ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 07.10.2020

3ds-9/20 — anularea ordinelor, restabilirea în functie si in gradul militar, incasarea salariului pentru absenta fortata de la serviciu si a altor plati salariale

HOTĂRÂRE
07.10.2020
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
anularea ordinelor, restabilirea în functie si in gradul militar, incasarea salariului pentru absenta fortata de la serviciu si a altor plati salariale
Temei legal
corectarea greselilor din hotarire
Citează această cauză
3ds-9/20 — anularea ordinelor, restabilirea în functie si in gradul militar, incasarea salariului pentru absenta fortata de la serviciu si a altor plati salariale (Curtea Supremă de Justiție, 2020)

Dosarul nr.3ds-9/20

Prima instanță: Judecătoria Bălți, sediul Central (jud: E. Balan)

Instanța de apel: Curtea de Apel Bălți (jud: A.Toderaș, R.Burdeniuc, E. Bejenaru)

Instanța de recurs: Curtea Supremă de Justiție (jud: T.Chișca-Doneva, M. Ghervas, V. Burduh, Iu. Bejenaru,

N.Vascan)

07 octombrie 2020 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit

al Curții Supreme de Justiție

în componența:

Președintele ședinței, judecătorul Tamara Chișca-Doneva

Judecătorii Maria Ghervas

Victor Burduh

Iurie Bejenaru

Nina Vascan

examinând din oficiu chestiunea cu privire la corectarea greșelii materiale

strecurate în decizia din 27 mai 2020 a Curții Supreme de Justiție,

în cauza de contencios administrativ, la cererea de chemare în judecată depusă

de Ghenadie Zara împotriva Ministerului Apărării al Republicii Moldova și Unității

Militare Brigada nr. 1 Infanterie Motorizată, intervenient accesoriu Sergiu Grumeza

cu privire la anularea ordinelor, restabilirea în funcție și în gradul militar, încasarea

salariului pentru absența forțată de la serviciu și a altor plăți salariale,

c o n s t a t ă:

La data de 07 aprilie 2017, Ghenadie Zara a depus cerere de chemare în

judecată împotriva Ministerului Apărării al Republicii Moldova și Unității Militare

Brigada nr. 1 Infanterie Motorizată cu privire la anularea ordinelor, restabilirea în

funcție și în gradul militar, încasarea salariului pentru absența forțată de la serviciu

și a altor plăți salariale (f.d. 1-14, vol.1).

Prin hotărârea din 13 decembrie 2017 a Judecătoriei Bălți, sediul Central, a fost

admisă acțiunea depusă de Ghenadie Zara și s-au anulat ordinele nr. 1-021 din

01 martie 2017 și nr. 68 din 28 martie 2017. Totodată, a fost dispusă recuperarea

plăților salariale cât și a altor plăți legale, cu efectuarea calculelor cuvenite lui

Ghenadie Zara pentru întreaga perioadă de absență forțată de la serviciu (f.d. 108-

117, vol. I).

Prin decizia din 10 mai 2018 a Curții de Apel Bălți, au fost admise apelurile

declarate de Ministerul Apărării al Republicii Moldova și Unitatea Militară Brigada

nr. 1 Infanterie Motorizată Bălți și casată hotărârea din 13 decembrie 2017 a

1

Judecătoriei Bălți, sediul Central, cu remiterea cauzei la rejudecare în instanța de

fond, în alt complet de judecată (f.d. 153-158, vol. I).

Prin încheierea din 17 iulie 2018 a Judecătoriei Bălți, sediul Central, a fost atras

în proces în calitate de intervenient accesoriu Serghei Grumeza (f.d. 168, vol. I).

La data de 06 iunie 2019, reclamantul Ghenadie Zara, reprezentat de avocatul

Vadim Marianciuc a depus cerere de concretizare a pretențiilor, prin care a solicitat

anularea ordinelor nr. 1-021 din 01 martie 2017 și nr. 68 din 28 martie 2017,

restabilirea în funcția și gradul militar deținute anterior, încasarea salariului pentru

absența forțată de la serviciu, începând cu data de 29 martie 2017 pînă în prezent,

precum și a altor plăți salariale (f.d. 25-40, 58 verso, vol. II).

Prin hotărârea din 18 iunie 2019 a Judecătoriei Bălți, sediul Central, a fost

admisă acțiunea depusă de Zara Ghenadie. A fost anulat ordinul nr. 1-021 din

01 martie 2017, emis de Ministrul Apărării al Republicii Moldova privind eliberarea

din serviciul militar prin contract a lui Zara Ghenadie cu retragerea gradului militar

,,maior”. A fost anulat ordinul nr. 68 din 28 martie 2017, emis de Unitatea Militară

Brigada nr.1 Infanterie Monitorizată privind excluderea din lista nominală a unității

a lui Ghenadie Zara. A fost restabilit în serviciul militar prin contract în cadrul

Ministerului Apărării al Republicii Moldova, Ghenadie Zara în funcție de

comandant de batalion în cadrul Brigăzii nr.1 Infanterie Monitorizată, începând cu

data de 29 martie 2017. A fost restabilit lui Ghenadie Zara gradul militar de ,,maior”

din data de 02 martie 2017. Au fost obligați Ministerul Apărării al Republicii

Moldova și Unitatea Militară Brigada nr.1 Infanterie Monitorizată să efectueze

recalcularea salariului, cât și a altor plăți legale, începând cu data de 29 martie 2017,

cu achitarea acestora lui Ghenadie Zara. Totodată, a fost dispusă executarea imediată

a hotărârii în partea restabilirii în funcție a lui Zara Ghenadie (f.d. 62, 72-77, vol. II).

Prin decizia din 19 decembrie 2019, a Curții de Apel Bălți, a fost respins apelul

declarat de Ministerul Apărării al Republicii Moldova împotriva hotărârii din

18 iunie 2019 a Judecătoriei Bălți, sediul Central (f.d. 136-148, vol. II).

La data de 18 februarie 2020, Ministerul Apărării al Republicii Moldova a

declarat recurs împotriva deciziei din 19 decembrie 2019 a Curții de Apel Bălți,

solicitând admiterea acestuia, casarea integrală a deciziei instanței de apel și hotărârii

primei instanțe și pronunțarea unei noi hotărâri de respingere a acțiunii.

Prin decizia din 27 mai 2020 a Curții Supreme de Justiție s-a admis recursul

declarat de Ministerul Apărării al Republicii Moldova. S-a casat integral decizia din

19 decembrie 2019 a Curții de Apel Bălți și hotărârea din 18 iunie 2019 a

Judecătoriei Bălți, sediul Central și s-a emis o nouă decizie prin care s-a respins ca

neîntemeiată cererea de chemare în judecată depusă de Ghenadie Zara

împotriva Ministerului Apărării al Republicii Moldova și Unității Militare

Brigada nr. 1 Infanterie Motorizată, intervenient accesoriu Sergiu Grumeza cu

privire la anularea ordinelor, restabilirea în funcție și în gradul militar, încasarea

salariului pentru absența forțată de la serviciu și a altor plăți salariale.

Examinând din oficiu chestiunea cu privire la corectarea greșelii materiale

strecurate în decizia din 27 mai 2020 a Curții Supreme de Justiție, Completul

specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului

civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție

consideră că urmează să emită o încheiere de corectare, prin înlocuirea în partea

2

motivată a deciziei, la pagina nr.6, a sintagmei „…deoarece criticele recurentului

Primarului general al mun. Chișinău …” cu sintagma: „…deoarece criticele

recurentului Ministerului Apărării al Republicii Moldova…”, din următoarele

considerente.

Conform articolului 195 din Codul administrativ, procedura acțiunii în

contenciosul administrativ se desfășoară conform prevederilor prezentului cod.

Suplimentar se aplică corespunzător prevederile Codului de procedura civilă, cu

excepția art. 169-171.

În conformitate cu articolul 249 din Codul de procedură civilă, după

pronunțarea hotărârii, instanța care a adoptat-o nu este în drept să o anuleze nici să

o modifice. La cererea participanților la proces sau din oficiu, instanța

judecătorească corectează greșelile sau omisiunile din hotărâre care țin de nume,

calitatea procesuală, orice alte erori materiale sau de calcul evidente. Problema

corectării unor astfel de greșeli se soluționează în baza dosarului și/sau a materialelor

anexate la cererea de corectare a greșelilor sau a omisiunilor, fără citarea

participanților la proces. Instanța care examinează problema corectării poate dispune

citarea participanților pentru a se pronunța cu privire la temeiurile de corectare.

Neprezentarea lor însă nu împiedică examinarea corectării greșelilor. În cazul în care

cererea privind corectarea greșelilor sau a omisiunilor se referă la actele emise de

instanța de apel sau de recurs, aceasta se soluționează de către instanța respectivă.

Prevederile prezentului articol sînt aplicabile și pentru corectarea greșelilor sau a

omisiunilor din încheierile, deciziile și ordonanțele judecătorești.

Pentru a aduce o certitudine, necondiționalitate și deplinătate hotărârii

judecătorești, legiuitorul a învestit instanța de judecată cu dreptul de a-și rectifica

hotărârea după ce a pronunțat-o (art. 249 din Codul de procedură civilă). Or, o

hotărâre judecătorească trebuie să fie certă, să nu producă confuzii și să nu creeze

disensiuni pentru cei care urmează să-și conformeze conduita prescrierilor acesteia.

În interpretarea articolului 249 din Codul de procedură civilă, îndreptarea

erorilor materiale se reduce la corectarea greșelilor în scrierea numelor, poziției

procesuale etc., astfel încât să nu schimbe sau afecteze esența soluției pronunțate

prin hotărârea judecătorească care se corectează. Scopul instituției de corectare a

hotărârii judecătorești este de a nu produce confuzii în procesul executării și a nu

crea disensiuni pentru cei care urmează să-și conformeze conduita prescrierilor

acesteia.

La caz, în partea motivată a deciziei din 27 mai 2020 a Curții Supreme de

Justiție, la pagina nr.6, s-a indicat: „…deoarece criticele recurentului Primarului

general al mun. Chișinău …” în loc de „…deoarece criticele recurentului

Ministerului Apărării al Republicii Moldova…”.

În această ordine de idei, Completul specializat pentru examinarea acțiunilor în

contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ

lărgit al Curții Supreme de Justiție consideră oportun de a înlocui în partea motivată

a deciziei din 27 mai 2020 a Curții Supreme de Justiție, la pagina nr.6, greșeala

materială strecurată și anume sintagma: „…deoarece criticele recurentului

Primarului general al mun. Chișinău …” cu sintagma: „…deoarece criticele

recurentului Ministerului Apărării al Republicii Moldova…”.

Or, această corectare nu afectează concluziile instanței și esența soluției

3

pronunțate de Curtea Supremă de Justiție, dar exclude o discrepanță între partea

introductivă și motivată a deciziei și soluția pronunțată, circumstanțe ce nu

contravine principiilor unui proces echitabil, în sensul art. 6 CEDO.

Din aceste considerente, Completul specializat pentru examinarea acțiunilor în

contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ

lărgit al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a corecta greșeala

materială strecurată în decizia din 27 mai 2020 a Curții Supreme de Justiție.

Conform articolului 195 și 230 din Codul administrativ și în conformitate cu

articolul 249 din Codul de procedură civilă, Completul specializat pentru

examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție

d i s p u n e :

Se corectează greșeala materială strecurată în partea motivată a deciziei din

27 mai 2020 a Curții Supreme de Justiție, în cauza nr. 3ra-483/20, la cererea de

chemare în judecată depusă de Ghenadie Zara împotriva Ministerului Apărării al

Republicii Moldova și Unității Militare Brigada nr. 1 Infanterie Motorizată,

intervenient accesoriu Sergiu Grumeza cu privire la anularea ordinelor, restabilirea

în funcție și în gradul militar, încasarea salariului pentru absența forțată de la serviciu

și a altor plăți salariale.

Se înlocuiește în partea motivată a deciziei din 27 mai 2020 a Curții Supreme

de Justiție la pagina nr.6, sintagma: „…deoarece criticele recurentului Primarului

general al mun. Chișinău …” cu sintagma: „…deoarece criticele recurentului

Ministerului Apărării al Republicii Moldova…”.

Încheierea nu se supune nici unei căi de atac.

Președintele ședinței, Tamara Chișca-Doneva

Judecătorul

judecătorii Maria Ghervas

Victor Burduh

Iurie Bejenaru

Nina Vascan

4

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2020-08-12
0,98
3rh-41/20 — anularea ordinilor, restabilirea in functie s.a.
Dosarul nr.3rh-41/20 Prima instanță: Judecătoria Bălți, sediul Central (jud: E. Balan) Instanța de apel: Curtea de Apel Bălți (jud: A.Toderaș, R.Burdeniuc, E. Bejenaru) Instanța de recurs: Curtea Supremă de Justiție (jud: T.Chișca-Doneva, M
CSJ 2020-05-27
0,97
3ra-483/20 — cu privire la anularea ordinelor, restabilirea în functie s.a
Dosarul nr. 3ra-483/20 Prima instanță: Judecătoria Bălţi, sediul Central (jud: E. Balan) Instanța de apel: Curtea de Apel Bălţi (jud: A. Toderaş, R. Burdeniuc, E. Bejenaru) DECIZIE 27 mai 2020 mun. Chișinău Colegiul civil, comercial şi de c
CSJ 2020-11-11
0,94
3r-293/20 — anularea ordinului de concediere, restabilirea in functie, incasarea salariului pentru absenta fortata de la munca si incasarea penalitatilor
Dosarul nr. 3r-293/2020 Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani (O. Țurcan) Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (A. Minciuna, E. Palanciuc, V. Negru) D E C I Z I E 11 noiembrie 2020 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial
CSJ 2020-10-23
0,94
3r-293/20 — anularea ordinului, restabilirea in serviciu, incasarea salariului pentru absenta fortata de la munca si incasarea penalitatilor
Dosarul nr.3r-293/2020 Î N C H E I E R E 23 octombrie 2020 mun.Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, în componenţa: Preşedintele ședinței, judecătorul Svetlana Filincova judecătorii
CSJ 2020-07-15
0,93
3rh-36/20 — contestarea actului administrativ
Dosarul nr.3rh-36/2020 prima instanţă: L. Brînză instanţa de apel: A. Minciuna, L. Bulgac și L. Popova instanța de recurs: A. Cobăneanu, V. Macinskaia și I. Vîlcov instanţa de revizuire: S. Novac, O. Sternioală, I. Corolevschi, M. Ghervas ș
Sursă