2r-501/20 — încasarea datoriei
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- încasarea datoriei
- Temei legal
- restituirea cererii de apel, termenul de declarare a apelului
2r-501/20 — încasarea datoriei (Curtea Supremă de Justiție, 2020)
Dosarul nr. 2r-501/20 Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani (jud. C. Vârlan) Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. A. Panov, I. Țurcan, L. Pruteanu) DECIZIE 25 noiembrie 2020 mun.
Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: Președintele ședinței, judecătorul Dumitru Mardari judecătorii Iurie Bejenaru Mariana Pitic examinând recursul declarat de către Alexandru Mițcul, în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de către Alexandru Mițcul împotriva lui Ion Slobodzeanu cu privire la încasarea datoriei, împotriva încheierii din 09 iunie 2020 a Curții de Apel Chișinău, prin care a fost respinsă cererea depusă de către Alexandru Mițcul cu privire la repunerea în termenul de declarare a apelului și a fost restituită cererea de apel depusă de către Alexandru Mițcul, constată: La 24 august 2018 Alexandru Mițcul a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Ion Slobodzeanu cu privire la încasarea datoriei și a cheltuielilor de judecată.
Prin hotărârea din 21 ianuarie 2019 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani, acțiunea depusă de către Alexandru Mițcul a fost respinsă ca neîntemeiată. A fost încasată din contul lui Alexandru Mițcul în beneficiul statului taxa de stat în sumă de 660 de lei, echivalentul a 18 euro și 18 dolari SUA, convertiți în lei moldovenești conform cursului Băncii Naționale a Moldovei. La 18 februarie 2019 Alexandru Mițcul a declarat apel nemotivat împotriva hotărârii primei instanțe, solicitând admiterea acestuia, scutirea de plata taxei de stat, casarea integrală a hotărârii primei instanțe și pronunțarea unei noi hotărâri cu privire la admiterea acțiunii.
Prin încheierea din 28 martie 2019 a Curții de Apel Chișinău a fost respinsă cererea depusă de către Alexandru Mițcul cu privire la scutirea de plata taxei de stat, nu a fost dat curs cererii de apel depusă de către Alexandru Mițcul, a fost comunicat lui Alexandru Mițcul despre necesitatea prezentării cererii de apel motivate și a bonului de plată a taxei de stat în sumă de 495 de lei, fiindu-i acordat un termen de 7 zile din momentul recepționării încheierii și a fost explicat lui Alexandru Mițcul 1 că, în cazul în care nu va lichida neajunsurile menționate, cererea de apel nu va fi considerată depusă și va fi restituită. La 08 mai 2019 Alexandru Mițcul a depus o cerere, prin care a solicitat anularea încheierii instanței de apel din 28 martie 2019 și eșalonarea achitării taxei de stat.
Prin încheierea din 23 mai 2019 a Curții de Apel Chișinău a fost respinsă cererea depusă de către Alexandru Mițcul cu privire la eșalonarea plății taxei de stat, nu a fost dat curs cererii de apel depusă de către Alexandru Mițcul, a fost comunicat lui Alexandru Mițcul despre necesitatea prezentării cererii de apel motivate și a bonului de plată a taxei de stat în sumă de 495 de lei, fiindu-i acordat un termen de 10 zile din momentul recepționării încheierii și a fost explicat lui Alexandru Mițcul că, în cazul în care nu va lichida neajunsurile menționate, cererea de apel nu va fi considerată depusă și va fi restituită. Prin încheierea din 24 septembrie 2019 a Curții de Apel Chișinău a fost restituită cererea de apel depusă de către Alexandru Mițcul.
La 06 noiembrie 2019 Alexandru Mițcul a declarat recurs împotriva încheierii instanței de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea integral a încheierii instanței de apel și restituirea cauzei spre rejudecare în instanța de apel. Prin decizia din 24 decembrie 2019 a Curții Supreme de Justiție a fost respins recursul declarat de către Alexandru Mițcul și a fost menținută încheierea instanței de apel. La 26 noiembrie 2019 Alexandru Mițcul a declarat apel nemotivat împotriva hotărârii primei instanțe, solicitând repunerea în termen și admiterea acestuia, eșalonarea plății taxei de stat, casarea hotărârii primei instanțe și pronunțarea unei noi hotărâri cu privire la admiterea acțiunii. Prin încheierea din 09 iunie 2020 a Curții de Apel Chișinău a fost respinsă cererea depusă de către Alexandru Mițcul cu privire la repunerea în termenul de declarare a apelului și a fost restituită cererea de apel depusă de către Alexandru Mițcul.
La 13 august 2020 Alexandru Mițcul a declarat recurs împotriva încheierii instanței de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea încheierii instanței de apel, acceptarea apelului spre examinarea și restituirea cauzei spre rejudecare în instanța de apel. În motivarea recursului a indicat că, nu este de acord cu încheierea instanței de apel, deoarece prin încheierea contestată i-au fost încălcate drepturile și libertățile, onoarea și demnitatea. A menționat că, i-a fost încălcat dreptul de acces liber la justiție, dreptul la un proces echitabil, dreptul la asistență juridică garantată de stat și dreptul la proprietatea privată. În conformitate cu art. 425 CPC, termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la comunicarea încheierii.
Din materialele dosarului rezultă că, Curtea de Apel Chișinău a expediat în adresa părților copia încheierii contestate la 08 iulie 2020 (f. d. 116), însă date, care ar confirma recepționarea acesteia de către recurent, lipsesc la materialele dosarului. Astfel, recursul declarat la 13 august 2020 este în termen. 2 În conformitate cu art. 426 alin. (3) CPC, recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 3 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza dosarului și a materialelor anexate la recurs, fără examinarea admisibilității și fără participarea părților. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră recursul neîntemeiat și care urmează a fi respins cu menținerea încheierii instanței de apel din următoarele considerente.
În conformitate cu art. 427 lit. a) CPC, instanța de recurs, după ce judecă recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul și să mențină încheierea. În conformitate cu art. 362 alin. (1) CPC, termenul de declarare a apelului este de 30 de zile de la data pronunțării dispozitivului hotărârii, dacă legea nu prevede altfel. În conformitate cu art. 369 alin. (1) lit. b) CPC, instanța de apel restituie, printr- o încheiere, cererea dacă apelul a fost depus în afara termenului legal, iar apelantul nu solicită repunerea în termen sau instanța de apel a refuzat să efectueze repunerea în termen. Din materialele cauzei rezultă că, prin hotărârea din 21 ianuarie 2019 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani, acțiunea depusă de către Alexandru Mițcul a fost respinsă ca neîntemeiată.
A fost încasată din contul lui Alexandru Mițcul în beneficiul statului taxa de stat în sumă de 660 de lei, echivalentul a 18 euro și 18 dolari SUA, convertiți în lei moldovenești conform cursului Băncii Naționale a Moldovei. De asemenea, din materialele dosarului rezultă că, la 22 ianuarie 2019 prima instanță a expediat în adresa părților copia dispozitivului hotărârii primei instanțe (f.d. 18, 19), iar la 14 februarie 2020 recurentul Alexandru Mițcul a recepționat-o, fapt confirmat prin avizul de recepție a acesteia (f. d. 22). La 26 noiembrie 2019 Alexandru Mițcul a declarat apel nemotivat împotriva hotărârii primei instanțe, solicitând repunerea în termen și admiterea acestuia, eșalonarea plății taxei de stat, casarea hotărârii primei instanțe și pronunțarea unei noi hotărâri cu privire la admiterea acțiunii.
Urmare, prin încheierea din 09 iunie 2020 a Curții de Apel Chișinău a fost respinsă cererea depusă de către Alexandru Mițcul cu privire la repunerea în termenul de declarare a apelului și a fost restituită cererea de apel depusă de către Alexandru Mițcul. Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că, încheierea recurată este adoptată în conformitate cu normele Codului de procedură civilă, care reglementează acțiunile instanței la faza respectivă a procesului și cu aprecierea completă a tuturor probelor și a circumstanțelor referitoare la termenul de declarare apelului.
Actele cauzei denotă faptul că, dispozitivul hotărârii primei instanțe a fost pronunțat la 21 ianuarie 2019. 3 Astfel, termenul de declarare a apelului în baza art. 362 alin. (1) CPC este de 30 de zile de la pronunțarea dispozitivului hotărârii și a început să curgă de la 22 ianuarie 2019, ziua imediat următoare datei pronunțării dispozitivului hotărârii contestate și a expirat la 20 februarie 2019, însă cererea de apel a fost depusă de către Alexandru Mițcul la 26 noiembrie 2019, adică peste termenul de 30 de zile. Prin urmare, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție conchide că, apelul a fost declarat de către Alexandru Mițcul în afara termenului stabilit de lege, solicitând repunerea în termen.
În conformitate cu art. 362 alin. (3) CPC, repunerea în termen de apel se face de către instanța de apel în cazurile și în ordinea prevăzute de art.116. În conformitate cu art. 116 alin. (1) și (3) CPC, persoanele care, din motive întemeiate, au omis termenul de îndeplinire a unui act de procedură pot fi repuse în termen de către instanță. La cererea de repunere în termen se anexează probele ce dovedesc imposibilitatea îndeplinirii actului. Totodată, trebuie efectuat actul de procedură care nu a fost îndeplinit în termen (să fie depusă cererea, să fie prezentate documente respective etc.). Astfel, instanța de recurs reiterează că, termenul de declarare a apelului poate fi restabilit dacă persoanele îndreptățite prezintă probe veridice, ce ar confirma imposibilitatea declarării apelului în termen.
Din materialele dosarului rezultă că, Alexandru Mițcul, deși a solicitat repunerea în termenul de declarare a apelului, nu a prezentat probe, ce ar confirma imposibilitatea declarării apelului în termen. Instanța de recurs mai reține că, acțiunile recurentului privind declararea apelului la 26 noiembrie 2019 nu constituie decât o ignorare de către acesta a respectării drepturilor și obligațiilor procedurale, în condițiile în care art. 56 alin. (3) și 61 alin.(1) CPC obligă părțile să se folosească cu bună-credință de drepturile lor procedurale. În asemenea circumstanțe, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că, instanța de apel temeinic și legal a respins cererea cu privire la repunerea în termenul de declarare a apelului și a restituit apelul declarat de către Alexandru Mițcul.
Instanța de recurs accentuează că, soluția adoptată de instanța de apel prin încheierea recurată este compatibilă cu respectarea garanțiilor unui proces echitabil, în sensul prevederilor art. 6 § 1 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, având în vedere că, prelungirea nejustificată a termenului pentru exercitarea apelului ar împiedica rămânerea irevocabilă, ca urmare a expirării termenului de atac, a hotărârii judecătorești emise în prima instanță și ar leza, în acest mod, principiul securității raporturilor juridice. Astfel, din considerentele menționate și având în vedere faptul că, încheierea instanței de apel este întemeiată și legală, iar argumentele invocate de către recurent sunt neîntemeiate, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a respinge recursul și de a menține încheierea instanței de apel.
În conformitate cu art. 427 lit. a) din Codul de procedură civilă, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție 4 decide: Se respinge recursul declarat de către Alexandru Mițcul. Se menține încheierea din 09 iunie 2020 a Curții de Apel Chișinău în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de către Alexandru Mițcul împotriva lui Ion Slobodzeanu cu privire la încasarea datoriei. Decizia este irevocabilă. Președintele ședinței, judecătorul Dumitru Mardari judecătorii Iurie Bejenaru Mariana Pitic 5
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.