3ra-936/20 — constatarea ilegalitatii si obligarea achitarii indemnizatiei

Dosarul nr.3ra-936/2020

Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Centru (Z. Talpalaru)

Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (A. Bostan, V. Negru, A. Pahopol)

Î N C H E I E R E

04 noiembrie 2020 mun.Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componența:

Președintele completului, judecătorul Maria Ghervas

judecătorii Nina Vascan

Victor Burduh

examinând admisibilitatea recursului declarat de Inspectoratul General al

Poliției,

în cauza de contencios administrativ, la cererea de chemare în judecată depusă

de către Iurciuc Elena împotriva Inspectoratului General al Poliției al Ministerului

Afacerilor Interne privind constatarea ilegalității și obligarea achitării a

indemnizației,

împotriva deciziei din 19 noiembrie 2019 a Curții de Apel Chișinău,

c o n s t a t ă :

La 08 mai 2018 Iurciuc Elena a înaintat cerere de chemare în judecată împotriva

Inspectoratului General al Poliției al MAI, prin care a solicitat constatarea ca fiind

ilegală inacțiunea Inspectoratului General al Poliției referitor la cererea înregistrată

la 16 martie 2018 cu nr. S-739/18, cu obligarea Inspectoratului General al Poliției să

achite retroactiv, pentru 12 luni premergătoare, indemnizația pentru îngrijirea

copilului minor XXX, născut la XXX, în cuantum de 30%.

În motivarea acțiunii, reclamanta a invocat că se află la întreținerea soțului

Iurciuc Marian, angajat al Inspectoratului Național de Patrulare al Inspectoratului

General al Poliției, în funcția de subofițer patrulare al plutonului Criuleni, Dubăsari

al Batalionului nr. 3 a Brigăzii de patrulare.

A susținut că la 16 martie 2018 a adresat Inspectoratului General al Poliției

cerere prin care a solicitat să-i fie achitată retroactiv, pentru 12 luni premergătoare,

indemnizația pentru creșterea copilului minor XXX, născut la XXX până la

împlinirea vîrstei de 3 ani, însă răspuns nu a primit. La cererea înaintată a anexat

actele care confirmă că este soția angajatului Inspectoratului General al Poliției,

situație în care urmează să beneficieze de indemnizația de îngrijire a copilului la

locul de serviciu al soțului.

Reclamanta a relatat că solicitarea de a obliga Inspectoratul General al Poliției

să-i achite indemnizația pentru îngrijirea copilului minor XXX, născut la XXX, este

1

întemeiată, din motiv că la data apariției dreptului la indemnizația de maternitate nu

era angajată în cîmpul muncii și nu avea venit asigurat, fiind la întreținerea soțului.

Prin urmare, situația sa cade sub incidența art. 4 alin. (1), pct. 2) din Legea nr.

489 din 08 iulie 1999 privind sistemul public de asigurări sociale, conform căreia în

sistemul public sunt asigurate obligatoriu, prin efectul legii, persoanele care sunt

numite la nivelul autorității executive și astfel polițiștii sunt persoane asigurate de

stat și se bucură de dreptul la indemnizații din fondurile de asigurări sociale or,

potrivit Legii cu privire la activitatea Poliției și statutul polițistului, Inspectorarul

General al Poliției al MAI este autoritatea executivă, iar angajații acesteia sunt

asigurați de sistemul public obligatoriu prin efectul legii și se bucură de dreptul la

indemnizația din fondurile de asigurări sociale.

A solicitat reclamanta constatarea ca fiind ilegală inacțiunea Inspectoratului

General al Poliției referitor la cererea sa înregistrată în data de 16 martie 2018 cu nr.

S-739/18, obligarea Inspectoratului General al Poliției al MAI să-i calculeze și să-i

achite indemnizația de întreținere a copilului minor XXX, născut la XXX, pentru

perioada din 20 iulie 2017 și până la împlinirea vârstei de 3 ani a copilului, în mărime

de 30% din salariul soțului, Iurciuc Marian.

Prin hotărârea din 09 noiembrie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru,

cererea de chemare în judecată înaintată de Iurciuc Elena a fost admisă.

S-a constatat ca fiind ilegală inacțiunea Inspectoratului General al Poliției

referitor la cererea Elenei Iurciuc înregistrată la 16 martie 2018 cu nr. S-739/18.

S-a obligat Inspectoratul General al Poliției al MAI să calculeze și să achite în

beneficiul reclamantei Iurciuc Elena indemnizația de întreținere a copilului minor

XXX, pentru perioada 20 iulie 2017 și până la împlinirea vârstei de 3 ani a copilului,

în mărime de 30% din salariul soțului Iurciuc Marian.

Prin decizia din 19 noiembrie 2019 a Curții de Apel Chișinău, a fost respinsă

cererea de apel depusă de Inspectoratul General al Poliției al MAI împotriva hotărârii

din 09 noiemrie 2018 a Judecătoriei Chișinău (sediul Centru).

În motivarea deciziei, instanța de apel a reținut că cadrul legal pune în seama

angajatorului achitarea indemnizației pentru creșterea și îngrijirea copilului minor

până la vîrsta de 3 ani. Astfel, ținînd cont de faptul că în speță intimata nu este

angajată în câmpul muncii, se află la întreținerea salariatului Iurciuc Marian, angajat

în cadrul subdiviziunilor Ministerului Afacerilor Interne de la 31 august 2013,

aceasta beneficiază de indemnizație pentru creșterea și îngrijirea copilului minor

până la vârsta de 3 ani de la locul de muncă a soțului.

Totodată, potrivit certificatului nr. 423 din 07 martie 2018 eliberat de Casa

Națională de Asigurări Sociale urmează că Elenei Iurciuc nu i-a fost stabilită

indemnizația pentru îngrijirea și creșterea copilului minor XXX. Or, instanța de fond

corect a dispus obligarea Inspectoratului General al Poliției al MAI să calculeze și

să achite în beneficiul Elenei Iurciuc indemnizația de întreținere a copilului minor

XXX, născut la XXX, pînă la atingerea vârstei de 3 ani, în mărime de 30 % din

salariul soțului Iurciuc Marian.

La 19 februarie 2020 Inspectoratul General al Poliției a depus recurs împotriva

deciziei din 19 noiembrie 2019 a Curții de Apel Chișinău, solicitând admiterea

recursului, casarea deciziei instanței de apel și a hotărârii instanței de fond cu

pronunțarea unei decizii noi de respingere a acțiunii.

2

În motivarea recursului a invocat că instanțele inferioare nu au constatat și

elucidat pe deplin circumstanțele importante pentru soluționarea pricinii și că

normele dreptului material au fost aplicate eronat.

A menționat recurentul că intimata ca soție aflată la întreținerea soțului ar

dispune de dreptul la indemnizația pentru îngrijirea copilului până la vârsta de 3 ani.

Cu toate acestea, în aprecierea dreptului soției aflate la întreținerea soțului de a

beneficia de indemnizație pentru creșterea copilului până la vârsta de 3 ani, trebuie

ținut cont de întreaga reglementare legală în acest domeniu, și nu doar de prevederile

unei anumite legi, iar în cazul neconcordanței dintre acestea, urmează a fi aplicate

regulile generale de interpretare a actelor normative, acțiune ce nu a fost efectuată

de către instanța de fond.

Astfel, în art.l a Legii nr. 489 din 08 iulie 1999 privind sistemul public de

asigurări sociale, legiuitorul a redat definiția indemnizației pentru creșterea copilului

până la împlinirea vârstei de 3 ani ca fiind o formă de sprijin bănesc ce se stabilește

și se acordă prin sistemul public de asigurări sociale persoanei asigurate pentru

creșterea copilului.

În această ordine de idei, concluzionează recurentul că Iurciuc Elena, în calitate

de soție aflată la întreținerea soțului, nu intră în categoria persoanelor asigurate

obligatoriu prin efectul legii, astfel, fiind de fapt constatată o discrepanță între

prevederile a două legi organice și anume a Codului muncii și a Legii privind

sistemul public de asigurări sociale.

Recurentul a specificat că ambele legi concurente în speță sunt de fapt legi

organice, însă este de remarcat că noțiunea indemnizației pentru creșterea copilului

până la vârsta de 3 ani, prevăzută în art. 1 a Legii privind sistemul public de asigurări

sociale (unde este prevăzut drept beneficiar doar persoana asigurată), a fost

modificată prin Legea nr.178 din 11 iulie 2012 și a intrat în vigoare la 01 ianuarie

2013, fapt pentru care prevalează față de reglementările art. 124 din Codul muncii,

unde este descris cercul subiecților care pot beneficia de această indemnizație.

Totodată, un alt aspect important este și faptul că prevederile Legii privind

indemnizațiile pentru incapacitate temporară de muncă și alte prestații de asigurări

sociale, la care face trimitere prin art. 123 alin.(2) din Codul muncii, exclude

posibilitatea beneficierii de indemnizație pentru creșterea copilului până la vârsta de

3 ani de către soția aflată la întreținerea soțului.

Prin urmare, legiuitorul a diferențiat 2 categorii de indemnizații, menționând

dreptul de a beneficia de indemnizație de maternitate în cazul soției aflate la

întreținerea soțului, dar nu și de indemnizație pentru creșterea copilului. Acest fapt

este dedus și din prevederile art.18 alin. (2) a Legii nr. 289 din 22 iulie 2004 privind

indemnizațiile temporare de muncă și alte prestații de asigurări sociale, în care este

menționat expres că de indemnizație lunară pentru creșterea copilului beneficiază,

la cerere, opțional unul dintre părinți, bunelul, bunica, o altă rudă care se ocupă

nemijlocit de îngrijirea copilului, precum și tutorele, dacă sunt persoane asigurate și

îndeplinesc condițiile de realizare a stagiului de cotizare prevăzute la art.6 alin.(l),

(2) sau (3).

Conform art. 245 din Codul administrativ, recursul se depune la instanța de apel

în termen de 30 de zile de la notificarea deciziei instanței de apel, dacă legea nu

stabilește un termen mai mic. Instanța de apel transmite neîntîrziat Curții Supreme

de Justiție recursul împreună cu dosarul judiciar.

3

Motivarea recursului se prezintă Curții Supreme de Justiție în termen de 30 de

zile de la notificarea deciziei instanței de apel. Dacă se depune împreună cu cererea

de recurs, motivarea recursului se depune la instanța de apel.

Decizia instanței de apel a fost pronunțată la 19 noiembrie 2019, în lipsa

participanților la proces, fiind expediată în adresa participanților la data de 30

ianuarie 2020 și recepționată de către recurent, conform avizului de recepție, la data

de 04 februarie 2020 (f.d. 92)

Astfel, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios

administrativ menționează că Inspectoratul General al Poliției s-a conformat

prevederilor legale și a depus recursul la 19 februarie 2020, în termenul prevăzut de

art. 245 Cod administrativ.

La 04 septembrie 2020 în adresa intimatei, a fost expediată copia recursului, cu

înștiințarea despre posibilitatea depunerii referinței.

La 10 septembrie 2020 Iurciuc Elena, a depus referință împotriva recursului

formulat de Inspectoratul General al Poliției, prin care a solicitat declararea recusului

că fiind inadmisibil.

Examinând temeiurile invocate în recurs în raport cu materialele cauzei,

completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al

Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de

Justiție îl consideră inadmisibil din următoarele motive.

Prin prisma art.246 alin. (l) din Codul administrativ, Curtea Supremă de Justiție

examinează din oficiu admisibilitatea cererii de recurs. Dacă este inadmisibil,

recursul se declară ca atare printr-o încheiere, în acord cu alin. (2) din art. 246 Codul

administrativ, recursul se declară inadmisibil în special în cazurile enumerate la

literele a)-f).

Din analiza acestor prevederi, rezultă că admisibilitatea/inadmisibilitatea

recursului, în special, nu se limitează doar la temeiurile menționate ci urmează să

însușească în condițiile Codului administrativ exercitarea efectivă a unui control de

legalitate, veritabil bazat pe temeiuri concludente și serioase.

Completul specializat în examinarea acțiunilor în contencios administrativ al

Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de

Justiție reține cu valoare de principiu jurisprudențial, că sintagma „în special” denotă

caracterul neexhaustiv al temeiurilor de inadmisibilitate și în același timp oferă un

drept exclusiv al instanței de recurs de a filtra cererile de recurs care nu prezintă o

motivare suficient de serioasă și care pe cale de consecință nu pot însuși un eventual

succes rezultat din examinarea cererii în completul de 5 judecători.

În această ordine de idei, instanța de recurs reține că din Codul administrativ

dezvoltă nu doar caracterul nedevolutiv al recursului dar și cerința de seriozitate a

cererii din perspectiva invocării unor veritabile și esențiale încălcări de drept

procedural și material capabile să răstoarne deciziile instanței de apel contestate,

într-o eventuală examinare în fond și invocare ex officio a erorilor de drept.

Instanța de recurs reține că pentru a trece testul de admisibilitate, cererea de

recurs trebuie să conțină o motivare convingătoare și întemeiată în condițiile

nominalizate mai sus. Acest argument rezultă și din particularitățile de formă ale

reglementării recursului în Codul administrativ și anume din sintagma „motivarea

recursului” de la art. 245 alin. (2) din Codul administrativ.

4

În context, motivarea cererii de recurs în circumstanțele expuse se referă la

formalitățile pe care trebuie să le întrunească cererea în vederea rezistării testului și

filtrului de admisibilitate.

De asemenea, Completul specializat în examinarea acțiunilor în contencios

administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție accentuează că admisibilitatea recursului trebuie privită și în

contextul rolului și funcției legale a instanței judecătorești supreme care constă, în

special în asigurarea și interpretarea uniformă a legilor la examinarea cauzelor de

contencios administrativ. Astfel, motivarea oricărei cereri de recurs trebuie să țină

cont pentru a trece filtrul de admisibilitate și a avea succes, de aceste însușiri de

ordin legal fundamental.

În acest sens, CtEDO în jurisprudența sa constantă statuează că dreptul de acces

la instanțe nu este absolut. Există limitări implicit admise (Golder împotriva

Regatului Unit, pct. 38; Stanev împotriva Bulgariei (MC), pct. 230). Acesta este în

special cazul condițiilor de admisibilitate a unui recurs, întrucât prin însăși natura sa

necesită o reglementare din partea statului, care se bucură în această privință de o

anumită marjă de apreciere (Luordo împotriva Italiei, pct. 85). Condițiile de

admisibilitate ale unui recurs pot fi mai stricte decât pentru un apel (Levages

Prestations Services împotriva Franței, pct. 45). Curtea a mai reiterat că modul de

aplicare a articolului 6 procedurilor în fața instanțelor ierarhic superioare depinde de

caracteristicile speciale ale procedurilor respective; trebuie ținut cont de totalitatea

procedurilor în sistemul de drept național și de rolul instanțelor ierarhic superioare

în acest sistem. (Botten v. Norway, hotărâre din 19 februarie 1996, Reports 1996-1,

p. 141, § 39). La fel, conform jurisprudenței CtEDO, procedurile cu privire la

admisibilitatea căii de atac și procedurile care implică doar chestiuni de drept, și nu

chestiuni de fapt, pot fi conforme cu cerințele articolului 6 § 1 (a se vedea Helmers

c. Suediei 9 octombrie 1991, § 31, Seria A, nr. 212-A).

Completul specializat în examinarea acțiunilor în contencios administrativ al

Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de

Justiție conchide că cererea de recurs depusă de către Inspectoratul General al

Poliției, este inadmisibilă.

În conformitate cu art. 230, 246 din Codul administrativ, completul specializat

pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil,

comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție

d i s p u n e :

Recursul depus de Inspectoratul General al Poliției, se declară inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

judecătorul Maria Ghervas

judecătorii Nina Vascan

Victor Burduh

5