2ra-1038/20 — repararea prejudiciului material si moral, incasarea venitului ratat

Dosarul nr. 2ra-1038/20

Prima instanță - (Judecătoria Orhei, sediul Telenești) jud: V. Stihi

Instanța de apel - (Curtea de Apel Chișinău) jud: L. Bulgac, V. Sîrbu, V. Buhanaci

ÎNCHEIERE

9 septembrie 2020 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție,

în componența:

Președintele completului, judecătorul Dumitru Mardari

judecătorii Mariana Pitic

Iurie Bejenaru

examinând admisibilitatea recursului declarat de Marcel Smochin,

în cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată depusă de Marcel

Smochin împotriva Lilianei Veșca, Andei Veșca și Tudor Veșca cu privire la

repararea prejudiciului material și moral și încasarea venitului ratat,

împotriva deciziei din 22 ianuarie 2020 a Curții de Apel Chișinău,

c o n s t a t ă:

La 27 martie 2014 Marcel Smochin a depus cerere de chemare în judecată

împotriva Lilianei Veșca, Andei Veșca și Tudor Veșca, cu privire la repararea

prejudiciului material și moral și încasarea venitului ratat.

În motivarea acțiunii reclamantul a indicat că la 1 decembrie 2009 a fost

autentificat notarial contractul de donație a casei de locuit împreună cu terenul de

pe lângă casă, amplasate în r. Telenești, s. Mihalașa, înregistrat sub nr. 167339,

seria AB.

Conform extrasului din Registrul bunurilor imobile eliberat și certificatului

nr. 841 eliberat de Primăria or. Telenești, proprietar al bunului imobilul este

Marcel Smochin.

Deoarece pârâții Lilia Veșca, Andrei Veșca, Tudor Veșca, nu i-au permis

accesul în casa de locuit, sub pretextul că sunt proprietarii acesteia, a fost nevoit

să-și revendice dreptul de proprietate pe calea judecătorească.

Iar, la 20 decembrie 2012 prin decizia Curții de Apel Bălți s-a dispus

evacuarea Liliei Veșca, Andrei Veșc, și Veșca Tudor din casa de locuit din or.

Telenești s. Mihalașa, fără acordarea altui spațiu locativ, recunoscîndu-1 pe Marcel

Smochin ca proprietar de bună-credință.

Cu toate că decizia a fost remisă la 20 decembrie 2012, pârâții au continuat

să locuiască ilegal în casă, eschivând-se sub toate modalitățile ilegale să execute

hotărârea judecătorească definitivă și executorie.

Astfel, reclamantul Marcel Smochin a avut acces la casa de locuit și terenul

de pe lângă casă în luna decembrie anul 2013, ca urmare a evacuării pârâților de

către executorul judecătoresc Ion Moroșanu.

1

A invocat că pe perioada cât pârâții au locuit ilegal în casă și sau folosit de

tern, sau acumulat datorii pentru diferite servicii.

Pe lângă sumele acumulate pentru servicii Lilia Veșca, Andrei Veșca și

Tudor Veșca au cauzat reclamantului un prejudiciu material în legături cu venitului

ratat care putea să fie obținut în urma încheierii contractului de locațiune a casei și

a terenului pe perioada decembrie 2009 - decembrie 2013.

A remarcat că la cererea sa de a achita benevol datoria acumulată, nu a

primit nici un răspuns.

Prin hotărârea din 28 decembrie 2018 a Judecătoriei Orhei, sediu Telenești,

s-a respins cererea de chemare în judecată depusă de Marcel Smochin împotriva

Lilianei Veșca, Andei Veșca și Tudor Veșca cu privire la repararea prejudiciului

material și moral și încasarea venitului ratat, ca fiind nefondată.

La 29 ianuarie 2019, reprezentantul apelantului Marcel Smochin, avocatul

Svetlana Coșneanu, a declarat apel împotriva hotărârii primei instanțe.

