2ac-146/20 — anularea încheierii
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- anularea încheierii
- Temei legal
- strămutarea cauzei
2ac-146/20 — anularea încheierii (Curtea Supremă de Justiție, 2020)
Dosarul nr. 2ac-146/20
Î N C H E I E R E
18 noiembrie 2020 mun. Chișinău
Colegiul Civil, Comercial și de Contencios Administrativ
al Curții Supreme de Justiție
în componența:
Președintele ședinței, judecătorul Dumitru Mardari
judecătorii Mariana Pitic
Iurie Bejenaru
examinând demersul Președintelui interimar al Curții de Apel Comrat, Grigori
Colev cu privire la strămutarea cauzei la o altă instanță de judecată egală în grad,
în cauza civilă, la contestația depusă de ÎCS ”CNB-Tehnologie” împotriva
SRL ”Promnordex” cu privire la recunoașterea ilegală a acțiunilor executorului
judecătoresc Șevcenco Oleg privind amânarea executării hotărârii judecătorești,
la contestația depusă de SRL ”Euro-Alco” împotriva SRL ”Promnordex”,
ÎCS ”CNB-Tehnologie” SRL, intervenient accesoriu executorul judecătoresc
Șevcenco Oleg cu privire la anularea încheierii,
constată:
La 06 august 2018, ÎCS ”CNB-Tehnologie” a depus contestație împotriva
SRL ”Promnordex” privind recunoașterea ilegală a acțiunilor executorului
judecătoresc Șevcenco Oleg cu privire la amânarea executării hotărârii judecătorești.
La 17 decembrie 2018, SRL ”Euro-Alco” a depus contestație împotriva
SRL ”Promnordex”, ÎCS ”CNB-Tehnologie” SRL, intervenient accesoriu
executorul judecătoresc Șevcenco Oleg cu privire la anularea încheierii (f.d. 82-84
Vol. I).
Prin încheierea Judecătoriei Cimișlia, sediul Central din 15 ianuarie 2019, s-a
conexat cauza civilă, la contestația depusă de ÎCS ”CNB-Tehnologie” împotriva
SRL ”Promnordex” cu privire la recunoașterea ilegală a acțiunilor executorului
judecătoresc Șevcenco Oleg privind amânarea executării hotărârii judecătorești cu
cauza civilă, la conteatația depusă de SRL ”Euro-Alco” împotriva
SRL ”Promnordex”, ÎCS ”CNB-Tehnologie” SRL, intervenient accesoriu
executorul judecătoresc Șevcenco Oleg cu privire la anularea încheierii (f.d. 31-32
Vol. II).
Prin încheierea Judecătoriei Cimișlia, sediul Central din 15 aprilie 2019,
contestațiile depuse de ÎCS ”CNB-Tehnologie” împotriva SRL ”Promnordex” cu
privire la recunoașterea ilegală a acțiunilor executorului judecătoresc Șevcenco Oleg
privind amânarea executării hotărârii judecătorești și contestația depusă de
SRL ”Euro-Alco” împotriva SRL ”Promnordex”, ÎCS ”CNB-Tehnologie”
1
SRL, intervenient accesoriu executorul judecătoresc Șevcenco Oleg cu privire la
anularea încheierii, au fost respinse (f.d. 163-170 Vol. I).
La 14 mai 2019, SRL ”Euro-Alco” a depus cerere de recurs împotriva încheierii
Judecătoriei Cimișlia, sediul Central din 15 aprilie 2019 (f.d. „72-175 Vol. I).
La 12 decembrie 2019, judecătorul Curții de Apel Comrat, Afanasi Curdov a
declarat declarat abținere de la examinarea cauzei în ordine de recurs (f.d. 189 Vol.
I), iar prin încheierea Curții de Apel Comrat din 16 decembrie 2019, declarația de
abținere a fost admisă (f.d. 194-195 Vol. I).
Prin decizia Curții de Apel Comrat din 30 decembrie 2019, s-a admis recursul
declarat de SRL ”Euro-Alco”, s-a casat integral încheierea Judecătoriei Cimișlia,
sediul Central din 15 aprilie 2019 și s-a restituit cauza spre rejudecare în instanța de
fond, în alt complet de judecată (f.d. 200-205 Vol. I).
Prin încheierea Judecătoriei Cimișlia, sediul Central din 28 septembrie 2020,
contestația depusă de SRL ”Euro-Alco” împotriva SRL ”Promnordex”, ÎCS ”CNB-
Tehnologie” SRL, intervenient accesoriu executorul judecătoresc Șevcenco Oleg cu
privire la anularea încheierii a fost respinsă ca neîntemeiată, iar contestația depusă
de ÎCS ”CNB-Tehnologie” împotriva SRL ”Promnordex” cu privire la recunoașterea
ilegală a acțiunilor executorului judecătoresc Șevcenco Oleg privind amânarea
executării hotărârii judecătorești, a fost respinsă ca fiind inadmisibilă (f.d. 53-58
Vol. III).
La 15 octombrie 2020, prin intermediul oficiului poștal, SRL ”Euro-Alco” a
depus cerere de recurs împotriva încheierii Judecătoriei Cimișlia, sediul Central din
28 septembrie 2020, prin care a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii
contestate în partea respingerii contestației depuse de SRL ”Euro-Alco” cu emiterea
unei noi deciziei, prin care contestația să fie admisă (f.d. 60-63 Vol. III).
La 04 noiembrie 2020, Președintele interimar al Curții de Apel Comrat, Grigori
Colev a înaintat un demers cu privire la strămutarea cauzei la o altă instanță de
judecată egală în grad.
În motivarea demersului, a invocat că la Curtea de Apel Comrat nu este posibil
de format un complet pentru examinarea cauzei în ordine de recurs, deoarece
judecătorii Grigori Colev, Dmitrii Fujenco și Andrei Mironov anterior au participat
la examinarea cauzei nominalizate, iar prin încheierea Curții de Apel Comrat din
16 decembrie 2019, a fost admisă declarația de abținere a judecătorului Afanasi
Curdov de la examinarea cauzei.
Totodată, a invocat că judecătorului Gubenco Serghei i s-a acordat concediul
anual de odihnă începând cu 28 octombrie 2020 până la 14 decembrie 2020, iar la
03 noiembrie 2020, a plecat în concediu medical.
Asfel a specificat că având în vedere cele invocat și deoarece din 7 unități de
judecători care sunt prevăzute de statele de personal, activitatea o exercită doar
6 judecători, este imposibil de a forma un alt complet de judecată pentru examinarea
cauzei în ordine de recurs.
Studiind demersul Președintelui interimar al Curții de Apel Comrat, Grigori
Colev, Colegiul Civil, Comercial și de Contencios Administrativ al Curții Supreme
de Justiție consideră necesar de a admite demersul din următoarele considerentele.
2
În conformitate cu art. 43 alin. (2) lit. d) și alin. (4) din Codul de procedură
civilă, instanța strămută cauza la o altă instanță dacă din motivul recuzării (abținerii
de la judecată) unui sau mai multor judecători ori din alte motive întemeiate,
substituirea judecătorilor săi devine imposibilă.
Strămutarea cauzei în cazurile prevăzute la alin. (2) lit. d), e), f), și g) se
efectuează de către instanța ierarhic superioară a cărei încheiere nu se supune
niciunei căi de atac.
Colegiul reține că, la moment, în cadrul Curții de Apel Comrat activează
7 judecători - Grigori Colev, Dmitrii Fujenco, Ștefan Starciuc, Afanasi Curdov,
Liudmila Craianu, Andrei Mironov și Serghei Gubenco.
Prin încheierea Curții de Apl Comrat din 16 decembrie 2019, a fost admisă
declarația de abținere a judecătorului Afanasi Curdov de la examinarea cauzei.
La fel, materialele cauzei denotă că judecătorii Grigori Colev, Dmitrii Fujenco
și Andrei Mironov anterior au participat la examinarea cauzei nominalizate (decizia
Curții de Apel Comrat din 30 decembrie 2019), prin care s-a admis recursul declarat
de SRL ”Euro-Alco”, s-a casat integral încheierea Judecătoriei Cimișlia, sediul
Central din 15 aprilie 2019 și s-a restituit cauza spre rejudecare în instanța de fond,
în alt complet de judecată (f.d. 200-205 Vol. I).
Totodată, Colegiul Civil, Comercial și de Contencios Administrativ al Curții
Supreme de Justiție menționează că din demersul Președintelui interimar al Curții
de Apel Comrat, Grigori Colev, rezultă că judecătorului Gubenco Serghei i s-a
acordat concediul anual de odihnă începând cu 28 octombrie 2020 până la
14 decembrie 2020, iar la 03 noiembrie 2020, a plecat în concediu medical.
Prin urmeare, având în vedere cele expuse, nu este posibil de a forma un alt
complet de judecată pentru examinarea cauzei nominalizate în ordine de recurs.
Prin prisma normelor precitate raportate la caz, Colegiul Civil, Comercial și de
Contencios Administrativ al Curții Supreme de Justiție constată că există temei de
strămutare a cauzei pentru judecare în ordine de recurs la o altă instanță egală în
grad, or, la Curtea de Apel Comrat nu poate fi format un complet de judecată pentru
examinarea cererii de recurs depusă de SRL ”Euro-Alco”.
Prin urmare, Colegiul ajunge la concluzia că demersul Președintelui interimar
al Curții de Apel Comrat, Grigori Colev cu privire la strămutarea cauzei civile la o
altă instanță de judecată egală în grad este întemeiat și urmează a fi admis, iar cauza
se strămută pentru examinare în ordine de recurs, la Curtea de Apel Cahul, ca fiind
instanță de același grad și care este situată în imediata apropiere a razei de activitate
a Curții de Comrat.
În conformitate cu art. 43 alin. (2) lit. d) și alin. (4), art. 269-270 din Codul de
procedură civilă, Colegiul Civil, Comercial și de Contencios Administrativ al Curții
Supreme de Justiție
d i s p u n e :
Se admite demersul Președintelui interimar al Curții de Apel Comrat, Grigori
Colev cu privire la strămutarea cauzei civile la o altă instanță de judecată egală în
grad.
3
Cauza civilă, la contestația depusă de ÎCS ”CNB-Tehnologie” împotriva
SRL ”Promnordex” cu privire la recunoașterea ilegală a acțiunilor executorului
judecătoresc Șevcenco Oleg privind amânarea executării hotărârii judecătorești,
la contestația depusă de SRL ”Euro-Alco” împotriva SRL ”Promnordex”,
ÎCS ”CNB-Tehnologie” SRL, intervenient accesoriu executorul judecătoresc
Șevcenco Oleg cu privire la anularea încheierii, se strămută pentru examinare în
ordine de recurs, la Curtea de Apel Cahul.
Încheierea nu se supune niciunei căi de atac.
Președintele ședinței, judecătorul Dumitru Mardari
judecătorii Mariana Pitic
Iurie Bejenaru
4