Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 04.11.2020

2ac-118/20 — contestarea actului administrativ

HOTĂRÂRE
04.11.2020
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
contestarea actului administrativ
Temei legal
competenta la examinarea cererii privind emiterea unei decizii suplimentare
Citează această cauză
2ac-118/20 — contestarea actului administrativ (Curtea Supremă de Justiție, 2020)

Dosarul nr. 2ac-118/2020 Î N C H E I E R E 04 noiembrie 2020 mun.

Chișinău Colegiul civil comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componență: Președintele ședinței, judecătorul Maria Ghervas judecătorii Nina Vascan Victor Burduh examinând conflictul negativ de competență dintre completul de drept comun al Curții de Apel Chișinău și completul specializat în examinarea cauzelor de contencios administrativ al Curții de Apel Chișinău, în cauza de contencios administrativ, la cererea de chemare în judecată înaintată de Societatea cu Răspundere Limitată „Montevideia” împotriva Direcției administrare fiscală Botanica a Inspectoratului Fiscal de Stat pe municipiul Chișinău și Inspectoratului Fiscal Principal de Stat, intervenienți accesorii Direcția finanțe a Consiliului raional Ialoveni, Primăria orașului Ialoveni și „Chanderia Investments Limited” Ltd cu privire la contestarea actului administrativ, c o n s t a t ă : La 24 septembrie 2014 SRL „Montevideia” a înaintat cerere de chemare în judecată împotriva Direcției administrare fiscală Botanica a Inspectoratului Fiscal de Stat pe mun.

Chișinău, intervenient accesoriu Direcția finanțe a Consiliului raional Ialoveni, solicitând obligarea pârâtului de a aproba calculul dobânzii de întârziere prezentat de către SRL „Montevideia”, de a emite ordinul de plată a dobânzii și de a asigura efectuarea de către Direcția finanțe a Consiliului raional Ialoveni, prin intermediul Trezoreriei teritoriale Ialoveni, a plății în sumă de 720 707,36 lei. La data de 04 martie 2015 Consiliul raional Ialoveni a depus cereri, prin care a solicitat atragerea în proces a Inspectoratului Fiscal Principal de Stat și a Primăriei or. Ialoveni. Ulterior, Inspectoratul Fiscal de Stat pe mun. Chișinău a înaintat un demers, prin care a solicitat intervenirea în proces a Inspectoratului Fiscal Principal de Stat în calitate de copârât.

Prin încheierea protocolară din 27 martie 2015 a Judecătoriei Botanica, mun. Chișinău a fost admis parțial demersul înaintat de către Inspectoratul Fiscal de Stat pe mun. Chișinău și a fost înștiințat Inspectoratul Fiscal Principal de Stat despre posibilitatea intervenirii în proces. A fost admisă cererea depusă de către Consiliul raional Ialoveni și atrasă în proces Primăria or. Ialoveni în calitate de intervenient accesoriu. 1 La data de 08 aprilie 2015 SRL „Montevideia” a depus cerere prin care a solicitat introducerea în proces în calitate de intervenient de partea reclamantă a întreprinderii „Chanderia Investments Limited” Ltd. Inspectoratul Fiscal Principal de Stat a înaintat un demers, prin care a solicitat acordarea calității procesuale de pârât.

Prin încheierea protocolară din 28 aprilie 2015 a Judecătoriei Botanica, mun. Chișinău a fost atrasă în proces compania „Chanderia Investments Limited” Ltd în calitate de intervenient accesoriu. Prin încheierea protocolară din 06 mai 2015 a Judecătoriei Botanica, mun. Chișinău a fost admisă intervenirea în proces a Inspectoratului Fiscal Principal de Stat în calitate de copârât. Prin încheierea din 06 mai 2015 a Judecătoriei Botanica, mun. Chișinău a fost strămutată cauza la Judecătoria Râșcani, mun. Chișinău pentru examinare în fond. În ședința de judecată a primei instanțe din 01 martie 2016, „Chanderia Investments Limited” Ltd, reprezentată de către Ivan Ghecev, a solicitat intervenirea acesteia în proces în calitate de coreclamant.

