3ra-478/20 — contestarea actului administrativ, încasarea cheltuielilor de judecată și repararea prejudiciului moral

3ra-478/20 — contestarea actului administrativ, încasarea cheltuielilor de judecată și repararea prejudiciului moral (Curtea Supremă de Justiție, 2020)

Dosarul nr. 3ra-478/20

Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Râșcani (jud: M. Gandrabur)

Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud: A. Bostan, V. Negru, A. Pahopol)

DECIZIE

7 octombrie 2020 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit

al Curții Supreme de Justiție

în componența:

Președintele ședinței, judecătorul Tamara Chișca-Doneva

judecătorii Maria Ghervas

Nina Vascan

Victor Burduh

Iurie Bejenaru

examinând recursul depus de Serviciul Fiscal de Stat,

în cauza de contencios administrativ, la cererea de chemare în judecată depusă

de Iulian Chetreanu împotriva Serviciului Fiscal de Stat cu privire la anularea

avizului de plată a impozitului pe avere, încasarea cheltuielilor de judecată și

repararea prejudiciului moral,

împotriva deciziei din 5 noiembrie 2019 a Curții de Apel Chișinău, prin care a

fost respins apelul depus de Serviciul Fiscal de Stat și a fost menținută hotărârea din

17 aprilie 2019 a Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani,

c o n s t a t ă:

La 11 martie 2019 Iulian Chetreanu, prin intermediul reprezentantului legal

Elena Mocanu a depus cerere de chemare în judecată împotriva Serviciului Fiscal

de Stat cu privire la anularea avizului de plată a impozitului pe avere, încasarea

cheltuielilor de judecată și repararea prejudiciului moral.

În motivarea acțiunii a indicat că la 18 decembrie 2018 a primit avizul de plată

nr. 0000170735 din 29 noiembrie 2018 la impozitul pe avere pentru anul 2018, în

privința imobilului situat în mun. Chișinău, or. xxxxx, str. xxxxx.

A menționat că suma impozitului calculat pentru anul 2018 a constituit 12

590,62 de lei, indicându-se o restanță în mărime de 12 590,62 de lei precum și o

penalitate în cuantum de 15,95 de lei, în total spre plată fiind indicată suma de 25

197,19 lei.

Astfel, reclamantul a specificat că la baza calcului, a servit valoarea totală

impozabilă de 1 573 828 de lei, formată din casa de locuit cu numărul cadastral

xxxxx.01 - valoarea cadastrală de 1 459 088 de lei și construcția accesorie cu

numărul cadastral xxxxx.02 - valoarea cadastrală de 114 740 de lei.

A relatat că la 19 decembrie 2018 a expediat în adresa Serviciului Fiscal de

Stat o cerere prealabilă prin care a solicitat anularea avizului de plată la impozitul

pe avere pentru anul 2018, însă această cerere nu a fost satisfăcută.

1

Reclamantul a susținut că avizul de plată nr. 0000170735 din 29 noiembrie

2018 la impozitul pe avere pentru anul 2018, este emis cu încălcarea normelor

legale, deoarece, valoarea garajului cu numărul cadastral xxxxx.02 nu urmează a fi

inclusă în calculul total al valorii imobilului și în consecință, pentru impozitare nu

este întrunită cerința privind valoarea de 1,5 milioane lei.

La fel, a menționat că anterior a avut litigii similare cu pârâtul pe marginea

avizelor de plată privind impozitul pe avere pentru anii precedenți, iar prin hotărârile

judecătorești irevocabile avizele de plată au fost anulate, constatările instanței de

judecată privind includerea eronată a valorii garajului la valoarea totală a imobilului

având puterea lucrului judecat.

A mai arătat că potrivit datelor din Registrul bunurilor imobile, casa de locuit

a fost estimată la valoarea de 1 459 088 de lei. Totodată, a explicat că construcția

cu numărul cadastral xxxxx.02 nu are destinație locativă, fiind o construcție

distinctă, cu modul de folosință garaj/beci, însă aceasta a fost inclusă în aviz la

categoria de bunuri cu destinație locativă.

Suplimentar, a declarat că nu cunoaște de unde în avizul de plată a impozitului

pe avere figurează restanța în sumă de 12 590,62 de lei, precum și penalitatea în

sumă de 15,95 de lei, având în vedere faptul că prin hotărârea din 2 februarie 2018

a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, devenită definitivă la 31 octombrie 2018,

avizele de plată la impozitul pe avere au fost anulate.

De asemenea, a indicat că prin neexecutarea hotărârii judecătorești și repetarea

aceleiași fapte, i-a fost cauzat un prejudiciu moral, fiind nevoit să suporte repetat

cheltuieli, timp, emoții și bani pentru soluționarea în fiecare an a cazului similar, în

privința căruia instanța de judecată s-a pronunțat prin hotărâre judecătorească

definitivă și irevocabilă.

Reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe prevederile art. 6, 11, 267-274, 280,

2873 din Codul fiscal, art. 3, 4, 5, 14, 15, 21, 25, 26 din Legea cu privire la locuințe

nr. 75 din 30 aprilie 2015, art. 27, 29 din Legea contenciosului administrativ nr.

793-XIV din 10 februarie 2000.

A solicitat anularea avizului de plată la impozitul pe avere pentru anul 2018

nr. 0000170735 din 29 noiembrie 2018, încasarea sumei de 3000 lei cu titlu de

cheltuieli pentru asistența juridică și a sumei de 10 000 lei cu titlu de prejudiciu

moral.

Prin hotărârea din 17 aprilie 2019 a Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani, a

fost admisă parțial cererea de chemare în judecată. A fost anulat avizul de plată la

impozitul pe avere pentru anul 2018 nr. 0000170735 din 29 noiembrie 2018 ce

vizează imobilele situate în mun. Chișinău, or. xxxxx, str. xxxxx. S-a dispus

încasarea de la Serviciul Fiscal de Stat în beneficiul Elenei Mocanu ce acționează

în interesele lui Iulian Chetreanu în calitate de reprezentant legal, a cheltuielilor de

asistență juridică în mărime de 3 000 lei și suma de 1 000 lei, cu titlu de prejudiciu

moral. În rest, acțiunea s-a respins ca neîntemeiată.

La 22 aprilie 2019, Serviciul Fiscal de Stat a declarat apel împotriva hotărârii

din 17 aprilie 2019 a Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani.

Prin decizia din 5 noiembrie 2019 a Curții de Apel Chișinău, a fost respins

apelul depus de Serviciul Fiscal de Stat și a fost menținută hotărârea din 17 aprilie

2019 a Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani.

2

La 12 noiembrie 2019 Serviciul Fiscal de Stat a depus recurs împotriva deciziei

din 5 noiembrie 2019 a Curții de Apel Chișinău.

La 6 februarie 2020 Serviciul Fiscal de Stat a depus motivarea recursului.

În susținerea recursului a invocat dezacordul cu decizia instanței de apel,

considerând-o neîntemeiată și ilegală prin faptul că au fost încălcate și aplicate

eronat normele de drept material, precum și nu au fost constatate și elucidate pe

deplin toate circumstanțele importante pentru soluționarea cauzei.

A enunțat cu referire la pct. 19 din Regulamentul cu privire la evaluarea

bunurilor imobile în scopul impozitării aprobat prin hotărârea Guvernului nr. 1303

din 24 noiembrie 2004 și art. 5 al Legii cu privire la locuințe nr. 75 din 30 aprilie

2015, că construcția auxiliară amplasată pe adresa mun. Chișinău, or. xxxxx, str.

xxxxx, cu numărul cadastral xxxxx.02, constituie obiect al impunerii la impozitul

pe avere.

Astfel, a remarcat că în această situație, legiuitorul a prevăzut că în

componența imobilelor cu destinație locativă, se includ construcțiile auxiliare, a

căror listă, în cazul Legii cu privire la locuințe, nu este una exhaustivă, fiind

enumerate doar unele exemple ale acestora: bucătăria, blocul sanitar, etc.

Prin urmare, a reiterat că construcțiile auxiliare aferente caselor de locuit

individuale, constituie obiecte ale impunerii și participă la estimarea bazei

impozabile, iar avizul de plată emis de Serviciul Fiscal de Stat la 29 noiembrie 2018

cu nr. 0000170735, este legal și întemeiat.

A mai relatat că pe cauze similare, instanțele de judecată au stabilit anterior

faptul că construcțiile auxiliare aferente caselor de locuit individuale, constituie

obiect ale impunerii și participă la estimarea bazei impozabile, însă argumentul

respectiv a fost lăsat fără apreciere de către instanțele judecătorești inferioare.

La fel, Serviciul Fiscal de Stat și-a exprimat dezacordul inclusiv și cu soluția

instanțelor ierarhic inferioare în partea dispunerii încasării din contul bugetului de

stat, în contul intimatului, a sumei de 3 000 lei cu titlu de cheltuieli de asistență

juridică, indicând că acestea nu au fost reale, necesare și rezonabile.

Totodată, a considerat pasibilă anulării decizia instanței de apel în partea

încasării sumei de 1 000 lei, cu titlu de prejudiciu moral cauzat intimatului,

deoarece, nu a fost dovedit prin ce s-a manifestat acest prejudiciu, în condițiile în

care Serviciul Fiscal de Stat a acționat întru respectarea legislației.

Recurentul a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei instanței de apel și

a hotărârii primei instanțe, cu emiterea unei noi hotărâri prin care acțiunea să fie

respinsă ca neîntemeiată.

Completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios

administrativ, reține că prin Legea nr.116 din data de 19 iulie 2018, a fost adoptat

Codul administrativ al Republicii Moldova.

În condițiile art. 257 alin. (1) al Codului administrativ, prezentul cod intră în

vigoare la 1 aprilie 2019.

În conformitate cu art. 244 alin.(1) Cod administrativ, hotărârile curții de apel

ca instanța de fond, precum și deciziile instanței de apel pot fi contestate cu recurs.

În conformitate cu art. 245 alin. (1) Cod administrativ, recursul se depune la

instanța de apel în termen de 30 de zile de la notificarea deciziei instanței de apel,

dacă legea nu stabilește un termen mai mic.

3

Curtea de Apel Chișinău a pronunțat decizia contestată la 5 noiembrie 2019.

Astfel, recursul depus la 12 noiembrie 2019, este în termen.

În conformitate cu art. 245 alin. (2) Cod administrativ, motivarea recursului se

prezintă Curții Supreme de Justiție în termen de 30 de zile de la notificarea deciziei

instanței de apel. Dacă se depune împreună cu cererea de recurs, motivarea

recursului se depune la instanța de apel.

Actele cauzei atestă că decizia instanței de apel a fost notificată recurentului în

data de 23 ianuarie 2020, fapt ce se confirmă prin avizul de recepție al scrisorii

recomandate (f.d. 145)

Astfel, motivarea recursului a fost prezentată la 6 februarie 2020, în termen.

La 24 februarie 2020, în adresa intimatului a fost expediată copia recursului,

cu înștiințarea despre posibilitatea depunerii referinței.

Prin referința din 8 iulie 2020, Iulian Chetreanu reprezentat de avocatul Marcel

Popescu a solicitat respingerea recursului, cu menținerea hotărârii primei instanțe și

a deciziei instanței de apel.

Completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ

al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de

Justiție, examinând admisibilitatea recursului, l-a numit pentru judecare în

completul din 5 judecători.

În conformitate cu art. 258 alin. (3) Cod administrativ, procedurile de

contencios administrativ inițiate până la intrarea în vigoare a prezentului cod se vor

examina în continuare, după intrarea în vigoare a prezentului cod, conform

prevederilor prezentului cod. Prin derogare, admisibilitatea unei astfel de acțiuni în

contenciosul administrativ se va face conform prevederilor în vigoare până la

intrarea în vigoare a prezentului cod. Prevederile prezentului alineat se vor aplica

corespunzător pentru procedurile de apel, de recurs și de contestare cu recurs a

încheierilor judecătorești.

Din sensul normei de drept enunțate, urmează că legiuitorul a optat pentru

principiul aplicării imediate a noilor reglementări procedurale. Respectiv, procedura

de contencios administrativ în prezenta speță în partea procedurală urmează a fi

examinată prin prisma dispozițiilor Codului administrativ, aprobat prin Legea nr.

116 din 19 iulie 2018, iar în partea materială urmează a fi aplicate prevederile legale

în vigoare la momentul emiterii actului administrativ contestat, și anume a Legii

contenciosului administrativ nr. 793 din 10 februarie 2000 (abrogată la 1 aprilie

2019). Or, în speță procedura administrativă se referă la o activitate administrativă

inițiată până la 1 aprilie 2019, aspect care determină că la caz se vor aplica

dispozițiile legale vechi, care reglementau aceste instituții.

În conformitate cu prevederile art. 247 Cod administrativ, Curtea Supremă de

Justiție examinează și soluționează recursul fără ședință de judecată. Dacă consideră

necesar, Curtea Supremă de Justiție poate decide citarea participanților la proces.

Pentru elucidarea unor probleme de legalitate invocate în recurs, prin

încheierea din 27 mai 2020 a Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție a fost dispusă invitarea în ședință

publică a participanților la proces.

4

În ședința instanței de recurs din 9 iulie 2020, reprezentantul Serviciului Fiscal

de Stat, Maria Damian (în baza procurii nr. 71 din 27 mai 2020, valabilă pe termen

de un an), a susținut recursul pe temeiurile și motivele invocate.

Reprezentantul intimatului Iulian Chetreanu, avocatul Marcel Popescu (în baza

mandatului nr. 1240362 din 19 februarie 2019) a solicitat respingerea recursului, cu

menținerea deciziei instanței de apel.

Studiind materialele dosarului, completul specializat pentru examinarea

acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție consideră recursul neîntemeiat și

care urmează a fi respins, cu menținerea deciziei instanței de apel și a hotărârii

primei instanțe, din considerentele ce urmează.

În conformitate cu art. 248 alin. (1) lit. a) Cod administrativ, examinând

recursul, Curtea Supremă de Justiție adoptă una dintre următoarele decizii: respinge

recursul.

În corespundere cu art. 22 alin. (1) Cod administrativ, autoritățile publice și

instanțele de judecată competente cercetează starea de fapt din oficiu. Acestea

stabilesc felul și volumul cercetărilor și nu sunt legate nici de expunerile

participanților, nici de cererile lor de reclamare a probelor.

Conform art. 194 alin. (2) Cod administrativ, în procedura de examinare a

cererilor de recurs, hotărârile și deciziile contestate se examinează din oficiu în

privința existenței greșelilor procedurale și aplicării corecte a dreptului material.

La caz, instanța de recurs menționează prevederile art. 1 alin. (2) din Legea

contenciosului administrativ nr. 793-XIV din 10 februarie 2000 (în vigoare până la

1 aprilie 2019), conform cărora orice persoană care se consideră vătămată într-un

drept al său, recunoscut de lege, de către o autoritate publică, printr-un act

administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa

instanței de contencios administrativ competente pentru a obține anularea actului,

recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei ce i-a fost cauzată.

În temeiul art. 16 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 793-XIV

din 10 februarie 2000 (în vigoare până la 1 aprilie 2019), persoana care se consideră

vătămată într-un drept al său, recunoscut de lege, printr-un act administrativ și nu

este mulțumită de răspunsul primit la cererea prealabilă sau nu a primit niciun

răspuns în termenul prevăzut de lege, este în drept să sesizeze instanța de contencios

administrativ competentă pentru anularea, în tot sau în parte, a actului respectiv și

repararea pagubei cauzate.

Din materialele cauzei s-a constatat că, înaintând prezenta acțiune în judecată,

Iulian Chetreanu, reprezentat de Elena Mocanu, a solicitat anularea avizului de plată

la impozitul pe avere pentru anul 2018 cu nr. 0000170735 din 29 noiembrie 2018,

emis de Serviciul Fiscal de Stat, încasarea sumei de 3000 lei cu titlu de cheltuieli

pentru asistența juridică, precum și a sumei de 10 000 lei cu titlu de prejudiciu moral.

Judecând cauza, prima instanță a conchis asupra temeiniciei parțiale a acțiunii

înaintate, anulând avizul de plată la impozitul pe avere pentru anul 2018 nr.

0000170735 din 29 noiembrie 2018 ce vizează imobilele situate în mun. Chișinău,

or. xxxxx, str. xxxxx, cu dispunerea încasării de la Serviciul Fiscal de Stat în

beneficiul Elenei Mocanu ce acționează în interesele lui Iulian Chetreanu în calitate

de reprezentant legal, a cheltuielilor de asistență juridică în mărime de 3 000 lei și a

5

sumei de 1 000 lei, cu titlu de prejudiciu moral, cu respingerea acțiunii în rest ca

neîntemeiate.

Instanța de apel, verificând legalitatea hotărârii primei instanțe, reieșind din

temeiul și obiectul acțiunii, aplicând legea materială care guvernează raportul

juridic litigios, stabilind circumstanțele care au importanță pentru soluționarea justă

a cauzei și având la bază cumulul de probe prezentate de părți, a ajuns la concluzia

legalității hotărârii primei instanțe și netemeiniciei apelului declarat de către

Serviciul Fiscal de Stat.

Pentru a decide în felul acesta, instanța de apel cu trimitere la dispozițiile art.

2873 Cod fiscal, precum și reieșind din prevederile Regulamentului cu privire la

evaluarea bunurilor imobile în scopul impozitării, aprobat prin hotărârea Guvernului

nr. 1303 din 24 noiembrie 2004, a reținut ca fiind întemeiată concluzia primei

instanțe referitoare la admiterea cererii de chemare în judecată, indicând că în temei

legal prima instanță a conchis că sunt supuse impozitării doar bunurile imobile cu

destinație locativă, valoarea cărora este estimată la 1, 5 milioane lei și mai mult, cu

suprafața de 120 m.p. și mai mult, iar pentru ca încăperea auxiliară să fie considerată

cu destinație locativă, aceasta urmează a fi folosită pentru deservirea locuinței

principale, pe când garajul reprezintă o construcție separată și nu poate fi considerat

ca o construcție auxiliară care deservește spațiul locativ.

Prin urmare, Curtea de Apel Chișinău a conchis că prima instanță a dat o

apreciere obiectivă probelor administrate, a constatat și elucidat pe deplin toate

circumstanțele care au importanță pentru soluționarea cauzei și corect a aplicat

normele de drept material și procedural.

Completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ

al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme

de Justiție consideră soluția primei instanțe și a instanței de apel, ca fiind legală și

întemeiată.

În susținerea opiniei enunțate, instanța de recurs menționează că în

conformitate cu art. 132 alin. (1) din Constituția Republicii Moldova, impozitele,

taxele și orice venituri ale bugetului de stat și ale bugetului asigurărilor sociale de

stat, ale bugetelor raioanelor, orașelor și satelor se stabilesc, conform legii, de

organele reprezentative respective, iar conform art. 58 alin. (2) din Constituție,

sistemul legal de impuneri trebuie să asigure așezarea justă a sarcinilor fiscale.

La rândul său, art. 6 alin. (1) Cod fiscal, stipulează că impozitul este o plată

obligatorie cu titlu gratuit, care nu ține de efectuarea unor acțiuni determinate și

concrete de către organul împuternicit sau de către persoana cu funcții de răspundere

a acestuia pentru sau în raport cu contribuabilul care a achitat această plată.

În speța dedusă judecății, în care obiect al examinării îl constituie anularea

avizului de plată emis de către Serviciul Fiscal de Stat, prezintă relevanță

prevederile art. 191 alin. (1) Cod fiscal, conform căruia avizul de plată a obligației

fiscale reprezintă o înștiințare scrisă prin care Serviciul Fiscal de Stat sau o altă

autoritate cu atribuții de administrare fiscală cere contribuabilului să stingă

obligațiile fiscale indicate în el.

În corespundere cu prevederile art. 267 alin. (1) și (3) Cod fiscal, decizia

Serviciului Fiscal de Stat sau acțiunea funcționarului fiscal poate fi contestată numai

de persoana vizată în decizie sau împotriva căreia a fost întreprinsă acțiunea ori de

6

reprezentantul ei, în modul stabilit de prezentul cod. Obligația de a dovedi

incorectitudinea deciziei emise de Serviciul Fiscal de Stat se atribuie persoanei care

contestează.

Completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ

reține că prin Legea nr. 138 din 17 iunie 2016 cu privire la modificarea și

completarea unor acte legislative, în vigoare 1 ianuarie 2016, Codul Fiscal a fost

completat cu o nouă categorie de impozit ,, Titlul VI1 – Impozitul pe avere”, care în

sensul art. 2871, reprezintă impozitul aplicat asupra averii contribuabilului sub

formă de bunuri imobiliare cu destinație locativă, inclusiv căsuțele de vacanță (cu

excepția terenurilor), în cazul în care acestea satisfac condițiile specificate în

prezentul titlu.

Conform art. 2876 Cod fiscal, calcularea impozitului pe avere și prezentarea

avizelor de plată se realizează de către Serviciul Fiscal de Stat în termen de până la

10 decembrie pentru situația existentă la 1 noiembrie a anului de gestiune.

Iar potrivit art. 2872 alin. (1) Cod fiscal, subiecți ai impunerii sunt persoanele

fizice proprietari ai bunurilor imobiliare cu destinație locativă, inclusiv căsuțele de

vacanță (cu excepția terenurilor), pe teritoriul Republicii Moldova.

Așa cum rezultă din materialele dosarului și circumstanțele constatate de către

prima instanță și instanța de apel, precum și cele stabilite în cadrul ședinței instanței

de recurs, Iulian Chetreanu este proprietar al bunurilor imobile constituite din casa

de locuit cu numărul cadastral xxxxx.01, valoarea cadastrală de 1 459 088 de lei și

suprafața de 175, 8 m.p. și a construcției cu numărul cadastral xxxxx.02, valoarea

cadastrală de 114 740 de lei și suprafața de 46, m.p, situate în mun. Chișinău, or.

xxxxx, str. xxxxx.

În prezenta cauză s-a constatat că la 29 noiembrie 2018 de către Serviciul

Fiscal de Stat a fost emis avizul de plată la impozitul pe avere pentru anul 2018 nr.

0000170735 ce vizează imobilele cu numerele cadastrale xxxxx.01 și xxxxx.02

situate în mun. Chișinău, or. xxxxx, str. xxxxx, proprietar Chetreanu Iulian, a.n.

xxxxx, suma totală a impozitului calculat spre plată constituind 25 197,19 lei,

formată din restanța pentru anul precedent în mărime de 12 590,62 de lei, majorarea

de întârziere în cuantum de 15,95 de lei și impozitul pe avere pentru anul 2018 în

mărime de 12 590,62 de lei.

Actele cauzei atestă că avizul de plată nr.0000170735 din 29 noiembrie 2018

la impozitul pe avere pentru anul 2018, a fost recepționat de către Iulian Chetreanu

în data de 18 decembrie 2018 și nefiind de acord, la 19 decembrie 2018 a înaintat

Serviciului Fiscal de Stat o cerere prealabilă prin care a solicitat anularea acestuia.

Tot din materialele dosarului, s-a constatat că prin răspunsul din 18 ianuarie

2019, Direcția generală administrare fiscală mun. Chișinău a Serviciului Fiscal de

Stat a refuzat în satisfacerea solicitării înaintate de către Iulian Chetreanu, indicând

că Sistemul informațional automatizat ,,Impozitul pe avere” a generat avizul de

plată la impozitul pe avere pentru anul 2018, ținând cont de faptul că contribuabilul

Iulian Chetreanu a fost selectat în baza proprietăților imobile deținute, în temeiul

art.2873 alin. (4) și art. 2876 din Codul fiscal.

Astfel, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios

administrativ menționează că în conformitate cu art. 2873 alin. (1) și (3) Cod fiscal,

obiect al impunerii al impozitului pe avere îl constituie bunurile imobiliare cu

7

destinație locativă, inclusiv căsuțele de vacanță (cu excepția terenurilor), precum și

cotele-părți, a căror totalitate întrunește cumulativ următoarele condiții: valoarea

estimată totală constituie 1,5 milioane și mai mult; suprafața totală constituie 120

m2 și mai mult. Nu constituie obiect al impunerii bunurile imobiliare, inclusiv

cotele-părți, aflate în posesia persoanei, a căror valoare totală nu depășește 1,5

milioane de lei și suprafața nu depășește 120 m2.

Alineatul (4) din același articol, stipulează că baza impozabilă a bunurilor

imobiliare constituie valoarea estimată a acestor bunuri, apreciată de către organele

cadastrale teritoriale.

Din conținutul acestor dispoziții legale, rezultă că impozitul pe avere este

aplicat asupra averii contribuabilului sub formă de bunuri imobiliare cu destinație

locativă, fiind pasibile impozitării imobilele cu destinație locativă cu o suprafață

mai mare de 120 m.p. și valoarea de peste 1,5 milioane de lei, condiții care urmează

a fi întrunite cumulativ.

Totodată, în sensul art. 4 din Legea cu privire la locuințe nr. 75 din 30 aprilie

2015, locuință reprezintă o construcție sau încăpere izolată alcătuită din una sau din

mai multe camere de locuit, precum și din alte încăperi auxiliare (bucătărie, bloc

sanitar etc.), care satisface cerințele de trai ale unei persoane sau ale mai multor

persoane (familii) și corespunde exigențelor minime pentru locuințe, stabilite în

actele normative; în calitate de locuință sunt recunoscute casele de locuit

individuale, apartamentele, încăperile locuibile din cămine și din clădiri cu altă

destinație, iar casa individuală (casă cu curte) este o construcție separată alcătuită

din una sau mai multe camere, cu unul sau cu mai multe nivele, destinată traiului

permanent, de regulă, al unei familii.

La caz, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios

administrativ consideră oportun de a consemna și prevederile pct. 18 din hotărârea

Guvernului despre aprobarea Regulamentului cu privire la evaluarea bunurilor

imobile în scopul impozitării nr. 1303 din 24 noiembrie 2004, conform cărora

clasificarea pentru evaluarea în scopul impozitării se efectuează în baza modului de

folosință a bunului imobil.

Subsidiar, pct. 19 lit. a) și d) din același Regulament, distinge următoarele

tipuri de bunuri imobile: a) bunuri imobile cu destinație locativă, care includ

construcțiile și încăperile izolate destinate predominant locuirii permanente și

activităților complementare ei, precum și terenurile pe care sînt amplasate sau

urmează a fi amplasate astfel de construcții, cu următoarele subcategorii:

apartamente și încăperi izolate locative în case cu multe etaje; apartamente în case

de locuit individuale; case de locuit individuale, inclusiv terenuri aferente și

construcțiile auxiliare în localitățile urbane și în localitățile rurale; terenuri destinate

construcției locative; d) alte bunuri imobile, la care sunt atribuite garajele pentru

transportul individual, cu excepția celor amplasate pe loturile de lângă casă, și alte

bunuri imobile ce constituie obiecte ale evaluării și care nu au intrat în categoriile

menționate mai sus.

Pct. 4, lit. m) din hotărârea Guvernului despre aprobarea Regulamentului cu

privire la evaluarea bunurilor imobile în scopul impozitării nr. 1303 din 24

noiembrie 2004, stipulează că construcție auxiliară reprezintă o construcție capitală

destinată desfășurării unor activități specifice, complementare funcției de bază a

8

construcției principale și care prin amplasarea în vecinătatea construcției principale

alcătuiesc împreună cu aceasta o unitate funcțională distinctă.

Prin urmare, reieșind din cuprinsul prevederilor enunțate, instanța de apel

corect a reținut că sunt supuse impozitării doar bunurile imobile, cu destinație

locativă, valoarea cărora este estimată la 1,5 milioane lei și mai mult, cu suprafața

de 120 m.p. și mai mult, iar pentru ca încăperea auxiliară să fie considerată cu

destinație locativă, aceasta urmează a fi folosită pentru deservirea locuinței

principale.

În acest sens, este de menționat că în ședința instanței de recurs s-a constatat

că garajul cu numărul cadastral xxxxx.02, este o încăpere aflată în proximitatea

casei de locuit cu numărul cadastral xxxxx.01, iar în astfel de împrejurări, acesta nu

poate fi considerat un bun locativ în accepțiunea Legii cu privire la locuință și a

Regulamentului cu privire la evaluarea bunurilor imobile în scopul impozitării,

întrucât destinația sa structurală și funcțională nu este destinată nemijlocit locuirii.

Astfel cum rezultă din conținutul avizului de plată pentru anul 2018, nr.

0000170735 din 29 noiembrie 2018, în rubrica ,,Informația privind obiectele

impunerii și cota impozitului” au fost incluse două obiecte cu numere cadastrale

xxxxx.01 și xxxxx.02.

Potrivit extrasului din Registrul bunurilor imobile, sub numărul cadastral

0131129.151.01 este înregistrată casa de locuit individuală, cu suprafața de 175, 8

m2, iar sub numărul cadastral xxxxx.02 este înregistrată o construcție (garaj), cu

suprafața de 46,0 m2.

Așa cum garajul reprezintă o construcție distinctă, acesta nu poate fi considerat

ca o construcție auxiliară, care deservește spațiul locativ, respectiv acest imobil nu

poate fi considerat ca un bun cu destinație locativă, și prin urmare nu poate fi inclus

în lista imobilelor supuse impozitării, or la baza calculării impozitului pe avere

poate fi pusă doar valoarea bunurilor imobile specificate expres în textul legii.

În speță, completul constată că valoarea estimativă a bunului imobil cu

numărul cadastral xxxxx.01, suprafața de 175,8 m.p., constituie 1 459 088 de lei,

astfel încât nu întrunește cumulativ condițiile de impozitare instituite de art. 2873

alin. (1) Cod fiscal, iar valoarea bunului imobil cu numărul cadastral xxxxx.02,

suprafața de 46,0 m.p. și suma de 114 740 de lei, nu poate fi inclusă în calculul

impozitului pe avere, deoarece acest imobil nu reprezintă o construcție auxiliară ce

deservește spațiul locativ, fiind un bun amplasat pe lotul de lângă casa de locuit

individuală, care nu are destinație locativă.

Pentru aceste motive, instanța de recurs consideră neîntemeiată poziția

Serviciului Fiscal de Stat de a include ca obiect a impunerii la impozitul pe avere,

bunul imobil cu numărul cadastral xxxxx.02 (garaj) situat în mun. Chișinău, or.

xxxxx, str. xxxxx, or, din ansamblul normelor enunțate se constată lipsa temeiului

legal de a emite avizul de plată a impozitului pe avere pentru anul 2018 în privința

acestui bun imobil.

De altfel, instanța de recurs decelează că avizul de plată a impozitului pe avere

pentru anul 2018, a fost emis de către Serviciul Fiscal de Stat contrar dispozițiilor

imperative ale legii, în contextul în care valoarea spațiilor locative ce aparțin

intimatului nu se încadrează în cerințele legale pentru a constitui obiect al impunerii,

9

motiv pentru care actul administrativ contestat just a fost anulat de către instanțele

de judecată.

Mai mult, instanța de apel corect a remarcat și faptul că Serviciul Fiscal de Stat

neîntemeiat a inclus și a calculat restanța la impozitul pentru anul precedent, or

această acțiune vine în contradicție cu hotărârile judecătorești irevocabile în temeiul

cărora s-a dispus anularea avizelor de plată pentru anii precedenți 2016-2017.

Din aceste considerente, vor fi respinse argumentele formulate în recurs cu

referire la faptul că construcția (garaj) amplasată pe adresa mun. Chișinău, or.

xxxxx, str. xxxxx, cu numărul cadastral xxxxx.02, constituie obiect al impunerii la

impozitul pe avere, deoarece, însuși din pct. 19 al Regulamentului cu privire la

evaluarea bunurilor imobile în scopul impozitării aprobat prin hotărârea Guvernului

nr. 1303 din 24 noiembrie 2004, pe care își întemeiază concluzia recurentul, nu

rezultă că în bunurile imobile cu destinație locativă, se includ și garajele ca

construcție destinată predominant locuirii permanente și activităților

complementare ei.

Reieșind din această conjunctură, completul apreciază ca nefondată și

afirmația Serviciului Fiscal de Stat precum că instanța de apel trebuia să țină cont

de jurisprudența națională constantă în cauze similare, în care instanțele de judecată

au stabilit deja faptul că construcțiile auxiliare aferente caselor de locuit individuale,

constituie obiect ale impunerii și participă la estimarea bazei impozabile, or, în

litigiile menționate a fost dată apreciere juridică altor categorii de bunuri imobiliare,

altele decât garajele și drept urmare, hotărârile judecătorești invocate nu pot fi

asimilate unei practici judecătorești existente în acest sens.

Nu mai puțin important este și faptul că prin răspunsul cu nr. 26/2-02/2-16-

53/416/399 din 18 februarie 2020, Direcția Generală Administrare Fiscală mun.

Chișinău a Serviciului Fiscal de Stat a comunicat intimatului Iulian Chetreanu

despre anularea obligațiilor fiscale aferente impozitului pe avere pentru perioada

fiscală a anului 2019, calculat în baza avizului de plată nr. 0000193397 din 18

noiembrie 2019, de unde rezultă că recurentul a recunoscut poziția includerii greșite

a valorii bunului imobil (garaj) cu numărul cadastral xxxxx.02, în calculul

impozitului pe avere. Or, nu poate fi reținut argumentul recurentului expus în cadrul

ședinței instanței de recurs precum că obligațiile fiscale aferente impozitului pe

avere pentru perioada fiscală a anului 2019, au fost anulate în vederea executării

hotărârilor judecătorești irevocabile, deoarece, actele judecătorești de dispoziție

anexate la dosar se referă la avizele de plată emise pentru anii 2016, 2017, iar pentru

perioada anului 2019 nu există vreo hotărâre irevocabilă.

În asemenea circumstanțe, completul conchide că instanțele de judecată just au

ajuns la concluzia de a admite acțiunea și a anula avizul de plată la impozitul pe

avere pentru anul 2018 cu nr. 0000170735 din 29 noiembrie 2018, emis de către

Serviciul Fiscal de Stat în privința imobilelor situate în mun. Chișinău, or. xxxxx,

str. xxxxx.

Cât privește soluția instanțelor de judecată în partea încasării din contul

Serviciului Fiscal de Stat în beneficiul Elenei Mocanu care a acționat în interesele

lui Iulian Chetreanu în calitate de reprezentant legal, a sumei de 1000 lei, cu titlu de

prejudiciu moral, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios

10

administrativ consideră că și în acesată parte hotărârile adoptate sunt legale și

întemeiate.

Astfel, potrivit art. 1404 alin. (1) Cod civil (până la modificările operate prin

Legea nr.133/2018 în vigoare la 1 martie 2019), prejudiciul cauzat printr-un act

administrativ ilegal sau nesoluționarea în termen legal a unei cereri de către o

autoritate publică sau de către o persoană cu funcție de răspundere din cadrul ei se

repară integral de autoritatea publică.

Prin prisma art. 1422 alin. (1) și art.1423 Cod civil (până la modificările

operate prin Legea nr.133/2018 în vigoare la 1 martie 2019), în cazul în care

persoanei i s-a cauzat un prejudiciu moral (suferințe psihice sau fizice) prin fapte ce

atentează la drepturile ei personale nepatrimoniale, precum și în alte cazuri

prevăzute de legislație, instanța de judecată are dreptul să oblige persoana

responsabilă la reparația prejudiciului prin echivalent bănesc. Mărimea

compensației pentru prejudiciu moral se determină de către instanța de judecată în

funcție de caracterul și gravitatea suferințelor psihice sau fizice cauzate persoanei

vătămate, de gradul de vinovăție al autorului prejudiciului, dacă vinovăția este o

condiție a răspunderii, și de măsura în care această compensare poate aduce

satisfacție persoanei vătămate. Caracterul și gravitatea suferințelor psihice sau fizice

le apreciază instanța de judecată, luând în considerare circumstanțele în care a fost

cauzat prejudiciul, precum și statutul social al persoanei vătămate.

Din sensul prevederilor citate, rezultă că, prejudiciul moral se compensează

numai în cazul provocării acestuia prin fapte ce atentează și lezează drepturile

personale nepatrimoniale, adică prejudiciul este moral numai dacă este urmare a

încălcării unor valori de aceeași natură. De asemenea, din norma de drept enunțată

rezultă, că se admite compensarea prejudiciului moral cauzat prin lezarea

drepturilor patrimoniale numai în cazurile expres prevăzute de lege. Odată ce

prejudiciul este suferit din cauza unei fapte recunoscute de lege ca una care

îndreptățește la repararea prejudiciului, ține de libertatea reclamantului să scoată în

evidență toate capetele de prejudiciu, adică toate formele în care el a avut de suferit.

În această ordine de idei, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în

contencios administrativ menționează că acțiunile Serviciului Fiscal de Stat

manifestate prin emiterea repetată a unui act administrativ ilegal, au cauzat

intimatului anumite stări de frustrare, acțiuni ce pot justifica încasarea unor

despăgubiri morale materializate în cuantum bănesc.

Față de această circumstanță, luând în considerație natura dreptului lezat,

caracterul și gravitatea suferințelor suportate, reieșind din specificul acțiunii și

miza acțiunii pentru reclamant, completul reiterează că instanțele de judecată au

făcut o apreciere corectă în ce privește suma adjudecată în beneficiul Elenei Mocanu

care a acționat în calitate de reprezentant legal în interesele lui Iulian Chetreanu,

acordând întemeiat cu titlu de prejudiciu moral cuantumul bănesc de 1000 lei, care

este o sumă echitabilă suferințelor psihice suportate de către ultimul.

În ceea ce privește încasarea cheltuielilor de judecată, având în vedere

prevederile art.94 alin. (1) Cod de procedură civilă, în conformitate cu care instanța

judecătorească obligă partea care a pierdut procesul să plătească, la cerere, părții

care a avut câștig de cauză cheltuielile de judecată, completul specializat pentru

examinarea acțiunilor în contencios administrativ consideră corectă și soluția

11

instanțelor de judecată de a încasa de la Serviciul Fiscal de Stat în beneficiul Elenei

Mocanu ce a acționat în interesele lui Iulian Chetreanu în calitate de reprezentant

legal, cheltuielile de asistență juridică în mărime de 3 000 lei.

În conformitate cu art. 96 alin. (1) și (11) Cod de procedură civilă, instanța

judecătorească obligă partea care a pierdut procesul să compenseze părții care a avut

cîștig de cauză cheltuielile ei de asistență juridică, în măsura în care acestea au fost

reale, necesare și rezonabile. Cheltuielile menționate la alin.(1) se compensează

părții care a avut cîștig de cauză dacă aceasta a fost reprezentată în judecată de un

avocat.

În această privință, actele cauzei confirmă că Iulian Chetreanu a fost

reprezentat în judecată de către avocatul Marcel Popescu, fapt confirmat prin

mandatul avocațional nr. 1240362 din 19 februarie 2019 anexat la dosar (f.d.7), iar

potrivit ordinului de plată nr.174817 din 11 martie 2019, rezultă că Elena Mocanu

în calitate de reprezentant legal a lui Iulian Chetreanu, a achitat pentru asistența

juridică acordată suma de 3000 lei (f.d.13).

Prin urmare, corect a fost admisă cerința cu privire la încasarea cheltuielilor de

asistență juridică în mărime de 3 000 lei, cheltuielile date fiind reale, necesare și

rezonabile ca mărime, reieșind din caracterul litigiului soluționat și numărul

ședințelor desfășurate, motiv din care argumentele recurentului în această privință,

instanța de recurs le apreciază ca fiind neîntemeiate și lipsite de suport legal.

În baza acestor considerații, se constată că alte susțineri ale recurentului nu

constituie temei de admitere a recursului, deoarece se combat cu cele invocate mai

sus și se axează asupra circumstanțelor, care au fost constatate și elucidate pe deplin

de către instanța de apel și prima instanță, având la bază cumulul de probe apreciate

cu respectarea normelor de drept material și procedural.

În conexiunea celor relatate, instanța de recurs, prin prisma jurisprudenței

CEDO și anume cauza Rebai și alții contra Franței din 25 februarie 1995,

nr.26561/1995, unde Curtea a menționat că „... art. 6 § 1 al Convenției, nu impune

motivarea în detaliu a unei decizii prin care o instanță de recurs, întemeindu-se pe

dispoziții legale specifice, respinge recursul declarat împotriva sentinței pronunțate

de o instanță inferioară, ca fiind lipsit de șanse de succes”, consideră necesar de a

respinge și alte argumente invocate în recurs, cu atât mai mult, că acestea nu denotă

încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a

normelor de drept procedural, respectiv, nu constituie temei de casare a deciziei

recurate.

Din considerentele menționate și având în vedere faptul că decizia instanței de

apel este întemeiată și legală, iar criticele formulate în recurs sunt nejustificate,

completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al

Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme

de Justiție ajunge la concluzia de a respinge recursul și a menține decizia instanței

de apel și hotărârea primei instanțe.

În conformitate cu art. 248 alin. (1) lit. a), art. 248 alin. (2) Cod administrativ,

completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al

Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme

de Justiție

d e c i d e:

12

Se respinge recursul depus de Serviciul Fiscal de Stat.

Se menține decizia din 5 noiembrie 2019 a Curții de Apel Chișinău și

hotărârea din 17 aprilie 2019 a Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani, în cauza de

contencios administrativ, la cererea de chemare în judecată depusă de Iulian

Chetreanu împotriva Serviciului Fiscal de Stat cu privire la anularea avizului de

plată a impozitului pe avere, încasarea cheltuielilor de judecată și repararea

prejudiciului moral.

Decizia este irevocabilă.

Președintele ședinței,

judecătorul Tamara Chișca-Doneva

judecătorii Maria Ghervas

Nina Vascan

Victor Burduh

Iurie Bejenaru

13