3r-297/20 — contestarea actului administrativ
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- contestarea actului administrativ
- Temei legal
- termenul de depunere a apelului
3r-297/20 — contestarea actului administrativ (Curtea Supremă de Justiție, 2020)
Dosarul nr. 3r-297/20 Prima instanță: Judecătoria Cimișlia, sediul central – Gh. Burdujan Instanța de apel: Curtea de Apel Comrat – Gr. Colev, A. Curdov, Șt. Starciuc DECIZIE 28 octombrie 2020 mun.
Chișinău Colegiul civil comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: Președintele ședinței, judecătorul Maria Ghervas judecătorii Nina Vascan Victor Burduh examinând recursul depus de către societatea pe acțiuni „Mold-Nord”, reprezentată de avocatul Valeriu Isiumbeli, în cauza de contencios administrativ intentată la cererea de chemare în judecată depusă de către societatea pe acțiuni „Tomai Vin” împotriva Serviciului Fiscal de Stat, persoane terțe funcționarul fiscal Lilia Ciobanu și societatea pe acțiuni „Mold-Nord” cu privire la contestarea actelor administrative și repararea prejudiciului moral, împotriva încheierii din 17 iunie 2020 a Curții de Apel Comrat, prin care s-a declarat inadmisibil apelul depus de Serviciul Fiscal de Stat împotriva hotărârii din 23 octombrie 2019 a Judecătoriei Cimișlia, sediul central, din motiv că a fost depus în afara termenului legal, și împotriva încheierii din 19 iunie 2020 a Curții de Apel Comrat, prin care s-a respins ca neîntemeiată cererea privind repunerea în termen a apelului și s-a declarat inadmisibil apelul depus de către societatea pe acțiuni „Mold-Nord”, reprezentată de avocatul Valeriu Isiumbeli, împotriva hotărârii din 23 octombrie 2019 a Judecătoriei Cimișlia, sediul central, din motiv că apelul a fost depus în afara termenului legal, constată: La 04 martie 2014,
societatea pe acțiuni „Tomai Vin” (în continuare SA „Tomai Vin”) a depus cerere de chemare în judecată în procedura contenciosului administrativ împotriva Inspectoratului Fiscal Principal de Stat pe raionul Leova (succedat în drepturi și obligații procesuale de către Serviciul Fiscal de Stat), persoană terță funcționarul fiscal Lilia Ciobanu, prin care a solicitat anularea actului de control fiscal nr. 5-652954 din 20 septembrie 2013, întocmit de Inspectoratul Fiscal Principal de Stat pe raionul Leova; anularea deciziilor Inspectoratului Fiscal Principal de Stat pe raionul Leova nr. 2075 din 14 noiembrie 2013 privind examinarea cazului de încălcare fiscală comisă de către SA „Tomai Vin” și nr. 2137 din 27 decembrie 2013 și repararea prejudiciului moral în sumă de 100 000 de lei (vol. I, f.d.
11-18). 1 Prin încheierea din 22 martie 2016 a Judecătoriei Leova s-a introdus în proces în calitate de intervenient accesoriu (terț) societatea pe acțiuni „Mold-Nord” (vol. II, f.d. 18). Prin hotărârea din 23 octombrie 2019 a Judecătoriei Cimișlia, sediul central, s-a admis parțial acțiunea depusă de SA „Tomai Vin”. S-au anulat punctele 2 și 3 din partea rezultativă al actului de control fiscal nr. 5-652954 din 20 septembrie 2013, ca fiind ilegale în fond și emise contrar prevederilor legii. S-au anulat punctele 1, 2 și 3 în partea aplicării sancțiunii sub formă de amendă pentru încălcarea legislației în sumă de 24 2023 de lei, conform prevederilor art. 261 alin. (4) din Codul fiscal, pentru diminuarea taxei de stat pe valoarea adăugată 2013 (806 744 de lei x 30 %) din partea dispozitivă a deciziei nr. 2075 din 14 noiembrie 2013, emisă de IFS Leova, ca fiind ilegală în fond și emisă contrar prevederilor legii.
S-a anulat decizia nr. 2137 din 27 decembrie 2013 emisă de IFS Leova, ca ilegală în fond și emisă contrar prevederilor legii. În rest acțiunea s-a respins ca neîntemeiată (vol. II, f.d. 160-161; 164-171). La 28 noiembrie 2019, SA „Mold-Nord”, reprezentată de avocatul Valeriu Isiumbeli, a depus prin intermediul oficiului poștal apel împotriva hotărârii din 23 octombrie 2019 a Judecătoriei Cimișlia, sediul central, prin care a solicitat repunerea în termen a apelului, admiterea apelului, casarea hotărârii primei instanțe și pronunțarea unei hotărâri noi, prin care să fie scoasă de pe rol acțiunea sau, după caz, respingerea acțiunii ca fiind neîntemeiată (vol. II, f.d.
172 recto-verso, 173). La 06 decembrie 2019, Serviciul Fiscal de Stat a depus apel nemotivat, prin intermediul oficiului poștal, împotriva hotărârii din 23 octombrie 2019 a Judecătoriei Cimișlia, sediul central, prin care a solicitat casarea hotărârii primei instanțe în partea admiterii parțiale a acțiunii depuse de SA „Tomai Vin” și pronunțarea unei hotărâri noi, prin care să fie respinse integral pretențiile SA „Tomai Vin”, ca fiind neîntemeiate (vol. II, f.d. 174 recto-verso, 177). La 18 mai 2020, Serviciul Fiscal de Stat, prin intermediul oficiului poștal, a depus motivarea apelului împotriva hotărârii din 23 octombrie 2019 a Judecătoriei Cimișlia, sediul central, prin care a solicitat casarea hotărârii primei instanțe în partea admiterii parțiale a acțiunii depuse de SA „Tomai Vin” și pronunțarea unei hotărâri noi, prin care să fie respinse integral pretențiile SA „Tomai Vin”, ca fiind neîntemeiate (vol. II, f.d.
183-184 recto-verso, 188). Prin încheierea din 17 iunie 2020 a Curții de Apel Comrat, în temeiul art. 236 alin. (2) lit. d) din Codul administrativ, s-a declarat inadmisibil apelul depus de Serviciul Fiscal de Stat împotriva hotărârii din 23 octombrie 2019 a Judecătoriei Cimișlia, sediul central, din motiv că a fost depus în afara termenului legal (vol. II, f.d. 194-196 recto-verso). Prin încheierea din 19 iunie 2020 a Curții de Apel Comrat, în temeiul art. 267 din Codul administrativ, s-a respins ca neîntemeiată cererea apelantului SA „Mold- Nord” cu privire la repunerea în termen a apelului și, în temeiul art. 236 alin. (2) lit. d) și art. 267 din Codul administrativ, s-a declarat inadmisibil apelul depus de SA „Mold-Nord” împotriva hotărârii din 23 octombrie 2019 a Judecătoriei Cimișlia, sediul central, din motiv că a fost depus în afara termenului legal (vol. II, f.d.
204-207 recto-verso). La 30 iunie 2020, Serviciului Fiscal de Stat a depus prin intermediul oficiului 2 poștal recurs împotriva încheierii din 17 iunie 2020 a Curții de Apel Comrat, solicitând admiterea recursului, casarea încheierii instanței de apel, cu repunerea apelului pe rol (vol. II, f.d. 225). La 08 iulie 2020, SA „Mold-Nord”, reprezentată de avocatul Valeriu Isiumbeli, a depus prin intermediul oficiului poștal recurs împotriva încheierilor din 17 iunie 2020 și 19 iunie 2020 a Curții de Apel Comrat. Argumentele recursului în esență se rezumă la faptul că încheierea prin care s-a respins cererea SA „Mold-Nord” cu privire la repunerea în termen a apelului contravine procedurii stabilite și practicii judiciare, precum și contravine art. 6 CEDO și art. 20 din Constituția Republicii Moldova.
De asemenea, a invocat că nu a participat la ședința de judecată din 23 octombrie 2019, când a fost pronunțat dispozitivul hotărârii Judecătoriei Cimișlia, sediul central. Respectiv, prin prisma art. 236 alin. (4) din Codul de procedură civilă, dispozitivul hotărârii urma a-i fi notificat în decurs de 5 zile. Însă, în adresa SA „Mold-Nord” și reprezentantului acesteia, avocatului Valeriu Isiumbeli, a fost expediată doar hotărârea motivată, care a fost recepționată la 11 martie 2020. În final, a conchis că apelul nu a fost depus în interiorul termenului legal din motive întemeiate, în concret din vina primei instanțe, care nu i-a notificat dispozitivul hotărârii în termen de 5 zile de la pronunțare, iar această circumstanță constituie un temei viabil de a repune în termen apelul.
Recurenta SA „Mold-Nord”, reprezentantă de avocatul Valeriu Isiumbeli, a solicitat prin cererea de recurs admiterea spre examinare a acestuia, admiterea recursului, anularea integrală a încheierilor din 17 iunie 2020 și 19 iunie 2020 a Curții de Apel Comrat, cu adoptarea unei încheieri noi în sensul repunerii în termen a apelului și remiterea cauzei pentru judecare în ordine de apel. Prin decizia din 16 octombrie 2020 a Curții Supreme de Justiție s-a respins recursul depus de Serviciul Fiscal de Stat și s-a menținut încheierea din 17 iunie 2020 a Curții de Apel Comrat (vol. III, f.d. 16-22). La 07 august 2020, Curtea Supremă de Justiție a expediat intimaților pentru notificare copia recursului depus de către SA „Mold-Nord” împotriva încheierilor din 17 iunie 2020 și 19 iunie 2020 a Curții de Apel Comrat, cu explicarea dreptului de a depune referințe.
Deși, conform avizelor de recepție a corespondenței, intimații au recepționat copia recursului la 12 și 14 august 2020, până la examinarea acestuia nu a făcut uz de dreptul lor procedural de a depune referințe cu criticile sale față de motivele recursului (vol. III, f.d. 2, 4-10). În corespundere cu articolul 241 alin. (1) din Codul administrativ, încheierile primei instanțe și ale instanței de apel pot fi contestate cu recurs, separat de hotărâre, în cazurile prevăzute de prezentul cod și de alte legi. Conform articolului 242 din Codul administrativ, recursul împotriva încheierii judecătorești se depune motivat la instanța de judecată care a emis încheierea contestată în termen de 15 zile de la notificarea încheierii judecătorești, dacă legea nu stabilește un termen mai mic.
Instanța de judecată care a emis încheierea contestată transmite neîntârziat recursul împotriva încheierii judecătorești împreună cu dosarul judiciar instanței competente să soluționeze recursul. Potrivit avizului de recepție a corespondenței DS3805123728AS încheierea din 17 iunie 2020 a Curții de Apel Comrat a fost notificată avocatului Valeriu Isiumbeli la 23 iunie 2020 (vol. III, f.d. 208). Conform avizului de recepție a corespondenței DS3805122638AS încheierea din 19 iunie 2020 a fost notificată 3 SA „Mold-Nord” la 06 iulie 2020 (vol. III, f.d. 220). La 08 iulie 2020, SA „Mold- Nord”, reprezentantă de avocatul Valeriu Isiumbeli, a depus recurs împotriva încheierilor din 17 iunie 2020 și 19 iunie 2020 a Curții de Apel Comrat (vol. III, f.d.
228, 232). Astfel, instanța de recurs consideră că SA „Mold-Nord” s-a conformat prevederilor legale și a respectat termenele instituite de legiuitor la articolul 242 din Codul administrativ pentru demararea căii de atac în ordine de recurs în secțiunea 1. Prin prisma articolului 191 alin. (5) din Codul administrativ, Curtea Supremă de Justiție soluționează cererile de recurs împotriva hotărârilor, deciziilor și încheierilor curților de apel. Potrivit articolului 243 alin. (2) din Codul administrativ, instanța competentă soluționează recursul împotriva încheierilor judecătorești fără ședință de judecată. Dacă consideră necesar, instanța competentă poate cita participanții la proces.
Examinând recursul depus, prin prisma argumentelor invocate de recurentă și a materialelor din dosar, coroborat cu normele de drept pertinente speței, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a-l respinge, cu menținerea încheierii instanței de apel, din motivele ce succed. În conformitate cu articolul 243 alin. (1) lit. b) din Codul administrativ, examinând recursul împotriva încheierii judecătorești, instanța adoptă decizie prin care respinge recursul.
Cercetând starea fapt în baza materialelor și lucrărilor dosarului, Colegiul constată că, în cadrul ședinței de judecată din 14 octombrie 2019, în cadrul Judecătoriei Cimișlia, sediul central, inter alia au fost ascultate pledoariile participanților la proces, fiind amânată deliberarea și pronunțarea hotărârii pentru data de 23 octombrie 2019. Remarcabil este că reprezentantul SA „Mold-Nord”, avocatul Valeriu Isiumbeli a participat la ședința de judecată din 14 octombrie 2019, luând cuvânt în pledoarii (vol. II, f.d. 154-155).
La fel, din conținutul recipisei privind comunicarea actului de procedură de la fila dosarului 158, vol. II, rezultă că avocatului Valeriu Isiumbeli i-a fost comunicată sub semnătură data următoarei ședințe, care se va desfășura la 23 octombrie 2019. La 23 octombrie 2019, Judecătoria Cimișlia, sediul central, a pronunțat public, în lipsa reprezentantului SA „Mold-Nord”, avocatului Valeriu Isiumbeli, hotărârea prin care a admis parțial acțiunea depusă de SA „Tomai Vin” (vol. II, f.d. 159, 160-161; 164-171).
La 28 noiembrie 2019, SA „Mold-Nord”, reprezentată de avocatul Valeriu Isiumbeli, a depus prin intermediul oficiului poștal apel împotriva hotărârii din 23 octombrie 2019 a Judecătoriei Cimișlia, sediul central, prin care a solicitat repunerea în termen a apelului, admiterea apelului, casarea hotărârii primei instanțe și pronunțarea unei hotărâri noi, prin care să fie scoasă de pe rol acțiunea sau, după caz, respingerea acțiunii ca fiind neîntemeiată (vol. II, f.d. 172 recto-verso, 173). La 06 decembrie 2019, Serviciul Fiscal de Stat a depus apel nemotivat, prin intermediul oficiului poștal, împotriva hotărârii din 23 octombrie 2019 a Judecătoriei Cimișlia, sediul central, prin care a solicitat casarea hotărârii primei instanțe în partea admiterii parțiale a acțiunii depuse de SA „Tomai Vin” și pronunțarea unei hotărâri noi, prin care să fie respinse integral pretențiile SA 4 „Tomai Vin”, ca fiind neîntemeiate (vol. II, f.d.
174 recto-verso, 177). La 18 mai 2020, Serviciul Fiscal de Stat, prin intermediul oficiului poștal, a depus motivarea apelului împotriva hotărârii din 23 octombrie 2019 a Judecătoriei Cimișlia, sediul central, prin care a solicitat casarea hotărârii primei instanțe în partea admiterii parțiale a acțiunii depuse de SA „Tomai Vin” și pronunțarea unei hotărâri noi, prin care să fie respinse integral pretențiile SA „Tomai Vin”, ca fiind neîntemeiate (vol. II, f.d. 183-184 recto-verso, 188). Prin încheierea din 17 iunie 2020 a Curții de Apel Comrat, în temeiul art. 236 alin. (2) lit. d) din Codul administrativ, s-a declarat inadmisibil apelul depus de Serviciul Fiscal de Stat împotriva hotărârii din 23 octombrie 2019 a Judecătoriei Cimișlia, sediul central, din motiv că a fost depus în afara termenului legal (vol. II, f.d.
194-196 recto-verso). Prin încheierea din 19 iunie 2020 a Curții de Apel Comrat, în temeiul art. 267 din Codul administrativ, s-a respins ca neîntemeiată cererea apelantului SA „Mold- Nord” cu privire la repunerea în termen a apelului și, în temeiul art. 236 alin. (2) lit. d) și art. 267 din Codul administrativ, s-a declarat inadmisibil apelul depus de SA „Mold-Nord” împotriva hotărârii din 23 octombrie 2019 a Judecătoriei Cimișlia, sediul central, din motiv că a fost depus în afara termenului legal (vol. II, f.d. 204-207 recto-verso). Efectuând controlul judiciar al încheierii din 19 iunie 2020 a Curții de Apel Comrat, instanța de recurs a constatat că aceasta a fost emisă în concordanță cu normele de drept procedural.
În conformitate cu articolul 232 din Codul administrativ, (1) apelul se depune la instanța de judecată care a emis hotărârea contestată în termen de 30 de zile de la pronunțarea dispozitivului hotărârii, dacă legea nu stabilește un termen mai mic. Instanța de judecată care a emis hotărârea contestată transmite neîntârziat apelul împreună cu dosarul judiciar, după motivarea hotărîrii, instanței de apel. (2) Motivarea apelului se prezintă la instanța de apel în termen de 30 de zile de la data notificării hotărîrii motivate. Dacă se depune împreună cu apelul, motivarea apelului se depune la instanța de judecată care a emis hotărîrea contestată. Potrivit articolului 236 alin. (1) din Codul administrativ, instanța de apel examinează din oficiu admisibilitatea apelului.
Dacă este inadmisibil, apelul se declară ca atare printr-o încheiere susceptibilă de recurs. În corespundere cu art. 236 alin. (2) lit. e) din Codul administrativ apelul se declară inadmisibil în special când, motivarea apelului nu a fost depusă sau a fost depusă după expirarea termenului prevăzut la art. 232 alin. (2). În condițiile speței este relevant că, potrivit procesului-verbal al ședinței de judecată în prima instanță, reprezentantul SA „Mold-Nord”, avocatul Valeriu Isiumbeli, a fost prezenta și a participat la ședința din 14 octombrie 2019 a participat, în cadrul căreia au fost ascultate pledoariile acestuia, însă, deliberarea pronunțarea hotărârii a fost imposibilă din motivul expirării timpului preconizat pentru această ședință (vol. II, f.d.
154-155). Astfel, reprezentantul SA „Mold-Nord”, avocatul Valeriu Isiumbeli, a fost înștiințat despre faptul că deliberarea și pronunțarea hotărârii s-a amânat pentru data de 23 octombrie 2019, fapt confirmat prin semnarea olografă de către acesta a recipisei privind comunicarea actului de procedură de la fila dosarului 158, vol. II. Respectiv, Colegiul consideră irefutabil argumentul că reprezentantul 5 SA „Mold-Nord”, avocatul Valeriu Isiumbeli, a fost în cunoștință de cauză că pronunțarea publică a hotărârii asupra fondului prezentei cauze a fost numită pentru data de 23 octombrie 2019. Succesiv, instanța de recurs învederează că termenul de procedură instituit de legiuitor pentru demararea căii de atac în ordine de apel este prevăzut de o normă imperativă.
Așa, art. 232 alin. (1) din Codul administrativ stipulează că începutul curgerii termenului de depunere a apelului este determinat doar de un singur eveniment – pronunțarea dispozitivului hotărârii. Prin urmare, momentul notificării/comunicării dispozitivului hotărârii judecătorești participanților la proces nu influențează data de când începe să curgă termenul de 30 de zile de depunere a apelului. Reieșind din această ipoteză, participanții la proces, fiind interesați în soarta soluționării litigiului în care sunt implicați, urmează să demonstreze un comportament de bună credință față de drepturile și obligațiile sale procedurale.
Colegiul consideră că, prin prisma art. 24 alin. (1) din Codul administrativ coroborat cu art. 56 alin. (3) și art. 61 alin. (1) din Codul de procedură civilă, SA „Mold-Nord” și reprezentantul acesteia, avocatul Valeriu Isiumbeli, fiind înștiințați despre faptul că, la 23 octombrie 2019 urmează să fie pronunțată hotărârea asupra fondului prezentei cauze, însă nu s-au prezentat la această etapă procesuală, aveau obligația prezumată de a manifesta diligență și atitudine activă și la un interval rezonabil de timp să se intereseze prin mijloace eficiente dacă a fost sau nu pronunțată hotărârea și care este soluția pronunțată prin această hotărâre.
Or, această acțiune procesuală era vital necesară pentru întreprinderea măsurilor de protejarea a dreptului lor de acces la instanță și declararea în termen a căii de atac – apel, în caz contrar intervenind uno ictu aplicarea, cu titlu de sancțiune procedurală, declararea apelului inadmisibil în temeiul art. 232 alin. (1) coroborat cu art. 236 alin. (2) lit. d) din Codul administrativ. Cu privire la acest aspect Curtea Europeană a Drepturilor Omului a notat în cauza Van Harn v. Germania (nr.7557/03 din 11 septembrie 2007) că ține de obligația părților de a lua măsurile necesare privind protecția drepturilor sale de acces la justiție. Conjunctura relevată certifică faptul că, în speță, nu se profilează circumstanțe care ar justifica omiterea termenului procedural de declarare a apelului.
Or, neprezentarea reprezentantului SA „Mold-Nord” la pronunțarea dispozitivului hotărârii din 23 octombrie 2019 a Judecătoriei Cimișlia, sediul central, nu constituie motiv viabil de omitere a termenului procedural de declarare a apelului. Ba mai mult ca atât, Colegiul opinează că perioada de timp de 30 de zile de la momentul pronunțării dispozitivului hotărârii Judecătoriei Cimișlia, sediul central, constituie un termen rezonabil și suficient pentru ca SA „Mold-Nord” și reprezentantul acesteia, avocatul Valeriu Isiumbeli, să se fi interesat de soarta prezentului dosar și dacă a fost sau nu pronunțată hotărâre asupra fondului cauzei ca să facă uz de dreptul lor de a depune apel nemotivat împotriva acestei hotărâri.
Sub acest aspect Colegiul notează că legiuitorul a instituit termen imperativ pentru exercitarea căii de atac, asigurând astfel stabilitatea raporturilor juridice dintre părți și evitarea incertitudinii pentru o perioadă îndelungată de timp, în care apar, derulează și se modifică o complexitate de relații dintre părți sub egida unor norme de drept distincte. Deci, admiterea exercitării unei căi de atac în afara 6 termenului legal ar constitui o încălcare a principiului legalității și securității raporturilor juridice și respectiv, o soluție inadmisibilă în conjunctura ordinii de drept naționale.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat în jurisprudența sa că reglementarea referitoare la formalitățile și termenele ce trebuie respectate pentru exercitarea unei căi de atac, urmărește să asigure o bună administrare a justiției și, în particular, să respecte principiul securității raporturilor juridice și că cei interesați trebuie să aibă posibilitatea de a se aștepta ca aceste reguli să fie aplicate.
Or, aceste termene urmăresc mai multe scopuri importante, și anume să garanteze securitatea juridică fixând un termen pentru acțiuni, să pună pe eventualii pârâți la adăpost de plângeri introduse foarte târziu care ar fi, probabil, mai dificil de combătut, și să împiedice nedreptățile ce s-ar putea produce dacă tribunalele ar fi chemate să se pronunțe în legătură cu evenimente consumate cu mult timp în urmă, plecând de la elemente de probă cărora nu li s-ar mai putea acorda credit și care ar fi incomplete din cauza timpului scurs (cauza Brumărescu v. România, cauza Marckx v. Belgia).
La fel, în cauza Ponomaryov v. Ucraina Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că, deși în speță nu este vorba despre desființarea unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile în urma admiterii unei căi extraordinare de atac în lumina unor circumstanțe nou descoperite, ci de redeschiderea unui proces după un interval considerabil de timp prin repunerea în termenul de introducere a unei căi ordinare de atac, totuși reînnoirea acestui termen după o perioadă îndelungată și pentru motive neconvingătoare, reprezintă o decizie care ar putea înfrânge principiul securității raporturilor juridice într-un mod similar cu o cale extraordinară de atac. Relaționând circumstanțele constatate textelor legale precitate, Colegiul conchide că instanța de apel just a ajuns la concluzia netemeiniciei cererii SA „Mold-Nord” cu privire la repunerea în termenul de apel împotriva hotărârii din 23 octombrie 2019 a Judecătoriei Cimișlia, sediul central.
Or, prin prisma art. 237 alin. (1) coroborat cu art. 65 alin. (1)-(3) și (5) din Codul administrativ, prevederile, dacă o persoană, din motive independente de voința ei, nu a putut respecta un termen legal, atunci, la cerere, ea poate fi repusă în termen. Culpa unui reprezentant legal sau împuternicit se atribuie reprezentatului. (2) Cererea de repunere în termen se depune în termen de 15 zile de la înlăturarea impedimentului. La cerere se anexează probele care confirmă faptele pe care aceasta se întemeiază și, suplimentar, se recuperează acțiunile omise. (3) După 6 luni de la expirarea termenului omis repunerea în termen nu mai poate fi solicitată, iar acțiunea omisă nu mai poate fi recuperată, cu excepția cazului când acest lucru nu a fost posibil pînă la expirarea termenului de un an ca urmare a forței majore.
(5) Repunerea în termen nu se permite în cazurile excluse prin lege. În condițiile speței, însă, se constată că reprezentantul SA „Mold-Nord”, avocatul Valeriu Isiumbeli, nu a indicat în cererea de repunere în termenul de apel niciun motiv care ar fi justificat omiterea acestuia, limitându-se doar la expunerea criticilor față de soluția primei instanțe (vol. II, f.d. 172 recto-verso). Mai mult ca atât, acesta nici nu s-a prezentat în ședința de judecată a instanței de apel, în cadrul căreia s-a soluționat chestiunea cu privire la repunerea în termenul de apel și admisibilitatea apelului depus de SA „Mold-Nord”, pentru a aduce în fața instanței 7 argumente și susține poziția pe marginea necesității repunerii în termen a apelului (vol. II, f.d.
201-202 recto-verso). Toate aceste fapte circumscrise denotă caracterul declarativ al argumentelor avocatului Valeriu Isiumbeli referitor la necesitatea repunerii în termenul de apel împotriva hotărârii din 23 octombrie 2019 a Judecătoriei Cimișlia, sediul central, precum și lipsa diligenței și interesului SA „Mold-Nord” față de prezenta cauză. În lumina acestor circumstanțe, Colegiul ajunge la concluzia că instanța de apel întemeiat a declarat inadmisibil apelul depus de SA „Mold-Nord”, reprezentată de avocatul Valeriu Isiumbeli, împotriva hotărârii din 23 octombrie 2019 a Judecătoriei Cimișlia, sediul central.
Cu titlu subsidiar, Colegiul învederează că, deși prezentul recurs este îndreptat și împotriva încheierii din 17 iunie 2020 a Curții de Apel Comrat, prin care s-a declarat inadmisibil apelul depus de Serviciul Fiscal de Stat împotriva hotărârii din 23 octombrie 2019 a Judecătoriei Cimișlia, sediul central, din motiv că a fost depus în afara termenului legal, recurenta SA „Mold-Nord”, reprezentată de avocatul Valeriu Isiumbeli, nu a formulat în cererea de recurs nicio critică vis-a-vis de netemeinicia acestui act judecătoresc de dispoziție. Prin urmare, instanța de recurs este în imposibilitate de a examina din oficiu existența greșelilor procedurale la emiterea acesteia. Mai mult, încheierea din 17 iunie 2020 a Curții de Apel Comrat a fost supusă deja controlului judiciar de către instanța ierarhic superioară, prin decizia din 16 octombrie 2020 a Curții Supreme de Justiție fiind constată legalitatea și temeinicia acestei încheieri (vol. III, f.d.
16- 22). Conjunctura concluziilor trase de instanța de recurs și expuse supra profilează netemeinicia recursului și necesitatea respingerii acestuia. Conform articolelor 193, 194, 241 și 243 alin. (1) lit. b), (2) și (3) din Codul administrativ, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție decide: Se respinge recursul depus de către societatea pe acțiuni „Mold-Nord”, reprezentată de avocatul Valeriu Isiumbeli împotriva încheierilor din 17 iunie 2020 și 19 iunie 2020 a Curții de Apel Comrat. Decizia este irevocabilă. Președintele ședinței, Președintele ședinței, judecătorul Maria Ghervas judecătorii Nina Vascan Victor Burduh 8
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.