Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 16.12.2020

2r-638/20 — declararea nulității documentului executoriu și dispunerea încetării procedurii de executare

HOTĂRÂRE
16.12.2020
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
declararea nulităţii documentului executoriu şi dispunerea încetării procedurii de executare
Temei legal
Restituirea cererii de apel. Neîndeplinirea în termen a indicatiilor instantei de apel
Citează această cauză
2r-638/20 — declararea nulității documentului executoriu și dispunerea încetării procedurii de executare (Curtea Supremă de Justiție, 2020)

Dosarul nr. 2r–638/20 Prima instanță: Judecătoria Strășeni (sediul central), (jud. T. Andronic) Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. N. Budăi, I. Muruianu, A. Malîi) Î N C H E I E R E 16 decembrie 2020 mun.

Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: Președintele ședinței, judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Iurie Bejenaru Galina Stratulat examinând recursul declarat de către Societatea pe Acțiuni „Moldtelecom”, în cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată depusă de Societatea pe Acțiuni „Moldtelecom” împotriva Societății pe Acțiuni „Drumuri Strășeni” și executorului judecătoresc Alexeenco Olga cu privire la declararea nulității documentului executoriu și dispunerea încetării procedurii de executare, împotriva încheierii din 08 octombrie 2020 a Curții de Apel Chișinău, prin care a fost restituit apelul declarat de Societatea pe Acțiuni „Moldtelecom” împotriva hotărârii din 02 iulie 2020 a Judecătoriei Strășeni (sediul Central), c o n s t a t ă: La 05 mai 2020, SA ”Moldtelecom” a depus cerere de chemare în judecată împotriva SA ”Drumuri Strășeni” și executorului judecătoresc Olga Alexeenco cu privire la declararea nulității documentului executoriu și dispunerea încetării procedurii de executare (f.d.1-2).

Prin hotărârea din 02 iulie 2020 a Judecătoriei Strășeni, sediul Central, s-a respins cererea de chemare în judecată înaintată de SA ”Moldtelecom”. S-a încasat din contul SA ”Moldtelecom” taxa de stat în mărime de 270 lei în beneficiul statului (f.d.24; 35-37). La 17 iulie 2020 (conform plicului poștal anexat), SA ”Moldtelecom” a depus apel nemotivat împotriva hotărârii din 02 iulie 2020 a Judecătoriei Strășeni, sediul Central, solicitând casarea integrală a hotărârii instanței de fond și emiterea unei noi hotărâri prin care acțiunea înaintată de SA ”Moldtelecom” să fie admisă integral (f.d.30-31; 34). Prin încheierea din 22 septembrie 2020 a Curții de Apel Chișinău, nu s-a dat curs cererii de apel declarate de SA ”Moldtelecom”, împotriva hotărârii din 02 iulie 2020 a Judecătoriei Strășeni, sediul Central.

S-a acordat apelantului un termen până la 08 octombrie 2020, ora 09:45, pentru prezentarea apelului motivat, cu indicarea motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază apelul, a probelor invocate în susținerea apelului și a dovezii de plată a taxei de stat în mărime de 202,50 lei. S-a 1 explicat că în caz contrar, va avea loc restituirea cererii de apel în corespundere cu prevederile art. 369 alin. (11) Cod de procedură civilă (f.d.44-46). Prin încheierea din 08 octombrie 2020 a Curții de Apel Chișinău, a fost restituit apelul declarat de SA „Moldtelecom” împotriva hotărârii din 02 iulie 2020 a Judecătoriei Strășeni, sediul Central, în legătură cu neîndeplinirea indicațiilor instanței.

La 29 octombrie 2020, SA „Moldtelecom” a declarat recurs împotriva încheierii din 08 octombrie 2020 a Curții de Apel Chișinău, solicitând casarea acesteia cu remiterea cauzei la rejudecare în instanța de apel pentru examinarea fondului apelului. În motivarea recursului a indicat că, nu contestă obligația înlăturării neajunsurilor din cererea de apel, însă notează asupra circumstanțelor care au contribuit la omiterea de către apelant a acestui termen. Astfel, a indicat că a recepționat încheierea instanței de apel din 22 septembrie 2020, la data de 28 septembrie 2020, însă juristul responsabil de dosar în această perioadă a fost în concediu de odihnă anual, iar la materialele dosarului nimeni din colegi nu a avut acces.

Potrivit prevederilor art. 425 al Codului de procedură civilă, termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la comunicarea încheierii. Având în vedere că, încheierea Curții de Apel Chișinău a fost pronunțată la 08 octombrie 2020, recepționată de recurent la 16 octombrie 2020, iar recursul a fost declarat la 29 octombrie 2020, instanța de recurs consideră că recurentul s-a conformat prevederilor legale și a declarat recursul în termen. Conform art. 426 alin. (3) al Codului de procedură civilă, recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 2 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza copiei certificate sau electronice a dosarului, pe baza recursului și a referinței la recurs, fără examinarea admisibilității și fără participarea părților.