La 14 martie 2016 SRL „Montevideia” a depus cerere de concretizare a pretențiilor, solicitând constatarea încălcării de către pârât a drepturilor sale privind nesoluționarea cererilor în termenul legal și necomunicarea în scris a deciziei adoptate. Prin încheierea din 18 martie 2016 a Judecătoriei Râșcani, mun. Chișinău a fost respinsă cererea depusă de către „Chanderia Investments Limited” Ltd cu privire la intervenirea în proces în calitate de coreclamant ca nefondată. Prin decizia din 07 iulie 2016 a Curții de Apel Chișinău a fost respins recursul declarat de către SRL „Montevideia” și „Chanderia Investments Limited” Ltd și a fost menținută încheierea primei instanțe. Prin hotărârea din 03 noiembrie 2016 a Judecătoriei Râșcani, mun.

Chișinău a fost respinsă acțiunea depusă de către SRL „Montevideia” ca nefondată. Prin decizia din 10 octombrie 2017 a Curții de Apel Chișinău a fost respins apelul declarat de către SRL „Montevideia” și „Chanderia Investments Limited” Ltd și a fost menținută hotărârea primei instanțe. Prin decizia din 14 noiembrie 2018 a Curții Supreme de Justiție s-a admis recursul declarat de SRL „Montevideia” și „Chanderia Investments Limited” Ltd, s-a casat integral decizia din 10 octombrie 2017 a Curții de Apel Chișinău și s-a trimis cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Chișinău, în alt complet de judecată. Prin decizia din 27 februarie 2019 a Curții de Apel Chișinău s-a admis apelul declarat de SRL „Montevideia” și „Chanderia Investments Limited” Ltd, s-a casat hotărârea din 03 noiembrie 2016 a Judecătoriei Râșcani, mun.

Chișinău și s-a emis o hotărâre nouă prin care s-a admis cererea de chemare în judecată, s-a constatat încălcarea dreptului SRL „Montevideia” la informație și examinarea în termenul stabilit de lege a cererii din 09 iulie 2014 și a cererii din 25 august 2014. Prin decizia din 27 februarie 2019 a Curții de Apel Chișinău s-a respins recursul declarat de SRL „Montevideia” și „Chanderia Investments Limited” Ltd împotriva încheierii din 29 martie 2016 a Judecătoriei Râșcani, mun. Chișinău, prin care s-au respins parțial observațiile depuse de reprezentantul SRL „Montevideia” și „Chanderia Investments Limited” Ltd, Ghecev Ivan asupra procesului-verbal al ședinței de judecată întocmit în prezenta cauză.

2 Prin încheierea din 06 noiembrie 2019 a Curții de Apel Chișinău s-a respins ca neîntemeiată cererea privind emiterea unei hotărâri suplimentare depusă de reprezentantul „Chanderia Investments Limited” Ltd, Ivan Ghecev. La 28 noiembrie 2019 „Chanderia Investments Limited” Ltd a depus recurs împotriva încheierii din 06 noiembrie 2019 a Curții de Apel Chișinău, prin care a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii instanței de apel și emiterea unei decizii de admitere a cererii. Prin încheierea din 19 februarie 2020 a Curții Supreme de Justiție s-a respins recursul depus de reprezentantul „Chanderia Investments Limited” Ltd, Ivan Ghecev, împotriva încheierii din 06 noiembrie 2019 a Curții de Apel Chișinău.

Prin încheierea din 17 iunie 2020 a Curții Supreme de Justiție, recursul depus de Serviciul Fiscal de Stat, s-a declarat inadmisibil. La 23 mai 2019, reprezentantul „Chanderia Investments Limited”, Ivan Ghecev a depus la Curtea de Apel Chișinău, cerere de emitere a unei decizii suplimentare la decizia din 27 februarie 2019 a Curții de Apel Chișinău (f.d. 144-152, vol. IV). Prin încheierea din 09 septembrie 2020 al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții de Apel Chișinău, s-a dispus declinarea competenței completului specializat în materie de drept comun, în favoarea completelor specializate în materie de contencios administrativ (f.d. 174-177, vol. IV).

Prin încheierea din 23 septembrie 2020 a completului specializat în examinarea cauzelor de contencios administrativ al Curții de Apel Chișinău, a fost suspendat procesul din oficiu și s-a transmis dosarul la Curtea Supremă de Justiție pentru soluționarea conflictului negativ de competență (f.d. 185-188, vol. IV). Studiind materialele cauzei, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție constată competența pentru examinarea cererii privind emiterea unei decizii suplimentare a completului care a pronunțat decizia din 27 februarie 2019 a Curții de Apel Chișinău, din considerentele ce urmează.

Conform articolului 200 alin. (1) și (3) din Codul administrativ instanța de judecată în fața căreia a apărut conflictul de competență de natura celui definit la art. 58 alin. (2) suspendă din oficiu procesul și prezintă dosarul instanței competente să soluționeze conflictul de competență. Conflictul de competență dintre judecătoriile din jurisdicția diferitor curți de apel, dintre o judecătorie și o curte de apel sau dintre două curți de apel se soluționează de către Curtea Supremă de Justiție. Prevederi similare sunt stipulate și la art. 44 alin. (3) și (9) din Codul de procedură civilă, conform cărora conflictul de competență dintre două sau mai multe judecătorii care nu țin de aceeași curte de apel ori dintre o judecătorie și o curte de apel, ori între curțile de apel se judecă de Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție.

Instanța competentă să judece conflictul de competență soluționează, fără citarea participanților la proces, conflictul dintre instanțe printr-o încheiere, care nu se supune nici unei căi de atac. Colegiul menționează că dispozițiile art. 200 alin. (3) din Codul administrativ și art. 44 din Codul de procedură civilă nu reglementează instituția conflictului de 3 competență dintre două colegii specializate ale aceleiași curți de apel. Respectiv, aceste norme urmează a fi aplicate în speță prin analogie. Din materialele cauzei rezultă că la 24 septembrie 2014 SRL „Montevideia” a înaintat cerere de chemare în judecată împotriva Direcției administrare fiscală Botanica a Inspectoratului Fiscal de Stat pe mun.

Chișinău, intervenient accesoriu Direcția finanțe a Consiliului raional Ialoveni, solicitând obligarea pârâtului de a aproba calculul dobânzii de întârziere prezentat de către SRL „Montevideia”, de a emite ordinul de plată a dobânzii și de a asigura efectuarea de către Direcția finanțe a Consiliului raional Ialoveni, prin intermediul Trezoreriei teritoriale Ialoveni, a plății în sumă de 720 707,36 lei. La 14 martie 2016 SRL „Montevideia” a depus cerere de concretizare a pretențiilor, solicitând constatarea încălcării de către pârât a drepturilor sale privind nesoluționarea cererilor în termenul legal și necomunicarea în scris a deciziei adoptate. Prin hotărârea din 03 noiembrie 2016 a Judecătoriei Râșcani, mun.

Chișinău a fost respinsă acțiunea depusă de către SRL „Montevideia” ca nefondată. Prin decizia din 27 februarie 2019 a Curții de Apel Chișinău s-a admis apelul declarat de SRL „Montevideia” și „Chanderia Investments Limited” Ltd, s-a casat hotărârea din 03 noiembrie 2016 a Judecătoriei Râșcani, mun. Chișinău și s-a emis o hotărâre nouă prin care s-a admis cererea de chemare în judecată, s-a constatat încălcarea dreptului SRL „Montevideia” la informație și examinarea în termenul stabilit de lege a cererii din 09 iulie 2014 și a cererii din 25 august 2014. Prin încheierea din 17 iunie 2020 a Curții Supreme de Justiție, recursul depus de Serviciul Fiscal de Stat, s-a declarat inadmisibil. La 23 mai 2019, reprezentantul „Chanderia Investments Limited”, Ivan Ghecev a depus la Curtea de Apel Chișinău, cerere de emitere a unei decizii suplimentare la decizia din 27 februarie 2019 a Curții de Apel Chișinău (f.d.

