Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 23.12.2020
respins

3r-383/20 — anularea actului administrativ

HOTĂRÂRE
23.12.2020
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
anularea actului administrativ
Temei legal
nedepunerea apelului motivat
Citează această cauză
3r-383/20 — anularea actului administrativ (Curtea Supremă de Justiție, 2020)

Dosarul nr. 3r-383/2020 Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani (V. Dodon) Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (A. Minciuna, E. Palanciuc, V. Negru) D E C I Z I E 23 decembrie 2020 mun.

Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: Președintele ședinței, judecătorul Maria Ghervas judecătorii Nina Vascan Victor Burduh examinând recursul depus de către Rahman MD Aminur reprezentat de avocatul Alexandru Adam, în cauza de contencios administrativ, la cererea de chemare în judecată înaintată de Rahman MD Aminur împotriva Biroului Migrație și Azil al Ministerului Afacerilor Interne cu privire la anularea actului administrativ, împotriva încheierii din 04 noiembrie 2020 a Curții de Apel Chișinău, c o n s t a t ă : La 28 iunie 2019, Rahman MD Aminur a depus cerere de chemare în judecată împotriva Biroului Migrație și Azil al Ministerului Afacerilor Interne cu privire la anularea actului administrativ (f.d.

3-7). Prin hotărârea din 10 iulie 2020 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani, s-a respins ca fiind neîntemeiată, acțiunea înaintată de Rahman MD Aminur împotriva Biroului Migrație și Azil al Ministerului Afacerilor Interne privind anularea actului administrativ (f.d. 77, 82-89). La 27 iulie 2020, avocatul Adam Alexandru, acționând în interesele lui Rahman MD Aminur, a depus apel nemotivat împotriva hotărârii instanței de fond, solicitând admiterea cererii de apel, casarea hotărârii instanței de fond, cu pronunțarea unei hotărâri noi prin care acțiunea să fie admisă integral (f.d. 81). Prin încheierea din 04 noiembrie 2020 a Curții de Apel Chișinău, apelul declarat de avocatul Adam Alexandru, în interesele lui Rahman MD Aminur, împotriva hotărârii din 10 iulie 2020 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani, s-a declarat inadmisibil pe motiv că apelul motivat nu a fost depus în termenul prevăzut de lege.

La 11 noiembrie 2020 Rahman MD Aminur, reprezentat de avocatul Alexandru Adam, a depus cerere de recurs împotriva încheierii din 04 noiembrie 2020 a Curții de Apel Chișinău, solicitând admiterea recursului și casarea încheierii contestate. 1 În motivarea recursului a invocat că, nu a cunoscut la ce judecător a fost repartizat dosarul pentru a fi examinat, astfel nu a cunoscut pe numele căruia să depună apelul motivat. De asemenea, recurentul a notat că, verificând portalul instanțelor de judecată nu a identificat judecătorul raportor, astfel fiind în imposibilitate de a depune apelul motivat, considerând aceasta drept o încălcare gravă a prevederile art.6 § 1 CEDO din partea instanței de apel referitor la respectarea garanțiilor unui proces echitabil.

În conformitate cu art. 242 din Codul administrativ, recursul împotriva încheierii judecătorești se depune motivat la instanța de judecată care a emis încheierea contestată în termen de 15 zile de la notificarea încheierii judecătorești, dacă legea nu stabilește un termen mai mic. Curtea de Apel Chișinău a pronunțat încheierea contestată la 04 noiembrie 2020, care a fost expediată recurentului prin intermediul poștei electronice la data de 10 noiembrie 2020 (f.d. 102). Astfel, recursul depus la 11 noiembrie 2020 de Rahman MD Aminur, reprezentat de avocatul Alexandru Adam, este depus în termenul prevăzut de lege. În conformitate cu art. 243 alin. (2) din Codul administrativ, instanța competentă soluționează recursul împotriva încheierilor judecătorești fără ședință de judecată.

Studiind materialele dosarului, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de Rahman MD Aminur, reprezentat de avocatul Alexandru Adam, urmează a fi respins cu menținerea încheierii contestate. În motivarea concluziei enunțate se rețin următoarele argumente. În conformitate cu art. 243 alin. (1) lit. b) din Codul administrativ, examinând recursul împotriva încheierii judecătorești, instanța adoptă decizie de respingere a recursului.

Din conținutul recursului, rezultă că recurentul nu este de acord cu încheierea din 04 noiembrie 2020 a Curții de Apel Chișinău, prin care apelul depus de Rahman MD Aminur, reprezentat de avocatul Alexandru Adam, împotriva hotărârii din 10 iulie 2020 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani, a fost declarat inadmisibil pe motiv că apelul motivat nu a fost depus în termenul prevăzut de lege. În conformitate cu art. 236 alin. (1) și (2) lit. e) din Codul administrativ, instanța de apel examinează din oficiu admisibilitatea apelului. Dacă este inadmisibil, apelul se declară ca atare printr-o încheiere susceptibilă de recurs. Apelul se declară inadmisibil în special când motivarea apelului nu a fost depusă sau a fost depusă după expirarea termenului prevăzut la art. 232 alin. (2). În conformitate cu prevederile art. 232 alin. (2) din Codul administrativ motivarea apelului se prezintă la instanța de apel în termen de 30 de zile de la data notificării hotărârii motivate.

Dacă se depune împreună cu apelul, motivarea apelului se depune la instanța de judecată care a emis hotărârea contestată. Prin prisma normei enunțate, Completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ relevă că dispozitivul hotărârii instanței de fond a fost pronunțat public la 10 iulie 2020 (f.d. 77). La 27 iulie 2020 recurentul a depus cerere de apel nemotivată împotriva hotărârii instanței de fond. Potrivit avizelor de recepție, avocatul Alexandru Adam, care reprezintă interesele lui Rahman MD Aminur, a recepționat la data de 22 septembrie 2020 2 hotărârea motivată din 10 iulie 2020 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani (f.d.

92). Prin urmare, termenul de depunere a apelului motivat a început să curgă de la 23 septembrie 2020 și a expirat la data de 22 octombrie 2020, ultima zi de depunere a apelului motivat fiind ziua de 22 octombrie 2020. Completul specializat concluzionează ca fiind corectă soluția instanței de apel de declarare a apelului inadmisibil or, este cert că avocatul Alexandru Adam, care reprezintă interesele lui Rahman MD Aminur, primind la 22 septembrie 2020 hotărârea motivată a instanței de fond nu s-a conformat prevederilor legale și nu a depus apelul motivat în termenul stabilit la art. 232 alin. (2) din Codul administrativ.

Referitor la argumentul recurentului cu privire la faptul că nu a cunoscut judecătorul raportor astfel a fost în imposibilitate de a depune apelul motivat, instanța de recurs îl consideră neîntemeiat or, în conformitate cu prevederile art. 232 alin. (2) din Codul administrativ, motivarea apelului se prezintă la instanța de apel, fără a fi necesară indicarea judecătorului raportor. Totodată, în conformitate cu prevederile art. 65 alin. (1) din Codul administrativ, culpa unui reprezentant legal sau împuternicit se atribuie reprezentatului. Astfel, avocatul Alexandru Adam, care reprezintă interesele lui Rahman MD Aminur, fiind interesat de soarta dosarului despre care cunoștea cu certitudine că se află pe rolul instanței de judecată, a dispus de suficient timp de a depune cererea de apel motivată.

În acest context completul specializat reamintește recurentului că importanța termenilor procedurali este dictată de faptul că ele determină regimul temporar optimal pentru realizarea justiției, pe de o parte, mobilizează cercetarea cauzei, pe de altă parte contracarează urgentarea nejustificată a realizării drepturilor și obligațiilor procesuale, reprezentând instrumentul prevenirii folosirii de către participanții la proces cu rea-credință de drepturile lor procedurale. Neexecutarea dispozițiilor normelor de drept material determină aplicarea sancțiunilor procedurale, cu survenirea efectelor negative. Astfel, Colegiul menționează că, exercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea din drept, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei să efectueze acțiunea în termen.

Conform art. 24 alin. (1) din Codul administrativ, participanții la procedura administrativă și procedura de contencios administrativ trebuie să își exercite drepturile și să își îndeplinească obligațiile cu bună-credință, fără a încălca drepturile procesuale ale altor participanți. Buna-credință prezumă că partea este obligată să respecte termenele prevăzute de lege, ori termenul de apel este considerat un termen imperativ, absolut și peremptoriu, astfel că nerespectarea lui atrage după sine decăderea părții din dreptul de a mai exercita această cale de atac. În urma celor relatate se constată drept temeinică încheierea instanței de apel, deoarece avocatul Alexandru Adam, care reprezintă interesele lui Rahman MD Aminur, nu a prezentat motivarea apelului în modul stabilit de art. 232 alin. (2) din Codul administrativ, fapt pentru care survin consecințele dispozițiilor art. 236 alin. (2) lit. e) din Codul administrativ.

3 De asemenea, în termenul stabilit de lege pentru prezentarea apelului motivat apelantul/recurentul nu au luat măsurile necesare, după cum sugerează jurisprudența CEDO, de a proteja drepturile sale de acces la instanță. Conform jurisprudenței CEDO participanții procesului de judecată, inițiind proceduri în justiție, urmează să-și asume un rol activ, urmărind cu diligență derularea procesului său și să dispună cu bună-credință de drepturile sale procedurale. Din considerentele menționate și având în vedere faptul că încheierea instanței de apel este întemeiată și legală, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a respinge recursul avocatului Alexandru Adam, în interesele lui Rahman MD Aminur.

În conformitate cu art. 243 alin. (1) lit. b) din Codul administrativ, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție d e c i d e : Se respinge recursul depus de Rahman MD Aminur, reprezentat de avocatul Alexandru Adam. Se menține încheierea din 04 noiembrie 2020 a Curții de Apel Chișinău, emisă în cauza de contencios administrativ la cererea de chemare în judecată depusă de către Rahman MD Aminur împotriva Biroului Migrație și Azil al Ministerului Afacerilor Interne cu privire la anularea actului administrativ. Decizia este irevocabilă. Președintele ședinței, judecătorul Maria Ghervas judecătorii Nina Vascan Victor Burduh 4

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2020-12-09
0,96
3r-348/20 — contestarea actului administrativ
Dosarul nr. 3r-348/20 Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud: A.Minciuna, V.Negru, E.Palanciuc) D E C I Z I E 9 decembrie 2020 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, în
CSJ 2020-08-05
0,96
3r-182/20 — contestarea actului administrativ
Dosar nr. 3r-182/20 Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Râşcani (A.Paniș) Instanţa de apel: Curtea de Apel Chișinău ( M.Guzun, Gr.Dașchevici, V.Clima) D E C I Z I E 05 august 2020 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de conte
CSJ 2020-11-25
0,95
3r-326/20 — cu privire la anularea actului administrativ
Dosarul nr. 3r-326/20 Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani – V. Dodon Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău – E. Palanciuc, V. Negru, A. Minciuna DECIZIE 25 noiembrie 2020 mun. Chişinău Colegiul civil comercial și de con
CSJ 2020-09-16
0,95
3r-174/20 — anularea actului administrativ
Dosarul nr. 3r-174/2020 Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Râșcani (V. Dodon) Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (A. Minciuna, E. Palanciuc, V. Negru) D E C I Z I E 16 septembrie 2020 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial
CSJ 2020-08-12
0,95
3r-173/20 — contestarea actului administrativ
Dosarul nr. 3r-173/20 Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani (jud: V. Dodon) Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud: A. Minciuna, E. Palanciuc, V. Negru) DECIZIE 12 august 2020 mun. Chișinău Colegiul civil, comercial ș
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă