3ra-1055/20 — obligarea de a demola constructia
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- obligarea de a demola constructia
- Temei legal
- examinarea admisibilitatii cererii de recurs
3ra-1055/20 — obligarea de a demola constructia (Curtea Supremă de Justiție, 2020)
Dosarul nr. 3ra-1055/20
Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Râșcani (jud: V.Sîrbu)
Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud: M.Guzun, V.Clima, Gr.Dașchevici)
ÎNCHEIERE
23 decembrie 2020 mun. Chișinău
Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ
al Curții Supreme de Justiție
în componența:
Președintele completului, judecătorul Maria Ghervas
Judecătorii Victor Burduh
Nina Vascan
examinând admisibilitatea recursului depus de Tatiana Nedelcu și Ilie Nedelcu,
în cauza de contencios administrativ, la cererea de chemare în judecată depusă de
Tatiana Nedelcu, Ilie Harlampievici Nedelcu, Ilie Ilie Nedelcu, Denis Ilie Nedelcu și Ina
Nedelcu împotriva Primăriei municipiului Chișinău, Oficiului Cadastral Teritorial Chișinău,
Alei Tâmcova și Anei Temcova cu privire la obligarea de a demola construcția,
împotriva deciziei din 13 iulie 2020 a Curții de Apel Chișinău, prin care a fost respins
recursul depus de Ilie Nedelcu și Tatiana Nedelcu, împotriva încheierii din 02 martie 2020
a Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani,
c o n s t a t ă:
La data de 07 decembrie 2018, Tatiana Nedelcu, Ilie Harlampievici Nedelcu, Ilie Ilie
Nedelcu, Denis Ilie Nedelcu și Ina Nedelcu au depus cerere de chemare în judecată
împotriva Primăriei municipiului Chișinău, Oficiului Cadastral Teritorial Chișinău, Alei
Tâmcova și Anei Temcova cu privire la obligarea de a demola construcția.
Prin cererea din 27 ianuarie 2020, Primăria mun. Chișinău a solicitat suspendarea
examinării cauzei în temeiul articolelor 260, 261 Cod de procedură civilă, până la
soluționarea unei alte cauze conexe și anume a cauzei civile, la cererea de chemare în
judecată înaintată de Consiliul municipal Chișinău împotriva Alei Tâmcov, Anei Tâmcov,
Tatianei Nedelcu, Mihail Mușat, Ilie Nedelcu, intervenient accesoriu ÎS „Cadastru”, privind
demolarea construcției samavolnice; eliberarea terenului ocupat ilegal din xxxxx(f.d. 101-
104, vol. I).
Prin încheierea din 02 martie 2020 a Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani, a fost
admisă cererea reprezentantului Primăriei municipiului Chișinău și în temeiul art. 261 alin.
(1) lit. h) Cod de procedură civilă s-a dispus suspendarea procesului (f.d. 144-146, vol. I).
La data de 13 martie 2020, Ilie Nedelcu și Tatiana Nedelcu au depus recurs împotriva
încheierii din 02 martie 2020 a Judecătoriei Chișinău sediul Râșcani, solicitând anularea
încheierii primei instanțe (f.d. 160, vol. I).
Prin decizia din 13 iulie 2020 a Curții de Apel Chișinău, s-a respins recursul declarat
de Ilie Nedelcu și Tatiana Nedelcu, împotriva încheierii din 02 martie 2020.
1
Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel, prin prisma normelor de drept
material ce reglementează raportul juridic litigios, în raport cu circumstanțele cauzei, a
reținut ca fiind justă concluzia primei instanțe privind admiterea cererea reprezentantului
Primăriei municipiului Chișinău cu privire la suspendarea procesului.
Or, după cum rezultă din materialele dosarului, la data de 05 martie 2020 reclamanții
Ilie Harlampie Nedelcu, Ilie Ilie Nedelcu, Tatiana Nedelcu, Denis Ilie Nedelcu au înaintat
cerere de recuzare judecătorului în procedura căruia se află cauza, însă prin încheierea
Judecătoriei Chișinău sediul Rîșcani din 10 martie 2020, cererea de recuzare a fost respinsă
ca neîntemeiată. Prin urmare, instanța de apel a reținut, că argumentele recurenților în acest
sens sunt lipsite de temei.
La fel, instanța de apel a reiterat că nu pot fi reținute argumentele recurenților precum
că încheierea contestată a fost emisă cu încălcarea legii, deoarece prima instanță a apreciat
corect probele prezentate de participanții la proces, fiind aplicate corect normele legale care
reglementează instituția suspendării procesului, fapt ce demonstrează caracterul declarativ a
argumentelor recurenților.
Instanța de apel a apreciat critic argumentul recurenților precum că actul judecătoresc
contestat urmează a fi casat din motiv că cererea de suspendare a fost soluționată în lipsa
recurenților. Or, legiuitorul nu a invocat expres, că cererea de suspendare a procesului
urmează a fi soluționată nemijlocit în ședința de judecată și cu participarea părților. Iar,
reieșind din faptul că judecătorul primei instanțe a oferit participanților la proces
posibilitatea de a se expune în formă scrisă în privința cererii de suspendare a procesului,
recurenții nu au temei legal de a pretinde la încălcarea drepturilor de acces la justiție.
La data de 04 septembrie 2020, Tatiana Nedelcu și Ilie Nedelcu au depus recurs
împotriva deciziei din 13 iulie 2020 a Curții de Apel Chișinău.
În susținerea recursului au invocat dezacordul cu decizia instanței de apel,
considerând-o ilegală și neîntemeiată prin faptul că au fost încălcate și aplicate eronat
normele de drept material și nu au fost constatate și elucidate pe deplin toate circumstanțele
importante pentru soluționarea cauzei, probele fiind apreciate eronat.
Au invocat că prima instanță, dar și instanța de apel nu au luat în considerare faptul,
că Ala Tîmcova nelegitim folosește terenul, care le aparține lor, pe care a clădit o
construcție cu balcoane deasupra acoperișului imobilului, ce le aparține cu drept de
proprietate.
Completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ, reține
că prin Legea nr. 116 din data de 19 iulie 2018, a fost adoptat Codul administrativ al
Republicii Moldova, iar în condițiile art. 257 alin. (1) din Codul administrativ, prezentul
cod intră în vigoare la 1 aprilie 2019.
În conformitate cu art. 244 alin. (1) Cod administrativ, hotărârile curții de apel ca
instanța de fond, precum și deciziile instanței de apel pot fi contestate cu recurs.
În conformitate cu art. 245 Cod administrativ, recursul se depune la instanța de apel în
termen de 30 de zile de la notificarea deciziei instanței de apel, dacă legea nu stabilește un
termen mai mic. Motivarea recursului se prezintă Curții Supreme de Justiție în termen de
30 de zile de la notificarea deciziei instanței de apel. Dacă se depune împreună cu cererea
de recurs, motivarea recursului se depune la instanța de apel.
Curtea de Apel Chișinău a pronunțat decizia contestată la data de 13 iulie 2020, însă
date privind notificarea deciziei din 13 iulie 2020 a Curții de Apel Chișinău, de către
recurenții Tatiana Nedelcu și Ilie Nedelcu, la materialele cauzei nu se atestă.
În aceste circumstanțe recursul depus de către Tatiana Nedelcu și Ilie Nedelcu, la data
de 04 septembrie 2020, se consideră a fi depus în termen.
2
La data de 13 noiembrie 2020, în adresa intimaților a fost expediată copia recursului
depus de Tatiana Nedelcu și Ilie Nedelcu, cu înștiințarea despre posibilitatea depunerii
referinței (f.d.98), aceștia însă nu și-au valorificat dreptul procedural respectiv și nu au
depus referințe la recursul Tatianei Nedelcu și Ilie Nedelcu.
Examinând temeiurile invocate în recursul depus de Tatiana Nedelcu și Ilie Nedelcu,
în raport cu materialele cauzei, Completul specializat pentru examinarea acțiunilor în
contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al
Curții Supreme de Justiție îl consideră inadmisibil, din următoarele motive.
Conform art. 246 alinineatele (1) și (2) din Codul administrativ, Curtea Supremă de
Justiție examinează din oficiu admisibilitatea cererii de recurs. Dacă este inadmisibil,
recursul se declară ca atare printr-o încheiere. Recursul se declară inadmisibil în special
când: decizia instanței de apel nu poate fi contestată cu recurs.
Completul specializat în cauze de contencios administrativ al Colegiului civil,
comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție constată că recursul
depus de Tatiana Nedelcu și Ilie Nedelcu nu întrunește o condiție de fond și anume, decizia
contestată nu formează obiectul recursului în capitolul V al Codului administrativ și prin
urmare, acesta este inadmisibil în conformitate cu prevederile art. 246 alin. (2) lit. a) din
Codul administrativ.
La caz, însă, decizia din 13 iulie 2020 a fost emisă de Curtea de Apel Chișinău ca
instanță de recurs, în conformitate cu capitolul IV din Codul administrativ, dar nu ca
instanță de apel. Drept consecință, aceasta se bucură de irevocabilitate și nu poate poate fi
supusă controlului judiciar de către o instanță ierarhic superioară.
Astfel, recursul îndreptat împotriva unei decizii emise de curtea de apel ca instanță de
recurs, în conformitate cu capitolul IV din Codul administrativ, este inadmisibil ab initio, în
temeiul art. 244 alin. (1), coroborat cu art. 246 alin. (2) lit. a) din Codul administrativ.
Din considerentele menționate, Completul specializat pentru examinarea acțiunilor în
contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al
Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a declara recursul depus de Tatiana
Nedelcu și Ilie Nedelcu, ca inadmisibil.
În conformitate cu art. 230, 246 din Codul administrativ, Completul specializat pentru
examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de
contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție
dispune:
Recursul depus de Tatiana Nedelcu și Ilie Nedelcu, se declară inadmisibil.
Încheierea este irevocabilă.
Președintele completului,
judecătorul Maria Ghervas
Judecătorii
Victor Burduh
Nina Vascan
3