3ra-154/21 — contestarea actului administrativ

3ra-154/21 — contestarea actului administrativ (Curtea Supremă de Justiție, 2021)

Dosarul nr. 3ra-154/21

Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani – O. Țurcan

Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău – A. Minciuna, V. Negru, E. Palanciuc

ÎNCHEIERE

03 februarie 2021 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție,

în componența:

Președintele completului, judecătorul Tamara Chișca-Doneva

judecătorii Nina Vascan

Maria Ghervas

examinând admisibilitatea recursului depus de către Vasile Vanțevici,

în cauza de contencios administrativ intentată la cererea de chemare în

judecată depusă de către Vasile Vanțevici împotriva Casei Naționale de Asigurări

Sociale cu privire la contestarea actului administrativ, recalcularea și achitarea

pensiei pentru vechime în muncă,

împotriva deciziei din 28 octombrie 2020 a Curții de Apel Chișinău, prin

care s-a casat integral hotărârea din 14 august 2019 a Judecătoriei Chișinău,

sediul Rîșcani și s-a emis o hotărâre nouă, prin care s-a respins ca neîntemeiată

acțiunea depusă de către Vasile Vanțevici,

constată:

La 07 mai 2019, Vasile Vanțevici a depus cerere de chemare în judecată în

procedura contenciosului administrativ împotriva Casei Naționale de Asigurări

Sociale cu privire la contestarea actului administrativ, recalcularea și achitarea

pensiei pentru vechime în muncă.

În motivarea cererii de chemare în judecată a invocat că, la 26 august 1998,

a fost concediat la cererea personală din organele afacerilor interne și trecut în

rezerva Forțelor Armate, în legătură cu îndeplinirea condițiilor de vechime în

muncă, cu dreptul de a primi pensie pe linia Ministerului Afacerilor Interne,

vechimea totală cu înlesniri constituind 25 de ani.

Ulterior, la modificarea drepturilor bănești stabilite pentru categoria

respectivă a persoanelor din trupele organelor afacerilor interne, s-a efectuat

recalcularea pensiei, conform art. 61 alin. (2) din Legea nr. 1544 din 23 iunie

1993, care prevedea că pensiile stabilite militarilor care au satisfăcut sau satisfac

serviciu prin contract, persoanelor din corpul de comandă și din trupele organelor

afacerilor interne și familiilor acestora urmează a fi recalculate de la data de 01 a

lunii în care au fost modificate drepturile bănești stabilite categoriilor respective

de militari, persoanelor din corpul de comandă și din trupele organelor afacerilor

interne.

Reclamantul a menționat că, odată cu modificarea prevederilor art. 61

alin. (2) din Legea nr. 1544 din 23 iunie 1993, operate prin Legea nr. 439 din 28

decembrie 2006, începând cu 05 ianuarie 2007 față de pensia ce i-a fost calculată

1

s-a aplicat mecanismul general de indexare a pensiilor fără aplicarea în

continuare a principiului recalculării cuantumului pensiei la fiecare majorare a

salariului lunar al colaboratorului poliției respectiv aflat în funcție.

Astfel, la 02 aprilie 2019 s-a adresat Casei Naționale de Asigurări Sociale cu

cerere prealabilă, prin care a solicitat restabilirea dreptului încălcat, prin

recalcularea pensiei pentru perioada 2006-2019 potrivit normei art. 61 alin. (2)

din Legea nr. 1544 din 23 iunie 1993 în redacția în vigoare la data stabilirii

pensiei. Însă, prin răspunsul nr.V-897/19 din 26 aprilie 2019, recepționat la 03

mai 2019, cererea prealabilă a fost respinsă.

Reclamantul a considerat refuzul Casei Naționale de Asigurări Sociale de a-i

recalcula pensia ca fiind neîntemeiat și contrar prevederilor legale, deoarece

odată cu modificarea legislativă a art. 61 alin. (2) din Legea nr. 1544 din 23 iunie

1993, în baza Legii nr. 439 din 28 decembrie 2006, nu a fost decăzut din dreptul

de a-i fi recalculată pensia în raport cu modificarea drepturile bănești stabilite

persoanelor din corpul de comandă și din trupele organelor afacerilor interne.