Astfel, recursul s-a examinat fără înștiințarea participanților la proces, însă data și ora ședinței a fost plasată pe pagina web a Curții Supreme de Justiție. Colegiul judiciar a decis inoportună invitarea acestora, întrucât argumentele expuse în cererea de recurs au fost formulate cu suficientă precizie pentru a permite instanței controlul actelor judecătorești contestate.

Mai mult, nici un participant nu a solicitat audierea publică a cauzei sale (a se vedea, mutatis mutandis, cauza Auza Vilho Eskelinen și alții vs Finlanda, hotărârea din 19 aprilie 2007, § 72 – 75, cauza Eriksson vs Suedia, hotărârea din 12 aprilie 2012, § 66, 72, cauza Pönkä vs Estonia, hotărârea din 08 noiembrie 2016, § 33 – 34). Studiind materialele dosarului în raport cu cele invocate în recurs și prevederile legale aplicabile speței, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de SA „Moldtelecom” urmează a fi respins din următoarele motive. În conformitate cu art. 427 lit. a) al Codului de procedură civilă, instanța de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul și să mențină încheierea.

Conform art. 10 alin. (1) al Codului de procedură civilă, sancțiunile procedurale sunt urmările nefavorabile, stabilite de normele de drept procedural civil, care survin pentru subiectul obligat în raport procedural în caz de neîndeplinire sau de 2 îndeplinire defectuoasă a unui act de procedură, precum și în caz de exercitare abuzivă a unui drept procedural. Potrivit art. 16 al Codului de procedură civilă, neexecutarea nemotivată a actelor judecătorești, dispozițiilor, cererilor, delegațiilor, citațiilor, altor adresări legale, precum și lipsa de considerație față de judecată, atrag răspunderea prevăzută în prezentul cod și în alte legi.

În corespundere cu art. 100 alin. (1) al Codului de procedură civilă, actele de procedură se comunică participanților la proces și persoanelor interesate, contra semnătură, prin poștă, cu scrisoare recomandată și cu aviz de primire, iar conform art. 110 al aceleiași legi, termen de procedură este intervalul, stabilit de lege sau de judecată (judecător), în interiorul căruia participanții la proces și alte persoane legate de activitatea instanței trebuie să îndeplinească anumite acte de procedură ori să încheie un ansamblu de acte. Potrivit art. 113 al Codului de procedură civilă, dreptul de a efectua actul de procedură încetează odată cu expirarea termenului prevăzut de lege ori stabilit de instanța judecătorească (judecător).

Prin prisma normelor de drept citate, raportate la înscrisurile speței, Colegiul constată că, SA „Moldtelecom” recepționând, la 29 septembrie 2020, încheierea instanței de apel, a cunoscut cu certitudine despre obligația de a prezenta apelul motivat, cu indicarea motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază apelul, a probelor invocate în susținerea apelului și a dovezii de plată a taxei de stat în termenul până la 08 octombrie 2020, ora 09:45. În această ordine de idei, Colegiul trage concluzia că, instanța de apel și-a îndeplinit obligația pozitivă de comunicare a actului de procedură emis și i-a comunicat recurentului încheierea prin care nu s-a dat curs apelului.

Reținând cele constatate, precum și obligația părților și participanților la proces de a se folosi cu bună-credință de drepturile procedurale, SA „Moldtelecom” urma să înlăture neajunsurile stipulate în încheierea din 22 septembrie 2020 a Curții de Apel Chișinău în termenul stabilit, iar în cazul imposibilității îndeplinirii actului dispunând de dreptul de a solicita prelungirea acestui termen, prezentând probe în susținerea acestei imposibilități. Potrivit art. 61 al Codului de procedură civilă, părțile sunt obligate să se folosească cu bună-credință de drepturile lor procedurale. Instanța judecătorească pune capăt oricărui abuz de aceste drepturi dacă prin abuz se urmărește tergiversarea procesului sau inducerea sa în eroare.

