauzate, precum și de a face însemnările în carnetul de

muncă.

Prin hotărârea din 9 iunie 2020 a Judecătoriei Chișinău sediul Centru, a fost

respinsă acțiunea ca neîntemeiată.

Au fost încasate din contul lui Igor Blanari în beneficiul SRL „Muzcafe Plus”

cheltuielile de judecată formate din cheltuieli pentru asistență juridică în mărime de

3 000 de lei.

Prin decizia din 20 octombrie 2020 a Curții de Apel Chișinău, a fost respins

apelul declarat de Igor Blanari și menținută hotărârea primei instanțe.

Întru consolidarea soluției adoptate, instanțele de judecată ierarhic inferioare

au reținut că înscrisurile prezentate de reclamant - contractul individual de muncă

nr. 05 din 20 februarie 2017, contractul de răspundere materială integrală nr. 05 din

20 februarie 2017, procura eliberată de directorul SRL „Muzcafe Plus” din

20 decembrie 2017, precum și ordinul nr. 05/1-C din 20 februarie 2017 nu

demonstrează existența raporturilor de muncă între Igor Blanari și SRL „Muzcafe

Plus”.

Prima instanță și instanța de apel au stabilit că, contrar prevederilor art. 118

CPC, Igor Blanari nu a prezentat probe precum că în temeiul actelor nominalizate,

acesta a prestat careva servicii, or după cum urmează din materialele dosarului, nu

au fost administrate alte probe, relaționarea cărora ar determina concluzia existenței

raporturilor de muncă dintre Igor Blanari și SRL „Muzcafe Plus”.

Cu referire la pretențiile din acțiune privind încasarea salariului și a

prejudiciilor cauzate, instanțele de judecată ierarhic inferioare au conchis că

respectivele pretenții comportă un caracter subsecvent pretenției privind constatarea

raporturilor de muncă și în rezultat urmează soarta acesteia, urmând a fi respinse.

La 9 decembrie 2020, prin intermediul oficiului poștal, Igor Blanari a declarat

recurs împotriva deciziei din 20 octombrie 2020 a Curții de Apel Chișinău, solicitând

admiterea acestuia, modificarea deciziei instanței de apel și/sau a hotărârii primei

instanțe, soluționând prin decizie problema în fond.

În motivarea recursului a invocat dezacordul cu actele judecătorești recurate,

deoarece au fost încălcate sau aplicate greșit normele de drept material sau normele

de drept procedural, nu a fost aplicată legea care trebuia să fie aplicată, fiind

interpretată eronat și subiectiv legea.

Cu referire la prevederile art. 355 Codul muncii, a remarcat că litigiile de

muncă se examinează în maxim 30 de zile, în speță, cererea de chemare în judecată

a fost depusă la 8 august 2018, termen exagerat de examinare, ca într-un final nici

să fie examinată.

2

A subliniat recurentul că au fost aduse mai multe plângeri, toate anexate la

materialele dosarului, prin care a demonstrat că a reprezentat SRL „Muzcafe Plus”

în procese de judecată, a solicitat apărarea drepturilor personale prin Agenția

protecției datelor cu caracter personal, a solicitat verificarea și opinia SFS și a

Inspecției Muncii, care au menționat că urmează să se expună instanța.

La 23 decembrie 2020, în adresa SRL „Muzcafe Plus” a fost expediată copia

cererii de recurs depusă de Igor Blanari, cu înștiințarea despre necesitatea depunerii

referinței, fapt ce se confirmă prin scrisoarea de însoțire anexată la materialele

dosarului (f. d. 147), însă corespondența menționată a fost returnată de către oficiul

poștal cu mențiunea „nereclamat” (f. d. 148-149).

Până la data stabilită pentru examinarea chestiunii privind admisibilitatea

recursului, în adresa Curții Supreme de Justiție nu a parvenit referința prin care

SRL „Muzcafe Plus” să-și expună poziția față de temeiurile recursului.

În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de

2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale, dacă legea nu prevede

altfel.

Astfel, se constată că recurentul s-a conformat prevederilor legale și a declarat

recursul la 9 decembrie 2020 împotriva deciziei din 20 octombrie 2020 a Curții de

Apel Chișinău în termenul legal.

Examinând temeiurile recursului declarat de Igor Blanari, completul

Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de

Justiție consideră recursul drept inadmisibil din următoarele considerente.

În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părțile și alți participanți la proces

sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau

aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Alineatele (2) și (3) ale aceluiași articol prevăd exhaustiv cazurile în care se

consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau

aplicate eronat, iar alin. (4) stabilește că săvârșirea altor încălcări decât cele indicate

la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în

care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a cauzei sau în cazul

în care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța

judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea

drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră

inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la

art. 432 alin. (2), (3) și (4) CPC.

Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de Igor Blanari, nu se încadrează

în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) CPC.

Astfel, argumentele invocate în recursul declarat se referă la dezacordul

recurentului cu soluția pronunțată de către instanța de apel, însă nu relevă încălcarea

esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material, respectiv nu constituie

temei de casare a deciziei contestate.

Totodată, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție reține că recursul exercitat conform secțiunii a II-a are

3

caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material și procedural,

verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia ei în fapt.

În acest context, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție reiterează și faptul că procedura

admisibilității constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se

încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2), (3) și (4) CPC.

Distinct de aceste constatări, completul Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție precizează că, în contextul

normelor procedurale din Secțiunea a II-a, Capitolul XXXVIII CPC, instanța de

recurs nu verifică modul de apreciere a probelor de către instanțele de fond și de

apel. Forța atribuită unei probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficiența

probelor și concluziile făcute în urma probațiunii sunt în afara controlului instanței

de recurs.

Prin prisma art. 432 alin. (4) CPC, instanța de recurs poate interveni în materia

probațiunii doar sub aspect procedural și anume dacă se invocă că instanța de apel a

apreciat în mod arbitrar probele, încălcând în mod flagrant regulile de apreciere a

probelor stabilite în art. 130 CPC, însă, din recursul declarat nu rezultă argumentul

privind încălcarea flagrantă a regulilor de apreciere a probelor.

În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a relevat în

jurisprudența sa constantă, rezultând din prevederile art. 6 § 1 din Convenția

Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, că

nu se impune motivarea în detaliu a unei decizii prin care o instanță de recurs,

întemeindu-se pe dispoziții legale specifice, respinge recursul declarat împotriva

sentinței pronunțate de o instanță inferioară, ca fiind lipsit de șanse de succes (cauza

Rebai și alții contra Franței, Comisia Europeană a Drepturilor Omului, 25 februarie

1995, nr. 26561/1995).

În circumstanțele menționate, completul Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție conchide că recursul declarat

de Igor Blanari urmează a fi considerat ca inadmisibil.

În conformitate cu art. 433 lit. a), 440 alin. (1) CPC, completul Colegiului

civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție

dispune:

Se consideră inadmisibil recursul declarat de Igor Blanari.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

judecătorul Ala Cobăneanu

Judecătorii Galina Stratulat

Iurie Bejenaru

4