3r-353/20 — contestarea actului administrativ
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- contestarea actului administrativ
- Temei legal
- depunerea cererii de recurs, termenul depunerii cererii de recurs
3r-353/20 — contestarea actului administrativ (Curtea Supremă de Justiție, 2020)
Dosarul nr. 3r-353/20 Instanța de fond: Curtea de Apel Chișinău (jud: A.Bostan, Gr.Dașchevici, M.Guzun) D E C I Z I E 27 noiembrie 2020 mun.
Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, în componența: Președintele ședinței, judecătorul Tamara Chișca-Doneva judecătorii Svetlana Filincova Nicolae Craiu examinând recursul depus de Asociația Obștească ,,Media Alternativă” reprezentată de avocatul Vitalie Enachi, în cauza de contencios administrativ, la cererea de chemare în judecată depusă de Asociația Obștească ,,Media Alternativă” împotriva Consiliului Audiovizualului cu privire la contestarea actului administrativ, împotriva încheierii din 24 noiembrie 2020 a Curții de Apel Chișinău, prin care a fost respinsă cererea de repunere în termenul de contestare a acțiunii și a fost declarată inadmisibilă acțiunea în contencios administrativ înaintată de Asociația Obștească ,,Media Alternativă”, c o n s t a t ă: La data de 17 noiembrie 2020, Asociația Obștească ,,Media Alternativă” (în continuare AO ,,Media Alternativă”) a depus în Curtea de Apel Chișinău cerere de chemare în judecată în ordinea contenciosului administrativ (contestație) împotriva Consiliului Audiovizualului solicitând anularea deciziei nr. 34/209 din 13 noiembrie 2020 a Consiliului Audiovizualului.
Prin încheierea din 24 noiembrie 2020 a Curții de Apel Chișinău, cererea de repunere în termenul de contestare a acțiunii a fost respinsă, iar acțiunea în contencios administrativ înaintată de AO ,,Media Alternativă” a fost declarată inadmisibilă în temeiul art. 207 alin. (2) lit. d) Cod administrativ, pe motiv că acțiunea a fost depusă după expirarea termenului prevăzut la art. 209 Cod administrativ coroborat cu art. 72 alin. (3) Cod electoral. Invocând ilegalitatea acestei încheieri, la data de 26 noiembrie 2020, AO ,,Media Alternativă” reprezentată de avocatul Vitalie Enachi a contestat-o cu recurs, solicitând admiterea recursului, casarea integrală a încheierii recurate cu adoptarea unei noi încheieri, prin care acțiunea în contencios administrativ să fie declarată admisibilă, iar cauza remisă la rejudecare în aceeași instanță, în același complet, pentru examinarea cauzei în fond.
În susținerea recursului s-a invocat dezacordul cu încheierea contestată, considerând-o ilegală și neîntemeiată pe motiv că a fost emisă cu încălcarea 1 normelor de drept procedural, or, prima instanță urma să țină cont de normele de drept naționale, cât și de practica CEDO în vederea neîngrădirii dreptului privind accesul liber la justiție. În acest context a menționat că declararea acțiunii ca inadmisibilă constituie în esență un refuz din partea Curții de Apel Chișinău de a examina în fond cauza, fapt ce constituie o violare a articolului 6 §1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Or, restricția impusă accesului la o instanță de judecată nu va fi compatibilă cu articolul 6 § 1, decât dacă aceasta urmărește un scop legitim și există o proporționalitate rezonabilă între mijloacele folosite și scopul urmărit, condiție însă ce nu se atestă la caz.
Mai mult ca atât, instanța de fond a aplicat eronat normele de drept material, prin interpretarea în mod eronat a legii și nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată, deoarece conform art. 31 Cod administrativ în coroborare cu art. 118 aliun. (3) Cod administrativ, actele administrative individuale și operațiunile administrative scrise trebuie să fie motivate. La rândul său, motivarea completă este obligatorie, este parte integrantă a actului administrativ individual și condiționează legalitatea acestuia. În acest context, prima instanță nu a luat în considerare că la data depunerii contestației, autoritatea publică nu a publicat decizia contestată și nici nu a comunicat reclamantei actul administrativ defavorabil.
Ca urmare, declararea acțiunii ca inadmisibilă este contrar cu principiul accesului liber la justiție, garantat de art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și ar încălca dreptul asociației la un proces echitabil. Totodată, în opinia AO ,,Media Alternativă”, recursul depus la data de 26 noiembrie 2020 este în termenul prevăzut de art. 74 alin. (6) Cod electoral, deoarece recurenta a recepționat încheierea contestată prin intermediul poștei electronice la data de 25 noiembrie 2020. În conformitate cu art. 243 alin. (2) Cod administrativ, instanța competentă soluționează recursul împotriva încheierilor judecătorești fără ședință de judecată. Dacă consideră necesar, instanța competentă poate cita participanții la proces.
În speță, Colegiul nu consideră oportun de a cita participanții la proces pentru a se pronunța cu privire la problemele invocate în recurs, deoarece criticele recurentei AO ,,Media Alternativă” au fost expuse cu suficientă claritate. Studiind materialele dosarului, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul depus de AO ,,Media Alternativă” reprezentată de avocatul Vitalie Enachi urmează a fi declarat inadmisibil. În motivarea concluziei enunțate se rețin următoarele argumente. În conformitate cu art. 243 alin. (1) lit. a) Cod administrativ, examinând recursul împotriva încheierii judecătorești, instanța adoptă decizie prin care declară recursul inadmisibil.
Din conținutul recursului depus de AO ,,Media Alternativă” reprezentată de avocatul Vitalie Enachi, rezultă că recurenta nu este de acord cu încheierea din 24 noiembrie 2020 a Curții de Apel Chișinău, prin care cererea de repunere în 2 termenul de contestare a acțiunii a fost respinsă, iar acțiunea în contencios administrativ înaintată de AO ,,Media Alternativă” a fost declarată inadmisibilă în temeiul art. 207 alin. (2) lit. d) Cod administrativ, pe motiv că acțiunea a fost depusă după expirarea termenului prevăzut la art. 209 Cod administrativ coroborat cu art. 72 alin. (3) Cod electoral (f.d.64-66).
Totodată, din motivarea actului judecătoresc ce constituie obiectul prezentului recurs, se desprinde că în speță, decizia contestată a fost adoptată la data de 13 noiembrie 2020. Prin urmare, termenul de depunere a contestației a început să curgă la data de 14 noiembrie 2020 și a expirat la data de 16 noiembrie 2020. Pe când, contestația a fost depusă la data de 17 noiembrie 2020, cu omiterea termenului prevăzut la art. 72 alin. (3) din Codul electoral (f.d.58-62). Colegiul reține că până a se expune referitor la problemele invocate în recurs, urmează să verifice dacă la caz a fost respectat termenul de depunere a recursului. În corespundere cu art. 241 alin. (3) Cod administrativ, pentru contestarea cu recurs a încheierilor judecătorești se aplică corespunzător prevederile cap. III din cartea a treia, dacă din prevederile prezentului capitol nu rezultă altceva.
Totodată, articolul 236 alin (2) lit. d) Cod administrativ, prevede că apelul se declară inadmisibil în special când a fost depus după expirarea termenului stabilit la art. 232 alin. (1). Completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ reține că în corespundere cu art. 242 Cod administrativ, recursul împotriva încheierii judecătorești se depune motivat la instanța de judecată care a emis încheierea contestată în termen de 15 zile de la notificarea încheierii judecătorești, dacă legea nu stabilește un termen mai mic. Totodată, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ reține că, la caz, se contestă decizia Consiliului Audiovizualului emisă în conformitate cu prevederile Codului electoral.
Respectiv, speței în conformitate cu art. 5 alin. (3) din Legea cu privire la actele normative nr. 100 din 22 decembrie 2017 coroborat cu art. 2 alin. (2) Cod administrativ, sunt aplicabile inclusiv la termenul de depunere a recursului împotriva încheierii judecătorești normele Codului electoral, care față de Codul administrativ sunt norme juridice speciale, aplicabile anumitor categorii de raporturi sociale și/sau subiecți strict determinați. În conformitate cu art. 74 alin. (6) Cod electoral, împotriva hotărârii instanței de judecată poate fi depus un apel în termen de o zi de la pronunțare, iar împotriva deciziei instanței de apel - un recurs în termen de o zi de la pronunțare. Colegiul reține că, ținând cont de domeniul specific de activitate a legislației electorale, actul judecătoresc împotriva căruia poate fi depus apel sau recurs în temeiul art. 74 alin. (6) Cod electoral, urmează a fi privit lato sensu.
Aceasta deoarece legislația electorală stabilește termene restrânse de examinare și soluționare a litigiilor electorale, de aceea atât recursul împotriva încheierii judecătorești, cât și cel depus împotriva hotărârii instanței de fond sau a deciziei instanței de apel se vor depune în termen de o zi de la pronunțare. Prin urmare, ținând cont de domeniul specific de activitate a legislației electorale și având în vedere că litigiul electoral urmează a fi examinat și soluționat în termeni restrânși, în speță prin prisma prevederilor art. 74 alin. (6) Cod electoral, 3 termenul de depunere a recursului împotriva încheierii recurate și-a început curgerea din ziua imediat următoare datei pronunțării actului judecătoresc de dispoziție contestat – 25 noiembrie 2020, iar data limită de depunere a recursului fiind ziua de 25 noiembrie 2020, ora 24.00.
Cu toate acestea, recursul depus de AO ,,Media Alternativă” reprezentată de avocatul Vitalie Enachi împotriva încheierii din 24 noiembrie 2020 a Curții de Apel Chișinău, a fost depus în data de 26 noiembrie 2020, fapt ce denotă depunerea recursului după expirarea termenului stabilit de lege, 1 zi de la pronunțare prevăzut de Codul electoral, nefiind confirmată temeinicia unei asemenea întîrzieri prin careva probe, cu atât mai mult că recurenta AO ,,Media Alternativă” nu a depus o cerere cu privire la repunerea recursului în termen și nici nu a prezentat instanței probe incontestabile ce ar demonstra imposibilitatea îndeplinirii actului procedural în termenul prevăzut de lege.
Cât privesc argumentele AO ,,Media Alternativă” reprezentată de avocatul Vitalie Enachi invocate în recurs precum că termenul depunerii recursului nu a fost încălcat pe motiv că asociația a recepționat încheierea recurată prin intermediul poștei electronice la data de 25 noiembrie 2020 (f.d.63), acestea nu constituie drept temei de respectare a termenului de depunere a recursului. Or, potrivit 74 alin. (6) Cod electoral, termenul de depunere a recursului este de o zi de la pronunțare și nu din momentul recepționării copiei încheierii contestate după cum greșit a interpretat reprezentantul recurentei. În conformitate cu art. 36 alin. (2) Cod administrativ, instanțele de judecată competente aplică principiul supremației dreptului cu luarea în considerare a jurisprudenței Curții Europene pentru Drepturile Omului.
Sub acest aspect, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ reiterează că AO ,,Media Alternativă” avea obligația de a întreprinde toate măsurile necesare, după cum sugerează și jurisprudența CEDO (Van Harn versus Germany, nr. 7557/03 din 11 septembrie 2007), de a proteja drepturile sale de acces la instanță, fapt însă ignorat de ultima, care în consecință a generat omiterea termenului prescris la art. 74 alin. (6) Cod electoral. Din considerentele că recursul depus de AO ,,Media Alternativă” reprezentată de avocatul Vitalie Enachi împotriva încheierii din 24 noiembrie 2020 a Curții de Apel Chișinău a fost depus după expirarea termenului stabilit de lege, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a-l declara inadmisibil.
Or, admiterea spre examinare a unui recurs după expirarea termenului stabilit de lege, ar avea un efect incompatibil cu principiul securității raporturilor juridice, garantat de articolul 6 din Convenție. În conformitate cu art. 230, 243 alin. (1) lit. a), alin. (2) Cod administrativ, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție decide : Se declară inadmisibil recursul depus de Asociația Obștească ,,Media Alternativă” reprezentată de avocatul Vitalie Enachi împotriva încheierii din 24 4 noiembrie 2020 a Curții de Apel Chișinău, în cauza de contencios administrativ, la cererea de chemare în judecată depusă de Asociația Obștească ,,Media Alternativă” împotriva Consiliului Audiovizualului cu privire la contestarea actului administrativ.
Decizia nu se supune niciunei căi de atac. Președintele ședinței, judecătorul Tamara Chișca-Doneva judecătorii Svetlana Filincova Nicolae Craiu 5
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.