2rac-68/20 — Încasarea despăgubirilor de asigurare

2rac-68/20 — Încasarea despăgubirilor de asigurare (Curtea Supremă de Justiție, 2020)

Dosarul nr.2rac-68/20

Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani, judecător: I. Barbacaru

Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău, judecători: N. Budăi, I. Secrieru, I. Muruianu

DECIZIE

24 iunie 2020 mun. Chișinău

Colegiul Civil, Comercial și de Contencios Administrativ lărgit al Curții Supreme de

Justiție

în componența:

Președintele ședinței, judecătorul Svetlana Filincova

Judecătorii Galina Stratulat

Iurie Bejenaru

Dumitru Mardari

Nicolae Craiu

examinând recursul declarat de CIA „Asito Direct” SA,

în cauza civilă la cererea de chemare în judecată a BC „Moldova-Agroindbank”

SA către CIA „Asito” SA, intervenient accesoriu SRL „Gvido Stil”, cu privire la

încasarea despăgubirilor de asigurare, a dobânzii de întârziere și a cheltuielilor de

judecată, și:

la cererea de chemare în judecată a CIA „Asito” SA către BC „Moldova-

Agroindbank” SA, SRL „Gvido Stil”, Mykhaylo Goncharuk cu privire la declararea

nulității actului juridic,

împotriva deciziei din 31 octombrie 2019 a Curții de Apel Chișinău, prin care a

fost respins apelul declarat de CIA „Asito Direct” SA și menținută hotărârea din 16

octombrie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani,

c o n s t a t ă:

La 03.02.2016, BC „Moldova-Agroindbank” SA a depus cerere de chemare în

judecată împotriva CIA „Asito” SA, intervenient accesoriu SRL „Gvido Stil”, cu

privire la încasarea despăgubirii de asigurare.

În motivarea acțiunii a indicat că, la 20.03.2015, între BC „Moldova-

Agroindbank” SA, în calitate de asigurat, CIA „Asito” SA, în calitate de asigurător și

SRL „Gvido Stil”, în calitate de contractant al asigurării, a fost încheiat contractul de

asigurare facultativă de riscuri financiare nr. 43/1659, în baza căruia CIA „Asito” SA

s-a obligat să recupereze BC „Moldova-Agroindbank” SA daunele financiare

suportate, în rezultatul producerii cazului asigurat.

Potrivit pct. 2.1 al contractului menționat, drept caz asigurat este considerată

neexecutarea de către debitor, în termenele stabilite, integral sau parțial, a obligațiilor

1

în baza cărora BC „Moldova-Agroindbank” SA a acordat SRL „Gvido Stil” SA suma

de 32 200 000 de lei, cu termenul limită de rambursare - 19.11.2015.

Potrivit pct. 4.1 al contractului de asigurare facultativă de riscuri financiare,

părțile au convenit asupra faptului că survenirea cazului asigurat și cuantumul

despăgubirii de asigurare se stabilesc de CIA „Asito” SA, în baza documentelor și

informațiilor justificative prezentate de BC „Moldova-Agroindbank” SA, conform

pct. 5.2 lit. a) al contractului, iar potrivit pct. 5.2 lit. a) ultima s-a obligat în termen de

3 zile lucrătoare din momentul când i-a devenit cunoscut faptul producerii cazului

asigurat, să înștiințeze despre aceasta CIA „Asito” SA și să prezinte acesteia cererea

de daună cu anexarea actelor necesare pentru confirmarea survenirii cazului asigurat,

stabilirea valorii daunelor financiare și a cuantumului despăgubirii de asigurare, si

anume, copia contractului de credit și copiile dispozițiilor de plată date de CIA

„Asito” SA, în scopul onorării obligațiunilor de plată față de BC „Moldova-

Agroindbank” SA.

Debitorul, SC „Gvido Stil” SRL, nu și-a onorat obligația de rambursare a

creditului în termenul prevăzut de pct. 1.6 al contractului, în legătură cu care, la

20.11.2015 a depus dosarul de daune nr. 22005/1261, împreună cu copia contractului

de credit și originalul extrasului din contul curent al debitorului deschis în bancă.

Conform pct. pct. 4.6 și 5.1 lit. c) ale contractului de asigurare, CIA „Asito” SA

și-a asumat obligația să examineze circumstanțele cazului asigurat, să stabilească

valoarea daunelor financiare și mărimea despăgubirii de asigurare, să semneze actul

de stabilire a despăgubirii de asigurare cu prezentarea actului respectiv BC „Moldova-

Agroindbank” SA pentru semnare și să comunice decizia, privind refuzul total sau

parțial de achitare a despăgubirii de asigurare, în termen de 5 zile lucrătoare din data

primirii documentelor indicate la pct. 5.2 lit. a) al contractului.

Contrar prevederilor pct. pct. 4.1., 4.6 și 5.1 lit. c) ale contractului de asigurare,

la 27 noiembrie 2015, CIA „ASITO” invocând necesitatea examinării circumstanțelor

cazului asigurat, stabilirii valorii daunelor financiare și a mărimii despăgubirii de

asigurare, a înaintat reclamantului scrisoarea nr. 01/1-2213, prin care a solicitat să-i

fie prezentate suplimentar copiile dosarului aferent contractului de credit și copiile

actelor normative interne ale băncii, ce reglementează procedura de acordare a

creditelor.

Solicitarea sus-menționată este una neîntemeiată, or, reieșind din clauzele sus-

expuse ale contractului de asigurare, BC „Moldova-Agroindbank” SA nu are obligația

de a prezenta CIA „ASITO” SA alte documente decât cele care sunt prevăzute la pct.

5.2 lit. a) al contractului. Pe de altă parte, prezentarea de către BC „Moldova-

Agroindbank” SA a copiilor dosarului de credit și ale actelor normative interne nu

este necesară pentru realizarea de către CIA „ASITO” a scopurilor invocate în

scrisoarea din 27.11.2015, or, în conformitate cu pct. 5.2 lit. a) al contractului de

asigurare, actele necesare pentru confirmarea survenirii cazului asigurat, stabilirea

valorii daunelor financiare cuantumului despăgubirilor de asigurare, sunt copiile

contractului de credit și a dispozițiilor de plată.

Prin scrisoarea nr. 22005/1316 din 02.12.2015, reclamantul a prezentat pârâtului

2

documentele suplimentare solicitate, aferente dosarului de credit și actelor normative

interne.

Prin aceiași scrisoare, pârâtului i-au fost prezentate nota de plată aferentă

contractului de credit și extrasele detaliate din contul curent al debitorului în schimbul

dispozițiilor de plată solicitate, pe care nu le deține în virtutea unor circumstanțe

obiective, întemeiate de drept și de fapt, aduse la cunoștința pârâtului ulterior, prin

scrisoarea nr. 22005/1346 din 10.12.2015.

La 10.12.2015, pârâtul a solicitat prezentarea explicațiilor pe marginea motivelor

neprezentării dispozițiilor de plată, precum și a copiei unui oarecare contract de gaj,

încheiat între Bancă și Debitor prin care ultimul ar fi gajat Băncii tehnică agricolă sau

a explicațiilor privind motivele neîncheieri unui asemenea contract, pe care o

consideră nefondată reieșind din pct. pct. 4.1., 4.6 și 5.1 lit. c) ale contractului de

asigurare.

Mai mult, înaintarea unei solicitări de prezentare a contractului de gaj, trezește

dubii întemeiate privind executarea de către pârât cu bună-credință a drepturilor și

obligațiilor asumate în baza contractului de asigurare. Or, ultima cunoștea de la data

încheierii contractului de asigurare ori, cel puțin, de la data de 20.11.2015 când a

recepționat cererea de daună a Băncii, împreună cu contractul de credit, despre faptul

că între Bancă și Debitor nu a fost încheiat și nici nu urma a fi încheiat un oarecare

contract de gaj.

Potrivit pct.4.1 al contractului de credit, garanțiile efectuării plăților conform

contractului de credit, reprezintă polița de asigurare a riscului financiar, emisă de CIA

„Asito” SA și împuternicirea acordată Băncii de către Debitor pentru debitarea

conturilor curente ale acestuia, deschise la Bancă, cu sumele devenite scadente în baza

contractului de credit.

Reclamantul a satisfăcut cererea pârâtului și a prezentat explicațiile de rigoare pe

marginea dispozițiilor de plată și contractului de gaj solicitate prin scrisoarea nr. 01/1-

2320 din 10.12.2015.

La 17.12.2015, pârâtul a înaintat Băncii scrisoarea nr. 01/1- 2357, din care reiese

că acesta a acceptat explicațiile Băncii referitor la dispozițiile de plată solicitate de

pârât, totodată, reiterând cererea privind prezentarea de către Bancă a actelor

normative interne care reglementează procedura de acordare a creditelor,

condiționând în acest fel inițierea procedurii de examinare a circumstanțelor cazului

asigurat.

Prin scrisoarea nr. 22005/1389 din 24.02.2015 (ca răspuns la scrisoarea pârâtului

nr. 01/1-2357 din 17.12.2015), reclamantul a informat pârâtul despre disponibilitatea

sa de a-i oferi acces la documentele solicitate suplimentar, în conformitate cu clauzele

pct. 5.2 lit. b) al contractului de asigurare, însă de la recepționarea scrisorii și până la

06.01.2016, reprezentanții pârâtului nu s-au prezentat la Bancă pentru a face

cunoștință cu actele normative interne ale Băncii.

La 06.01.2016, reclamantul a înaintat către CIA „Asito” SA o reclamație,

solicitând achitarea în termen de 10 zile lucrătoare din data recepționării reclamației, a

despăgubirii de asigurare în mărime de 32 747 567,24 de lei, inclusiv:

3

a) 32 179 792,28 de lei cu titlu de datorie a debitorului la credit la

05.01.2016;

b) 567 774,96 de lei cu titlu de dobânzi de întârziere la 05.01.2016.

Prin scrisoarea nr. 01/1-82 din 20.01.2016, CIA „Asito” SA a refuzat în

satisfacerea cerințelor din reclamația Băncii, invocând imposibilitatea de a purcede la

examinarea circumstanțelor cazului asigurat, stabilirea valorii daunelor financiare și a

mărimii despăgubirilor de asigurare ca urmare a neprezentării de către BC „Moldova-

Agroindbank” SA a documentelor solicitate.

Consideră că reclamantul și-a îndeplinit în modul corespunzător obligațiile

asumate conform contractului de asigurare, inclusiv obligația de a prezenta pârâtului

documentele necesare pentru confirmarea producerii cazului asigurat și stabilirea de

către ultima a valorii daunelor financiare suportate de Bancă, precum și a cuantumului

despăgubirii de asigurare ce urmează a fi plătite, însă până în prezent nu a primit de la

pârât actul de stabilire a despăgubirii de asigurare și/sau decizia privind refuzul total

sau parțial de achitare a despăgubirii de asigurare și nici despăgubirea de asigurare.

Astfel, a solicitat încasarea de la pârât a sumei de 32 747 567,24 de lei cu titlu de

despăgubire de asigurare facultativă de riscuri financiare nr. 43/1659 din 20.03.2015

și compensarea cheltuielilor de judecată.

Ulterior, la 31.05.2016, CIA „Asito” SA a depus cerere de chemare în judecată

împotriva BC „Moldova-Agroindbank” SA, SRL „Gvido Stil” și Mykhaylo

Goncharuk, cu privire la declararea nulității contractului de asigurare facultativă (f. d.

3, vol. II).

În motivarea acțiunii a indicat că, BC „Moldova-Agroindbank” SA și SRL

„Gvido-Stil” sunt în posesia contractului de asigurare facultativă nr.43/1659 din

20.03.2015, obiect al căruia este asigurarea de riscuri financiare în folosul asiguratului

BC „Moldova-Agroindbank” SA.

Examinând contractul în cauză a constatat că acesta nu a fost semnat de

directorul CIA „Asito” SA, fiind aplicată o ștampilă facsimil în locul semnăturii, iar

în asemenea caz, contractul în cauză nefiind semnat de către asigurător nu poate

produce efecte juridice. CIA „Asito” SA și-a întemeiat prezenta cerere, în baza art.

199 alin. (1), 220, 210 alin. (1) și a art. 1308 alin. (3) Cod civil.

Din prevederile legale rezultă cert că, un contract de asigurare urmează a fi

încheiat în scris și urmează a fi semnat de părți. Semnătura reprezintă manifestarea de

voință în scopul încheierii actului juridic și trebuie să provină de la partea

contractuală, iar consimțământul trebuie exteriorizat și trebuie să provină de partea

contractuală.

La caz, aplicarea facsimilului nu coincide cu noțiunea de ,,a semna” și nu poate

echivala cu exteriorizarea de voință a unei persoane concrete, precum și nu poate fi

determinat dacă acesta a fost aplicat de către persoana corespunzătoare.

CIA „Asito” SA nu și-a exprimat consimțământul pentru a încheia contractul în

cauză, nefiind aplicată semnătura administratorului pe contractul de asigurare

facultativă nr.43/1659 din 20.03.2015, astfel că contractul nu corespunde prevederilor

4

citate mai sus și respectiv urmează a fi anulat.

Astfel, CIA „Asito” SA, a solicitat prin cererea de chemare în judecată inițială și

cererea de modificare și concretizare a cuantumului pretențiilor (f. d. 182, vol. I),

declararea nulă a contractului de asigurare facultativă nr. 43/1659 din 20.03.2015 și

compensarea cheltuielilor de judecată.

Prin încheierea din 22.09.2016 a Judecătoriei Rîșcani, mun. Chișinău, cererea de

chemare în judecată a CIA „Asito” SA împotriva BC „Moldova-Agroindbank” SA,

SRL „Gvido Stil” și Mykhaylo Goncharuk cu privire la declararea nulității

contractului, a fost conexată la cauza civilă la cererea de chemare în judecată a BC

„Moldova-Agroindbank” SA împotriva CIA „Asito” SA, intervenient accesoriu SRL

„Gvido Stil”, cu privire la încasarea despăgubirii de asigurare, pentru a fi examinate

într-un singur proces (f. d. 88, vol. II).

Prin hotărârea din 16 octombrie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani, s-a

admis cererea de chemare în judecată depusă de Banca Comercială „Moldova-

Agroindbank” Societate pe Acțiuni împotriva Companiei Internaționale de Asigurări

„ASITO” Societate pe Acțiuni, intervenient accesoriu Societatea cu Răspundere

Limitată „Gvido Stil”, cu privire la încasarea despăgubirilor de asigurare, a dobânzii

de întârziere și a cheltuielilor de judecată.

S-a încasat din contul Companiei Internaționale de Asigurări „Asito” Societate

pe Acțiuni în beneficiul Băncii Comerciale „Moldova Agroindbank” Societate pe

Acțiuni, cu titlu de despăgubire de asigurare și dobândă de întârziere, conform

contractului de asigurare facultativă nr.43/1659 din 20.03.2015, încheiat între

Compania Internațională de Asigurări „Asito” Societate pe Acțiuni, Societatea cu

Răspundere Limitată „Gvido Stil” și Banca Comercială „Moldova-Agroindbank”

Societate pe Acțiuni, suma de 32 747 567 (treizeci și două milioane șapte sute

patruzeci și șapte mii cinci sute șaizeci și șapte) de lei și 24 bani.

S-a încasat din contul Companiei Internaționale de Asigurări „Asito” Societate

pe Acțiuni în beneficiul Băncii Comerciale „Moldova-Agroindbank” Societate pe

Acțiuni, cu titlu de cheltuieli de judecată - taxa de stat în sumă de 50 000 (cincizeci

mii) de lei.

Cererea de chemare în judecată depusă de Compania Internațională de Asigurări

„ASITO” Societate Acțiuni împotriva Băncii Comerciale „Moldova Agroindbank”

Societate pe Acțiuni, Societății cu Răspundere Limitată „Gvido Stil”, Mykhaylo

Goncharuk cu privire la declararea nulității contractului de asigurare facultativă de

riscuri financiare nr.43/1695 din 20.03.2015, încheiat între Compania Internațională

de Asigurări „ASITO” Societate pe Acțiuni, Societatea cu Răspundere Limitată

„Gvido Stil” și Banca Comercială „Moldova-Agroindbank” Societate pe Acțiuni, s-a

respins ca fiind neîntemeiată(f. d. 91, vol. III).

La 05 noiembrie 2018, reprezentantul CIA „Asito Direct” SA, Oleg Cîrlan, a

declarat apel împotriva hotărârii Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani din 16

octombrie 2018, solicitând admiterea apelului, casarea integrală a hotărârii, cu

emiterea unei noi hotărâri de respingere integrală a acțiunii și admitere integrală a

5

cererii reconvenționale și încasarea în mod solidar din contul intimaților a

cheltuielilor de judecată (f. d. 123, vol. III).

Prin decizia din 31 octombrie 2019 a Curții de Apel Chișinău, s-a respins, din

lipsă de temei, apelul declarat de CIA „Asito Direct” SA, reprezentat de Oleg Cîrlan,

și s-a menținut hotărârea Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani din 16 octombrie 2018.

La 04.02.2020, CIA „Asito Direct” SA a declarat recurs împotriva deciziei

instanței de apel din 31 octombrie 2019.

În motivarea recursului a indicat că instanțele de judecată ierarhic inferioare au

examinat cauza cu încălcarea normelor de drept material, solicitând admiterea

recursului, casarea deciziei instanței de apel și a hotărârii primei instanțe, cu

pronunțarea unei hotărâri noi, prin care acțiunea BC „Moldova-Agroindbank” SA să

fie respinsă și să se admită acțiunea CIA „Asito Direct” SA.

În conformitate cu art. 434 alin. (1) Cod de procedură civilă, recursul se declară

în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale.

Din materialele dosarului rezultă că decizia recurată a fost pronunțată la 31

octombrie 2019 și comunicată participanților la proces la 06 decembrie 2019 (f. d.

285, vol. III), iar recursul a fost declarat la 04 februarie 2020. Astfel, se constată că

societatea-recurentă s-a conformat prevederilor legale și a declarat recursul împotriva

deciziei din 31 octombrie 2019 a Curții de Apel Chișinău, în termen.

Prin încheierea din 13 mai 2020 a Curții Supreme de Justiție, recursul declarat de

către CIA „Asito Direct” SA a fost considerat admisibil.

Examinând materialele dosarului, Colegiul Civil, Comercial și de Contencios

Administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție consideră recursul întemeiat și care

urmează a fi admis, din următoarele considerente.

În speță, instanța de recurs constată că, prima instanță fiind învestită cu judecarea

cauzei a dispus admiterea acțiunii.

Judecând cauza în ordine de apel, instanța de apel a decis respingerea cererii de

apel a CIA „Asito Direct” SA și a menținut hotărârea primei instanțe.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a indicat că, instanța de fond just a reținut

că legislația în vigoare nu conține prevederi exprese referitoare la regimul juridic și

modul de utilizare a semnăturii facsimil, apreciind că fiecare entitate se conduce de

regulamentul intern în privința aplicării acesteia.

Potrivit materialelor cauzei, la 23.03.2015, CIA „Asito Direct” SA a emis factura

nr.01, potrivit căreia SC „Gvido Stil” SRL, urma să achite prima de asigurare a poliței

de asigurare facultativă de riscuri financiare în sumă de 146 069,00 de lei, conform

cursului BNM la data efectuării plății (f. d. 70, vol. II).

Actele cauzei denotă faptul că, prin ordinul de plată nr.2 din 25.03.2015, SC

„Gvido Stil” SRL, în calitate de Contractant al asigurării, a achitat plata pentru prima

de asigurare conform contractului de asigurare facultativă a riscurilor financiare cu nr.

43/1659 din 20.03.2015, în sumă de 146069 de lei, care au întrat în contul bancar al

companiei de asigurări (f. d. 46, vol. II).

Din acest punct de vedere, instanța de apel a mai indicat că, contractul de

asigurare facultativă nr.43/1659 din 20.03.2015 a fost redactat de compania de

6

asigurări. Acest contract a fost luat la evidență în cadrul companiei de asigurări, pe

contract este aplicată ștampila acestei companii, compania de asigurări a eliberat în

baza contractului polița de asigurare, care, la fel, este elaborată de această companie.

Polița de asigurare este luată la evidență în cadrul companiei și are aplicată ștampila

companiei de asigurări, iar suma de 146069 de lei a întrat în contul bancar al

companiei de asigurări cu titlu de primă de asigurare la contractul de asigurări

contestat.

Astfel, în viziunea instanței de apel, cumulul și șirul de evenimente, citate supra,

indică univoc la faptul că persoana juridică CIA „Asito Direct” SA a fost în cunoștință

de cauză despre încheierea contractului de asigurare facultativă nr.43/1659 din

20.03.2015, despre emiterea poliții de asigurare, despre riscurile ce se asigură, despre

suma asigurată, despre prima de asigurare, locul și termenele de plată a acesteia.

O dovadă în plus care confirmă legalitatea și valabilitatea contractului de

asigurare facultativă, care face obiectul prezentei spețe, este faptul că, inițial, CIA

„Asito Direct” SA, nu a negat faptul existenței acestor acte juridice, dar contestarea

lor a început doar după depunerea cererii de chemare în judecată de către BC

„Moldova-Agroindbank” SA.

Este important de relatat faptul că niciunul din temeiurile legale invocate de CIA

„Asito Direct” SA pentru a declara nulitatea contractului de asigurare nu au fost

probate, iar actele cauzei indică la lipsa oricăror circumstanțe care să justifice

nulitatea, inclusiv nulitatea absolută a contractului litigios.

În mod deosebit, instanța de apel a reținut că, în speță, nu sunt întrunite nici

condițiile arătate la art.19 alin.(1) lit. c) din Legea nr.407-XVI din 21.12.2006, care

prevede nulitatea contractului de asigurare încheiat cu o persoană neautorizată să

încheie contracte în numele asigurătorului, or, contractul a fost încheiat de Mykhaylo

Goncharuk, care deținea funcția de administrator și care era competent să încheie acte

juridice în numele companiei.

Subsecvent, în prezenta speță, CIA „Asito Direct” SA nu a încercat să conteste

buna-credință a BC „Moldova Agroindbank” SA și a SC „Gvido Stil”.

Deci, în lumina celor expuse, instanța de apel a respins argumentele CIA „Asito

Direct” SA, precum că contractul de asigurare facultativă de riscuri financiare

nr.43/1659 din 20.03.2015, ar fi fost încheiat cu încălcarea normelor imperative,

pentru pretinsul motiv că CIA „Asito Direct” SA nu și-a exprimat consimțământul

pentru a încheia contractul și nu ar fi exteriorizat sub nicio formă, nici în mod direct,

nici în mod indirect, eventuala voință îndreptată spre nașterea unui raport juridic, or,

actele cauzei probează contrariul.

La fel, instanța de apel a indicat că, instanța de fond justificat a admis cererea

depusă de BC „Moldova-Agroindbank” SA și întemeiat a încasat de la CIA „Asito”

SA, cu titlu de despăgubire de asigurare și dobândă de întârziere, conform

contractului de asigurare facultativă nr. 43/1659 din 20.03.2015, suma de 32 747 567,

24 lei, or, atât BC „Moldova Agroindbank” SA, în calitatea sa de asigurat, cât și SRL

„Gvido Stil” și-au îndeplinit toate angajamentele contractuale, prezentând CIA „Asito

Direct” SA toate documentele necesare stabilirii cazului asigurat și plății despăgubirii

7

de asigurare, pe când compania de asigurări, contrar obligațiilor contractuale și legale,

nu a achitat despăgubirea de asigurare și nici nu a remis reclamantului un refuz

motivat.

Instanța de apel a pus în evidență faptul că, inițial, CIA „Asito Direct” SA

nejustificat a solicitat suplimentar de la BC „Moldova Agroindbank” SA, alte acte

decât cele prevăzute de contractul de asigurare facultativă de riscuri financiare nr.

43/1659 din 20.03.2015 și anume, prezentarea actelor normative interne ce

reglementează procedura de acordare a creditelor persoanelor juridice.

Urmare a celor expuse supra, instanța de apel a reținut că, instanța de fond, a dat

o apreciere completă, obiectivă, justă și sub toate aspectele a elementelor de fapt și de

drept ale speței, iar hotărârea este legală și întemeiată, adoptată cu respectarea

drepturilor și intereselor legale a participanților la proces.

În același timp, instanța de recurs constată că, CIA „Asito Direct” SA, în

argumentarea cererii de recurs, invocă faptul, precum că aceasta nu a exteriorizat sub

nicio formă, nici în mod direct nici indirect posibila voință îndreptată eventual spre

nașterea unui raport juridic, ca de exemplu cum este cel de asigurare facultativă nr.

43/1659 din 20.03.2015 din 20.03.2015. Or, contractul de asigurare facultativă nr.

43/1659 din 20.03.2015 nu a fost semnat de nicio persoană împuternicită în modul

stabilit de lege din numele și în interesul CIA „Asito” SA/SA „Asito Direct”.

Totodată, recurenta în cererea de recurs susține că, la soluționarea cauzei,

instanțele de fond și de apel au ignorat concluziile cuprinse în raportul de constatare

tehnico-științifică nr. 708 din 26.05.2016, executat de CNEJ, din conținutul căruia cert

rezultă că pretinsa semnătura pe contractul asigurare facultativă nr. 43/1659 din

20.03.2015, prin care cert s-a stabilit că semnăturile din numele CIA „Asito” SA/SA

„Asito Direct” nu a fost executată de administratorul CIA „Asito” SA/SA „Asito

Direct”, fiind aplicată o oarecare semnătură facsimile.

În opinia recurentei, la soluționarea cauzei, instanțele au ignorat și modul de

aplicare a dreptului stabilit prin decizia Curții de Apel Chișinău din 06.10.2015, prin

care a menținut încheierea Judecătoriei Centru, mun. Chișinău din 26.05.2015, prin

care instanțele au stabilit în mod cert că aplicarea semnăturii facsimile, nu poate fi

considerată ca fiind o manifestare a voinței persoanei, mai ales în circumstanțele în

care nu se cunoaște cine anume a aplicat pretinsa semnătură.

Verificând și analizând legalitatea deciziei instanței de apel prin prisma

materialelor dosarului, argumentelor recursului și a cadrului legal aplicabil litigiului,

Colegiul Civil, Comercial și de Contencios Administrativ lărgit al Curții Supreme de

Justiție constată despre netemeinicia soluției instanței de apel, care este bazată pe

concluzii pripite, fapt ce denotă despre o elucidare și apreciere superficială a

circumstanțelor cauzei.

În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. c) Cod de procedură civilă, instanța de

recurs după ce judecă recursul este în drept să admită recursul să caseze integral

decizia instanței de apel și să trimită cauza spre rejudecare în instanța de apel o

singură dată dacă eroarea judiciară nu poate fi corectată de către instanța de recurs.

8

Pornind de la raționamentul instanței de apel, prin care aceasta susține că

legislația în vigoare nu conține prevederi exprese referitor la regimul juridic și modul

de utilizare a semnăturii facsimil, apreciind că fiecare entitate se conduce de

regulamentul intern în privința aplicării acesteia, Colegiul lărgit reține următoarele.

Este adevărat că, deși în prezent, se întâlnește destul de frecvent fenomenul

semnăturii facsimil pe documente atât de natură contabilă, cât și de altă natură,

legislația în vigoare nu conține nicio reglementare expresă sau cel puțin o definiție

referitoare la acest gen de semnături, cu excepția celei electronice. Însă explicația

acestei noțiuni o putem găsi în dicționarele explicative (DEX), conform cărora,

facsimilul reprezintă o reproducere exactă a unui text, a unei semnături, a unui desen

sau a unei picturi cu ajutorul fotografiei, al fototipiei, prin copiere manuală etc. De

aici, se poate de concluzionat că facsimilul este o reproducere (copie) a semnăturii

realizate cu ajutorul unor mijloace tehnice, cum ar fi clișeul (fototipia) – parte a unei

ștampile sau imprimantă (fotocopiată) direct pe actul juridic.

Din prevederile art. 1229 alin. (3) Cod civil, (în redacția de până la 01.04.2019),

se deduce că, identificarea persoanelor autorizate să dispună de sumele bănești din

cont se efectuează de către bancă în baza semnăturilor sau altor mijloace de

identificare.

Prin prisma celor arătate rezultă că semnătura este numele unei persoane într-un

fel greu de imitat și servește un element de identificare a persoanei, iar în practică se

disting mai multe forme ale semnăturii: semnătura olografă, electronică, facsimil.

Conform art. 210 alin. (3) Cod civil (în vigoare până la 01.04.2019), utilizarea

mijloacelor tehnice la semnarea actului juridic este permisă în cazul și în modul

stabilit de lege ori prin acordul părților.

Din textul normei de drept citate se prezumă că, pentru utilizarea mijloacelor

tehnice la semnarea actului juridic este necesar cel puțin ca, în regulamentele cu

privire la organizarea și funcționarea anumitor agenții, organizații, instituții etc., să fie

specificat expres acest fapt, în sens, căsemnăturile pe actele oficiale ale acestora pot fi

aplicate de director, directorii adjuncți sau persoanele împuternicite, în următoarele

forme: semnătură personală olografă, facsimil, semnătură electronică.

Totodată, din textul normei pre-citate se observă și faptul că utilizarea semnăturii

facsimil poate fi stabilită și prin acordul părților, adică, în cazul contractelor,

acordurilor, convențiilor, părțile pot conveni asupra utilizării facsimilului la

încheierea acestora.

Prin urmare, cele de mai sus permit de a conchide că, echilibrul, caracterul

rezonabil și avantajul aplicării facsimilului implică urgentarea semnării actului de

către deținătorul acestuia, de regulă, în situația în care persoana autorizată trebuie să

semneze foarte multe acte, spre exemplu, cum ar fi facturile fiscale ale operatorilor de

servicii comunale, furnizare apă, gaze naturale, telefonie etc., însă având în vedere

faptul că facsimilul este doar o copie identică a semnăturii persoanei care autorizează

sau certifică producerea evenimentului, utilizarea acesteia impune și securizarea la

maximum, pentru a exclude folosirea neautorizată a acesteia. Or, reieșind din

prevederile art. 210 alin. (3) Cod civil (în vigoare până la 01.04.2019, adică în vigoare

9

la momentul încheierii contractului din litigiu), este extrem de important să se acorde

atenția cuvenită atât elaborării normelor cu caracter intern privind circuitul semnăturii

facsimil, cât și respectării acestor norme, pentru a nu periclita atât statul, cât și

siguranța juridică a actului sau a tranzacției certificate cu această formă a semnăturii.

În aspectul celor menționate, instanța de recurs reține că, instanța de apel, fiind

abilitată, în virtutea prevederilor art. 373 alin. (1) și (2) Cod de procedură civilă, cu

sarcina de a verifica și cerceta, în limitele cererii de apel, ale referințelor și ale

obiecțiilor înaintate, legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în ceea ce privește

constatarea tuturor circumstanțelor de fapt, precum și aplicarea legii în primă instanță,

nu a verificat și nu a apreciat circumstanțele invocate de prima instanță sub aspectul

corectitudinii și temeiniciei lor, ci s-a limitat doar la constatările date de către aceasta.

Astfel, instanța de apel, pentru a exclude, la caz, orice dubiu posibil, urma să

verifice și să cerceteze faptul dacă actul juridic încheiat prin utilizarea facsimilului, în

condițiile descrise mai sus raportate la circumstanțele cauzei, totuși, prezumă sau nu

consimțământul CIA „Asito” SA și dacă acesta nu este contrar prevederilor legale,

mai ales în situația în care ultima contestă existența consimțământului la încheierea

contractului de asigurare facultativă de riscuri financiare nr. 43/1659.

Cu toate acestea, instanța de apel a ezitat să clarifice circumstanțele cauzei din

perspectiva celor indicate, prematur constatând despre existența consimțământului

CIA „Asito” SA, la încheierea contractului litigios, doar din considerentul că, acesta

ar fi fost redactat de compania de asigurări, a fost luat la evidență în cadrul companiei

de asigurări, pe contract este aplicată ștampila acestei companii, compania de

asigurări a eliberat în baza contractului polița de asigurare, care, la fel, este elaborată

de această companie. Polița de asigurare este luată la evidență în cadrul companiei și

are aplicată ștampila companiei de asigurări, iar suma de 146069 de lei a întrat în

contul bancar al companiei de asigurări cu titlu de primă de asigurare la contractul de

asigurări contestat.

În lumina celor descrise este de menționat că, un contract are putere de lege între

părți, însă această lege este legitimă, câtă vreme nu acoperă un abuz, câtă vreme nu

încalcă ordinea publică și cerințele bunelor moravuri și câtă vreme este conformă cu

echitatea. Forța obligatorie a contractului este de necontestat, contractul însa nu are

putere de lege, decât dacă este el însuși legal, adică nu contravine normelor de ordine

publică și bunelor moravuri. De aceea este important pentru instanțele de judecată să

verifice condițiile de valabilitate a contractelor. Prevederea în lege, în sine, ca și

stipularea în contract, nu înlătură caracterul abuziv al contractului.

În același timp, Colegiul lărgit constată că, recurenta în cererea de recurs a mai

indicat că faptul încadrării de asigurător a riscurilor preluate din clasa 14 „Asigurări

de credite” contravine normelor imperative ale legii, și anume a anexei nr. 1 (C) din

Legea cu privire la asigurări nr. 407-XVI din 21.12.2006, iar șirul de acțiuni a

persoanelor din cadrul băncii și a debitorului SRL „Gvido Stil”, și inclusiv a factorilor

de decizie în acea perioadă a CIA „Asito” SA, indică asupra faptului că contractul de

asigurare nu putea fi încheiat, deoarece asiguratorul nu avea dreptul să-și asume astfel

de riscuri, or, acesta nu dispunea de Condiții pentru practicarea clasei de asigurări 14

10

„Asigurare de credite”, clasa de sine stătătoare, precum și nu dispunea de licență în

acest sens.

Astfel, aceste circumstanțe au rămas, la fel, fără o apreciere adecvată din partea

instanța de apel, deși urmau a fi verificate și analizate minuțios întru soluționarea

corectă a litigiului.

Ca urmare, în temeiul art. 6 alin. (1) al Convenției, instanța de recurs ține să

menționeze că instanțele de judecată, trebuie, să indice cu suficientă claritate motivele

pe care-și întemeiază hotărârile, iar având în vedere caracterul determinant al

concluziilor sale să precizeze noțiunile, ce implică o apreciere a faptelor supuse

aprecierii. De asemenea, noțiunea de proces echitabil impune ca instanța de judecată

să nu-și motiveze doar sumar hotărârea sa, ci să examineze efectiv problemele

esențiale care-i sunt supuse aprecierii și să nu se mulțumească de a proba pur și

simplu concluziile uneia dintre părți.

De alt fel, conform jurisprudenței CEDO, fiecare parte a procesului trebuie să

aibă nu numai facultatea de a-și face cunoscute elementele, pe care se bazează

pretențiile sale, dar și aceea de a lua cunoștință și de a discuta orice probă sau

concluzie prezentată instanței de judecată (CEDO, hot. Lobo Machado vs. Portugalia

din 20.02.1996; hot. Vermeulen vs. Belgis din 20.02.1996).

Prin urmare, instanțele de judecată sunt obligate să-și motiveze soluțiile și

concluziile, să furnizeze toate răspunsurile la întrebările care sunt pertinente pentru

rezultatul procesului și necesită un răspuns special în hotărâre. În cazul în care

instanța de judecată se abține de a da un răspuns special și explicit în cele mai

importante întrebări, fără a acorda părții care a formulat-o posibilitatea de a ști dacă

acest mijloc de apărare a fost neglijat sau respins, acest fapt se va considera o

încălcare a art. 6 alin. (1) al Convenției europene (cauza Hiro Balani vs. Spania,

1994).

Pe cale de consecință, erorile comise de instanța de apel, cât și în prima instanță,

în mod grav lezează principiile fundamentale de drept și aduce atingere dreptului la

un proces echitabil, iar aceste erori și omisiuni cu certitudine nu pot fi corectate de

instanța de recurs, motiv pentru care în speță se impune rejudecarea cauzei.

Sub aspectul celor relatate se constată că soluția instanței de apel nu conține o

argumentare clară din care să rezulte procesul deliberării și adoptării soluției la care

s-a ajuns, astfel instanța de recurs fiind în imposibilitate să exercite controlul judiciar

asupra unei asemenea soluții și să verifice temeinicia și legalitatea hotărârii atacate cu

privire la oricare dintre motivele prevăzute de lege.

În atare circumstanțe, Colegiul Civil, Comercial și de Contencios Administrativ

lărgit al Curții Supreme de Justiție consideră că decizia instanței de apel urmează a fi

casată cu remiterea cauzei spre rejudecare în instanța de apel, în alt complet de

judecată. La rejudecarea cauzei instanța de apel urmează să țină cont de cele

menționate și rejudecând cauza, să emită o hotărâre întemeiată și legală.

În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. c) Cod de procedură civilă, Colegiul

Civil, Comercial și de Contencios Administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție

11

d e c i d e:

Se admite recursul declarat de CIA „Asito Direct” SA.

Se casează decizia din 31 octombrie 2019 a Curții de Apel Chișinău, în cauza

civilă la cererea de chemare în judecată a BC „Moldova-Agroindbank” SA către CIA

„Asito” SA, intervenient accesoriu SRL „Gvido Stil”, cu privire la încasarea

despăgubirilor de asigurare, a dobânzii de întârziere și a cheltuielilor de judecată, și la

cererea de chemare în judecată a CIA „Asito” SA către BC „Moldova-Agroindbank”

SA, SRL „Gvido Stil”, Mykhaylo Goncharuk cu privire la declararea nulității actului

juridic, cu remiterea cauzei la rejudecare în Curtea de Apel Chișinău, în alt complet de

judecată.

Decizia nu se supune niciunei căi de atac.

Președintele ședinței,

judecătorul Svetlana Filincova

Judecătorii Galina Stratulat

Iurie Bejenaru

Dumitru Mardari

Nicolae Craiu

12