Prin decizia din 22 ianuarie 2020 a Curții de Apel Chișinău, s-a respins

apelul declarat de către reprezentantul apelantului Marcel Smochin, avocatul

Svetlana Coșneanu și s-a menținut hotărârea din 28 decembrie 2018 a Judecătoriei

Orhei, sediu Telenești.

În motivare, instanța de apel a conchis că soluția adoptată de prima instanță

este justă și argumentată, fiind bazată pe fundament temeinic și materialul probator

administrat.

A reținut că prima instanță corect a concluzionat că la caz nu au fost

întrunite cumulativ condițiile legale pentru atragerea răspunderii civile delictuale a

pârâților.

La fel, reclamantul nu a prezentat instanței probe pertinente și concludente,

ce ar confirma cauzarea unor prejudicii.

La 6 aprilie 2020, Marcel Smochin a declarat recurs împotriva deciziei din

22 ianuarie 2020 a Curții de Apel Chișinău, solicitând să fie admis recursul,

casarea hotărârii primei instanțe și a deciziei instanței de apel, cu trimiterea cauzei

la o nouă rejudecare în prima instanță.

În motivarea recursului, recurentul a exprimat dezacordul cu soluția

instanțelor de judecată ierarhic inferioare, invocând prevederile art. 432 alin. (2) lit.

a), c), alin. (3) lit. b) și alin. (4) din Codul de procedură civilă.

A reținut că instanța de apel nu a examinat efectiv și corespunzător

argumentele apelului. Toate argumentele enunțate de el privitor la încălcarea

dreptului la un proces echitabil garantat de art. 6 § 1 CEDO, au fost lăsate fără

examinare de către instanța de apel.

Instanța de apel a făcut anumite mențiuni în decizia sa privitor la cerințele pe

fond ale lui, dar nu s-a referit defel la argumentele privind violarea dreptului la un

proces echitabil. În așa fel, instanța de apel a încălcat obligația sa de a adopta o

hotărâre motivată (art. 6 § 1 CEDO), care să răspundă exigențelor unui remediu

efectiv (art. 13 CEDO).

La fel, a menționat că instanțele de judecată ierarhic inferioare au adoptat o

soluție care încalcă în mod evident și grav prevederile procedurale, deoarece cauza

a fost judecată în absența sa, căruia nu i s-a comunicat locul, data și ora ședinței de

judecată.

2

În conformitate cu art. 434 din Codul de procedură civilă, recursul se declară

în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale, dacă

legea nu prevede altfel. Termenul de 2 luni este termen de decădere și nu poate fi

restabilit.

Materialele cauzei atestă că copia deciziei integrale a instanței de apel a fost

expediată recurentului la 11 februarie 2020, cererea de recurs fiind depusă la 6

aprilie 2020, în termen.

În conformitate cu art. din 439 alin. (2) și (3) din Codul de procedură civilă,

după parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilității

recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înștiințarea

despre necesitatea depunerii obligatorii a referinței timp de o lună de la data

primirii acesteia.

Judecătorul raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor

invocate în recurs și face un raport verbal în fața completului de judecată instituit

în conformitate cu alin. (2).

La 17 iunie 2020 în adresa intimaților a fost expediată copia cererii de recurs

depusă de Marcel Smochin cu înștiințarea despre necesitatea depunerii obligatorii a

referinței la recurs.

Însă, până la data examinării admisibilității recursului, intimații nu au depus

referință, prin care să-și exprime poziția cu privire la recursul declarat.

Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție reține următoarele.

Temeiurile de declarare a recursului sunt prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și

(4) din Codul de procedură civilă.

În conformitate cu art. 433 lit. a) din Codul de procedură civilă, cererea de

recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în

temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4).

Astfel, instanța de recurs reține că examinarea chestiunii privind

admisibilitatea recursului presupune verificarea conformității temeiurilor invocate

în cererea de recurs cu temeiurile prevăzute la art. 432 din Codul de procedură

civilă.

La caz, Colegiul constată că argumentele invocate în cererea de recurs nu se

încadrează în limitele stabilite de norma indicată, respectiv nu constituie temei de

casare a deciziei recurate, or, motivele recursului sunt similare celor invocate în

cadrul judecării cauzei, asupra căror instanța de apel s-a pronunțat.

Dezacordul recurentului cu decizia instanței de apel, nu constituie temei de

casare a deciziei recurate, or, recursul exercitat conform Secțiunii a II-a din

Capitolul XXXVIII Codul de procedură civilă, are caracter devolutiv numai asupra

problemelor de drept material și procedural, verificându-se doar legalitatea

deciziei, dar nu și temeinicia în fapt.

Totodată, Colegiul reține că, potrivit regulilor din Secțiunea a II-a din

Capitolul XXXVIII Codul de procedură civilă, instanța de recurs nu verifică modul

de apreciere a probelor de către instanța de fond și de apel. Forța atribuită unei

probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficiența probelor și concluziile făcute în

urma probațiunii sunt în afara controlului instanței de recurs.

Prin prisma art. 432 alin. (4) din Codul de procedură civilă, instanța de

recurs poate interveni în materia probațiunii doar sub aspect procedural, și anume,

3

dacă se invocă că instanța judecătorească a apreciat în mod arbitrar probele,

încălcând regulile de apreciere a probelor stabilite în art. 130 Codul de procedură

civilă, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și

libertăților fundamentale ale omului.

Din recursul declarat nu rezultă că instanța a apreciat arbitrar probele.

În acest sens CtEDO în jurisprudența sa constantă statuează că, dreptul de

acces la instanța de judecată nu este absolut. Există limitări implicit admise [cauza

Golder împotriva Regatului Unit, pct. 38; Stanev împotriva Bulgariei (MC), pct.

230]. Acesta este în special cazul condițiilor de admisibilitate a unui recurs,

întrucât prin însăși natura sa necesită o reglementare din partea statului, care se

bucură în această privință de o anumită marjă de apreciere (Luordo împotriva

Italiei, pct. 85). Condițiile de admisibilitate ale unui recurs pot fi mai stricte decât

pentru un apel (Levages Prestations Services împotriva Franței, pct. 45).

Curtea a mai reiterat că, modul de aplicare a articolului 6 CEDO

procedurilor în fața instanțelor ierarhic superioare depinde de caracteristicile

speciale ale procedurilor respective; trebuie ținut cont de totalitatea procedurilor în

sistemul de drept național și de rolul instanțelor ierarhic superioare în acest sistem.

(a se vedea Botten împotriva Norvegiei, hotărâre din 19 februarie 1996, Reports

1996-I, p. 141, § 39).

La fel, conform jurisprudenței Curții, procedurile cu privire la

admisibilitatea căii de atac și procedurile care implică doar chestiuni de drept, și nu

chestiuni de fapt, pot fi conforme cu cerințele articolului 6 § 1 (Helmers împotriva

Suediei 9 octombrie 1991, § 31, Seria A, nr. 212-A).

În conformitate cu art. 440 alin. (1) din Codul de procedură civilă, în cazul

în care se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul

din 3 judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă,

asupra inadmisibilității recursului.

Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu conține nici o

referire cu privire la fondul recursului.

Având în vedere cele expuse, Colegiul consideră că recursul declarat de

Marcel Smochin nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și

(4) din Codul de procedură civilă și, drept urmare, este inadmisibil.

În conformitate cu art. 270, art. 433 lit. a) și art. 440 alin. (1) din Codul de

procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție

d i s p u n e:

Se declară inadmisibil recursul înaintat de Marcel Smochin.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele ședinței, judecătorul Dumitru Mardari

judecătorii Mariana Pitic

Iurie Bejenaru

4