ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 22.07.2020

2rac-139/20 — Încasarea datoriei

HOTĂRÂRE
22.07.2020
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
Încasarea datoriei
Temei legal
Temeiurile declararii recursului
Citează această cauză
2rac-139/20 — Încasarea datoriei (Curtea Supremă de Justiție, 2020)

Dosarul nr.2rac-139/20

Prima instanță: Judecătoria Soroca, sediul Central, judecător: Gh. Tocaciuc

Instanța de apel: Curtea de Apel Bălți, judecători: S. Procopciuc, E. Grumeza, N. Chircu

22 iulie 2020 mun. Chișinău

Colegiul Civil, Comercial și de Contencios Administrativ al Curții Supreme de

Justiție

în componența:

Președintele completului, judecătorul Svetlana Filincova

Judecătorii Galina Stratulat

Iurie Bejenaru

examinând admisibilitatea recursului declarat de BC „Moldova-Agroindbank”

SA,

în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de BC „Moldova-

Agroindbank” SA către Mihail Cebotari, GȚ „Cebotari Mihail”, intervenient

accesoriu SC „Crimela-Sor” SRL, cu privire la încasarea datoriei și a cheltuielilor de

judecată,

împotriva deciziei din 04 februarie 2020 a Curții de Apel Bălți, prin care a fost

respins apelul declarat de BC „Moldova-Agroindbank” SA și menținută hotărârea din

20 septembrie 2019 a Judecătoriei Soroca, sediul Central, prin care acțiunea a fost

respinsă,

c o n s t a t ă:

La 04 iunie 2019, BC „Moldova-Agroindbank” SA a depus cerere de chemare în

judecată către Mihail Cebotari, GȚ „Cebotari Mihail”, intervenient accesoriu SC

„Crimela-Sor” SRL, prin care a solicitat încasarea datoriei în mărime de 8 920 279, 49

de lei ce reprezintă creditul restant și încasarea cheltuielilor de judecată în mărime de

50 000 de lei.

În motivarea acțiunii a indicat că, conform contractului de credit nr. S140403/771

din 26.11.2014, în redacția acordurilor adiționale nr. S160002/771 din 06.01.2016 și nr.

S160180/771-a din 29.07.2016, SC „Crimela-Sor” SRL a primit de la BC „Moldova-

Agroindbank” SA, filiala Soroca, un credit în sumă de 15 000 000, 00 de lei, cu

termenul final de rambursare - 30.09.2024.

În baza contractelor de fidejusiune nr. S140403/771-e și nr. S140403/771-k din

16.12.2014, GȚ ,,Cebotari Mihail” și Cebotari Mihail și-au asumat obligația să

răspundă, în aceeași măsură ca și SC „Crimela-Sor” SRL în fața BC „Moldova-

Agroindbank” SA pentru onorarea integrală a obligațiilor acesteia, aferente contractului

1

de credit sus-menționat, încheiat între BC „Moldova- Agroindbank” SA și SC

„Crimela-Sor” SRL, în cazul dacă ultima nu-și va onora aceste obligații.

Conform punctului 3.1. din contractul de credit menționat, debitorul se obligă să

efectueze plățile în vederea rambursării Creditului lunar conform graficului stabilit de

către părți. Iar, conform punctului 4.1 din contractul de credit menționat, pentru

utilizarea Creditului, Debitorul plătește Creditorului dobândă cu rata flotantă, stabilită

inițial în mărime de 9,0% anual.

Astfel, SC „Crimela-Sor” SRL nu-și onorează obligațiile contractuale privind

rambursarea creditului primit și achitarea dobânzii calculate pentru utilizarea lor,

încălcând, astfel, prevederile contractelor de credit menționate și prevederile legislației

în vigoare privind executarea obligațiilor.

Conform punctului 2.1. din contractele de fidejusiune menționate, fidejusorii își

asumă obligația: b) în termen de 5 zile de la data expirării termenelor de plată a sumei

creditului, dobânzilor și a altor plăți aferente, stabilite conform Contractului de credit

menționat, să plătească Creditorului suma datoriei neachitate de debitor; c) în termen

de 5 zile lucrătoare de la data primirii înștiințării scrise de la Creditor, să plătească

Creditorului comisioanele, amenzile și dobânzile calculate la o rata majorată, care au

apărut în rezultatul neîndeplinirii cuvenite de către Debitor a condițiilor Contractului de

credit; d) în cazul neîndeplinirii condițiilor sus-menționate, să plătească Creditorului

penalitate în mărime de 0.1% de la suma neachitată în termen a datoriei, pentru fiecare

zi de reținere a plății datorate.

Prin hotărârea Curții de Apel Bălți din 28.02.2017, a fost intentată procedura de

insolvabilitate față de SC „Crimela-Sor” SRL. În cadrul procesului de insolvabilitate au

fost validate creanțele BC „Moldova-Agroindbank” SA în sumă de 14 084 172, 58 de

lei. Prin hotărârea Curții de Apel Bălți din 12.07.2017 a fost intentată procedura de

faliment față de SC „Crimela-Sor” SRL.

Prin reclamațiile nr. S771/E00081 și S771/E00082 din 26.03.2019, banca a

solicitat fidejusorilor achitarea datoriei. Reclamațiile băncii n-au fost satisfăcute. La

situația din 26.03.2019, datoria SC „Crimela-Sor” SRL față de bancă aferentă

contractului de credit menționat constituia suma de 9 620 688,90 de lei, inclusiv:

creditul restant - 8 920 278,49 de lei; dobândă neachitată - 691 383,23 de lei; datorie

debitorială - 9 027,18 de lei.

În drept își întemeiază pretențiile în conformitate cu art. 858, 864, 1628, 1630,

1763 Cod și art. 33, 38, 42, 94, 166 Cod de procedură civilă.

În cadrul ședinței instanței de fond, reclamantul și-a concretizat cerințele

solicitând diminuarea sumei inițiale cu 2 992 de lei, menționând că suma dată a fost

achitată în contul datoriei.

Prin hotărârea din 20 septembrie 2019 a Judecătoriei Soroca, sediul Central,

acțiunea înaintată a fost respinsă ca neîntemeiată.

Invocând netemeinicia hotărârii Judecătoriei Soroca, sediul Central din 20

septembrie 2019, BC „Moldova-Agroindbank” SA, la 24 septembrie 2019, a declarat

apel, prin care a solicitat admiterea apelului înaintat, casarea integrală a hotărârii

instanței de fond cu emiterea unei noi hotărâri privind admiterea acțiunii.

2

Prin decizia din 04 februarie 2020 a Curții de Apel Bălți, apelul declarat a fost

respins și s-a menținut hotărârea primei instanțe.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a indicat că, prima instanța a determinat

corect raportul juridic dedus judecății, circumstanțele importante pentru soluționarea

pricinii au fost stabilite și elucidate pe deplin, probelor prezentate a dat o apreciere

completă, obiectivă și sub toate aspectele, iar hotărârea este legală și întemeiată,

adoptată cu respectarea drepturilor și intereselor legale a participanților la proces.

Conform pct. 1.1 al Contractului de credit bancar nr.S140403/771 din 26.11.2014

creditorul BC „Moldova-Agroindbank” SA a acordat debitorului SC „Crimela-Sor”

SRL un credit pe termen lung în sumă de 15 000000,00 de lei. Termenul-limită de

rambursare a creditului - 30 septembrie 2024.

Creanța BC „Moldova-Agroindbank” SA, ce reiese din Contractului de credit

bancar nr.S140403/771 din 26.11.2014, a devenit scadentă la 28.02.2017 - momentul

intentării procedurii de insolvabilitate față de SC „Crimela-Sor” SRL. Legea

insolvabilității nu prevede excepții de la regula data.

Conform art. 1156 alin. (1) Cod civil (în redacția Legii de până la modificările

operate prin Legea nr. 133/2018 din 15.11.2018, în vigoare din 01.03.2019), în cazul

neexecutării obligației principale, fidejusorul și debitorul sunt obligați solidar în fața

creditorului dacă în contract nu este prevăzut altfel.

Conform prevederilor art. 1170 Cod civil (în redacția Legii de până la modificările

operate prin Legea nr. 133/2018 din 15.11.2018, în vigoare din 01.03.2019),

fidejusiunea încetează odată cu expirarea termenului pentru care a fost prestată. În

cazul în care termenul nu este determinat, fidejusiunea încetează dacă creditorul, în

decursul unui an de la scadența obligației garantate, nu a intentat nicio acțiune contra

fidejusorului.

Deși legiuitorul impune fidejusorul să răspundă în mod solidar de rând cu

debitorul, în caz că ultimul nu execută obligația, prin prisma art. 1170 Cod civil (în

redacția Legii de până la modificările operate prin Legea nr. 133/2018 din 15.11.2018,

în vigoare din 01.03.2019), s-au instituit și anumite garanții în favoarea fidejusorului și

anume încetarea fidejusiunii prin expirarea termenului.

Conform normei enunțate, fidejusiunea încetează odată cu expirarea termenului

pentru care a fost prestată, iar în cazul în care termenul nu este determinat, fidejusiunea

încetează dacă creditorul, în decursul unui an de la scadența obligației garantate, nu a

intentat nicio acțiune contra fidejusorului.

Legiuitorul a instituit posibilitatea constituirii fidejusiunii pe termen, deoarece

fidejusorul astfel își va limita de sine stătător riscul legat de garanția oferită.

Dacă nu a fost constituită pentru un termen anumit, fidejusiunea încetează dacă

creditorul timp de un an de zile de la scadența obligației principale nu a făcut uz de

dreptul său, în baza contractului de fidejusiune.

În opinia instanței de apel, formulările incluse în contractul de fidejusiune de tipul

„până la executarea integrală a obligațiilor asumate de către debitor”, urmează a fi

interpretate, precum că fidejusiunea va avea un termen nedeterminat. Este imuabil de

stabilit, prima facie, ce înseamnă termen.

3

Conform prevederilor art. 260 Cod Civil (în redacția Legii de până la modificările

operate prin Legea nr. 133/2018 din 15.11.2018, în vigoare din 01.03.2019), termenul

se instituie prin indicarea unei date calendaristice, a unei perioade sau prin referire la

un eveniment viitor și sigur că se va produce.

Reieșind din norma de drept citată supra rezultă că, pentru a fi stabilit un termen

pentru fidejusiune, există trei modalități: a) stabilirea unei date calendaristice; b)

stabilirea unei perioade; c) referirea la un eveniment viitor și sigur că se va produce.

Cu referire la argumentul apelantului precum că, în temeiul art. 181 alin. (4) din

Legea insolvabilității, chiar și în cazul în care debitorul este lichidat și degrevat de

obligații în temeiul unei hotărâri de încetare a procesului, creditorii sunt în drept să

întreprindă acțiuni privind recuperarea datoriei de la fidejusori, instanța de apel a

reținut că, conform prevederilor art. 181 alin. (4) din Legea insolvabilității, degrevarea

de obligații a debitorului nu atrage degrevarea de obligații a fidejusorului sau a

codebitorului principal.

Reiterând norma legală citată mai sus, instanța de apel a indicat că, la caz, nu

suntem în prezența unei degrevări de obligații a debitorului, or, debitorul este în

procedură de insolvență, creanța creditorului BC „Moldova-Agroindbank” SA,

devenind scadentă la 28.02.2017 și validată, și în cazul contractelor de fidejusiune fără

termen ultimul este ținut de o maximă diligență în calitatea sa de profesionist de a ține

cont de scadența obligației principale și să acționează în justiție fidejusorii în decurs de

cel mult de un an de la momentul survenirii scadenței - 28.02.2018.

În circumstanțele date, instanța de apel a conchis că fidejusiunea în speță a încetat

la 28 februarie 2018, iar în lipsa fidejusiunii, intimații nu pot fi responsabili pentru

neexecutarea obligațiilor de către debitorul SC „Crimela-Sor” SRL.

La 06.04.2020, BC „Moldova-Agroindbank” SA a declarat recurs împotriva

deciziei instanței de apel.

În motivarea recursului a indicat că instanțele de judecată ierarhic inferioare au

examinat cauza cu încălcarea esențială și aplicarea eronată a normelor de drept

material.

Astfel a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei instanței de apel și a

hotărârii primei instanțe, cu pronunțarea unei hotărâri noi de admitere a acțiunii.

La 25.06.2020, avocatul Vladislav Roșca, în interesele GȚ „Cebotari Mihail” și a

lui Mihail Cebotari, a depus referință prin care a solicitat ca recursul declarat să fie

considerat inadmisibil.

În conformitate cu art. 434 alin. (1) al Codului de procedură civilă, recursul se

declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale.

Din materialele dosarului rezultă că decizia recurată a fost pronunțată la 04

februarie 2020 și comunicată participanților la proces la 10 martie 2020 (f. d. 160), iar

recursul a fost declarat la 22 mai 2020. Date despre recepționarea recursului la

materialele dosarului lipsesc, astfel, se constată că recurenta s-a conformat

prevederilor legale și a declarat recursul împotriva deciziei din 04 februarie 2020 a

Curții de Apel Bălți, în termen.

4

Examinând temeiurile invocate în cererea de recurs în raport cu materialele

cauzei și prevederile legale, Completul Colegiului Civil, Comercial și de Contencios

Administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră recursul declarat de către BC

„Moldova-Agroindbank” SA, neîntemeiat și care urmează a fi declarat inadmisibil,

din considerentele ce urmează.

În conformitate cu art. 432 alin. (1) al Codului de procedură civilă, părțile și alți

participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă

încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor

de drept procedural prevăzute de art. 432 alin. (2), (3) și (4) al Codului de procedură

civilă.

În conformitate cu art. 433 lit. a) al Codului de procedură civilă, cererea de

recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în

temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) al Codului de procedură civilă.

În conformitate cu art. 440 alin. (1) al Codului de procedură civilă, în cazul în

care se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3

judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra

inadmisibilității recursului. Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu

conține nici o referire cu privire la fondul recursului.

Dat fiind faptul că temeiurile de declarare a recursului împotriva deciziei curții

de apel, prin prisma prevederilor secțiunii a 2-a a capitolului XXXVIII al Codului de

procedură civilă, sunt strict delimitate de art. 432, Completul reține că reieșind din

prevederile art. 437 alin.(1) lit. f) al Codului de procedură civilă, în sarcina

recurentului este impusă obligația delimitării esenței, temeiului și argumentării

acelei/acelor încălcări esențiale și/sau a acelor circumstanțe ce indică la aplicarea

eronată a normelor de drept material sau procedural, și care ar dicta necesitatea

declarării recursului ca fiind admisibil.

În speță, însă criticile invocate de BC „Moldova-Agroindbank” SA, nu pot duce

la admisibilitatea recursului, ori acestea nu pot fi reținute prin prisma art. 432 al

Codului de procedură civilă, în condițiile în care se insistă în mod exclusiv asupra

reaprecierii circumstanțelor cauzei, în detrimentul evidențierii ilegalității soluției

instanței de apel.

Acest fapt denotă caracterul declarativ al recursului, fiind lipsit de esență, care

evidențiază simplul fapt al dezacordului recurentei cu soluția dată de instanța de apel,

precum și lipsa temeiurilor legale de declarare a recursului, având în vedere faptul că,

rolul exclusiv al recursului este de a asigura efectuarea unui control de legalitate a

deciziei atacate în baza temeiurilor legale de declarare a recursului strict prevăzute de

art. 432 alin. (2), (3) și (4) al Codului de procedură civilă.

Or, nu este suficientă simpla expunere a circumstanțelor faptice ale cauzei, fiind

necesară motivarea recursului cu indicarea amănunțită a motivelor de nelegalitate pe

care se întemeiază, precum și dezvoltarea lor. Motivarea recursului înseamnă nu doar

exprimarea nemulțumirii față de actul de dispoziție pronunțat în apel, ci expunerea

tuturor motivelor pentru care, din punctul de vedere al părții, instanța a pronunțat o

hotărâre neîntemeiată. Aderent, recursul nu se poate limita la o simplă indicare a

5

textelor de lege, condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implicând

determinarea greșelilor anume imputate instanței de apel, o minimă argumentare a

criticii în fapt și în drept, precum și indicarea probelor pe care se bazează.

Abordarea recurentei, în speță, însă evidențiază în mod clar dezacordul acesteia

cu soluția dată de instanța de apel, iar argumentele recursului nu permit identificarea

omisiunilor sau erorilor care ar impune declararea recursului ca fiind admisibil.

Prin prisma jurisprudenței CtEDO, recursul trebuie să fie efectiv, adică să fie

capabil să ofere îndreptarea situației prezentate în cerere, să posede puterea de a

îndrepta în mod direct starea de lucruri, trăsătură distinctivă care nu este evidențiată în

cererea de recurs depusă de către BC „Moldova-Agroindbank” SA.

Astfel, Completul Colegiului Civil, Comercial și de Contencios Administrativ al

Curții Supreme de Justiție constată lipsa temeiurilor care ar dicta necesitatea declarării

recursului ca fiind admisibil.

În conformitate cu art. 270, 431 alin. (2), art. 433 lit. a) și art. 440 alin. (1) ale

Codului de procedură civilă, Completul Colegiului Civil, Comercial și de Contencios

Administrativ al Curții Supreme de Justiție

d i s p u n e:

Se consideră inadmisibil recursul declarat de către BC „Moldova-Agroindbank”

SA.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

judecătorul Svetlana Filincova

Judecătorii Galina Stratulat

Iurie Bejenaru

6

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2020-10-28
0,96
2ra-1324/20 — Încasarea datoriei
Dosarul nr. 2ra-1324/20 Prima instanță: Judecătoria Comrat, judecător – S.I. Popovici Instanța de apel: Curtea de Apel Comrat, judecători – G.P. Colev, Ș.T. Starciuc, L.I. Caraianu Î N C H E I E R E 28 octombrie 2020 mun. Chişinău Colegiul
CSJ 2022-03-02
0,95
2ra-101/22 — încasarea penalitătii
Dosarul nr. 2ra-101/22 2-19199614-01-2ra-26012022 Prima instanţă: (Judecătoria Edineț, sediul Central) E. Pșenița Instanţa de apel: (Curtea de Apel Bălți) S. Procopciuic, E. Grumeza, N. Chircu Î N C H E I E R E 02 martie 2022 mun. Chişinău
CSJ 2019-01-16
0,95
2r-26/19 — incasarea datoriei
Dosarul nr. 2r-26/19 Prima instanţă: Judecătoria Comrat, sediul Vulcăneşti (jud: I.Botezatu) Instanța de apel: Curtea de Apel Comrat (jud: G.Coleva, L.Caraianu, A.Curdova) Î N C H E I E R E 16 ianuarie 2019 mun. Chişinău Colegiul civil, com
CSJ 2021-05-19
0,95
2ra-225/21 — încasarea datoriei
Dosarul nr. 2ra-225/21 Prima instanță: Judecătoria Edineț, sediul central (jud. E. Pșenița) Instanța de apel: Curtea de Apel Bălți (jud. Iu. Grosu, A. Garbuz, A. Ciobanu) DECIZIE 19 mai 2021 mun. Chișinău Colegiul civil, comercial și de con
CSJ 2020-01-22
0,95
2rac-7/20 — încasarea datoriei
Dosarul nr. 2rac-7/2020 Prima instanță: Judecătoria Edineţ, sediul Donduşeni (jud. : L. Ţurcan) Instanța de apel: Curtea de Apel Bălţi (jud. : A. Garbuz, A. Ciobanu, I. Grosu) Î N C H E I E R E 22 ianuarie 2020 mun. Chişinău Colegiul Civil,
Sursă