2ac-5/21 — incalcarea termenului rezonabil de examinare a cauzei
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- incalcarea termenului rezonabil de examinare a cauzei
- Temei legal
- stramutare
2ac-5/21 — incalcarea termenului rezonabil de examinare a cauzei (Curtea Supremă de Justiție, 2021)
Dosar nr. 2ac-169/20 2ac-5/21 Î N C H E I E R E 29 ianuarie 2021 mun.
Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: Președintele ședinței, judecătorul Tamara Chișca-Doneva Judecătorii Maria Ghervas Nicolae Craiu examinând soluționarea chestiunii privind strămutarea cauzei la o altă instanță egală în grad, în cauza civilă la cererea de chemare în judecată a lui Nedelcu Tatiana, Nedelcu Ilie și Mușat Mihail împotriva judecătorului Anatolie Pahopol și Ministerului Justiției cu privire la constatarea faptului încălcării dreptului la examinarea în termen rezonabil a cauzei, contribuirea la urgentarea tranșării litigiului și încasarea prejudiciului moral, c o n s t a t ă: La 29 iulie 2020, Nedelcu Tatiana, Nedelcu Ilie și Mușat Mihail au depus cerere de chemare în judecată împotriva judecătorului Anatolie Pahopol și Ministerul Justiției al Republicii Moldova cu privire la constatarea faptului încălcării dreptului la examinarea în termen rezonabil a cauzei, contribuirea la urgentarea tranșării litigiului și încasarea prejudiciului moral.
Prin încheierea Judecătoriei Chișinău, sediul Centru din 03 august 2020, cererii nu i s-a dat curs și s-a oferit reclamanților un termen rezonabil pentru înlăturarea neajunsurilor. Prin încheierea Judecătoriei Chișinău, sediul Centru din 11 august 2020, s-a restituit cererea de chemare în judecată depusă de Nedelcu Tatiana, Nedelcu Ilie și Mușat Mihail împotriva judecătorului Pahopol Anatolie și Ministerul Justiției cu privire la constatarea faptului încălcarii dreptului la examinarea în termen rezonabil a litigiului, contribuirea la urgentarea tranșării litigiului și încasarea prejudiciului moral. La 07 septembrie 2020, Nedelcu Tatiana și Nedelcu Ilie au declarat recurs împotriva încheierii Judecătoriei Chișinău, sediul Centru din 11 august 2020, prin care au solicitat admiterea acestuia, casarea încheierii primei instanțe, cu emiterea unei noi decizii de restituire a cauzei în instanța de fond la etapa primirii pe rol.
1 Prin încheierea din 07 decembrie 2020 a Curții de Apel Chișinău, în conformitate cu prevederile art. 43 alin. (2) lit. f) Cod de procedură civilă, a fost ridicată de la examinare în ordine de apel cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată depusă de Nedelcu Tatiana, Nedelcu Ilie și expediată la Curtea Supremă de Justiție pentru examinarea strămutării cauzei în altă instanță egală în grad. Drept temei de strămutare, Curtea de Apel Chișinău a invocat că parte în proces în calitate de pîrît figurează inclusiv Pahopol Anatolie, care activează în funcția de judecător al Curții de Apel Chișinău, iar Curtea de Apel Chișinău este instanța competentă în examinarea recursului declarat de Nedelcu Tatiana și Nedelcu Ilie, prin care cererea de chemare în judecată a fost restituită.
Examinând temeiurile invocate în demersul Curții de Apel Chișinău, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că acesta este neîntemeiat și urmează a fi respins, cu restituirea cauzei la Curtea de Apel Chișinău, pentru continuarea examinării recursului, din următoarele considerente. În conformitate cu art. 43 alin. (2) lit. f) Cod de procedură civilă, instanța strămută cauza la o altă instanță dacă există bănuieli că nepărtinirea judecătorilor ar putea fi știrbită de circumstanțele cauzei sau de calitatea participanților la proces. Iar conform alineatului (4) al aceluiași articol, strămutarea cauzei în cazurile prevăzute la alin. (2) lit. d), e), f) și g) se efectuează de către instanța ierarhic superioară, a cărei încheiere nu se supune niciunei căi de atac.
Cu referire la prevederile enunțate, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție constată că nu sunt temeiuri justificative de a admite cererea de strămutare. Or, motivele invocate în încheierea din 07 decembrie 2020 nu pot constitui temei de strămutare a cauzei date într-o altă instanță de judecată de același grad, deoarece suspiciunile de părtinire trebuie să fie concrete și justificate, să se refere la un membru al completului anume, la un judecător care urmează nemijlocit să examineze cauza, și nu pot să fie abstracte sau generalizate. De asemenea, Colegiul precizează că cererea de strămutare poate fi înaintată în temeiuri strict determinate de legislația procesual civilă și bazată pe probe doveditoare ce confirmă temeinicia cererii formulate, iar lipsa identificării vreunui temei care ar permite constatarea acestui fapt ar reprezenta un dezechilibru major în exercitarea drepturilor procesuale ale părților.
Deci, prin aspectele expuse în încheierea Curții de Apel Chișinău din 07 decembrie 2020 nu se pot observa anumite aspecte ce ar sta la baza aplicării art. 43 alin. (2) lit. f) din Codul de procedură civilă, ori motivele indicate în încheiere sînt pur declarative și constituie mai degrabă o măsură de precauție, nefiind probate în fapt sau în drept, și pot, mai degrabă, să producă o injustețe în exercitarea drepturilor procesuale ale părților. 2 În acest context, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a restitui cauza pentru continuarea examinării în ordine de apel la Curtea de Apel Chișinău.
În conformitate cu art. 43 alin. (2) lit. f) și alin. (4), art. 269-270 Cod de procedură civilă, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție d i s p u n e: Se respinge demersul înaintat de Curtea de Apel Chișinău cu privire la strămutarea cauzei civile la cererea de chemare în judecată depusă de către Nedelcu Tatiana, Nedelcu Ilie și Mușat Mihail împotriva judecătorului Anatolie Pahopol și Ministerului Justiției cu privire la constatarea faptului încălcării dreptului la examinarea în termen rezonabil a cauzei, contribuirea la urgentarea tranșării litigiului și încasarea prejudiciului moral, la o altă instanță de judecată egală în grad.
Se restituie cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de către Nedelcu Tatiana, Nedelcu Ilie și Mușat Mihail împotriva judecătorului Anatolie Pahopol și Ministerului Justiției cu privire la constatarea faptului încălcării dreptului la examinarea în termen rezonabil a cauzei, contribuirea la urgentarea tranșării litigiului și încasarea prejudiciului moral, la Curtea de Apel Chișinău pentru examinarea cauzei în ordine de recurs. Încheierea nu se supune niciunei căi de atac. Președintele completului, Judecătorul Tamara Chișca-Doneva Judecătorii Maria Ghervas Nicolae Craiu 3
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.