ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 22.07.2020

3ra-466/20 — contestarea actului administrativ

HOTĂRÂRE
22.07.2020
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
contestarea actului administrativ
Temei legal
temeiurile declararii recursului
Citează această cauză
3ra-466/20 — contestarea actului administrativ (Curtea Supremă de Justiție, 2020)

Dosarul nr. 3ra-466/2020

Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Centru (R. Berdilo)

Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (A. Bostan, V. Negru, A. Pahopol)

22 iulie 2020 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție,

în componența:

Președintele completului, judecătorul Tamara Chișca-Doneva

judecătorii Nina Vascan

Victor Burduh

examinând admisibilitatea recursului declarat de Instituția Publică ,,Agenția

Servicii Publice”,

în cauza de contencios administrativ intentată la cererea de chemare în judecată

înaintată de administratorul autorizat Sergiu Guțu împotriva Instituției Publice

,,Agenția Servicii Publice” privind contestarea actului administrativ,

împotriva deciziei din 26 noiembrie 2019 a Curții de Apel Chișinău,

c o n s t a t ă:

La 06 septembrie 2018, administratorul autorizat Sergiu Guțu a înaintat cerere de

chemare în judecată împotriva IP „Agenția Servicii Publice” cu privire la anularea

deciziilor nr. 03/01-G-l 132 din 24 mai 2018 și nr. 01/4449 din 24 iulie 2018, obligarea

înregistrării în Registrul de Stat al Transporturilor, mijlocul de transport „Renault

Espace” cu n/î XXX.

În motivarea acțiunii reclamantul a invocat că la 30 martie 2018, în baza

contractului de vânzare-cumpărare, a procurat de la ÎCS „Express Colet” SRL mijlocul

de transport de model „Renault Espace” cu n/î XXX, număr de identificare XXX, nr.

motor XXX. Pentru perfectarea actelor de proprietate asupra automobilului s-a adresat

la mai multe centre de înmatriculare a mijloacelor de transport, unde angajații IP

„Agenția Servicii Publice” i-au relatat că, codul fiscal al administratorului autorizat din

opt cifre nu este văzut de către programă și i-au sugerat să meargă la oficiul central din

mun. Chișinău str. Salcâmilor, 28, pentru a fi introdus manual în programă în modul

cum se procedează cu gospodăriile țărănești, notari, executorii judecătorești și alții.

Reclamantul a relatat că la 21 mai 2018, a depus cerere către IP „Agenția Servicii

Publice”, Departamentul înmatriculare a mijloacelor de transport și calificare a

conducătorilor auto, Direcția identificare și înmatriculare a mijloacelor de transport,

prin care a solicitat înregistrarea mijlocului de transport în Registrul de stat al

transporturilor, cu drept de proprietate după administratorul autorizat Guțu Sergiu,

1

anexând toate actele care confirmă dreptul de proprietate asupra acestui mijloc de

transport.

Examinând cererea depusă împreună cu actele anexate, IP „Agenția Servicii

Publice”, Departamentul înmatriculare a mijloacelor de transport și calificare a

conducătorilor auto, Direcția identificare și înmatriculare a mijloacelor de transport, 1-

au telefonat și i-au zis că nu văd nici un impediment pentru înregistrare și că toate actele

sunt în regulă, însă ca rezultat i-au refuzat în înregistrarea mijlocului de transport.

A susținut reclamantul că prin telefon a încercat să aplaneze situația dată și să facă

o claritate în ceea ce ține de temeiul legal care stă la baza refuzului de înregistrare a

mijlocului de transport, la care nu a primit o claritate, dar i s-a comunicat că există o

scrisoare de la Ministerul Justiției al Republicii Moldova, prin care se interzice

înregistrarea mijloacelor de transport cu drept de proprietate după administratorii

autorizați și după avocați. În răspunsul primit de la IP „Agenția Servicii Publice”, ca

temei de refuz în înregistrarea mijlocului de transport, s-a indicat că, administratorul

autorizat, conform prevederilor art. 2 al Legii nr. 161 din 18 iulie 2014 și art. 63 alin.

(l) al Legii insolvabilității este o persoană fizică. Totodată, în răspuns se face referință

și la prevederile art. 162 alin. (1) lit. a) al Codului Fiscal al Republicii Moldova.

Nefiind de acord cu răspunsul primit, a depus o petiție directorului IP „Agenția

Servicii Publice”, solicitând anularea Deciziei nr. 03/01-G- 1132 din 24 mai 2018. La

24 iulie 2018, directorul IP „Agenția Servicii Publice” a refuzat în admiterea petiției

din motiv că, codul personal compus din 13 cifre al lui Guțu Sergiu ca persoană fizică

nu poate fi distinct de codul fiscal al administratorului autorizat Guțu Sergiu.

A menționat reclamantul că la 12 septembrie 2016, Inspectoratul Fiscal Principal

de Stat, i-a atribuit prin certificatul nr. 005616 seria SFR un cod fiscal nou, și anume

XXX, lucru care a fost ignorant de către angajații Departamentului înmatriculare a

mijloacelor de transport și calificare a conducătorilor auto, Direcția identificare și

înmatriculare a mijloacelor de transport, cât și nu a fost corectat de către directorul IP

„Agenția Servicii Publice”.

A solicitat reclamantul anularea deciziilor nr. 03/01-G-l 132 din 24 mai 2018 și

nr. 01/4449 din 24 iulie 2018 cu obligarea IP „Agenția Servicii Publice” să înregistreze

în Registrul de Stat al Transporturilor mijlocul de transport „Renault Espace” cu n/î

XXX.

Prin hotărârea din 26 martie 2019 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, a fost

admisă integral cererea de chemare în judecată înaintată de administratorul autorizat

Sergiu Guțu și s-a anulat răspunsul nr. 03/01 -G-1132 din 24 mai 2018 a Direcției de

identificare și înmatriculare a mijloacelor de transport din cadrul Departamentului

înmatriculare a mijloacelor de transport și calificare a conducătorilor auto, s-a anulat

răspunsul nr. 01/4449 din 24 iulie 2018 al IP „Agenția Servicii Publice”, s-a obligă IP

„Agenția Servicii Publice” să înregistreze mijlocul de transport „Renault Espace” cu

n/î XXX, număr de identificare: XXX, nr. motor: XXX, după administratorul autorizat

Guțu Sergiu, cod fiscal XXX.

Prin decizia din 26 noiembrie 2019 a Curții de Apel Chișinău, a fost respinsă

cererea de apel depusă de IP „Agenția Servicii Publice” și a fost menținută hotărârea

din 26 martie 2019 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru.

Pentru a concluziona astfel instanța de apel a ajuns la concluzia că prevederile pct.

2 din Hotărârea Guvernului nr. 588 din 24 iulie 2017, cu privire la modificarea anexei

nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr.1047 din 08 noiembrie 1999 stipulează că,

2

înmatricularea, transcrierea transmiterii dreptului de proprietate și radierea

autovehiculelor și remorcilor se efectuează de către subdiviziunile teritoriale de

examinare și evidență a vehiculelor ale Instituției Publice Agenția Servicii Publice la

cererea proprietarilor de vehicule sau mandatarilor acestora.

A invocat instanța de apel că refuzul IP ,,Agenția Servicii Publice” de a efectua

înmatricularea mijlocului de transport de model „Renault Espace” cu n/î XXXpe

numele administratorului autorizat Sergiu Guțu, este neîntemeiat, deoarece dreptul de

proprietate a acestuia asupra automobilului în baza contractului de vânzare-cumpărare

nu se contestă, iar Codul fiscal nr. XXX atribuit intimatului prin certificatul IFS pe

mun. Chișinău este asimilat cu codul personal (IDNP) indicat pe versoul buletinului de

identitate al persoanei fizice cetățean al Republicii Moldova, identificând persoana

fizică ca contribuabil în sistemul fiscal de stat.

La 24 decembrie 2019 Instituția Publică ,,Agenția Servicii Publice” a declarat

recurs împotriva deciziei instanței de apel, solicitând casarea deciziei instanței de apel

și a hotărârii instanței de fond, cu pronunțarea unei hotărâri noi de respingere a acțiunii.

În motivarea recursului s-a invocat că procedura înmatriculării și reînmatriculării

mijloacelor de transport este prevăzută în anexa 1. la Hotărârea Guvernului Republicii

Moldova nr. 1047 din 08 noiembrie 1999 care prevede Regulamentul cu privire la

registrul de stat al transportatorilor și anexa nr. 2 al aceleiași hotărâri care prevede

Regulile de înmatricularea autovehiculelor și remorcilor. În raport cu normele

nominalizate, certificatul de înmatriculare a autovehiculului poate fi eliberat doar unei

persoane fizice sau juridice.

A invocat recurentul că în speță Sergiu Guțu a solicitat înmatricularea mijlocului

de transport după administratorul autorizat Sergiu Guțu cod fiscal XXX care nu are

statut de persoană juridică sau fizică, respectiv nefiind un subiect de drept. Astfel,

autorizația eliberată de Ministerul Justiției pentru activitatea de administrator, cât și

codul fiscal atribuit de Serviciul Fiscal de Stat, nu conferă un alt statut de persoană

fizică pentru deținătorul acestei autorizații.

Recurentul a menționat că în raporturile civile ,,administratorul autorizat” nu

poate fi subiect de drept separat de persoana pe numele căruia a fost eliberată

autorizația de administrator, deținătoare a numărului de identificare de stat al persoanei

fizice (IDNP).

La 20 februarie 2020, Curtea Supremă de Justiție a expediat participanților la

proces copia recursului depus de Instituția Publică ,,Agenția Servicii Publice”,

împotriva deciziei din 26 noiembrie 2019 a Curții de Apel Chișinău.

Conform art. 245 din Codul administrativ, recursul se depune la instanța de apel în

termen de 30 de zile de la notificarea deciziei instanței de apel, dacă legea nu stabilește

un termen mai mic. Instanța de apel transmite neîntârziat Curții Supreme de Justiție

recursul împreună cu dosarul judiciar.

Motivarea recursului se prezintă Curții Supreme de Justiție în termen de 30 de zile

de la notificarea deciziei instanței de apel. Dacă se depune împreună cu cererea de recurs,

motivarea recursului se depune la instanța de apel.

Decizia Curții de Apel Chișinău a fost pronunțată la 26 noiembrie 2019 în

prezența reprezentantului Instituției Publice ,,Agenția Servicii Publice”, care la 24

decembrie 2019 a depus recurs împotriva deciziei instanței de apel, în termenul stabilit

de lege.

3

Examinând temeiurile invocate în recurs în raport cu materialele cauzei,

completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al

Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție

îl consideră drept inadmisibil, din următoarele motive.

Prin prisma art. 246 alin. (l) din Codul administrativ, Curtea Supremă de Justiție

examinează din oficiu admisibilitatea cererii de recurs. Dacă este inadmisibil, recursul

se declară ca atare printr-o încheiere, în acord cu alin. (2) din art. 246 Codul

administrativ, recursul se declară inadmisibil în special în cazurile enumerate la literele

a)-f). Din analiza acestor prevederi, rezultă că admisibilitatea/ inadmisibilitatea

recursului, în special, nu se limitează doar la temeiurile menționate ci urmează să

însușească în condițiile Codului administrativ exercitarea efectivă a unui control de

legalitate, veritabil bazat pe temeiuri concludente și serioase.

Completul specializat în examinarea acțiunilor în contencios administrativ al

Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție

reține cu valoare de principiu jurisprudențial, că sintagma „în special” denotă caracterul

neexhaustiv al temeiurilor de inadmisibilitate și în același timp oferă un drept exclusiv

al instanței de recurs de a filtra cererile de recurs care nu prezintă o motivare suficient

de serioasă și care pe cale de consecință nu pot însuși un eventual succes rezultat din

examinarea cererii în completul de 5 judecători.

În această ordine de idei, instanța de recurs reține că din Codul administrativ

dezvoltă nu doar caracterul nedevolutiv al recursului dar și cerința de seriozitate a

cererii din perspectiva invocării unor veritabile și esențiale încălcări de drept

procedural și material capabile să răstoarne deciziile instanței de apel contestate, într-

o eventuală examinare în fond și invocare ex officio a erorilor de drept.

Instanța de recurs reține că pentru a trece testul de admisibilitate, cererea de recurs

trebuie să conțină o motivare convingătoare și întemeiată în condițiile nominalizate

mai sus. Acest argument rezultă și din particularitățile de formă ale reglementării

recursului în Codul administrativ și anume din sintagma „motivarea recursului” de la

art. 245, alin.(2) din Codul administrativ. În consecutivitate, motivarea cererii de recurs

în circumstanțele expuse se referă la formalitățile pe care trebuie să le întrunească

cererea în vederea rezistării testului și filtrului de admisibilitate.

De asemenea, Completul specializat în examinarea acțiunilor în contencios

administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție accentuează că admisibilitatea recursului trebuie privită și în

contextul rolului și funcției legale a instanței judecătorești supreme care constă, în

special în asigurarea și interpretarea uniformă a legilor la examinarea cauzelor de

contencios administrativ. Astfel, motivarea oricărei cereri de recurs trebuie să țină cont

pentru a trece filtrul de admisibilitate și a avea succes, de aceste însușiri de ordin legal

fundamental.

În acest sens, CtEDO în jurisprudența sa constantă statuează că dreptul de acces

la instanțe nu este absolut. Există limitări implicit admise (Golder împotriva Regatului

Unit, pct. 38; Stanev împotriva Bulgariei (MC), pct. 230). Acesta este în special cazul

condițiilor de admisibilitate a unui recurs, întrucât prin însăși natura sa necesită o

reglementare din partea statului, care se bucură în această privință de o anumită marjă

de apreciere (Luordo împotriva Italiei, pct. 85). Condițiile de admisibilitate ale unui

recurs pot fi mai stricte decât pentru un apel (Levages Prestations Services împotriva

Franței, pct. 45). Curtea a mai reiterat că modul de aplicare a articolului 6 procedurilor

4

în fața instanțelor ierarhic superioare depinde de caracteristicile speciale ale

procedurilor respective; trebuie ținut cont de totalitatea procedurilor în sistemul de

drept național și de rolul instanțelor ierarhic superioare în acest sistem. (Botten v.

Norway, hotărâre din 19 februarie 1996, Reports 1996-1, p. 141, § 39). La fel, conform

jurisprudenței CtEDO, procedurile cu privire la admisibilitatea căii de atac și

procedurile care implică doar chestiuni de drept, și nu chestiuni de fapt, pot fi conforme

cu cerințele articolului 6 § 1 (a se vedea Helmers c. Suediei 9 octombrie 1991, § 31,

Seria A, nr. 212-A).

Completul specializat în examinarea acțiunilor în contencios administrativ al

Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție

conchide că cererea de recurs depusă de către recurentă este inadmisibilă.

În conformitate cu art. 230, 246 din Codul administrativ, completul specializat

pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial

și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție

d i s p u n e :

Recursul depus de Instituția Publică ,,Agenția Servicii Publice”, se declară

inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

judecătorul Tamara Chișca-Doneva

judecătorii Nina Vascan

Victor Burduh

5

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2022-06-22
0,94
3ra-393/22 — contestarea actelor administrative
Dosarul 3ra-393/22 2-21043026-01-3ra-13042022 Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Râșcani (I. Barbacaru) Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (A. Minciuna, V. Clima, E. Palanciuc) D E C I Z I E 22 iunie 2022 mun. Chişinău Cole
CSJ 2021-03-10
0,94
3ra-238/21 — obligarea emiterii actului administrativ
Dosarul nr. 3ra-238/21 Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Râșcani (jud. A. Paniș) Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. A. Minciuna, E. Palanciuc, V. Negru) Î N C H E I E R E 10 martie 2021 mun. Chișinău Colegiul civil,
CSJ 2021-06-09
0,94
3ra-3/21 — contestarea actului administrativ
Dosarul nr. 3ra-3/2021 Prima instanță: Judecătoria Chişinău, sediul Rîşcani (I. Barbacaru) Instanța de apel: Curtea de Apel Chişinău (V. Clima, A. Malîi, E. Palanciuc) D E C I Z I E 09 iunie 2021 mun. Chişinău Colegiul civil comercial şi de
CSJ 2020-05-08
0,94
3ra-447/20 — contestarea actului administrativ
Dosarul nr. 3ra-447/20 Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Centru – Z. Talpalaru Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău – Vl. Clima, E. Palanciuc, A. Malîi ÎNCHEIERE 08 mai 2020 mun. Chișinău Colegiul civil, comercial şi de cont
CSJ 2021-11-03
0,94
3ra-846/21 — contestarea actului administrativ si obligarea emiterii actului administrativ individual favorabil
Dosarul nr. 3ra-846/21 Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Râșcani (jud. O. Melniciuc) Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. V. Clima, I. Muruianu, E. Palanciuc) Î N C H E I E R E 3 noiembrie 2021 mun. Chișinău Colegiul c
Sursă