SA „Moldtelecom” cunoscând cu certitudine despre necesitatea prezentării cererii de apel motivate și a dovezii de plată a taxei de stat în cuantumul stabilit, ținând cont de complexitatea cauzei deduse justiției, timpul acordat pentru acțiuni procesuale, urma să prevadă volumul obligațiilor impuse și să respecte principiul bunei-credințe înlăturând corespunzător neajunsurile depistate prezentând în acest sens dovada achitării taxei de stat. Instanța de recurs respinge argumentele recurentului cu privire la faptul că, juristul responsabil de dosar în acea perioadă a fost în concediu de odihnă anual, iar la materialele dosarului nimeni din colegi nu a avut acces, or , faptul că juristul responsabil de dosar nu și-a executat obligațiunile din motiv că în acea perioadă a fost în concediu de odihnă anual nu-l exonerează pe apelant de sancțiunea procedurală –restituirea apelului.

3 Aici, Colegiul reamintește recurentului prevederile art. 75, alin. (4) al CPC, potrivit cărora actele procedurale efectuate de reprezentant în limitele împuternicirilor sale sunt obligatorii pentru persoana reprezentată în măsura în care ele ar fi fost efectuate de ea însăși. Culpa reprezentantului este echivalentă culpei părții. Jurisprudența CtEDO reiterează obligația părții de a lua măsurile necesare pentru protecția drepturilor sale de acces la justiție, inclusiv prin manifestarea diligenței în exercitarea drepturilor sale procedurale și a interesului față de soarta dosarului vizat (cauza van Harn vs. Germania, hotărâre din 11 septembrie 2007, cauza Pîrnău ș.a.

vs. Republica Moldova, hotărâre din 31 ianuarie 2012 și cauza SA Universul vs. Republica Moldova, hotărâre din 10 iulie 2012). Așadar, ca urmare a măsurilor ”fără șanse de câștig” întreprinse pentru protecția drepturilor sale, Colegiul reiterează că, acele consecințe negative prevăzute de legislație sunt opozabile recurentului în plină măsură. Luând în considerație cele indicate mai sus, Colegiul apreciază recursul declarat de SA „Moldtelecom”, ca unul neîntemeiat și care necesită a fi respins, cu menținerea încheierii din 08 octombrie 2020 a Curții de Apel Chișinău. Ținând cont de cele expuse și în temeiul art. 427 lit. a), art. 428 ale Codului de procedură civilă, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție d e c i d e: Se respinge recursul declarat de către Societatea pe Acțiuni „Moldtelecom”.

Se menține încheierea din 08 octombrie 2020 a Curții de Apel Chișinău, în cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată depusă de Societatea pe Acțiuni „Moldtelecom” împotriva Societății pe Acțiuni „Drumuri Strășeni” și executorului judecătoresc Alexeenco Olga cu privire la declararea nulității documentului executoriu și dispunerea încetării procedurii de executare. Decizia este irevocabilă. Președintele ședinței, judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Iurie Bejenaru Galina Stratulat 4

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2021-03-31
0,94
2r-123/21 — cu privire la repararea prejudiciului material
Dosarul nr. 2r-123/21 Prima instanţă: Judecătoria Chişinău sediul Centru (jud. I. Pulbere) Instanţa de apel: Curtea de Apel Chişinău (jud. A. Pahopol, V. Buhnaci, V. Sîrbu) ÎNCHEIERE 31 martie 2021 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi
CSJ 2021-05-12
0,94
2ra-657/21 — cu privire la constatarea incalcarii dreptului de proprietate, ridicarea bunurilor mobile de pe terenul privat, repararea prejudiciului material si moral
Dosarul nr. 2ra-657/21 Prima instanţă: Judecătoria Chișinău sediul Buiucani (jud. O. Ionașcu) Instanţa de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. N. Budăi, A. Malîi, I. Muruianu) ÎNCHEIERE 12 mai 2021 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi
CSJ 2020-08-12
0,94
2rac-112/20 — repararea prejudiciului material și încasarea cheltuielilor de judecată
Dosarul nr. 2rac-112/20 Prima instanță: Judecătoria Bălţi, sediul Central (jud. A. Donos) Instanța de apel: Curtea de Apel Bălţi (jud. D. Corolevschi, D. Stănila, A. Corcenco) DECIZIE 12 august 2020 mun. Chișinău Colegiul civil, comercial ş
CSJ 2021-02-03
0,94
2ac-19/21 — anularea contractului prestări servicii
Dosarul nr. 2ac-19/2021 ÎNCHEIERE 03 februarie 2021 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, în componenţa: Preşedintele şedinţei, judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Galin
CSJ 2022-01-26
0,93
2rci-56/21 — constatarea nulitatii contractelor de vinzare cumparare si aducerea partilor la pozitia initiala
Dosarul nr. 2rci-56/21 2-18159848-01-2rci-07122021 Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Centru (jud.:N. Șova) Instanța de Apel. Curtea de Apel Chișinău (jud.: A. Pahopol, R. Pulbere, O. Cojocaru) D E C I Z I E 26 ianuarie 2022 mun.
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă