3ra-821/20 — contestarea actului administrativ si obligarea recalcularii pensiei

3ra-821/20 — contestarea actului administrativ si obligarea recalcularii pensiei (Curtea Supremă de Justiție, 2020)

Dosarul nr. 3ra-821/20

Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani (jud: G.Cazacu)

Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud: M.Guzun, Vl.Clima, Gr.Dașchevici)

Î N C H E I E R E

16 septembrie 2020 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție,

în componența:

Președintele completului, judecătorul Tamara Chișca-Doneva

judecătorii Maria Ghervas

Victor Burduh

examinând admisibilitatea recursului depus de Casa Națională de Asigurări

Sociale,

în cauza de contencios administrativ, la cererea de chemare în judecată depusă

de Iurie Diaconu împotriva Casei Naționale de Asigurări Sociale cu privire la

recunoașterea ilegalității refuzului și obligarea recalculării pensiei,

împotriva deciziei din 10 iunie 2020 a Curții de Apel Chișinău, prin care a fost

respins apelul declarat de Casa Națională de Asigurări Sociale împotriva hotărârii

din 29 ianuarie 2020 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani,

c o n s t a t ă:

La 23 decembrie 2019 Iurie Diaconu a depus cerere de chemare în judecată în

ordinea contenciosului administrativ împotriva Casei Naționale de Asigurări Sociale

cu privire la recunoașterea ilegalității refuzului și obligarea recalculării pensiei.

În motivarea acțiunii, reclamantul a indicat că din anul 1988 activează în funcția

de judecător, din anul 2008 este judecător la Curtea Supremă de Justiție, cu gradul

superior de calificare, iar din 10 decembrie 2019, deține funcția de Președinte

interimar al Colegiului penal al Curții Supreme de Justiție.

A mai invocat că de la 25 aprilie 2010 i-a fost stabilită pensia pentru vechime

în muncă în mărime de 80% din salariul lunar al judecătorului Curții Supreme de

Justiție.

Totodată, a menționat că modul de calculare a pensiei unui judecător, care

beneficiază de acest drept, este reglementat de art. 32 alin. (1) din Legea nr. 544-

XIII din 20 iulie 1995 cu privire la statutul judecătorului, conform cărui: judecătorul

care a atins vârsta de 50 de ani și are o vechime în muncă de cel puțin 20 de ani,

dintre care cel puțin 12 ani și 6 luni a activat în funcția de judecător, are dreptul la

pensie pentru vechime în muncă în proporție de 55% din salariul mediu lunar, iar

pentru fiecare an complet de muncă peste vechimea de 20 de ani - de 3%, dar în total

1

nu mai mult de 80% din salariul mediu lunar. Pensia judecătorului se recalculează

ținându-se cont de mărimea salariului lunar al judecătorului în exercițiu.

Într-adevăr, conform art. 32 alin. (3) din Legea enunțată, în redacția Legii nr.60

din 4 aprilie 2014, în vigoare la data de 16 mai 2014, pensia pentru vechime în muncă

stabilită în condițiile alin.(1) se calculează și se plătește doar judecătorilor

demisionați și judecătorilor eliberați din funcție în legătură cu atingerea plafonului

de vârstă, însă această normă nu poate constitui drept temei de respingere a acțiunii

în situația în care art. III din Legea vizată reglementează clar că judecătorii care

beneficiază de plata pensiei, dar continuă să activeze în funcția de judecător, vor

continua să primească pensie în mărimea stabilită până la data intrării în vigoare a

prezentei legi, iar în cazul dedus speței în mărime de 80% din salariul lunar al

judecătorului în exercițiu al Curții Supreme de Justiție.

Or, este inadmisibil de a diminua protecția juridică a statutului judecătorului,

consfințit în Legea cu privire la statutul judecătorului, întru respectarea principiului

respectării drepturilor dobândite anterior în mod licit, cu atât mai mult că în

Hotărârea Curții Constituționale nr. 27 din 20 noiembrie 2011 este relevat că un

drept social poate fi obiectul protecției constituționale garantate de art. 46 din

Constituția RM, și respectiv, art. 1 din protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a

Drepturilor Omului, în cazul când dreptul social respectiv este dobândit și are

valoare economică.

Curtea Constituțională în Hotărârea nr. 25 din 27 iulie 2017 a menționat că

stabilirea unor garanții materiale ale independenței judecătorului rezidă, în primul

rând, în faptul că ele trebuie să reflecte înaltul statut al judecătorului. De aceea

garanțiile materiale ale independenței judecătorului, stabilite de stat, trebuie să fie

asigurate și să se respecte necondiționat. Este absolut inadmisibil de a diminua

protecția juridică a statutului judecătorului în procesul adoptării unor legi noi.

Plus la aceasta, din perspectiva art. 1 al Protocolului nr. 1 la Convenția

Europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și a

jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului referitoare la acest subiect,

drepturile care decurg din contribuțiile de asigurări sociale, cum este dreptul la

pensie, constituie drepturi patrimoniale, care intră sub protecția art. 1 din Protocolul

nr. 1 (dreptul la proprietate).

Având în vedere principiul de bază, consfințit de Curtea Constituțională în

hotărârile sale adoptate pe acest subiect, potrivit cărora asigurarea cu pensii a

judecătorilor este reglementată prin acte juridice speciale și obligatorii care sunt:

Legea nr. 544-X11 din 20 iulie 1995 cu privire la statutul judecătorului și Legea nr.

156-X1V din 14 octombrie 1998 privind sistemul public de pensii, art. III. din legea

vizată supra nu poate fi aplicat separat. Or, tratarea în alt mod a prevederilor legale

în baza cărora judecătorii aflați în funcție au dreptul de a primi pensia în raport cu

salariul lunar al judecătorului în exercițiu, contravine Constituției Republicii

Moldova, cât și tratatelor internaționale în domeniul dat.

Reclamantul în susținerea cerințelor din acțiune, a mai menționat că, anterior,

într-un alt litigiu, Curtea de Apel Chișinău prin hotărârea irevocabilă din 3 martie

2011, a obligat Casa Națională de Asigurări Sociale să-i achite pensia în mărime de

80% din mărimea salariului lunar al judecătorului în exercițiu, ceea ce denotă că

2

pensia în mărime de 80% din mărimea salariului lunar al judecătorului în exercițiu,

inclusiv în perioada aflării în funcție, a fost confirmat și printr-o hotărâre

judecătorească, care este irevocabilă, adică produce efecte juridice obligatorii

potrivit art. 254-256 Cod de procedură civilă.

Însă, contrar acestor prevederi legale și circumstanțelor de fapt invocate, în

perioada: 1 aprilie 2015 și până în prezent, dânsului i-a fost calculată o pensie în

sumă de doar 13 520 de lei, pe când începând cu 10 decembrie 2019 salariul de

funcție este de 35990 lei.

Respectiv, suma totală a pensiei neachitate în perioada 1 aprilie 2015 – 10

decembrie 2019 a constituit suma de 382 372 lei (17988 lei + 59088 lei + 81792 lei

+ 74128 lei + 149376 lei), ceea ce se confirmă prin certificatul nr. 1237 din 19

decembrie 2019, eliberat de contabilitatea Curții Supreme de Justiție,

În această ordine de idei, reclamantul a depus la 7 octombrie 2019 în adresa

Casei Naționale de Asigurări Sociale o petiție, solicitând recalcularea și achitarea

pensiei în cuantum de 80% în dependență de majorarea generală a salariului

judecătorului Curții Supreme de Justiție, începând cu 1 aprilie 2015, însă prin

răspunsul nr. D-2255/19 din 29 octombrie 2019, Casa Națională de Asigurări Sociale

a indicat că temei legitim pentru a-i recalcula cuantumul pensiei lipsește.

Prin cererea prealabilă depusă în adresa Casei Naționale de Asigurări Sociale

la data de 4 noiembrie 2019, reclamantul invocând aceleași argumente ca în petiția

din 7 octombrie 2019 a solicitat recalcularea și achitarea pensiei în cuantum de 80%

în dependență de majorarea generală a salariului judecătorului Curții Supreme de

Justiție, începând cu 1 aprilie, dar prin răspunsul nr. D-2422/19 din 28 noiembrie

2019, Casa Națională de Asigurări Sociale i-a refuzat în admiterea cerințelor.

În opinia reclamantului, diminuarea cuantumului pensiei calculate, precum și

restricțiile la plata pensiilor, stabilite judecătorilor în modul prevăzut în lege,

contravin art. 6, 43, 47, 54 și 116 din Constituția Republicii Moldova, principiilor

fundamentale despre independența organelor judiciare, consfințite în Rezoluțiile

Adunării Generale a ONU nr. 40 din 29 noiembrie 1985 și nr. 146 din 13 decembrie

1985, precum și în Carta Europeană cu privire la statutul judecătorului, potrivit

căreia cuantumul pensiei judecătorului trebuie să fie cât de apropiat posibil de

nivelul ultimei sale remunerări, motiv pentru care a fost depusă prezenta acțiune în

instanța de contencios administrativ.

Iurie Diaconu a solicitat recunoașterea ilegalității refuzului Casei Naționale de

Asigurări Sociale nr. D-2255 din 29 octombrie 2019 și nr. D-2422/19 din 28

noiembrie 2019 privind recalcularea și achitarea corectă a pensiei începând cu 1

aprilie 2015, obligarea Casei Naționale de Asigurări Sociale de a-i recalcula pensia

în cuantum de 80% în dependență de mărimea salariului lunar al judecătorului în

exercițiu al Curții Supreme de Justiție, începând cu 1 aprilie 2015 și până la 10

decembrie 2019, în conformitate cu calculul nominalizat supra, cu achitarea

diferenței restante de 382 372 lei, cu obligarea Casei Naționale de Asigurări Sociale

de a-i recalcula și achita pensia pe viitor conform prevederilor art. 32 alin. (1) din

Legea nr. 544-XIII din 20 iulie 1995 cu privire la statutul judecătorului, adică 80 %

din mărimea salariului lunar al judecătorului în exercițiu la Curtea Supremă de

3

Justiție, inclusiv începând cu 10 decembrie 2019 - în proporție de 80% din salariul

actual de 35 990 lei.

Prin hotărârea din 29 ianuarie 2020 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani,

cererea de chemare în judecată depusă de Iurie Diaconu a fost admisă integral, fiind

recunoscut ilegalitatea refuzului Casei Naționale de Asigurări Sociale nr. D-2255

din 29 octombrie 2019 și nr. D-2422/19 din 28 noiembrie 2019 privind recalcularea

și achitarea pensiei începând cu data de 1 aprilie 2015. S-a obligat Casa Națională

de Asigurări Sociale de a-i recalcula lui Iurie Diaconu pensia în cuantum de 80% în

dependență de mărimea salariului lunar al judecătorului în exercițiu al Curții

Supreme de Justiție, începând cu data de 1 aprilie 2015 și până la 10 decembrie 2019,

cu achitarea diferenței restante de 382 372 lei. S-a obligat Casa Națională de

Asigurări Sociale de a-i recalcula și achita reclamantului Iurie Diaconu, pensia în

viitor, conform prevederilor art. 32 alin. (1) din Legea nr. 544-XIII din 20.07.1995

cu privire la statutul judecătorului, adică 80% din mărimea salariului lunar al

judecătorului în exercițiu al Curții Supreme de Justiție, înclusiv începând cu 10

decembrie 2019 în proporție de 80% din salariul actual al reclamantului Iurie

Diaconu de 35 990 lei.

Prin decizia din 10 iunie 2020 a Curții de Apel Chișinău, a fost respins apelul

declarat de Casa Națională de Asigurări Sociale împotriva hotărârii din 29 ianuarie

2020 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani.

Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut ca fiind întemeiată

concluzia primei instanțe de admitere integrală a acțiunii, or, reclamantul-intimat

Iurie Diaconu a dobândit dreptul la pensie la data de 25 aprilie 2010, în condițiile

art. 32 alin. (1) din Legea nr. 544 din 20 iulie 1995 cu privire la statutul judecătorului,

care prevedea recalcularea pensiei în funcție de salariul judecătorului în exercițiu,

iar începând cu data de 10 decembrie 2019 acesta deține funcția de Președinte

interimar al Colegiului penal al Curții Supreme de Justiție.

Respectiv, Casa Națională de Asigurări Sociale din motive neîntemeiate nu a

efectuat recalcularea pensiei, lipsindu-l pe reclamant de dreptul dobândit licit de

recalculare a pensiei, stabilindu-i mărimea pensiei cu aplicarea mecanismului

general de indexare a acesteia la 1 aprilie a fiecărui an, or, dreptul social, cu privire

la beneficierea de pensie pentru vechime în muncă, inclusiv și recalcularea acesteia,

a fost dobândit de către reclamant anterior modificărilor din 4 aprilie 2014 (în

vigoare din 16 mai 2014), operate la art. 32 din Legea nr. 544-XIII din 20 iulie 1995

cu privire la statutul judecătorului, din care considerent acțiunea corect a fost admisă.

Nefiind de acord cu hotărârea din 29 ianuarie 2020 a Judecătoriei Chișinău,

sediul Rîșcani și cu decizia din 10 iunie 2020 a Curții de Apel Chișinău, la 23 iulie

2020, Casa Națională de Asigurări Sociale le-a contestat cu recurs, solicitând

admiterea acestuia, casarea integrală a actelor judecătorești ce constituie obiectul

prezentului recurs cu pronunțarea unei decizii noi, de respingere a acțiunii.

În susținerea recursului a invocat dezacordul cu decizia instanței de apel și a

hotărârii primei instanțe, considerându-le neîntemeiate și ilegale prin faptul că au

fost încălcate și aplicate eronat normele de drept material și procedural.

A declarat că la data de 16 mai 2014 a intrat în vigoare Legea pentru

modificarea și completarea unor acte legislative nr. 60 din 4 aprilie 2014, prin care

4

a fost modificată și completată Legea nr. 544- XIII din 20 iulie 1995 cu privire la

statutul judecătorului. Astfel, prin Legea nr. 60 din 4 aprilie 2014, au fost modificate,

în speță, reglementările legale ce prevăd asigurarea cu pensie judecătorilor (celor

aflați în demisie, cât și celor ce se află în exercițiu funcției).

Odată ce au fost abrogate prevederile art. 32 din Legea nr. 544/1995, ce

admiteau recalcularea pensiei judecătorului ținându-se cont de mărimea salariului

lunar al judecătorului în exercițiu sau modificării/creșterii salariului odată cu

numirea acestuia în altă funcție superioară celei deținute, pensia judecătorilor care

se află în exercițiul funcției nu mai are fundamentare legală de a fi recalculată odată

cu majorarea salariului. Dreptul la recalcularea pensiei fiind rezervat doar

judecătorilor demisionați si judecătorilor eliberați din funcție în legătură cu atingerea

plafonului de vîrstă, precum și indică alin. (3) art.32 din Lesea tir. 544/1995.

Conform recurentei nu pot fi reținute argumentele instanțelor de judecată

precum că art. III al Legii nr. 60 din 4 aprilie 2014, nu se atribuie la Legea nr.

544/1995, or, la caz legislatorul s-a referit concret anume la acest tip de funcționari

de stat - judecători, activitatea cărora este reglementată de Legea cu privire la statutul

judecătorului. Respectiv, specificarea concretă, prin lege a unor chestiuni, la caz, ce

ține de drepturile de pensionare a judecătorilor, nu poate fi interpretat altfel decât

prevede legislația în vigoare.

În concluzie a invocat că atât instanța de fond cât și instanța de apel s-au

eschivat de la exercitarea obligației impusă prin lege, de înfăptuire a actului de

justiție, au examinat superficial circumstanțele cauzei, nu au intrat în esența litigiului

și nu au apreciat toate circumstanțele și probele existente ale cauzei, pronunțând

hotărâri neîntemeiate de admitere integrală a acțiunii.

La 29 iulie 2020, Curtea Supremă de Justiție a expediat recursul în adresa

intimatului, cu explicarea dreptului de a depune referință (f.d.99), însă Iurie Diaconu

în apărarea sa, nu a formulat referință.

În conformitate cu art. 244 alin.(1) Cod administrativ, hotărârile curții de apel

ca instanța de fond, precum și deciziile instanței de apel pot fi contestate cu recurs.

În conformitate cu art. 245 alin. (1) și (2) Cod administrativ, recursul se depune

la instanța de apel în termen de 30 de zile de la notificarea deciziei instanței de apel,

dacă legea nu stabilește un termen mai mic. Motivarea recursului se prezintă Curții

Supreme de Justiție în termen de 30 de zile de la notificarea deciziei instanței de

apel. Dacă se depune împreună cu cererea de recurs, motivarea recursului se depune

la instanța de apel.

Completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ

al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de

Justiție reține că recursul depus la 23 iulie 2020 (f.d.93) este în termen, or, decizia

instanței de apel a fost adoptată la 10 iunie 2020 (f.d.80) și recepționată de recurentă

la 17 iulie 2020 (f.d.92).

Examinând temeiurile invocate în recursul depus de Casa Națională de

Asigurări Sociale în raport cu materialele cauzei, completul specializat pentru

examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție îl consideră inadmisibil.

În motivarea concluziei enunțate se rețin următoarele argumente.

5

În conformitate cu art. 246 alin. (1) Cod administrativ, Curtea Supremă de

Justiție examinează din oficiu admisibilitatea cererii de recurs. Dacă este

inadmisibil, recursul se declară ca atare printr-o încheiere, iar în acord cu alin. (2)

din art. 246 Cod administrativ, recursul se declară inadmisibil în special în cazurile

enumerate la literele a)-f). Din analiza acestor prevederi, rezultă că

admisibilitatea/inadmisibilitatea recursului, în special, nu se limitează doar la

temeiurile menționate ci urmează să însușească în condițiile Codului administrativ

exercitarea efectivă a unui control de legalitate, veritabil bazat pe temeiuri

concludente și serioase.

Completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ

al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de

Justiție reține cu valoare de principiu jurisprudențial, că sintagma „în special” denotă

caracterul neexhaustiv al temeiurilor de inadmisibilitate și în același timp oferă un

drept exclusiv al instanței de recurs de a filtra cererile de recurs care nu prezintă o

motivare suficient de serioasă și care pe cale de consecință nu pot însuși un eventual

succes rezultat din examinarea cererii în completul de 5 judecători.

În această ordine de idei, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în

contencios administrativ reține că, Codul administrativ dezvoltă nu doar caracterul

nedevolutiv al recursului dar și cerința de seriozitate a cererii din perspectiva

invocării unor veritabile și esențiale încălcări de drept procedural și material capabile

să răstoarne deciziile instanței de apel contestate sau, după caz, hotărârile Curții de

Apel ca primă instanță într-o eventuală examinare în fond și invocare ex officio a

erorilor de drept.

Completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ

notează că pentru a trece testul de admisibilitate, cererea de recurs trebuie să conțină

o motivare convingătoare și întemeiată în condițiile nominalizate mai sus. Acest

argument rezultă și din particularitățile de formă ale reglementării recursului în

Codul administrativ și anume din sintagma „motivarea recursului” de la art. 245

alin.(2) din Codul administrativ. În consecutivitate, motivarea cererii de recurs în

circumstanțele expuse se referă la formalitățile pe care trebuie să le întrunească

cererea în vederea rezistării testului și filtrului de admisibilitate.

De asemenea, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios

administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție accentuează că admisibilitatea recursului trebuie privită și în

contextul rolului și funcției legale a instanței judecătorești supreme care constă, în

special în asigurarea și interpretarea uniformă a legilor la examinarea cauzelor de

contencios administrativ. Astfel, motivarea oricărei cereri de recurs trebuie să țină

cont pentru a trece filtrul de admisibilitate și a avea succes, de aceste însușiri de

ordin legal fundamental.

În acest sens, CtEDO în jurisprudența sa constantă statuează că dreptul de acces

la instanțe nu este absolut. Există limitări implicit admise [Golder împotriva

Regatului Unit, pct. 38; Stanev împotriva Bulgariei (MC), pct. 230]. Acesta este în

special cazul condițiilor de admisibilitate a unui recurs, întrucât prin însăși natura sa

necesită o reglementare din partea statului, care se bucură în această privință de o

anumită marjă de apreciere (Luordo împotriva Italiei, pct. 85). Condițiile de

6

admisibilitate ale unui recurs pot fi mai stricte decât pentru un apel (Levages

Prestations Services împotriva Franței, pct. 45). Curtea a mai reiterat că modul de

aplicare a articolului 6 procedurilor în fața instanțelor ierarhic superioare depinde de

caracteristicile speciale ale procedurilor respective, urmând de ținut cont de

totalitatea procedurilor în sistemul de drept național și de rolul instanțelor ierarhic

superioare în acest sistem. (Botten v. Norway, hotărâre din 19 februarie 1996,

Reports 1996-1, p. 141, § 39). La fel, conform jurisprudenței CtEDO, procedurile cu

privire la admisibilitatea căii de atac și procedurile care implică doar chestiuni de

drept și nu chestiuni de fapt, pot fi conforme cu cerințele articolului 6 § 1 (a se vedea

Helmers c. Suediei 9 octombrie 1991, § 31, Seria A, nr. 212-A).

În circumstanțele menționate, completul specializat pentru examinarea

acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a declara

inadmisibil recursul depus de Casa Națională de Asigurări Sociale.

În conformitate cu art. 230 și art. 246 din Codul administrativ, completul

specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului

civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție

dispune:

Recursul depus de Casa Națională de Asigurări Sociale, se declară inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

judecătorul Tamara Chișca-Doneva

judecătorii Maria Ghervas

Victor Burduh

7