144-152, vol. IV). Aici, Colegiul reține că la 01 aprilie 2019, a intrat în vigoare Codul administrativ, care la articolul 197 prevede că nimeni nu poate fi lipsit de dreptul judecării procesului de către instanța în a cărei competență este dată prin lege cauza, cu excepțiile expres stabilite de lege. Conform art. 199 din Codul administrativ prevede că dacă s-a constatat că judecătorului sau completului competent pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ i s-a distribuit o cauză civilă de competența aceleiași instanțe de judecată, acesta, printr-o încheiere nesusceptibilă de recurs, își declină competența și remite președintelui de instanță dosarul spre redistribuire aleatorie.

Dacă s-a constatat că judecătorului sau completului competent pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ i s-a distribuit o cauză civilă de competența altei instanțe de judecată, acesta, printr-o încheiere nesusceptibilă de recurs, o transmite instanței competente. Prevederile alin. (1) și (2) se aplică corespunzător și în cazul în care judecătorului sau completului de judecată competent pentru examinarea cauzelor civile i se repartizează o acțiune de contencios administrativ. Conform art. 195 din Codul administrativ, procedura acțiunii în contenciosul administrativ se desfășoară conform prevederilor prezentului cod. Suplimentar se aplică corespunzător prevederile Codului de procedura civilă, cu excepția art.169– 171. 4 Conform art. 250 alin. (1) Cod de procedură civilă, instanța care a pronunțat hotărârea emite, din oficiu sau la cererea participanților la proces, o hotărîre suplimentară.

Sub acest aspect, analizând situația de fapt creată, Colegiul constată că cauza de contencios administrativ, la cererea de chemare în judecată înaintată de Societatea cu Răspundere Limitată „Montevideia” împotriva Direcției administrare fiscală Botanica a Inspectoratului Fiscal de Stat pe municipiul Chișinău și Inspectoratului Fiscal Principal de Stat, intervenienți accesorii Direcția finanțe a Consiliului raional Ialoveni, Primăria orașului Ialoveni și „Chanderia Investments Limited” Ltd cu privire la contestarea actului administrativ, a fost examinată în fond la 27 februarie 2019, până la intrarea în vigoare a Codului administrativ la 01 aprilie 2019, de către completul format din președintele completului, judecătorul Anatolie Minciuna și judecătorii Virgiliu Buhnaci, Viorica Mihaila (judecător raportor).

Același complet de judecători, la 06 noiembrie 2019 a examinat cererea din 23 mai 2019 privind emiterea unei hotărâri suplimentare depuse de reprezentantul „Chanderia Investments Limited”, Ivan Ghencev, iar prin încheierea din 06 noiembrie 2019 au respins ca neîntemeiată cererea dată (f.d. 38-43, vol.IV).

Prin încheierea din 09 septembrie 2020 a completului specializat în examinarea cauzelor de drept comun al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții de Apel Chișinău, s-a dispus declinarea competenței completului specializat în materie de drept comun, în favoarea completelor specializate în materie de contencios administrativ pentru examinarea cererii privind emiterea unei hotărâri suplimentare depuse la 23 mai 2019 de reprezentantul „Chanderia Investments Limited”, Ivan Ghencev, din motiv că cauza este una de contencios administrativ și conform prevederilor Codului administrativ urmează a fi examinată de completul specializat în contencios administrativ (f.d. 174-177, vol. IV).

Prin urmare, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ, reieșind din prevederile art. 195 Codul administrativ și art. 250 alin. (1) Codul de procedură civilă, concluzionează că cererea privind emiterea unei hotărâri suplimentare depuse de reprezentantul „Chanderia Investments Limited”, Ivan Ghencev la 23 mai 2019, urmează a fi examinată de către completul care a soluționat fondul cauzei și a emis decizia la 27 februarie 2019. Suplimentar, în acest context, instanța reține că și prin dispoziția nr. 56 din 30 decembrie 2019 privind constituirea completelor de judecată în cadrul Colegiilor Curții de Apel Chișinău pentru anul 2020, pct. X, se indică că cauzele a căror examinare a fost începută în completele de judecată constituite pentru anul 2019, se vor examina de același complet (f.d.

180-183, vol. IV). Din considerentele sus-menționate, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție va soluționa conflictul negativ de competență, prin constatarea competenței la examinarea și soluționarea cererii privind emiterea unei decizii suplimentare, a completului Curții de Apel Chișinău care a soluționat fondul și a emis decizia din 27 februarie 2019 pe marginea cauzei de contencios administrativ, la cererea de chemare în judecată înaintată de Societatea cu Răspundere Limitată „Montevideia” împotriva Direcției administrare fiscală Botanica a Inspectoratului Fiscal de Stat pe municipiul Chișinău și Inspectoratului Fiscal Principal de Stat, intervenienți accesorii Direcția finanțe a Consiliului raional Ialoveni, Primăria orașului Ialoveni și „Chanderia Investments Limited” Ltd cu privire la contestarea actului administrativ.

5 Conform art. art. 195, 200 alin. (3), 230 din Codul administrativ și în conformitate cu art. 250 alin. (1) din Codul de procedură civilă, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție d i s p u n e : Se constată competența completului Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții de Apel Chișinău, care a examinat fondul și a emis decizia din 27 februarie 2019 pe marginea cauzei de contencios administrativ, la cererea de chemare în judecată înaintată de Societatea cu Răspundere Limitată „Montevideia” împotriva Direcției administrare fiscală Botanica a Inspectoratului Fiscal de Stat pe municipiul Chișinău și Inspectoratului Fiscal Principal de Stat, intervenienți accesorii Direcția finanțe a Consiliului raional Ialoveni, Primăria orașului Ialoveni și „Chanderia Investments Limited” Ltd cu privire la contestarea actului administrativ.

Cauza de contencios administrativ, la cererea de chemare în judecată înaintată de Societatea cu Răspundere Limitată „Montevideia” împotriva Direcției administrare fiscală Botanica a Inspectoratului Fiscal de Stat pe municipiul Chișinău și Inspectoratului Fiscal Principal de Stat, intervenienți accesorii Direcția finanțe a Consiliului raional Ialoveni, Primăria orașului Ialoveni și „Chanderia Investments Limited” Ltd cu privire la contestarea actului administrativ, se remite conform competenței spre examinare completului Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții de Apel Chișinău care a soluționat fondul cauzei în ordine de apel și a emis decizia din 27 februarie 2019. Încheierea nu se supune niciunei căi de atac.

Președintele ședinței, judecătorul Maria Ghervas judecătorii Nina Vascan Victor Burduh 6

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2020-06-17
0,97
3ra-6/20 — contestarea actului administrativ
Dosarul nr. 3ra-6/2020 Prima instanță: Judecătoria Râșcani, mun. Chișinău (Gh. Mîțu) Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (A. Minciuna, V. Buhnaci, V. Mihaila) Î N C H E I E R E 17 iunie 2020 mun. Chișinău Colegiul civil, comercial și
CSJ 2019-09-04
0,97
3ra-894/19 — contestarea actului administrativ
Dosarul nr. 3ra-894/19 prima instanță: Judecătoria Rîșcani, mun. Chișinău (Gh. Mîțu) instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (A. Minciuna, V. Buhnaci, V. Mihaila) ÎNCHEIERE 04 septembrie 2019 mun. Chișinău Colegiul civil comercial și de c
CSJ 2020-02-19
0,97
3r-9/20 — cu privire la constatarea încălcării dreptului la informație
Dosarul nr.3r-9/20 prima instanță: Judecătoria Rîșcani, mun. Chișinău (Gh. Mîțu) instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (A. Minciuna, V. Buhnaci, V. Mihaila) DECIZIE 19 februarie 2020 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contenc
CSJ 2021-04-14
0,96
3r-135/21 — constatarea incalcarii dreptului la informatie si examinarea in termenul stabilit de lege a acererii
” (în continuare SRL „Montevideia”) a depus cerere de chemare în judecată în procedura contenciosului administrativ împotriva Direcției administrare fiscală Botanica a Inspectoratului Fiscal de Stat pe mun. Chișinău, intervenient accesoriu
CSJ 2018-11-14
0,95
3ra-1006/18 — constatarea încălcării drepturilor sale
la prețul convenit, iar conform pct. 1.2 din contractul enunțat, dreptul litigios îl constituie cererea nr. 16/c din 18 noiembrie 2013 cu privire la achitarea dobânzii de întârziere adresată Inspectoratului Fiscal Principal de Stat și Direc
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă