2rac-203/20 — încasarea garanției bancare
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- încasarea garanţiei bancare
- Temei legal
- temeiurile declarării recursului
2rac-203/20 — încasarea garanției bancare (Curtea Supremă de Justiție, 2020)
Dosarul nr. 2rac-203/2020 prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Centru (jud: E. Galușceac) instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud: M. Anton, A. Bostan, V. Cotorobai) Î N C H E I E R E 21 octombrie 2020 mun.
Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, în componența: Președintele completului, judecătorul Svetlana Filincova judecătorii Iurie Bejenaru Galina Stratulat examinând admisibilitatea recursului declarat de Inspectoratul General de Carabinieri, în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Inspectoratul General de Carabinieri împotriva Băncii Comerciale „Moldova Agroindbank” Societate pe Acțiuni, intervenient accesoriu Societatea cu Răspundere Limitată „Eurogalex Prim” cu privire la încasarea garanției bancare, împotriva deciziei din 18 iunie 2020 a Curții de Apel Chișinău, c o n s t a t a t ă : La 14 decembrie 2018, Departamentul Trupelor de Carabinieri al MAI (actualmente Inspectoratul General de Carabinieri) a depus cerere de chemare în judecată împotriva BC „Moldova Agroindbank” SA, intervenient accesoriu SRL „Eurogalex Prim” cu privire la încasarea garanției bancare.
În motivarea acțiunii a indicat că în urma desfășurării Licitației publice nr. 17/01696 din 20 iunie 2017, publicat în BAP nr. 43 din 30 mai 2017, privind achiziționarea lucrărilor de reparație capitală și resistematizarea a încăperilor imobilului, consolidarea și tencuirea fațadei căminului nr. 1, lit. „B” (02) a unității militare 1001 a Departamentului trupelor de carabinieri al MAI din str. Doina 102, mun. Chișinău, cod CPV: 45000000-7, SRL „Eurogalex Prim” i-a fost adjudecat contractul de antrepriză nr. 103 din 11 iulie 2017, în sumă totală de 5895212 lei, inclusiv TVA, contrasemnat de administratorul Dumitru Ciocoi, în calitatea sa de Antreprenor general.
Termenul de executare a lucrărilor, în conformitate cu pct. 3.1 al contractului, a fost de 6 luni calendaristice de la înregistrarea contractului la MF - Trezoreria de Stat, primirea ordinului de începere a executării și asigurării lucrului ritmic de către beneficiar - ordonatorul de credite, care a început în temeiul Dispoziției Departamentului trupelor de carabinieri al MAI nr. 326 din 21 iulie 2017 „Cu privire la începerea lucrărilor de reparație capitală și resistematizarea a încăperilor imobilului, consolidarea și tencuirea fațadei căminului nr. 1, lit. „B” a unității militare 1001 a DTC str. Doina 102, mun.
Chișinău”, din 25 iulie 2017 și urmau a fi finalizate până la 25 ianuarie 2018. 1 A indicat că conform pct. 7.9 a contractului vizat „Antreprenorul general, prin adjudecarea ofertei în favoarea sa, s-a angajat să obțină garanția din partea unei bănci, pentru o sumă care reprezintă garanția de bună executare a contractului, în cuantum de 5 % din valoarea contractului atribuit”. La 05 octombrie 2017, urmare a verificării obiectului, de către responsabilul tehnic al Departamentului trupelor de carabinieri al MAI, maior Tatiana Grachilo, a fost stabilită nerespectarea graficului de executare a lucrărilor, ceea ce poate duce la încălcarea termenelor de executare, fapt despre care s-a înștiințat antreprenorul general prin scrisoare nr. 1/2-1623, recepționarea căreia fiind confirmată prin semnătura reprezentantului.