În opinia reclamantului, noile reglementări ale art. 61 alin. (2) din Legea

nr. 1544 din 23 iunie 1993, operate prin Legea nr. 439 din 28 decembrie 2006 au

avut drept scop stabilirea unor noi reguli în privința colaboratorilor care au

activat în organele afacerilor interne și au obținut dreptul la pensie după intrarea

în vigoare a noilor reglementări, adică după 05 ianuarie 2007, dar nicidecum nu

schimbarea situației pensionarilor ce au dobândit dreptul la pensie până la

intrarea în vigoare a acestor reglementări, adică până la 05 ianuarie 2007.

Întru susținerea poziției sale reclamantul a invocat dezideratele Curții

Constituționale menținute în hotărârea nr. 10 din 02 iunie 2009, conform cărora

la determinarea temeiurilor juridice, a condițiilor de acordare a pensiilor

legiuitorul este obligat să țină cont de faptul că asigurările sociale anterioare nu

pot fi anulate fără a fi substituite prin măsuri echivalente. Diminuarea

cuantumului sau suspendarea plății pensiei sunt posibile numai în cazurile în care

la stabilirea ei au fost comise abuzuri sau alte încălcări ale legii.

De asemenea, într-o altă hotărâre din 2004, Curtea Constituțională a notat că

dreptul subiectiv constituit în baza unei legi anterioare nu poate fi atins de cel

născut sub imperiul unei legi posterioare. Respectiv, legea nouă nu este

susceptibilă aplicării unor fapte din trecut, adică legea nouă nu poate modifica

regimul juridic al dreptului anterior, îl poate suprima sau îl poate înlocui cu un alt

drept, însă legea nouă nu poate desființa modalitatea prin care legea anterioară a

instituit dreptul respectiv și efectele lui.

Totodată, în hotărârea nr. 9 din 30 martie 2004 Curtea Constituțională a

statuat că normele privind protecția de stat, asigurarea materială și socială,

inclusiv asigurarea cu pensie, consfințite în legile anterioare, nu pot fi anulate sau

modificate. Or, art. 54 alin. (1) din Constituție prevede că în Republica Moldova

nu pot fi adoptate legi, care ar suprima sau ar diminua drepturile, libertățile

fundamentale ale omului și cetățeanului.

În această consecvență reclamantul a considerat că refuzul Casei Naționale

de Asigurări Sociale de a-i recalcula pensia aduce atingere securității raporturilor

juridice, fapt prin care încalcă principiile constituționale despre echitate,

principiului neretroactivității legii și nu se subsumează hotărârilor Curții

Constituționale.

Reclamantul Vasile Vanțevici a solicitat prin cererea de chemare în judecată

recunoașterea ilegalității refuzului Casei Naționale de Asigurări Sociale nr. V-

2

897/19 din 26 aprilie 2019; obligarea recalculării și achitării pensiei pentru

vechime în muncă în raport cu modificările drepturilor bănești stabilite categoriei

respective a persoanelor din trupele organelor afacerilor interne, începând cu anul

2007, potrivit rigorilor art. 61 alin. (2) din Legea nr. 1544 din 23 iunie 1993 în

vigoare la data pensionării – 26 august 1998.

Prin hotărârea din 14 august 2019 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani,

corectată prin încheierea din 14 august 2019, s-a admis acțiunea depusă de către

Vasile Vanțevici.

S-a recunoscut ilegal refuzul Casei Naționale de Asigurări Sociale nr. V-

897/19 din 26 aprilie 2019.

S-a obligat Casa Națională de Asigurări Sociale să recalculeze și să achite

lui Vasile Vanțevici pensia pentru vechime în muncă în raport cu modificările

drepturilor bănești stabilite categoriei respective a persoanelor din trupele

organelor afacerilor interne, începând cu anul 2007, potrivit rigorilor art. 61

alin. (2), din Legea nr. 1544 din 23 iunie 1993 în vigoare la data pensionării – 26

august 1998 (f.d. 63, 66, 6-73).

Prin decizia din 28 octombrie 2020 a Curții de Apel Chișinău s-a casat

integral hotărârea din 14 august 2019 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani și

s-a emis o hotărâre nouă, prin care s-a respins ca neîntemeiată acțiunea depusă de

către Vasile Vanțevici (f.d. 129, 130-141).

În consolidarea soluției instanța de apel a reținut că prima instanță a

interpretat eronat normele de drept material și neîntemeiat a recunoscut ilegal

refuzul Casei Naționale de Asigurări Sociale de a recalcula pensia lui Vasile

Vanțevici conform prevederilor art. 61 alin. (2), din Legea nr. 1544 din 23 iunie

1993 în vigoare la data pensionării acestuia – 26 august 1998.

În acest sens Curtea de Apel Chișinău a notat că art. 61 alin. (2) din Legea

nr. 1544 din 23 iunie 1993, în redacția ce garanta că pensiile stabilite militarilor

care au satisfăcut sau satisfac serviciu prin contract, persoanelor din corpul de

comandă și din trupele organelor afacerilor interne și familiilor acestora urmează

a fi recalculate de la data de 01 a lunii în care au fost modificate drepturile

bănești stabilite categoriilor respective de militari, persoanelor din corpul de

comandă și din trupele organelor afacerilor interne, a fost abrogat prin Legea

nr. 439 din 28 decembrie 2006, în vigoare de la 05 ianuarie 2007.

Din acest motiv Casa Națională de Asigurări Sociale a încetat efectuarea

recalculării categoriilor respective de militari, persoanelor din corpul de comandă

și din trupele organelor afacerilor interne.

Astfel, instanța de apel a constatat că Vasile Vanțevici nu cade sub incidența

art. 61 din Legea nr. 1544 din 23 iunie 1993, întrucât la momentul adresării în

instanță beneficia de pensie pentru vechime în muncă stabilită potrivit Legii

nr. 1544 din 23 iunie 1993 și că temei de drept pentru recalcularea pensiei în

formula solicitată de Vasile Vanțevici nu există. Cu atât mai mult că, la 05

octombrie 2001, reclamantului i-a fost efectuată recalcularea vechimii în muncă

cu includerea avantajelor menționate.

În privința argumentului reclamantului, precum că la caz s-a admis

încălcarea unui dreptul subiectiv, constituit în baza unei legi anterioare, care nu

poate fi atins de cel născut sub imperiul unei legi posterioare, instanța de apel a

remarcat că prin excluderea recalculării și introducerea indexării pensiei anuale la

01 aprilie, nefiind stabilite mărimi concrete, nu se denotă micșorarea pensiei și

admiterea încălcării dreptului reclamantului la creșterea ordinară a cuantumului

3

pensiei. Acordarea recalculării a fost o opțiune a legiuitorului și depinde de

capacitatea financiară a statului. Întrucât nu se atinge pensia de bază, aceste

prevederi nu încalcă dispozițiile art. 47 din Constituție.

La 29 octombrie 2020, Vasile Vanțevici a depus la Curtea de Apel Chișinău,

prin intermediul oficiului poștal, recurs nemotivat împotriva deciziei din 28

octombrie 2020 a Curții de Apel Chișinău, solicitând admiterea recursului,

casarea deciziei recurate și menținerea hotărârii din 14 august 2019 a Judecătoriei

Chișinău, sediul Rîșcani (f.d. 143, 144).

La 16 decembrie 2020, Vasile Vanțevici a depus la Curtea Supremă de

Justiție motivarea recursului, care a fost completată prin cererea din 02 februarie

2021 (f.d. 148-155, 156).

Argumentele recursului în esență se rezumă la reiterarea temeiurilor faptice

ale speței și transpunerea unor motive similare celor invocate în cererea de

chemare în judecată.

Suplimentar, recurentul a indicat că instanța de apel a ignorat faptul că

dreptul său la pensie a fost dobândit la 26 august 1998 în temeiul Legii nr. 1544

din 23 iunie 1993, care în redacția la acel moment îi garanta și dreptul la

recalcularea pensiei, iar prin Legea nr. 439 din 28 decembrie 2006 dreptul la

recalcularea pensiei a fost înlocuit cu dreptul la indexarea pensiei.

Astfel, dreptul la recalcularea pensiei și indexarea acesteia constituie două

drepturi diferite, deoarece aplicarea mecanismului general de indexare a pensiilor

are ca scop protejarea de la inflație și se specifică prin caracterul său anual,

permanent și obligatoriu. Respectiv, dreptul la indexare nu înlocuiește dreptul

subiectiv la recalcularea pensiei.

Recurentul a opinat că instanța de apel nu a ținut cont de faptul că cuantumul

pensiei sale nu a fost stabilit o dată și pentru totdeauna, dar este stabilit la data de

01 a lunii în care au fost modificate drepturile bănești stabilite persoanelor din

trupele organelor afacerilor interne, iar indexarea pensiei reprezintă doar o

măsură, luată periodic, în vederea protejării cuantumului pensiei de inflație în

funcție de creșterea indicelui prețurilor de consum.

Prin urmare, Vasile Vanțevici a considerat că instanța de apel eronat a ajuns

la concluzia că odată cu abrogarea art. 61 alin. (2) din Legea nr. 1544 din 23 iunie

1993 a dispărut dreptul său subiectiv născut sub imperiul acestei norme și a fost

decăzut din dreptul de a-i fi recalculată pensia, pe motivul că Legea nr. 439 din

28 decembrie 2006 ar avea caracter retroactiv.

În acest context, instanța de apel a interpretat eronat sensul normei art. 61

alin. (1) din Legea nr. 1544 din 23 iunie 1993, prin care legiuitorul a dispus

aplicarea principiului recalculării pensiei asupra pensionarilor care au obținut

acest drept până la intrarea în vigoare a legii. Astfel, legiuitorul a modificat

regimul juridic al pensionarilor, care au obținut acest drept până la adoptarea legii

și nu regimul juridic al pensionarilor ce au obținut dreptul la pensie după data de

30 iulie 1993.

Recurentul Vasile Vanțevici a solicitat prin cererea de recurs admiterea

recursului, casarea deciziei din 28 octombrie 2020 a Curții de Apel Chișinău și

menținerea hotărârii din 14 august 2019 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani.

La 22 decembrie 2020, Curtea Supremă de Justiție a expediat intimatei Casa

Națională de Asigurări Sociale pentru notificare copia recursului motivat depus

de către Vasile Vanțevici, explicându-i dreptul de a depune referință asupra

criticilor formulate în recurs (f.d. 158). Deși, conform avizului de recepție a

4

corespondenței DS8000837969AS, intimata a recepționat copia recursului la 28

decembrie 2020, nu a făcut uz de dreptul său procedural și nu a depus referință

asupra recursului.

Conform articolul 245 alin. (1) și (2) din Codul administrativ, recursul se

depune la instanța de apel în termen de 30 de zile de la notificarea deciziei

instanței de apel, dacă legea nu stabilește un termen mai mic. Instanța de apel

transmite neîntârziat Curții Supreme de Justiție recursul împreună cu dosarul

judiciar. Motivarea recursului se prezintă Curții Supreme de Justiție în termen de

30 de zile de la notificarea deciziei instanței de apel. Dacă se depune împreună cu

cererea de recurs, motivarea recursului se depune la instanța de apel.

Decizia Curții de Apel Chișinău a fost adoptată la 28 octombrie 2020

(f.d. 129). La 29 octombrie 2020, Vasile Vanțevici a depus prin poștă recurs

nemotivat împotriva deciziei din 28 octombrie 2020 a Curții de Apel Chișinău

(f.d. 143, 144). Conform extrasului din poșta electronică, decizia motivată din 28

octombrie 2020 a Curții de Apel Chișinău a fost notificată recurentului la 14

decembrie 2020 (f.d. 147). La 14 decembrie 2020, Vasile Vanțevici a depus prin

poștă motivarea recursului (f.d. 148-155, 156).

În atare circumstanțe, completul ajunge la concluzia că recurentul s-a

conformat prevederilor legale stipulate la art. 245 din Codul administrativ privind

termenul de depunere a recursului.

Examinând temeiurile invocate în recurs în raport cu materialele cauzei,

completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al

Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de

Justiție îl consideră drept inadmisibil, din următoarele motive.

Prin prisma art.246, alin. (l) din Codul administrativ, Curtea Supremă de

Justiție examinează din oficiu admisibilitatea cererii de recurs. Dacă este

inadmisibil, recursul se declară ca atare printr-o încheiere, în acord cu alin. (2)

din art.246 Codul administrativ, recursul se declară inadmisibil în special în

cazurile enumerate la literele a)-f). Din analiza acestor prevederi, rezultă că

admisibilitatea/inadmisibilitatea recursului, în special, nu se limitează doar la

temeiurile menționate ci urmează să însușească în condițiile Codului

administrativ exercitarea efectivă a unui control de legalitate, veritabil bazat pe

temeiuri concludente și serioase.

Completul specializat în examinarea acțiunilor în contencios administrativ al

Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de

Justiție reține cu valoare de principiu jurisprudențial, că sintagma „în special”

denotă caracterul neexhaustiv al temeiurilor de inadmisibilitate și în același timp

oferă un drept exclusiv al instanței de recurs de a filtra cererile de recurs care nu

prezintă o motivare suficient de serioasă și care pe cale de consecință nu pot

însuși un eventual succes rezultat din examinarea cererii în completul de 5

judecători.

În această ordine de idei, instanța de recurs reține că Codul administrativ

dezvoltă nu doar caracterul nedevolutiv al recursului dar și cerința de seriozitate a

cererii din perspectiva invocării unor veritabile și esențiale încălcări de drept

procedural și material capabile să răstoarne deciziile instanței de apel contestate

sau, după caz, hotărârile Curții de Apel ca primă instanță într-o eventuală

examinare în fond și invocare ex officio a erorilor de drept.

Instanța de recurs notează că pentru a trece testul de admisibilitate, cererea

de recurs trebuie să conțină o motivare convingătoare și întemeiată în condițiile

5

nominalizate mai sus. Acest argument rezultă și din particularitățile de formă ale

reglementării recursului în Codul administrativ și anume din sintagma „motivarea

recursului” de la art. 245 alin.(2) din Codul administrativ. În consecutivitate,

motivarea cererii de recurs în circumstanțele expuse se referă la formalitățile pe

care trebuie să le întrunească cererea în vederea rezistării testului și filtrului de

admisibilitate.

De asemenea, completul specializat în examinarea acțiunilor în contencios

administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție accentuează că admisibilitatea recursului trebuie

privită și în contextul rolului și funcției legale a instanței judecătorești supreme

care constă, în special în asigurarea și interpretarea uniformă a legilor la

examinarea cauzelor de contencios administrativ. Astfel, motivarea oricărei cereri

de recurs trebuie să țină cont pentru a trece filtrul de admisibilitate și a avea

succes, de aceste însușiri de ordin legal fundamental.

În acest sens, CtEDO în jurisprudența sa constantă a statuat că dreptul de

acces la instanțe nu este absolut. Există limitări implicit admise [Golder

împotriva Regatului Unit, pct. 38; Stanev împotriva Bulgariei (MC), pct. 230].

Acesta este în special cazul condițiilor de admisibilitate a unui recurs, întrucât

prin însăși natura sa necesită o reglementare din partea statului, care se bucură în

această privință de o anumită marjă de apreciere (Luordo împotriva Italiei, pct.

85). Condițiile de admisibilitate ale unui recurs pot fi mai stricte decât pentru un

apel (Levages Prestations Services împotriva Franței, pct. 45). Curtea a mai

reiterat că modul de aplicare a articolului 6 procedurilor în fața instanțelor

ierarhic superioare depinde de caracteristicile speciale ale procedurilor

respective; trebuie ținut cont de totalitatea procedurilor în sistemul de drept

național și de rolul instanțelor ierarhic superioare în acest sistem. (Botten v.

Norway, hotărâre din 19 februarie 1996, Reports 1996-1, p. 141, § 39). La fel,

conform jurisprudenței CtEDO, procedurile cu privire la admisibilitatea căii de

atac și procedurile care implică doar chestiuni de drept, și nu chestiuni de fapt,

pot fi conforme cu cerințele articolului 6 § 1 (a se vedea Helmers c. Suediei 9

octombrie 1991, § 31, Seria A, nr. 212-A).

Completul specializat în examinarea acțiunilor în contencios administrativ al

Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de

Justiție conchide că cererea de recurs depusă de către recurent este inadmisibilă.

Conform art. 230 și art. 246 din Codul administrativ, completul specializat

pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil,

comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție

dispune:

Recursul depus de către Vasile Vanțevici se declară inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

judecătorul Tamara Chișca-Doneva

judecătorii Nina Vascan

Maria Ghervas

6