La 08 noiembrie 2017, urmare a verificării repetate a obiectului, de către responsabilul tehnic al Departamentului trupelor de carabinieri al MAI, maior Tatiana Grachilo, a fost stabilită nerespectarea graficului de executare a lucrărilor, precum și insuficiența de muncitori, fapt care pune în pericol executarea la timp a lucrărilor, fiind informat repetat antreprenorul general prin scrisoare nr. 1/2-1832, recepționarea căreia fiind confirmată prin semnătura reprezentantului. La 22 martie 2018, SRL „Eurogalex Prim” a înaintat în adresa Departamentului Trupelor de Carabinieri al MAI cererea nr. 28/18 din 21 martie 2018, prin care a solicitat prelungirea termenului de executare a lucrărilor de reparație capitală și resistematizare a încăperilor imobilului, consolidarea și tencuirea fațadei căminului nr. 1, lit. „B” (02) a unității militare 1001 a Departamentului trupelor de carabinieri al MAI din str. Doina 102, mun.
Chișinău, până la data de 11 mai 2018. Examinând demersul și ținând cont de faptul că termenul de executare a contractului s-a scurs la 25 ianuarie 2018, Grupul de lucru pentru achiziții al Departamentului Trupelor de Carabinieri al MAI a decis de a încheia cu SRL „Eurogalex Prim” acord adițional privind modificarea pct. 14.5 din Contract după cum urmează: sintagma „valabil până la 31 martie 2018” se substituie cu sintagma „valabil până la 15 mai 2018”, totodată, pentru executarea cu întârziere a lucrărilor prenotate de a iniția procedura de răspundere materială a Antreprenorului general - SRL „Eurogalex Prim”, conform prevederilor art. 72 alin. (5) din Legea nr. 131 din 03 mai 2015 privind achizițiile publice, „neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a obligațiilor contractuale atrage după sine răspunderea operatorului economic conform legislației și clauzelor contractului de achiziții publice”.
A menționat că încheierea acordului de majorare a termenului de valabilitate a contractului a fost generat de obligațiile ce izvorăsc din Contract și le revin Departamentului Trupelor de Carabinieri al MAI și anume achitarea pentru lucrările recepționate, ceea ce va fi imposibil în cazul în care contractul este cu termen expirat.
Astfel, de către părțile contractante a fost încheiat acord adițional nr. 57 din 27 martie 2018 privind majorarea termenului de valabilitate a contractului, aprobat de Agenția Achiziții Publice la data de 28 martie 2018, înregistrat la Ministerul Finanțelor - Trezoreria de Stat la data de 04 aprilie 2018. Despre decizia Grupului de lucru a fost informat administratorul SRL „Eurogalex Prim”, domnul Dumitru Ciocoi, prin scrisoarea nr. 1/2-964 din data de 26 aprilie 2018. Reclamantul a subliniat că la expirarea termenului de valabilitate a contractului prelungit, nu au fost recepționate lucrările restante, și anume lucrările de gazoduct (rețelele de gaze exterioare și interioare), astfel, la data de 07 mai 2018, SRL „Eurogalex Prim”, a înaintat cererea nr. 33/18 din 04 mai 2018, prin care repetat s- 2 a solicitat prelungirea termenului de executare a lucrărilor din motivul apariției unor lucrări suplimentare neprevăzute, precum și recepționarea lucrărilor executate.
La 11 mai 2018, Grupul de lucru pentru achiziții al Departamentului Trupelor de Carabinieri al MAI a examinat cererea înaintată de antreprenorul general, precum și argumentele invocate, fiind luată decizia de a prelungi termenul de valabilitate a contractului până la 15 iunie 2018 fiind încheiat acord adițional nr. 92 din 14 mai 2018, privind prelungirea termenului de valabilitate a contractului, aprobat de Agenția Achiziții Publice la 14 mai 2018, înregistrat la MF - Trezoreria de Stat.
În procesul executării lucrărilor de gazificare au apărut lucrări suplimentare la capitolul „rețele de gaze interioare”, neprevăzute în proiectul estimat inițial, precum și nici în contractul de antrepriză menționat, dar care fiind necesare pentru executarea lucrărilor menționate și anume înlocuirea utilajului „плита газовая 4-х горелочная 10 buc.”, cu utilaj necesar „плита газовая 4-х горелочная (с электродуховкой и автоматической безопасности горения) 10 buc.” Întru achiziționarea lucrărilor suplimentare neprevăzute antreprenorului general SRL „Eurogalex Prim” i-a fost remis invitația de participare la procedura de negociere fără publicarea prealabilă a unul anunț de participare cu nr. 1/2-1231 din 05 iunie 2018, prin care s-a solicitat prezentarea ofertei preliminare de micșorare/ majorare la compartimentul „rețele de gaze interioare”.
Astfel, s-a decis încheierea unui acord adițional de micșorare a contractului de antrepriză cu suma de 20 160 de lei, calculată pentru aragaze, suma finală a contractului fiind de 5875052 de lei. Totodată, urmare a desfășurării în temeiul art. 54 alin. (4) lit. a) din Legea nr. 131/2015 a procedurii de negociere de a încheia contract de antrepriză nr. 102 din 13 iunie 2018 cu SRL „Eurogalex Prim”, cu obiectul lucrările suplimentare la lucrări de reparație capitală și resistematizarea a încăperilor imobilului, consolidarea și tencuirea fațadei căminului nr. 1 lit. В a unității militare 1001 a Departamentului Trupelor de Carabinieri al MAI din str. Doina 102, mun. Chișinău. Perioada de executare fiind 2 zile calendaristice de la înregistrarea contractului la Ministerul Finanțelor-Trezoreria de stat.
Înregistrarea contractului la instituția sus vizată s-a efectuat la data de 22 iunie 2018. Respectiv conform clauzei contractuale 9.6 „lucrările urmau să înceapă în următoarea zi de la semnarea și înregistrarea contractului la Ministerul Finanțelor-Trezoreria de Stat și primirea ordinului de executare”. Respectiv, lucrarea de reparație capitală și resistematizarea încăperilor imobilului, consolidarea și tencuirea fațadei căminului nr. 1 lit. B a unității militare 1001 a Departamentului Trupelor de Carabinieri al MAI din str. Doina 102, mun. Chișinău, a fost transmisă de executant și primită de investitor prin procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr. 2 din 14 mai 2018, semnat de către comisia de recepție.
Recepționarea lucrărilor suplimentare la lucrări de reparație capitală și resistematizarea a încăperilor imobilului, consolidarea și tencuirea fațadei căminului nr. 1, lit. „B” a unității militare 1001 a Departamentului Trupelor de Carabinieri al MAI din str. Doina 102, mun. Chișinău, a fost efectuată prin procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr. 4 din 02 august 2018, semnat de către comisia de recepție.
Reieșind din nerespectarea prevederilor contractuale și anume neîncadrarea în termenul de executare a lucrărilor, Departamentul Trupelor de Carabinieri al MAI a remis către BC „Moldova-Agroindbank” SA demersul nr. 1/2-975 din 27 aprilie 2018 în vederea achitării garanției bancare în sumă de 294 760,60 de lei, la care 3 pârâtul a răspuns precum că Departamentul Trupelor de Carabinieri al MAI nu a respectat procedura de înregistrare a contractului de antrepriză nr. 103 din 11 iulie 2017 la Ministerul Finanțelor – Trezoreria de Stat, în același context au stipulat că ordinea înaintării pretențiilor contravine termenului, dar și că la recepția scrisorilor nr. 1 /2-1623 din 05 octombrie 2017 și nr. 1/2-1832 din 08 noiembrie 2017 au fost constatate unele neajunsuri.
La 17 mai 2018, Departamentul Trupelor de Carabinieri al MAI a înaintat demersul cu nr. 1/2-1089 către BC „Moldova-Agroindbank” SA în vederea achitării garanției bancare în sumă de 294 760,60 de lei, la care pârâtul a răspuns precum că Departamentul Trupelor de Carabinieri al MAI, nu a prezentat documente care atestă efectuarea recepției finale a lucrărilor. Ulterior, la 04 octombrie 2018, s-a înaintat cererea nr. 1/2-2184 către BC „Moldova-Agroindbank” SA, prin care s-a solicitat transferarea sumei de 294760,60 de lei, pentru executarea garanției bancare nr. LD1721200122/805 din 01 august 2017, emisă de către BC „Moldova-Agroindbank” SA la solicitarea SRL „Eurogalex Prim” în folosul beneficiarului Departamentului Trupelor de Carabinieri al MAI.
Ca răspuns, la 17 octombrie 2018, BC „Moldova-Agroindbank” SA a informat Departamentul Trupelor de Carabinieri al MAI, despre imposibilitatea de a executa garanția bancară din motiv că cererea de plată a garanției nu a fost prezentată la data limită prevăzută în garanția bancară. Reclamantul a menționat că conform conținutului garanției bancare de bună execuție nr. LD 1721200122/805 din 01 august 2017, Banca s-a angajat irevocabil și incontestabil să efectueze plăți, în termen de 5 zile bancare din data primirii de la Beneficiar a cererii scrise și semnate, în care să se indice în ce constă neîndeplinirea de către ordonator a obligației specificate în Contract, anexându-se documentele probante cuvenite.
Totodată, conform clauzei contractuale 11.8 și 11.9 a contractului de antrepriză nr. 103 din 11 iulie 2017 „pentru refuzul de a executa lucrările prevăzute în contract, se va reține garanția de bună executare a contractului, în cazul în care ea a fost constituită în conformitate cu prevederile pct.7.9. în caz contrar Antreprenorul general suportă o penalitate în valoare de 5% din suma totală a contractului” iar „pentru executarea cu întârziere a lucrărilor, Antreprenorul general poartă răspundere materială în valoare de 0,1 % din suma lucrărilor, pentru fiecare zi de întârziere, dar nu mai mult de 5% din suma totală prezentului contract. În cazul în care întârzierea depășește 8 zile calendaristice se consideră ca fiind refuz de a executa lucrările prevăzute în prezentul contract și Antreprenorului general se va reține garanția de bună executare a contractului, în cazul în care ea a fost constituită în conformitate cu prevederile pct. 7.9”.
Astfel, a specificat că Antreprenorul general a întârziat executarea lucrărilor prevăzute în contractul de antrepriză nr. 103 din 11 iulie 2017 cu 108 zile calendaristice, iar executarea lucrărilor suplimentare prevăzute în contractul nr. 102 din 13 iunie 2018 cu 39 zile calendaristice. Suplimentar reclamantul a indicat că în temeiul pct. 14 subpct. 2) din Regulamentul cu privire la modul de întocmire a Listei de interdicție a operatorilor economici, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1418 din 28.12.2016, pentru neexecutarea prevederilor pct. 3.1 din Contractul de antrepriză nr. 102 din 13 iunie 2018 și pct. 3.1 din contractul de antrepriză nr. 103 din 11 iulie 2017 a fost inițiată procedura de includere în Lista de interdicție a operatorilor economici a SRL „Eurogalex Prim”.
4 Conform prevederilor Legii nr. 806 din 12 decembrie 1991 cu privire la trupele de carabinieri ale Ministerului Afacerilor Interne, angajatorul se obligă să ofere spații locative militarilor în subordine. Din acest considerent a fost inițiată licitația publică privind achiziționarea lucrărilor de reparație capitală și resistematizarea încăperilor imobilului, consolidarea și tencuirea fațadei căminului nr. 1, lit. ”B” a unității militare 1001 a Departamentului trupelor de carabinieri al MAI din str. Doina 102, mun.
Chișinău, or, din cauza neexecutării în termen a lucrărilor de către antreprenorul general se tergiversează procesul cazării militarilor, în căminul sus indicat, care urmau a fi dat în exploatare la începutul lunii septembrie 2018. Reclamantul a solicitat obligarea BC „Moldova Agroindbank” SA de a respecta clauzele contractuale izvorâte din contractul nr. 103 din 11 iulie 2017 și a transfera în contul reclamantului plata garanției bancare în suma de 294 760,60 de lei. Prin hotărârea din 17 decembrie 2019 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru cererea de chemare în judecată depusă de Departamentul Trupelor de Carabinieri al MAI a fost respinsă ca fiind neîntemeiată.
Invocând ilegalitatea hotărârii instanței de fond, la 19 decembrie 2019, Inspectoratul General de Carabinieri (succesorul în drepturi a Departamentului Trupelor de Carabinieri al MAI) a declarat apel, solicitând admiterea apelului, casarea hotărârii instanței de fond cu emiterea unei noi hotărâri prin care cererea de chemare în judecată să fie admisă. Prin decizia din 18 iunie 2020 a Curții de Apel Chișinău s-a respins apelul declarat de Inspectoratul General de Carabinieri și s-a menținut hotărârea din 17 decembrie 2019 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru.
Pentru a decide astfel, instanța de apel verificând legalitatea și temeinicia hotărârii primei instanțe, a constatat că aceasta urmează a fi menținută, în cazul în care instanța de fond, corect a elucidat și constatat circumstanțele cauzei, a verificat și apreciat obiectiv, probele prezente la materialele cauzei în vederea respingerii acțiunii, stabilind corect circumstanțele de fapt și aplicând corect legislația pertinentă ce guvernează raportul litigios. Colegiul civil a reținut că la momentul încheierii contractului nr. 103 din 11 iulie 2017 privind executarea lucrărilor la obiectul „lucrări de reparație capitală și resistematizarea încăperilor imobilului, consolidarea și tencuirea fațadei căminului nr. 1, lit. B a unității militare 1001 a Departamentului Trupelor de Carabinieri al MAI din str. Doina 102, mun.
Chișinău” încheiat între SRL „Eurogalex Prim”, ca Antreprenor general și Departamentul Trupelor de Carabinieri al MAI ca Beneficiar, raporturile obligaționale erau reglementate de prevederile codului civil în vigoare până la modificările din 01 martie 2019. Raportând prevederile art. 8 alin. (2) lit. a), art. 512 alin. (1), art. 514, art. 572 alin. (1) și (2), art. 1246 alin. (1), art. 1247, art. 1249, art. 1250 alin. (1), art. 1252 alin. (1), art. 1253 alin. (1), art. 1254 alin. (1) Cod civil, la circumstanțele faptice ale cauzei, Colegiul a apreciat ca fiind întemeiată soluția instanței de fond de respingere a acțiunii înaintate de Inspectoratul General de Carabinieri.
Ori, după cum atestă suportul probator administrat la caz, între SRL „Eurogalex Prim”, ca Antreprenor general și Departamentul Trupelor de Carabinieri al MAI, ca Beneficiar, la 11 iulie 2017 a fost semnat contractul nr. 103 privind executarea lucrărilor la obiectul „lucrări de reparație capitală și resistematizare a încăperilor imobilului, consolidarea și tencuirea fațadei căminului nr. 1, lit. B a unității militare 1001 a Departamentului Trupelor de Carabinieri al MAI din str. Doina 102, mun. Chișinău”. 5 Conform pct. 3.1. al contractului nr. 103 din 11 iulie 2017, durata executării lucrărilor a fost stabilită de 6 luni calendaristice de la înregistrarea contractului la Ministerul Finanțelor - Trezoreria de Stat, primirea ordinului de începere a executării și asigurării lucrului ritmic de către beneficiar.
Astfel, conform prevederilor Contractului de antrepriză nr. 103 din 11 iulie 2017, lucrările urmau să fie executate în strictă concordanță cu Caietul de sarcini și Devizului de cheltuieli aprobat de către Departamentul Trupelor de Carabinieri al MAI. Colegiul a reținut că la cererea SRL „Eurogalex Prim”, BC „Moldova- Agroindbank” SA a emis garanția bancară de bună execuție nr. LD1721200122/805 din 01 august 2017, conform căreia s-a obligat să efectueze plăți în sumă totală de până la 294800 de lei în favoarea Departamentului Trupelor de Carabinieri al MAI în scopul asigurării executării corespunzătoare de către SRL „Eurogalex Prim” a contractului de antrepriză nr. 103 din 11 iulie 2017 cu termenul de valabilitate 31 martie 2018 (f.d.
28, vol. I). La 27 aprilie 2018, Departamentului Trupelor de Carabinieri al MAI a expediat către BC „Moldova-Agroindbank” SA demersul nr. 1/2-975, prin care a solicitat transferarea sumei garanției bancare în mărime de 294760,60 de lei, în motivarea cerințelor invocând faptul întârzierii efectuării lucrărilor de către antreprenorului general cu 91 zile (f.d. 54-55, vol. I), or, prin scrisoarea nr. 21105 /E00651 din 08 mai 2018, eliberată de către BC „Moldova-Agroindbank” SA s-a refuzat cerința beneficiarului de a fi transferată garanția bancară, fiind invocat că beneficiarul nu a respectat procedura de înregistrare a contractului de antrepriză nr. 103 din 11 iulie 2017 la Ministerul Finanțelor – Trezoreria de Stat, fapt ce atestă imposibilitate calculării începutului și sfârșitului termenului de 6 luni calendaristice de executare a lucrărilor.
Pretențiile de calculare și plată a penalităților au fot înaintate în interiorul termenului de executare a lucrărilor de 6 luni, penalitățile reprezentând o sancțiune de încălcare a termenului de executare a lucrărilor, iar înaintarea scrisorilor nr. 1/2- 1623 din 05 octombrie 2017 și nr. 1/2-1832 din 08 noiembrie 2017 în interiorul termenului de 6 luni, contravine ordinii de înaintare a pretențiilor. Dovada de recepție a scrisorilor nr. 1/2-1623 din data de 05 octombrie 2017 și nr. 1/2-1832 din data de 08 noiembrie 2017 conțin neajunsuri: nu este indicate funcția persoanei care a recepționat scrisoarea respectivă, semnătura persoanei nu este confirmată prin ștampila întreprinderii, fapt ce permite a conchide că ordonatorul garanției nu a fost informat despre intenția beneficiarului garanției de a calcula penalități și a revendica plata acestora în baza garanției bancare deținute.
(f.d. 56, vol. I). Ulterior, la 17 mai 2018 prin demersul nr. 1/2-1089, înaintat repetat către BC „Moldova-Agroindbank” SA s-a solicitat onorarea de către bancă a garanției bancare, menționând că înregistrarea contractului de antrepriză s-a efectuat în conformitate cu imperativele Legii nr. 131 din 03 iulie 2015 „privind achizițiile publice”, cea ce permite calcularea începutului și sfârșitului termenului de 6 luni calendaristice de executare a lucrărilor.
Totodată, ca urmare a hotărârii grupului de lucru pentru achiziții al Departamentului Trupelor de Carabinieri al MAI la data de 27 martie 2018, la contractul de antrepriză existent a fost încheiat acordul adițional nr. 57 care la data de 04 aprilie 2018 a fost supus înregistrării prin intermediul sistemului trezorerial, prin care s-a modificat subpunctul 14.5 al pct.14 „Dispoziții finale”, după cum urmează : sintagma fiind valabil până la 31 martie 2018” s-a substituit cu sintagma ” fiind valabil până la 15 mai 2018”. În partea ce ține de dovada de recepție a notificărilor nr. 1/2 -1623 din data de 05.10.2017 și 1/2 -1832 6 din data de 08.11.2017, s-a indicat că în registrul de evidență a ofertelor și documentelor înaintate la licitație publice și la concursul prin cererea ofertelor de prețuri depuse de către operatorii economici s-a prezentat reprezentantul SRL „Eurogalex Prim” în persoana lui Igor Cernat (f.d.
57-58, vol. I). Astfel, BC „Moldova-Agroindbank” SA prin scrisoare nr. 21010/E00838 din 04 iunie 2018, a respins cererea înaintată de Departamentul Trupelor de Carabinieri al MAI cu privire la transferarea sumei garanției bancare în mărime de 294760,60 de lei, indicând faptul că termenul de valabilitate a Garanției bancare nr. LD1721200122/805 din data de 01 august 2017, modificată prin amendamentele nr. 1 din 14 martie 2018, a expirat la data de 15 mai 2018 (f.d. 59-60, vol. I). Colegiul a mai reținut că în procesul executării lucrărilor s-au depistat neconcordanțe semnificative la lucrările preconizate conform proiectului de execuție și caietului de sarcini, în acest sens de la data de 02 noiembrie 2017 SRL „Eurogalex Prim” a înaintat Departamentului Trupelor de Carabinieri al MAI demersul nr. 122, prin care a solicitat prezentarea soluțiilor în vederea excluderii tergiversării executării lucrărilor (f.d.
137-140, vol. I). Prin urmare, Colegiul a conchis că nerespectarea graficului executării lucrărilor a fost generată inclusiv prin acțiunile beneficiarului lucrărilor, care la data de 06 decembrie 2017 a emis Actul privind necesitatea modificării lucrărilor și executării lucrărilor neprevăzute de reparație capitală și resistematizării încăperilor imobilului, consolidarea și tencuirea fațadei căminului nr. 1 (lit. B) a unității militare 1001 din str. Doina 102, mun. Chișinău.
Respectiv, just s-a apreciat critic scrisoarea nr. 1/2 - 1832 din data de 08 noiembrie 2017, prin care Departamentul Trupelor de Carabinieri al MAI atenționează SRL „Eurogalex Prim” despre întârzierea de la graficul de lucrări preconizat anterior, solicitând urgentarea lucrărilor la obiectele ce se află în lucru, precum și suplinirea echipei de muncă cu lucrători, or, la etapa menționată SRL „Eurogalex Prim”, era în așteptarea Actului privind necesitatea modificării lucrărilor și executării lucrărilor neprevăzute de reparație capitală și resistematizării încăperilor imobilului, iar expedierea prezentei scrisori, nu are decât un caracter formal.
Mai mult, Colegiul a reținut că după întocmirea Actului privind necesitatea modificării lucrărilor și executării lucrărilor neprevăzute de reparație capitală și resistematizării încăperilor imobilului din data de 06 decembrie 2017 până la data de 21 martie 2018, data depunerii demersului privind prelungirea termenului de execuție, în adresa Antreprenorului General nu a fost înaintată nici o solicitare sau înștiințare privind neîncadrarea în termenul de execuție.
Totodată, instanța de apel a reținut că de către Departamentul Trupelor de Carabinieri al MAI, la data recepționării lucrărilor, nu au fost înaintate careva obiecții asupra lucrărilor efectuate, cu înscrierea acestora în procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr. 2 din 14 mai 2018. În circumstanțele descrise Colegiul a concluzionat că Departamentul Trupelor de Carabinieri al MAI a recepționat lucrările executate fără a avea careva pretenții asupra modului, calității sau perioadei în care s-a efectuat lucrările de reparație, în caz contrar obiecțiile urmau a fi înregistrate în procesul-verbal menționat.
Colegiul a mai învederat că conform garanție bancare nr. LD1721200122/805 din 01 august 2017, BC „Moldova-Agroindbank” SA s-a obligat să efectueze plata în termen de 5 zile bancare din data primirii de la Departamentul Trupelor de Carabinieri al MAI a cererii scrise, în care să se indice în ce constă neîndeplinirea 7 de către SRL „Eurogalex Prim” a obligațiilor specificate în Contractul de antrepriză, anexându-se documentele probante. Or, de către partea apelantă nu au fost prezentate careva acte ce costată neîndeplinirea obligațiilor predefinite în contractul nr.103 din 11 iulie 2017, mai mult, nu au fost prezentate probe care ar demonstra înregistrarea contractului menționat la Ministerul Finanțelor - Trezoreria de Stat, fapt ce contravine pct. 14.5 și pct. 9.10 al Contratului de antrepriză vizat, motiv din care BC „Moldova-Agroindbank” SA întemeiat a refuzat cererea cu privire la transferarea garanției bancare în contul Inspectoratul General de Carabinieri.
De asemenea, Colegiul a menționat că alegațiile Inspectoratului General de Carabinieri precum că din data de 25 ianuarie 2018 a început curgerea termenul de întârziere a lucrărilor, poartă un caracter declarativ, or, lipsa documentelor care ar permite stabilirea termenului exact de începere a executării lucrărilor, constituie un impediment pentru calcularea termenului final de executare a lucrărilor. La 18 august 2020, Inspectoratul General de Carabinieri a declarat recurs, prin care a solicitat casarea deciziei instanței de apel și hotărârii primei instanțe cu pronunțarea unei noi soluții de admitere integrală a acțiunii. În motivarea recursului a invocat că instanțele de judecată nu au constat și elucidat pe deplin circumstanțele importante pentru soluționarea cauzei, or, concluziile instanțelor sunt în contradicție cu circumstanțele cauzei.
Totodată, în susținerea recursului s-au indicat aceleași argumente și circumstanțe factologice care au fost invocate pe parcursul examinării cauzei în instanțele ierarhic inferioare, cărora le-a fost dată apreciere, redând totodată conținutul prevederilor normelor legale, dar fără a demonstra prin careva probe, încălcarea sau aplicarea eronată de către instanțele de judecată a normelor legale aplicabile speței. În contextul prevederilor art. 434 alin. (1) Cod de procedură civilă, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale, dacă legea nu prevede altfel. Curtea de Apel Chișinău a pronunțat decizia contestată la 18 iunie 2020. Materialele cauzei atestă că copia deciziei instanței de apel a fost expediată în adresa participanților la proces la 8 iulie 2020 (f.d.
82, vol. II). Astfel, recursul declarat la 18 august 2020, este în termen. În conformitate cu art. 439 alin. (2) Cod de procedură civilă, după parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilității recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înștiințarea despre necesitatea depunerii obligatorii a referinței timp de o lună de la data primirii acesteia. în cazul neprezentării referinței în termenul stabilit, admisibilitatea recursului se decide în lipsa acesteia. La 08 septembrie 2020, prin scrisoarea de însoțire nr. 2rac-203/20, Curtea Supremă de Justiție a expediat în adresa intimaților copia cererii de recurs cu înștiințarea despre necesitatea depunerii referinței timp de o lună de la data recepționării (f.d.
91, Vol. II). Astfel, la 08 octombrie 2020, BC „Moldova-Agroindbank” SA a depus referință, prin care a solicitat respingerea recursului declarat ca fiind inadmisibil. Examinând temeiurile recursului declarat de Inspectoratul General de Carabinieri, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră recursul ca inadmisibil din următoarele considerente. 8 În conformitate cu art. 432 alin. (1) Cod de procedură civilă, părțile și alți participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.
Alineatele (2) și (3) ale aceluiași articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin. (4) stabilește că săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a cauzei sau în cazul în care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. Conform prevederilor art. 433 lit. a) Cod de procedură civilă, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) Cod de procedură civilă.
Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de Inspectoratul General de Carabinieri, nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) Cod de procedură civilă. Astfel, argumentele invocate în recursul declarat se referă la dezacordul recurentului cu soluția pronunțată de către instanța de apel, însă nu relevă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei contestate. Totodată, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție reține că recursul exercitat conform secțiunii II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material și procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia ei în fapt.
În acest context, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție reiterează și faptul că procedura admisibilității constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2), (3) și (4) Cod de procedură civilă. În această ordine de idei, completul Colegiului precizează că, în contextul normelor procedurale din Secțiunea a II-a, Capitolul XXXVIII Cod de procedură civilă, instanța de recurs nu verifică modul de apreciere a probelor de către instanțele de fond și de apel. Forța atribuită unei probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficiența probelor și concluziile făcute în urma probațiunii sunt în afara controlului instanței de recurs.
Prin prisma art. 432 alin. (4) Cod de procedură civilă, instanța de recurs poate interveni în materia probațiunii doar sub aspect procedural și anume dacă se invocă că instanța de apel a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând în mod flagrant regulile de apreciere a probelor stabilite în art. 130 Cod de procedură civilă, însă, din recursul declarat nu rezultă argumentul privind încălcarea flagrantă a regulilor de apreciere a probelor.
În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a relevat în jurisprudența sa constantă, rezultând din prevederile art. 6 § 1 al Convenției Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, că nu se impune motivarea în detaliu a unei decizii prin care o instanță de recurs, întemeindu-se pe dispoziții legale specifice, respinge recursul declarat împotriva sentinței pronunțate de o instanță inferioară, ca fiind lipsit de șanse de succes (cauza Rebai și alții contra 9 Franței, Comisia Europeană a Drepturilor Omului, 25 februarie 1995, nr.26561/1995). În circumstanțele menționate, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a recunoaște recursul declarat de Inspectoratul General de Carabinieri, ca fiind inadmisibil.
În conformitate cu art. 433 lit. a), 440 alin. (1) Cod de procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție d i s p u n e : Se consideră inadmisibil recursul declarat de Inspectoratul General de Carabinieri, împotriva deciziei din 18 iunie 2020 a Curții de Apel Chișinău. Încheierea este irevocabilă. Președintele completului, judecătorul Svetlana Filincova judecătorii Iurie Bejenaru Galina Stratulat 10
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.